Protestele din Republica Moldova-

Revoluția Twitter care nu s-a petrecut?

În vederea prezentării evenimentelor din Republica Moldova din Aprilie 2009, am

avut ca bază teoretică două articole ce se intitulează astfel:

1. „Moldova's Twitter Revolution, Journal of Democracy ” – Alina Mungiu-

Pippidi și Igor Munteanu
2. „Did the internet break the Political Machine? Moldova's 2009 Twitter
Revolution the Wasn't” – Henry E. Hale

Cele două articole prezintă în mod cronologic evenimentele din Aprilie 2009,
evenimente ce s-au intitulat Revoluția Twitter, datorită implicării tinerilor. Aceștia
implicându-se într-un prim moment în special pe rețelele sociale, folosind sintagma
„#revoluția”. Motivul pentru care apare negația în denumirea titlului este acela că în realitate
„revoluția” a fost doar o succesiune de proteste, declanșate în urma alegerilor parlamentare.

În primul rând, pentru a putea înțelege cauzele izbucnirii protestelor este necesar să
reamintim intenția de democratizare a statului. După destrămarea URSS-ului, Republica
Moldova s-a instaurat ca un stat independent mic și instabil din punct de vedere politic,
incluzând și un război civil ce s-a conclus cu pierderea Transnistriei. Anul 2001 a marcat o
nouă criză pentru instaurarea democrației, întrucât alegerile parlamentare au fost câștigate de
Partidul Comunist, având o majoritate de 71 de delegați; acest lucru a făcut posibil impunerea
de către Parlament a noului președinte Vladimir Voronin și de asemenea desemnarea prim-
ministrului. Politica președintelui reflecta un sistem autoritar, dar cu toate acestea coexistau și
partidele de opoziție, conturând astfel un „regim hibrid” alcătuit din democrație și
totalitarism. În anii ce au urmat, puterea autoritară a președintelui s-a mai diluat datorită
opoziției bazate pe un interes comun, lăsând deoparte ideologia fiecărui partid. Coaliția
opozantă era formată din trei partide pro-europene și anume AMN( Alianța noastră Moldova)
condusă de Serafim Urechean, PL (Partidul Liberal) condus de primarul Chișinăului Dorin
Chirtoacă și PLDM (Partidul Liberal și Democrat Moldova) condus de Vladimir Filat.
Creându-se o astfel de putere opozantă, Guvernul condus de PCRM a decis să modifice
Codul Electoral în defavoarea coaliției; așadar, în urma noilor alegeri parlamentare, atunci
când Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut cunoscute rezultatele finale, în societate se
crease o percepţie pronunţată că alegerile au fost masiv fraudate.

În plan secundar, dar având totuși o importanță majoră în izbucnirea protestelor de la

acea vreme se poziționează „mașina politică” a șefului de stat Vladimir Voronin. Aflarea în
opoziție, în perioada când guvernarea ADR(Alianța pentru Democrație și Reforme) promova
reforme extrem de nepopulare, dar foarte necesare, a fost prielnică pentru Vladimir Voronin
și PCRM. La alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001, PCRM în frunte cu
Voronin a obținut o majoritate parlamentară constituțională de 71 mandate, care și-a ales
liderul – șef al statului. Victoria s-a datorat promisiunilor de reunificare a țării cu suportul
Federației Ruse, aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Rusiei și Belarus și refacere pe
principii federative a Uniunii Republicilor Suverane (URS), foste sovietice. Victoria PCRM a
fost prezentată de Vladimir Voronin drept una istorică, afirmând faptul că a fost prima
victorie absolută a unui partid comunist la alegeri și preluarea puteri în stat pe cale legală. În
pofida schimbării priorităților politicii externe și atitudinii față de reglementarea
transnistreană, Vladimir Voronin a reușit să-i asigure formațiunii sale un nou succes electoral
la alegerile parlamentare din 6 martie 2005. PCRM a obținut majoritatea parlamentară de 56
deputați, iar Vladimir Voronin a fost reales șef al statului. Realegerea lui Voronin în funcția
de șef al statului a fost precedată de semnarea la 22 februarie 2005 a Planului de Acțiuni
Republica Moldova – Uniunea Europeană și de adoptarea cu vot unanim a Declarației cu
privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. Așadar se
poate observa că poziția politicii lui Vladimir Voronin jongla între Est și Vest, în funcție de
interesele de la acea vreme. Lansarea în mai 2008 a inițiativei Uniunii Europene denumit
Parteneriatul Estic, pentru 6 foste republici sovietice, fără oferirea unei perspective europene
pentru Republica Moldova, a tăiat mult din elanul pro-european al lui Vladimir Voronin.
Întru-un interviu, din ajunul alegerilor parlamentare din 2009, Voronin a calificat
Parteneriatul Estic ca pe o analogie europeană a CSI, un fel de CSI-2, lipsit de perspective.
Cu toate aceste, Președintele Voronin și-a dat consimțământul pentru aderare a Republicii
Moldova la Parteneriatul Estic, dar nu renunța-se nici la apropierea de Rusia datorită
implicării sale în declarația de pace dintre Republica Moldova si regiunea transnistreană; ce
conținea accente clare referitoare la consemnarea rolului stabilizator al misiuni de pacificare,
cu participarea Rusiei, în regiune și la exprimarea recunoștinței față de Federația Rusă pentru
eforturile de mediere îndreptate spre reglementarea transnistreană plenară. În pofida politicii
oscilante între Est și Vest din perioada 2006–2009, Vladimir Voronin a reușit să asigure
pentru PCRM victoria absolută și la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, obținând 60 de
mandate din 101. Pe fundalul evenimentelor imediat următoare, cooperarea cu opoziția în
vederea alegerii unui președinte, s-a dovedit imposibilă. În consecință, la 29 iulie 2009, au
fost organizate alegeri parlamentare anticipate în cadrul căror majoritatea absolută a revenit
coaliției de opoziție, care a constituit Alianța pentru Integrare Europeană (AIE). În astfel de
circumstanțe a început declinul politic al PCRM și al liderului său Vladimir Voronin.

În vederea analizei evenimentelor din aprilie 2009 , am luat în vedere caracterul

istoric și politic, dar în concluzionarea tezei trebuie să punem în discuție și faptul că mass-
media şi tehnologiile informaţionale precum internetul și telefonia mobilă au avut un rol
important în derularea evenimentelor din acel an. Importanţa utilizării reţelelor sociale în
contextul amplificării protestelor a dus la supra denumirea evenimentelor, de după alegerile
parlamentare din 7 aprilie în mass-media internaţională ca „Revoluţia Twitter”. În mass-
media, site-uri de socializare, portalurile informaţionale au avut un rol determinat în percepţia
şi reflectarea protestelor. Printre tehnologiile aplicate s-au evidenţiat petrecerea
manifestaţiilor de tip flash-mob, utilizarea mesajelor SMS şi Internet, aşa numitul format
Twitter şi blogurilor pentru difuzarea informaţiei şi organizării maselor. Reţeaua de
socializare a fost un mijloc de comunicare extrem de eficient, fiindcă tinerii au fost aceia care
au format mulţimea din jurul clădirilor guvernamentale şi ,,Twitter” i-a ajutat să facă schimb
de informaţii în orele când haosul a cuprins masele şi respectiv au apărut probleme de
comunicare. Astfel vom reflecta asupra felului în care aceste noi mijloace de comunicare şi
de socializare au contribuit, alături de alţi factori, la elaborarea strategiilor individuale şi de
grup în cadrul unor mişcări sociale atât de complexe şi echivoce. Vestea despre demonstrație
s-a răspândit rapid prin mesaje text și pe internet, prin intermediul serviciilor de mesageriei
instantanee și a rețelelor sociale. Grupul de inițiativă „Sunt anticomunist” a declarat că „6
aprilie este Zi de doliu național. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare şi ieşi în
stradă!!! Ne vedem la orele 18.00, la Ştefan cel Mare!”; mesajul a circulat pe internet în
după-amiaza acelei zile. În seara aceleași seri câteva mii de persoane protestează pașnic în
Piaţa Marii Adunări Naţionale în semn de protest faţă de rezultatele scrutinului, invocând
fraude electorale, cerând alegeri noi și scandând: „Jos comuniştii”. Mulțimea folosind
totodată pancarte pe care scria „Mai bine mort decât comunist”, „Trezeşte-te, Patrie drogată”,
„Nu fraudării alegerilor, „Jos clanul comunist”, „Libertate! Libertate! Libertate!” şi cântau
„Deşteaptă-te române”. Adunările spontane au luat prin surprindere, în aceeaşi măsură, şi
puterea si opoziţia. Protestul paşnic degenerează, metamorfozându-se în unul extrem de
violent: zeci de persoane (polițişti si protestatari) sunt internate în spitale, în urma diverselor
traumatisme.

În după amiaza zilei de 7aprilie 2009, Știrile Prot Chişinău comunicau prin live text
următoarele:

 Ora 13:52 - comunicaţiile au fost întrerupte la Chişinău, iar telefoanele mobile

nu mai funcţionează, susţin protestatarii, care comunică prin reţeaua Twitter.
 Ora 16:09 - autorităţile de la Chişinău au izolat informaţional populaţia din
Republica Moldova prin deconectarea centrului capitalei de la reţeaua de
Internet, blocarea reţelei de telefonie mobilă şi întreruperea transmisiei
posturilor de televiziune.

Totodată, în timpul zilei de 7 aprilie 2009, toate unitățile administrative au fost

deconectate de la Internet, astfel încât lucrătorii din ministere să fie „protejați de știrile despre
proteste .” Potrivit Ziarului de Gardă, autoritățile se temeau că oamenii din ministere ar fi
putut ieși masiv în stradă sau ar fi putut coopera cu protestatarii pentru deschiderea
instituțiilor de stat. Amintim că nici o pagină a presei online din Republica Moldova nu a
putut fi accesată, iar rețeaua de telefonie mobilă a fost blocată în centrul Chișinăului.

Comisia de anchetă pentru elucidarea cauzelor și consecințelor evenimentelor de

după 5 aprilie a analizat în mod separat rolul mass-media, portalurilor informaţionale şi
reţelelor de socializare, luând ca baza evaluările realizate de către autorităţile publice în
perioada post-electorală şi declaraţiile persoanelor audiate, precum şi sinteza generală a
comentariilor plasate pe paginile web a portalurilor informaţionale şi reţelele de socializare.
Din păcate Comisia de anchetă, nu a dat detalii despre blocajul informaţional ce a avut loc în
unitățile administrative. Acest subiect este abordat de autorităţile responsabile de atunci ca o
tentativă de evidentă lovitură de stat prin intermediul intervenţiei străine. Toate materialele pe
această chestiune sunt la Serviciul de Informaţii şi Securitate, inclusiv şi lista adreselor de pe
care au fost efectuate aceste operaţiuni, dar de fapt aceste acuzaţii foarte dure la nu şi-au
găsit fundament şi în general la momentul de faţa aspectul elucidării blocajului informațional
în toată complexitatea sa şi presupusa intervenţie străină nu părea să mai fie un interes de
anchetă.
 După evenimentele din aprilie 2009 au apărut mai multe opinii despre impactul
reţelelor sociale în contextul protestelor. Mai multe aspecte au fost analizate și anume în
contextul revelator din perspectiva mobilizării mişcărilor sociale. Faţă de alte „revoluţii
colorate” apărute în Europa de Est şi Orientul mijlociu în deceniul de după 2000, la
manifestaţiile de la Chişinău formele de mobilizare şi de organizare a protestelor au fost
semnificativ marcate de răspândirea unor noi mijloace informaţionale (site-urile de
socializare, forum-uri, bloguri pe internet) care au avut o difuzare redusă sau inexistentă cu
doar câţiva ani înainte. Noile metode electronice au fost factorii care au influenţat
comportamentul protestatarilor din aprilie 2009. Pe 6 aprilie, cum se precizează în aceste
articole de sinteza, membrii unor ONG-uri di Chișinău, utilizând internetul şi telefonia
mobilă în special reţelele Twitter si Facebook, i-au îndemnat pe cetățeni să participe la o
manifestație paşnică intitulată sugestiv „Zi de Doliu” pentru Moldova. Cel mai remarcabil
aspect al acestui fenomen a fost mobilizarea unui segment activ de studenţi, tineri
profesionişti şi slujbaşi, care nu cuprindea neapărat o populaţie numeric foarte importantă,
dar care a devenit, în contextul evenimentelor, un grup omogen şi activ prin faptul că avea
aceleaşi frustrări şi nemulţumiri faţă de PCRM.

Schimbările social-politice ce au urmat au demonstrat că nu toate procesele şi

mişcările populare pot fi controlate de către factorii politicii. Tehnologiile informaţionale vor
lua amploare în continuare indiferent de cursul relaţiilor internaţionale. Această certitudine se
bazează pe faptul că internetul şi reţelele sociale sunt produsul mediului antreprenorial liber
care au apărut în urma efortului şi ideilor unor tineri progresivi şi anti-sistem. Protestele şi
revoluţiile susţinute de mediul online nu vor mai fi putut evitate de către regimurile autoritare
fapt ce confirmă încă o dată că valorile democratice, cu părţile sale pozitive şi negative se vor
răspândi peste tot în lume.

Întorcându-ne, totuși, în planul de interes al acestor două articole, autorii clarifică

faptul că revoluția din Republica Moldova nu a fost neapărat legată de o nouă eră
tehnologică, ci mai bine spus a avut loc pentru a se instaura un nou model de guvernare,
permițând astfel opoziției să se ridice de sub dominația comunistă. Aceste concluzii
sugerează că cercetătorii, cel puțin, trebuie să fie prudenți în atribuirea impactului cauzal la
factori care ar putea fi extrem de accesibili și interesanți pentru observatorii externi, mai ales
prin intermediul online.