Sunteți pe pagina 1din 3

Emoțiile Nu Pot Fi Controlate

01.04.2020 by Cosmin // 20 Comments

Acesta este cel mai probabil articolul a cărui scriere a început la cea mai mare distanță
din momentul în care energia din spatele cuvintelor a fost livrată de către Univers. Asta
raportat la toate celelalte articole de pe blog.

Când energia unui articol apare în existență, ea este simțită asemeni unui impuls. Se poate
simți cum Conștiința face selecția de potențiale prin intenție. Însă acțiunile efective apar
întotdeauna spontan și la momentul potrivit, dacă se ține cont de o perspectivă liniară
asupra timpului.

Rolul prezentului text este prin urmare acela de a aduce mai multă claritate cu privire la
emoții. Mai toți oamenii experimentează emoții la un moment dat. Numai că foarte puțini
știu exact ce este o emoție. Și mai puțini știu care este rolul emoțiilor în existență. Iar de
aici pleacă o credință falsă care spune că emoțiile ar putea fi controlate.

În fapt, controlul emoțional este o imposibilitate. Eliberarea emoțională este foarte


posibilă, emoțiile se pot evapora prin observare. Se poate ca unei emoții să i se permită să
își urmeze cursul. Dar este o imposibilitate ca o emoție să fie controlată, iar asta să fie și
ceva armonios în realitatea experimentată.

Iată câteva lucruri limpezi care susțin spontaneitatea evoluției. Evoluție care nu este
altceva decât o calitate impersonală a Conștiinței.

1. Emoția este o acumulare de gânduri. Ca să fie și mai clar, gândul se definește ca


fiind o energie ondulatorie de o anumită vibrație. Energie care este invizibilă și
care este receptată și interpretată de către organul fizic numit creier în forma pe
care o știm cu toții. Când un set de astfel de vibrații gând nu poate fi procesat
secvențial fiindcă fluxul este prea puternic, atunci creierul interpretează acel set
de gânduri primit în flux rapid drept o emoție. Cu toate reacțiile și trăirile
asociate. Emoția este așadar în mod primordial o energie invizibilă. Faptul că pe
trupul fizic au loc anumite modificări chimice când o emoție este experimentată, e
cu totul altă poveste. Fizicul se supune nonfizicului. Niciodată invers. Orice
studiu care încearcă să demonstreze despre Conștiință că ar fi rezultatul activității
neuronale este pierdere de vreme, bani și resurse. Conștiința există apriori
creierului și oricărei alte forme sau fizicalități.
2. Rolul și motivul pentru care o emoție apare este acela de a fi trăită. Poate părea
ciudat sau abstract. Fiindcă mintea și-ar dori o explicație mai complicată.
Adevărul se prezintă însă de cele mai multe ori simplu. Așadar răspunsul la
întrebarea: „De ce apare o emoție?” este: „Ca să fie trăită”. Iar cu cât este trăită
mai conștient o emoție, cu atât aceasta își împlinește potențialul și dispare mai
repede.
3. Singurul care își dorește să controleze orice, și tot dacă se poate, este ego-ul.
Adică iluzia individualității. Sau iluzia faptului că ar exista un „tu” și un „eu”. De
acolo pleacă dorința de control a orice. Indiferent dacă vorbim de vreun aspect al
realității, emoții, partener de cuplu sau orice altceva, ego-ul vrea control. Ego-ul
este dat de un set de programe gunoi din minte, dar nu este acel set de programe
gunoi din minte. Ci este o non-existență. Ego-ul nu este o formațiune energetică
de care cineva poate să scape. Ci este o iluzie care poate fi conștientizată drept
iluzie.

O aliniere la cele trei principii de mai sus poate armoniza experiența de viață în moduri
pe care ego-ul sau mintea nici măcar nu le consideră posibile.

Revenind la emoții, acum că cineva știe din ce este alcătuită o emoție, cum apare și de ce
apare, este foarte ușor să se înțeleagă și de ce emoțiile nu pot fi controlate. Pot fi
eliberate, dar asta nu înseamnă că le controlăm. Ci înseamnă că le permitem să își urmeze
cursul firesc.

Mintea creață caută orice posibilitate de a opune rezistență în fața acestui adevăr simplu.
Așa că ar putea aduce drept ultim argument următoarea idee: „Păi prin reprimare și
suprimare, nu ajungem de fapt să controlăm emoțiile? Nu este sănătos să reprimăm sau
suprimăm, dar pare că prin asta emoțiile pot fi totuși controlate”.

Mutarea atenției de pe potențialul A înspre potențialul B, nu înseamnă un control asupra


potențialului A. Dacă intervine așadar o mutare a atenției de pe emoție înspre mâncat
excesiv, alcool, tutun, privit la televizor sau orice altceva, nu se poate spune că emoția a
fost cu adevărat controlată. A controla ceva, presupune că un cineva ar face ce vrea el cu
un anumit lucru. Fapt care este imposibil în cazul unei emoții.

Dacă este reprimată sau suprimată, emoția va continua să fie ceea ce este. Prin urmare nu
poate fi vorba de control nici în cazul reprimării sau suprimării.

În situația în care acest text este parcurs cu deschidere, este firesc și natural să intervină
întrebarea: „Bun, emoțiile nu pot fi controlate. Dar eu totuși ce fac pentru a scăpa de ele
și pentru a nu-mi afecta sănătatea?”. Înțeleasă fiind explicația conform căreia emoțiile nu
pot fi controlate, poate interveni mai natural și ușor o orientare înspre ceea ce se poate
într-adevăr face pentru ca emoțiile să poată fi eliberate. Sau pentru ca emoțiilor să li se
permită să își urmeze cursul.

Iată care sunt sugestiile:

1. Alege să ai încredere totală și deplină în Divin. Dacă o anumită energie a fost


trimisă înspre tine, asta nu se întâmplă fiindcă „i-a dat eroare” lui Dumnezeu. Așa
că dacă se experimentează o emoție ACUM, înseamnă că acesta este cel mai
potrivit lucru care putea fi experimentat. Dacă exista altul mai bun, l-ai fi
experimentat. Dumnezeu este armonie și iubire infinită.
2. Când o emoție apare, spune-i de fiecare dată: „Bine ai venit!”. Nu neapărat verbal.
Dar aceasta să fie intenția și alegerea. Orice emoție apare ca să fie trăită. Deci
dacă o emoție a apărut acum, dă-ți voie să o trăiești cât mai deplin posibil.
3. Renunță la orice dorință de a controla sau manipula în vreun fel ceea ce simți.
Dorința de control este a ego-ului, așa cum a fost detaliat în articol, și nu face
decât să blocheze cursul firesc al emoției.
4. Propune-ți să fii observatorul emoției respective. Fără a o eticheta, fără a-i opune
rezistență și fără a te lupta cu ea. Emoția este ceea ce este. Iar reflectând armonia
infinită a Universului, o anumită emoție a apărut acum în viața ta. Acceptă această
armonie și trăiește deplin emoția așa cum este. Fiindcă ea nu este rea sau bună. Ea
doar este ceea ce este. Trăiește-o ca atare, și ea va dispărea urmându-și cursul
firesc. Universul este mișcare, curgere și armonie. Nici o emoție nu este făcută să
stea, ci este făcută să curgă. Recunoscându-te drept observatorul emoției, vei
permite emoțiilor să curgă spre armonia ta și a Întregului.

Aplică așadar sugestiile și experimentează cum realitatea se armonizează. Ține minte că


emoțiile nu pot fi controlate fiindcă apar spontan, dar emoțiilor li se poate permite să își
urmeze cursul, fapt care conduce la evaporarea lor spre armonia a tot și a toate.

Cu recunoștință,

Cosmin-Constantin Cîmpanu

S-ar putea să vă placă și