Sunteți pe pagina 1din 10

1 CIOARA: Carr, carr, carr, carr, carr, carr…

Cine ar putea să-mi spună,

N-a trecut cumva pe-aici,

Cu un felinar în mână,

Licăr-Licăr-Licurici?

2 BURSUC 1 Chiar acuma va începe

O poveste despre şcoală,

Despre pici isteţi şi şmecheri

Din pădurea mea natală…

3 VULPEA Însă fără Licurici,

Fără lampa lui albastră,

Nu începe nicidecum,

Nicidecum povestea noastră.

4 RICĂ –IEPURICĂ: Eu vă rog, aveţi răbdare,

Doar un pic, că vi-l aduc.

Licurici în mare grabă,

Şi-a pierdut iar un papuc.

Mă-ntrebaţi de unde ştiu?

Am găsit un papucel.

E al lui, îl recunosc,

Deci, pe-aproape e şi el.

5 BURSUCUL-2: Iată-l, vine, salutaţi-l,

Vine Licăr-Licurici!

Într-o clipă va începe,

O poveste despre pici!

6 LICĂR-LICURICI: Bună, bună, copilaşi,


Am ajuns la vreme oare?

Tocmai de la Lună vin,

Vin cu două felinare…

Am pierdut un papucel,

Dar în schimb lumină este!

Şi putem făr-nici o grijă

Să intrăm toţi în poveste!


7 VEVERIȚA :Să înceapă, deci, povestea.

O poveste despre şcoală,

Despre pici isteţi şi şmecheri

Din pădurea mea natală!

8 RAȚA: La şcoala din pădure

În clasa-ntâi învaţă

Un pui de veveriţă,

Un iepuraş, o raţă.

Un purceluş cuminte,

Un Martinel, arici,

Un pui de turturică

Şi doi bursuci voinici.

9 PURCELUȘ Din coajă de mesteacăn,

Elevii-şi fac caiete.

Se-aşează în băncuţe,

Şi scriu pe îndelete.

10 MARTINEL Doar iepuraşul vine,

Cu-o foaie de curechi,

Şi nu-nţelege bine,

Ciuleşte din urechi

Când profesoara-i zice

Să scrie alfabetul.

Elevii se aşeaza în băncuţe.


11 SCUFIŢA ROŞIE (către Rică-Iepurică): Elevul Iepurică,
Iar ţi-ai mâncat caietul?

Pe foaie de mesteacăn

Ar trebui să scrii,

Cu foaie de mesteacăn

La lecţie să-mi vii!

Copii, cine îi împrumută lui Rică-Iepurică o foaie de mesteacăn?

Tăcere. Dolfi se foieşte în bancă.


12 DOLFI: Eu, domnişoară profesoară Scufiţă Roşie. Eu pot să îi împrumut lui Rică-Iepurică o
foaie de mesteacăn.
13 SCUFIŢA ROŞIE: Bravo, Dolfi,-mi pare bine,
Eşti prieten credincios,

Cel ce sare la nevoie

Are sufletul frumos…

Iar acum pornim îndată,

Într-o lume fermecată,

Lumea care te îndeamnă,

Multe lucruri noi să ştii.

Se numeşte-acestă lume,

Matematica, copii!

Vă place matematica?

ELEVII: Da!
SCUFIŢA ROŞIE (către sală): Dar vouă vă place matematica?
Voci din sală: Da!!! Nu!!!
SCUFIŢA ROŞIE: Atunci să se facă linişte! (Strigă) LI-NIŞ-TE! Să se audă doar musca! Începem
lecţia de MA-TE-MA-TI-CĂ!
SCUFIŢA ROŞIE: Aşa, bravo! Nu se mai aude nici musca. E frumos din partea voastră că sunteţi
animăluţe ascultătoare. Spatele drept! Lăbuţele pe bancă!

Se adresează elevilor, foarte entuziasmată: Matematica, copii,


Nespus CIT E de… frumoasă!

Ca s-o înţeleagă toţi,

Linişte, vă rog, în clasă!

Deci, cine dintre voi doreşte să vină în faţa clasei şi să numere până la zece?

Elevii, cu excepţia lui Rică-Iepurică, se ascund pe sub bănci.

14 RICĂ-IEPURICĂ (cu mâna ridicată): Eu, domnişoară Scufiţă Roşie! Eu vreau să număr până la
zece!
15 SCUFIŢA ROŞIE: Văd că vrea la tablă Rică,
Dar mai mult ca orişicare,

Ori greşesc, ori mi se pare,

Vrea la tablă Mar-ti-ni-că!

Treci la tablă, Martinică!

Martinică îşi scoate capul de sub bancă, apoi, luând un coş, vine în faţa clasei.
16 MARTINICĂ: Mor-mor-mor-mor, mor de frică… Pune coşul pe masa profesoarei şi începe să
numere: o mură, două mure, trei mure, patru, cinci, şase… (mirat) Nu mai am
mure? (cotrobăieşte prin coş)
Murele s-au terminat?

Zău că sunt şi eu mirat.

Am avut de toate zece.

Mi-au rămas doar şase mure,

Oare cum s-o fi-ntâmplat?

Făr-să vreau le-oi fi mâncat…

(cu regret) Şi nici nu m-am săturat…


17 SCUFIŢA ROŞIE: Câte mure ai mâncat, Martinică?
18 MARTINICĂ: Am mâncat, am tot mâncat,
Să le număr am uitat…

19 SCUFIŢA ROŞIE: Martinică a avut zece mure. I-au rămas şase. Cîte mure a mâncat Martinică?
Toate capetele dispar pe sub bănci.
20 RICĂ-IEPURICĂ (ridică disperat mâna): Eu, domnişoară Scufiţă Roşie, eu ştiu câte mure a
mâncat Martinică!
21 SCUFIŢA ROŞIE: Haide, spune iute, Rică!
22 RICĂ-IEPURICĂ: Pofticiosul Martinică,
Patru mure a mâncat.

Dacă scazi din zece şase,

Îţi rămân patru exact.

23 TURTURICĂ : Rică-al nostru, măi băieţi,


E deştept şi e isteţ,

Matematica de zor

O învaţă şi răspunde

Parcă-ar fi calculator.

24 SCUFIŢA ROŞIE Iar acum la tablă trece,

Veveriţa să ne spună,

Dacă-n coşul ei sunt zece,

Sau nu e nici o alună!

25 RIŢA-VEVERIŢA (trece încrezută în faţa clasei, pune coşul pe masă şi începe să numere):
O alună, două, trei…

Asta-i bună, asta-i bună,

Nu mai am nici o alună,

Le-am pierdut toate pe drum.

RIŢA-VEVERIŢA (bolmojeşte ceva, apoi strigă fericită): Şapte, şapte alune am pierdut,
domnişoară profesoară Scufiţă Roşie.
26 SCUFIŢA ROŞIE:
Sună clopoţelul.
Clopoţelul a sunat,

Lecţia s-a terminat!

Toți pleacă acasă și se schimbă decorul (se ascund toate carțile .caietele...într-un colț de scenă
apare lupul și iepurele în centrul scenei)

27 RICĂ-IEPURICĂ (cântă):
Astăzi iar au fost la şcoală,
Lucitoare, nou-nouţe,

Cu şireturi de mătase,

Două albe mici ghetuţe.

Din cer cade o ploiţă


Şi mă udă pe codiţă,

Eu codiţa n-o feresc,

Căci mai mare vreau să cresc.

Când umblam la grădiniţă

Eram şi mai mititel,

Azi sunt foarte bucuros

Căci am mai crescut niţel!

Şi mai mare am să cresc,

Am să-nvăţ cum să citesc,

Cum să scriu şi să socot,

Toate, toate-am să le pot,

Căci aş vrea să ştiţi, copii,

Sunt elev în clasa-ntâi!

Sunt elev în clasa-ntâi!!!

Lumea zice că-s fricos,

Nu-i corect, sunt norocos.

Când primejdia e mare,

Mi-e norocul în picioare.

Eu sânt Rică-Iepurică,

Sunt viteaz chiar dacă-s mic,

În pădurea mea natală

Nu mi-e frică de nimic.


28 LUPUL (fără a-l observa pe Rică-Iepurică, îngână ca pentru sine):

Ce frumoasă a fost viaţa,

Când eram tânăr şi rău,

Am ajuns un OSTENIT,

N-am nici dinţi în gură, zău.

Deschide gura şi arată că nu are dinţi.


N-am putere nici un pic,

Dar am fost un lup voinic!

Se împiedică din fugă de Lup care cade speriat odată cu Rică-Iepurică.


LUPUL (urlă îngrozitor de tare): Vă-le-leu, vă-le-leu, săriţi, oameni buni! Săriţi că mă omoară!
Se ridică şi priveşte nedumerit în jur, Rică-Iepurică îşi scutura hăinuţele tremurând.
29 RICĂ-IEPURICĂ: Nene Lup, nene Lup, bună ziua, nene Lup, cine zici că te omoară?
30 LUPUL (răspunde tremurând): Am glumit şi eu un pic,
Ia priveşte, sunt voinic… (îşi arată muşchii răblăgiţi)
Cine eşti tu, Iepurică?

Păi de tine nu mi-e frică,

Te mănânc într-o clipită!

35 RICĂ-IEPURICĂ O IA LA FUGĂ ȘI ZICE

Eu sunt Rică-Iepurică,

Sunt viteaz chiar dacă-s mic,

În pădurea mea natală,

Nu mi-e frică de nimic.

Lupul se ridică și cu mîinile pe cap pleacă din scenă văietîndu-se.

36 SCUFIȚA ROȘIE

A luat sfârşit povestea.


O poveste despre şcoală,

Despre pici frumoşi şi şmecheri

Din pădurea mea natală!


1 Vine Dolfi în scenă

Noi pornim, pornim la şcoală,

Greu e drumul printre cetini…

Dar nimic nu-i greu pe lume,

Când ai mulţi MULȚI MULȚI

prieteni!

2 După asta Cioara

Nu mai este tristă şcoala,

Plină e de prichindei,

Glăsucioarele răsună,

Clinchete de clopoţei.

3 IEPUAȘ

Când la şcoală-n prima zi,


învăţătoarea zâmbind,
m-a luat dintre copii,
eu am început să plâng.

4 VEVRIȚA

Ca o mamă iubitoare
m-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbeşte ca o floare!
Nu vreau să te văd plângând".

5 BURSUCUL 1

Cu căldura ei de mamă
spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
şi fruntea mi-a sărutat.

6 BURSUCUL 2

Abia atunci am înţeles


că are un suflet bun.
Am trecut al vieţii stres
şi am îndrăznit să-i spun:
7 LICURICIUL

Doamna mea învăţătoare,


mama n-a putut să vină.
Mi-a dat să v-aduc o floare
din frumoasa ei grădină.

8 RAȚA

S-a aşezat lângă mine


şi-n căldura-îmbrăţişării,
M-am simţit atât de bine
că plânsul l-am dat uitării.

9 VULPEA

Mama, scumpa mea şi buna,


Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa - totdeauna -
Mă aduce pân-la poartă.

10 URSUL

Ce mulţime mare vine


Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri

11 TURTURICA

Plin ghiozdanu-abia încape.


Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

12 LUPUL

Tot mai mare o să cresc,

Am să-nvăţ cum să citesc,

Cum să scriu şi să socot –

Toate-toate-am să le pot!

Căci aş vrea să ştiţi, copii:

Sunt elev În clasa-ntâi!


O ELEVĂ DIN CLASELE MARI În orice an, în curtea şcolii,

Ţinându-se timid de mână,

În zi de toamnă liniştită,

Un pâlc de prichindei se-adună.

În ochii lor sclipesc steluţe,

De bucurii, nemărginite,

Şi cine ştie câte drumuri,

De-aici prin lume sunt pornite.

Până mai ieri amici de joacă,

Îi vezi plecaţi acum de-acasă,

Vor trece ani, ei vor rămâne,

Colegi de şcoală şi de clasă.

Şi vor avea şi alţi prieteni,

Şi alţi amici, dar n-o să poată,

Această minunată zi,

S-o uite careva vreodată!

Iar peste ani, când se vor strânge,

Puţini sau mulţi, iar împreună,

Vor râde poate, şi vor plânge,

Şi se vor ţine iar de mână.

Ca şi acum, în plină toamnă,

În zi de mare sărbătoare,

Când stau ca puii, ocrotiţi,

De prima lor învăţătoare.

Am vrea, ştiu bine, uneori,

Să fim, ca şi odinioară,

Copii cuminţi, şi pe o clipă

Să stăm cu toţii grămăjoară.

S-ar putea să vă placă și