Sunteți pe pagina 1din 3

Remediile florale, o terapie la indemana oricui

preluat din Revista Felicia

Remediile florale, o terapie la indemana oricui


Bolile, dezechilibrele sau neajunsurile pe care trupul si sufletul nostru le percep
pot fi ameliorate cu ajutorul florilor. O spune Claudia Cabat, primul specialist
roman pregatit de dr. Edward Bach Foundation si autoarea cartii "Remedii florale. O
medicina a sufletuluii. N-am ajuns sa vorbesc cu Claudia intamplator despre
remediile florale, asa cum nimic in viata nu e intamplator. Ne-am intalnit prima
oara acum vreo 12 ani, la niste cursuri de terapii alternative. Am descoperit ca
aveam acelasi an de nastere - ea in iulie, eu in septembrie -, eram bucurestence,
locuiam in acelasi cartier, la cateva sute de metri distanta, ne preocupa acelasi
gen de lucruri dincolo de pregatirea de la facultate, ca unul dintre prenumele
noastre era identic si multe altele. Iti povestesc toate astea ca sa vezi ca e o
persoana ca oricare alta, nu o zana coborata din basme, care imparte flori oricui
are nevoie de ajutor si, gata, ca prin minune, neplacerile au luat sfarsit. Daca n-
as fi avut incredere deplina in sanatatea mintii si a sufletului ei, nu ti-as fi
recomandat metoda pe care o propune Claudia. Nu de alta, dar la mine a dat
rezultate spectaculoase, vizibile in timp.

Raul poate fi "maturat" din fiinta noastra


Mentorul Claudiei, Edward Bach, spunea in cartea sa, "Heal Thyselfi, ca prevenirea
si vindecarea bolii pot fi aflate prin descoperirea a ceea ce este rau in noi
insine si eradicarea acestui defect prin dezvoltarea calitatii care il va distruge.
Nu prin lupta impotriva raului, ci prin aducerea unui asemenea flux al calitatii
opuse, incat raul va fi maturat din finta noastra. Schimbarea atitudinii fata de
boala, viata, fata de cei din jur si de noi insine determina o recuperare mai
rapida, prin activarea potentialului de vindecare si cresterea imunitatii. Practic,
acestea ar fi, pe scurt, preceptele terapiei florale, cu care Claudia lucreaza "pe
dinauntruli pacientilor. Odata cauza detectata, efectul poate fi inlaturat mai usor
sau mai greu, in functie de deschiderea si de disponibilitatea de schimbare a
pacientului. Claudia sta de vorba mult cu fiecare om care vine la ea, pentru ca -
iarasi - fiinta aceea aflata in suferinta n-a ajuns fata-n fata cu ea intamplator.
Pacientul vorbeste, spune ce-l doare - ca la preot, ca la psihoterapeut sau ca unui
bun prieten, daca vrei. Daca nu s-a lamurit, Claudia mai pune cateva intrebari. De
multe ori, cauza adevarata a dizarmoniilor se ascunde dincolo de cuvinte, intr-un
gest, o grimasa sau o tacere... Si-atunci intuitia isi intra-n rol.

Frica si panica, in top


Claudia a remarcat, dupa aproape cinci ani de experienta in acest domeniu, ca
frica, anxietatea si atacurile de panica ocupa primele locuri ale problemelor
pacientilor. Aceste stari pot fi autoinduse ori pot fi generate de cei din jur,
voit sau nu. De pilda, un om poate avea teama de doctor pentru ca mama, in
copilarie, il ameninta ca-l duce "sa-i faca injectie nenea doctoru', daca nu papa
tot din farfuriei. Altcineva poate e inspaimantat sa se blocheze in lift de unul
singur. Ideea unui cutremur puternic, in urma caruia ai putea ajunge sub daramaturi
(in cel mai fericit caz!), e o alta angoasa. Frica de a ramane fara bani, fara
slujba, fara partener, teama de a iesi pe strada, de a dormi singur sau cu lumina
stinsa, spaima de violenta fizica sau verbala, iata cele mai frecvente cauze care
ne fac sa ne iesim din pepeni, scotandu-ne uneori din circuit... Sigur, ca sa afle
despre pacient cate ceva din toate astea, Claudia trebuie "sa-i stoarcai informatia
cu gratie si abilitate, pentru ca aproape nimeni nu-si deschide sufletul atat de
usor. Cui ii convine sa recunoasca faptul ca intepeneste de frica la vederea unei
freze dentare sau ca a fost in pragul nebuniei la gandul ca va fi concediat de la
serviciu sau parasit de iubit(a)?
O floare pentru fiecare
Am dat doar cateva exemple, pe intelesul oricui. Dar trebuie sa stii ca dr. Bach,
dupa o lunga experienta si cercetare, a detectat 38 de remedii florale pentru sapte
grupe de dezechilibre: frica, incertitudinea, preocuparea excesiva pentru
bunastarea celorlalti, preocuparea insuficienta pentru prezent, singuratatea,
sensibilitatea excesiva la sugestii si idei, dezamagirea sau disperarea. De
exemplu, remediile pentru inlaturarea fricii sunt, printre altele, aesculus carnea,
prunus cerasifera, mimulus guttatus etc. Ca sa suporti mai usor singuratatea, dr.
Bach a ales calluna vulgaris, hottonia palustris si impatients glandulifera.
Observi ca denumirile plantelor sunt latinesti, Bach a facut totul cu multa
minutiozitate si seriozitate, el fiind de profesie medic imunolog si bacteriolog.
Din toate plantele pe care le-a studiat, Bach a dorit mereu sa realizeze "o metoda
de tratament simpla, usor de folosit, cat mai accesibila, la indemana tuturor,
complet nedureroasa si blanda, fara reactii neplacute sau crize de vindecarei. Ceea
ce a si reusit, remediile sale neavand contraindicatii sau interdictii de
administrare in paralel cu alte tratamente. Parasind laboratorul unde-si desfasura
activitatea, Bach pleaca in Tara Galilor, de pe ale carei campii culege in sticlute
roua de pe diferite plante, individual si separat de la aceeasi planta crescuta si
la umbra, si la soare. Caldura soarelui era esentiala pentru extragerea
proprietatilor plantei, iar roua avea proprietati vindecatoare. Iata cum a
descoperit dr Bach, la 43 de ani, urmandu-si destinul, primele 20 de remedii
florale, prin asa-numita metoda a soarelui. Celelalte 18 sunt obtinute prin metoda
fierberii. Am enumerat mai sus denumirile in limba latina ale plantelor, tocmai ca
unora dintre noi sa nu ne vina ideea de a "fabricai de unii singuri remediile din
plante atat de la indemana... Spre exemplu, daca ai sti ca prunus cerasifera e
banalul corcodus sau ca macesul e rosa canina, nu ti-ar trece prin minte sa-ti
"fabricii singur vreun remediu? Dupa cum vezi, remediile florale nu sunt nici pe
departe paranormale, sunt cat se poate de normale! Meritul suprem al lui Bach este
ca a stiut ce planta se potriveste fiecarei afectiuni. Sa fi fost experienta, sa fi
fost intuitia... Poate amandoua... Astea-s intrebarile la care ti-ai dori sa-ti
raspunzi cand o vezi pe Claudia ca se ridica si, la sfarsitul conversatiei, iti
prepara un "cocktaili din maximum sapte remedii provenite de la tinctura-mama, in
functie de ce a descoperit in neregula la tine. Le picura pe toate intr-o sticluta
ca de Rinofug, le dilueaza si tu nu trebuie decat sa le iei, de cateva ori pe zi.
Nu-s rele la gust, crede-ma, le-am testat pe propria-mi limba. Dar, pentru a putea
beneficia de calitatile lor, trebuie intai sa treci pe la cabinetul Aquamarine,
unde vocea blanda a Claudiei te imbie sa-ti spui pasul.

CV de terapeut
Din ianuarie 2003, Claudia este specialist in terapia florala Bach, acreditat de
Fundatia "Dr. Edward Bachi din Marea Britanie, iar din februarie 2007 Bach Trainer.
De aproape patru ani lucreaza in cadrul clinicii Aquamarine, ca specialist in
terapia florala Bach. Vreme de sase ani, Claudia a lucrat ca asistent consular in
cadrul Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti. In acest timp, s-a confruntat de
multe ori cu persoane aflate in situatii deosebite (accidente, furturi, pasapoarte
pierdute, bolnavi, vizite la inchisori etc.) si cu autoritatile locale si centrale.
A putut observa indeaproape comportamentul oamenilor aflati in situatii stresante
si s-a hotarat sa se indrepte spre domeniul terapeutic. La baza, cum se zice, este
inginer. Are o diploma in inginerie chimica organica, din 1995 - Universitatea
Politehnica Bucuresti. De aici incolo urmeaza pregatirea speciala care o recomanda
pentru terapiile alternative.

Psihologie
'Studenta a Facultatii de Psihologie - Universitatea Titu Maiorescu Bucuresti -
cursuri de zi' Invatamant la distanta, cursuri de Counselling - Institute of
Natural Therapy, UK ' Cursuri si ateliere: - program de training - "Metoda ESPERE,
formare in ascultare 1" - formator Aleth Naquet. - curs de formare continua
"Comunicare, terapie si relatie", formator Andre Moreau - training de formare in
hipnoza Ericksoniana si hipnoza Rossi, formator Jerome Chidarom.

Alte terapii
' "Bazele Fundamentale ale terapiilor complementare" - Asociatia Nationala de
Terapii Complementare din Romania ' Curs de medicina Ayurvedica - lector dr.
Sanjeev Sood, India ' Seminar de homeopatie - George Vithoulkas ' Diploma de
specializare in masaj terapeutic - Asociatia Nationala de Terapii Complementare din
Romania. Claudia Cabat www.remediiflorale.ro Terapeut Cabinet Aquamarine Str. Tudor
Vianu, nr. 22, sector 1, Bucuresti Tel. 021/231.44.67; 0724.222.522

S-ar putea să vă placă și