Conditiile de validitate ale contractului

Potrivit dispozitiilor art. 1179 C. civ., conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii
sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul partilor, un obiect determinat și licit, precum și o
cauza licita si morala.
In masura in care legea prevede o anumita forma a contractului, aceasta trebuie respectata,
sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile.

8.1. Capacitatea de a contracta

Conform art. 1180 C. civ., poate contracta orice persoana care nu a fost declarata incapabila
de catre lege și nici oprita sa in-cheie anumite contracte. Capacitatea este regula, iar incapacitatea
este exceptia. Regula prevazuta de art. 1180 C. civ. se aplica atat persoanelor fizice, cat și
persoanelor juridice. Textele de lege care reglementeaza incapacitatea de a contracta sunt de stricta
interpretare.
Exista incapacitati generale și incapacitati speciale de a contracta.
A. Incapacitati generale
Incapabilul nu poate incheia niciun contract, atunci cand incapacitatea de exercitiu este
generala.
Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu au capacitate de exercitiu, orice contract
fiind posibil a fi incheiat numai prin reprezentantul lor legal. Minorul poate incheia singur doar
contracte cu o valoare patrimoniala foarte redusa. Un minor care a implinit varsta de 14 ani, avand
capacitate de exercitiu restransa, va putea incheia singur anumite acte juridice, dar numai in masura
in care nu-i produc o leziune.
Interzisul judecatoresc este persoana pusa sub interdictie datorita alienatiei mintale sau a
debilitatii mintale. Pe durata punerii sub interdictie, lipsind capacitatea de exercitiu, persoana
respectiva nu poate incheia niciun fel de contract. daca s-ar incheia un asemenea contract, el este
lovit de nulitate relativa. O persoana alienata mintal sau debila mintal, dar nepusa sub interdictie,
are capacitate de exercitiu și poate incheia contracte. Daca se va cere anularea contractului pe
motiv de alienatie sau debilitate mintala, va trebui sa se faca dovada unei asemenea incapacitati de
fapt.
B. Incapacitati speciale
Exista unele incapacitati care constau in faptul ca anumite persoane nu pot incheia unele
contracte. Articolul 950 pct. 4 din vechiul Cod civil prevedea ca sunt incapabili de a contracta „in
genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte", concluzie care poate fi dedusa și din
continutul art. 1180 C. civ.
Prin noul Cod civil a fost eliminata interdictia vanzarii intre soti, consacrata de art. 1307
din vechiul Cod civil, care prevedea ca sotii sunt incapabili de a vinde unul altuia. Mai mult, in
prezent, potrivit Codului civil, sotii pot sa iși separe bunurile in timpul casatoriei și sa isi
stabileasca anual regimul juridic al bunurilor dobandite in timpul casatoriei: comunitate legala,
comunitate conventionala sau separatie de bunuri.
Incapacitatile speciale sunt urmatoarele:
1) Judecatorii, procurorii, grefierii, executorii, avocatii, notarii publici, consilierii juridici
și practicienii in insolventa nu pot cumpara, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase
care sunt de competenta instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea,
sub sanctiunea nulitatii absolute, potrivit art. 1653 C. civ.
2) Potrivit art. 1654 C. civ., sunt incapabili de a cumpara, direct sau prin persoane interpuse,
chiar și prin licitatie publica:
a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt insarcinati sa le vandă;
b) parintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe
care le reprezinta;
c) functionarii publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executorii, precum și
alte asemenea persoane, care ar putea influenta conditiile vanzarii facute prin intermediul lor sau
care are ca obiect bunurile pe care le administreaza ori a caror administrare o supravegheaza.
Aceste persoane nu pot, de asemenea, sa vanda bunurile proprii pentru un pret care consta
intr-o suma de bani provenita din vanzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care il
administreaza ori a carui administrare o supravegheaza.
Incalcarea interdictiilor prevazute la lit. a) și b) se sanctioneaza cu nulitatea relativa, iar a
celei prevazute la lit. c) cu nulitatea absoluta.

8.2. Consimtamantul
8.2.1. Notiune
Prin consimtamant se intelege manifestarea de vointa a partilor la formarea unui contract.
Articolul 1179 C. civ. se refera la „consimtamantul partilor„ , inlaturandu-se astfel formularea
nefericita a fostului art. 948 pct. 2, care avea in vedere „consimtamantul valabil al partii ce se
obliga"'.
Nu este posibila incheierea unui contract in absenta consimtamantul. Potrivit art. 1204 C.
civ., consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber și exprimat in cunostinta de cauza.
Vom face insa distinctie intre absenta consimtamantului și viciile acestuia. Lipsa
consimtamantului impiedica formarea conventiei. De aceea consimtamantul este considerat un
element esential pentru validitatea contractului. Absenta totala a consimtamantului atrage nulitatea
absoluta a contractului. In cazul viciilor de consimtamant, consimtamantul exista, dar nu respecta
anumite cerinte impuse pentru a fi valabil, sanctiunea care intervine fiind, in principiu, nulitatea
relativa (anularea).
Potrivit art. 1240 C. civ. consimtamantul, vointa de a contracta, poate fi exprimata verbal
sau in scris. Vointa poate fi manifestata Si printr-un comportament care, potrivit legii, conventiei
partilor, practicilor statornicite intre acestea sau uzantelor, nu lasa nicio indoiala asupra intentiei
de a produce efectele juridice corespunzatoare.

8.2.2. Viciile de consimtamânt

Nu este suficient ca consimtamantul sa existe, se impune ca el sa fie și valabil, adica
neviciat. Potrivit art. 1204 C. civ., consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber și exprimat
in cunoștinta de cauza.
Viciile de consimtamant sunt: eroarea, dolul, violenta și leziunea.
A. Eroarea
Eroarea este reprezentarea falsa, inexacta, a realitatii cu ocazia incheierii unui contract.
Potrivit art. 1207 C. civ., partea care, la momentul incheierii contractului, se afla intr-o
eroare esentiala poate cere anularea acestuia, daca cealalta parte știa sau, dupa caz, trebuia sa știe
ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pentru incheierea contractului.
 Nu orice eroare insa constituie viciul de consimtamant, ci, potrivit art. 1207 C. civ., eroarea
este considerata viciu al vointei doar daca este esentiala. Eroarea este esentiala:
1. cand poarta asupra naturii sau obiectului contractului;
2. cand poarta asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia ori
asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti, in absenta careia contractul nu s-
ar fi incheiat;
3. cand poarta asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta
careia contractul nu s-ar fi incheiat.
Raportat la elementul real asupra caruia poarta reprezentarea falsa, eroare poate fi de fapt
(se infatiseaza ca o reprezentare inexacta a realitatii) și de drept (cand ea se refera la existenta sau
continutul unui act normativ). Eroarea de drept este esentiala atunci cand privește o norma juridica
determinanta, potrivit vointei partilor, pentru incheierea contractului.
Raportat la influenta pe care o eroarea o exercita asupra consimtamantului partii, ea poate
fi: eroare obstacol; eroare viciu de consimtamant; eroare indiferenta.
Eroarea obstacol este acea eroare distructiva de vointa, deoarece impiedica formarea
acordului de vointa și, in consecinta, a contractului. Astfel, o parte are credinta ca vinde un bun,
iar cealalta parte ca i se doneaza. Eroarea constituie deci un obstacol la formarea consimtamantului.
Eroarea-obstacol poate viza natura juridica a contractului (error in negotio) sau identitatea
obiectului contractului (error in corpore). De exemplu, una dintre parti crede ca vinde un lucru,
iar cealalta parte ca cumpara alt lucru.
Eroarea viciu de consimtamant nu impiedica formarea consimtamantului, dar alterarea sa
duce la nulitatea relativa a contractului.
Eroarea poate exista asupra identitatii obiectului prestatiei sau asupra unei calitati a acestuia
on asupra unei alte imprejurari considerate esentiale de catre parti, in absenta careia contractul nu
s-ar fi incheiat.
Eroarea asupra persoanei. La contractele cu titlu oneros sunt indiferente identitatea și
calitatea persoanei cu care s-a incheiat contractul. Fac exceptie contractele incheiate intuitu
personae, adica acele conventii incheiate in consideratia persoanei (de exemplu: contractele de
societate, depozit, imprumut, mandat, contractul cu un avocat, medic, arhitect, muzician, pictor
etc.). Eroarea poate purta asupra identitatii (fizice sau civile) persoanei cocontractantului sau
asupra insusirilor substantiale ale persoanei, determinante la incheierea contractului.
Eroarea indiferenta nu influenteaza in niciun fel consimtamantul și contractul incheiat.
Exista cateva situatii in care eroarea nu poate fi invocata:
- eroare este nescuzabila și contractul nu poate fi anulat daca faptul asupra caruia a purtat
eroarea putea fi, dupa imprejurari, cunoscut cu diligente rezonabile;
- eroarea de drept. Codul civil consacra eroarea de drept ca viciu de consimtamant doar
daca priveste o norma juridica considerata determinanta de parti la incheierea contractului, ceea
ce este o chestiune subiectiva Si greu de probat. Insa nu intotdeauna eroarea de drept poate fi
invocata. Este cazul dispozitiilor legale accesibile și previzibile, care sunt prezumate a fi
cunoscute;
- eroarea asumata. Nu atrage anularea contractului eroarea care poarta asupra unui element
cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invoca sau, dupa imprejurari, trebuia
sa fie asumat de acesta;
- eroarea de calcul. Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai
rectificarea, afara de cazul in care, concreti-zandu-se intr-o eroare asupra cantitatii, a fost esentiala
pentru in-cheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectata la cererea oricareia dintre parti.
 Sanctionarea erorii. Pe ideea salvarii contractului anulabil legiuitorul a gasit o solutie
remediu, care sa inlocuiasca solutia anularii contractului și sa il mentina, sub denumirea marginala
„Adaptarea contractului", in cuprinsul art. 1213 C. civ. Este o adaptare a contractului realizata de
partile contractante, Si nu de instanta, mai precis de catre partea care nu a fost in eroare și care
adapteaza contractul la cerintele eronate ale partii aflate in eroare. Aceasta este moneda de schimb
pentru ca cel care s-a aflat in eroare sa renunte la actiunea in anularea contractului. Eroarea este
transformata in realitate prin manifestarea de vointa a contractantului care nu s-a aflat in eroare și
care executa sau este pe punctul de executa contractul.
Daca o parte este indreptatita sa invoce anulabilitatea contractului pentru eroare, dar
cealalta parte declara ca dorește sa execute ori executa contractul așa cum acesta fusese inteles de
partea indreptatita sa invoce anulabilitatea, contractul se considera ca a fost incheiat asa cum l-a
inteles aceasta din urma parte. Conditia este ca cocontractantul sa doreasca sa execute sau sa
execute contractul așa cum l-a inteles partea aflata in eroare.
Proba erorii se poate face prin orice mijloc de proba și cade in sarcina celui care o invoca.
B. Dolul
Consimtamantul este viciat prin dol atunci cand partea s-a aflat intr-o eroare provocata de
manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta din urma a omis, in mod fraudulos, sa
il informeze pe contractant asupra unor imprejurari pe care se cuvenea sa i le dezvaluie.
Este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane prin
folosirea de mijloace viclene in sco-pul de a o determina sa incheie contractul. Dolul a mai fost
denumit eroare provocata sau o circumstanta agravanta a erorii. Dolul contine un element
intentionat (vointa de a induce in eroare) și un element material (folosirea de mijloace viclene
pentru realizarea intentiei de inducere in eroare). Simpla exagerare in scop de reclama a calitatii
marfurilor oferite spre vanzare, precum și trecerea sub tacere a unor defecte pe care cumparatorul
le-ar descoperi singur, nu constituie dol (dolus bonus).
Dolul va fi principal atunci cand el a fost determinant la incheierea contractului și
incidental, cand eroarea provocata nu a fost determinanta.
Tacerea nu constituie prin ea insasi un dol, dar poate fi constitutiva de dol numai cand
reticenta se refera la unele elemente asupra carora partea, data fiind pregatirea sa tehnica Si
profesionala, era obligata sa informeze pe cocontractant.
Orice activitate dolosiva presupune existenta urmatoarelor conditii: eroarea sa fi fost
determinanta la incheierea contractului; sa provina de la cealalta parte; sa fie anterioara încheierii
contractului; dolul sa fie dovedit, caci nu se prezuma niciodata.
Partea al carei consimtamant a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar
daca eroarea in care s-a aflat nu a fost esentiala.
Contractul este anulabil și atunci cand dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori
gerantul afacerilor celeilalte parti. Anularea contractului este posibila și atunci cand dolul provine
de la un tert, dar in anumite situatii.
In caz de dol, cel al carui consimtamant este viciat are dreptul de a pretinde, in afara de
anulare, și daune-interese sau, daca prefera mentinerea contractului, de a solicita numai reducerea
prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatit.
C. Violenta
Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate
induse, fara drept, de cealalta parte sau de un tert.
 Exista violenta cand temerea insuflata este de așa natura incat partea amenintata putea sa
creada, dupa imprejurari, ca, in lipsa consimtamantului sau, viata, persoana, onoarea sau bunurile
sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.
Acest viciu de consimtamant consta in constrangerea sau ame-nintarea unei persoane cu un
rau injust, de natura a-i insufla o te-mere care o determina sa incheie un act juridic pe care, altfel,
nu I-ar fi incheiat. Practic, in cazul violentei nu ne aflam in prezenta unei vicieri a
consimtamantului, ci, pur Si simplu, in absenta sa. Libertatea de decizie a persoanei este afectata.
Daca n-ar fi existat constrangerea fizica sau morala, partea nu ar fi incheiat contractul.
Violenta presupune existenta a doua elemente: amenintarea cu un rau injust și insuflarea
unei temeri de natura a determina victima sa incheie contractul. Raul cu care victima este
amenintata poate prezenta forma constrangerii fizice (omor, lovituri, privare de libe-tate etc.),
morala (atingeri aduse onoarei, reputatiei etc.) sau patrimoniala (distrugerea unor bunuri, sistarea
unor plati etc.). Raul cu care se ameninta partea trebuie sa fie iminent și sa aiba o anumita gravitate.
Actele de violenta pot proveni de la o parte contractanta, dar și de la un tert. Atrage anularea
insa numai daca partea al carei consimtamant nu a fost viciat cunostea sau, dupa caz, ar fi trebuit
sa cunoasca violenta savarșita de catre tert. Independent de anularea contractului, autorul violentei
raspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.
Violenta poate atrage anularea contractului și atunci cand este indreptata impotriva unei
persoane apropiate, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii partii al carei consimtamant
a fost viciat.
In toate cazurile, existenta violentei se apreciaza tinand seama de varsta, starea sociala,
sanatatea și caracterul celui asupra caruia s-a exercitat violenta, precum și de orice alta imprejurare
ce a putut influenta starea acestuia la momentul incheierii contractului. Contractul incheiat de o
parte aflata in stare de necesitate nu poate fi anulat decat daca cealalta parte a profitat de aceasta
imprejura-re. Deci aprecierea violentei va fi facuta de judecator dupa criterii subiective.
Constituie violenta și temerea insuflata prin amenintarea cu exercitiul unui drept facuta cu
scopul de a obtine avantaje injuste.
Simpla temere izvorata din respect, fara sa fi fost violenta, nu atrage anularea contractului.
Violenta ca viciu de consimtamant va putea fi dovedita prin once mijloc de proba, iar
sarcina probei este a celui care invoca violen-ta la incheierea contractului. Sanctiunea contractului
incheiat sub violenta este nulitatea relativa. Daca prin exercitarea violentei s-a produs partii și un
prejudiciu, autorul va fi obligat și la plata daunelor.
In caz de violenta cel al carui consimtamant este viciat are dreptul de a pretinde, in afara
de anulare, și daune-interese sau, daca prefera mentinerea contractului, de a solicita numai
reducerea prestatiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatit.
D. Leziunea
Sub imperiul actualului Cod civil, leziunea este un viciu de con-simtamant cu un domeniu
de incidenta general. Ea implica, in mod cumulativ, un dezechilibru flagrant intre prestatii și
exploatarea unuia dintre partenerii contractuali.
Articolul 1206 alin. (2) C. civ. prevede ca „de asemenea, consimtamantul este viciat in caz
de leziune". Pare vadit ca, in conceptia redactorilor actualului Cod civil, leziunea se prezinta ca un
viciu de consimtamant. Mai mult, faptul ca leziunii i s-a dat o astfel de ca-lificare juridica se
desprinde Si din art. 1221 alin. (1) C. civ., potri-vit caruia „exista leziune atunci cand una dintre
parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte
parti, stipuleaza in favoarea sa on a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai
mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii".
 Leziunea consta intr-o paguba materiala pe care o suporta una dintre partile contractante,
din cauza disproportiei vadite de valoa-re intre prestatia la care s-a obligat și prestatia pe care urma
sa o primeasca in schimbul ei. Existenta leziunii se apreciaza și in func-tie de natura și scopul
contractului. Leziunea poate exista și atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin
raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul
circumstantelor.
Chiar daca, in contextul actualului Cod civil, leziunea este de aplicatie generala, nu
inseamna ca ea este compatibila cu absolut toate contractele. Potrivit art. 1224 C. civ., cu
denumirea marginala „Inadmisibilitatea leziunii', nu pot fi atacate pentru leziune contractele
aleatorii, tranzactia, precum și alte contracte anume prevazute de lege.
Sanctionarea leziunii. Articolul 1222 C. civ. evidentiaza sanctiunile pe care le atrage
institutia investigata: in cazul unui contract lezionar, partea al carei consimtamant a fost viciat prin
leziune poa-te cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligatiilor sale cu valoarea
daunelor-interese la care ar fi indreptatita. Intelegem de aici ca victima leziunii nu este tinuta sa
distruga con-tractul, ci poate opta pentru mentinerea sa, avand loc mic~orarea propriei obligatii.
In toate cazurile, instanta poate sa mentina contractul daca cealalta parte ofera, in mod
echitabil, o reducere a creantei sau, dupa caz, o majorare a propriei obligatii. In aceasta situatie se
vor aplica regulile referitoare la adaptarea contractului.
Cu exceptia leziunii asupra minorului, actiunea in anulare este admisibila numai daca
leziunea depasește jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii contractului,
prestatia promisa sau executata de partea lezata. Disproportia trebuie sa subziste pana la data
cererii de anulare.

8.3. Obiectul contractului

Obiectul este unul dintre elementele esentiale pentru validitatea contractului. Potrivit art.
1225 C. civ., obiectul contractului il reprezinta operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea,
imprumutul Si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor Si obligatiilor contractuale.
Obiectul contractului trebuie sa fie determinat și licit, sub sancțiunea nulitatii absolute.
Obiectul este ilicit atunci cand este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor
moravuri.
Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul (a da, a face sau a nu face).
Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil §i licit.
Daca obiectul ar lipsi, contractul ar fi inexistent.
Referindu-se la obiectul convenliilor, Codul civil mai prevede ca doar lucrurile care se afla
in circuitul civil pot fi obiectul unui con-tract, ca obligatia trebuie sa aiba ca obiect un lucru
determinat, cel putin in specia sa, precum și faptul ca pot forma obiectul obligatiei și lucrurile
viitoare.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca obiectul contractului:

1. Bunul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa existe in viitor. Este posibil
ca lucrul sa nu existe in prezent, dar el sa existe in viitor. Bunurile viitoare pot forma obiectul
contractelor și cel mai frecvent este intalnita vanzarea unor astfel de bunuri in raporturile
comerciale.
 2. Bunul sa fie determinat sau determinabil la incheierea contractului. Un asemenea bun
poate fi cert (cand este determinat in individualitatea sa) sau de gen (cand este determinat in specia
sa). Bunurile de gen trebuie sa fie determinate in contract prin cantita-tea și calitatea lor.
3. Bunul sa fie posibil din punct de vedere material și juridic, deoarece nimeni nu se poate
obliga la imposibil. O asemenea impo-sibilitate trebuie sa fie absoluta. Contractul este valabil chiar
daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de ași executa obligatia,
afara de cazul in care prin lege se prevede altfel.
4. Bunul sa fie in circuitul civil.
5. Obiectul contractului este obligatoriu sa fie un fapt personal al celui care se obliga,
deoarece nimeni nu poate fi obligat prin vointa altuia. Spre deosebire de situatia vechii
reglementari, se recunoaste insa valabilitatea vanzarii bunului altuia. Daca prin lege nu se prevede
altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii. Debitorul este obligat sa le procure și sa
le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. In cazul neexecutarii obli-gatiei,
debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate1.
Atunci cand pretul sau orice alt element al contractului urmeaza sa fie determinat de un
tert, acesta trebuie sa actioneze in mod corect, diligent și echidistant. Daca tertul nu poate sau nu
doreste sa actioneze ori aprecierea sa este in mod manifest nerezonabila, instanta, la cererea partii
interesate, va stabili, dupa caz, pretul sau elementul nedeterminat de catre parti.
Daca un contract incheiat intre profesionisti nu stabileste pretul și nici nu indica o
modalitate pentru a-l determina, se presupune ca partile au avut in vedere pretul practicat in mod
obisnuit in domeniul respectiv pentru aceleasi prestatii realizate in conditii comparabile sau, in
lipsa unui asemenea pret, un pret rezonabil.
Atunci cand nu poate fi stabilita potrivit contractului, calitatea prestatiei sau a obiectului
acesteia trebuie sa fie rezonabila sau, dupa imprejurari, cel putin de nivel mediu2.

1
Potrivit art. 1683, cu denumirea marginala„Vanzarea bunului altuia":,,(1) Daca, la data incheierii contractului asupra
unui bun individual determinat, acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vanzatorul este
obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau catre cumparator. (2) Obligatia vanzatorului
se considera ca fiind executata fie prin dobandirea de catre acesta a bunului, fie prin ratificarea vanzarii de catre
proprietar, fie prin once alt mijloc, direct ori indirect, care procura cumparatorului proprietatea asupra bunului. (3)
Daca din lege sau din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din
momentul dobandirii bunului de catre vanzator sau al ratificarii contractului de vanzare de catre proprietar. (4) In cazul
in care vanzatorul nu asigura transmiterea dreptului de proprietate catre cumparator, acesta din urma poate cere
rezolutiunea contractului, restituirea pretului, precum și, daca este cazul, daune-interese. (5) Atunci cand un
coproprietar a vandut bunul proprietate comuna si ulterior nu asigura transmiterea proprietatii intregului bun catre
cumparator, acesta din urma poate cere, pe langa daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea pretului proportional cu
cota-parte pe care nu a dobandit-o, fie rezolutiunea contractului in cazul in care nu ar fi cumparat daca ar fi știut ca nu
va dobandi proprietatea intregului bun. (6) In cazurile prevazute la alin. (4) și (5), intinderea daunelor-interese se
stabilește, in mod corespunzator, potrivit art. 1.702 și 1.703. (referitoare la garantia pentru evictiune, n.n.). Cu toate
acestea, cumparatorul care la data incheierii contractului cunoștea ca bunul nu apartinea in intregime vanzatorului nu
poate sa solicite ram-bursarea cheltuielilor referitoare la lucrarile autonome sau voluptuare".
2
Dezacordul asupra calitatii este reglementat de dispozitiile art. 1691 C. civ., potrivit caruia „(1) In cazul in care
cumparatorul contesta calitatea sau starea bunului pe care vanzatorul i 1-a pus la dispozitie, președintele judecatoriei
de la locul prevazut pentru executarea obligatiei de predare, la cererea oricareia dintre parti, va desemna de indata un
expert in vederea constatarii. (2) Prin aceea~i hotarare se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului. (3) Daca
pastrarea bunu-lui ar putea aduce man pagube sau ar ocaziona cheltuieli insemnate, se va putea dispune chiar vanzarea
pe cheltuiala proprietarului, in conditiile stabilite de instanta. (4) Hotararea de vanzare va trebui comunicata inainte
de punerea ei in executare celeilalte parti sau reprezentantului sau, daca unul dintre acestia se afla intr-o localitate
situata in circumscriptia judecatoriei care a pronuntat hotararea. In caz contrar, hotararea va fi comunicata in termen
de 3 zile de la executarea ei'.
 8.4. Cauza in contracte
Potrivit art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie
contractul. Cauza trebuie sa existe, sa fie licita și morala.
Cauza constituie unul din elementele esentiale pentru validitatea contractului. Ea constituie
motivul psihologic determinant al acestuia și consta in reprezentarea scopului concret in vederea
realizarii caruia se consimte la asumarea obligatiei. Nu se poate asuma o obligatie in absenta unui
scop. Intr-un contract de vanzare, cauza obligatiei cumparatorului este dobandirea bunului, iar
cauza obli-gatiei vanzatorului este obtinerea pretului. Cauza este distincta de consimtamant §i de
obiectul obligatiei.
Conditiile de validitate a cauzei sunt urmafoarele:
1. Cauza sa existe. In caz contrar obligatia nu mai este valabila. Inseamna ca debitorul s-a
obligat in credinta gresita a existentei cauzei (de exemplu, cumparatorul achita pretul, fara sa știe
insa ca bunul cert pe care voia sa-i cumpere a pierit anterior incheierii contractului). Lipsa cauzei
atrage anulabilitatea contractului, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat și
poate produce alte efecte juridice.
2. Cauza obligatiei sa fie licita. Ea este ilicita cand este contrara legii și ordinii publice.
Cauza este ilicita §i atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme
legale imperative, adica atunci cand actul juridic este incheiat in scopul fraudarii legii. Este nula
vanzarea care ascunde o donatie intemeiata nu pe intetia de a gratifica, ci pe o contraprestatie cu
caracter ilicit. Dovada caracterului ilicit al cauzei se poate face prin orice mijloc de proba.
3. Cauza sa fie morala, adica sa nu fie contrara bunelor moravuri.
Cauza ilicita sau imorala atrage nulitatea absoluta a contractului daca este comuna ori, in
caz contrar, daca cealalta parte a cunoscut-o sau, dupa imprejurari, trebuia s-o cunoasca.
Chiar daca nu a fost exprimata cauza in contract, in mod expres, conventia ramane valabila.
Existenta unei cauze valabile se prezu-ma pana la proba contrara. Inscrisul care ar constata
obligatia este valid, deși din continutul sau nu rezulta cauza (de exemplu, ma oblig sa platesc o
suma de bani, fara sa mentionez in act daca plata se face cu titlu de imprumut sau cu alta destinatie).