Masoterapie C1

Masajul medical reprezinta o succesiune de tehnici manuale si mecanice efectuate direct

care produc un efect local, in mare parte pe componenta mecanica a masajului, dar si generale,
influentand anumite functii locale si generale. Aceste tehnici de masaj sunt aplicate sistematic
asupra tesuturilor, impunand cateva reguli de tehnica si o succesiune de tehnici pentru a putea
obtine efectul terapeutic scontat.
Masajul medical este socotit ca si o tehnica pasiva de tratament, motiv pentru care exista
case de asigurari de sanatate care il accepta ca mijloc de tratament, dar si case care il includ la
tehnici alternative de tratament, motiv pentru care nu il considera obligatoriu in reabilitare. Este
cert insa ca masajul este in masura sa in fluenteze calitatea vietii pacientului si multe din
simptomele de boala, motiv pentru care cele mai multe universitati il includ la tehnici de
tratament alopat, cu recomandarea de a aprofunda studii si cercetari pivind eficienta masajului
medical clasic in diferite patologii.
Din punct de vedere al variantelor de tehnica se descriu la nvel international 2 tipuri de
masaj:
1. Masajul de tip occidental
2. Masajul de tip oriental

Masajul occdental e reprezentat de tehnici de masaj considerate clasice si care se supun tot
mai mult rigorilor medicinei bazate pe dovezi.
Masajul oriental este o varianta de tehnici de masaj ce se bazeaza pe efectul si mecanismul de
actiune de tip energetic descris in medicina orientala in care masajul oriental isi bazeaza efectele
terapeutice pe schimbarea incarcaturii energetice a meridianului tratat.
Efectul de tip reflex al masajului medical clasic sunt acele rezultate terapeutice pe care
obtinem prin actiunea de tip reflex asupra sistemului nervos al pacientului. Este dovedit ca nervii
din corpul nostru au componente senzitive, motorii si vegetative, intr-o stransa interdependenta
functionala, adica nervii prin componenta senzitiva din radacina respectiva inerveaza o anumita
suprafata de tegument, numita dermatomer. Componenta motorie a nervului inerveaza motor
anumite grupe musculare.
Organomerul este reprezentat de organe interne care sunt inervate functional de aceeasi
radacina. Aplicarea masajului in dermatomer (suprafata de tegument inervata de nervul respectiv
va influenta intotdeauna actiunea miomerului si organomerului).

Masajul a reprezentat una din primele metode de tratament medical. Cele mai vechi
metode de masaj medical sunt reprezentate in picturile rupestre din pesterile in care oamenii
primitivi au desenat scene cu maini care trateaza zone renite/ traumatizate ale corpului. Se pare
ca primele gesturi de masaj au pornit reflex din nevoia de protectie pe care pacientul cu durere o
are in momentul unui traumatism.
Scrieri despre masaj in carti medicale sunt de asemea foarte vechi, cele mai vechi fiind
scrierile chinezesti din timpul Imparatului Galben, in care medicii din China tratau bolile prin
acupunctura, moxa, masaj, gimnastica medicala.
Masajul este descris in toate culturile mari ale omenirii, de pe toate continentele, perioada
de dezvoltare a masajului a fost in perioada Greciei Antice, datorita dezvoltarii excesive a jocurilor
sportive si necesitatii unor tratamente pentru intretinerea pacientilor respectivi.
Masajul facea parte din tehnicile de tratament.
Acesta a fost preluat de la greci de catre romani care au dus pe o treapta superioara
terapia fizicala, romanii fiind cei care, pe langa aceste remedii terapeutice, inclusiv masaj, au
introdus in practica medicala baile romane, acestea fiind cunoscute si astazi.
Termenul de masaj si maseur/terapeut prin masaj a fost introdus in medicina in a 2-a
jumatate a secolului 18, in literatura franceza. A fost recunoscut ca atare si promovat ca si masaj si
acceptat in toate universitatile timpurilor respective.
In cadrul masajului se utilizeaza tehnici dintre care unele dintre ele fiind foarte vechi. In
corpus hipocraticum sunt descrise tehnici de efleuraj/netezire, tehnici de frictionat sau framantat
tisular, metodele fiind aplicate identic/asemanator din timpul lui Hipocrate. Primele tendinte de
completare cu dispozitive mecanice in masaj sunt din Grecia Antica, cand frictionarea cu degetele
si mana a fost completata cu un dispozitiv din lemn de abanos pentru protectia mainii
terapeutului.
In cursul evolutiei tratamentul medical din Evul Mediu, atat masajul, cat si alte tehnici
fizicale de tratament au intrat intr-o perioada de decadere datorata regulilor stricte ale Bisericii,
care considera indecente aceste mijloace de tratament.
Revirimentul lor este dupa 1800, cand medicina timpului a readus in atentie metode de
tratament vechi, punandu-se din ce in ce mai multe baza pe ele, cu dezvoltarea in masaj a unor
tehnici s-au impus si care au reusit sa se mentina inclusiv si astazi.
Dezvoltarea acestor tehnici a fost posibila deoarece posibilitatile de tratament pentru
lumea medievala erau limitate.
In aceasta perioada (sec. 19-20) dezvoltarea excesiva a masajului a dus la crearea unor scoli
de masaj, inclusiv a scolii de masaj suedez. Tot in aceasta perioada s-au facut investitii si studii
foarte vaste privind dispozitivele mecanice utile in masaj, dispozitive de tip Zender (?).
La ora actuala, masajul medical clasic occidental recunoaste o serie de tehnici sau metode
de masaj normal si se completeaza cu tehnici, dispozitive electromecanice care au rolul de a
completa efectele masajului clasic si a inlocui efortul facut de terapeut in masajele de intretinere
corporala sau in masajul de lunga durata.
-fotolii de masaj (masaj medical mecanic)