Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Arhivistică

Monarhia românească între 1918-1930

Regina Maria

Orbișor Loriana-Mariana
Anul III

1
 Pe fondul instabilității interne care s-a instalat odată cu abdicarea forțată a domnitorul
ui Alexandru Ioan Cuza, abdicare de care a fost responsabilă „monstruoasa coaliție”, a a
părut ideea aducerii unui prinț străin. Astfel ajunge la conducerea țării Regele Carol I şi
regina Elisabeta. Cei doi au avut o fetiţă, principesa Maria, născută la 27 august 1870, î
nsă aceasta a murit de scarlatină când era doar o copilă, pe 28 martie 1874. După aceast
ă tragedie, cuplul regal nu a mai avut copii, aşadar regele nu avea un succesor direct la
Tronul României. Pentru a asigura stabilitatea şi continuarea dinastiei de Hohenzollern-Si
gmaringen, în 1881 s-a reglementat problema succesiunii la tron. Articolul 83 din Constit
uţia României adoptată la 1 iulie 1866, prevedea ca succesiunea tronului să i se încredinţ
eze coborâtorilor pe linie bărbătească începând de la cel mai în vârstă dintre fraţii săi sa
u coborâtorilor acestora. Atât principele Leopold, fratele lui Carol I, cât şi fiul cel mare
al acestuia au refuzat tronul. Astfel, succesiunea i-a revenit principelui Ferdinand, cel de-
al doilea fiu al principelui Leopold şi nepot de frate al regelui Carol I. Noua linie succes
orală a fost statuată prin „Pactul de familie” din 18 mai 1881.
La 29 decembrie 1892 Ferdinand se căsătoreşte cu principesa Maria de Edinburgh, ne
poata reginei Victoria a Marii Britanii. La doar 17 ani, prin acestă căsătorie, principesa
Maria a devenit moștenitoarea unei țări independente și necunoscute. ”Pe vremea aceea,
România era puțin cunoscută și mi se puneau întrebări ciudate, uneori caraghioase; ba
unii chiar credeau că o să port văl pe față, după datina turcească! Știam că nu voi fi n
evoită să fac așa ceva, dar eu însămi aveam despre România o părere foarte puține lăm
uriri despre cele ce m-așteptau în țara cea nouă”1 ”Abia împlinisem 17 ani când am ve
nit în România; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină
și am îmbrățișat o noua naționalitate; m-am străduit să devin o bună româncă.”2
Perioada de până la moartea regelui Carol I a fost dominată de tensiuni, datorate în p
rincipal nepotrivirile dintre vederile liberale ale noii principese şi stilul autoritar de guver
nare al primului rege al României. Principele moştenitor şi soţia sa au trăit sub tutela aut
oritară a regelui Carol I, care nu le îngăduia nici un act de independenţă, nici măcar în
viaţa personală. După căsătorie, Maria a fost nevoită să ducă o permanentă luptă cu rege
le Carol, care o izola total la Peleș și îi interzicea orice contact cu personalități politice
sau culturale românești.”În tot timpul tinereții mele, cuvântul de ministru era sinonim cu
capul răutăților.” 3 Pentru regele Carol I, atribuțiile unei tinere principese moștenitoare n
u se puteau desfășura decât în cadrul domestic, sub supravegherea suveranului, iar unica
ei menire era perpetuarea dinastiei. Orice alte activități care depășeau cadrul rigid al prot
ocolului: mondenitățile, sportul, ba chiar o simplă plimbare, erau considerate frivolități și
prompt sancționate.

1
Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. I, pag. 246
2
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dovezi-de-iubire-testamentele-regelui-carol-i-si-reginei-maria--
17135.html?fbclid=IwAR1Ln4lXhsK5HBBfvPR8wg1kJU5hqNm-AY-Q3WuOWDrvXg24XaB0jhNI_io ,
accesat 14.11.2019
3
Maria, Regina României, Povestea vieții mele, pag. 150

2
 Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din Bucureşti, iar Carol a const
ruit special pentru aceştia Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia.
În anii de izolare a suferit din cauza convingerii că a fost atrasă într-o capcană, că i s
-a atribuit doar misiunea de a da naștere unui moștenitor pentru tronul lui Carol I, că își
va distruge tinerețea și frumusețea într-un castel rece, spionată de servitoare și guvernant
e.
În numai câțiva ani de zile, după ce i-a născut pe Carol, Elisabeta și Marioara, princi
pesa Maria se va înfățișa lumii ca una din cele mai splendide femei din Europa.
A devenit regină într-un moment critic al istoriei naţionale, debutul primei conflagraţii
mondiale, în care dilema cercurilor politice era evidentă. Regina Maria va susţine politic
a promovată de către Ferdinand, căutând soluţii diplomatice viabile în vremuri de criză.
Dispariţia regelui Carol I de pe scena politică i-a permis noii regine să reînnoade vechile
legături ce decurgeau din statutul naşterii sale. Astfel, s-a întâlnit cu primul ministru fra
ncez Georges Clemenceau, cu preşedintele american Woodrow Wilson (11 aprilie 1919,
Paris), a vizitat în mai multe rânduri Marea Britanie. În acest context, s-a afirmat necesit
atea ca România să-şi poată împlini obiectivele, prin recunoaşterea de către Marile Puteri
la masa tratativelor de pace a eforturilor sale de război.

Marele Război a reprezentat cea mai importantă ocazie a vieţii Reginei Maria de a se
afirma public ca un lider al poporului său şi chiar ca un lider internaţional, într-o vreme
în care, desigur, femeile nu erau bine primite/văzute în politica mare.

După cum rezultă şi din memoriile oamenilor politici, ale ambasadorilor marilor puteri
acreditaţi în România şi aflaţi în perioada războiului în preajma familiei regale, Maria e
ste cea care susţine cu tărie rezistenţa în faţa inamicului: „dacă tot ne e dat să murim,
măcar să murim cu capul sus”4. „L-am văzut pe Brătianu și am încercat să-l conving c
ă lucrurile trebuie ținute în mână, și nu lăsate să meargă în derivă așa cum s-a întâmpl
at... E timpul pentru acțiune, chiar o acțiune autoritară, dacă e necesar. E nevoie de un
braț puternic, și pentru a pedepsi, și pentru a ajuta.”5 Ea este un aliat de nădejde al lui
Ion I.C. Brătianu şi, alături de acesta, principalul interlocutor al ambsadorilor aliaţi, dar ş
i un mijlocitor în relaţia deloc comodă cu aliatul rus. Printre succesele reginei se număr
ă - în ciuda reticențelor lui Brătianu - numirea generalului Prezan ca șef al Marelui Stat-
Major. Armele sale principale şi statutul său privilegiat sunt conferite de rudenia sa cu f
amilile imperiale ruse şi engleze. Mai trebuie spus şi faptul că dacă Regele Ferdinand n
u a ratificat Pacea de la Bucureşti, acest lucru s-a datorat puterii de persuasiune a soţiei
sale. În mai toate cancelariile europene, Maria a fost percepută drept lider şi vocea care
a pledat pentru susţinerea intrării şi rămânerii ţării în război. Am putea spune că, neofici
al, regina a fost cel mai bun ministru de Externe al României în perioada 1916-1919.

4
Maria, Regina României, Jurmal de război vol II
5
Boia, Lucian, Suveranii Românei. Monarhia o soluție? , pg.49

3
 În timpul Primului Război Mondial, Maria a fost numită ”Mama răniților” și ”Regina
soldat”. A lucrat direct pe front, în spitalele de campanie și a coordonat activitatea unei
fundații de caritate, a acordat asistenţă medicală răniţilor de pe front, văduvelor rămase a
casă sau infirmilor.. ”Doctorii au încercat adesea să mă convingă sa port mănuși de cau
ciuc când umblu printre bolnavii de tifos, dar eu mă împotrivesc, pentreu că toți soldații
imi sărută mâna și nu pot să dau să sărute o mână de cauciuc.” 6 ”Dacă aș fi fost băr
bat, să am drepturile bărbatului și spiritul pe care îl am în corpul meu de femeie…” 7
S-au continuat astfel practicile elisabetane din timpul războiului pentru câştigarea indepen
denţei de stat. Spre deosebire însă de predecesoarea sa, noua primă doamnă s-a amesteca
t în viaţa politică românească, graţie puternicei sale personalităţi reuşind să se impună în
faţa soţului ei.
Primul război mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918. Imediat după semnarea armi
stițiului, regele și regina și-au făcut intrarea triumfală în București, după doi ani de refug
iu la Iași. ”Ne-am întors cu adevărat, ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani.
Să îndrăsnesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători!…”8
Datorită intervenției sale la Conferința de Pace de la Paris din 1918, ia naștere ROMĂN
IA MARE: Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia și Muntenia reunite. Ea a pledat
pentru cauza poporului a cărui regină era, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sac
rificiu al Armatei Române.
În 1919 principala preocupare a diplomaţiei româneşti a fost ratificarea, prin tratatele
de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu,
întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese tr
ecută în categoria statelor cu interese limitate şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor
de pace. În acest context, Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand decide să plece la Pari
s pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occid
entală.
Odată recunoscută Marea Unire din 1918, Ferdinand și Maria s-au încoronat regi pe 15
octombrie 1922, la Alba Iulia.
Încoronarea de la Alba Iulia, în 1922, dar şi interesantul exerciţiu de credinţă şi drago
ste faţă de poporul său, exprimat prin trecerea sa la ortodoxism în 1926, au făcut-o să fi
e şi mai iubită de către popor. În fond, a fost prima regină încoronată a României care a
îmbrăţişat sincer religia poporului român. Turneele diplomatice întreprinse în 1919 şi ap
oi în 1926 în Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Americii au lăsat şi ele o puternică amp
rentă asupra lumii româneşti, căzută în admiraţie faţă de forţa şi puterea de persuasiune
a Reginei Maria. Rezultatele, cel puţin cele ale vizitelor de la Paris şi Londra, au contrib
uit în mod clar la făurirea şi recunoaşterea în plan internaţional a Marii Uniri.

6
Maria, Regina României, Jurnal de război 1916-1917 vol. I pg. 176
7
Maria, Regina României, Povestea vieții mele
8
Maria, Regina României, Jurnal de război 1918 pag. 327

4
 Reprezentantă a celei de-a doua generaţii a elitei feminine româneşti, regina Maria a f
ost influenţată deopotrivă de modelul impus de regina Victoria în afacerile interne, dar şi
de reminiscenţe ruseşti în gestionarea cotidianului.
În dimineaţa zilei de 20 iulie 1927, a fost emis un comunicat oficial care anunţa moa
rtea regelui Ferdinand I la orele 02:15. Comunicatul oficial despre decesul regelui Ferdin
and I este însoţit de o cuvântare a prim-ministrului liberal către poporul român: „Primul
rege al României Mari a murit. O boală cumplită a întrerupt prematur această domnie
glorioasă care a îndeplinit visul de secole al poporului nostru. Românii nu vor putea uita
niciodată că regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ţării.

În seara zilei de 20 iulie 1927 a avut loc şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi a Se
natului, în cadrul căreia cei trei regenţi, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi G
heorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au depus jurământul:

„Jur credinţă Majestăţii Sale regelui Mihai I. Jur de a păzi Constituţiunea şi legile popor
ului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului
Moartea soţului ei, nu a împiedicat-o să-şi reafirme interesul pentru evoluţiile interne
şi internaţionale. Ea a insistat ca fiul ei cel mare Carol să fie readus în România și să o
cupe tronul, însă oamenii politici aflați la conducerea țării nu au fost de acord cu Regina
. Întoarcerea lui Carol ar fi fost un impediment pentru Ion I.C. Brătian. Se pare ca ”dom
nia” lui Brătianu era prevăzută să continue și după dispariția regelui Ferdinand. Pentru a
cesta era însă nevoie de altă combinație monarhică, în orice caz nu de principele Carol.
Acesta renunțase la tron pentru a putea întrține relația cu Elena Lupescu. După cum a
mărturisit Carol, acesta a fost șocat de moartea tatălui său, dar ținea mai mult la Elena a
stfel că a amânat mai mult reîntoarcerea în țară. Conducerea a fost preluată de o Regenț
ă. Nepotul sau, Mihai, in varsta de 6 ani, devine suveran. Din Consiliul de Regenta cons
tituit faceau parte principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan, presedint
ele Curtii de Casatie.
După dispariția lui Buzdugan, se contura intrarea Reginei Maria în cadrul Regenței. Guv
ernul impunea ca regina sa nu vină în locul ramas vacant, ci în locul Pricipelui Nicolae
deaoarece era prea mult ca din trei membrii să fie ai Casei Regale. Regina Maria a refu
za această propunere, ba mai mult a adus acuzații grave la adresa guvernului.

După revenirea în ţară a lui Carol şi implicarea sa în distrugerea partidelor politice şi

a celorlalte instituţii garante ale democraţiei şi pluralismului, influenţa reginei a stat sub
semnul vădit al regresului. Izolarea sa din viaţa politică a nemulţumit-o profund, motiv p
entru care a părăsit Capitala, retrăgându-se la Balcic sau la castelul Bran.
Regina Maria a căutat prin intermediul mecenatului cultural să continue tradiţia începută
de regina Elisabeta, sprijinind tinerii talentaţi sau diverse personalităţi consacrate, aflate e
le însele în deficit financiar. A construit Palatul de la Balcic şi o cochetă biserică bizanti
nă, Stella Maris, care i-a adăpostit până la retrocedarea Cadrilaterului inima.

Lipsa de voință a suveranului a fost compensată, dacă se poate spune așa, de surplusu
l de voință a reginei. Maria era exact pusul soțului ei: hotărâtă, energică, voluntară, com
bativă, comunicativă, carismatică... A jucat, astfel, pe parcursul domiei lui Ferdinand, și î
5
n mod cu totul special în anii războiului, un rolm pe care Constituția României nu i-l ac
orda în niciun fel. Credincioasă țării sale de origine - Marea Britanie - ca să nu mai inv
ocăm și ascendența ei rusesească, la fel cum și regele ar fi rămas, dacă ar fi putut, credi
ncios patriei sale native, s-a dovedit a fi auxiliarul cel mai prețios al guvernului în delica
ta operațiune psihologică la care a fost supus Ferdinan. Ea însăși mărturisește că a fost ți
nută la curent, în toată perioada neutralității, cu toate evoluțiile și secretele politice.

Chiar și după înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri de către marile puteri ale lumii,
Regina Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dinc
olo de granițe, până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea t
ronului de către Carol al II-lea. Atunci s-a retras la Balcic sau la castelul Bran, iar ultim
ele zile din viață și le-a petrecut la castelul Pelișor, unde a și încetat din viață, la 18 iuli
e 1938.

6
Bibliografie
Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura
Meronia, Bucureşti, 2009, pp. 132-133
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-II, Editura Albatros, Bucureşti,
1996
Idem, Povestea vieţii mele, Editura Moldova, Bucureşti, 1990
Idem, Jurnal de Război, vol.I-II, Editura Humanitas, București, 2014
Boia, Lucian, Suveranii României. Monarhia, o soluție?, Editura Humanitas,
București,
Scutu, Ioan, Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol. II, Editura
Enciclopedică, București, 2004