Barocul muzical (Preclasicismul)

Stilul caracteristic artelor din centrul și vestul Europei cuprins între

secolele XVII și prima jumătate a secolului al XVIII-lea este cunoscut in istoria
culturii sub denumirea de BAROC. Termenul de Baroc vine din cuvântul
portughez “bacco”, care însemna o piatra prețioasa asimetrica.
Stilul baroc este reprezentat clar in literatura, filosofie, pictura și muzica.
Barocul muzical îl regăsim între perioada Renașterii și perioada
Clasicismului, mai exact începe odata cu dispariția lui Giovanni Pierluigi da
Palestrina și Orlando di Lasso (1594) și se încheie odata cu dispariția lui J.S.Bach
(1750) și Händel (1759).
Barocul muzical a apărut ca o reacție fata de stilul polifonic complex
vocal al Renașterii, in ideea dezvoltării monodiei din cultura antica greaca.
In jurul anului 1600 apare pentru prima data genul de opera ce pune in
prim plan melodia acompaniata, precum și muzica acompaniata de
instrumente.
In aceasta perioada a Barocului se fixează tonalitatea, cu sistemele
temperate ce au la baza gamele de mod major și minor.
Ritmul devine măsurat, luând ca unitate de referință pătrimea și
diviziunile ei binare.
Clavecinul devine instrumentul preferat la care se folosește sistemul
temperat.
In anul 1722 apare primul tratat de armonie scris de Jean Philippe
Rameau.
In 1725, apare un tratat de polifonie intitulat “Gradus ad Parnassum”
(Pasi către Parnassum) de Johann Joseph Fux.
In 1722/1744 apar cele doua volume intitulate “Clavecinul bine
temperat” ale lui J.S.Bach.

Genuri muzicale noi apărute in Baroc:

Vocal instrumentale: Opera
Instrumentale: Suita, Sonata (dachiesa și dacamera), preludiu, fuga,
toccata, concerto grosso, concertul instrumental solistic.
 La Florența este înființata camerata Florentina de către contele Bardi. In
aceasta camerata Florentina se întâlneau personalități marcante ale acestei
perioade ce discutau și își prezentau lucrările literare și muzicale.
Primul reprezentant al acestui cenaclu: Vincenzo Galilei, care a scris
lucrarea “Dialogo della Musica Antiqua et della Moderna”, in care autorul arată
superioritatea stilului monodic al muzicii antice grecești, fata de cel polifonic al
Renașterii.
Al doilea reprezentant: Giulio Caccini, care a scris o culegere de
madrigale și arii.
Alti reprezentanti:
Jacopo Peri, care a scris “Drama en musica (Euridice)”.
Claudio Monteverdi, care a scris opere și 9 volume de madrigale pe
versurile lui Tasso.

Muzica barocă franceza

Reprezentanti:
1. Jean Baptiste Lully - s-a născut la Florența, dar la vârsta de 16 ani s-a
mutat la Paris, unde se afirma ca violonist in ansamblul celor 24 de viori regale
de la curtea lui Ludovic al XIV-lea.
A scris muzica de balet (“Nașterea lui Venus”, “Muzele”).
A scris comedie balet (“Căsătorie forțată”, “Amorul doctor” și “Pastorala
comica”).
A scris opere, dintre care “Alceste”, “Tezeu”, și prima opera franceza
“Cadmus și Hermione”.
Lully este creatorul recitativului francez, toate subiectele operelor sale
sunt mitologice. Fiecare opera este organizata in jurul unei acțiuni dramatice,
tratată in recitativ, inserând divertismente, cântate și dansate ce provin din
vechiul dans de curte.
Tot lully este cel care a lansat uvertura franceza.

2. Francois Couperin - s-a născut la Paris, a fost organist al capelei regale,

iar contributia sa cea mai importantă adusă in muzica a fost cea destinată
clavecinului.
 A scris peste 230 de piese pentru clavecin, grupate in 4 volume. Dintre
acestea : “Culegătorii de struguri”, “Seducătoarea”, “Micile mori de vânt”.

3. Jean Philippe Rameau - compozitor și muzicolog, a perfecționat stilul

lui Lully in ceea ce privește opera. A introdus dansuri noi franceze in suita, a
contribuit la definirea limbajului tonal, a preferat stilul polifonic imitativ, a scris
cantate profane (inafara textului religios), ce provin din genul cantatei franceze,
care a luat amploare in primii ani ai secolului al XVIII-lea, ajungând la o opera in
miniatura: “Amantii trădați”, “Orfeu”, “Pastorul fidel” și “Nerabdarea”. A scris
creație lirica ce cuprinde genurile muzicale practicate in epoca sa: “Pastorala
eroica”, “Tragedia lirica” și “Opera Balet”.
In tratatul de armonie (1722) susține utilizarea disonanțelor, susține
teoria acordurilor răsturnate și susține studiul sistematic al armoniei.

Muzica barocă italiana

Reprezentanti:
1. Tomaso Albinoni s-a născut la Veneția, a studiat vioara și canto-ul.
Prima opera a sa, “Didona Abbandonata”, a dedicat-o concetateanului sau,
cardinalul Ottoboni. Alte opere: “Zenobia”. Doar muzica instrumentală este cea
care l-a consacrat , compunand sonate și concerte instrumentale pentru
diferite instrumente.
In mare parte, creația lui Albinoni s-a pierdut in cel de-al doilea Razboi
Mondial, când biblioteca de stat din Drezda a luat foc.
Celebrul “Adagio in sol minor” a fost reconstituită după un fragment al
partii lente dintr-o triosonata, ce s-a descoperit printre ruinele bibliotecii.

2. Domenico Scarlatti (1685-1757)

S-a născut la Napoli, este fiul compozitorului Alessandro Scarlatti, a fost
compozitor și organist al capelei regale din Napoli. A călătorit prin toate
centrele mari europene, întâlnindu-se cu Rameau, Vivaldi, Bach și Handel.
Creația lui Scarlatti cuprinde opere, dintre care: “Ottavia Restituita al
Trono”, “Irene”, “Giustino”.
Pe lângă opera a scris și creații vocal simfonice : “Stabat mater”, “Salve
Regina”.
 Cu toate ca a scris și opere vocal simfonice, Scarlatti și-a dedicat aproape
in exclusivitate creația clavecinului. A scris peste 550 de sonate, toate fiind
concepute intr-o singura mișcare și numerotate individual. Fiecare parte are
doua secțiuni. Forma lor este binară, fiecare dintre cele doua părți fiind in
principiu repetata. Toate sonatele sunt lipsite de dinamica (nuanțe) și sunt in
tempouri rapide, cu melodii bogat ornamentate.

3. Arcangelo Corelli

Compozitor și violonist italian. A studiat vioara la Bologna, fiind membru

al societății muzicale. S-a afirmat prin cele 48 de sonate trio, prin cele 12
concerte instrumentale și prin alte 12 concerto grosso. In total, creația sa are
72 de lucrări, toate cuprinse in doar 6 numere de Opusuri. In Opus 5 întâlnim
ultima sonata, intitulată “La Folia”, scrisă după celebrul dans spaniol “Folia”
(nebunia). Pe aceasta tema Corelli crează 23 de variațiuni.
Prin creația sa, pune bazele dezvoltării muzicii simfonice, deschizând
drumul spre marile forme muzicale moderne.
Este compozitorul care a scris exclusiv muzica instrumentală.

4. Antonio Vivaldi

S-a născut la Veneția, a început studiile muzicale cu tatal sau, iar apoi s-a
format la renumita scoala venețiana, unde au studiat și Adrian Willaert, Andrea
și Giovanni Gabrieli și Claudio Monteverdi. A scris peste 700 de lucrari, in toate
genurile epocii sale, dar genul care l-a făcut consacrat a fost cel instrumental.
Se remarca Opus 3, intitulat “L’estro armonico” (flerul armonic). Opus 4,
intitulat “La stravaganza” și Opus 8 (însumează 12 concerte, dintre care primele
4 alcătuiesc ciclul anotimpurilor, al 5-lea, intitulat “Furtuna marii” și cel de-al 6-
lea concert “Plăcerea”). Fiecare concert din acest Opus are la baza câte un
program, pe care compozitorul îl urmează in desfășurarea muzicala. Cu acest
Opus, Vivaldi deschide seria lucrărilor programatice.
Vivaldi este cel care pune bazele concertului solistic instrumental
modern.
 5. Claudio Monteverdi

A fost elevul maestrului de capela Marc Antonio, un mare cunoscător al

stilului Acapella. A scris 9 volume de madrigale, pe versurile lui Tasso, dar s-a
impus in istoria muzicii cu opera sa, fiind considerat primul mare reprezentant
al operei moderne. Mai întâi, opera “Orfeo” este o opera in 5 acte , pe un libret
al lui Alessandro Striggio. Acțiunea operei se bazează pe mitul antic al lui Orfeo,
care încearcă sa o salveze pe Euridice din împărăția lui Hades. Opera “Arianna”
(tot pe un libret al lui Alessandro Striggio) a fost pierdută, gasindu-se o singura
parte din al patrulea act, și anume “Aria Lamento: Lasciatemi Morire”. Este o
arie in care se arată jalea eroinei . O alta opera: “Incoronarea Popeei”, prezintă
o suita de scene ce ilustrează psihologia unor personaje angajate într-un
conflict pasional. Este ultima lucrare din creația lui Monteverdi și este
considerată prototipul operei istorice.
Alte opere: “Intoarcerea lui Ulise in patrie”, “Dansul ingratelor”, “Lupta
dintre Tancredi și Clorida”.

Muzica barocă germana

1. George Frederic Händel (1685-1759)

S-a nascut in Germania, in orasul Halle. In anul 1702 devine organistul

catedralei din Halle, unde are posibilitatea de a-și dezvolta tehnica
improvizației. In 1706 călătorește in Italia, unde s-a intalnit cu Corelli si
Domenico Scarlatti. In anul 1712 se stabilește la Londra, urmând ca in 1726 sa
devină cetățean britanic, ceea ce i-a permis sa fie numit conducătorul
academiei muzicale regale. In 1759 se stinge din viata, fiind înmormântat in
catedrala Westminster Abbey .
 Caracteristici:

 Melodia este elementul primordial al discursului sau muzical. Melodia sa

este spontana, echilibrata, intr-o mare varietate de alcătuiri, in functie de
scopul si locul unde este folosită. Melodiile din creația lui Händel au o
trăsătura caracteristica, data de succesiunea treptata ascendenta si
descendenta a intervalelor, fiind îmbogățită cu salturi de la terta la
octava. Toate acestea cu respectarea regulilor stricte ale rezolvării
intervalelor.

 Ritmul - cel mai adesea are la baza dansurile populare caracteristice si

obișnuite muzicii barocului.

 Armonia - Händel este compozitorul care aplica cu consecventa

principiile armoniei tonal-funcționale, întregul discurs muzical fiind
construit pe relatiile de tonică, dominanta si subdominanta.

 Dinamica/nuanțele - Händel păstrează intensitățile barocului (piano si

forte), intercalând intre acestea mezzo-piano si mezzo-forte.

Creația:

A scris muzica instrumentală, muzica vocal-simfonica si muzica de scena

(opera).
Muzica instrumentală cuprinde sonate, fantezii, capricii, fugi, etc.
Pentru clavecin a scris un numar foarte mare de lucrări in care
predomina forma tradiționala a suitei, in care Händel foloseste scriitura
polifonica imitativa.
Concertele pentru orga erau interpretate in pauzele dintre partile
oratoriilor sau inainte. Tiparul formal este cel italian, o contopire intre concerto
grosso si concertul solistic.
 Concertele Grosso

In concertele Gosso Händel sintetizează evoluția genului italian apropiat

de suite, alcătuite din mișcări specifice sonatelor da chiesa si da camera,
majoritatea debutând cu cate o parte lenta.
Suitele orchestrale, care sunt considerate lucrări ocazionale.
-Muzica apelor
-Muzica focurilor de artificii

Muzica apelor este printre primele creatii cântate in aer liber, in care
Händel reunește 3 suite. A fost scrisa cu ocazia sărbătorii ce punea capat
războiului pentru succesiunea la tronul Angliei. A fost concepută pentru 120 de
suflători, dintre care 40 sunt doar trompete.

Muzica vocal-simfonica

Oratoriile ce se bazează pe drame religioase. Printre primele realizari din

acest domeniu fac parte “Pasiunile dupa Ioan”, “Invierea si triumful timpului si
al adevărului”.
Un oratoriu care s-a facut remarcat este “Israel in Egipt”, care este o
lucrate epico-narativa, de un foarte mare dramatism. Oratoriul este alcătuit din
doua parti in care este vorba despre povestirea biblica privind suferinta evreilor
in captivitate si eliberarea acestora.
Ultimul oratoriu: “Mesia” - cel mai important oratoriu, scris la apogeul
carierei lui Händel. Este alcătuit dintr-o suita de meditații despre viata lui Isus, o
epopee in care sunt povestite toate marile fapte creștine de la profeție pana la
judecata de apoi.

Creația de scena

A scris 40 de opere, fiind considerat unul dintre cei mai mari compozitori
de opera a epocii baroce. Majoritatea libretelor (textelor) operelor sale aparțin
libretistului Metastasio. Subiectele operelor sunt mitologice, istorico-
legendare, bazate pe fapte eroice cu intriga amoroasa. Dintre operele sale mai
cunoscute: “Alceste”, “Almira”, “Didone abbandonata”, “Teseo”, “Giulio
Cesare”.

2. Johann Sebastian Bach

S-a născut in Germania, in 1685, la Eisenach. In anul 1703 s-a afirmat ca

violonist, iar între anii 1708-1717 a fost muzician de curte, organist și capel
maestru la curtea ducelui de Weimar.

In 1723 se stabilește la Leipzig, fiind cantor la biserica Sfântul Toma, unde

este și înmormântat. Se stinge din viața in 1750, creația sa cumprinzand muzica
instrumentală, muzica orchestrală și muzica vocal-simfonica.

Creația pentru clavecin

- Bach spunea despre clavecin ca este instrumentul ideal pentru a reda

întreaga concepție muzicala.

Invențiunile pentru clavecin (scrise la 2 și 3 voci)

- Bach le numea simfonii si erau creații libere, clasate după treptele scării
cromatice ale gamei.

- Au fost scrise cu scop didactic.

Alte lucrări pentru clavecin:

- “Clavecinul bine temperat” (doua volume, fiecare alcătuite din câte 24

de preludii și fugi scrise in toate tonalitățile gamei temperate majore și minore
(1722-1744));

- 6 suite franceze, alcătuite din dansuri de origine franceza, după modelul

dansului popular;
 - 6 suite engleze, tot după modelul dansului popular;

- 7 suite germane, cunoscute sub denumirea de partite;

- “Variațiunile Goldberg” sau “Aria cu 30 de variațiuni intr-o singura

tonalitate”. Lucrarea a fost dedicată unui elev de-al sau numit Goldberg.

Ultimele doua lucrări din creația lui Bach sunt pentru ansamblu
orchestral (“Ofranda muzicala” și “Arta fugii”).

“Ofranda muzicala” este scrisă pe o tema cromatica, data de Frederic al

II-lea. Lucrarea este construită pe o structura simetrică: ricercar, 5 canoane, o
sonata trio, 5 canoane, ricercar.

“Arta fugii” este alcătuită din 15 fugi și 4 canoane pe o tema unica. In

lucrare nu se specifica componenta instrumentală.

Concertele grosso

Sunt 6 concerte grosso cunoscute sub denumirea de “Concerte

Brandenburgice”, dedicate principelui german Ludovic de Brandenburg in 1721.
Sunt scrise pentru instrumente cu coarde, de suflat și clavecin.

Creația vocal-simfonica

Cântatele religioase au fost scrise pentru toate duminicile și sărbătorile

calendarului liturgic. Sunt peste 300 de cântate religioase. Dintre aceste
cântate religioase: “Hristos este in mormânt, “Trezește-te”, “Reformata”,
“Aveam o mare supărare”.

Cantatele laice au fost scrise cu diferite ocazii și in perioade diferite. De

ex: “Cantata cafelei” a fost scrisă in genul operei comice (bufe), cu un
pronunțat caracter popular. “Cântata țărănească”, tot in genul operei comice.
 Tot din creația vocal simfonica fac parte motetele destinate serviciului
divin de dimineata și seara, cântate după marele preludiu pentru orga. Toate
motetele sunt scrise in limba germana pentru orchestra, orga, coruri fără
soliști.

Tot la muzica vocal simfonica:

Oratoriile sunt lucrări coral simfonice, scrise pe texte latine, dintre cele
mai cunoscute fiind: “Oratoriul magnificat”, “Oratoriul înălțării”, “Oratoriul de
Craciun”, cel de Craciun fiind alcătuit dintr-o suita de 6 cantate provenite din
diferite surse, in care sunt ilustrate marile sarbatori dintre Craciun și
Boboteaza.

Pasiunile sunt scrise după povestirile evangheliștilor, comentate prin arii,

recitative și coruri, atingând dimensiuni nemaiîntâlnite pana atunci.

Sunt 4 pasiuni:

1. “Pasiunile după Marcu”/“Markus Passion”, care a fost

rescrisă
2. “Lukas Passion”
3. “Johannes Passion”, ce a fost scrisă pentru soliști, cor și
orchestra. Textul biblic folosit este cel al judecății, al suferinței și al morții
lui Isus.
4. “Matthaus Passion” - libretul este bazat pe aceeasi legenda
biblica, dar de data aceasta lucrarea este scrisă pentru doua coruri mixte
+ un cor de copii, pentru doua orchestre, doua orci și 4 soliști vocali.

Tot la vocal simfonic: Marea Misa (“Misa in si minor”)