Mănăstirea Piatra Fântânele este o mănăstire situată în comuna Piatra Fântânele,

județul Bistrița-Năsăud.
Mănăstirea este situată în Pasul Tihuța, locul în care Consiliul Județean Bistrița-
Năsăud a înălțat în 2010 o cruce de 31 de metri, cea mai înaltă din țară, pentru care
s-au cheltuit aproximativ 300.000 euro. Crucea are o înălțime de 31 de metri,
dintre care 25 metri structura metalică și șase metri platforma de beton.
Ea este vizibilă și pe timpul nopții, datorită sistemului de iluminat cu leduri.
Început al vieţii monahale la Piatra Fântânele poate fi considerată data de 21 iunie
1928, când Episcopul Nicolae Ivan al Clujului semnează actul prin care se
hotărăşte aducerea aici a unui monah. O delegaţie de ţărani va poposi în mai multe
mănăstiri din Bucovina şi Moldova în căutare de călugări, oprindu-se apoi la
Mănăstirea Durău, stareţul căreia le şi împlineşte dorinţa şi le recomandă din
soborul mănăstirii pe tânărul Vasile Luncan. Acţiunea de construire a Mănăstirii
Piatra Fântânele începuse în prima jumătate a lunii septembrie 1928, iar Vasile
Luncan soseşte la 8 noiembrie 1928 şi primeşte binecuvântarea Episcopului
Nicolae Ivan de a se aşeza aici. În luna mai 1929 biserica este terminată, iar la 8
noiembrie acelaşi an este sfinţită, purtând hramul „Naşterea Maicii Domnului”.
Lipseau însă chiliile; ieromonahul Vasile Luncan se străduieşte să obţină teren în
jurul bisericii dar nu reuşeşte, de aceea va clădi – departe de biserică şi izolat, între
anii 1930 şi 1934 – corpul de chilii.

Durerosul Dictat de la Viena din 1940 face ca mănăstirea să rămână, cu destule

riscuri, în teritoriul cedat, dar inimosul stareţ nu încetează slujirea în ea. Pentru
locuitorii din zonă locaşul monahal a fost sprijinul şi speranţa în care sufletele
cernite şi-au găsit alinarea. Mănăstirea primeşte vizita noului episcop, Nicolae
Colan, în septembrie 1948, când, pentru vrednicia sa, stareţul Vasile Luncan este
hirotesit protosinghel.
Construită din lemn pe temelie de piatră, în plan treflat, biserica păstrează stilul
bizantin, iar iconostasul ei a fost sculptat în lemn, între anii 1933 şi 1937, de către
elevii Şcolii de Arte şi Meserii din Prundu Bârgăului; icoanele au fost pictate, în
anii 1939 şi 1940, de către profesorul Emil Mihon. Prin grija stareţului, locaşul de
rugăciune a fost înzestrat cu numeroase obiecte de cult de o deosebită valoare
stilistică: icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în 1914, este adusă de la
Mănăstirea românească Prodromu, din Muntele Athos; candelabrul din lemn de
frasin, lucrat în traforaj, este donat în anul 1928 de către familia Todasca din
Coşna; opt icoane pe pânză sunt donate de către studentul Andrei Pavel, conform
dorinţei tatălui adoptiv – tenorul Constantin Pavel, întemeietorul Operei Române
din Cluj; pictorul Alexandru Cristea donează icoana pe pânză a Pantocratorului şi
icoanele celor patru Evanghelişti, aplicate în turlă şi la baza acesteia.
Odată cu instalarea regimului comunist, mănăstirea de la Piatra Fântânele va avea
aceeași soartă ca multe alte mănăstiri din țară. A fost desființată în anii ’60 și
transformată în parohie a satului, pentru familiile credincioșilor care s-au adunat
de-a lungul timpului la poalele mănăstirii, formând satul cu acelaşi nume.
Protosinghelul Vasile Luncan, starețul mănăstirii, rămâne în continuare şi slujeşte
ca preot paroh, având în administrația sa și două filii: Ciosa și Dornișoara.
După trecerea la cele veșnice a părintelui Vasile Luncan în anul 1969, la altarul
mănăstirii vor sluji și alți preoți, dintre care amintim pe părintele Dometie
Manolache, părintele Adrian Făgețanu (1970-1973), protosinghelul Iustinian
Petrinca (1973-1995).
În anii ’80, părintele Iustinian Petrinca, ajutat de credincioşi, a refăcut corpul de
chilii, care cuprindea: cameră de oaspeți, sală de mese și un paraclis de iarnă cu
hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, sfințit în 1985 de către Preasfințitul Justinian
Chira, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
La iniţiativa Arhiepiscopului Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, în anul
1995 mănăstirea este reorganizată, aici venind un grup de maici de la Mănăstirea
Văratec.
Hramul manastiri este „Nasterea Maicii Domnului”. Viata de obste este
formata din 20 de maicute, recunoscute pentru harnicia lor, conduse de Maica
Stareta Panfilia, de la Manastirea Varatec. De asemenea, manastirea detine si un
atelier de pictura. In 2000 la Manastirea Piatra Fantanele vine un preot duhovnic,
protosinghelul Gavriil Hort, de la Manastirea Nicula.
In prezent, anual pe data de 8 septembrie la Manastirea Piatra Fantanele se
aduca credinciosi pentru a lua parte la sluja hramului.
Manastirea se afla in Pasul Tihuta la aproximativ 200 m de sosea, la granita dintre
Ardeal si Moldova.
Manastirea Nuseni este un asezamant monahal otodox situat in comuna Nuseni din
judetul Bistrita-Nasaud. Manastirea Nuseni, ce poarta hramul Sfantul Ilie, este un
important loc de pelerinaj pentru tot mai multe persoane din Bistrita-Nasaud, dar si
din judetele limitrofe (Cluj, Mures, Maramures etc.).

Aceasta manastire de calugari a fost infiintata in 1991 cu s[rijinul Parintelui Marius

Avram in cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Arhiepiscopia
detinea in localitatea Nuseni un domeniu de aproximativ 80 ha de teren arabil si
100 ha de padure.

Punerea in posesie a mosiei, care l-a avut pana atunci ca arendas pe Fodor
Desideriu, s-a facut pe baza unui proces verbal la 11 februarie 1933 . Intr-un mic
castel al mosiei a functionat in trecut o scoala de cantareti bisericesti.

In anul 1952 regimul comunist a preluat in mod abuziv aceasta proprietate,

atribuind-o C.A.P.-ului si I.A.S.-ului din localitate. Dupa anul 1989, prin
desfiintarea acestora, proprietatea a revenit Arhiepiscopiei Clujului.

Initiativa infiintarii unui asezamant monahal de calugari pe aceste meleaguri i-a

apartinut preotului paroh Marius Avram, sustinut de credinciosii ortodocsi din
satele comunei, in frunte cu preotii din parohiile Malin- Vasile Malinas, Feleac -
Vasile Herteli, Beudiu si filia Vita - Vasile Macarie. Acestora li s-au alaturat si
credinciosii reformati din parohiile Nuseni si Malin, avandu-i ca preoti pe Dama
Humy si Samuel. Biserica din caramida, cu hramul Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul,
a fost constuita in anul 1998.

Actualul staret al Manastirii Nuseni este parintele protosinghel Paisie Iloaie, fost
staret al Manastirii Parva. Pentru calugarii care vor sa traiasca o viata
duhovniceasca mai asceta parintele staret Paisie Iloaie a ctitorit in 1995 Schitul
Buscat, din satul Telcisor, judetul Bistrita Nasaud.

Extrem de iubita de credinciosi si frecventata de enoriasi din toata tara, Manastirea

Sfantul Ilie din Nuseni a avut inca de la inceput probleme cu drumul de acces, fiind
izolata pe un deal. Incepand cu anul 2009 drumul comunal catre Manastirea Nuseni
a fost asfaltat, accesul in incinta asezamantului monahal puatandu-se face cu
autoturismul.
In anul 2012, cu ocazia praznuirii hramului acestei vetre monahale care il are ca
ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie), au fost aduse de la
Manastirea Halmyris din judetul Tulcea si asezate spre cinstire si inchinare,
moastele Sfintilor Mucenici Epictet si Astion.
Desi este o vatra monahala tanara, Manastirea Nuseni se profileaza ca un important
loc de pelerinaj pentru credinciosii din zona Bistritei Ardelene, desfasurand
totodata o activitate misionara remarcabila.
Mânăstirea Nicula
Mânăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte
monahale din spaţiul românesc – 1552; şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura
pruncilor” – 1659; centru de spiritualitate şi cultură prin: Icoana făcătoare de
minuni, pelerinaj şi pictura pe sticlă – 1699.
În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox
Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima
mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici
de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-
1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind
înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din
cătunul Năsal – Fânaţe.
La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde
învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi
misiunea de dascăli.
Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul
dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul
ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o
prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru
viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din
Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din
robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos,
cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul
care-l mai avem!”
Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat
şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră.
Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe
cea a picturii bizantine pe lemn.
Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura
interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o
împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938
şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa
solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe.
Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989. Ea adăposteşte un paraclis cu
hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe
sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi
„Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.
Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula prin intervenţia
Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care rectitoreşte aşezământul monahal,
reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând
construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice,
Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. S-a reuşit, până în prezent, edificarea
Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de
pictură. Biserica mânăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât și
exterioare, de asemenea și Centrul de studii patristice.
Obştea de monahi, treizeci la număr, se nevoieşte cu timp şi fără timp, prin
rugăciune şi muncă, asemeni Maicii Sfinte, întru chemarea Mântuitorului Hristos:
„Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi
urmeze!”