10.10.

2019

DREPT PENAL – CURS 1

-INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI PENAL SI IZVOARELE ACESTUIA-

MOTTO: “Mama, te iubesc, dar mai mult iubesc penalul.”

DEFINITIE
Dreptul penal, ca ramura a sistemului roman de drept, reprezintă totalitatea normelor juridice care stabilesc ce
fapte reprezintă infracțiuni, condițiile răspunderii penale, sancțiunile si alte masuri ce pot fi luate de instituțiile
de judecata fata de persoane ce au săvârșit aceste fapte in scopul apărării valorilor fundamentale ale statului de
drept.

 din aceasta definiție se desprind trăsăturile esențiale ale dreptului penal:

a) este o ramura distincta, autonoma, având obiect propriu de reglementare, constituind din
relațiile de apărare sociale (infracțiuni si pedepse);
b) stabilește faptele susceptibile sa aducă atingere ori sa pună in pericol valorile fundamentale
ale societății;

 SCOPUL => îl reprezintă apărarea sistemului de valori pe care se întemeiază societatea,

realizat pe calea săvârșirii de infracțiuni si, in subsidiar, pe calea constrângerii.

 Întreaga reglementare juridica penala are la baza respectarea unor principii fundamentale ale
dreptului penal.

 Principiile specifice dreptului penal => sunt acele idei care străbat/călăuzesc întreaga
reglementare juridica penala, precum si activitatea de combatere a fenomenului infracțional
prin intermediul normelor de drept penal.

PRINCIPIILE SPECIFICE DE DREPT PENAL:

1. Principiul legalității incriminării pedepselor, a masurilor educative si a celor de siguranța
– nimeni nu poate fi tras la răspundere daca fapta lui nu este prevăzută de lege;
2. Principiul răspunderii penale subiective – o persoana poate sa fie trasa la răspundere penala
numai atunci când fapta prevăzută a fost săvârșita cu vinovăție;

-1-
 3. Principiul răspunderii penale obiective – persoana a săvârșit o fapta concret prevăzută de
lege, aceasta nu poate fi trasa la răspundere pentru gândurile sale, oricât de periculoase ar fi;
4. Principiul personalității răspunderii penale – răspunderea privește persoana care a săvârșit
infracțiunea;
5. Principiul ca infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale – o persoana nu poate
fi trasa la răspundere daca nu a comis nicio infracțiune;
6. Principiul dublei cerințe al pedepsei - măsura de constrângere si mijloc de reeducare a
condamnatului;
7. Principiul individualizării judiciare a sancțiunii – durata sau cuantumul pedepsei se face in
raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite si cu periculozitatea infractorului;
8. Principiul sancționării diferențiate a infractorilor minori fata de infractorii majori – se
face diferențiere pentru natura pedepsei;

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

 Prin izvoare înțelegem acele acte normative care, in cuprinsul lor, stabilesc faptele ce constituie
infracțiuni, pedepsele ce se pot aplica, alte masuri ce se pot lua, precum si condițiile răspunderii
penale, ceea ce caracterizează izvoarele formale ale dreptului penal => acestea, in principal, nu
pot avea decât forma legii organice elaborata de către Parlament, dar si sub forma unor
ordonanțe de urgenta ale Guvernului.
 Izvoarele dreptului penal constituie doar legea si ordonanțele ce se pot lua.

IZVOARELE DREPTULUI PENAL SUNT:

1. CONSTITUTIA;
2. LEGEA PENALA ( cel mai important izvor );
3. ORDONANTELE DE URGENTA ale Guvernului ( izvoare extraordinare );
4. DECRETUL PREZIDENTIAL ( izvor in cazul grațierii individuale );
5. DECIZIILE CURTII CONSTITUTIONALE;
6. DECIZIILE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE PRONUNTATE IN
RECURSURILE IN INTERESUL LEGII;
7. DECIZIILE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE PRONUNTATE IN
COMPLETELE PENTRU REZOLVAREA UNOR CHESTIUNI IN MATERIA DREPTULUI
PENAL;
8. TRATATELE SI CONVENTIILE INTERNATIONALE;
9. PACTELE SI TRATATELE PRIVITOARE LA DREPTURILE OMULUI;
10. DREPTURILE UNIUNII EUROPENE.

NORMELE JURIDICE DE DREPT PENAL

 Este o norma juridica penala acea norma prin care se prescriu reguli de conduita pentru
destinatarii legii penale, precum si sancțiunile care se aplica in cazul încălcării acestor reguli.
Normele de drept penal care reglementează incriminări au o structura dihotomica, cuprinzând
doar o dispoziție si o sancțiune si se clasifica după diverse criterii

-2-
INTERPRETAREA LEGII PENALE
 Aceasta este o operațiune logico-operationala care se efectuează cu ocazia si in vederea aplicării
normelor de drept penal la un caz concret si cu un scop, adică descoperirea adevăratei voințe a
legiuitorului exprimate in acea norma.

 Formele interpretării sunt:

a) interpretarea autentica/ legala ( făcută de legiuitor );
b) interpretarea cazuala/ judiciara ( făcută de organele care aplica legea );
c) interpretarea doctrinara.

! Legea penala este de stricta interpretare.

RAPORTUL JURIDIC PENAL

 Reprezintă acea legătură care se realizează in conformitate cu prevederile legii penale intre stat
si ceilalți membrii ai societății in virtutea căreia statul are dreptul de a impune respectarea
regulilor de conduita instituite in vederea apărării valorilor sociale ocrotite de lege si de a trage
la răspundere penala pe cei care au săvârșit infracțiuni.
 din definiție rezulta ca raportul juridic este de doua feluri
a. De conformare – apare in momentul edictării legii penale;
b. De constrângere (conflict)/ contradicție – apare in momentul in care s-a comis o
infracțiune (încetează in momentul in care se executa sancțiunea aplicata de
judecător).

-3-
 17.10.2019

CURS 2

LEGEA PENALĂ ȘI LIMITELLE EI DE APLICARE

 în dreptul penal legea penală = are o accepție mai largă și una mai restrânsă
 în sens larg = totalitatea legilor penale existente, cuprinse în Codul penal, în legile penale
speciale și legile penale, dar care conțin dispoziții penale
 în sens restrâns = o anumită lege penală (ex: Codul penal sau o lege de amnistie
 în sens foarte restrâns = o simplă dispoziție cu caracter penal
 în lămurirea legii penale, art. 173 C,penal prevede ”prin lege penală se înțelege orice dispoziție
cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanță de urgență sau alte acte normative care
la data adoptării lor aveau putere de lege”
 în drept penal, legile penale sunt împărțite în mai multe categorii:
1. după criteriul întinderii sferei de influență a legii penale:
a) lege penală general
b) lege penală special (sunt legi care conțin dispoziții cu caracter derogator
de la dreptul comun, privind anumite situații ce necesită o reglementare
special) => în general legile penale special conțin norme penale special
prin care se încriminează și se sancționează faptele socialmente
periculoase
c) legi nepenale care cuprind dispoziții penale (legea 143/2000 privind
prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri => este o
lege nepenală, dar cuprinde infracțiuni)
2. după criteriul duratei de aplicare în timp:
a) legi penale permanente (Codul penal)
b) legi penale temporare (emise în sit special pentru ocrotirea unor valori
special în situații speciale)
3. după criteriul caracterului legilor penale:
a) legi penale ordinare/obișnuite
b) legi penale extraordinare/excepționale

 aplicarea legii penale = țărmuită de trei principii:

a) principiul activității legii penale în timp
b) principiul teritorialității legii penale
c) principiul că legea penală este de strictă interpretare

APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP

 este dominată de principiul ACTIVITĂȚII LEGII PENALE

 intrarea în vigoare a legii penale: potrivit Constituției legea penală intră în vigoare în 3 zile de
la data publicării în Monitorul Oficial
 mai poate intra în vigoare și la o altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial, cea
menționată în lege

-4-
  o problemă aparte o constituie intrarea în vigoare a unei ordonanțe; potrivit Constituției
ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea ei spre dezbatere în procedura de
urgență la camera competentă și după publicarea ei în Monitorul Oficial
 ieșirea din vigoare (sunt cunoscute mai multe modalități prin care o lege penală iese din
vigoare):
 abrogarea (poate fi expresă/tacită, totală/parțială),
 modificarea legii penale (cea mai frecventă modalitate),
 în doctrină se apreciază că o lege penală iese din vigoare dacă dispare obiectul,
 deciziile Curții Constituționale prin care o normă penală este declarată
neconstituțională (duce la suspendarea aplicării acelei legi în termen de 45 de
zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale)
 Principiul aplicării legii penale active => aplicarea legii penale în timp este dominată de
principiul aplicării legii penale în timp (consacrat în art. 3 care prevede că „legea penală se
aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare

CONCURSUL DE LEGI PENLE ACTIVE

 Constituie concurs de legi penale active coexistența a două sau mai multe legi penale sau texte
care reglementează concomitent aceeași instituție de drept penal , dar în mod diferit
 Concursul de legi penale nu trebuie confundat cu succesiunea legilor penale în timp (situațiile
de tranziție)
 Într-o situație în care atât legea penala generală, cât și legea penală specială sunt ambele în
vigoare, se aplică legea specială care derogă de la legea generală .
 Exista concurs de legi penale / concurs de calificări în cazul în care o faptă socialmente
periculoasă ar părea că ar putea primi mai multe încadrări juridice datorită existenței unor texte
cu reglementări asemănătoare precum și în cazul în care ar putea întruni conținutul material al
mai multor infracțiuni (pluralitate aparenta de infracțiuni) , deși în realitate constituie o singură
infracțiune (complexă sau continuată) .

EXTRAACTIVITATEA LEGII PENALE = legea penala nu se aplica faptelor săvârșite înainte

de a fi prevăzute de lege ca infracțiuni .

 înainte de a fi un principiu , în aplicarea legii penale active , neretroactivitatea legii penale este
un principiu constituțional , potrivit art. 15 alin (2) din Constituție „legea dispune numai pentru
viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”
 PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂȚII LEGII PENALE exprimă regula de drept penal
potrivit căreia legea penală nu se aplică faptelor care la data când au fost săvârșite nu erau
prevăzute ca infracțiuni
 EXCEPȚIE: PRINCIPIUL RETROACTIVITATII LEGII PENALE = reprezintă o
excepție de la principiul activității legii penale; în esență este vorba despre o situație când legea
penală nouă nu mai prevede o fapta prevăzută de legea veche, producând totuși efecte în
legătură cu aceasta din urma => legea noua are efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut.
 acest principiu este consacrat în art. 4 din Codul penal , conform căruia: legea penală nu se
aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă numai sunt prevăzute de legea nouă => în acest
caz executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțate în baza
legii vechi , precum și toate consecințele penale ale hotărârii judecătorești privitoare la aceste
fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi .

-5-
  Dezincriminarea nu trebuie confundată cu modificarea legii penale . Dezincriminarea unei fapte
presupune că acea fapta nu mai este prevăzută de legea nouă , sub nicio formă ca infracțiune,
în timp ce modificarea presupune în continuare existența faptei ca infracțiune, doar
modificându-se .
 Legea care dezincriminează are totodată caracter retroactiv, deoarece ea are aplicabilitate și
asupra faptelor săvârșite sub legea veche => în urma dezincriminării, fostul condamnat va fi
socotit ca și când nu ar fi fost condamnat niciodată , fiind înlăturată orice mențiune
 Legea de punere in aplicare a noului Cod penal prevede ca „dispozițiile art.4 privind
dezincriminarea sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul
legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor
constitutive ale infracțiunii inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența
infracțiunilor”
 Pe noul cod penal este prevăzută fapta de nedenunțare (art. 266)

SITUAȚIILE TRANZITORII

 prin situațiile tranzitorii în dreptul penal se înțelege succesiunea uneia sau mai multor legi
penale prin care se reglementează aceleași relații de apărare socială incriminând și sancționând
același fapte în condiții diferite, iar faptele concret săvârșite nu sunt judecate definitiv înainte
de abrogarea legii în vigoare la data săvârșirii lor din care cauză urmează a fi urmărite și
judecate în timpul cât este în vigoare o lege nouă

 în legătura cu identificarea si aplicarea legii mai favorabile (reglementare art.5 si art.6) , în

doctrină au fost formulate mai multe teorii :
a) teoria ultraactivității legii penale (potrivit acestei teorii , trebuie aplicată
întotdeauna legea veche)
b) teoria retroactivității legii penale (potrivit acestei teorii , trebuie aplicată
întotdeauna legea noua)
c) teoria că întotdeauna trebuie aplicată dintre cele doua legi, legea cea mai
favorabilă infractorului => problema aplicării legii mai favorabile este
reglementata de art.5 si art.6 (art.5 reglementează principiul aplicării legii
mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei; art.6 reglementează după
judecarea definitivă a cauzei )

 Articolul 5 (principiul mitior lex) – alin. (1) „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până
la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale , se aplică legea mai
favorabilă” ; alin. (2): (element de noutate) „dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative
ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență
aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul cât acestea
s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile” => o asemenea dispoziție nu
era prevăzută in Codul penal anterior

Decizia Curții Constituționale a României nr.265 / 6 mai 2014 a stabilit ca, criteriul aprecierii globale
a legii penale mai favorabile trebuie aplicat în respectarea dispozițiilor constituționale „o lege penala
mai favorabila este aceea care in ansamblul sau , prin raportare la făptuitor si la fapta comisa, are un
caracter mai favorabil chiar daca unele dintre dispozițiile acestuia sunt mai severe, judecătorul trebuie
sa facă o apreciere globala”

-6-
 Principiul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitiva a cauzei (art.6)
prevede : (studiu individual) – din reglementarea acestui articol rezultă că pentru aplicarea legii
penale mai favorabile în cazul pedepselor rămase definitive, dar neexecutate în întregime,
trebuie îndeplinite următoarele condiții :
a) să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, la pedeapsa
detențiunii pe viată sau la pedeapsa amenzii penale
b) până la executarea completă a pedepselor definitiv aplicate ori până la stingerea
executării pedepsei prin alt mod prevăzut de lege (grațierea totală sau a restului
de pedeapsă, prescripția executării) să fii intrat în vigoare o lege nouă care să
prevadă pentru fapta comisa o pedeapsă mai ușoară
c) pedeapsa aplicată de instanță să fie mai grea ca specie decât cea prevăzută de legea
nouă ori dacă este din aceeași categorie să depășească maximum special prevăzut
de legea noua

CAZURI SPECIALE DE EXTRAACTIVITATE A LEGII PENALE

= situațiile în care o lege penală nouă retroactivează / situațiile în care o lege penală produce efecte
și după ce iese din vigoare
=> Legile penale care retroactivează :
a) legea penală interpretativă
b) legea de amnistie
c) legea de grațiere

 Ultraactivitatea legii penale se aplică în următoarele situații :

a) legea penală temporară (în cuprinsul ei are data când iese din vigoare)
b) legile penale excepționale (= sunt legi penale temporare prin natura lor care sunt
edictate de legiuitor datorită unor situații excepționale cum ar fi producerea unor
calamități naturale, existența unor stări deosebite, cum ar fi starea de război, starea de
revoluție, și care ies din vigoare prin încetarea evenimentului care le-a produs)

-7-
 24.10.2019

CURS 3

APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU

 Legile penale sunt limitate in privința acțiunilor la un anumit teritoriu adică realizează si mențin
si restabilesc ordinea juridica penala pe teritoriul statului căruia îi aparțin.
 Principiul teritorialității legii penale – consacrat prin dispozițiile art. 8 alin (1) C.pen in
conformitate cu care “legea penala romana se aplica infracțiunilor săvârșite pe teritoriul
României” – aceasta reglementare consfințește faptul ca aplicarea legii penale romane fata de
infracțiunile săvârșite pe teritoriul tarii noastre este exclusiva si necondiționata
 Potrivit art. 8 alin (2) – prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ si apele cu
subsolul si spațiul aerian cuprinse intre frontierele de stat => teritoriul d.p.d.v. juridic cuprinde
următoare elemente:
 Suprafața terestre (întinderea de pământ intre frontierele politico-
geografice)
 Apele teritoriale (cuprind apele interioare, apele maritime interioare si
marea teritoriala)
 Spațiul aerian
 Prin infracțiune săvârșita pe teritoriul României se înțelege potrivit art. 8 alin (3) – orice
infracțiune comisa pe teritoriul arătat in alin (2) sau pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o
aeronava înmatriculata in Romania
 Potrivit art. 8 alin (4) – infracțiunea se considera săvârșita pe teritoriul României si atunci când
pe acest teritoriu ori pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o aeronava înmatriculata in
Romania s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs chiar
in parte rezultatul infracțiunii
 Prin aceasta reglementare, legiuitorul codului penal si-a însușit in legătură cu aplicarea legii
penale in spațiu principiul ubicuității potrivit căruia infracțiunea se considera ca a fost săvârșita
oriunde, pretutindeni unde s-a produs rezultatul acțiunii – potrivit acestui criteriu o infracțiune
este socotita ca fiind săvârșita pe un teritoriu chiar daca numai o parte din activitatea ce
constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii a fost începuta sau efectuata pe
acest teritoriu de către un participant sau unele sau unul din rezultatele acestei activități s-a
realizat pe acest teritoriu
 Acest criteriu este adoptat de majoritatea legislațiilor contemporane
 In concluzie – potrivit art. 8 C.pen : nu numai faptele comise in întregime pe teritoriul tarii
noastre de către participanții la o infracțiune vor cădea sub incidenta legii penale romane ci si
acelea care au fost începute in tara si finalizate in străinătate sau începute in străinătate si
finalizate pe teritoriul României
 De asemenea vor cade sun incidenta legii penale romane toate faptele care nu au fost comise in
Romania dar a căror rezultat s-a produs pe teritoriul tarii noastre
 Criteriul ubicuității prezinta unele particularități de aplicare a legii penale romane in cazul
infracțiunilor continue, continuate, de obicei si complexe atunci când actele de executare sunt
comise in străinătate sau rezultatul se produce peste hotare (studiu individual, curs, pag 76)

-8-
 APLICAREA LEGII PENALE ROMANE UNOR INFRACTIUNI SAVARSITE ÎN
STRAINATATE

 Codul penal reglementează si unele situații când deși infracțiunile sunt săvârșite in străinătate
se poate afecta făptuitorilor legea penala romana
 Principiul personalității legii penale romane – este situația reglementata de art. 9 alin. (1) C.pen;
potrivit acestui articol, legea penala romana se aplica infracțiunilor săvârșite in afara teritoriului
tarii de un cetățean roman sau de o persoana juridica romana daca pedeapsa prevăzută de legea
penala romana este detențiunea pe viată sau închisoarea mai mare de 10 ani
 Acest principiu se aplica daca sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) Condiții cu privire la fapta săvârșita in străinătate:
1. Fapta sa fie săvârșita in întregime in afara teritoriului României
2. Fapta sa fie grava sau foarte grava (sancționata de legea penala romana cu
detențiune pe viată sau închisoare mai mare de 10 ani)
3. Nu se cere condiția dublei incriminări
b) Condiții referitoare la făptuitor
1. Fapta sa fie comisa de către un cetățean roman sau o persoana juridica
romana

 Potrivit art. 9 alin (2) – legea penala romana mai poate fi aplicata si in cazul savarsirii altor
infractiuni decat cele grave mentionate la alin (1) de un cetatean roman; pentru a se aplica acest
alineat, legea mai cere o conditie: fapta savarsita de cetateanul roman sa fie prevazuta ca
infractiune si de legislatia tarii unde s-a comis
 Procedura penala: potrivit art. 9 alin (3) – punerea in miscare a actiunii penale se face cu
autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel a carei
raza teritoriala se afla Parchetul mai intai sesizat sau dupa caz, a procurorului general de la
Parchetul de pe langa ICCJ

PRINCIPIUL REALITATII LEGII PENALE

 Potrivit acestui principiu reglementat de art. 10 C.pen:

 Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de
catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie contra statului roman, contra
unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane
 O problema de procedura: punerea in miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabila
a procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ si numai daca fapta nu face obiectul unei
proceduri judiciare a statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta
 Principiul realitatii (sau al protectiei reale) asa cum este reglemntat in art. 10 poate opera numai
daca sunt indeplinite cumulativ 5 categorii de conditii:
a) Conditii cu privire la fapta
b) Conditii cu privire la faptuitor
c) Conditii cu privire la locul savarasirii faptei
d) Conditii cu privire la subiectul pasiv al infractiunii
e) Conditii cu privire la actiunea penala

-9-
CONDITII CU PRIVIRE LA FAPTA
 Pentru a opera acest principiu, infractiunea savarsita in strainatate trebuie sa fie indreptata
contra:
 Statului roman
 Unui cetatean roman
 Unei persoane juridice romane

CONDITII CU PRIVIRE LA FAPTUITOR

 Fapta sa fie savarsita de un cetatean strain ori o persoana fara cetatenie

CONDITII CU PRIVIRE LA ACTIUNEA PENALA

 Punerea in miscare a actiunii se face in baza autorizarii prealalabile a procurorului general de
pe langa ICCJ

PRINCIPIUL UNIVERSALITATII LEGII PENALE

 Acest principiu este consacrat in art. 11 C.pen

 Din reglementarea acestui articol rezulta ca pentru aplicarea acestui principiu sunt necesare a
fi intrunite 3 categorii de conditii:
a) Conditii referitoare la fapta
 In principiu, universalitatea legii penale se aplica pentru savarsirea oricaror
infractiuni in strainatate mai putin cele prevazute de art. 9 care fac obiectul
principiului realitatii legii penale
 In baza principiului universalitatii legii penale romane, pot fi sanctionate de
statul roman unele infractiuni pe care in temeiul unui tratat international
Romania si-a asumat obligatia de a le reprima
b) Conditii referitoare la faptuitor
 Pentru aplicarea legii penale romane, in baza principiului uniiversalitatii este
necesar ca infractiunea savarsita in strainatate sa fie comisa de un cetatean
strain
 o a doua conditie este ca strainul care a savarsit iinfractiunea in strainatate sa
se afle de buna voie pe teritoriul tarii noastre
c) Conditii de urmarire si judecata
 Sa nu existe o cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau
continuarea procesului penal ori executarea pedepsei cand pedeapsa nu a fost
executat sau este considerata ca executata
 Acest princiipiu este strans legat de institutia extradarii
 Daca s-a cerut extradarea persoanei aflata in strainatate si aflata benevol pe
teritoriul Romaniei si statul roman refuza ectradarea sau predarea
infractorului, atunci se va aplica principiul universalitatii si persoanei in cauza
i se va aplica legea penala romana

 Potrivit art. 12, dispozitiile art. 9-11 se aplica daca nu se dispune altfel intr-un tratat
international la care Romania este parte (din aceste dispozitii rezulta ca principiile
teritorialitatii, personalitatii,, realitatii si personalitatii au un caracter subsidiar cu un raport
international la care tara noastra este parte)

-10-
IMUNITATILE DE JURISDICTIE

 Def: se intelege faptul ca in anumite situatii prevazute de lege anumitor categorii de persoane
nu li se aplica legea penala romana in cazul comiterii de infractiuni
 Prima categorie de persoane ce beneficiaza de imunitate de jurisdictie este aceia a personalului
diplomatic; aceasta imunitate este acordata prin dispozitiile art. 13 C.pen astfel, potrivit acestui
articol legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai
statelor straine sau de catre alte persoane care in. conformitate cu tratatele internationale nu
sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman
 Imunitatea de jurisdictie penala (art. 13) nu trebuie confundata cu alte categorii de imunitati
consacarate de Constitutia Romaniei; astfel o prima imunitate consacrata de Constitutie este
imunitatea parlamentara – potrivit art. 72 alin (1) Constitutie: deputatii si senatorii nu pot fi
trasi la raspundere juridica pentru voturile sau opiniile politice exrpimate in exercitarea
mandatului; aceasta imunitate se mai numeste si imunitate functionala deoarece ea deriva din
functia de deputat sau senator in Parlament; deputatii si senatori, potrivit Constitutiei se bucura
si de o imunitate procedurala atunci cand comit infractiuni in sensul ca nu pot fi perchezitionati,
retinuti sau arestati fara incuvintarea Camerei din care fac parte dupa ascultarea lor; urmarirea
si trimiterea in judecata pentru infractiunile savarsite se face de catre Parchetul de pe langa
ICCJ, iar competenta de judecata revine ICCJ; in caz de infractiune flagranta, deputatii si
senatorii pot fi retinuti si perchezitionati, intr-o astfel de situatie, Ministrul Justitiei il va informa
neintarziat pe presedintele Camerei corespunzatoare asupra retinerii sau perchezitiei; in cazul
in care Cameria sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere va dispune imediat
revocarea acestei masuri
 O a doua imunitate prevazuta de Constitutie este imunitatea prezidentiala – art. 84 alin (2)
Constitutie prevede ca Presedintele Romaniei se bucura de imunitate, prvederile art. 72 alin (1)
se aplica corespunzator
 Mai avem si alte imunitati de drept intern (imunitati functionale sau procedurale):
a) Imunitatea Avocatului Poporului
- potrivit art. 30 din Legea 35/1997 privind institutia Avocatului Poporului:
“Avocatul Poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opinile
exprimate sau pentru actele pe care le indeplinesc cu respectarea legii in
execitarea atributiilor prevazute de lege” – aceasta este o imunitate
functionala, ca urmare a functii pe care o are in stat Avocatul Poporului; AP
mai are si o imunitate procedurala (art. 31 alin (1) din Legea 35/1996) -
potrivit acestui articol AP nu poate fi retinut, perechezitionat, arestat la
domiciliu sau arestat preventiv fara incuvintarea celor 2 Camere ale
Parlamentului
b) Imunitatea judiciara
- Aceasta imunitate rezulta din Legea 51/1995 cu modificarile ulterioare
privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat; in acest sens legea
prevede ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in
scris in forma adecvata si cu respectarea prevederilor art. 39 alin (2) in fata
instantelor de judecata ori a organelor de urmarire penala sau a altor organe
administrative de jurisdictie si nici daca sunt in legatura cu consultatile
oferite justitiabililor ori cu formularea apararii in acea cauza daca sunt facute
cu respectarea normelor de ontologie profesionala
c) Imunitatea familiala
- Opereaza in dreptul penal romanesc, sub forma unor cauze de nepedepsire,
de exemplu, nu se pedespeste favorizarea infractorului si tainuirea atunci
cand sunt savarsite de catre un membru al familiei

-11-
APLICAREA LEGII PENALE IN CAZUL INFRACTIUNILOR SAVARSITE LA BORDUL
NAVELOR SAU AERONAVELOR STRAINE DESTINATE SCOPURILOR COMERCIALE CARE
SE AFLA PE TERITORIUL ROMANIEI

 In aceasta situatie, principiul admis este ca infractiunile savarsite la bordul acestora cad sub
incidenta legii penale romane in baza principiului teritorialitatii
 Daca personalul acestei nave sau aeronave este debarcat si comit infractiuni se aplica legea
penala romana in baza teritorialitatii
 Daca infractiunile sunt savarsite la bordul navelor comericale aflate in mars si se comite o
infractiune la bordul lor, nu se mai aplica legea penala romana cu unele exceptii (studiu in curs)
 O infractiune savarsita la bordul navelor sau aeronavelor militare sau guvernamentale aflate pe
teritoriul tarii noastre nu cad sub incidenta legii penale romane
 Personalul armatelor straine stationate sau aflate in trecere pe teritoriul Romaniei, in cazul
savarasirii de infractiuni, nu se aplica legea penala romana ci legea tarii din care subiectul face
parte

EXTRADAREA

 Este o institutie de drept penal prin intermediul careia se realizeaza combaterea criminalitatii si
descurajarea infractorilor de a se refugia in alta tara dupa ce au comis infractiuni in tara lor sau
in alte tari
 In legislatia noastra, dispozitii cu privire la extradare identificam in Constituie (art. 19), in
Codul penal (art. 14) si in Legea 302/2004 modificata prin Legea 224/2006 privind asistenta
juridica internationala dar si in declaratiile sau rezervele facute de Romania prin legi de
ratificare a conventilor bilaterale si multilaterale incheiate cu alte state si care contin dipsozitii
privind extradarea
 Constitutia art. 19 alin (1) stabileste regula potrivit careia cetateanul roman nu poate fi extradat
sau expulzat din Romania; de la aceasta regula de baza tot Constitutia prevede in art. 19 alin
(2) ca cetatenii romani pot fi extradati in baza conventilor internationale la care Romania este
parte in conditiile legii si pe baza de reciprocitate; aceasta dipsozitie vizeaza situatia tarii
noastre ca membra a UE
 Tot Constitutia in art. 19 alin (3) stabileste regula potrivit careia cetatenii romani si apatrizii
pot fii extradati numai in baza unei conventii internationale
 Art. 19 alin (4) se consfiinteste regula de aur: expulzarea si extradarea se hotaraste de jusitie
 Codul penal in art. 14 reglementeaza instituia extradarii in conditiile prevazute de Constitutie
astfel potrivit art. 14 alin (1): “extradarea poate fi acordata sau solicitata in temeiul unui tratat
international la care Romania este parte ori pe baza de reciprocitate in conditiile legii (Legea
302/2004)
 Dispozitiile privind extradarea sunt prevazute in Legea 302/2004
 In absenta unui tratat sau conventie internationala, Romania ar putea proceda la extradarea unui
infractor sau condamnat aflat pe teritoriul sau in baza curtoaziei internationale si cu asigurarea
scrisa a reciprocitatii data de autoritatea competenta a statului solicitant
 Potirivt art. 14 alin (2) C.pen: “predarea sau extradarea unei persoane in relatia cu statele
membre ale UE se acorda si se solicita in conditiile legii”
 De la data aderarii Romaniei la UE, extradarea in relatiile dintre statele membre ale Uniunii se
face in conformitate cu prevederile privind mandatul european de arestare
 In conformitate cu art. 14 alin (3): “predarea unei persoane catre un tribunal penal international
se acorda in conditiile legii” – legea care stabileste procedura in aceasta situatie este Legea
302/2004 modificata

-12-
 31.10.2019

CURS 4

INFRACȚIUNEA ȘI TRĂSĂTURILE EI ESENȚIALE

- CONCEPTUL DE INFRACȚIUNE –

 in dreptul penal, conceptul de infracțiune este folosit în 3 sensuri :

1. o faptă descrisă de legea penală
2. o faptă concretă comisă de făptuitor.
3. o instituție fundamentală a dreptului penal

- Condițiile generale pt existența unei infracțiuni -

 să existe o normă incriminatoare care să interzică fapta
 săvârșirea unei fapte concrete ca cea incriminată
 existența tipicității (fapta săvârșită în realitate trebuie să se suprapună pe tiparul legii)

- Infracțiunea ca fenomen –

 Fenomenul infracțional => este în același

timp un fenomen material, uman, social, moral
politic și juridic
 Trăsături fenomenul infracțional:
o infracțiunea este un fenomen material
o infracțiunea este un fenomen uman (pot comite infracțiuni și persoanele juridice).
o infracțiunea este un fenomen social
 Definiția infracțiunii: (art. 15 alin. (1) C.penal)
= ,,infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a săvârșit-o" => care sunt trăsăturile esențiale unei infracțiuni
 În doctrina nu exista un punct de vedere unitar cu privire la numărul de trăsături esențiale ale
infracțiunii;
din dispozițiile art.15 alin. (1) => infracțiunea are 2 trăsături esențiale si 2 condiții negative în
prezența cărora dacă se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, acea faptă nu constituie
infracțiune.
 Trăsături:
1. Infracțiunea este o fapta prevăzută de legea penală.
- Conceptul de „fapta prevăzută de legea penală” nu trebuie confundat cu conceptul
de infracțiune (art. 15)
- Fapta infracțională se poate comite fie printr-o acțiune (făptuitorul consumă energie
pt a leza sau a pune în pericol valoarea ocrotită a persoanei sociale) fie printr-o
inacțiune (= omisiune)

-13-
 - Omisiunea = manifestarea exterioară prin care autorul adoptă o atitudine negativă,
pasivă în sensul că nu face ceea ce legea îl obligă să facă, lăsând astfel câmp liber
unei energii să acționeze și să producă rezultatul pe care legiuitorul prin interdicția
faptei urmărea să îl evite.
- Tipicitatea faptei = pentru ca o fapta concretă sa fie penală, este necesar să se
constate că elementele obiective ale acesteia sunt identice cu cele ale faptei
descrise în norma de incriminare
- în funcție de modul în care norma de incriminare descrie elemente obiective
ale faptei, se disting 3 categorii de incriminări ale faptei consumate :
a) Infracțiuni cu conținut unic (omorul simplu)
b) infracțiuni cu conținut alternativ (luarea de mita)
c) infracțiuni cu conținuturi alternative (= includ acele incriminări în care
legiuitorul descrie sub aceeași denumire două sau mai multe conținuturi de
infracțiuni, adică textul de lege cuprinde mai multe infracțiuni)
2. Infracțiunea este fapta săvârșită cu vinovăție
- în concepția legiuitorului român, vinovăția este privită ca un proces psihologic al
infractorului compus din 2 factori: factorul intelectiv / de conștiință și factorul
volitiv / de voință
- => o fapta prevăzută de legea penală este socotită, ca fiind săvârșită cu vinovăție
numai dacă reprezintă expresia unei atitudini psihice a autorului, adică acesta are
reprezentarea sau conștiința caracterului socialmente periculos al faptei și
urmărilor acesteia, dar și voința de a o săvârși
- Factorul intelectiv constă în capacitatea psihică a făptuitorului de reprezentare a
faptei în mintea sa, a condițiilor de comitere, a urmărilor și a raportului de
cauzalitate între acțiune-inacțiune și urmarea imediată.
- Factorul volitiv constă în facultatea psihică prin care făptuitorul îți mobilizează toate
energiile de care dispune în vederea realizării actului de conduită interzis.
- acesta este îndeplinit în plan penal numai atunci când făptuitorul este stăpân pe actele
sale și îi lipsește orice constrângere, deci acționează liber în cunoștință de cauză și
decide în mod liber asupra conduitei sale
- pentru existența vinovăției trebuie să se constate existența cumulativă a celor doi
factori, volitiv și intelectiv

 Vinovăția = exista când fapta este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită.
 alin.(3) art.16 stabilește modalitățile intenției, iar alin.(4) stabilește modalitățile culpei
 din reglementările art.16 rezultă definiția vinovăției => vinovăția constă în atitudinea psihică
a persoanei care, săvârșind cu voință neconstrânsă o fapta prevăzută de legea penală, a avut în
momentul executării reprezentarea rezultatului acelei fapte pe care l-a urmărit ori acceptat să
se producă sau a socotit fără temei că nu se va produce rezultatul ori nu l-a prevăzut deși putea
și trebuia sa-l prevadă

- Formele si modalitatile vinovăției -

1. intenția directă => în cazul intenției directe, infractorul PREVEDE rezultatul faptei și
URMĂREȘTE PRODUCEREA LUI
2. intenția indirectă => infractorul PREVEDE REZULTATUL, NU-L URMĂREȘTE, DAR
ACCEPTĂ POSIBILITATEA PRODUCERII LUI (=> intenția indirecta se mai numește
și eventuală și este caracteristică faptelor săvârșite susceptibile să producă două rezultate)

-14-
- Culpa si modalitățile ei -
1. culpa cu prevedere (ușurință) => în cazul acestei culpe, făptuitorul prevede rezultatul
faptei- NU ÎL ACCEPTĂ, dar SOCOTEȘTE FĂRĂ TEMEI (în mod ușuratec) că acel
rezultat nu se va produce; culpa cu prevedere are în comun ceva cu intenția și anume
elementul prevederii
2. culpa simpla (neglijența) => exista în ipoteza în care făptuitorul nu a prevăzut rezultatul
faptei deși TREBUIA ȘI PUTEA să-l prevadă
3. intenția depășită (praeter intentie) => este o formă de vinovăție care apare ca element
subiectiv în conținutul unor infracțiuni atunci când făptuitorul prevede și urmărește ori
acceptă producerea unui anumit rezultat periculos, dar în realitate, datorită împrejurărilor
în care se executa activitatea infracțională, rezultatul produs este mult mai grav decât cel
prevăzut / urmărit și pe care făptuitorul trebuia și putea să-l prevadă => deci avem intenție
pentru fapta inițială și culpă pt rezultatul mai grav produs

 Doctrina face distincție între infracțiuni comise cu praeter intentie propriu-zise și infracțiuni
cu urmări praeter intenționale
 Infracțiunea este praeter intenționată propriu-zisă când are un singur obiect juridic,
producându-se un singur rezultat mai grav decât cel urmărit de făptuitor (ex: cazul infracțiunii
de lovituri cauzatoare de moarte)
 Infracțiuni cu urmări praeter intentionale avem atunci când urmarea mai gravă reprezintă o
variantă calificată a unei infracțiuni

- Condițiile negative ale definiției infracțiunii –

1. Caracterul nejustificat al faptei (antijuridicitatatea) => aceasta condiție reflectă
faptul că în situația în care deși se săvârșește o fapta prevăzută de legea penală,
acea fapta nu va fi considerată infracțiune daca este săvârșită într-o împrejurare
prevăzută de lege (ex: omorul săvârșit în legitimă apărare)
2. Fapta să fie imputabilă persoanei care a săvârșit-o => d.p.d.v. al legii penale, prin
imputabilitate se înțelege acea situație juridică în care se regăsește o persoană căreia
i se atribuie săvârșirea cu vinovăție a unei fapte prevăzute de legea penală

 infracțiunile pot fi săvârșite fie prin acțiuni (comisiuni), fie prin omisiuni (inacțiuni)
 o problemă pe care noul cod penal o ridică este săvârșirea prin omisiuni a unor infracțiuni
 potrivit art.17 C.penal => „Infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se
consideră săvârșită și prin omisiune, când:
a) există o obligație legal sau contractuală de a acționa;
b) autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea
socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.”

-15-
 07.11.2019

CURS 5

FACTORII PREEXISTENȚI AI INFRACȚIUNII ȘI CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL ACESTEIA

 Toate infracțiunile au în comun următoarele elemente constitutive:

o Obiectul infracțiunii
o Subiectul infracțiunii
o Latura obiectivă a infracțiunii (tipicitatea)
o Latura subiectivă a infracțiunii
 În dreptul penal, în teorie, se apreciază că obiectul si subiectul infracțiunii sunt factori
preexistenți ai acesteia (nu fac parte din conținutul constitutiv la infracțiunii)
 În practică obiectul și subiectul sunt tratați ca factori preexistenți ai infracțiunii
 Latura subiectivă reprezintă forma de vinovăție cu care trebuie săvârșită fapta
 Latura obiectiva și latura subiectivă formează conținutul constitutiv

OBIECTUL JURIDIC AL INFRACTIUNII

 Prin incriminarea unei fapte legiuitorul a ocrotit in mod direct o anumita valoare sociala si prin
aceasta relațiile sociale care au luat naștere si se desfășoară in jurul si din cauza acestei valori
(Ex: furtul-valoarea sociala ocrotita = dr de prop)
 Prin obiectul juridic al unei infracțiuni înțelegem valorile sociale si relațiile sociale ce se nasc
in legătură cu aceste valori ocrotite prin norma penala
 Obiectul juridic al infracțiunii are importanta in sistematizarea faptelor incriminate in C.penal,
unde infracțiunile sunt prevăzute într-o anumita ordine in raport de valoarea sociala ocrotita
prin norma de incriminare

- Clasificări Ale Obiectului Juridic -

 In dreptul penal se cunosc doua mari categ de obiecte ale infracțiunii: obiectul juridic +obiectul
material
 Obiectul juridic se poate înfățișa ca obiect juridic de grup (generic) si obiect juridic special
 Obiectul juridic generic îl reprezintă un grup de relații sociale formate in jurul si datorita uneia
dintre valorile sociale fundamentale si comune unui grup de incriminări cum sunt:
o Securitatea națională
o Persoana umana
o Proprietatea
o Autoritatea de stat
o Capacitatea de apărare a tarii
 Obiectul juridic special este constituit de obiectul propriu-zis al infracțiunii => relația sociala
nemijlocit încălcată de făptuitor, specifica unei infracțiuni determinate
 Obiectul juridic special poate fi la rândul sau un obiect juridic special simplu, dar poate fi si un
obiect juridic special complex

-16-
  Obiectul juridic simplu se caracterizează prin aceea ca prin săvârșirea unei fapte prevăzută de
legea penala se încalcă relații sociale cu privire la o unica valoare sociala (ex: omorul)
 Obiectul juridic complex se caracterizează prin aceea ca prin săvârșirea faptei prevăzută de
legea penala se încalcă in același timp mai multe categorii de relații sociale sau mai mult valori
sociale (ex: in cazul infracțiunii de tâlhărie)
 Obiectul juridic complex nu trebuie confundat cu obiectul juridic multiplu
 Obiectul material => prin obiect material se înțelege bunul, lucrul sau corpul unei persoane
asupra căreia este îndreptata activitatea materiala descrisa in norma si care este pus efectiv in
pericol/vătămat
 Nu toate infracțiunile au un obiect material si numai acelea la care valoare sociala ocrotită se
exprima într-o entitate materiala
 Uneori existenta obiectului material devine o cerință constitutiva a faptei incriminate

SUBIECTII INFRACTIUNII

 Subiecți ai infracțiunii sunt persoanele fizice sau juridice implicate într-un raport juridic penal
de conflict fie ca urmare a săvârșirii infracțiunii, fie a suportării consecințelor generate de
săvârșirea acesteia => in cazul săvârșirii unei infracțiuni identifica pe de o parte, un subiect
activ (infractorul) si pe de alta parte, un subiect pasiv (in persoana vătămate prin infracțiune)
 Subiectul activ poate fi definit ca fiind persoana fizica/juridica care săvârșește sau contribuie la
săvârșirea unei fapte prevăzut de legea penala si îndeplinește condițiile legale de răspundere
penala
 Condițiile generale pt răspunderea penala a unei persoane sunt:
o Sa îndeplinească condiția de vârsta
o Persoana sa fie responsabila
o Persoana sa acționeze liber si neconstrâns
 In afara acestor condiții generale de răspundere penala la unele infracțiuni legiuitorul cere ca
subiectul activ sa aibă anumite calități speciale sau sa îndeplinească anumite condiții; astfel de
calități pot fi:
o Sa fie cetățean roman
o Sa fie funcționar public
o Sa aibă calitatea de militar
o Sa aibă calitatea de medic/farmacist
 Subiectul pasiv = pers fizica/jur titulara a valorii sociale vătămate sau puse in pericol prin
săvârșirea infracțiunii
 Subiectul pasiv in dr penal cunoaște 2 modalități:
o Subiect pasiv general (statul)
o Subiect pasiv special (pers fizica/jur care a suferit nemijlocit vătămarea prin
infracțiune)
 Subiectul pasiv atunci când legea nu prevede sa aibă o anumita calitate este un subiect simplu;
acesta poate fi si calificat in cazul unor infracțiuni, legea cerând sa aibă o anumita calitate
 Sunt situații excepționale când subiectul pasiv este in același timp si subiect activ
 art. 401 incriminează fapta de atentat care pune in pericol securitatea națională => subiectul
activ comite un omor asupra unei persoane care deține o funcții de demnitate publica

-17-
LOCUL SI TIMPUL SAVARSIRII INFRACTIUNII

 Locul si timpul sunt factori fata de care nu poate fi conceputa săvârșirea unei infracțiuni,
întotdeauna o infracțiune se săvârșește într-un anumit spațiu si un anumit timp
 Situații de excepție când locul si timpul sunt elemente constitutive ale infracțiunii:
o situația premisa in conținutul constitutiv al infracțiunii => prin situație premisa
înțelegem existenta unei condiții prealabile pt existenta unei infracțiuni; aceasta
condiție este reprezentata de preexistenta unei realități (situație, stare, calitate, raport
etc.) pe care trebuie sa se grefeze săvârșirea faptei incriminate

CONTINUTUL LEGAL SI CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII

 Conținutul legal al unei infracțiuni = totalitatea condițiilor cerute de lege, pt ca o fapta prevăzută
de legea penala sa constituie infracțiune; mai este cunoscut in doctrina si sub denumirea de
element legal
 In conținutul legal se regăsește si conținutul constitutiv al infracțiunii, dar nu se confunda cu
conținutul legal
 Conținutul constitutiv este dat condițiile prevăzute de lege pt latura obiectiva si cea subiectiva
 Prin LATURA OBIECTIVA a unei infracțiuni înțelegem activitatea fizica/materiala
desfășurata de subiect si susceptibila sa producă o schimbare in lumea înconjurătoare prin
lezarea ori punerea in pericol a unei valori sociale si a relațiilor sociale ce se țes in jurul acestei
valori
 LATURA OBIECTIVA la orice infracțiune cuprinde in structura ei următoarele componente:
o Elementul material
o Urmarea imediata
o Raportul de cauzalitate

- Elementul Material -

 consta in actul de conduita interzis prin norma de incriminare => răspunderea penala este
condiționata de săvârșirea unei fapte concrete; simplu gând cu conotație penala nu poate fi
sancționat
 Elementul material al laturii obiective a unei infracțiuni se poate realiza sub doua modalități:
printr-o acțiune (comisiune) sau printr-o inacțiune (omisiune)
 Acțiunea (comisiunea) ca manifestare exterioara se caracterizează printr-o atitudine pozitiva, o
consumare de energie îndreptata spre producerea rezultatului
 Inacțiunea (omisiunea) reprezintă si ea o forma de manifestarea exterioara a subiectului, care
adopta o atitudine negativa, pasiva, dar conștienta ca si in cazul acțiunii => nu face ceea ce
legea îl obliga
 Omisiunea nu intra in sfera ilicitului penal decât raportata ca o obligație a făptuitorului de a
acționa
 Omisiunea la rândul ei este proprie când făptuitorul nu face ceva ce-l obliga legea sau
improprie, când făptuitorul realizează printr-o omisiunea comportarea pozitiva interzisa de lege

-18-
 - Descrierea elementului material in textele de lege –

 Se poate realiza printr-un singur cuvânt

 Cuvântul sau expresia care indica manifestarea exterioara in dreptul penal poarta denumirea de
verbum regens
 Elementul material al unei infracțiuni se poate realiza si prin scris (ex: inducerea in eroare a
organelor judiciare)
 Elementul material se poate realiza printr-o singura acțiune, dar si prin mai multe activități ale
unei acțiuni
 In afara de verbum regens in descrierea unor acțiuni in norma de incriminare pot fi cuprinse si
unele cerințe esențiale, cum ar fi:
o Modul de executarea a acțiunii (furtul prin efracție)
o Mijloace folosite de făptuitor in săvârșirea infracțiunii
 In raport cu modalitățile elementului material al infracțiunii (acțiune/inacțiune) infracțiunile se
clasifica in infracțiuni comisive si infracțiuni omisive

- Urmarea Imediata -

 este o componenta obligatorie a laturii obiective si consta in schimbarea in lumea obiectiva pe

care o produce săvârșirea acțiunilor/inacțiunilor interzise de lege prin atingerea adusa in orice
mod uneia dintre valorile sociale ce formează obiectul ocrotirii penale
 Aceasta se poate prezenta fie prin crearea unei stări de pericol, fie prin producerea unui rezultat

- Legătura De Cauzalitate -

 Reprezintă acțiunile/inacțiunile ce constituie elementul material al faptei este cauza urmării

imediate
 La aceste infracțiuni întotdeauna trebuie sa existe o legătură de la cauza la rezultatul produs
 Dificultăți in stabilirea raportului de cauzalitate => apar in cazul in care la producerea
rezultatului apar mai multe contribuiții umane
 LATURA SUBIECTIVA a unei infracțiuni consta in atitudinea voinței si conștiinței
făptuitorului fata de elementul material, urmarea imediata si raportul de cauzalitate dintre
acestea
 LATURA SUBIECTIVA exprima vinovații făptuitorului
 Vinovăția reflecta atitudinea psihică a făptuitorului fata de fapta sa exprimata in forma de
vinovăție ceruta de lege
 LATURA SUBIECTIVA a infracțiunii are doua sub elemente:
o Mobilul
o Scopul
 Mobilul consta in impulsul intern al făptuitorului, impuls care l-a determinat in luarea deciziei
de a săvârși infracțiunea
 Scopul consta in finalitatea propusa, in destinația inacțiunii/acțiunii ori in rezultatul faptei aflat
in reprezentarea sa
 Mobilul si scopul infracțiunii ne pot indica forma intenției

-19-
 14.11.2019

CURS 6

CAUZELE JUSTIFICATIVE
 Sunt acele situatii reglementate de legea penala in prezenta carora o fapta savarsita care
corespunde modelului legal (normei de incriminare) devine permisa (licita) in raport cu intreaga
ordine de drept
 Art.18 alin.(1) C.penal consacra regula ca “nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea
penala daca exista vreuna din cauzele justificative”
 Nu erau reglementate in vechiul cod penal
 Sunt cauze justificative:
o Legitima aparare
o Starea de necesitate
o Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii
o Consimtamantul victimei
 Din def cauzelor justificative si reglementarea lor => o cauza jutificativa are o dupla
semnificatie
a) Caracterul unei norme permisive
b) Caracter de ocrotire a valorilor sociale superioare, promovate de ordinea juridica in
ansamblul ei + a relatiilor sociale care se nasc si se dezvolta in jurul acestor valori
 Se clasifica in:
a) Cauze jurificative generale (care isi au sediul in art.19-22 din partea generala a C.penal)
b) Cauze justificative speciale (isi au sediul materiei in C.penal partea speciala)
 Conditiile in care functioneaza cauzele justificative:
a) Fapta savarsita sa constituie infractiune
b) Fapta savarsita sa fie executata in prezenta unei cauze justificative
c) Autorul faptei sa prevada si sa actioneze in conditiile descrise de norma de incriminare
 Efectele cauzelor justificative sunt “fapta savarsita nu constituie infractiune”

-LEGITIMA APARARE-
 Art.19 alin.(1) C.penal prevede ca este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in
legitima aparare
 Alin.(2) “este in legitim aparare persoana care sevarsind fapta pt a inlatura un atac material
direct, imediat si injust care pune in pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un
interes general daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului
 In afara acestei legitime aparari art.19 mai reglementeaza “legitima aparare prezumata”
 Potrivit art.19 alin. Ultim se prevede ca “se prezuma ca este in legitima aparare acela care
comite fapta pt a respinge patrunderea unei persoane intr-o locuinta, incapere, dependinta sau
loc imprejmut, tinand de aceasta, fara drept prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea
modalitati nelegale sau in timpul noptii”
 In esenta, legitima aparare presupune un atac care legitimeaza apararea si pe de alta partea,
savarsirea unei fapte prevazute de legea penal
 In esenta, legitima aparare presupune un atac care legitimeaza apararea
 Pt a fi operanta este necesar ca atat atacul, cat si legitima aparare trebuie sa fie executate in
conditiile prevazute de lege
 Legitima aparare va exista numai daca apararea se va desfasura in limitele proprotionalitatii cu
gravitatea atacului
 Si in cazul legitimei aparari prezumate trebuie sa fie indeplinita conditia de proportionalitate

-20-
-STAREA DE NECESITATE-
 Art.20 alin.(2) este in stare de necesitate persoana care savarseste fapta prevazuta de legea
penala pt a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea
corporala sau sanatatea sa sau a altei persoane sau un bun important al sau ori a altei persoane
sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut
produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat
 Isi gaseste izvorul in realitatea vietii sociale unde pot aparea unele situatii, cand valori de o
importanta deosebita cum sunt:viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane ori
patrimoniul acesteia sunt supuse unor pericole imediate din cauza unor intamplari obiective =>
in momentul aparitiei pericolului omul se vede obligat pt a salva respectiva valoare sociala, sa
sacrifice o alta valoare sociala de mai mica importanta sua cel mult egala cu cea salvata
 Starea de necesitate se caracterizeaza prin existenta unui pericol creat, de regula, de fapte
intamplatoare/accidentale
 Fundamentul nepedepsirii faptei in stare de necesitate il constituie faptul ca este prevazuta de
legea ca o cauza justificativa
 Starea de necesitate poate fi incidenta numai daca se constata intrunirea tuturor conditiilor care
se refera pe de o parte, la starea de pericol, iar pe de alta parte, la actiunea de salvare
 Aceasta conditie rezulta din continutul art.20 alin.(2) C.penal
 Cea mai importanta conditie este aceea ca prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala sa
nu se pricinuiasca urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul
nu era inlaturat
 O serie de acte normative impun anumitor categorii de profesionisti sa infrunte pericolul legat
de indatoririle profesionale

-EXERCITAREA UNUI DREPT / INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII-

 Art.21 cuprinde doua aspecte:
a) Exercitarea unui drept recunoscut de lege
b) Indeplinirea unei obligatii impuse de lege ori de autoritatea competenta

A. EXERCITAREA UNUI DREPT

o Ca motiv de justificare a savarsirii unei fapte prevazuta de legea penala poate fi
invocata atat de o persoana oficiala, cat si de o persoana particulara
o Exista posibilitatea ca in exercitarea unei meserii (ca cea de medic) acesta sa desfasoare
anumite activitati care sa corespunda unei fapte prevazuta de legea penala
o Practicarea unor sporturi dure reglementate prin lege, poate sa produca moartea unei
persoane
o Nu raspund persoanele care se bucura de imunitati diplomatice sau o persoana
particulara care cumpara un bun provenit dintr-o infractiune

B. INDEPLINIREA UNEI OBLIGATII IMPUSE DE LEGE

o Cand legea dispune ca o anumita activitate trebuie indeplinita, implicit acea activitate
nu poate fi socotita ca fiind ilicita, pt ca nu este contrata dreptului

-CONSIMTAMANTUL PERSOANEI VATAMATE-

 Art.22 C.penal “este justificata fapta prevazuta delegea penala savarsita cu consimtamantul
persoanei vatamate, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau
pusa in pericol”

-21-
 Consimtamantul persoanei vatamate presupune acordul exprimat de opersoana ca o alta
persoana sa savarseasca asupra sa ori impotriva patrimoniului sau o fapta prevazuta de legea
penala
 Consimtamantul unei persoane in dreptul penal are implicatii in considerarea unor fapte ca
infractiuni
 Art.22 alin.(2) prevede o exceptie “consimtamantul persoanei vatamate nu produce efecte in
cazul infractiunilor contra vietii, precum si atunci cand legea exclude efectul justificativ al
faptei”
 Art.190 incrimineaza uciderea la rugamintea victimei “uciderea la rugamintea sau la cererea
victimei trebuie sa fie serioasa, explicita si inconstienta si repetata a victimei care sufera de o
boala incurabila sau de o infirmitate grava, atestate medical, cauzatoare de suferinte permanente
si greu de suportat”
 Art.210 incrimineaza traficul de persoane in scopul exploatarii acestora; in ipoteza acestui
articol se face trafic cu fete care si-au dat consimtamantul
 Alin.(3) art.210 “consimtamantul persoanei victima a traficului nu constituie cauza
justificativa”
 Art.211 incrimineaza fapta de trafic de minori in scopul exploatarii lor
 Alin.(3) al acestui art prevede ca “consimtamantul persoanei victima a traficului nu constituie
cauza justificativa”

-22-
 21.11.2019

CURS 7

CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE
 Prin imputabilitate in sensul legii penale se intelege aceea situatie juridica in care se gaseste o
persoana careia i se atribuie savarsirea cu vinovatie a unei fapte prevazuta de legea penala =>
atunci cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala, daca ea corespunde sub
aspectul tipicitatii, trebuie sa se mai stabileasca daca ii este si imputabila persoanei care a
savarsit-o, deci sa se stabileasca daca a fost savarsita cu vinovatie
 => o fapta este neimputabila unei persoane daca aceasta nu corespunde sub aspect obiectiv
(tipicitatea) ori nu a fost comisa cu forma de vinovatie prevazuta de lege
 Cauzele de neimputabilitate sunt acele stari, situatii, cazuri, imprejurari descrise de legea penala
si a caror existenta in timpul savarsirii unei fapte incriminate face ca acea fapta sa nu poata fi
reprosata unei persoane suspecte de comiterea acesteia
 In dr penal cauzele de neimputabilitate se clasifica in 2 categ:
o Cauze de neimputabilitate generale reglementate in art.24-31 C.penal
o Cauze speciale care sunt specificate de legiuitor in legatura cu o anumita incriminare
(ex art.290 alin.(1) C. Penal incrimineaza fapta de dare de mita, in alin.(2) leguitorul
precizeaza o cauza de neimputabilitate si anume atunci cand mituitorul a fost constrans
prin orice mijloace sa dea mita => fapta nu constituie infractiunea de dare de mita)
 Aceste cauze pot fi datorate:
o Incapacitatilor psihofizice ale subiectului (iresponsabilitatea, minoritatea, intoxicatia)
o cauze datorate interventiei unui elem imprevizibil, irezistibil sau imposibil de inlaturat
(cazul fortuit, constrangerea fizica si constrangerea morala)
o Cauze care inlatura imputabilitatea ca urmare a erorii intervenite in procesul cunoasterii
(eroare de fapt, eroare de drept)

CONSTRANGEREA FIZICA
 Art.24 C.penal “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita din cauza unei
constrangeri fizice caruia faptuitorul nu i-a putut rezista”
 Presupune o presiune exercitata asupra energiei celui constrans si nu asupra vointei acestuia

CONSTRANGEREA MORALA
 Art.25 C.penal “nu se pedepseste fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei
constrangeri morale si exercitata prin amenintare cu un pericol grav pt persoana faptuitorului
ori a altuia si care nu putea fi inlaturata in alt mod”
 Cumoscuta sub denumirea de amenintarea constrangerea morala consta in exercitarea unei
presiuni pe care o realizeaza o persoana prin orice mijloace asupra paihicului altei persoane in
asa fel incat sub stapanirea temerii grave, persoana constransa nu isi poate dirija in mod liber
vointa si savarseste fapta prevazuta de legea penala
 Ceea ce justifica inlaturarea imputabilitatii in cazul constrangerii morale este faptul ca
elementul subiectiv in cei doi factori ai sai volitiv si intelectiv, in savarsirea faptei, este viciat
si nu se impune pedepsirea subiectului

-23-
EXCESUL NEIMPUTABIL
 Art.26 C.penal “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata
in legitima aparare care a depasit din cauza tulburarii sau temerii limitele unei aparari
proportionale cu gravitatea atacului”
 In alin.(2) al aceluiasi art. se prevede ca “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala,
savarsita de o persoana aflata in stare de necesitate care nu si-a dat seama in momentul comiterii
faptei ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul
nu era inlaturat” => in conceptia noului C.penal legitima aparare si starea de necesitate = cauze
justificative numai daca prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala pt inlaturarea atacului
sau pt salvarea de la un pericol al unei valori sociale, nu s-au cauzat consecinte mai grave decat
cele care s-ar fi putut produce daca atacul, respectiv pericolul nu ar fi fost inlaturate
 In cazul in care faptuitorul a fost constient ca prin fapta savarsita in legitima aparare sau in stare
de necesitate sacrifica valori sociale mai importante decat cele aparate sau salvate, fapta ilicita
este considerata infractiune => in acest caz faptuitorul va beneficia de retinerea in favoarea sa
a dispozitiilor privind circumstantele legale atenuante prevazute de art.75 alin.(1) lit. b) si c)
 Daca persoana care actioneaza in legitima aparare sau in stare de necesitate din cauza tulburarii
sau temerii sau fara sa isi dea seama produce urmari vadit mai grave, fapata ramane ilicita, dar
nu mai este imputabila celui care a savarsit-o
 In concluzie, excesul neimputabil poate fi definit ca fiind acea situatie in care o persoana aflata
in legitima aparare sau stare de necesitate, prin fapata savarsita depaseste limitele
proportionalitatii cu gravitatea afacului datorita temerii sau tulburarii ori fara sa isi dea seama
produce urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat
 Art.26 – sub denumirea marginala de excesul neimputabil reglementeaza 2 situatii:
o Excesul neimputabil in cazul legitimei aparari
o Excesul neimputabil in cazul starii de necesitate

MINORITATEA FAPTUITORULUI
 Art.27 C.penal “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savaarsita de un minor care
la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pt a raspunde penal”
 Miniritatea faptuitorului – cauza de neimputabilitate poate fi definita ca acea stare in care se
gaseste faptuitorul minor care in momentul savarsirii faptei prevazuta de legea penala nu
implinise varsta minima necesara, pt ca potrivit legii sa raspunda penal
 Pt ca o fapta prevazuta de legea penala sa fie imputabila celui care a savarsit-o, una dintre
conditii o repr capacitatea acelei persoane de a-si da seama de caracterul si semnificatia sociala
a actelor sale de conduita si de a-si dirija in mod liber vointa in raport cu aceste acte
 Toata lumea juridica este de acord ca in mod natural pt orice persoana fizica exista o prima
etapa a vietii in care acesta nu are capacitatea psihofizica speficica responsabilitatii, iar
legislatiile penale impun limita sub care minorul nu raspunde penal pt fapta savarsita, fiind
presupus ca ii lipseste capacitatea penala
 Potrivit capacitatii penale C.penal clasifica minorii pe trei categ:
a) Minorii care nu raspund penal (cei care nu au implinit varsta de 14 ani)
b) Minorii cu varsta intre 14-16 ani care au savarsit fapta cu discernamant raspund penal
c) Minorii care au implinit 16 ani raspund penal

IRESPONSABILITATEA
 Art.28 C.penal “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care
in momentul comiterii acestuia nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu
putea sa le controleze fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”
 Iresponsabilitatea = acea stare de incapacitate psiho-fizica a persoanei care din cauza unei boli
psihice, fie din alte cauze, nu isi poate da seama de semnificatia sociala, morala sau juridica a
actiunilor sau inactiunilor sale, cat si a urmarilor acestora ori nu isi poate dirija in mod normal
vointa in raport cu aceste reprezentari

-24-
  Specific starii de iresponsabilitate este atat lipsa capacitatii psihice alte persoanei care tin de
faptorul intelectiv, cat si de factorul volitiv sau chiar de ambii factori ai vinovatiei
 Sunt boli paihice: tulburarile psihice-patologice, psihozele organice, dementa senila, epilepsia,
schizofrenia, psihozele delirante, tulburarile provocate de alcool si droguri

INTOXICATIA
 Art.29 C.penal “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care
in momentul comiterii acesteia nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu
putea sa le controleze din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau alte substante psiho-
active”
 Intoxicatia este acea stare paiho-fizica anormala in care se gaseste o persoana din cauza
introducerii sau acumularii in organism a unor substante excitante ori narcotice si care au ca
efect diminuarea sau pierderea capacitatii acelei persoane de a-si da seama de actiunile ori
inactiunile sale sau de a putea sa le controleze
 Intoxicatia sau betia poate fi involuntara sau voluntara, completa sau incompleta
 Intoxicatia (betia) poate fi cauza de neimputabilitatea numai in conditiile prevazute de art.29 in
cazul in care este involuntara; cand betia este voluntara, in vederea savarsirii unei infractiuni,
ea are o valoare de circumstanta agravanta, dar uneori poate constitui si o circumstanta
atenuanta

EROAREA
 Art.30 C.penal alin.(1) “nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de
persoana care in momentul comiterii acesteia nu cunostea existenta unei stari, situatii ori
imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei”
 Alin.(2) al acestui art. prevede ca “dispozitiile alin.(1) se aplica si faptelor savarsite din culpa
care sunt pedepsite numai daca necunoasterea starii situatiei ori imprejurarii respective nu este
insasi rezultatul culpei”
 Alin.(3) prevede ca “nu constituie circumstanta agravanta sau elem circumstantial agravant,
starea, situatia ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii
infractiunii”
 Alin.(4) mentioneaza ca “prevederile alin.(1), (3) se aplica in mod corespunzator si in cazul
necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale” (eroare de drept)
 Alin.(5) prevede ca “nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a
necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acestuia din cauza unei imprejurari
care nu putea fi in niciun fel evitata” (eroarea de drept penal)
 Prin eroare in acceptiunea legii penale se intelege necunoasterea sau cunoasterea gresita de
catre o persoana in momentul savarsirii unei fapte care este prevazuta de legea penala, fie a
unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei, fie a unei
circumstante agravante sau a unui element circumstantial agravant, fie a unei dispozitii
extrapenale sau a caracterului ilicit al faptei
 Eroarea afecteaza procesul cunoasterii ca o componenta principala a factorului intelectiv,
faptuitorul avand o reprezentare gresita asupra realitatii
 Necunoasterea / cunoasterea gresita a unei stari, situatii ori imprejurari esentiale pt corecta
caracterizare a faptei cu privire la caracterului ilicit al acesteia diminueaza ori inlatura
capacitatea faptuitorului de a actiona eficient asa cum s-ar fi cuvenit in raport cu realitatea din
moentul savarsirii faptei
 Afectand factorul intelectiv, cat si cel volitiv eroarea inlatura vinovatia ca trasatura esentiala
ale infractiunii
 Eroarea cu semnificatie penala nu se confunda cu indoiala, deci dubiul nu inseamna eroare si
deci nu inlatura raspunderea penala
 Eroarea nu trebuie confundata cu nepriceperea sau cu faptele putative

-25-
  Sub aspectul posibilitatii de evitare a erorii in drept se face distinctie intre eroarea de
neinlaturata sau invincibila si eroarea inlaturabila sau vincibila

CAZUL FORTUIT
 Art.31 C.penal “ nu este imputabila fapata prevazuta de legea penala a carui rezultat este
consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta”

-26-
 28.11.2019

Curs 8

Formele infractiunii intentionate dupa fazele de desfasurare ale acesteia

I. Fazele de desfasurare ale infractiunii intentionate
 Savarsirea unei infractiuni intentionate parcurge in desfasurarea sa mai multe momente, etape
sau faze care se finalizeaza cu producerea rezultatului urmarit de infractor inter criminis.
 In mod obisnuit activitatea infractionala intentionata in desfasurarea ei, parcurge 2 perioade:
1. O perioada interna sau psihica de conceptie
2. O perioada externa de executare a intentiei de a savarsi infractionea

1. Perioada interna sau psihica

 Se caracterizeaza prin luarea hotararii infractionare de catre subiect care va insoti si dirija
activitatea materiala. Intotdeaun la infractiunile intentionate rezolutia infractionala precede in
timp executarea.
 In cadrul perioadei interne se disting 3 momente:
a. Nasterea ideii infractionale (este determinata de un mobil)
b. Deliberarea faptuitorul mediteaza, cantareste motivele, face diferite socoteli
c. Luarea hotararii de a savarsi infractiunea
 Odata cu luarea hotararii ia nastere latura subiectiva a infractiunii.
 Hotararea infractionala atata vreme cat nu se exteriorizeaza ramane irelevanta si nerecunoscuta
in dreptul penal.
 Se distinge in dreptul penal si o faza oratorie cand poate exista o
infractiune gandita si anume asocierea pentru savarsirea de infractiuni.

2. Perioada externa sau de executare a hotararii a intentiei de a savarsi infractiunea

 Perioada externa cunoaste si ea mai multe faze:
a. Faza actelor pregatitoare
b. Faza executarii propriu zise a infractiunii
c. Faza urmarilor
 Daca ultimele 2 faze sunt obligatorii in cazul savasirii unei infractiuni intentionate, faza actelor
pregatitoare poate sa lipseasca.
 Pe de alta parte este posibil ca faza executarii propriu-zise sa nu fie dusa pana la capat, executarea
fiind intrerupta cu sau fara voia infractorului, sunt situatii in care desi comiterea actiunii tipice a
fost dusa pana la sfarsit totusi rezultatul nu se produce.
 In ceea ce priveste faza urmarilor, acestea se pot prelungi si dupa producerea rezultatului fie din
cauza ca dupa ce s-a produs rezultatul acesta se amplifica de la sine fie ca activitatea fizica
desfasurata de infractor se prelungeste dincolo de momentul consumarii infractiunii ceea ce face
ca urmarile sa se amplifice.
 Fazele infractiunii intentionate pot fi definite ca fiind acele etape pe care le parcurge activitatea
infractionala din momentul primei manifestari exterioare si pana in momentul producerii
rezultatului sau in unele cazuri al epuizarii activitatii infractionale.

-27-
 Dupa fazele de desfasurare ale activitatii infractionale fapta incriminata, poate prezenta mai multe
forme:
- O forma imperfecta sau atipica cuprinzand fapta tentata sau fapta act pregatitor
- O forma perfecta, fapt consumat
- O forma mai mult ca perfecta, fapt epuizat

Perioada externa
 Aceasta incepe cu savarsirea de acte pregatitoare pentru comiterea infractiunii.
 Actele pregatitoare sunt acelea care pregatesc conditiile de trecere la executarea actiunii sau
inactiunii infractionale, acestea pot consta in procurarea, confectionarea, modificarea ori
adaptarea instrumentelor, mecanismelor sau dispozitivelor ce se vor folosi la savarsirea
infractiunii.
 Tot in cadrul actelor pregatitoare intra si culegerea de informatii asupra conditiilor in care
urmeaza sa fie savarista infractiunea.
 Una din conditiile ce se cer a fi indeplinite de actul pregatitor este aceea ca activitatea efectuata ca
act pregatitor sa nu faca parte din elementul material al infractiunii propuse, sa nu constituie un
inceput de executare a infractiunii.

-Sanctionarea actelor pregatitoare-

 In legatura cu sanctionarea actelor pregatitoare se cunosc 2 sisteme:
a. Sistemul neincriminarii actelor pregatitoare penale
b. Incriminarea limitata ori nelimitata a actelor penale
 Codul nostru penal a imbratisat sistemul neincriminarii actelor pregatitoare penale.
 In mod exceptional in legislatia penala in vigoare sunt prevazute dispozitii prin care in cazul
unor infractiuni grave actele pregatitoare sa fie sanctionate fiind asimilate cu tentativa si
sanctionate ca atare.
 In alte situatii actele pregatitoare au fost incriminate ca infractiuni distincte. (Detinerea ilegala
de arme)

-Tentativa-
 Potrivti art.32 Cod Penal „ Tentativa consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi
infractiunea, executare care a fost intrerupta sau nu si-a produs efectul.”
 Tentativa caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezultatului
reprezinta o forma atipica a infractiunii sau imperfecta. Tentativa se diferentiaza de actele
pregatitoare prin faptul ca face parte din perioada externa de executare.
 Deliminatarea dintre tentativa si actele prgatitoare se face in baza unor criterii obiective si
subiective in baza carora judecatorul poate sa stabileasca daca este vorba despre tentativa sau
act pregatitor.

 CONTINUTUL TENTATIVEI
o Fiind o forma atipica a infractiunii consumate tentativa pastreaza toate trasaturile si
elementele constitutive ale unei infractiuni.
o Distingem un obiect juridic un subiect o latrura obiectiva si una subiectiva.
o Infractiuni la care tentativa nu este posibila:
- infractiuni omisive

-28-
 - continue si din obicei
- infractiuni de executie prompta
- infractiuni infractiuni din culta
- infractiuni preter intentionate
 Din definitia art.32 cod penal rezulta modalitatile tentativei in dreptul penal.
 Acestea sunt:
a. Tentativa intrerupta sau neterminata
- Este situatia in care faptuitorul incepe activitatea infractionala dar este intrerupta de
cauze independente de vointa lui.

b. Tentativa perfecta fara efect

- Este situatia in care faptuitorul desfasoara intreaga actiune ceruta de latura obiectiva
dar rezultatul nu se produce.
- Este posibila numai la infractiunile de rezultat.

c. Tentativa absolut improprie sau absurda

 Potrivivit art.32 alin.2 nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii
este consecinta modului cum a fost conceputa executarea.
 Tentativa nu trebuie confundata cu fapta putativa!

 FAPTA PUTATIVA reprezinta faptă care, deşi în reprezentarea autorului său are caracter penal,
în mod obiectiv nu întruneşte condiţiile unei astfel de fapte datorită intervenţiei unei situaţii pe
care făptuitorul nu o cunoaşte şi care produce tocmai acest efect (uciderea unei persoane care se
dovedeşte că era deja moartă).
 Tentativa este incriminata in legislatia penala, potrivit art.33 alin.2 tentativa se sanctioneaza cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata ale carei limite se reduc la jumatate.
 In cazul in care infractiunea savarsita este sanctionata cu detentiune pe viata, tentativa se va
pedepsi cu inchisoare de la 10-20 de ani.
 In cazul persoanei juridice tentativa se sanctioneaza cu amenda intre minimul si maximul special
al amenzii prevazut de lege care se reduce la jumatate.

-Infractiunea – fapt consumat-

 O infractiune se considera consumata in momentul in care actele de executare fiind duse pana la
capat s-a produs rezultatul prevazut de norma incriminatorie.
 Prin infractiune consumata se intelege o fapta care prezinta continutul unei infractiuni in forma
tipica a acesteia.
 Toate normele incriminatoare din partea speciala a codului penal descriind continutul diferitelor
tipuri de infractiune vizeaza forma consumata a acestora.
 Momentul consumarii infractiunii si relevanta juridica
 Acest moment este diferit dupa cum este vorba de o infractiune de pericol sau o infractiune de
rezultat.
 Infractiunile de pericol, infractiuni formale, se consuma in momentul in care a luat sfarsit
executarea elementului material al laturii obiective a infractiunii deoarece in acel moment se
produce starea de pericol.
 Si infractiunile savarsite prin omisiune, consumarea are loc in momentul neindeplinirii obligatiei
prevazute de lege.
 La infractiunile materiale de rezultat, consumarea se produce in momentul producerii rezultatului.

-29-
 Stabilirea momentului in care s-a consumat infractiunea prezinta importanta deoarece in momentu
cu acest moment se verifica acest act de clementa cum ar fi amnistia, se calculeaza termenul de
prescriptie al faptei sau termenul are in vedere ce lege penala se aplica.

-Infractiunea - fapt epuizat-

 In cazul anumitor categorii de infractiuni este posibil ca dupa ce fapta s-a consumat prin
producerea urmarii imediate sub forma de vatamare, acest rezultat sa se amplifice, fie in cadrul
unui proces natural, firesc fara o noua interventie a faptuitorului fie datorita prelungirii in timp a
actiunii tipice sau a inactiunii si dupa atingerea momentului consumarii pana la interventia unei
actiuni contrare (efectuata de faptuitor sau de autoritati de natura sa opreasca prelungirea actiunii
sau inactiunii).
 Momentul in care rezultatul nu mai produce consecinte subsecvente este asa numitul efect al
epuizarii actiunii sau inactiunii infractiunii.
Momentul epuizarii coincide cu data savarsirii infractiunii.
 Genuri de infractiuni subsceptibile de epuizare:
a. Infractiuni continue
b. Infractiuni continuate
c. Infractiuni de obicei
d. Infractiuni progresive

a. Infractiunile continue se caracterizeaza prin aceea ca actiunea care constituie elementul

material, furtul de curent electric, este subsceptibil de prelungire si dupa momentul
consumarii pana la interventia unei forte contrarii. (rapirea)
b. Infractiunile continuate se epuizeaza in momentul executarii ultimului act infractional.
c. Infractiunea de obicei se epuizeaza in momentul executarii ultimului act infractional.
d. Infractiuni progresive este atunci cand dupa realizarea continutului unei infractiuni de baza
rezultatul se amplifica incat da nastere unei infractiuni mai grave pe care o denumim
progresiva si care absoarbe continutul celorlalte activitati. (loviri sau vatamari de moarte)

DESISTAREA SI IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI INFRACTIUNII

-Cauze de nepedepsire a tentativei-
 Potrivit art.34 alin.1 teza 1desistarea consta in renuntarea de buna voie a faptuitorului de a duce
pana la capat executarea inceputa si desi exista posibilitatea reala de a o continua faptuitorul este
constient de aceasta.
 Desistarea vizeaza situatia in care infractiunea este savarsita de o singura persoana.
 Atunci cand faptuitorul pune in executare intentia infractionala si se desisteaza dupa ce a comis
alte fapte calificate, el nu va raspunde pentru tentativa ci pentru fapta calificata pe care a comis-o.

IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI

-Cauze de nepedepsire-
 Zadarnicirea de catre autor a producerii efectelor vatamatoare ale faptei sale dupa ce executarea
actiunii tipice a avut loc in intregime si inainte ca fapta sa fie descoperita de autoritati este aparat
de pedeapsa.

-30-
 05.12.2019

CURS 9

Unitatea de infractiune si felurile acesteia

 DEF = prin unitate de infractiune, se intelege situatia cand o activitate infractionala formata
dintr-o singura actiune sau inactiune ori din mai multe actiuni sau inactiun se considera potrivit
legii, ori starii de fapt ca reprezinta o singura infractiune pentru care se aplica o singura
pedeapsa
 In dreptul penal, unitatea de infractiune cunoaste 2 feluri:
1. Unitatea naturala de infractiune
2. Unitatea legala de infractiune

1. Unitate naturala de infractiune

o Rezulta din unitatea actiunii sau inactiunii care constituie elementul material al
infractiunii
o In cadrul unitatii naturale, actiunea sau inactiunea ce constituie latura obiectiva a
infractiunii este in mod natural unica si unitara chiar daca ar fi alcatuita dintr-o
succesiune de acte
o Unitatii materiale a faptei ii corespunde juridic o unitate de infractiune
o Exista unitate naturala de infractiune ori de cate ori activitatea unei persoane formata
dintr-un act sau mai multe acte constituie prin natura sa, adica in mod natural, o activitate
unica, prin care se realizeaza continutul unei singure infractiuni
o Unitatea naturala este alcatuita in principiu dintr-o singura activitate sau inactiune care
produce o urmare imediata, unica si are la baza o unica forma de vinovatie
o Formele unitatii naturale de infractiune:

a) Infractiunea simpla
 Consta intr-o actiune sau inactiune care prin natura ei nu implica o durata in timp pana la
producerea tuturor consecintelor pe care fapta ar putea sa le produca si ale carei urmari aflate
in reprezentarea faptuitorului se rasfrang intotdeauna asupra obiectului material spre care este
indreptata actiunea ilicita (ex: omorul, lipsirea de libertate)

b) Infractiunea continua
 forma a unitatii naturale de infractiune care se caracterizeaza prin aceea ca elementul sau
material consta intr-o actiune sau inactiune susceptibila de a fi prelungita in timp prin vointa
autorului si dupa momentul consumarii pana la incetarea activitatii infractionale care s-ar putea
datora fie interventiei unei vointe contrare a faptuitorului, fie a altor persoane, ori a organelor
competente
 Practica judiciara confirma faptul ca infractiuniile continue pot fi permanente sau successive
 Infractiunile continue permanente se caracterizeaza printr-o activitate continua care nu cunoaste
momente de intrerupere (ex: detinerea ilegala de armamament)
 Infractiunile continue succesive au ca particularitate faptul ca in desfasurarea lor intervin unele
intreruperi determinate de natura acesteia fara a fi afectata unitatea de infractiune

c) Infractiunea deviata
 Acea forma a unitatii naturale de infractiune in care fapta penala se savarseste fie prin devierea
actiunii de la obiectul sau persoana impotriva careia fusese indreptata la un alt obiect sau la o

-31-
 alta persoana din cauza greselii faptuitorului fie prin indrepatarea actiunii din eroare asupra
altei persoane ori asupra altui obiect aflat in reprezentarea faptuitorului => infractiunea deviata
se poate comite sub 2 moduri:
- Prin devierea activitatii infractiunionale la un alt obiect sau o alta persoana
(aberatio ictus)
- Infractiune deviata din cauza erorii in care s-a aflat faptuitorul cu privire la
obiectul sau persoana asupra caruia urma sa actioneze (error in persona)

2. Unitate legala de infractiune

o Este creata de legiuitor care a elaborat continutul unor incriminarii prin absorbtia in
acelasi continut a unor acte sau actiuni ori a unor rezultate care ar fi putut constitui
incriminari distincte, plurale, in urma unei dispozitii legale explicit unificatoare
o Corespunde faptic unei multitudini de acte si activitati ilicite
o Unitatea legala ar putea fi considerata doar ca o pluralitate aparenta de infractiuni
o Exista unitate legala de infractiune atunci cand activitatea ilicita desfasurata de faptuitor,
desi are aparenta ca intruneste trasaturile unei pluralitati de continuturi de infractiuni,
prin vointa legiuitorului este socotita ca reprezinta o singura infractiune unica
o Formele unitatii legale de infractiune sunt:

a) Infractiunea continuata
 Ceea ce caracterizeaza infractiunea continuata este existenta unei pluralitati de fapte care,
prezentand fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni, ar putea constitui tot atatea
infractiuni autonome, insa impreuna alcatuiesc prin vointa legiuitorului datorita unui element
subiectiv comun si al vointei faptuitorului alcatuiesc o singura infractiune
 Art. 35 alin (1) C.pen. – infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite
intervale de timp, dar in executarea aceleasi rezoltutii si impotriva aceluiasi subiect pasiv
actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni
 Sintagma “acelasi subiect pasiv” a fost declarata de Curtea Constitutionala ca fiind
neconstitutionala
 In legatura cu infractiunea continuata se pun urmatoarele probleme:
- Care este data savarsirii infractiunii continuate? – data comiterii infractiunii
continuate coincide cu momentul epuizarii acesteia care este dat de
savarsirea ultimei actiuni sau inactiuni infractionale
- Cand se conuma fapta continuata? – momentul consumarii infractiunii
continuate coincide cu momentul efectuarii celei de a doua actiuni sau
inactiuni din componenta infractiunii continuate
 Infractiunea continuata se considera savarsita la data savarsirii ultimul act infractional care se
considera momentul epuizarii
 Pedepasa este pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita a carui maxim poate fi
majorat cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii si cu cel mult 1/3 in cazul pedepsei cu
amenda
 Infractiunea continuata este o cauza reala de agravare facultativa a pedepsei

b) Infractiunea complexa
 Potrivit art. 35 alin (2) – infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element
constitutiv sau ca element circumstantial agravat o actiune sau inactiune care constituie prin ea
insasi o fapta prevazuta de legea penala; ex: furtul prin violarea domiciliului, ultrajul, etc
 Formele infractiunii complexe:
i. Infractiune complexa in forma tip sau de baza
 Se caracterizeaza prin aceea ca in structura continutul sau intra ca element
constitutiv o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta
prevazuta de legea penala; de ex: talharia cuprinde fapta de furt, fapta de
violenta si toate acestea la un loc ne dau infractiunea de talharie
ii. Infractiunea complexa in forma calificata sau agravata a faptei

-32-
  Exista atunci cand in continutul unei infractiuni complexe intra ca element
agravant o actiune sau inactiune incriminata ca fapta de sine statatoare; ex:
talharia care a avut ca urmare moartea victimei

 Infractiunea complexa nu trebuie confundata cu complexitatea naturala

 Structura infractiunii complexe:
- Obiectul juridic este complex - legiuitorul ocroteste in principal o anumita
valoare sociala si in secundar o alta valoare sociala
- Subiectii – infractiunea complexa poate fi comisa de o persoana singura sau in
participatie penala
- Latura obiectiva – elementul material la infractiunea complexa este format, de
regula, din mai multe actiuni sau inactiuni corespunzator faptelor absorbite; ex:
furt: luarea bunului + violente
- Latura subiectiva – este intotdeauna intentia iar in cazul variantelor agravate,
in majoritatea cazurilor, ca forma de vinovatie avem praeter intentia sau intentia
depasita
- Sanctionarea infractiunii complexe – legiuitorul a prevazut o unica pedpeasa
pentru infractiunea respectiva fara alte sporuri

c) Infractiunea de obicei
 Este acea infractiune care se savarseste prin repetarea faptei incriminate de un numar suficient
de mare pentru ca din aceasta repetare sa rezulte ca faptuitorul a desfasurat activitatea
infractionala de obicei, din obisnuita sau ca indeletnicire
 Trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa fie alcatuita din mai multe acte infractionale
- Aceste acte sa nu aiba caracter infractional propriu
- Actele materiale sa fie savarsite in mod repetat din care sa rezulte ca pentru
faptuitor reprezinta un obicei ori constituie o indeletnicire
 Repetarea actelor materiale reprezinta o caracteristica generala a infractiunilor de obiecei –
numai asa poate fi dovedita indeletnicirea
 In ce priveste numarul de acte necesare care fac ca repetarea lor sa constituie infractiune nu
avem o dispozitie legala (art. 214 alin (1) exploatarea cersetoriei in varianta tip)
 Aplicarea legii penale in sanctionarea faptuitorului ce a comis o infractiunde de obicei se face
ca si la infractiunea continua, tinandu-se seama de momentul epuizarii

d) Infractiunea progresiva
 DEF = infractiunea progrsiva este acea infractiune a carui latura obiectiva dupa ce a atins
momentul consumativ corespunzator unei anumite infractiuni se amplifica prin natura ei fara
nicio interventie a faptuitorului, provocand noi urmari vatamatoare corespunzatoare unei
infractiuni mai grave sau prin agravarea urmarii produse (ex: lovire sau vatamari cauzatoare
de moarte)
 Tragerea la raspundere penala a faptuitorului in cazul infractiunii progresive are loc in raport
cu rezultatul mai grav produs
 Data savarsirii infractiunii progresive este considerata ca fiind data savarsirii primului act
infractional de la care incepe sa curga prescriptia raspunderii penale iar incadrarea juridica va
fi data in raport de rezultatul mai grav
 Forma de vinovatie a infractiunii progresive aceasta poate fi intentia, culpa sau praeter intentia

-33-
 12.12.2019

CURS 10

PLURALITATEA DE INFRACTIUNI
 Prin pluralitate de infractiuni intelegem aceea situatie in care o persoana savarsete
deodata/succesiv mai multe infractiuni
 Aceasta presupune existenta unei legaturi in personam intre cele doua sau mai multe infractiuni
in sensul ca ele trebuie sa fie savarsite de aceeasi persoana
 In dr penal roman formele pluralitatii de infractiuni sunt:
o Concursul de infractiuni
o Recidiva
o Pluralitatea intermediara

CONCURSUL DE INFRACTIUNI
 Forma a pluralitatii de infractiuni si consta in existenta a doua sau mai multe infractiuni,
savarsite de aceeasi persoana inainte de a interveni o condamnare definitiva pt vreuna din ele
si daca acestea pot fi supuse judecatii
 Se prezinta in reglementarea C.penal sub doua forme:
1. Concurs real de infractiuni => exista atunci cand doua sau mai multe infractiuni au
fost savarsite de aceeasi persoana prin actiuni/inactiuni distincte inainte de a fi
condamnata pt una din ele;
 acesta se poate savarsi in principiu in acelasi loc, dar si in locuri diferite;
 poate fi simplu atunci cand intre infractiunile ce-l alcatuiesc nu exista decat
o infractiune personala
 Este posibil aca intre infractiunile savarsite sa existe o anumita conexitate
(legatura) => concursul real poarta denumirea de concurs real cu
conexitate
 Conexitatea poate fi:
 Cronologica (atunci cand infractiunile sunt savarsite simultan sau
sucesiv)
 Topografica (atunci cand infractiunile concurente sunt savarsite in
acelasi loc
 Etiologica (atunci cand faptuitorul comite o infractiune pt a putea
savarsi o alta infractiune)
 Concurs real cu conexitatea consecventionala (atunci cand faptuitorul
dupa ce comite o infractiune, comite o noua infractiune pt a o ascunde
pe cea comisa anterior
 Infractiunile concurente pot fi comise cu orice forma de vinovatie
2. Concurs formal (ideal) de infractiuni => exista ori de cate ori o actiune sau o
inactiune savarsita de aceeasi persoana din cauza imprejurarilor care au avut loc
sau a urmarilor pe care le-a produs realizeaza continutul unor infractiuni de acelasi
fel sau diferite
 PEDEAPSA concursului de infractiuni => in doctrina penaa s-au consacrat trei sisteme de
sanctionare a concursului de infractiuni:
1. Sistemului cumulului aritmetic – suma pedepselor aplicate
2. Sistemul absorbtiei
3. Sistemul cumulului juridic

-34-
  Sistemul consacrat de legislatia noastra => in conformitatea cu art 39 C.penal care
reglementeaza aplicarea pedepsei principale in cazul concursului de infractiuni (toate pedepsele
sunt cu inchisoare) este consacrat sistemul cumului juridic cu spor obligatoriu si fix
 Contopirea pedepselor pt infractiunile concurente = o operatiune efectuata de instanta de
judecata in cazul in care se constata ca nu toate infractiunile ce formeaza concursul de
infractiuni au fost judecate concomitent de catre aceeasi instanta, ci au fost judecate separat de
diferite instante sau chiar de aceeasi instanta, pronuntandu-se asupra lor hotarari de condamnare
diferite
 Descontopirea pedepselor
 Aplicarea pedepselor complementare, a pedepselor accesorii si a masurilor de siguranta in cazul
concursului de infractiuni se face in conformitatea cu dispozitiile art. 45 C.penal

RECIDIVA
 Constituie o a doua forma a pluralitatii de infractiuni
 In conformitate cu art 41 alin. (1) C.penal “exista recidiva atunci cand dupa ramanerea
definitiva a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de un an si pana la
reabilitare sau implinirea termenului de reabilitare, condamnatul savarseste din nou o
infractiune cu intenstie sau cu intentie depasita, pt cu care legea prevede pedeapsa inchisorii
mai mare de un an”
 Alin (2) prevede ca “exista recidiva si in cazul in care una dintre pedepse prevazuta la alin. (1)
este detentiunea pe viata”
 Alin. (3) “pt stabilirea starii de recidiva se tine seama si de hotararile de condamnare pronuntate
in strainatate pt o fapta savarsita, prevazuta si de legea penala romana, daca hotararea de
condamnare a fost recunoscuta potrivit legii”
 Pentru anumite situatii ce pot aparea in practica judiciara legiuitorul a prevazut in art. 42
C.penal si anumite cazuri de care nu se tine seama la stabilirea starii de recidiva
 Art. 42 stabileste situatiile care nu atrag starea de recidiva; potrivit acestui art la stabilirea starii
de recidiva nu se tine seama de condamnarile privitoare la:
a) Faptele care nu mai sunt prevazute de legea penala ca infractiune (dezincriminate)
b) Infractiunile amnistiate
c) Infractiunile savarsite din culpa
 Prin dispozitiile art.43 C.penal este reglementat modul de stabilire a pedepsei in caz de recidiva
dupa cum aceasta este postcondamnatorie sau postexecutorie
 In cazul recidivei postcondamnatorie pedeapsa ce se aplica este pedeapsa pronuntata de instanta
pt infractiunea savarsita in stare de recidiva care se adauga la pedeapsa care urma sa fie
executata sau care a mai ramas de executat
 Pedeapsa in cazul recidivei postexecutorii – in aceasta ipoteza pedeapsa se stabileste astfel =>
infractiunea savarsita dupa executarea pedepsei pt prima infractiune se stabileste de catre
instanta prin majorarea cu jumatate a limitelor de pedeapsa prevazute de lege pt infractiunea
savarsiya
 Cand vorbim de recidiva ne referim la termenii recidivei:
1. Primul termen este format dintr-o condamnare definitiva, fie la pedeapsa inchisorii
mai mare de un an, fie la pedeapsa detentiunii pe viata
2. Al doilea termen al recidivei este format in toate cazurile de savarsirea din nou a
unei infractiuni intentionate sau preter intentionate de o anumita gravitate (o
pedeapsa de un an sau mai mare de un an sau detentiunea pe viata) - Dupa
condamnarea definitiva, pentru infractiunea/infractiunile savarsite, inainte de
executarea pedepsei principale, in timpul executarii sau dupa executare sau
considerarea ca executata a pedepsei pana la reabilitare sau implinirea termenului
de reabilitare
 MODALITATILE RECIDIVEI => sunt determinate de variatiile celor soi termini
 In dr penal sunt recunoscute urmatoarele modalitati ale recidivei:

-35-
  Recidiva dupa condamnare – exista atunci cand dupa ramanerea definitiva a unei
hotarari de condamnarela pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii
mai mare de un an, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie sau
intentie depasita, inainte de inceperea executarii pedepsei sau in timpul executarii
acesteia, iar pedeapsa

 Recidiva dupa executare – exista o astfel de recidiva cand dupa executarea pedepsei
cu inchisoare mai mare de un an sau a pedepsei detentiunii pe viata inlocuite cu
inchisoare ori considerarea ca executata a unei asemenea pedepse ca urmare a
gratierii ori prescriptiei, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie
sau cu intentie depasita inainte de a inteveni reabilitarea sau implinirea termenului
de reabilitare pt condamnarea/condamnarile anterioare pt care legea prevede
pedeapsa inchisorii mai mare de un an sau detentiunea pe viata

 Recidiva generala
 Recidiva speciala

 Recidiva temporara
 Recidiva perpetua

 Recidiva absoluta
 Recidiva relativa

 Recidiva cu efect unic

 Recidiva cu efecte progresive

 Recidiva teritoriala
 Recidiva internationala

 Descoperirea ulterioara a starii de recidiva – art. 43 alin (6) => dupa ramanerea definitiva a
hotararii de condamnare pentru noua infractiune, si mai inainte ca pedeaspa sa fi fost executata
sau considerata ca executata, se descopera ca cel condamnat se afla in stare de recidiva, instanta
va proceda la recalcularea pedepsei, facand aplicarea tratamentului sanctionator al recidivei
post-condamnatorii sau post-executorii dupa caz
 Daca starea de recidiva a fost descoperita dupa executarea pedepsei pentru fapta savarsita
anterior sau dupa gratierea sau prescrierea acestia, recalcularea pedepsei nu mai e posibila

PLURALITATEA INTERMEDIARA
 DEF = exista cand, dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare si pana la data la
care pedeaspa este executata sau considerata executata, condamnatul savarseste din nou o
infractiune si nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva
 Pedeapsa pentru noua infractiune si pedeapsa anterioara se contopesc potrivit regulilor de la
concursul de infractiuni

-36-
 19.12.2019

CURS 11

SAVARSIREA INFRACTIUNII PRIN COOPERAREA MAI MULTOR PERSOANE

(PLURALITATEA DE INFRACTORI)

CARACTERIZAREA PLURALITATII DE INFRACTORI

 Pluralitatea de infractori = acea situatie in care o infractiune este savarsita de mai multi subiecti
activi prin eforturi conjugate
 Pentru a exista pluralitatea de infractori, trebuie indeplinite 2 conditii:
a) Sa existe o contributie efectiva a 2 sau mai multi subiecti la savarsirea unei infractiuni
b) Sa existe vointa comuna a subiectilor activi de a savarsi infractiunea
 Indeplinirea acestor conditii face posibila distinctia dintre:
o Pluralitate de infractori
o Un grup sau un lot de infractori care au savarsit aceasi fapta, dar in locuri diferite
si fara o intelegere intre ei
 In concluzie, pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin unicitatea faptei savarsite, existenta
mai multor subiecti activi si vointa comuna de a savarsi fapta
 Pluralitatea de infractori nu trebuie confundata cu pluralitatea de infractiuni

FORMELE PLURALITATII DE INFRACTORI

 In dreptul penal roman, se cunosc urmatoarele forme de pluralitate de infractori:
a) Pluralitatea naturala (sau necesara) de infractori
o In cazul acestora, sunt cuprinse doar infractiunile ce nu pot fi savarsite decat prin
contributia a doua persoane fizice (necesitatea pluralitatii de infractori in aceasta
ipoteza este data de chiar natura infractiunii care se savarseste)
o Aceste infractiuni se numesc in dreptul penal infractiuni bilaterale
o Ex: infractiunea de bigamie, infractiunea de incest, luarea/darea de mita
o O alta categorie de infractiuni cu pluralitate naturala sunt infractiunile colective
(ex: infractiunea de incaierare)
o Infractiunile bilaterale se impart in:
 Infractiuni bilaterale asociate (adulter, bigamie)
 Infractiuni bilaterale disociate (luarea/darea de mita)

b) Pluralitatea constituita
o Este o forma a pluralitatii de infractori, creata prin asocierea sau gruparea mai
multor persoane cu scopul de a savarsi infractiuni
o Se caracterizeaza prin acea ca ia nastere prin simplul fapt al asocierii sau gruparii
mai multor persoane in vederea savarsirii de infractiuni, indiferent daca
infractiunile proiectate au fost comise sau nu de acei membrii ai gruparii
o In cadrul acestei pluralitati, pericolul social al faptei izvoraste din propunerea de a
savarsi infractiuni de catre un grup de persoane
o Ex: evaziunea fiscala, traficul de persoane, proxenetismul
o In dreptul penal roman, gasim 4 modalitati ale pluralitatii constituite, fiecare in
parte constituind o anumita infractiune:
 Constituirea unui grup infractional organizat
 Constituirea de structuri infromative ilegale (art. 409 C.pen)

-37-
  Asocierea in vederea savarsirii unor infractiuni privind evaziunea fiscala
(art. 8 alin (2) din Legea 241/2005)
 Initierea sau constituirea unei organizatii cu caracter fascist, rasist sau
xenofob (art. 3 din OUG nr.31/2002)
o Pentru a exista pluralitatea constituita, trebuie sa se indeplineasca urmatoarele
conditii:
 Sa existe o grupare de mai multe persoane (min. 3)
 Sa existe o intelegere intre membri gruparii de a actiona in comun
 Gruparea sau asocierea sa aiba ca scop savarsirea anumitor infractiuni
 Gruparea sau ascoierea sa aiba o alcatuire durabila

c) Pluralitatea ocazionala sau participatia penala

o Daca pluralitatea naturala si pluralitatea constituita nu cunosc reglementari speciale
in legea penala, participatia penala cunoaste o seama de reglementari textuale,
prevazute in Codul penal
o Exista participatie penala ori de cate ori o fapta prevazuta de legea penala a fost
savarsita de un numar mai mare de persoane decat cel care ar fi fost necesar, potrivit
cu natura acelei fapte

 NATURA JURIDICA A PARTICIPATIEI PENALE

 In stiinta dreptului penal au fost conturate 2 teze cu privire la natura juridica a participatiei
penale:
1. Teza “complicitatii delict distinct” – orice participant la comiterea unei infractiuni este
autor al acelei infractiuni; participatia respectiva trebuie considerata ca un concurs de
infractiuni
2. Teza “unicitatii faptei” – participatia penala este un mod de savarsire a aceleiasi fapte
de catre mai multe persoane

 CONDITIILE GENERALE ALE PARTICIPATIEI PENALE:

1. Sa se fii savarsit o fapta prevazuta de legea penala
2. Sa existe o pluralitate de faptuitori
3. Sa existe o coeziune psihica inttre participanti
4. Fapta preavzuta de legea penala sa fie savarsita prin contributia mai multor persoane

 FELURI ALE PARTICIPATIEI PENALE:

1. Dupa criteriul atitudinii psihice a participantilor se deosebeste:
i) Participatie penala propriu-zisa – in aceasta situatie toti participantii actioneaza
cu aceasi forma de vinovatie
ii) Participatie inproprie – atunci cand participantii lucreaza unii cu intentie
la savarsirea faptei, iar altii actioneaza din culpa sau fara vinovatie

2. Dupa criteriul calitatii participantilor:

i) Participatie simpla – cand toti faptuitorii au avut calitatea de coautori si au
savarsit impreuna nemijlocit fapta prevazuta de legea penala

ii) Participatie complexa sau eterogena – cazul in care contributiile

participantilor la producerea rezultatului sunt diferite si anume:
- Contrinutie de autor
- Contributie de complice
- Contributie de instigator

-38-
 3. Dupa cum contributia partcipantilor vizeaza latura subiectiva sau obiectiva
i) Participatie materiala – contributii ce conduc la realizarea laturii obiective a
infractiunii
ii) Participatie morala – modul in care participantii contribuie din punct de
vedere subiectiv la realizarea laturii subiective a infractiunii

4. Dupa momentul in care are loc coeziunea subiectiva

i) Participatie spontana – coeziunea se produce in momentul executarii faptei, fara
o intelegere prealabila
ii) Participatie preordinata – in situatia in care, intre participanti, a intervenit
o intelegere inainte de savarsirea faptei

5. In raport cu momentul la care se realizeaza contributia:

i) Participatie penala anterioara
ii) Participatie penala concomitenta

6. Dupa cum se poate sau nu stabili rolul fiecarui participant la savarsirea faptei se
distinge:
i) Participatie determinata – cand se poate stabili precis contributia fiecaruia
ii) Participatie indeterminabila – ex: incaierarea

 FORMELE PARTICIPATIEI PENALE REGLEMENTATE IN CODUL PENAL:

1. Autoratul si coautoratul
 Noul Cod penal, in Titlul II, Capitolul VI intituleaza “Autorul si participantii”
 Potrivit art. 46 alin (1) C.pen: autor este persoana care, prin acte de executare, a realizat
in mod nemijlocit o fapta prevazuta de legea penala
 Coautorul este persoana care savarseste si ea, alaturi de autor, in mod nemijlocit, fapta
prevazuta de legea penala
 Unii autori au inclus in sfera actelor nemijlocite si acele acte care nu fac parte din
actiunea tipica descrisa de norma incriminatoare, dar care contribuie intr-o masura
determinanta la realizarea faptei prevazute de legea penala (discutabil)
 Activitatea de coautorat o absoarbe pe cea de instigare
 Sunt si infractiuni la care coautoratul nu este posibil:
- Infractiuni cu autor unic (in persoana proprie); ex: evadarea, marturia
mincinoasa, dezertarea
- Infractiuni omisive; ex: insusire a bunul gasit
- Infractiuni cu subiect calificat; ex: infractiunii savarsite de un militar, de un
medic
2. Instigarea
 Art. 47 precizeaza ca “Instigator este persoana care, cu intentie, determina o alta
persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala
 Caracteristic instigarii este faptul ca instigatorul este persoana care ia hotararea de a se
comite o anumita infractiune, dar nu trece el nemijlocit la savarsirea ei, ci gaseste o alta
persoana careia ii transfera aceasta hotarare si o convinge sa savarseasca fapta; acesta
din urma devenind autor
 Datorita continutul psihic al instigarii, instigatorul mai este denumit si autor moral,
intrucat contributia lui face sa se realizeze latura subiectiva din continutul infractiunii
preavzute de lege
 Instigarea este posibila la oricare dintre faptele prevazute de legea penala, atat la cele
intentionate, comisive sau omisive, la cele din culpa, la cele ce pot fi comise in propria
personam sau la cele cu subiect activ calificat

-39-
 CONDITIILE GENERALE ALE INSTIGARII:
i. Existenta a cel putin 2 persoane, un instigator si un instigat
o Instigarea poate fi savarsita asupra instigatului de catre o persoana dar si de catre mai
multe persoane (coinstigatori) care actioneaza simultan
o Instigarea mai poate fi mediata in ipoteza cand instigatorul foloseste de o alta persoana
pentru trasnmiterea instigarii
ii. Efectuarea unei activitati concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului
asupra instigatului sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala
o Legea penala nu face nicio referire cu privire la mijloacele prin care se realizeaza
instigarea
o Practica judiciara ne arata ca aceste mijloace de determinare sunt multiple, de la simple
sfaturi, indemnuri, rugaminti sau insinuari pana la constrangere, corupere (promisiuni
de daruri sau alte foloase)
o Pentru a exista instigarea este necesar ca determinarea sa se refere la savarsirea unei
fapte concrete prevazuta de legea penala pe care instigatul sa o cunoasca
iii. Instigatul sa nu fii luat anterior hotararea de a savarsi fapta la care a fost instigat
iv. Activitatea de instigare sa se efectueze cu intentie
v. Instigarea sa fie urmata de executare

 GENURILE SI MODALITATILE INSTIGARII

 Instigare individuala si instigare colectiva
 Instigare mediata si nemediata
 Instigare simpla si calificata
 Instigare evidenta si ascunsa
 Instigare determinata si nedeterminata
 Instigare proprie (perfecta) si improprie (imperfecta)
 Instigare neizbutita si izbutita

3. Complicitatea

-40-
 09.01.2020

CURS 12

PARTICIPATIA PENALA -COMPLICELE

 Art 48 C.penal => “complicele este persoana care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod
la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala”
 Alin (2) => “este de asemenea complice persoana care promite inainte sau in timpul savarsirii
faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, daca dupa
savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita”
 Ceea ce particularizeaza complicitatea in raport cu celelalte forme ale participatiei (instigarea)
este caracterul sau de contributie indirecta mediata la savarsirea faptei, deoarece complicele nu
face decat sa creeze conditii favorabile, pt ca autorul sa comita fapta mai repede si mai sigur
 Contributia complicelui este intotdeauna accesorie, secundara in raport cu autoratul in ipoteza
in care dupa acordarea ajutorului complicele participa la savarsirea faptei, savarsind elemente
din latura obiectiva a infractiunii, el devine co-autor
 Complicitatea este posibila de regula la toate infractiunile, inclusiv la cele care au autor propriu
sau calificat (la fel ca instigarea)
 Pt a se retine in sarcina unei persoane complicitatea, trebuiesc indeplinite anumite conditii:
a) Savarsirea unei fapte penale de catre o alta persoana in calitate de autor
- Complicitatea exista si in cazul in care autorul a savarsit doar o tentativa
pedepsibila
b) Savarsirea de catre complice a unor activitati de inlesnire sau ajutor la comiterea faptei
- Inlesnirea vizeaza contributia data de complice autorului inainte ca acesta sa comita
fapta (ii furnizeaza informatii in legatura cu locul unde urmeaza sa se savarseasca
fapta, ii da un obiect etc)
- Ajutorul vizeaza acte indeplinite de complice in cursul realizarii faptei de catre
autor
- Promisiunea de tainuire sau favorizare a infractorului poate avea loc inainte de
inceperea executarii faptei de catre autor sau cel mai tarziu pana la savarsirea in
intregime a faptei
- Atat tainuirea cat si favorizarea avem doua infractiuni independente
- Este de observat faptul ca, chiar daca promisiunea de tainuire sau favorizare nu
este indeplinita, fapta de complicitate subzista
c) Contributia complicelui sa fii fost folosita de autor in savarsirea faptei
d) Actele de complicitatea => in oricare din modurile folosite trebuie sa fie executate cu
intentie

FELURILE COMPLICITATII
a) In raport cu natura actelor de ajutorarea sau inlesnire => complicitatea poate fi:
1. Morala
2. Materiala
b) In raport cu momentul in care se realizeaza contributia complicelui => complicitatea poate fi:
1. Anterioara
2. Concomitenta
c) In raport cu dinamica contributiei data de complice la savarsirea faptei de catre autor,
complicitatea poate fi realizata prin:
1. Actiune

-41-
 2. Inactiune (omisiune) – contributia complicelui presupune neindeplinirea de catre
acestuia cu intentie a unor acte pe care trebuia sa le efectueze (neasigurarea ferestrelor,
sistemelor de alarma etc)
d) Dupa modul direct sau indirect dupa care este data contributia complicelui la savarsirea faptei
se distinge intre:
1. Complicitate nemijlocita => in cazul in care sprijinul, inlesnirea sau ajutorul a fost data
de catre complice direct autorului
2. Complicitatea mijlocita => se realizeaza in ipoteza in care contributia complicelui
ajunge sa constituie o inlesnire, un ajutor la savarsirea faptei prin intermediul altei
persoane
 Aceasta se poate prezenta sub trei modalitati:
o Complicitate la instigare
o Complicitate la complicitate
o Instigare la complicitate

PEDEAPSA IN CAZ DE PARTICIPATIE

 Temeiul obiectiv al raspunderii penale a participantilor il constituie savarsirea faptei prevazute

de catre autor – trebuie sa se constate ca in mod obiectiv s-a savarsit o fapta prevazuta de legea
penala si apoi sa se stabileasca cine a mai participat la savarsirea faptei si in ce calitate =>
unitatea de fapta constituie temeiul raspunderii penale a participantilor
 Aceasta abordare combata in mod stiintific teoria participatiei delict-distinct care transforma
pluralitatea de infractori in pluralitatea de infractiuni
 sisteme de sanctionare a participantilor la infractiuni => in teria dr penal si legislatia penala
sunt cunoscute doua sisteme:
1. Sistemul parificarii
 Sustinatorii acestui sistem apreciaza ca autorul, co-autorul si participantii
trebuie sa fie sanctionati de lege in aceeasi limita de pedeapsa prevazuta
de lege pt autor, deoarece fapta savarsita este opera tuturor participantilor,
iar judecatorii vor putea sa diferentieze in mod concret pedeapsa
participantilor in raport cu contributia fiecaruia la producerea rezultatului
2. Sistemul diversificarii pedepselor pt participanti
 Adeptii acestui sistem sustin ca tratamentul prnal al participantilor trebuie
sa fie diferit in asa fel incat participantii sa fie supusi unui tratament penal
diferit de cel al participantilor secundari => se sustine ca legea trebuie sa
prevada pedeapsa pt instigatori si complici diferita de cea a autorului
 Sistemul consacrat de noul C.penal => este acelasi ca si cel din vechiul C.penal => astfel
pedepsirea participantilor la savarsirea unei infractiuni se face potrivit dispozitiilor art. 49-52
in care s-a prevazut un sistem sanctionator diferit pt participatia propriu-zisa in raport cu
participatia improprie
 Pt participatia propriu-zisa C.penal a consacrat sistemul parificarii cu obligatia instantei de a
tine seama la stabilirea pedepsei de contributia concreta a fiecarui participant la savarsirea
infractiunii, dar si de circumstantele reale si personale ale participantilor
 Participatia improprie => C.penal a instituit sistemul diversificarii pedepsei
 Pedeapsa in cazul participatiei propriu-zise – reglementata in art.49 C.penal => “co-autorul,
instigatorul si complicele la o infractiune savarsita cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa
prevazuta de lege pentru autor”
 Alin (2) – “la stabilirea pedepsei se va tine seamade contributia fiecaruia la savarsirea
infractiunii, precum si de dispozitiile art.74 C.penal”
 Din aceasta reglementare => leguitorul roman a consacrat sistemul parificarii => toti
participantii vor fi sanctionati in limitele pedepsei prevazute de lege pt autor
 In consacrarea sistemului parificarii pedepsei, pt actele de co-autorat, instigare si complicitate
cu pedeapsa aplicabila pt autor, leguitorul a avut in vedere ca participantii in cazul savarsirii

-42-
 unei infractiuni prezinta dpdv al legii penale atat sub aspect obiectiv, cat si sub aspect subiectiv
acelasi grad de pericol ca si autorul si de aceea nu este indicat a se stabili in lege o diferentiere
in ceea ce priveste sanctionarea participantilor, lasandu-se ca aceasta (sanctionarea) sa se faca
de catre judecatori cu ocazia individualizarii pedepsei (art.74)
 Sanctionarea participantilor cu pedepsele prevazute de lege pt autor, nu inseamna ca ei
(participantii) nu vor fi pedepsiti in cazul in care autorul a decedat
 Regulile privind sanctionarea participantilor in cazul participatiei propriu-zise se aplica si in
situatia faptelor prevazute de legea penala, care nu pot fi savarsite decat de o pluralitate naturala
de infractori sau o pluralitate constituita

CONTRIBUTIA PARTICIPANTULUI
 Reprezinta un criteriu special
 In ceea ce ii priveste pe co-autori este de observat ca desi ei realizeaza in mod nemijlocit
continutul obiectiv si subiectiv al infractiunii, contributia lor nu este intotdeauna egala – uneori
infractiunea se savarseste de autori in acte de executare diferite ca intensitate si valoare cauzala
la producerea rezultatului, fapt ce poate conduce la aplicarea unor pedepse diferite co-autorilor

CONTRIBUTIA INSTIGATORULUI
 La comiterea infractiunii are intotdeauna un caracter determinant
 = autor moral
 Instigatorul poate intampina o rezistenta psihica mai mare sau mai mica din partea instigatului
=> eforturile lui pt infrangerea rezistentei instigatului sunt mai mici sau mai mari
 Aceste aspecte trebuie luate in seama la dozarea pedepsei pt instigator

CONTRIBUTIA COMPLICELUI
 Se apreciaza de instanta dupa importanta reala a ajutorului dat de el
 Practica a dovedit ca ponderea actelor de complicitate in atecedenta cauzala a rezultatului
produs poate fi diferita; pot fi cazuri in care utilitatea actelor de complicitate apreciate in raport
cu savarsirea infractiunii de catre autor sa fie foarte redusa, dupa cum pot fi situatii in care
actele de complicitate sa urce pana la valoarea unor acte indispensabile pt producerea
rezultatului => intre aceste limite trebuie apreciata contributia complicelui

CAZUL COMPLICITATII PRIN TAINUIRE SAU FAVORIZARE

 La sanctionarea complicelui trebuie sa se tina seama de imprejurarea daca complicele si-a tinut
sau nu promisiunea data

-43-