Aspecte ale infracționalității

informatice
Jurj Adriana- Maria

Introducere:
Internetul reprezintă un mediu extrem de favorabil
pentru infractori. Deplasarea criminalității informatice pe
terenul Internetului nu s-a produs întâmplător, ci din rațiuni cât
se poate de pragmatice, care țin de faptul că această mega-rețea
planetară prezintă practic cel puțin trei avantaje de marcă
pentru infractori: abolirea distanțelor, costuri minime și o
fațadă anonimă. Infrastructura, organizarea și multitudinea de
rețele implicate în cadrul Internetului fac ca investigațiile
desfășurate în acest mediu să fie dificile. Caracterul
transfrontalier al Internetului și al infracționalității informatice
necesită un răspuns pe măsură prin realizarea unei cooperări
internaționale între jurisdicțiile și instituțiile naționale cu
atribuții în combaterea infracțiunilor informatice. De aceea este
esențial ca investigatorii din diferite țări să conlucreze, în
pofida diferențelor legislative și procedurale, prin formarea
unor puncte de contact în rândul forțelor de poliție competente
în domeniu.
În România s-au făcut o serie de studii şi evaluări care
au identificat unele caracteristici ale acestui tip de criminalitate
care se desfăşoară pe teritoriul ţării noastre sau în care
făptuitorii sunt cetăţeni români. Astfel, aceste activităţi vizează
obţinerea unor produse financiare, respectiv de credit şi sisteme
de plată oferite de instituţii financiar-bancare, pe care membrii
acestor reţele criminogene le accesează fraudulos, producând
prejudicii importante atât unor persoane fizice, dar şi unor
corporaţii sau societăţi comerciale. Făptuitorii acestor

1
infracţiuni sunt mult mai dificil de identificat şi reţinut prin
prisma faptului că au nivel de inteligenţă ridicat şi dispun de
mijloace informatice sofisticate, de ultimă generaţie.
Grupurile infracţionale sunt organizate, structurate şi
specializate pe diverse tipuri de activităţi, în funcţie de
abilităţile individuale ale membrilor şi gradul de complexitate a
operaţiilor informatice pe care cei implicaţi sunt în măsură să le
pună la dispoziţia grupului, în vederea accesării cât mai rapide
a mijloacelor tehnice, a penetrării staţiilor de lucru, a serverelor
şi altor dispozitive de calcul folosite în mediul financiar, bancar
etc. O altă caracteristică a grupărilor infracţionale se referă la
caracterul transfrontalier, aceasta însemnând că membrii
reţelelor se pot afla răspândiţi atât pe teritoriul României, cât şi
în alte zone ale globului, de unde pot accesa informaţii şi pot
executa operaţiuni cu caracter infracţional, fără a putea fi
identificaţi cu uşurinţă.
II. Aspecte caracteristice
Din evaluările grupărilor infracţionale care acţionează
în domeniu s-au desprins următoarele caracteristici privind
criminalitatea informatică produsă în România:
- caracter predominant financiar, se urmăreşte obţinerea
unui produs financiar substanţial şi sunt vizate sisteme de plată,
produse de credit şi plată oferite de instituţii financiare;
- organizarea grupărilor care acţionează, structurarea şi
specializarea membrilor acestora;
- folosirea unor tineri cu abilităţi în a utiliza
computerele şi noile tehnologii, care sunt organizaţi şi
coordonaţi de către lideri ai grupărilor infracţionale;
- trecerea de la fraudele informatice, în care încrederea
era elementul primordial în realizarea tranzacţiilor, la fraude în
care predomină folosirea de programe informatice în fraudare;
- permanenta preocupare pentru identificarea de noi
moduri de operare, de identificare de produse ce pot fi fraudate,
precum şi sisteme informatice ce pot fi compromise;

2
 - reorientarea grupărilor infracţionale către fraudarea
mijloacelor de plată electronică oferite de instituţiile financiare
din România;
- reorientarea grupărilor infracţionale care comit fraude
informatice, de la fraudele mărunte (prejudicii mici) îndreptate
împotriva persoanelor, către fraudele mari (prejudicii mari -
sute de mii/milioane de euro) împotriva companiilor;
- zonarea infractorilor pe tipuri de infracţiuni şi ţări de
destinaţie, datorate specificului zonei (zone turistice, zone cu
număr ridicat de grupări infracţionale bine organizate etc).
Principalii factori care au determinat reorientarea
grupărilor criminale către infracţiuni informatice:
- obţinerea de câştiguri materiale mari într-un timp
relativ scurt şi cu riscuri relativ mici;
- caracterul transfrontalier al infracţiunilor face ca
instrumentarea acestora de către autorităţile unui stat să fie mult
mai dificilă, întrucât pentru probarea faptelor este nevoie, de
cele mai multe ori, de obţinerea unor informaţii de la
autorităţile competente din mai multe state, pe calea cererilor
de asistenţă juridică internaţională, procedură ce este
costisitoare şi lentă;
- accesul facil la echipamente moderne care permit
desfăşurarea de activităţi ilicite şi complexe;
- posibilitatea deplasării rapide a membrilor unei
grupări criminale de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat,
urmărirea activităţii desfăşurate de către aceştia fiind, de cele
mai multe ori, foarte greu de realizat de către autorităţile
competente.
Fraudele informatice, atacurile informatice, fraudele cu
mijloace de plată electronică sunt tipuri infracţionale care
necesită investigaţii specializate, pregătire şi dotare
corespunzătoare pentru structurile de aplicare a legii.
III. Studiu de caz. Tipuri de criminalitate informatică
1. Fraudele cu cărţi de credit

3
 Acest gen de fraude a cunoscut o creştere exponenţială ,
înregistrându-se numeroase cazuri de persoane depistate la
bancomate în România care folosesc cărţi de credit în mod
fraudulos. De asemenea, numeroase cazuri sunt semnalate de
către autorităţi străine cu privire la cetăţeni români care sunt
depistaţi comiţând astfel de fraude la bancomate.
Ca principale moduri de operare există:
- ,,skimming-ul”, care constă în instalarea de dispozitive
la bancomate sau POS-uri prin care sunt copiate datele de pe
benzile magnetice ale cărţilor de credit, care ulterior sunt
folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit;
- „phishing-ul”, care reprezintă crearea unor pagini web
false şi transmiterea de mesaje către diverse persoane, în scopul
obţinerii unor date de identitate pentru Internet sau cărţi de
credit.
Odată obţinute informaţiile despre cărţi de credit,
conturi de utilizatori, conturi de e-banking, acestea pot fi
folosite cu uşurinţă pentru plata unor servicii sau achiziţionarea
de bunuri prin Internet, efectuarea de transferuri de bani sau
folosirea identităţii celui ale cărui date au fost furate.

Criminalitatea informatică a intrat de mult timp în

atenţia publică, în special în ţările putemic dezvoltate, unde
calculatorul a pătruns în aproape toate domeniile de activitate.
Încă din anul 1989, Consiliul Europei 1a adoptat o Rezoluţie
(nr. 9) în care se enumerau principalele conduite care reprezintă
tipuri noi de delicte, generate chiar de specificul activităţii
calculatoarelor, şi care ar trebui să facă obiectul unor
incriminari distincte în legislaţiile naţionale. Lista minimală a
acestora cuprinde fapte ca: frauda informatică, falsul în
informatică, fapte care aduc perjudicii datelor sau programelor
informatice, sabotajul informatic, accesul neautorizat,
interceptarea neautorizată, reproducerea neautorizată de
1
https://www.coe.int/ro/web/chisinau/council-of-europe

4
programe informatice protejate, reproducerea neautorizată a
topografiilor circuitelor integrate, alterarea datelor sau
programelor informatice, spionajul informatic, utilizarea
neautorizată a unui calculator, utilizarea neautorizată a unui
program informatic protejat.
În afară de aceste delicte, mai pot fi comise prin
intermediul calculatorului o multitudine de infracţiuni
"clasice", cum ar fi cele contra siguranţei statului, contra
persoanei, contra proprietăţi, contra autorităţii, contra
înfăptuirii justiţiei, infracţiuni de fals, infracţiuni la regimul
stabilit pentru anumite activităţi economice.
Prin delictele informatice pot fi lezate mai multe
categorii de relaţii sociale, cel mai adesea prin aceste delicte
sunt lezate relaţiile sociale privind patrimoniul. Infracţiunile
contra patrimoniului au fost clasificate, ţinând seama de
specificul activităţii materiale, în trei categorii:
A. Infracţiuni contra patrimoniului bazate pe sustragere;
B. Infracţiuni contra patrimoniului bazate pe frauda;
C. Infracţiuni contra patrimoniului bazate pe acte de
samavolnicie.

Descrierea problemei :

În categoria infracţiunilor contra patrimoniului bazate

pe sustragere se pot include fapte cum sunt:
a) utilizarea neautorizată a unui calculator aparţinând
unei alte persoane în alte scopuri decât cele pentru care a fost
autorizată de către persoana respectiva;
b) sustragerea unor date, informaţii din memoria unui
calculator de către o persoană care are acces la acest calculator
sau de o persoană care a pătruns fraudulos, neautorizat la aceste
informaţii, fie direct de la calculatorul unde se află informaţiile,

5
fie de la distanţă, cu ajutorul unui alt calculator, prin
intermediul reţelei publice de telecomunicaţii;
c) copierea neautorizată a unui program protejat şi
utilizarea acestuia numai de către cel care l-a "sustras" ("furtul"
unui program). În cazul în care programul este reprodus,
difuzat etc., se săvârşeşte infracţiunea de contrafacere
prevazută de legea privind dreptul de autor.
În ce priveşte "furtul" de informaţii sau de date de pe un
calculator, dacă acesta este săvârşit de către cel căruia i-au fost
încredinţate, sau care a luat cunoştinţă de ele în virtutea
profesiei sau funcţiei, şi dacă ulterior le divulga, fără drept,
aducând astfel prejudicii unei persoane, se poate spune că fapta
se încadrează în infracţiunea de divulgare a secretului
profesional (art. 196 C. pen2.). În cazul în care "furtul" este
săvârşit de o persoană care nu are dreptul de a lua cunoştinţă de
informaţiile sau datele respective, dar le "sustrage" şi le
utilizează în scopuri personale, sunt aplicabile prevederile
legale referitoare la infracţiunile de furt sau delapidare.
Din rândul infracţiunilor contra patrimoniului bazate pe
frauda pot face parte fapte cum sunt:
-modificarea datelor informatice care reprezintă sumele
de bani din contul făptuitorului, făcute direct de la tastatură sau
prin introducerea unor programe care execută automat aceste
operapuni sau, în sistemele computerizate de control a
inventarelor, modificarea codurilor bunurilor sau a codurilor ce
reprezintă destinaţiile lor face ca anumite bunuri să
dobândească destinaţii necunoscute.

Concluzii:

2
https://legeaz.net/noul-cod-penal/

6
 Problemele pe care le ridică infracţiunile informatice
sunt mult mai numeroase, cum ar fi cele legate de descoperirea
făptuitorilor şi probare a faptelor, mobilitatea datelor
informatice în sistemele de telecomunicaţie internaţională,
slaba protecţie a sistemelor informatice, aplicarea legii penale
în spatiu necesitatea armonizării legislaţiilor naţionale etc.
Toate acestea constituie argumente în favoarea ideii că
infracţiunile informatice să îşi găsească o reglementare
corespunzătoare şi în legislaţia noastra.

Bibliografie:

1. https://biblioteca.regielive.ro
2. Infracţiuni informatice. Practică judiciară. Editura
Hamangiu
3. http://legi-internet.ro

7
Contents
Introducere: ......................................................................................... 1
Descrierea problemei : ........................................................................ 5
Concluzii: ............................................................................................ 6
Bibliografie: ........................................................................................ 7