ETICA SI INTEGRITATE ACADEMICA

Atunci cand sta in puterea noastra sa prevenim un lucru rau sa se intample, fara prea mari
sacrificii atunci avem obligatia morala sa o facem. Odata ce am extras acest principiu putem
analiza sistematic orice caz cu care ne vom confrunta . Daca pot salva o viata sau pot sa
previn acest lucru am aceasta obligatie morala.
Omenirea s-a confruntat dintotdeauna cu o multitudine de riscuri, pericole si amenintari. Una
dintre situatiile in care cercetatorii ar fi avut datoria morala de a se abtine de la publicarea
rezultatelor de cercetare este aceea ca acestea puteau fi folosite in scopuri revendicative, cu
intentia de a afecta sanatatea publica sau mediul inconjurator.
Stiinta a evoluat in ultima suta de ani intr-un ritm destul de alert. Cu toate acestea cunoasterea
duce la capacitatea noastra de a interveni in mersul lucrurilor. Si totusi, nu orice intervenie
posibila poate avea doar urmari pozitive. Dispunem de posibilitatea de a interveni pentru a
genera bine, dar avem la dispozitie si posibilitati spectaculoase de a face mult rau.
Chiar daca armata australiana nu a avut niciun raspuns in legatura cu cele intamplate, odata
ce rezultatele au fost publice, acestea puteau fi folosite in mod distructiv, iar cercetatorii erau
responsabili de efectele provocate.

O propunere teoretica transpusa in multe recomandari sau reguli institutionale a fost aceea de
a se adopta un principiu al precautiei pentru a ghida actiunile.
Intuitia din spatele principiului precautiei nu este noua. Inca de la bazele etice ale medicinei
apare exprimata faimoasa sintagma ”primum non nocere ” ( inainte de toate, nu face rau)
Acest principiu al precautiei subliniaza faptul ca desi in multe situatii nu se pot prezice toate
implicatiile viitoare ale unei decizii, ar trebui sa se actioneze totusi cu maxima precautie.
Astfel in situatia data, echipa de cercetare ar fi trebuit sa se abtina de la publicarea
rezultatelor in primul rand pentru a nu introduce sentimente de frica, neliniste, teama in
randul populatiei.
Atacutile bioteroriste reprezinta un adevarat periocol si sunt considerate foarte periculoase
facand parte din mijloacele de distrugere in masa ca urmare a gravitatii bolilor pe care le pot
provoca, dar reprezinta si o amenintare directa la adresa securitatii lumii, atentand la
inviolabilitatea si intangibilitatea exclusiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale
ale omului.
Chiar daca termenul de ”atac bioterorist” poate sugera un conflict armat, in aceasta situatie
forta militara nu are putere de contracarare , sistemul medical fiind cel care poate iesi in
aparare.
Agentii biologici patogeni care pot fi utilizati ca arme biologice sunt numerosi, acest fapt
conducand la dificultati deosebite in elaborarea masurilor de protectie si tratament.
In urma acestor virusi efectele sunt distrugatoare, iar mijloacele de preventive, diagnostic si
tratament sunt limitate.
Posibil ca cercetatorii sa fi presupus ca procurarea si implicit folosirea unei arme biologice de
catre o organizatie terorista este destul de dificila, mergand pe ideea ca grupurile teroriste nu
dispun de tehnologii sofisticate necesare prepararii acestor virusi.,insa nimeni nu poate
garanta ca aceste organizatii nu au acces la astfel de intreprinderi, ca nu au laboratoare proprii
in care sa faca cercetari si sa se realizeze in cantitatile dorite substantele acestea extrem de
nocive.
O trasatura specifica a acestor atacuri este ca ele lovesc lent si imprevizibil. Nici nu este
nevoie sa fie foarte distrugatoare pentru a dezorganiza o tara, este suficient efectul de panica
pe care-l produce si care face din ele o invincibila arma psihologica.
Atacurile bioteroriste sunt considerate necontrolabile si neprevazute, greu de disociat de o
epidemie naturala, toate acestea generand o stare de anxietate colectiva.
Un atac biologic nu va fi detectat decat, cel mai probabil cand apar primele simtome sau chiar
primele victime, iar acest efect intarziat confera, de asemenea bioterorismului o eficacitate
deosebita.

Orice activitate de cercetare stiintifica implica o mare responsabilitate morala.

Cercetatorul stiintific care efectueaza o cercetare este direct raspunzator pentru descoperirea
sa . Etica activitatii de cercetare stiintifica are un element central si acela ca cercetatorul este
responsabil fata de munca sa, dar mai ales de rezultatele acesteia.
Acesta trebuie sa justifice actul de cercetare, utilitatea, valabilitatea rezultatelor obtinute si
mai ales sa aduca prin cercetare sa un beneficiu societatii.