Procesele de versant - Cauze si efecte

Versanții sunt suprafețele înclinate din alcătuirea reliefului. Cei mai mulți sunt
rezultatul eroziunii apelor curgătoare. Acestea dispunând de energie ( efect al interferenței
acțiunii gravitației exprimată prin valoarea pantei de scurgere și a mărimii debitului) exercită
eroziune lineară și regresivă creând văi incipiente, de-o parte și de altă a albiei
individualizandu-se versanți.

Evoluția văii și indirect a versanților, va depinde de:

-mărimea energiei pe care răul o poate utiliza pentru eroziune;

-rezistență la atacul apei a rocilor și structurii geologice;

-influență locală și regională a mișcărilor de ridicare active care măresc altitudinea și

accentuează pantele;

-coborârea sau ridicarea nivelului de baza al râurilor care se reflectă în creșterea și

respectiv scăderea puterii de eroziune a acestora.

Se suprapun două forțe asupra văilor – unele tind să o adâncească (acțiunea răului), iar altele
care se opun favorizând lărgirea prin retragerea versanților prin alte procese, astfel că
diferențiem anumite situații :

a) când puterea de adâncire este superioară rezistenței – versanții vor avea pantă
accentuată și formă relativ dreaptă datorită dezechilibrului și eroziunii lineare
accentuate;

b) când răul nu mai dispune de energie - se ajunge la un echilibru pri eroziune laterală,
iar prin procesele de versant se produc – retragerea acestora și modificarea formei din
dreapta sau convexă în concavă sau complexă.

Prin întreținerea unei pante accentuate și producerea de eroziune în baza lor, versanții
sunt instabili. Atât timp cât intensitatea adancirii este ridicată, pantă mare a versanților se va
menține, totul fiind subordonat acțiunii răului. Odată cu realizarea luncii, influență proceselor
din albie asupra evoluției versanților scade reducându-se doar la intervalele cu viituri. În
restul timpului, modelarea va fi mai rapidă sau mai înceată în funcție de caracteristicile
climatului, de rocile din care sunt alcătuiți, de gradul de acoperire cu vegetație.

Caracteristicile climatului, își pun amprenta în ritmul și specificul evoluției.

În climatul arid și semiarid cu versanți lipsiți de vegetație, procesele de meteorizare (

dezagregarea îndeosebi ) și pluviodenudarea ( la ploile rare, dar torențiale ) determină o
retragere a lor.

În climatele umede, procesele care domină în modelarea versanților sunt altele-

alterarea, pluviodenudarea, șiroirea, torenții, alunecările de teren. Evoluția va conduce

1
concomitent la scăderea generală a pantei, dar și a altitudinii, proces care în final se încheie cu
realizarea unei suprafețe de echilibru slab înclinate acoperită de un strat subțire de materiale
alterate.

Lungimea versanților- intensitatea proceselor și dimensiunile materialelor evacuate

sunt mai active și grosiere în partea superioară și mai slabă cu elemente cu dimensiuni reduse
în treimea inferioară, forma acestora din dreaptă se transformă în convexă( pantă mai mare
necesară evacuării elementelor grosiere), concavă ( pantă mai mică suficientă pentru
elementele cu dimensiuni reduse ).

Există mai multe tipuri de versanți:

Versanții de vale - formați prin acțiunea de adâncire a râurilor, torenților.

Cei care aparțin văilor înguste și recente, se află imediat deasupra albiei ceea ce
face ca influența râului asupra evoluției lor să fie activă(
erodarea bazei versanților conduce la subminare, alunecări etc.),
iar în funcție de anumiți factori anumite particularități se pot schimba:

1) Rocile - cele cu rezistență mare : călcare sau granite - au pantă accentuată, sunt
drepți sau convexi; cele moi : argile, marne – pantele sunt slabe și frecvent concave ;

2) Unitatea de relief străbătută de râu ( în munți sunt lungi și au pante mai mari, în
câmpie sunt scurți, drepți și cu înclinări variate în funcție de rocă – în loess abrupți,
în argile, nisipuri slab consolidate- au pante mici ) ;

3) Stadiu de evoluție a văii ( drepți la începutul evoluției, complexi ulterior) .

Versanții de interfluviu – pantele înclinate care fac racordul între platourile interfluviilor sau
linia de creastă cu diferite trepte ale culmilor secundare. Se află deasupra versanților de vale și
cu unele excepții sunt mai vechi decât aceștia. Au rezultat dintr-o modelare selectivă
determinată de diferențe că alcătuirea petrografică ( alternanța de strate groase cu rezistență
diferită; sunt scurți ). Evoluția lor se face prin teșire și scădere în altitudine în climat temperat
și prin pedimentare în climat semiarid.

Versanții impuși de acțiunea agenților interni – în lungul liniilor de falie prin ridicarea
unor blocuri rezultă versanți abrupți sau cu pantă ridicată, la scară regională mișcările
tectonice pot impune bombări sau coborâri . La fel prin acumulările erupțiilor
vulcanice se ajunge la realizarea aparatului vulcanic cu versanți specifici.

Versanți maritimi – în strânsă dependență de acțiunea apei marii, oceanelor. Se separă

versanți în lungul țărmului înalt ( impus inițial de tectonică, vulcanism, alcătuire litologică și
accentuat de abraziune) și versanți submersi între diferitele suprafețe cvasiorizontale.

Versanți glaciari creați prin eroziunea ghețarilor în circurile și văile glaciare, în jurul
nunatakurilor.

Versanți antropici cei rezultați prin secționarea unor culmi pentru canale maritime = Corint,
pentru diverse căi de comunicație – deblee .

2
 Sistemul geomorfologic al versantilor a fost abordat in Romania din perspectiva
morfologiei versantului si a proceselor de modelare. Sistematica proceselor de versant a
concentrat numeroase preocupari din partea geologilor si geomorfologilor, continuate apoi de
studii experimentale in teren pentru determinarea retelor de desfasurare.
Studiile ce au ca subiect versanții si procesele de versant privesc preponderent arealul
Carpaţilor flişului, al Subcarpaţilor, al Podişului Transilvaniei, Podisului Moldovenesc sau a
Dealurilor de Vest.
Intre procesele de versant, deplasările în masă au atras atentia, in principal. Acestea
sunt privite din punct de vedere al agenţilor, proceselor şi formelor rezultate, precum şi al
distribuţiei spațiale şi clasificării lor. Totodată, studiile vizează modul în care se realizează
transferul de materiale între versanţi şi albii în vederea evidenţierii tipologiei şi tendinţelor lor
de evoluţie. Factorii de control, pregătitori şi declanşatori sunt de asemenea analizaţi în
distribuţia lor spaţio-temporală.
De exemplu, ridicarea Carpaților Meridionali a impus apariția unui front al unui cumul
de prelungi versanți sudici (spre Câmpia Română) și al unuia nordic, la fel de lung, dar mult
mai abrupt, (înspre podișul Transilvaniei). Alte fenomene asociate încrețirii scoarței și
apariției Carpaților Meridionali sunt adâncirea precum și îndesirea continuă a generațiilor de
văi, în interiorul aceluiași lanț muntos, care au dus la înmulțirea pantelor, transformându-le,
de fapt, într-o regiune de versanți.

Harta expoziţiei versanţilor are în vedere reliefarea orientării versanților în raport cu

punctelecardinale pentru a scoate în evidență gradul de însorire sau de umbrire.

Expoziția este un parametru relaționat la rândul lui de procesegeomorfologice, prin

controlul acestuia asupraradiației solare, a temperaturii și precipitațiilor.

În acest sens,se admitecă în emisferanordică, versanţii cu orientare nordică sunt mai

umbriţi,însă şi mai protejaţi de vegetaţie, decimai puţin vulnerabili la eroziune, opus celor cu
orientare sudică care sunt mai însoriţi şicărora li se poate atribui o susceptibilitate mai mare la
eroziune, agregatele fiind mai uscate,coeziunea lor mai slabă şi, deci, dislocarea lor mai
facilă. Chiar şi în procesele de îngheţ-dezgheţ sunt mai frecvente pe versanţii sudici. De

3
asemenea,se admite că versanţii vesticisunt mai ploioşi, fapt pentru care sunt mai predispuşi
proceselor de eroziune, în timp ce pe ceicu orientare estică este mai probabil să se înregistreze
secetă(Grecu F., Palmentola G., 2003).

În jurul unui cerc pe care unghiul de 0°se suprapune Nordului absolut, iar cel de 180°
punctului Sud, se cunoaşte că versaţii cu orientare Nordică corespund atât ecartului 0°-
45°,cât şi celui 315°- 360°, cele două sectoare de câte 45° fiecare alcătuind o direcţie
unitară.Analog, expoziţia Estică corespunde segmentului 45°- 135°, cea Sudică cuprinde
ecartul 135°- 225°, iar cea Vestică completează cercul cu ecartul 225°- 315°. Astfel, toate
orientările au ponderi egale, de câte 90°

Prin înmulţirea hărţii expoziţiei versanţilor cu harta geodeclivităţii, se doreşte

scoaterea înevidenţă a suprafeţelor cvasi- orizontale. Acestea corespund luncilor şi
interfluviilor dintredouă bazine hidrografice, reprezentând, de fapt, limitele inferioare şi
superioare aleversanţilor. Aşadar, pentru analiza dinamicii versanţilor sau a unităţilor
funcţionale deversanţi, identificarea acestor areale este esenţială. Deşi în modelele digitale
putem lucra cu pante de 0°, existenţa unei pante perfect orizontale în natură este considerată

4
improbabilă,determinând gruparea pantelor 0°- 2° sau chiar 0°-4° într- o singură clasă ce este
considerată a fi cvasi- orizontală.

Unităţile funcţionale de versant reprezintă cele mai mici sectoare din profilul
longitudinal alversantului cu aceleaşi caractere geomorfometrice (înclinare, lungime),
structurale, ale păturii de materiale, ale morfodinamicii, etc. În altitudine, se pot separa fâşiile:

superioară (unde procesele predominante sunt cele de ablaţie sau eroziune, fiind prezente
depozile eluviale şi eluvio-deluviale)

medie (cu debriuri, unde procesele predominante sunt cele de transport, fiind
prezentedepozitele deluviale)

inferioară sau de contact (cu curgere în pantă şi liniară, unde procesele predominante sunt
cele de acumulare, fiind prezente depozite coluviale sau coluvio-proluviale) (Grecu
F.,Palmentola G., 2003).
După King (1966), fâşiile pot fi patru sau cinci:
1) Convexitatea superioară
2) Fâşia nudă afectată de dezagregări
3) Fâşia de grohotiş
4) Concavitatea inferioară sau fâşia coluvială

5
 5) Fâşia cu deluviuni.Se pot găsi similarităţi şi corelaţii între cele două taxonomii ale
unităţilor funcţionale de versant.
Pentru că fiecărei unităţi de versant îi sunt specifice anumite mecanisme, procese şi fenomene,
astfel încât cunoaşterea lor are o mare aplicabilitate în practică. Analiza individuală
acaracteristicilor cantitative şi calitative ale versanţilor poate prezenta dezavantajul pierderii
dinvedere a îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor complementare ce declanşează procesele
demodelare, însă o analiză simultană şi o regionare în unităţi de versant facilitează
înţelegerearealităţii complexe de pe teren şi oferă posibilitatea prevederii evoluţiei şi a vitezei
evoluţieiacesteia în viitor, pentru un management cât mai eficient al versanţilor.

Bibliografie:
Geomorfologie – Mihai Ielenicz, Editura Universitară, București 2007, Ediția a II - a revizuită
https://www.geomorfologie.ro/directii-de-cercetare/procese-de-versant/