Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală

Conf.univ.dr Palcu Pavel

Masterand Anechiței Gabriel

Stabilirea profilului infractorului ca formă logică pentru soluționarea împrejurărilor

controversate de la fața locului

Legiuitorul român reglementează cercetarea la fața locului la art 192 din Codul de
Procedură Penală ca fiind activitatea desfăşurată de către organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată, atunci când este necesar a se face constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii
infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea
mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea.

„Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod substanţial
la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în mod substanţial lămurirea problemelor
referitoare la faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului”1.

Frecvente sunt situațiile în care infractorul dorește să ascundă fapta săvârșită, încercând
simularea comiterii unei alte fapte, de către o altă persoană. Pentru aceasta, el creează la faţa
locului urme care, în mod obişnuit se formează prin comiterea faptei simulate,ori îndepărtează
din locul respectiv obiectul material al infracţiunii. De cele mai multe ori, infractorul nu reuşeşte
să simuleze perfect săvârşirea unei fapte de altă natură astfel încât se creează o disconcordanță
între urmele create și fapta presupus a fi săvârșită, fapt ce evidenţiază dorința infractorului de a
scăpa de răspunderea penală pentru fapta concret săvârșită. Încercările de acest fel se întîlnesc
mai des în cazurile de omor şi în infracţiunile de delapidare unde se creează aspectul general al
unei sinucideri ori accident. Pentru realizarea unei interpretări ştiinţifice a cauzelor obiective
care l-au determinat pe făptuitor să apeleze la „împrejurările controversate”, organele judiciare
desfăşoară o activitate complexă, pe baza principiilor generale de tactică criminalistică şi a celor
specifice infracţiunii simulate. Împrejurările care pot fi lămurite în cadrul cercetării la faţa
locului sunt foarte numeroase şi variate, astfel încât este foarte greu, aproape imposibil a se face
o listă a acestora. Este dificilă enumerarea lor deoarece aceste împrejurări controversate prezintă
1
V. Berchesan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică", Ed.
Carpaţi,Craiova, 1992, p. 26.

1
 Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală
Conf.univ.dr Palcu Pavel
Masterand Anechiței Gabriel

anumite particularităţi, în funcţie de tipul de infracţiune2. Spre exemplu, la disimularea unui

omor comis prin împuşcare, în sinucidere, autorul infracţiunii pune arma corp delict în mâna
victimei. Absenţa de pe mâinile victimei a depozitelor de funingine care în mod normal apar pe
mâinile trăgătorului în urma împuşcării, urme care se evidenţiază la examinarea în spectru
ultraviolet, demonstrează faptul că tragerea nu a fost executaăt de către victimă. Pentru
concretizare se vor adăuga şi alte probe: poziţia tubului cartuş în raport cu poziţia victimei,
poziţia pe armă a unor urme papilare stapice în contextul în care, ca urmare a reculului armei de
foc urmele trebuiau să fie dinamice. Toate aceste aspecte evidentiază intenţia de a disimula o
infracţiune de omor într-o sinucidere.

Soluţionarea „împrejurărilor controversate” de la locul faptei începe după ce sunt administrate

toate probele care au legătură cu aceasta şi după cunoașterea bunurilor ce au fost sustrase.
Pentru început, se studiază toate aspectele care confirmă săvârşirea infracţiunii, analizîndu-se cu
multă atenţie relatările persoanelor şi detaliile urmelor produse, în vederea determinării naturii
obiectelor utilizate şi a direcţiei din care s-a acţionat.

Stabilirea profilului infractorului ca formă logică pentru soluționarea împrejurărilor

controversate de la fața locului este foarte importantă în timpul efectuării cercetării la fața locului
precum și pe tot parcursul urmăririi penale. Aceasta permite identificarea autorilor şi
soluționarea împrejurărilor. Elaborarea profilului infractorului se realizează de către un psiholog
criminalist în vederea reducerii cercului de suspecți. Totodată se acordă asistență în determinarea
legăturilor ce pot exista cu alte infracțiuni și se oferă organelor judiciare strategii pentru
soluționarea cauzei.3

O definiție a stabilirii profilului infractorului ar putea fi formulată ca fiind identificarea

caracteristicilor unui individ care a comis cu vinovăție o anumită faptă nejustificată și imputabilă
prevăzută de legea penală, printr-un proces de observare sistematică a locului faptei, a victimei,
a probelor criminalistice, precum şi a altor fapte cunoscute despre respectiva infracțiune.

Alta, cea a lui Vernon Geberth, definiţie foarte cunoscută şi folosită spune că „profilul psihologic
este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informații specifice despre un autor

2
S.A. Golunski, Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961, p.270
3
Dr. Pavel Palcu, Tactica cercetării la fața locului, 2010, Curs preuniversitar

2
 Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală
Conf.univ.dr Palcu Pavel
Masterand Anechiței Gabriel

necunoscut ce a comis o infracțiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei,
victimologie și teoriile psihologice cunoscute." În general, infracțiunile pretabile în folosirea
profilului psihologic sunt: omorul deosebit de grav, omorul în serie, violurile în serie,
pruncuciderea, infracțiuni comise asupra minorilor, tâlhăriile urmate de moartea victimei,
tâlhăriile în serie. În special, profilul de personalitate a avut rezultate uimitoare în investigațiile
omorului în serie și a violurilor în serie, violuri urmate sau nu de moartea victimei.

Imaginarea scenei parcurse de infractor, a căilor de pătrundere a acestuia la faţa locului şi de

retragere de acolo, a spaţiului în care s-a epuizat activitatea infracţională, a urmelor,
instrumentelor şi a mijloacelor de transport folosite, a altor obiecte,cum ar fi resturile de produse
alimentare, vesela utilizată, poate conduce la stabilirea numărului persoanelor participante.
Urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de sânge, spermă, salivă, asigură identificarea directă a
persoanelor care le-au produs. Valorificarea datelor obţinute datorită cercetării la faţa locului
poate conduce la delimitarea motivului şi scopului infracţional. Pe lângă acestea, persoana care
se ocupă de caz trebuie să aibă cunoştinţe psihologice care să o ajute în interpretarea intenţiilor, a
obiceiurilor şi să dezluşească sensul, logica evenimentelor parcurse în timpul comiterii
infracţiunii. Cu ocazia stabilirii unui profil psihologic dedus din comportamentul infracţional,
cercul de suspecţi poate fi restrâns.4

Procesul de profiling a fost definit ca o tehnică investigativă prin care sunt identificate
caracteristici importante ale personalităţii şi comportamentului unui infractor pe baza analizei
crimei/crimelor pe care el sau ea le-a comis5. Poate fi denumit „criminal profiling” şi procesul
prin care se indică trăsăturile de personalitate ale autorului unei infracţiuni, ţinându-se cont de
analiza câmpului infracţional, tipurile variate de personalităţi existente, datele statistice ale
faptelor similare, precum şi natura disfuncţiilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii
faptei.6 Profilingul are în vedere următoarele : uciderea este un act de comportament;
comportamentul reflectă personalitatea; infractorii transmit mesaje în timpul comiterii crimei;
mesajele criminalilor sunt bazate şi dezvoltate pe fantezie; investigatorul utilizează dovezi ale

4
Ibidem
5
Viorel Vasile, Investigarea crimelor şi criminalilor în serie, Editura Ministerul Afacerilor Interne, Bucureşti, 2013,
p.21
6
Ibidem

3
 Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală
Conf.univ.dr Palcu Pavel
Masterand Anechiței Gabriel

comportamentului verbal, fizic şi sexual pentru a descifra mesajele criminalului; ochiul antrenat
al investigatorului va descoperi toate aceste dovezi lăsate la faţa locului.7

Cu ajutorul crime profiling-ului sunt evidenţiate anumite informaţii despre autorul infracţiunii:
nivelul de inteligenţă, nivelul studiilor efectuate, stilul de viaţă, mediul din care provine, nivelul
adaptabilităţii sociale, tipul de personalitate, comportamentul, înfăţişarea generală, nivelul
adaptabilităţii emoţionale, comportamente specifice destructurării psihice relevate,
caracteristicile personalităţii dizarmonice relevate, locul de muncă respectiv istoric –
adaptabilitate la locul de muncă, obiceiurile la locul de muncă, domiciliul în raport cu locul
faptei, statutul socio-economic, nivelul adaptabilităţii sexuale, tipul de perversiune sexuală (dacă
este cazul), motivul faptei. Deşi autorul este cel mai important într-o anchetă, victima este cel
mai important aspect în schiţarea unui profil psihologic. În cazuri care implică supravieţuirea
victimei, conversaţia exactă a acesteia cu infractorul este cea mai importantă şi poate juca un rol
foarte important în alcătuirea unui profil exact. Acest profil nu furnizează întotdeauna informaţii
identice de la un caz la altul. Se bazează pe ce a fost lăsat sau nu în urmă, la locul crimei.
Informaţiile profilului pot include: rasa infractorului, sexul, vârsta, starea civilă, ocupaţia
generală, reacţia la interogarea poliţiei, gradul maturităţii sexuale, dacă individul poate fi capabil
să atace din nou, dacă există posibilitatea ca el/ea să fi comis fapte similare în trecut, existenţa
cazierului judiciar.8

Pe plan internaţional există mai multe metode pentru construcţia profilului psihologic. Ele sunt
următoarele: Metoda FBI - Analiza câmpului infracţional Crime Scene Analysis, Metoda David
Canter – Investigative Psychology, Metoda Brent Turvey – Behavioral Evidence Analysis
Profilul geografic9.

Voi începe cu prezentarea pe scurt a primei metode, respectiv metoda FBI. Ea constă în
realizarea unei evaluări în şase paşi, datele obţinute şi coroborate ajutând la alcătuirea profilului
făptuitorului. Cei şase paşi sunt: profiling inputs, culegerea şi evaluarea datelor primare-constă în
obţinerea primelor date existente despre faptă – făptuitor - victimă, cercetarea amănunţită la faţa

7
Butoi T., Ţîru G, Lăpăduşi V, Interferenţa între psihologie şi criminalistică, Editura Little Star,
Bucureşti, 2007, p.244
8
Viorel Vasile, op.cit, p.22-23
9
Pavel Palcu, Tactica cercetării criminalistice la faţa locului – Ed. „ Vasile Goldiş” University Press
Arad, 2006, p. 325-329

4
 Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală
Conf.univ.dr Palcu Pavel
Masterand Anechiței Gabriel

locului şi evaluarea rezultatelor acestor activităţi; decision process models, sistematizarea datelor
– aşezarea pe baze logice a datelor obţinute în etapa anterioară; determinarea unor eventuale
legături între această faptă şi altele asemănătoare; crime assessment, interpretarea activităţii
infracţionale – în această etapă are loc o reconstituire logică a faptelor întâmplate precum şi rolul
persoanelor participante în evenimentul infracţional; the criminal profile – alcătuirea propriu-zisă
a profilului psihologic al autorului; the investigation – profilul alcătuit este pus la dispoziţia
anchetatorilor în scopul includerii lui în strategia de investigare a cazului. Acesta nu este un
profil definitiv; the apprehension, compararea profilului realizat cu autorul identificat– se
compară trăsăturile suspectului cu cele prezentate în profil, contribuindu-se, astfel, la
îmbunătăţirea metodei.

Metoda lui David Canter este foarte asemănătoare cu metoda FBI, cu precizarea că ele se
deosebesc prin faptul că prima creează o bază de date în care sunt informaţii cu privire la
infractorii condamnaţi. Metoda are la bază interacţiunea dintre victimă şi agresor, încadrându-se
într-un tipar format din cinci elemente: coerenţa interpersonală, semnificaţia timpului şi locului
infracţiunii, caracteristicile infracţionale, cazierul judiciar şi cultura criminalistică10.

Metoda Brent Turvey a fost elaborată destul de recent de către profiler-ul american Brent E.
Turvey (profiler particular). Această metodă încearcă să acopere părţile vulnerabile ale celorlalte
metode, utilizând toate urmele, mijloacele materiale de probă descoperite la locul faptei,
comportamentul agresorului şi caracteristicile victimei, din acest motiv autorii acestui volum
considerând-o una din cele mai complete metode de profiling. Atunci când studierea urmelor şi a
probelor materiale descoperite în cursul cercetării se face într-un mod judicios, se oferă
posibilitatea formării unei reprezentări cu privire la împrejurările faptei de anchetat, astfel
contribuindu-se la rezolvarea problemelor care fac obiectul anchetei.11

În opinia lui Godwin, profilul geografic are o mult mai mare acurateţe faţă de metoda FBI. Paşii
în dezvoltarea acestui tip de profil ţin seama de următoarele aspecte: site-ul unde a fost dispus
cadavrul; site-ul unde a fost dispus cadavrul şi locul de unde a fost răpită/acostată victima,

10
http://www.crimelibrary.com/criminal_mind/profiling/profiling2/4.html
11
S.A Golunski, op.cit, p.271

5
 Criminalistică – tehnici şi procedee de investigare penală
Conf.univ.dr Palcu Pavel
Masterand Anechiței Gabriel

interpretate coroborat. Mai exact, trebuie corelat locul în care s-a stabilit câmpul infracţional cu
domiciliul agresorului.

În concluzie, este important acest proces al stabilirii profilului infractorului

deoarece, făcându-ne o idee bine întemeiată asupra lui, vom reuşi să rezolvăm şi acele
împrejurări controversate care sunt definite în doctrina şi literatura de specialitate ca fiind
situaţiile în care schimbările prezente la locul faptei nu sunt consecinţa unei infracţiuni ci
constituie rezultatul acţiunii deliberate prin care se încearcă îndrumarea organelor judiciare pe o
pistă greşită, în scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru fapta săvârşită în concret. Fie
că vom folosi Metoda FBI, Metoda David Canter, Metoda Brent Turvey ori profilul geografic,
atunci când există dubii asupra unei disimulări trebuie să încercăm să stabilim cât mai exact un
profil al infractorului.

Bibliografie:

1. V. Berchesan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică

criminalistică", Ed. Carpaţi,Craiova, 1992, p. 26
2. S.A. Golunski, Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961, p.270
3. Viorel Vasile, Investigarea crimelor şi criminalilor în serie, Editura Ministerul Afacerilor Interne,
Bucureşti, 2013, p.21
4. Butoi T., Ţîru G, Lăpăduşi V, Interferenţa între psihologie şi criminalistică, Editura Little Star,
Bucureşti, 2007, p.244
5. Pavel Palcu, Tactica cercetării criminalistice la faţa locului – Ed. „ Vasile Goldiş” University Press
Arad, 2006, p. 325-329