Compresia imaginilor

-Similaritati-

Comunicarea moderna este de neconceput fara transmiterea

informatiilor si sub forma vizuala(nu numai auditiva). Cum calculatorul a
devenit unul din instrumentele nelipsite de pe un birou sau de acasa, multe
firme depun eforturi considerabile pentru a concepe si produce interfete
grafice cat mai performante si prietenoase cu utilizatorul.

In curand ne vom “confrunta” cu invadarea spatiului Internet si Intranet de

catre aplicatiile video. Faptul evident este ca persista un interes in randul
marilor firme, cat si a celor aflate la inceput de drum, de a oferi clientilor
oportunitatea de utilizare a aplicatiilor video atat in Internet, cat si in retele
de tip intranet.

Mariajul intre video si tehnica de calcul este un fapt deja consumat, in

prezent fiind inregistrata o inglobare a aplicatiilor Internet in industria
bunurilor de larg consum, in special a celei de productie de televizoare.
Aplicatiile Internet si mai ales World Wide Web vor constitui nu numai o
componenta majora a serviciilor ce vor fi oferite prin intermediul unui
dispozitiv hibrid de tip PC/TV sau TV/PC, dar si forta motrice a dezvoltarii
tehnologiilor video pentru Internet.

Modelul Internet, bazat pe o cultura proprie conform careia orice este

posibil, reprezinta un fenomen semnificativ nu numai in ceea ce priveste
infrastructura curenta, dar si cea digitala a viitorului. Puterea acestei retele
rezida nu numai in modalitatea de interconectare a retelelor componente, dar
si in capacitatea de partajare a continutului intre diverse aplicatii si
platforme. Tipul de informatie ce va putea fi partajat in Internet si intranet va
evolua odata cu disponibilizarea unei largimi de banda mai mari.
In ultimii cativa ani am asist la tranzitia catre televiziunea digitala (DTV),
fapt ce va permite transmiterea in aceeasi lungime de banda de informatii
video si date, simultan cu programul de televiziune curent (in SUA, in banda
de 6 Mhz dedicata canalelor de televiziune NTSC se transmit 19 Mbps de
date si video), un procent semnificativ fiind dedicat informatiei de tip
HTML bazate pe conceptul "forward and store", transmisiuni video in Web
bazate pe tehnica "streaming".

Momentul de start al acestei revolutii a fost marcat pe 27 noiembrie 1996

prin semnarea unui "tratat de pace" intre reprezentantii producatorilor de
PC-uri, companiilor de televiziune si producatorilor de receptoare TV, prin
care se cere Comisiei de Comunicatii Federale Americane sa modifice
standardul american din domeniul televiziunii digitale.

Acest tratat permite definirea de comun acord a formatelor de imagine

livrate pe canalele DTV, cat si patrunderea companiilor de televiziune intr-
un nou segment de piata, denumit "data broadcasting".

Chestiunea principala o reprezinta necesarul de banda dedicat acestor

servicii, pentru livrarea unor filme asemanatoare cu cele video fiind
suficienta o viteza de cateva sute de Kbps, spre deosebire de cea necesara
pentru livrarea unei imagini de o calitate asemanatoare cu cea a televiziunii,
care se cifreaza in domeniul a 3-5 Mbps.

Livrarea aplicatiilor de tip streaming in timp real este posibila, in acest

moment, prin intermediul infrastructurii deja instalate de retea, dar cu
introducerea unor restrictii de acces la retea in timpul livrarii acestor servicii,
aceste tranzactii izocrone de date necesitand accesul competitiv la banda
disponibila, ceea ce poate duce la aparitia unor coliziuni intre pachete. In
aceasta categorie intra si aplicatiile de tip VOD (Video-on-demand), care
prin accesarea unor fisiere multimedia de dimensiuni mari pe servere,
determina blocarea accesului a mii de persoane la aplicatiile Internet oferite
de catre serverul respectiv. Problema aparitiei coliziunilor si a partajarii
accesului la banda de catre mai multi utilizatori face ca utilizarea aplicatiilor
VOD sa nu fie indicata in cazul retelelor intranet, decat daca se ia in
considerare schimbarea infrastructurii de retea la cea de tip retea comutata
("switched network").

Livrarea de imagini video la o rezolutie apropiata de cea a celor de

televiziune necesita aprox. 150 Mbps, ceea ce depaseste evident capacitatea
Internetului. Exista insa o speranta in aceasta privinta, si ea vine din partea
tehnicilor de compresie digitala a informatiilor tip audio si video. Cei doi
factori care influenteaza redarea unor astfel de fisiere sunt tipul de
tehnologie de compresie utilizat pentru codificarea, respectiv decodificarea
informatiilor audio si video, cat si debitul, in numar de biti pe secunda, care
poate fi livrat catre dispozitivul de decodificare.

Procesele de codificare-decodificare sunt, in mod uzual, realizate prin

intermediul unui dispozitiv digital denumit codec, care poate fi de 3 tipuri, in
functie de reconstructia informatiei la receptie: fara pierderi (rata de
compresie tipica 2:1 - 3:1), fara pierderi importante din punct de vedere al
perceptiei (este eliminata o anumita cantitate de informatie care nu
influenteaza capacitatea de receptie umana si a sistemelor, la o rata de 3:1 -
100:1), cu pierderi (rate de compresie de pana la 1000:1).

Din pacate pentru majoritatea utilizatorilor conectati la Internet prin

intermediul unui modem pe 14,4 sau 28,8 Kbps, pentru receptionarea de
imagini este necesara o rata de compresie de minimum 5000:1.

In afara de problema cerintelor de banda, criteriul de alegere a unui codec,

din punct de vedere al cerintelor utilizatorilor, consta in asigurarea
posibilitatii de receptionare a imaginilor de catre audienta.

Alegerea unui codec pentru compresie/decompresie audio/video sau plug-in

se poate rezolva in doua moduri: implementarea codecului in interiorul
unitatii centrale de prelucrare (CPU) a PC-ului, sau prin utilizarea unor
codecuri hardware dedicate, pentru accelerarea unor operatii de calcul.
Initial era posibila doar ultima varianta (codecuri de firma), astazi este
posibila transferarea unor codec-uri software, sub forma unor aplicatii de tip
media player stand-alone sau plug-in pentru aplicatia browser WWW curent
utilizata. In aceasta categorie intra codec-urile software Cinepak si Indeo,
care pot fi utilizate in platforme Macintosh (aplicatie QuickTime), Windows
(aplicatie Video for Windows) si Silicon Graphics.

Ca exemple de aplicatii client utilizate pentru redarea fluxurilor de date

audio si video in tehnologie streaming pot fi mentionate aplicatiile
Progressive Network Real Audio (player), Apple QuickTime (plug-in)
pentru aplicatii browser Netscape Navigator si Internet Explorer.

Evolutia si proliferarea rapida a aplicatiilor de tip browser WWW vor

favoriza derularea proceselor de transfer a codecurilor software, ceea ce va
determina introducerea de noi tehnologii (standarde de facto), desi nu exista
garantii in ceea ce priveste compatibilitatea la nivel de platforma sau gradul
de asigurare a performantelor, comparativ cu corespondentele lor hardware.

In ceea ce priveste standardele de imagine utilizate in WWW, pot fi

mentionate: JPEG (Joint Photographic Expert Group) - utilizat in cazul
livrarii in Internet si intranet a imaginilor statice, cu o rata de compresie de
3:1 -10:1; motion-JPEG (M-JPEG) - o variatie de JPEG, considerat standard
de facto pentru aplicatii de editare video neliniara (este utilizat in mod curent
la rate de 3-12 Mbps); H.261 - standard de videoconferinta pentru retele
digitale (ISDN la 128 Kbps), cu facilitate de transfer a imaginilor de
dimensiuni mici (160 x 120) la viteze reduse (7-10 fps) prin canale de 64
Kbps, in ambele directii; H.324 - pentru modemuri conventionale la viteze
joase pe linii telefonice standard; MPEG (Moving Picture Experts Group) -
standard pentru imagini in miscare pentru un spectru larg de rezolutie de
imagine (de la un procent din rezolutia TV pana la HDTV).

MPEG este prezent in doua variante, si anume MPEG-1- pentru aplicatii cu

restrictii in ceea ce priveste rata de bit (1X-2X CD-ROM si servere video
intranet), oferind o calitate a imaginii de 24-30 fps la o rata de bit de 1-3
Mbps. Imaginile video codificate in acest format pot fi redate fara probleme
(fara a fi necesar hardware suplimentar) de catre majoritatea PC-urilor
multimedia (Pentium sau PowerPC).

Rezolutia standard pentru MPEG-1 este denumita source image format (SIF)
si are valoarea de 320 x 240 la 30 fps. Reducerea vitezei poate determina
reducerea rezolutiei la 1/4 din SIF, denumita QSIF, si care are valoarea de
160 x 120. Este de remarcat ca sunt disponibile pentru a fi transferate pe
Web modulele software pentru QSIF.

Spre deosebire de standardul anterior, MPEG-2 a fost proiectat pentru

transmisiuni digitale in standard SDTV si HDTV. Acest format este utilizat
de catre sistemele de transmisiune prin satelit DirecTV si DISH Network,
fiind cunoscut de asemenea sub numele Main Profile at Main Level
(MP@ML), cat si de sistemul de redare a imaginilor video VIDEO
DIGITALD (digital versatile disc).

Compresia inanuntrul unei camerei digitale:

După ce lumina trece printr-o lentilă prevăzută cu trei orificii, structura
optică a camerei imparte lumina in componente: roşu, verde şi albastru
(RGB = Red, Green, Blue). Un dispozitiv de transformare (CCD - Charged
Coupled Device) captează lumina şi o transformă in semnale electrice, care
poartă caracteristicile semnalului RGB.

Camera nu tratează automat informaţia CCD ca fiind digitală. De exemplu,

informaţiile CCD inăuntrul unei camere analogice sunt scanate. Camera
creează o undă de referinţă analogică bazată pe timp a variaţiilor de tensiune
de pe CCD. Această undă este inregistrată pe bandă analogică.

Camerele digitale captează atat orizontal, cat şi vertical. Formatul VIDEO

DIGITALscanează orizontal 525 pixeli/linie, iar vertical 500 linii. Intreaga
imagine scanată va fi inregistrată ca o matrice de elemente orizontale şi
verticale ale imaginii (pixeli). Fiecare pixel in parte conţine o măsură pentru
componentele R, G şi B ale luminii, care se potriveşte cu elementele CCD
corespunzătoare. Fluxul de date efectuat pentru o astfel de operaţie este de
aproximativ 31 MB/secundă.

Mai departe, valorile RGB ale fiecărui pixel sunt transformate in valori
YUV. Y reprezintă luminanţa (strălucirea) pixelului, iar U şi V crominanţa
(valorile culorilor). Valorile Y ale pixelului sunt captate de patru ori. Valorile
U şi V sunt captate de două ori. Astfel se obţine o reprezentare a semnalului
video in YUV 4:2:2. De reţinut este faptul că, spre deosebire de Hi8 şi S-
VHS, VIDEO DIGITALcreează un semnal video constituent. Din punct de
vedere al reprezentării in memoria calculatorului un pixel in spaţiul RGB
este stocat pe 24 biţi in timp ce in spaţiul YUV pe 9 biţi.

Y este captat de mai multe ori decat U sau V deoarece ochiul uman
detectează mai bine variaţiile subtile de strălucire decat pe cele de culoare.
Mare parte a vitezei de date a semnalului video este alocată descrierii
diferenţelor pe care le vom observa. Transformarea din spaţiul de culori
RGB in YUV reduce viteza de transfer, fără a degrada vizibil imaginea.
Redarea imaginilor digitale presupune un flux de date de circa 20,5 MB/s.

Primele două etape sunt comune marii majorităţi a formatelor video digitale.
De aici, VIDEO DIGITALporneşte pe propriul drum. Cipurile VIDEO
DIGITALobişnuite preiau şi reduc cantitatea de informaţii şi mai tare.

Semnalul YUV se reduce la 4:2:2 pentru video-uri tip PAL (sau 4:1:1 pentru
video-uri tip NTSC). In timp ce fiecare pixel işi păstrează informaţiile
proprii de luminanţă Y, grupe de patru pixeli invecinaţi trebuie să partajeze
aceeaşi informaţie de culoare U şi V. Reducerea la culori 4:1:1 face ca viteza
să fie de 15,5 MB/s.

Pentru multe inregistrări video ale obiectelor naturale 4:1:1 funcţionează

excelent. Insă construcţia optică a ecranului albastru şi animaţiile realizate
cu ajutorul calculatoarelor s-ar putea să nu funcţioneze atat de bine cu
reducerea culorilor la 4:1:1. Informaţia redusă de culori face ca definirea
corectă a contururilor imaginilor să fie mai dificilă.

M-JPEG sau alt tip de comprimare

15,.5 MB/s este totuşi o cantitate mare de informaţie. Aici intervine formatul
video digital. Cipul de comprimare al camerei micşorează semnalul video cu
patru cincimi. Algoritmul de comprimare video digital5:1 utilizează o
compresie "intra frame" similară, intr-o oarecare măsură, cu comprimarea
M-JPEG folosită in domeniul video digital. Prin comprimarea fiecărui cadru
in parte, datele nu pot fi reduse intr-o măsură similară celei realizate cu
ajutorul comprimării de tip MPEG. Inseamnă insă că editarea corectă a
cadrului este realizabilă cu echipament adecvat.

O memorie tampon a cadrului reţine şi compară imaginile in ambele părţi ale

cadrului. Dacă ambele părţi sunt similare, atunci intregul cadru este
comprimat deodată. Dar dacă există multă mişcare intre părţi, atunci fiecare
parte va fi comprimată separat.

In plus, video digital foloseşte tabele de cuantificare multiple. Pixelii

fiecărui cadru video sunt grupaţi in blocuri de 8 x 8 pixeli, iar aceste blocuri
sunt legate in grupe de cate patru. Fiecare set de patru blocuri va fi
comprimat mai apoi, in concordanţă cu propriul tabel. Deci părţi diferite ale
aceluiaşi cadru pot fi comprimate in diferite măsuri. Video digital duce la
mărirea vitezei de transmisie prin comprimarea la un nivel mai inalt a
grupelor de blocuri care nu conţin multe detalii şi comprimarea mai scăzută
a părţilor care sunt caracterizate prin mai multă mişcare şi mai multe detalii.
M-JPEG stabileşte un singur nivel de comprimare pentru fiecare cadru
video.

Caţiva distribuitori susţin faptul că, comprimarea video digital duce la

imagini superioare in ceea ce priveşte calitatea celor M-JPEG, folosind
aceleaşi nivele de comprimare. In orice caz, orice camera video digitala sau
o masă de montaj ştie exact la ce format sau viteză de date trebuie să se
adapteze. Comprimarea digitala reduce semnalul video la aproximativ 3,1
Mbps.

Standardul JPEG-MPEG

Standardul JPEG este mai vechi si contine specificatii relative la imagini

statice, in timp ce standardul MPEG este mai recent si se refera atat la
imaginile statice cat si la cele animate. Ambele standarde se reporteaza la la
sistemul psiho_vizual uman, insa JPEG doar intr-o mainiera
indirecta(produce doar matrici de cuantificare). MPEG in schim are integrate
modele pshio-vizuale de o maniera directa.
Standardul JPEG prelucreaza imaginea ca si cum ea ar fi constituita
din 3 imagini separate. Astfel, in imagimini RGB i se va comprima intai
componenta R apoi componenta G si in final componenta B. Pentru fiecare
componenta algoritmul de compresie conincide cu cel utilizat in compresia
imaginilor, avnd doar nivele de gri. Astfel el se repeta de 3 ori.
Imaginile animate pot fi deasemenea comprimate cu ajutorul
programului JPEG, dar viteza de compresie e extrem de mica(lenta). Un
standard mai perfermant pentru imaginile animate( si chiar pentru cele in
culori) este MPEG, ale carui specificatii sunt mai complexe, deoarece
modelul psiho-vizual uman intervine de o maniera mult mai directa decat in
algoritmul JPEG.
Totusi, algoritmul JPEG constituie un bun instrument de compresie a
imaginilor, cunoscand la randul sau numeroase imbunatatiri de-a lungul
timpului. Versiunile actuale ale acestui program(unele disponibile gratuit pe
Internet) ofera si numeroase alte facilitati de operare.

Bibliografie:

1. “Compresia Datelor” - Dan Stefanoiu

2. “Capitolul 5 al cursului de Compresia Datelor” – Radu Dobrescu
3. Internet (www.kappa.ro/idgro/cworld; /www.agora.ro/pcrep)

Powered by