Istoria Dacilor

Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state iar
ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunărea (sud) și
Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând
până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".

Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul
Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre vest, Carpații
Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era orașul
Argedava.

Geto-dacii au fost un popor indo-europen,ramura nordica a tracilor.Ei erau numiti geti de catre greci si
daci de catre romani.Geto-dacii erau organizati in triburi si locuiau in asezari numite”dava”.Societatea
lor era impartita in:tarabostes(aristrocati)si robostes sau comati(oameni
liberi):agricultori,mestesugari,negustori.Pe intregul teritoriu al geto-dacilor au fost gasite arme,obiecte
de uz casnic,ceramic si unelte de fier,toatea acestea fiind dovada unei civilizatii infloritoare.

Geto-dacii au fost mentionati prima oara de Herodot,in lucrarea”Istorii”.Acesta mentioneaza:”cei mai

drepti si mai viteji dintre traci”.Dacii erau politeisti ,iar zeul central era Zalmoxis.

Ocupaţiile de căpetenie ale geto-dacilor erau agricultura şi creşterea vitelor. O anumită importanţă în
asigurarea bazei economice a societăţii geto-dacice o aveau albinăritul, pomicultura, viticultura, precum
şi felurite meşteşuguri ca prelucrarea lemnului, olăritul, extragerea şi prelucrarea metalelor. Geto-dacii
făceau comerţ intens cu lumea greco-elenistică şi mai târziu cu cea romană, importând vin, untdelemn,
obiecte de sticlă şi bronz, ceramică superioară. Ofereau în schimb produse vegetale, animale, lemn,
sare, peşte, miere de albine etc. Începând din a doua jumătate a sec. III î.Hr. au emis monedă proprie,
inspirată din cea grecească şi macedoneană.

În funcţie de factorii geoclimatici, îşi construiau atât case de suprafaţă, din lemn şi lut, sau bordeie (în
regiunile de câmpie), cât şi locuinţe mai impunătoare, având mai multe încăperi cu temelii lucrate din
blocuri de piatră (la Sarmizegetusa Regia) sau acoperite cu ţigle şi olane (Popeşti), acestea din urmă
aparţinând desigur fruntaşilor politici şi religioşi.

În cadrul ariei largi locuite de geto-daci, începând cu sec. I î.Hr., în condiţiile dezvoltării lor economice,
politice şi spirituale, puternicele uniuni de triburi au fost unificate de către Burebista, cel mai de seamă
dintre toţi regii traci, făuritorul unei „mari stăpâniri” (megali arhé, la Strabon). După moartea lui
Burebista, regatul geto-dac se destramă. Perioada 44 î.Hr. – 106 d.Hr. se caracterizează prin încercările
urmaşilor săi de a realiza reunificarea uniunilor de triburi.

Geto-dacii au intrat in contact cu mai multe popoare,care i-au influentat:persi,sciti,greci etc.Cele Mai
influente asupra geto-dacilor au fost exercitate de catre greci si romani.

Colonizarea greaca a facut o legatura durabila intre geto-draci si greci.Geto-dacii au preluat de la greci
roata olarului,noi tehnici metalurgice,folosirea monedei etc.Cateva colonii grecesti mai importante au
fost:Histria si Tomis(Constanta) si Callatis(Mangalia).Aceste orase grecesti au devenit intr-un timp destul
de scurt mari centre economice.Apoi in sec.I I.Cr. ele au fost cucerite de catre romani.
Perioada care a premers cuceririi cucerii unei noi părţi a Daciei de către romani a însemnat, sub
conducerea lui Decebal, şi epoca de maximă dezvoltare a civilizaţiei geto-dacice. Meşteşugurile,
comerţul, arta s-au îmbogăţit şi au cunoscut forme superioare de manifestare. Acum se confecţionează
puternicul complex defensiv alcătuit din cetăţile dacice din M-ţii Orăştiei, având drept centru politic,
militar şi religios Sarmizegetusa Regia – capitala Daciei. Populaţie războinică, geto-dacii, aliaţi cu alte
popoare vecine, organizau numeroase atacuri asupra teritoriilor sud-dunărene, aflate sub stăpânirea
romană. La început victorioşi, în cele din urmă geto-dacii au fost copleşiţi de forţa armatei romane,
superioară din punct de vedere numeric şi al tehnicii de luptă. Împăratul Traian a reuşit, după două
campanii grele, în anii 101-102 şi 1505-106, să cucerească Dacia şi să o transforme în provincie romană.
O parte a triburilor geto-dace (carpii din Moldova şi dacii liberi din Muntenia, Crişana şi Maramureş) au
rămas în afara provinciei Dacia, organizând dese atacuri în interiorul acesteia. Populaţia autohtonă,
dăinuind alături de romani, a fost supusă unui puternic proces de romanizare în urma căruia a rezultat o
nouă populaţie, daco-romanii, ce aveau să constituie elementul hotărâtor în procesul formării limbii şi
poporului român.