LA NORD DE TISA
Ziar al românimii din Transcarpatia
Redactor şef: Ioan Huzău
Anul II
CENTENARUL ÎNTREGIRII NAȚIEI
LIMBA MATERNĂ, FLOARE ETERNĂ
Guvernatorul Transcarpatiei
insistă ca Legea ucraineană a
educației să nu se extindă
asupra limbilor UE
Niciuna dintre limbile Uniunii Europene considerate
materne pentru minoritățile naționale din Ucraina nu
reprezintă o amenințare pentru funcționarea limbii
ucrainene ca limbă de stat – consideră președintele
Administrației Regionale de Stat Transcarpatia,
Hennadi Moskal, care se opune noii Legi ucrainene a
educației, adoptată recent de Parlamentul de la Kiev,
scrie TOCpress.
Oficialul de la Ujgorod acuză că prevederile acestei
noi legi încalcă dreptul minorităților etnice de a studia
în limba maternă.
Ucraina a ales opțiunea integrării europene, iar
legea cu privire la serviciul public indică în mod clar
faptul că, de la 1 mai 2018, toți candidații pentru
posturi din categoria A privind funcționarii publici
trebuie să vorbească în mod fluent limba engleză sau
una dintre limbile Consiliului Europei (format din 47
de țări). Astfel, noua Lege a educației, adoptată de
către Rada Supremă a Ucrainei și concepută pentru a
proteja limba ucraineană, din cauza dominației limbii
ruse în multe domenii, poate duce la o ceartă între
Ucraina și vecinii săi membri ai Uniunii Europene, care
sprijină țara noastră în procesul de integrare
europeană și se opun agresiunii ruse din Donbas.
Pentru a preveni acest lucru, în noua Lege a educației
ar trebui să fie introdus un singur amendament:
Legea nu se extinde și asupra limbilor UE, explică
(continuare în pag. 5)
Director : Mihai Cozma
Nr. 3
Şcoala de la Apşa de Mijloc la
cei 240 de ani
Satul Apşa de Mijloc este un
sat frumos aşezat la poalele
munţilor Carpaţi, în regiunea
Transcarpatia din Ucraina, la
aproximativ 200 km de centrul
regional, oraşul Ujgorod. Apşa de
Mijloc ascunde o poveste plină
de farmec, pe care o găsim în
cartea lui Ion Marinescu, Satul în
care trăim.
Locuitorii satului se bucură
de o instituţie de învăţământ, Elena Shovak
înfiinţată în anul 1778 ( anul acesta sărbătorim jubileul –
240 de ani de învăţământ în limba română la Apşa de
Mijloc). Datele istorice ne povestesc că pe atunci se
făcea şcoală pe la casele oamenilor, pe urmă se studia
pe lângă biserici. Astăzi copii noştri se bucură de o
clădire a şcolii foarte frumoasă construită în anul 1963.
Indiferent sub ce regim se aflau aceste teritorii (regimul
Austro-Ungar, Uniunea Sovietică) în această şcoală se
studia în limba română, fiindcă locuitorii satului Apşa de
Mijloc sunt sută la sută români de origine, stăpâni la ei
acasă.
Şcoala se află în centrul satului, vizavi de primărie. Ea a
fost construită în anul 1963, iar anul acesta vom marca
55 de ani de funcţionare a acestei clădiri. În prezent
avem 21 de clase, câte 2 clase în paralelă, numai clasa a
11-a - una (din cauza lipsei numărului de elevi). Este o
şcoală în care toate materiile se predau în limba română,
se studiază limba ucraineană ca limbă de stat, limba
franceză şi limba engleză ca limbi străine. Avem 45 de
profesori şi 18 lucrători tehnici.
Vreau să menționez că absolvenţii şcolii noastre au
devenit personalităţi în diferite domenii, cu care ne
mândrim atât noi, profesorii, cât şi locuitorii satului:
Mihai Pop, Vasile Dan, Serghei Marina, Ion Vlad, Nuţu
Vlad, Gheorghe Vlad, Ion Marinescu, Dan Mihai Ileş,
Nuţu Mihali, Ion Moiş, Dumitru Şiman, Ion Pop, Mihai
Vlad, Sergiu Dan şi mulţi alţii. Pe parcursul anilor şcoala
noastră a fost condusă de 12 directori şi anume:
(continuare în pag.2)
21 Februarie 2018
Lecţia uitată de istorie
prof. Ioan HUZĂU
În acest an sărbătorim Centenarul
Marii Uniri. Pentru mine ca istoric
şi fost dascăl, e un prilej de aducere
aminte. Aşa că am deschis cărţile
prăfuite de istorie, am zăbovit cu
gândul şi am încercat să dau glas la
ceea ce a fost cu adevărat, cum a
fost şi ce contribuţie au avut
românii din dreapta Tisei.
Dar pentru generaţiile mai tinere poate fi şi ocazia
cunoaşterii unor lecţii uitate ale istoriei.
În primul rând nu trebuie să uităm că, în anul 1918,
Maramureşul era un comitat din Imperiul Austro-
Ungariei, mai bine zis din partea ungară a dualismului
austro-ungar făcută în urma compromisului din 1867 şi
numită ŢĂRILE SFINTEI COROANE UNGARE a lui Ştefan.
În al doilea rând să ne aducem aminte că lumea ieşise în
acelaş an dintr-un război mondial în care Austro-Ungaria
era înfrântă şi partea ungară părăsea singură imperiul la
31 octombrie 1918.
Imperiul avea de 51 de ani o guvernare centralizată
numai în politica externă, armată şi finanţe. În celelalte
domenii, viaţa în Comitatul Maramureş depindea de
guvernarea locală de la Budapesta, prin care partea
ungară îşi manifesta nu de puţine ori dorinţa de anihilare
a altor etnii, chiar şi acelor majoritare din anumite
teritorii. Deaceea ungurii îşi permiteau să nu recunoască
drepturile politice ale celorlalte etnii, cu excepţia saşilor
şi secuilor. Puteai avea drepturi, dar trebuia să ştii limba
maghiară şi să îţi maghiarizezi numele.
În învăţământul din acea perioadă situaţia s-a înrăutăţit
pe an ce trecea, numărul şcolilor cu predare în limba
română scăzând constant ( de la 2756 de şcoli în 1880 la
2170 în 1914) datorită politicii maghiarilor, care viza ca
limba de predare să fie exclusiv maghiară.
Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă ungurii guvernau
singuri, cred că se maghiarizau mult mai multe şcoli.
Autorităţile austriece au fost mai permisive, au dorit
creşterea nivelului de educaţie a cetăţenilor şi au
încurajat şcolile confesionale şi de stat cu predare în
limba maternă. Aşa a fost posibil ca în dreapta Tisei să
avem şcoli româneşti de peste 240 de ani.
Dar politica guvernelor de la Budapesta de după 1867 a
fost de asimilare şi de maghiarizare. Piedicile puse
învăţământului cu predare în limba maternă aveau un
singur scop: uitarea limbii materne.
Nici istoria nu uită legislaţia maghiară din timpul dualis-
(continuare în pag. 3)
2 LA NORD DE TISA Anul II Nr. 3 21 februarie 2018

Ziua culturii române sărbătorită cu mare fast la instituția

Liceul “Mihai Eminescu”, Slatina, Ucraina
Într-o atmosferă de mare sărbătoare într-o zi în care
suflarea romanească de pretutindeni sărbătorește ziua
nașterii poetului Mihai Eminescu și ziua culturii romane,
luni 15 ianuarie la orele 12 au început manifestările
dedicate acestor evenimente într-o frumoasă comuniune
a celor ce iubesc romanitatea ori unde s-ar afla.
Liceul Mihai Eminescu și școlile generale din Apșa de
Mijloc, Apșa de Jos și Dobric au marcat cum se cuvine
acest eveniment deosebit. Sub efigia Marelui Eminescu
talentata elevă Amalia Popovici a rostit cuvantul de salut:
„Dragi romani!
Ziua de 15 ianuarie are pentru toți romanii, ori unde s-ar
afla ei dublă semnificație: în aceasta zi s-a născut cea mai
importantă ființă a neamului romanesc poetul Mihai
Eminescu, iar tot în aceasta zi statul roman a hotărat
sărbătorirea zilei culturii romane.
Suntem aici fiindcă ne simțim mândri de originea
noastră, suntem mandri că putem să simțim romanește,
să vorbim romanește și să iubim sau să urîm cum numai
romanii știu să o facă. Este o mare cinste pentru noi faptul
că școala unde ne pregătim să devenim cetățeni de elită ai
Ucrainei poartă numele de Mihai Eminescu , nume ce nu
aparține doar romanimii ci, ca și numele de Taras
Șevcenco, aparține patrimoniului cultural universal. În
numele liceului nostru am onoarea și plăcerea să vă urez
un bun venit la manifestarea noastră culturală încheindu-
mi micul discurs cu celebrul salut Eminescian: “TRĂIASCĂ
NAȚIA ROMANĂ !”
După aceea participanții au depus jerbe de flori sub
portretul poetului. Din Romania a participat delegația
primăriei municipiului Sighetul Marmației condusă de
distinsa Ileana Nemeș-Pop, și o delegație a asociației
culturale Boema OJT, din Baia Mare, condusă de Mihai
Cozma.
Doamna Ileana Nemeș-Pop a dat citire mesajului
transmis de către domnul primar al municipiului Sighetul
Marmației inginer Horia Scubli:
„Distinsă audiență,
Sunt onorat să mă adresez domnilor voastre cu prilejul
Zilei Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale. Această zi
este în viziunea multora dintre noi, o zi în care celebrăm
un mare creator, și o zi de reflecție asupra culturii române.
Ziua în care omagiem personalitatea remarcabilă a poetu-
lui Mihai Eminescu, prin a cărui întreagă creație cultura
română a dobândit un loc de cinste în lume.
Mihai Eminescu a spus odată o propoziție care cred c-ar
trebui să ne-o amintim zi de zi: Vreau ca-ntr-o zi, atunci
când se spune uman, genial, frumos sau alte cuvinte
abstracte, să se înceapă cu un cuvânt care este românesc.
Noi suntem umani în măsura în care suntem români. Cred
că a-l sărbători pe Mihai Eminescu nu este doar o foaie de
calendar ci Ziua în care respectăm ultima dorință a lui Zoe
Dumitrescu Bușulenga, care aflată pe patul morții spunea:
Apărați-l pe Mihai!
Chiar dacă lumea s-a schimbat faptul că noi, frați din
partea românească și din partea ucreaineană ne întâlnim
aici, an de an, în 15 ianuarie arată că Luceafărul nu a
apus și nu va apune niciodată. Mihai Eminescu este
singurul care ne poate aduna în jurul lui, sub steagul
limbii române. Bunul Dumnezeu să ne facă pe toți cei
prezenți să fim uniți și strânși în jurul valorilor și
simțămintelor, pentru că doar ele ne formează și ne unesc
ca neam.
A urmat apoi un frumos spectacol literar-artistic,
finalizat cu un concurs-recital de poezie unde caștigător
absolut a fost cultura romană. În cuvantul lor toți
participanții ș-au exprimat regretul că instituția numită
consulatul Romaniei din Solotvino nu a avut binevoința să
onoreze cu prezența. Înrebare pe care ș-au pus-o a fost
dacă aceasta instituție trebuie să reprezinte comunitatea
romanească din Transcarpatia sau diverse și obscure
interese, mai ales dacă avem în vedere faptul că acest
liceu prin numele său este stindardul romanismului din
dreapta Tisei.
Ne întrebăm dacă personalul consulatului este conștient
de faptul că el trebuie să-și dedice activitatea în scopul
unirii tuturor celor care gandesc romanește și nu în
scopul de ai dezbina.
Participarea neașteptat de numeroasă de la acesta
superbă manifestare ne-a dat speranța că sărbătorirea
zilei “Limbii materne” pe 21 februarie în Apșa de Mijloc se
va bucura de o participare și mai numeroasă din partea
romanilor de pe ambele maluri ale Tisei. Încheiem cu
salutul eminescian TRĂIASCĂ NAȚIA ROMANĂ !

( urma re din pag. 1 )

Şcoala de la Apşa de Mijloc
la cei 240 de ani
Emil Vereş (1921-1944),
Alexandru I. Marina (1944-1947),
Ion I. Cais (1947-1957), Lazar I.
Ştember (1958-1959), Gheorghe
M. Vlad (1959-1964), Mihai N.
Guzo (1957-1958), (1967-1972),
Grigorii I. Marina (1972-1976),
Ion I. Şiman (1976-1983), Mihai
M. Guzov (1983-1992), Gheorghe
V. Şiman (1992-1998), Ion V.
Marina (1964-1967),
(1998-2000), Gheorghe M.
Marina (2000-2015).
Am fost elevă în această şcoală, în anul 2000 mi-am început activitatea ca bibliotecară, pe
urmă am absolvit facultatea de filosofie şi am început să lucrez în calitate de psiholog
practic. Câteva luni am activat în calitate director adjunct, iar din anul 2015 activez ca
director şi conduc această şcoală. Aflându-ne sub autoritatea statului Ucrainean timp de 26
de ani, de când Ucraina a devenit independentă, învăţământul în limba română nu a avut de
suferit şi sperăm că aceasta nu se va întâmpla nici odată cu primirea noii legi despre
învăţământ. Respectând legile statului Ucrainean, noi participăm alături de alte şcoli la
diferite manifestații şi nu am observat să fie încălcate drepturile noastre. Pe parcursul
multor ani, la noi în Transcarpatia organizăm festivalul Mărţişor, festivalul colindelor de
Crăciun, concursul de poezii Limba maternă - floare eternă, recital de poezii dedicat poetului
român Mihai Eminescu şi alte manifestări. Sunt alături de noi la aceste manifestări atât
autorităţile, cât şi şcolile ucrainene. Deci, pe parcursul acestei perioade, ni s-a permis să le
organizăm şi nu am avut neplăceri. Copiii noştri participă la concursuri, iar cei mai buni
dintre ei merg fără nici-o problemă se duc la odihnă în România. La 5 septembrie 2017 a fost
adoptată noua lege despre învăţământ, care prevede înlocuirea materiilor, predate în limbă
română cu materiile, care vor fi predate în limbă ucraineană. Prima etapă a reformei va
începe pe 1 septembrie 2018 şi va fi întrodusă în clasele primare şi grădiniţe. Predarea
materiilor şcolare în limba română va rămâne doar pentru clasele primare. De la 1
septembrie 2022, reforma se va întroduce în clasele medii, iar din 2027 - în clasele
superioare (9-12). La sfârşit, vreau să zic că dacă şcoala pe care o conduc a funcţionat fără
probleme două secole, cred că au fost create condiţii favorabile pentru învăţământul în
limba maternă a românilor. Deci, autorităţile au ţinut cont de acest lucru până acum, şi
sperăm să nu se schimbe nimic în continuare.
Un principiu numit loialitate
Cristian MAREȘ
Loialitatea este o trăsătură de caracter foarte onorantă pentru fiecare om care o
posedă, dar mai cu seamă ested e admirat când această trăsătură de loialitate o are un
popor în întregul său. Loialitatea între popoare se probează nu la bine, când toate sunt
bune şi frumoase, ci la greu, în clipele de cumpănă pentru popoare. Atunci poporul
încercat de istorie poate vedea cine îi sunt aliaţii adevăraţi, cei loiali.
De acest crud adevăr s-au putut convinge cehoslovacii în cumplita încercare prin care au
trecut în 1938-1939. Acordul d ela München, semnat la 30 septembrie 1938 de către
Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania, fără ca cehoslovacii să fie invitaţi, ceda
regiunea sudeţilor Germaniei, fără ca puterile vestice aliate ale Cehoslovaciei să se
opună, sau măcar să ameninţe cu războiul. Cehoslovacia rămasă singură cedează,
pierzând zona fortificată spre Germania şi o importantă regiune economică, rămânând
la discreţia lui Hitler. Două state şacal se grăbesc să profite de pe urma dificultăţii prin
care trece statul cehoslovac. Polonia anexează regiunea Zaolzie cu oraşul Tesin,
disputată din anii 1918-1920, plus 226 kmp în zonele de graniţă, iar Ungaria fâşia din
sudul Slovaciei şi sudul Regiunii Transcarpatia, practic o treime din teritoriul slovac, în
cursul primului arbitraj de la Viena din noiembrie 1938. Dar în discuţiile premergătoare,
Polonia a propus împărţirea Ruteniei Subcarpatice între Polonia, România şi Ungaria.
România, ca aliat fidel al Cehoslovaciei, a respins categoric propunerea, cu toate că
pierduse o parte din aceasta, respectiv nordul Maramureşului Istoric, locuit de români,
printr-un concurs nefast de împrejurări în 1920. Mai mult, România îşi oferă
Cehoslovaciei ajutorul militar în Rutenia, în cazul în care cehoslovacii ar fi decis să
reziste cu arma. Dar cehoslovacii, părăsiţi de aliaţii occidentali, vor ceda. În 15 martei
1939 Germania ocupă militar restul Cehiei, instituind Protectoratul Boemiei şi Moraviei,
iar Slovacia devine autonomă. La 23 martie 1939, Ungaria ocupă şi restul Ruteniei
Subcarpatice (numită acum Ucraina Carpatică), punând o problemă strategică în plus
României, care se vedea cu un inamic potenţial şi la nord, nu numai la vest.
Cu toate acestea, gestul României rămâne unul loial şi cavaleresc, refuzând să profite
de dificultăţile cehoslovacilor, în ciuda nedreptăţii din 1920. Aşa se comportă aliaţii,
refuzând să ia parte la o ticăloşie, chiar oferind ajutorul armat la nevoie. Despre
comportamentul Ungariei nu ne mirăm, Horty a încercat să profite de fiecare ocazie în
detrimentul vecinilor, să ia resturile d ela masa Germaniei fără să se implice militar. Dar
de altă factură este comportamentul unui alt aliat al Cehoslovaciei, respectiv Polonia,
care profită şi anexează teritoriul în litigiu în 1920. Peste mai puţin de un an, Polonia
însăşi va cădea victimă, fiind împărţită între Hitler şi Stalin. (continuare în pag.7)
 Anul II Nr. 3 21 februarie 2018 LA NORD DE TISA 3
(urmare din pag.1)
Lecţia uitată de istorie Limba – comoara cea
-

mului: legile Trefort din 1879 şi 1883 sau legea Apponyi

din 1907. Prin legea Tefort se declara obligatorie
învăţarea limbii maghiare în toate şcolile primare, cu
alocarea unui număr suficient de ore care să asgure
însuşirea ei oral şi în scris. Lefea Apponyi transforma
învăţătorii în funcţionari publici şi îi obligau la intrarea în
serviciu să depună jurământ faţă de patria maghiară.
Dacă la o şcoală nu se cunoştea limba maghiară, era
închisă şi învăţătorul concediat.
Ungurii îşi perduseră statalitatea în anul 1526 după
înfrîngerea de la Mohacs în faţa turcilor, nu o aveau
deplină nici în perioada dualismului cu austriecii şi se
comportau ca un regim speriat care nu ştiau alceva decât
să anihileze celelalte etnii,şi, cel mai eficient a fost să le
ia educaţia în limba maternă.
Din păcate, istoria s-a repetat, pentru că am văzut state
tinere care nu respectă drepturile concetăţenilor lor de
altă etnie, după ce şi-au obţinut independenţa, chiar de
sub imperiul lărgit a Uniunii Sovietice.
Ungurii au făcut tot ce le-a fost în putinţă ca să
maghiarizeze minorităţile conlocuitoare şi acum tot ei
strigă cel mai tare că statul ucrainean le încalcă dreptul la
învăţământ în limba maternă. E bine că au o poziţie
critică, dar să fie constructivă nu separatistă.
Maghiarii din Ucraina se gîndesc acum şi mai departe,
deputatul Vasyl Brenzovici declarând că trebuie să se
pregătească pentru a găsi soluţii la problemele care
ameninţă educaţia în limba maternă.
Noi la ce soluţii ne gândim?
Unii lideri ucraineni încearcă să adopte un model care
aduce cu cel aplicat în trecut de maghiari. Parţial le dau
dreptate, aşa ca şi Comisia de la Veneţia.
Mi se pare că învăţământul în limba română nu este
afectat, cei doi miniştri de externe ai Ucrainei şi
României vorbind recent la Cernăuţi de un protocol pe
care să-l facă împreună.
Cu toate acestea nu-mi iese din cap declaraţia
guverntorului Ghenadii Moskali cum că ministrul
învăţământului Lilia Hrinevici i-a mărturisit că a văzut
textul celebrului articol 7 din noua lege a educaţiei din
Ucraina numai înaintea sesiunii parlamentare în care a
fost aprobat. Că acel articol care afectează învăţământul
a fost opera deputatei Oxana Bilozir şi a preşedintelui
camerei Andrii Parubii. Ce să mai crezi şi în cine să te
încrezi! Avem lideri oneşti şi democraţi. Dar se pare că o
parte din conducătorii noştri naţionalşişti nu au fost
atenţi la lecţiile de istorie şi nu cunosc proverbele ce ţie
nuţi place altuia nu face şi nu săpa groapa altuia că o să
cazi singur în ea.
Ceea ce mă face să spun că naţionalismul exacerbat
nu-i bun, că este loc pentru toate etniile, că drepturile lor
pot fi uşor respectate şi uite aşa va fi bine.
Să nu uităm că deşi a militat anterior anului 1918
împotriva abuzurilor ungurilor care loveau în
învăţământul cu predare în limba română în calitatea sa
de preşedinte al Reuniunii învăţătorilor români din
comitatul Maramureş, învăţătorul Ion Bilţiu-Dăncuş din
Slatina nu a fost un naţionalist exacerbat, ci împărtăşea
principiile democratice şi de respectare a drepturilor
omului.
Nu închei înainte de a remarca că Ion Bilţiu Dăncuş a
participat la Marea Adunare de la Alba Iulia şi a descris în
revista Sfatul călătoria maramureşenilor la această
istorică adunare. Tot el a fost notar al Adunării electorale
a Cercului electoral Sighet din comitatul Maramureş
ţinută în Slatina la 27 noiembrie 1918. Atunci, din Cercul
electoral Sighet făceau parte şi localităţile din dreapta
Tisei: Slatina, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc şi Biserica Albă.
La acea adunare au fost aleşi cinci delegaţi la Marea
Adunare Maţională de la Alba Iulia cărora li s-a dat
credenţionale cu drept de vot: dr. Vasile Chindriş din
Sighetu Marmaţiei,Ilie Filip din Apşa de Jos, Mihai Dan din
Apşa de Mijloc, Gheorghe Bârlea din Sighetu Mamaţiei şi
Vasile Mih din Iapa (fiecare având numărul său pe
credenţional).
În documente mai apar că au mai participat la Alba Iulia
ca delegaţi de drept: N. Nedeliu în calitate de protopop
de Biserica Albă, Ion Bilţiu-Dăncuş ca reprezentant al
Reuniunii învăţătorilor români din Maramureş şi slt.
Florentin Bilţiu-Dăncuş din partea Gărzii Naţionale
Române din comitatul Maramureş (la vremea respectivă
era şeful Gărzii Naţionale Române din Slatina).
Cu certitudine au fost numai doi delegaţi cu drept de
vot orginari din dreapta Tisei: Ilie sau cum i se mai spunea
Ileş Filip s-a născut în anul 1885 în Apşa de Jos şi din anul
1915 era primar a comunei sale. Este indicat a fi delegatul
care a strigat episcopului de atunci Miron Cristea să nu îi
lase în afara ţării pe românii de dincolo de Tisa.
Mihai Dan s-a născut la 17 octombrie 1884 la Apşa de
Mijloc, a luptat în primul război mondial, a ajuns primar în
localitatea lui de baştină, apoi deputat la Rahău şi a lăsat
însemnări care au fost adunate în volumul Istoria ce am
petrecut în crâncenul război.
Fraţii Ion şi Florentin Bilţiu-Dăncuş erau originari din
Ieud, dar locuiau în Slatina. După ce Nordul
Maramureşului a rămas în afara României, cei doi s-au
mutat la Sighet.
Despre protopopul N.Nedeliu nu am găsit încă alte
referinţe.
mai de preţ a unui popor
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
(Limba noastră- Alexei Mateevici)
Limba, ce frumos sună acest cuvânt în el găsim linişte,
pace, soare, dragoste, mângâiere, dorinţă, putere,
armonie, nădejde, înţelepciune... Nu există nimic mai de
preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât graiul
este suflarea în care se oglindeşte sufletul român. Limba
mamei este limba iubirii, este limba dorului şi limba
primelor cuvinte rostite. A avea o limbă a ta, pe care s-o
stăpâneşti cu dragoste e ca şi cum ai avea o comoară. Mi-
e dragă, o vorbesc şi o iubesc, pentru că e limba mamei, e
a mea şi e sfântă. Mă leagă de originea mea, de cine sunt
eu cu adevărat, de istoria neamului nostru, de locurile
unde am copilărit şi am crescut şi eu odată cu visele mele.
Mă leagă de fraţii şi surorile mele de tot ce e mai sfănt.
Limba română e ceva sfânt lăsat de strămoşii noştri şi se
transmite din generaţie în generarţie. Noi, cei de azi
suntem datori şi obligaţi de a o păstra cu sfinţenie până la
moarte şi de a o transmite noii generaţii.
Limba e temelia tuturor începuturilor, împreună cu ea
plângi, împreună cu ea râzi. În limba românească şi codrii
sunt mai verzi, şi păsările toate în limba noastră cântă, şi
viaţa e mai dulce când ai un grai al tău.
Limba maternă e limba viselor noastre, e leagănul
copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr, veşnic
aducătoare de mângâiere şi pace. Mă simt mândră că
vorbesc limba română, o vorbesc cu drag, iar când o aud
în jurul meu, îmi mângâie inima şi mă simt ca acasă. O
simt în mine, şi-a creat rădăcini adânci în sufletul meu.
Sentimentele mele şi tot ceea ce exprim nu ar avea
aceeaşi însemnătate dacă le-aş exprima într-o altă limbă
decât a mea. Gândesc în limba mea, zâmbesc în limba
mea, mă bucur în limba mea şi plâng tot în aceeaşi limbă
maternă. E limba în care mama îmi cânta să adorm, în
care bunica îmi spunea poveşti; în care copil fiind,
spuneam poezii şi cântam căntece. Îmi amintesc cu drag
că atunci când eram mică, aveam impresia că toate limbile
lumii se traduc în limba mea, că nu există limbă pe lume
mai clară şi mai frumoasă ca limba mea, ca limba noastră
cea română.
Ea este limba în care ne putem întelege cu părinţii,fraţii,
prietenii noştri. Nici măcar nu mă găndeam că nu trăiesc
în România.
(continuare în pagina 4)

U n g r a i , o g l i e , u n p o p or – a r c p e s te v r e m u r i CENACLUL LITERAR VATRA Anuța Șiman

La ceas aniversar, străbunii frați – timoceni, sud-dobrogeni, bucovineni sau moroșeni
– își dau mâna peste țară și închină un gând graiului lor drag, Limba Română!
Și lucrurile nici n-ar putea sta altfel, când doar experiența unui grai exersat, practicat
și îmbogățit continuu în peste un mileniu și jumătate de existență pe aceste
meleaguri le-a conferit darul de a putea rezone atât de armonios cu oaspeții sau cu
vecinii lor. Doar prin înțelepciunea unei limbi complexe, plămădite de-a lungul
secolelor, românii au reușit să-și deschidă bucuroși casa sufletului către toți acei
oameni de bine ce-au vrut să le treacă pragul! Și doar așa și ei, la rându-le, au vizitat
cu căldură pe oricine i-a invitat cu gânduri curate în căminul lor.
Părinți le sunt limba și glia, iar românii, oriunde ar fi ei, știu cel mai bine să-și
cinstească și să-și respecte înaintașii…aceiași care vor rămâne și pentru generațiile
viitoare ce vor crește iar și iar pe aceste meleaguri.
Limba – de la vorbire la dialog
Născută pe plaiuri binecuvântate, Limba Română a devenit liantul nevăzut și magic al
sufletelor și cugetelor de români, care, prin vorba lor așezată și cuminte, au fost un
model de conviețuire oriunde s-au aflat.
Faptul de a rămâne o oază de latinitate în marea familie slavă este, poate, cea mai
utilă experiență și cea mai mare șansă în întreaga existență a limbii și a poporului
român. În vecinătatea unei familii ce-a dat patrimoniului culturii mondiale nume atât
de mărețe precum Laza Lazarevic, Hristo Botev, Mihail Bulgakov, limba română a
împodobit salba de valori universale cu Mihai Eminescu, George Călinescu, Ciprian
Porumbescu, George Enescu…
Totul a decurs firesc prin dârzenia conștiinței și respectful față de toți cei cu care au
trait laolaltă, fie pe meleagurile țării, fie în afara ei. Cinstea arătată de români celor
cu care s-au întâlnit de-a lungul istoriei commune se vede chiar în armonia limbii,
care s-a îmbogățit continuu, în urma unor experiențe frumoase trăite alături de
ceilalți. Permanentul sprijin reciproc și prietenia necondiționate arătate străbunilor
frați, uneori destul de greu încercați de zbuciumul istoriei, astăzi chiar de războaie și
frământări identitare, nu puteau rămâne fără un puternic ecou în inimile lor. Și
tocmai de aceea, ori de câte ori au ocazia, românii primesc cu căldură o strângere de
mână și le reamintesc permanent tuturor cât de mult trebuie prețuite glia
strămoșească, România și Limba Română, parte din marea familie europeană!
Redacția
Înființat la 23 martie 2017 la școala din Apșa de Mijloc, cenaclul literar « Vatra» adună în
rândurile sale tot mai mulți români pasionați de poezie, adepți ai limbii materne, păstrători
de tradiții strămoșești; propagând adevăratele valori naționale. Pornind de la un vis comun
a unui grup de profesori, la ideea profesoarelor de română din școală și-a început existența
în cadrul unui seminar raional de limbă și literatură română, ce i-a adunat în incinta școlii
din Apșa de Mijloc pe toți profesorii de română din școlile românești din raionul Rahiv:
profesorii din școlile din Biserica Albă, Plăiuț, Dobric și, clar lucru, Apșa de Mijloc, cât și
reprezentanți ai Secției de Învățământ a raionului Rahiv. Prima ședință a cenaclului a avut
tema: Apșa de Mijloc - vatră strămoșească, temă ce i-a chemat să vorbească, să doinească,
să recite poezii închinate satului natal pe copiii, profesorii și oaspeții cenaclului, care au
apelat atât la poezie cât și la date istorice referitoare la ținutul natal. Inspectorul secției
de învățământ de la Rahiv - T. E. Țigler, profund impresionat de entuziasmul profesoarelor
de română, de participarea activă a administrației școlare, a membrilor cenaclului, cât și a
reprezentantului conducerii satului, în persoana doamnei secretare Valentina Guzo, și de
metodele de lucru folosite, a descris frumoasele sale impresii într-un articol publicat în
ziarul raional ucrainean Зоря Рахівщини, evidențiind în deosebi efortul profesoarelor de
română Ana Șiman, Anuța Moiș. În același an, la 23 mai a avut loc cea de-a doua ședință cu
tema Scriitori români din Transcarpatia. Cu această ocazie la școală a fost editat numărul
17 al ziarului Vatra strămoșească, publicație care reapăruse după o durată de tăcere de 10
ani. S-a vorbit în deosebi despre scriitorii din Transcarpatia,avându-i prezenți pe:Gheorghe
Moiș-prima pană a scrisului românesc din Transcarpatia, Nuțu Laurențiu Pop, Valentina
Borca, Ana Șiman. S-a ținut o minută de reculegere pentru regretatul poet și ziarist Ion
Mihalca Ursanu și poetul Vasile Granăr. La cenaclu au fost citite și versurile poeților Maria
Migali-Grin, Nuțu Migali (decedat de curând). După ore întregi de poezie, membrii
cenaclului au hotărât tema și timpul următoarei ședințe. Cea de-a treia ședință a cenaclului
a avut loc la 30 noiembrie cu tematica: «Să ținem aprinsă flacăra identității naționale!»,la
care pe lângă mebrii cenaclului-profesori și copii, jurnaliști, din partea Consulatului
României la Slatina a fost prezent agentul consular Lucian Indreiu.Această întrunire s-a
petrecut cu ocazia Zilei Marii Uniri- 1 decembrie. S-a vorbit despre însemnătatea cunoașterii
istoriei,limbii materne,pământului strămoșesc-pilonii identității naționale,problemele
actuale ale limbii române în Ucraina(articolul 7); bilingvismul în învățământul în școlile
românești din Ucraina.Ca exemplu viu,profesorul de biologie – Gheorghe Moiș, un adevărat
român, cunoscut în localitățile românești din Transcarpatia și printr-o frumoasă grădină
botanică, care numără peste 100 de arbori și arbuști din diferite părți ale lumii, și-a
împărtășit experiența trăită în timpul Uniunii Sovetice, ca diriginte a unei clase ruse,
deschise deschise la baza școlii din sat, experiment ce n-a adus nici un beneficiu, ci numai
prejudicii învățământului și educației generațiilor timpului. (continuare în pag. 6)
4 LA NORD DE TISA
Limba – comoara cea mai de preţ a unui popor
(urmare din pag. 3)
Prin graiul pe care îl vorbeşte un popor ajunge să îşi dezvăluie
întreaga sa origine atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru
generaţille viitoare. În graiul matern al limbii române se ascunde
trecutul, zestrea noastră strămoşească, iată de ce oamenii au socotit-o
dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are preţ de
vânzare sau cumpărare, în schimb, poate fi moştenită, păstrată şi
cultivată cu sfinţenie şi dăruire, cu dragoste şi respect. Strămoşii au
şlefuit-o cum au ştiut ei mai bine, i-au dat culoare şi aripi.
Pentru respectul tuturor strămoşilor, dar în primul rând pentru
respectul de sine, trebuie s-o Iubim, Preţuim şi s-o Vorbim corect..
Inţelesul şi sensul cuvintelor sunt transmise prin limbaj şi de emoţia celei
mai dragi fiinţe, Mama ea este sinonimul înţelepciunii dar şi al
cunoaşterii, al iertarii şi al speranţei. Viaţa în sine ar fi imposibilă fără
existenţa şi fără prezenţa mamei de-a lungul vieţii umane. Oriunde
pleci în lume şi orice limbă ştii şi cât de bine ar fi totdeauna te întorci
acasă la limba ta duioasă, la casa părintească. Ea e ceva sacru, e ceva al
nostru, e ceva fără de care omul nu poate trăi, nu poate iubi, iar visurile,
gândurile frumoase întotdeauna vin în limba maternă. Limba română
este componenta fundamentală a etnicităţii noastre. Ea este semnul că
suntem urmaşii daco-romanilor. Limba română este dovada cea mai
sigură a identităţii noastre, a vieţuirii neîntrerupte pe teritoriul pe care
ne aflăm astăzi.
Limba română este sufletul nostru sonor peste timp, afirmă Tiberiu
Utan. Spunem mândrii că suntem români, ca suntem copiii unei limbi
atât de melodioasă, atât de frumoasă, h a i d e ţ i s ă v o r b i m c u
drag LIMBA ROMÂNĂ!
Elena SHOVAK
Glăsuind în neguri
Dan PURIC
Mi se pare un paradox să te apropii de Ziua Marii Uniri cu o țară
dezbinată sufletește. Și e o impostură să sărbătorești Ziua națională și
Sărbătoarea Unității Naționale, când se lucrează atât de intens la
compromiterea ideii de națiune și de naționalism. N-ați văzut că în limbajul
diplomatic nu se mai folosește ideea de națiune și de suveranitate?! Și atunci
cum să sărbătorești tu Marea Unire, fapta aceasta fantastică a poporului
român?! Ea nu este o faptă a guvernanților sau a unui om politic. Sigur că
oamenii politici din perioada respectivă au fost antrenați și preocupați, dar
Unirea este fapta poporului român. V-ați gândit vreodată la viteza cu care
ne-am unit? După 1000 de ani de atrocitate și dincolo, peste Carpați, 300 de
ani de dominație otomană.Stau și eu și mă întreb: de ce, după 1000 de ani de
asuprire cumplită, Ardealul s-a ridicat cu o viteză fantastică?! În mod normal,
românii trebuiau să fie inhibați, imbecilizați, după atâta asuprire cruntă,
trebuiau să fie inerți și... cu toate astea unirea s-a făcut foarte repede. Și în
ce condiții!!! În timpul primului război mondial a început revoluția bolșevică
din Rusia. În timp ce soldatul rus, contaminat de bolșevism, își împușcă
ofițerul, țăranul român nu face așa ceva. Își păstrează ierahia. Își respectă
ofițerul și luptă mai departe. Îți duce și molima aia de tifos exantematic și le
duce pe toate cu credință. Aceea a fost rezistența genei românești. N-a vrut
el să se bolșevizeze. Țăranul român de atunci „n-a pus botul", cum se pune
acum, pe otrava asta străină, care e tot bolșevică, numai că e albastră și cu
stele galbene. Pur și simplu, țăranul român, românii în general, nu s-au lăsat
duși de nas. Să vedeți ce s-a întâmplat atunci și o să vedeți că se întâmplă și
astăzi. După 1920, când Rusia Sovietică s-a stabilizat, au început atacurile
contra poporului român care sunt fantastic de asemănătoare cu cele de
astăzi. Au apărut activiști, proletari, asociații care au început atacul contra
poporului român. Să vedeți ce nume aveau atunci: „Liga contra brutalității",
care astăzi este Asociația pentru drepturile omului. Sau - să vedeți ce
perversitate - „Liga prietenilor națiunii" al cărei scop era ca să se distrugă
națiunea română. Erau la fel ca ONG-urile de astăzi, foarte bine camuflate, și
care din spațiul civil distrug toată structura poporului român. Așa îi puteți
vedea pe tinerii noștri frumoși pe stradă protestând nu contra stării cumplite
de criză în care se află România, ci pentru minorități sexuale, pentru
eliberarea găinilor din cuști. În toată perioada interbelică au fost atacuri
asupra fibrei românești, care n-au avut succes, până când au năvălit peste
noi și ne-au bolșevizat și ne-au distrus sufletește, instituționalizându-se până
acum. Rostirea lui Mircea Eliade, din 1938, când spunea că trebuie să-ți
iubești țara în ciuda evidențelor, a imperfecțiunilor și a stării de degradaare
în care a ajuns, e perfect actuală și acum. Tinerii intelectuali de atunci -
Eliade, Țuțea, Cioran și-au ibit țara în ciuda evidențelor și au luptat pentru
vindecarea ei. Bine, că pe urmă evidențele au fost mai brutale decât și-a
imaginat Eliade, întrucât bolșevicii au intrat peste noi cu tancurile.
DONAȚIE Sincere mulțumiri,
Primaria Sighetul Marmației prin implicarea directă și
personală a domnului inginer Horia Scubli – primar, a ajutat
din nou liceul Mihai Eminescu din Slatina, Transcarpatia, în
sprijinul modernizării procesului de învățămant cu un set
elegant de mese de scris și scaune, obiecte strict necesare
desfășurării unui proces educațional confortabil și modern.
Intervenția sa pe langă domnul Molnar Ioan Președintele
Asociației non-profit “CQ-Iza” care s-a implicat direct în
această activitate, a facut posibil actul de donație și pe
această cale personalul didactic și elevii liceului Mihai
Eminescu din Slatina le mulțumesc.
De asemenea aducem mulțumiri doamnei Lidia Mureșan șeful
biroului vamal Sighetul Marmației pentru diplomația,
eleganța și sprijinul acordat instituțiilor de învățămant
romanesc din dreapta Tisei.
În final mulțumim tuturor celor care înțeleg nevoia de ajutor
din partea noastră a romanilor din Transcarpatia.
Redacția
Anul II Nr. 3 21 februarie 2018
VĂ POFTIM CA USPĂTOI
dr. Constantin MOŞINCAT
Tratatele de pace au consemnat victoria aliaţilor şi au trasat frontiere în funcţie de interesele
arbitrilor lumii. Divergenţele apărute între state şi grupări de state, ca urmare a problemelor
rămase nesoluţionate, sau care au nemulţumit o parte dintre acestea, au creat cele două
curente: revizionist şi antirevizionist a statu-quo-ului teritorial. Deoarece tratatele de pace
prevedeau o serie de obligaţii privitoare la plata despăgubirilor de război, de reducere a
efectivelor militare şi dimensionarea armatelor şi a producţiei de război, desfiinţarea serviciului
militar obligatoriu, demilitarizarea completă a unor zone limitrofe frontierelor, pacea părea a fi
într-un echilibru.
În perioada 1936 – 1939 întreaga Europă se afla sub puternica influenţă a politicii revizioniste
şi revanşarde promovate de Germania nazistă, Ungaria horthystă, Italia şi alte state cu pretenţii
teritoriale nesatisfăcute prin tratatele de pace. Această politică a produs importante schimbări
atât în politica externă a României, cât şi în opţiunile ei de apărare. Volens-nolens, până la
sfârşit, înţelegerile politice şi militare, angajate de România, au fost doar simple dorinţe. Efectul
lor practic a fost în bună parte anulat prin politica şi acţiunea agresivă a Germaniei, acceptată şi
tolerată de marile puteri garante ale securităţii colective. Tratatul de pace de la Trianon, semnat
cu Ungaria, pe 20 iunie 1920, fixa efectivele armatei ungare la 35.000, fără aviaţie şi artilerie
grea, cu unităţi formate pe bază de voluntariat, cu durata serviciului de 12 luni. Clauze speciale
reglementau nivelul de înarmare, învăţământul şi producţia de armament. Aplicarea acestor
măsuri nu era favorabilă noilor planuri de revizuire a frontierelor, fapt pentru care, prin toate
mijloacele posibile, într-un cor general, se clama Justice for Hungarie!
Primii care au sărit în ajutorul învinşilor au fost congresmenii americani, care nu au ratificat
tratatele conferinţei de pace de la Paris. S.U.A., de altfel, s-au izolat, fiind preocupate doar de
soarta lor financiară şi de chestiunile Extremului Orient. Franţa a încercat să-şi asigure dominaţia
în Europa, încheind o serie de acorduri bilaterale cu ţările din zona limitrofă Dunării, dorind să
realizeze o Confederaţie danubiană, şi cu scopul de contracarare a conceptului german de
Mitteleurop. Anglia, nemulţumită de prestigiul şi influenţa de care se bucura Franţa,
consecventă politicii sale de balanţă a forţelor, a sprijinit refacerea economică a Germaniei,
alunecând pe panta politicii de conciliere faţă de statele revanşarde. Rivalitatea anglo-franceză a
dus la subminarea autorităţii politice a Societăţii Naţiunilor, la pierderea prestigiului acestui for
internaţional. Tratatul de prietenie de la Rapallo, încheiat de tânărul statul sovietic cu Germania,
a fost apreciat ca unul din cele mai controversate acte politice din perioada interbelică.
În Ungaria, imediat după război, grupările fasciste secrete, teroriste, odată cu instalarea
dictaturii horthyste, s-au constituit în peste 70 de alte organizaţii şi partide situate pe aceeaşi
platformă revizionistă. Întreaga activitate de educare a tineretului în spirit revizionist a fost
întreţinută de biserica catolică, într-o conlucrare perfectă cu statul, ca forţă fizică şi biserica
reprezentând forţa morală. Biserica catolică a devenit, de altfel, principalul finanţator al
Institutului Naţional de Credit şi al mai multor partide creştine din Ungaria Pentru susţinerea şi
propagarea ideilor revizioniste în Ungaria şi în alte ţări din Europa şi America fuseseră finanţate
apariţiile unor broşuri şi ziare şi difuzate la radio emisiuni cu caracter revendicativ.
Numai pe teritoriul Transilvaniei, în 1937, apăreau în total 37 ziare cu apariţie zilnică şi 117
periodice. Printr-o intensă propagandă a fost susţinută politica externă, de apropiere de
Germania. Ce a urmat e bine ştiut. Ocuparea teritoriilor în urma înţelegerilor secrete sovieto-
germane şi semnarea Tratatului Ribentrop – Molotov: ocuparea Basarabiei şi Bucovinei şi a
părţii de Nord-Est a Transilvaniei, după Diktatul de la Viena din 30 august 1940. În anul
Centenarului Marii Uniri, perioadele: 1 decembrie 1918- 16/20 aprilie 1919 şi 5 septembrie
1940-25 octombrie 1945 sunt frânturi din centenar, după cum România Mare n-a mai fost
întreagă (fără Basarabia şi Bucovina din 28 iunie 1940). Privind retrospectiv şi cu speranţa în
viitor trebuie să credem cu tărie că România din 2018 nu mai este în situaţia de izolare trecută,
dar nici nu are oportunitatea de atunci de a lupta pentru drepturile ei. Şi desigur, mă gândesc că
predicţia lui Eminescu, din a sa Doină, nu a fost decât o metaforă „ de la Nistru pân la Tisa…”,
căci niciodată, nu cred ca strălucitul patriot vizionar, să se fi gândit la izvoarele Tisei, ci la
vărsarea sa…, pentru că prea frumos a rostit „ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”. Şi mai cred că
aşezarea împreună a tuturor românilor, din răsăritul european, se poate face doar prin integrare
din voinţă proprie. Astăzi frontierele se sparg prin acţiuni economice şi prin pieţe penetrate, din
păcate, doar de forţe economice puternice. Într-un fel regretabil forţele imperiale, de altă dată,
s-au reorientat spre aceleaşi principii de „divide şi stăpâneşte”. Drepturile popoarele mici, care
au cedat odată, nu mai contează. Ce e bine pentru unii e rău pentru alţii în, politica dezbinată
din UE. Cam aşa se „împart deciziile europene” în funcţie de destinatarul ce trebuie adus la
ordine şi tăcere!. Adevărul istoric a fost îngropat prin Tratatele de Pace, după cele două mari
conflagraţii ale secolului trecut. Sistemele politice trecute generează antagonisme noi, dar
victimele lor sunt tot din rândul celor supuşi din imperiile din vremuri trecute. Ca ţintă în trecut,
România ar trebui astăzi să îşi afirme drepturile cu mai mult curaj şi să semnaleze derapajele
ţărilor, din jur, unde deznaţionalizarea e ridicată la rang de politică de stat. Şi în acest sens
exemplele sunt nenumărate, deşi amintite în cărţi şi tratate de istorie, după cum pot fi citite în
textul unor legi din Ungaria, Ukraina, Republica Moldova, dar învăţămintele nu au finalitate
practică. La praznicul Marii Uniri sperăm ca românii, din comunităţile ţărilor din jur, să
primească invitaţia de a ne fi uspătoi (oaspeţi) la înălţarea pe catarg a mândrului nostru tricolor
căci în urmă cu 100 de ani „în urma dreptului de liberă dispunere asupra sorţii sale” naţiunea
română, inclusiv românii din Maramureşul istoric, din Basarabia şi Bucovina au hotărât unirea,
prin Sfaturile lor, şi delegaţii de la Alba Iulia, chiar dacă prin Tratatul de pace de la Paris, cei de
dincolo de Tisa, fără o altă consultare, precum şi cei din (Micherechi) Ungaria au rămas în afara
României Mari. Preotul Ioan Bun, de la Micherechi, de pildă, a vrut să ridice un steag românesc
în biserica ortodoxă de acolo, frecventată doar de români, enoriaşii s-au opus. „Nu. N-are ce să
caute steagul românesc la noi în biserică”, au spus unii dintre ei. Părintele a lăsat să treacă ceva
timp şi, când a avut ocazia, a pus steagul, pe care-l vedem şi noi în faţa altarului bisericii pictate
în albastru şi auriu. Când l-au văzut în biserică, unii s-au răzgândit – „Doamne, dă-i sănătate la
domn părinte, c-a ridicat steagul românesc la noi în biserică!”, alţii l-au luat la rost pe preotul
misionar din Arad. În Micherechi astăzi, fiecare clădire-sediu de instituţie are trei steaguri: unul
unguresc, unul românesc şi unul al Uniunii Europene. Iată că se poate! Păi dacă în Ungaria
revizionistă, iredentistă, şovină, ultranaţionalistă se poate, în Ukraina prietena de ce nu se poate
învăţa limba română? Din lipsă de curaj sau de susţinere diplomatică românească? Sus inima
români de pretutindeni!. Sus steagul! Sus Naţia! Poftiţi, de ne doriţi uspătoi la voi, căci la noi
sunteţi oricând bineveniţi şi sprijiniţi ca nişte fraţi. Dangătul de clopot al Marii Uniri vesteşte, din
turnul episcopal de la Sighet, ca odinioară porunca regală: “Dacă oştirea este chemată să apere
continuare în pag 7.
Anul II Nr. 3 21 februarie 2018 LA NORD DE TISA
Guvernatorul Transcarpatiei insistă ca Legea ucraineană a educației să nu
se extindă asupra limbilor UE
guvernatorul regiunii ucrainene Transcarpatia, Hennadi Moskal, pe site-
ul oficial al administrației. Noua Lege a învățământului din Ucraina,
adoptată cu voturile majorității Radei Supreme de la Kiev, nu respectă
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată de statul
ucrainean în 2003, și nici Legea cu privire la minoritățile naționale din
Ucraina și tratatele internaționale încheiate de statul ucrainean cu țările
vecine, consideră președintele Administrației Regionale de Stat din
Transcarpatia, Hennadi Moskal, citat de portalul de știri Novini
Zakarpattia, preluat de TOCpress. Guvernatorul regiunii Transcarpatia
mai menționează că Ucraina a ratificat o serie de acte juridice
internaționale direct legate de limbile minorităților naționale, amintind
că, pe lângă Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, mai
este Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, Declarația
privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților etnice,
religioase și lingvistice naționale și Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale. Vă reamintesc că, în conformitate
cu Articolul 9 din Constituția Ucrainei, actualele acorduri internaționale,
consimțământul prin care Rada Supremă a Ucrainei și-a asumat
responsabilitatea, fac parte din legislația națională a Ucrainei, mai
menționează Hennadi Moskal. Oficialul explică faptul că o serie de
dispoziții ale noii Legi a educației adoptate de Rada Supremă de la Kiev
sunt contrare acordurilor bilaterale încheiate de Ucraina cu țările vecine,
în special cu Republica Moldova, România și Ungaria, care prevăd
obligația statului ucrainean de a asigura drepturile lingvistice ale
minorităților naționale de pe teritoriul său. În conformitate cu Articolul
22 din Constituția Ucrainei, prin adoptarea unor noi legi, drepturile
omului și libertățile cuprinse în Constituția Ucrainei nu pot fi anulate și nu
poate fi diminuat conținutul și domeniul de aplicare a drepturilor și
libertăților existente. În plus, conform Articolului 24 din Constituția
Ucrainei, cetățenii au drepturi și libertăți constituționale egale și sunt
egali în fața legii. Nu pot exista privilegii sau restricții în funcție de rasă,
origine etnică, socială, limbă sau alte caracteristici. Conform Articolului
53 din Constituția Ucrainei, cetățenilor aparținând minorităților
naționale li se garantează dreptul de a învăța în limba lor maternă,
conform legislației, detaliază guvernatorul. Vreau mai ales să subliniez că
reprezentanții minorităților naționale care trăiesc în Transcarpatia sunt
cetățeni ai Ucrainei care respectă legea și aspiră la însușirea pe deplin a
limbii de stat. Având în vedere acest lucru, fac apel la președintele
Ucrainei, Petro Poroșenko, să utilizeze dreptul de veto asupra legii
adoptate sau să o retrimită în Rada Supremă a Ucrainei pentru a fi
modificată. Apărarea limbii ucrainene este necesară, dar nu prin
limitarea limbilor minorităților naționale. Majoritatea absolută a
deputaților care au votat în favoarea noii legi nu provin din regiuni
multinaționale, așa că nu înțeleg specificul acestor zone. Transcarpatia
este o regiune multinațională, unde dispozițiile Cartei europene a limbi-
Un erou al satului
Maramureșul a fost întotdeauna leagănul oamenilor remarcabili ai
neamului. Pe parcursul istoriei ei au contribuit la dezvoltarea și
recunoașterea românilor în lume, au slăvit neamul și pământul pe care
locuiesc. Nu fac excepție nici maramureșenii din dreapta Tisei, care, deși
rupți de Patria mamă, nu și-au uitat limba, obiceiurile și tradițiile. O
personalitate reprezentativă a satului Apșa de Mijloc este Dan Mihai a lui Ileș
a Cârznecului, unul din cei 5 delegați la Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia din 1918. S-a născut la 17 octombrie 1884 într-o familie de țărani. La
vârsta de 6 ani pășește pragul școlii din sat. După ce primește atestatul de 6
clase ar fi dorit să-și continue studiile la gimnaziul din Sighet, dar taxa de
intrare era prea mare și e nevoit să se întoarcă la plug, dar setea de carte a
încercat s-o potolească citind mult. În anul 1906 rămâne orfan de tată. La
vârsta de 23 de ani se căsătorește, iar la 1 august este mobilizat și luptă în
Serbia și Italia. Războiul i-a luat patru ani da viață, petrecuți pe câmpurile de
luptă. Este grav rănit în 1917 și e demobilizat. Participă la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 și, la fel ca ceilalți delegați din
dreapta Tisei votează unirea cu țara, nu avea de unde să știe ce întorsătură va
lua istoria. Fiu de țăran, cu șase clase, nu a putut să-și continue studiile, dar a
citit mult, și, mai ales a lăsat scrise mărturiile sale despre ceea ce a trăit și a
văzut pe parcursul vieții agitate, care a cuprins perioada celor două războaie
mondiale. Scrise pe pagini de caiet, memoriile lui Mihai Dan sunt cu atât mai
importante, cu cât sunt printre puținele rămase de la românii ce au luptat în
armata austro-ungară în primul război mondial. Într-un stil simplu, autorul ne
relatează ce a văzut și simțit în coșmarul războiului dintre 1914-1917, în plus
sunt descrise evenimentele trăite până în anii 50. Mărturia sa este simplă,
fără spernța că va fi publicată vreodată, este mărturia unui om care a fost
acolo, care a trăit tot ce a scris, fără înflorituri sau figuri de stil, o cronică
seacă, dar foarte pătrunzătoare cu o valoare inestimabilă.
Mihai Dan a murit în 1969, iar la vârsta de 80 de ani începe să scrie
istoria satului său natal. Din fericire el nu a fost uitat și însemnările dumnealui
nu s-au pierdut. Au fost păstrate cu grijă de un nepot - Dan Vasile, diac la
biserica greco-catolică din sat. La împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire
memoriile au fost publicate sub titlul Istoria ce am petrecut în crâncenul
război. Mai mult decât atât, în holul școlii cu predare în limba română din
Apșa de Mijloc sunt expuse cu mândrie fotografiile paginilor manuscrisului,
un document excepțional și unic în acest sens. Apșenii, oameni harnici și
muncitori, nu-l uită nici pentru o clipă pe acest cronicar al vremurilor de
restriște și la fiecare 1 decembrie este omagiat ca un erou al satului.
Anuța MOIȘ
5
urmare din pag. 1
lor regionale sunt aplicate vizând trei limbi – română, slovacă și maghiară.
Prin urmare, nu pot să nu fiu surprins de poziția deputatului Ivan Baloga, care a ajuns în
Parlament cu voturi dintr-o circumscripție în care o parte semnificativă a alegătorilor este
constituită din etnici maghiari. Iar acum a votat în favoarea îngrădirii drepturilor și libertăților
lor. În concluzie: a pus cruce pe cariera sa politică, se arată în mesajul guvernatorului regiunii
Transcarpatia. Guvernatorul regiunii Transcraptia a adus critici noii concepții a audiovizualului
public pentru minoritățile naționale din Ucraina, informează BucPress. Conducerea Companiei
Naționale de Tele-Radiodifuziune Publică din Ucraina (NSTU) a elaborat și a înaintat spre
aprobare Consiliului de Supraveghere o nouă Concepție a Audiovizualului Public pentru
Minorități. Concepția va fi implementată în două etape: în prima etapă toate redacțiile
minoritare vor fi obligate să treacă la limba ucraineană cu subtitrare în limbile minorităților
naționale. Iar a doua etapă prevede închiderea tuturor redacțiilor naționale și formarea unui
Centru de difuzare pentru toate minoritățile la nivel național, care va realiza programe pentru
toată Ucraina. Nu pot să înțeleg cine este deranjat de redacțiile naționale în sistemul radioului
și televiziunii ucrainene, a declarat Ghenadi Moskal. Nu-mi pot imagina cum pot fi subtitrate
programele de televiziune în mai multe limbi simultan sau cum pot fi subtitrate programele
radio. Cu toate acestea, în calitate de șef al regiunii Transcarpatia, care este una multinațională,
vă spun direct, această reformă va implica Ucraina într-un nou conflict cu vecinii săi, în primul
rând, cu membrii UE. În plus, acest concept încalcă în mod direct legislația ucraineană, inclusiv
Constituția Ucrainei, care garantează libera dezvoltare, utilizarea și protecția limbilor
minoritare, legea cu privire la principiile politicii limbii de stat, Convenția-cadru pentru protecția
minorităților naționale etc., a declarat Moskal, citat de Inter Regio News. Este clar care va fi
reacția Uniunii Europene privind conceptul de difuzare pentru minorități propus de Compania
Națională. Rămâne neclar însă de ce conducerea de la Kiev în loc să provoace scandaluri
internaționale nu inițiază modificări în legea limbii analfabetă și absurdă încă existentă a lui
Kivalov-Kolesnicenko, care este direct legată de televiziunea publică? Nu e mai bine să faci
ordine în curtea ta decât să te cerți cu vecinii?, întreabă domnul Moskal. Reamintim că liderii
societăților pentru cultura română din regiunea Cernăuți s-au adresat cu apel către conducerea
Companiei Naționale de Tele-Radiodifuziune Publică din Ucraina, protestând împotriva realizării
acestei concepții, pe care o consideră una ce îngrădește drepturile deja existente ale minorității
românești la informare în limba maternă. Recent, jurnaliștii și politologii români din Cernăuți au
adus critici acestei concepții în direct la TV Bucovina Cernăuți, menționând că noua concepție
trebuie respinsă. Emisiunea moderată de jurnalistul Leonid Parpauț a avut ca invitați experți în
domeniul politologiei și dreptului, dar și jurnaliști de limba română din regiunea Cernăuți. Cum a
reacționat comunitatea românească la noua concepție a audiovizualului public pentru
minorități și care sunt căile de depășire a acestei obstacole în calea păstrării identității
lingvistice și naționale? La aceste întrebări au încercat să formuleze unele răspunsuri invitații
emisiunii „Studioul de Seară”. Emisiunea poate fi vizionată integral cu ajutorul Internetului.
O candelă aprinsă în suflet
Pentru ea,noi văruim pereţii Anuța MOIȘ
Pentru ea, mai sunt răniţi poeţii
Pentru ea, cresc florile visării
Pentru limba, pentru limba ţării mai fermecătoare, cea
Grigore Vieru mai mai dulce… o
limbă veşnică.
Orice popor are in inimă o candelă Nemuritorii, cei care
aprinsă. Fiece clipă pe care o răsuflăm, ne privesc de sus
se datorează flăcării luminoase pe care îmbrăcaţi în mantalele
o purtăm în noi. Această flacără ne
încălzeşte si ne luminează, chiar şi genialităţii, au ştiut s-o păstreze în cel mai gingaş şi
atunci când toate celelalte focuri se mai pur mod. Au ştiut să o dezmierde şi s-o cânte
sting. În cea mai întunecoasă vreme maiestuos din lira lor aurie. E „doina” lui Eminescu ce
flacăra pâlpâie şi ne arată calea spre se-nalţă prin frunzişul bătrânului tei. Sunt poveştile
veşnicie… Această flacără este limba lui Creangă , ce joacă prin cărbunii încinşi ai sobei, la
noastră si cea a strămosilor noştri. Cât gura căreia copiii îşi încălzesc mânuţele, iar focul
timp vom reuşi s-o păstrăm, atâta timp sacru se aprinde în ochii lor fragezi şi pentru
şi sufletele noastre vor fi mântuite, iar totdeauna îi face mai buni şi mai ascultători.
dacă se stinge, ne stingem şi noi, Au fost martiri, care s-au jertfit pe altarul ţării lor,
pierzându-ne în străinătate. Or, nu doar pentru ca acum noi să putem vorbi liber. Mai
fiecare om e capabil să-şi păstreze sunt şi azi aceia care în cea mai neagră străinătate au
acest sfânt chivot. Mulţi sunt vrăjiţi de reuşit să păstreze aprins focul sacru. Căci indiferent
puterile ademenitoare şi iluzorii ale cât de departe ar fi omul de patrie şi cât de bine i-ar fi
altor limbi. Candela din sufletul lor se acolo unde este, întotdeauna, în subconştient, el
stinge încet şi e stinsă cu atât mai simte că se trage în locul unde s-a născut, unde prima
tragic, cu cât se stinge din propria dată a văzut ochii mamei.
voinţă. Graiul matern e cerul albastru, Atunci cănd ploaia din cer picură cu lacrimi de sânge
iar noi suntem cârdul de păsări din peste un pământ multpătimit, ce se-nstrăinează, noi
acest cer. Călătorind, suntem capabili suntem cei care trebuie să tăiem firul stereotipurilor
de a depăşi toate greutățile precum vremelnice şi pur şi simplu să ne mângâiem, să ne
munţii cu stâncile lor singuratice. Cei alintăm graiul nostru românesc. Doar noi îl putem
care-şi pierd graiul, se zdrobesc păstra, ţinându-l în căldură subt icoana sfântă. Căci el
ireversibil de stânci şi cad în valurile nu e al nostru, el e al strămoşilor noştri , ba, chiar mai
învolburate ale mării. Din foşnetul mult, e al copiilor noștri, al urmașilor noștri pentru
gorunilor, din ţipătul păsărilor ce ne vecie.
împrejmuiesc pădurile, din ropotul Spiritul patriotic e prezent pretutindeni, chiar dacă
izvoarelor carpatice şi din valurile pentru unii sunt doar vorbe goale. Se răsfrânge în
sălbatice ale mării, românii şi-au miliarde de lumini multicolore. Iar noi suntem
format o limbă. O limbă care este cea purtătorii acestor lumini. (continuare în pag. 8 )
6 LA NORD DE TISA
URMAŞII LUI DRAGOŞ-VODĂ. ÎNTRE ,,LEGENDA MEŞTERULUI MANOLE”
ŞI ,,BLESTEMUL MIORIŢEI”
Destinul descendenţilor legendarului Dragoş Vodă
constituie expresia tragică a risipirii neamului românesc
în afara nucleului său etnic şi a topirii lui de către alogeni
nesăţioşi în interiorul acestuia. Dragffy-eştii au avut
vocaţie constructivă, precum meşterul Manole, dar
discordia şi îndepărtarea de credinţa ancestrală i-a adus
sub ,,blestemul Mioriţei”. Ei au fost învinşi de vremuri
şi ,,topiţi” în mare parte în neamurile vecine: tulpinile şi
ramurile lor au dat familii nobile regatelor catolice ale
Ungariei şi Poloniei, iar rutenilor nobili şi ţărani. Însă,
filonul etnic românesc, adânc înfipt în pământul carpatin,
a păstrat rădăcinile, prin care au avut puterea să
supravieţuiască şi să renască.
La începutul secolului al XIV-lea, odată cu urcarea pe
tronul regatului catolic al Ungariei a regilor din dinastia
angevină, situaţia românilor din interiorul arcului
carpatic s-a înrăutăţit necontenit. O parte dintre românii
din ţările mărginaşe Transilvaniei - Banat, Ţara Haţegului,
Ţara Făgăraşului şi Ţara Maramureşului, au încercat să
reziste tendinţelor de integrare totală în structurile
politico-adminis¬trative, de tip apusean, a acestor
ţinuturi româneşti. Criza gravă prin care a trecut în acele
vremuri regatul apostolic, precum şi permanenta nevoie
de sprijin împotriva marii nobilimi ungare, pe care au
resimţit-o toţi regii angevini, au permis fruntaşilor
români, pentru scurt timp, să-şi conserve atribuţiile
militare şi judecătoreşti. Imixtiunea tot mai evidentă în
viaţa internă a vechilor structuri social-politice
româneşti, sprijinită pe elementul alogen colonizat în
Transilvania în secolele XII-XIII - saşi şi secui - precum şi
pe catolicism, a constituit premisa nivelării organizatorice
şi integrării vechilor ,,ţări” româneşti în structura feudală
a regatului Ungariei. Aceasta a fost posibilă atât prin
măsuri represive, cât şi prin atragerea unor cnezi şi
voievozi români de partea regalităţii angevine. O serie de
fruntaşi ai românilor s-au ,,adaptat” noilor condiţii, iar
pentru fidelitatea dovedită au fost onoraţi cu titluri şi
moşii, care le-au adus nenumărate avantaje materiale în
detrimentul obştilor ţărăneşti libere, integrându-se în
nobilimea regatului. Cei mai mulţi însă, nu au înţeles să
se integreze nici chiar formal în noile structuri politico-
adminis¬trative, pe care regii angevini au încercat să le
impună cu ajutorul catolicismului. Împotriva acestora,
regii angevini, începând cu Carol Robert, au folosit forţa
armelor şi i-au obligat să emigreze în exteriorul arcului
carpatic, la fraţii de neam, limbă şi religie. Presiunea
permanentă pe care regii angevini au exercitat-o asupra
fruntaşilor români, au slăbit puterea de rezistenţă a
obştilor româneşti, care au fost sparte tocmai cu sprijinul
acestor fruntaşi, deveniţi nobili ai regatului catolic al
Ungariei. O situaţie elocventă în acest sens o reprezintă
Ţara Maramureşului, unde, la începutul secolului al XIV-
lea exista o numeroasă nobilime românească. Poziţia sa
geografică şi importanţa strategică, precum şi realitatea
etno¬demografică, au determinat regalitatea ungară să
recunoască acestei ţări româneşti, situate de o parte şi
de alta a râului Tisa, calitatea de district, cu o largă
autonomie internă, condus pe baza dreptului
consuetudinar românesc (jus Valachicum).
Biserica din Volovăţ, ctitorită de Dragoş Vodă în anul
1353, demontată şi transportată pe cai de către oştenii
lui Ştefan Vodă la Putna, pe la anul 1468, şi reconstruită
într-o singură noapte
Cnezii maramureşeni - întemeietorii
mărcii (căpităniei) Moldovei
Din punct de vedere social-politic şi juridic,
Maramureşul şi-a păstrat calitatea de ,,mare voievodat
al românilor”, condus de un voievod al românilor din
Maramureş, documentele din prima jumătate a secolului
al XIV-lea menţionându-l ca ,,ţară” distinctă de Ungaria.3
Cnezii, în frunte cu voievodul lor, se întruneau la Sighet
(Marmaţia) - numit de către cronicarul Miron Costin
scaunul Maramureşului, unde se redactau documentele
locale, cărora li se imprima sigiliul cu cap de zimbru.
Ţinut mărginaş, aflat între principatul Haliciului, ameninţat
de litvani şi ţinuturile româneşti de la răsărit de Carpaţi,
călcate permanent de tătari, Maramureşul a devenit
obiectiv însemnat şi bază de plecare în expediţiile de
cucerire ale coroanei angevine. Regele Carol Robert a
acordat acestei fortăreţe naturale, înconjurată din toate
părţile de munţi înalţi, o atenţie deosebită în realizarea
planurilor sale. Prin favorurile acordate puternicelor familii
de cnezi români din Giuleşti, Mesteacăn (Nyres),
Strâmtura, Sarasău şi Bedeu, precum şi prin colonizări de
germani pe valea Tisei, la Hust, Vişc, Teceu, Câmpulung şi
Sighet, regalitatea angevină nu a fost nevoită să recurgă la
expediţii militare pentru cucerirea Maramureşului.
Cnezii şi voievozii câştigaţi de partea coroanei angevine,
prin oferirea unor avantaje materiale, au acceptat să
participe la campaniile militare întreprinse de oştile
regatului apostolic atât la răsărit, cât şi la sud de Carpaţi,
mai ales împotriva litvanilor şi tătarilor. În urma serviciilor
aduse, în anul 1317, Dragoş din Giuleşti, împreună cu fiii
săi - Giulea din Giuleşti, Drag şi Dragoş din Bedeu au fost
ridicaţi la rangul de nobili ai regatului Ungariei. Raguzanul
Giaccomo de Pietro Luccari afirma că Dragoş din Bedeu a
primit şi titlul de baron de Hust.
În anul 1336, Drag şi Dragoş din Bedeu erau servientes
regis, fiindu-le recunoscut cnezatul asupra moşiei Bedeu
(Bedeuhaza), conform dreptului românesc, izvorât din
stăpânirea ancestrală a pământului, peste care s-a
suprapus dreptul feudal ungar, care lega titlul de un act
scris al suveranului. Stratagema folosită de coroana
angevină prin implantări de oaspeţi regali construirea de
cetăţi (îndeosebi cetatea Hust), precum şi ridicarea unei noi
pături nobiliare, fără tradiţii, chiar dacă nu fusese
constrânsă să îmbrăţişeze catolicismul, a stârnit o puternică
opoziţie din partea vechilor familii de cnezi şi voievozi
maramureşeni, grupate în jurul voievodului Bogdan din
Cuhea, de pe Valea Izei, fost voievod al Maramureşului în
ultimii ani ai domniei regelui Carol Robert. Aceştia au
profitat de răscoala saşilor care a izbucnit după moartea
regelui Carol Robert (1342), precum şi de antrenarea
noului rege, Ludovic I (1342-1382), în expediţia împotriva
tătarilor la răsărit de Carpaţi, ridicând armele împotriva
funcţionarilor străini pe care regalitatea angevină îi
adusese în Maramureş. Forţele răsculate conduse de
voievodul Bogdan, având alături şi pe Crăciun de Bilca -
voievodul românilor din Bereg, au fost însă înfrânte, dar
din cauza noilor probleme militare apărute în Galiţia,
rezistenţa infidelilor români din Maramureş nu a putut fi
anihilată. În integrarea Galiţiei în politica de apărare a
regatului Ungariei din această direcţie, familia cnezilor din
Bedeu, în frunte cu Dragoş şi fiul său Sas, a jucat un rol
militar de prim ordin. Dragoş din Bedeu, bazat pe
angajamentul regelui Cazimir de a respecta religia ţării şi
vechile ei cutume, a fondat episcopia de Haliciu, încercând
să întemeieze un principa cuprins între Maramureş,
Moldova nordică şi Polonia meridională. Temerara sa
întreprindere nu a putut finalizată datorită ameninţării pe
care tătarii o prezentau pe cursul mijlociu al Siretului.
Luptele împotriva tătarilor, marcate de o victorie asupra lor
din partea oştilor transilvane, în valea Siretului, în anul
1345, şi urmate de crearea Episcopiei Milcoviei, în curbura
exterioară a Carpaţilor, au condus la mobilizarea
comitatelor răsăritene ale Transilvaniei (Braşov, Bistriţa şi
Maramureş), precum şi a Ţării Secuilor pentru apărarea
trecătorilor de eventualele invazii dinspre răsărit.
Angrenarea, în acelaşi timp, a oştilor regatului Ungariei, în
cooperare cu cele ale regatului Poloniei, în luptele pentru
alungarea litvanilor din Galiţia, a permis voievodului
Bogdan din Cuhea să ridice din nou steagul revoltei.
Refuzul cnezilor din Giuleşti de a i se alătura, a dus la o
ruptură definitivă între partizanii independenţei şi cei ai
regalităţii angevine, ajungându-se la ciocniri violente între
cele două tabere.Forţele care luptau pentru autonomie au
fost înfrânte de armata regală cu ajutorul cnezilor din
Giuleşti şi Bedeu, voievodul Bogdan din Cuhea fiind numit,
în anul 1349, infidel notoriu, dar nici de această dată nu a
putut fi îngenuncheat definitiv. Noile lupte împotriva
litvanilor, care în anul 1352 prădaseră Polonia, precum şi
greutatea cu care a fost respinsă o incursiune a tătarilor
care pătrunseră prin pasurile Carpaţilor până în Ţara
Secuilor, l-a obligat pe regele Ungariei să creeze un
avanpost puternic pentru apărarea trecătorilor Carpaţilor
răsăriteni. În acest sens, a apelat din nou la românii din
Maramureş şi din comitatele învecinate, care au permis
crearea unei noi ordini statale la răsărit de Carpaţi. În mod
paradoxal, acest avanpost a fost conceput şi ca mijloc de
propagare a catolicismului asupra românilor schismatici.
Reorganizarea ţinutului smuls cu armele de la tătari s-a
concretizat prin crearea, în anul 1353, a unei mărci de
graniţă, în fruntea căreia a fost numit Dragoş din Bedeu,
aflat aproape două decenii în slujba coroanei angevine.
Această , căpitănie - cum o numea cronicarul Grigore
Ureche în cronica sa, întinsă probabil de la târgul Siret până
la valea Bistriţei, a avut misiunea de a-i ţinea la distanţă pe
tătarii care încercau necontenit să pătrundă în Transilvania.
Anul II Nr. 2 1 decembrie 2017
Conf.univ.dr. Aurel V. David
Dragoş din Bedeu, împreună cu nobilii maramureşeni
din jurul său, a luat în stăpânire pământurile
cunoscute sub numele de Câmpul lui Dragoş, fiind
acceptat fără împotrivire de către căpeteniile
românilor localnici. Împreună cu fiul său, Sas, militar
destoinic, călit în luptele împotriva tătarilor şi
litvanilor, el a reuşit să-i respingă pe tătari la răsărit
de Prut şi chiar de Nistru şi să asigure liniştea în văile
Prutului, Siretului, Bistritei şi Moldovei. Moşiile lui
din Maramureş au fost împărţite între fraţii săi,
Giulea din Giuleşti şi Drag din Bedeu, precum şi cu
voievodul Seneslau de Dolha, probabil cumnatul lor.
În timp ce, în valea Moldovei, Sas era recunoscut ca
succesor al tatălui său (mort probabil în anul 1355) la
conducerea mărcii de graniţă, în voievodatul
Maramureşului Drag de Bedeu a primit demnitatea
de comite (Comite Drag olaco de Bedeuhaza), fără
să i se încredinţeze, însă, conducerea efectivă a
vreunui comitat. Regalitatea angevină s-a bazat, deci,
pe braţul înarmat al familiei cnezilor din Bedeu
pentru asigurarea liniştii în Maramureş, cât şi pentru
prevenirea incursiunilor tătarilor prin pasurile
Carpatilor şi a litvanilor în Galiţia. Sas şi cei cinci
feciori ai săi: Balica (Balk), Drag (Dragh), Ştefan
(Stephan), Dragomir (Dragumer) şi Ioan (Iohannes),
sprijiniţi de ceilalţi feciori de Domni ce-au venit din
Maramureş în Moldova, după cum se exprima
Grigore Ureche în cronica sa, au recunoscut
suzeranitatea coroanei angevine. Ei au încercat să-şi
extindă autoritatea asupra românilor de aici,
organizaţi în mici ţări, răsfirate din vecinătatea
Galiţiei, până la limanul Nistrului.
În urma noii expediţii întreprinse de regele către
Ungariei împotriva tătarilor şi litvanilor, după
emiterea ideii de cruciadă din 10 noiembrie 1354, a
fost creată o nouă marcă de graniţă la confiniile
principatului Haliciu, pe valea râului Sanok din ţinutul
cu acelaşi nume. În fruntea acesteia a fost numit
Ştefan, fiul voievodului Sas din Valea Moldovei, care
s-a sprijinit pe braţul înarmat al vitejilor aduşi din
Moldova, precum şi pe românii din Maramureş şi din
ţinuturile învecinate şi pe nenumăratele sate
româneşti existente sau create aici înainte de aceste
evenimente.36 Ştefan, fiul lui Sas, a adus în ţinutul
Sanok însemnele militare ale familiei, cunoscută în
documentele polone sub numele de Dragowye alias
Sassowye, iar ulterior sub numele de Sas, Sasowiec,
Sasowic adică urmaşii voievodului moldovean Sas.
urmare din pag. 3
cenaclul literar vatra
S-a accentuat faptul că pentru cunoașterea
rădăcinilor noastre s-ar fi cerut pe lângă
învățământul în limba maternă și un curs de istorie
a României.Dar ,în loc de aceasta ne trezim că ne
vom pierde și limba –unica legătură sfântă ,ce ne-a
rămas, cu strămoșii,cu neamul românesc,din care
facem parte,cu Patria-mamă.Pe lângă bucuria
întâlnirii la cenaclu și a sărbătorii naționale,analiza
articolului 7 al Le8gii Educației din Ucraina ne-a
lăsat un gust amar și o mulțime de semne de
întrebare,dar și privirile îndreptate spre România și
Comisia de la Veneția,care mai târziu a dat dreptul
României în cazul articolului 7 al Legii educației din
Ucraina.Și totuși situația românilor din Ucraina
rămâne neclară.Se pare că ,,dialogul surzilor cu
muții,, continuă și nu contează nici o
hotărâre ,indiferent de unde ar veni ea.Cu toate că
există mai multe metode de fortificare a limbii de
stat,metode democratice,care n-ar încălca dreptul
la existență al minorităților ,care sunt băștinași de
mai bine de 2000 de ani ,locuitori ai acestor
meleaguri,se escalează artificial naționalismul
ucrainean și situația minorităților este
distrugătoare. Simțim același lucru ca frații noștri
din Cernăuți și-o spunem cu cuvintele lor:
Mi-e frig, de frigul țării ce trăim!
De nu va trece frigul - noi murim!
Murim ca națiune... prea devreme!...
E Mama lângă noi... dar nu ne vede!
Golgota Neamului
14 februarie 2018 - 83 ani de la
nașterea poetului Grigore Vieru
Dacă visul unora a fost să
ajungă în Cosmos, eu viața
întreagă am visat să trec Prutul.
Poezia mea vine din marea
singurătate şi greaua suferinţă.
 Anul I Nr. 3 21 februarie 2018
Unde dai şi unde crapă...
prof. Ion HUZĂU
Nu de puţine ori zăbovesc cu gândul la ce se întâmplă
în jurul nostru, cât ne e de rău şi cine e de vină. Ca istoric
am tendinţa să caut cauzele în trecut, dar şi să îmi explic
evenimentele ce ne afectează prin deciziile luate de
oamenii cu putere politică, militară şi nu numai. Aşa că
nu pot să nu observ că problemele pe care a început să le
întâmpine învăţământul cu predare în limba maternă din
Ucraina au la origini politica expansionistă a Federaţiei
Ruse. Întâi, ruşii ne-au tăiat gazul, apoi au ocupat
Crimeia, iar acum ne gâtuiesc vorbitul în graiul mamei cu
mâinile altora... Acolo unde trăiesc vorbitori de limba
rusă, Vladimir Putin vrea să îşi bage nasul şi chiar să
devină stăpân.Preşedintele rus a declarat, nu odată, că
scopul lui e să protejeze poulaţia vorbitoare de limba
rusă. Limba vorbită majoritar într-un teritoriu a devenit
criteriu de justificare a existenţei unui stat sau pretext
pentru cucerire. De nenumărate ori am văzut în istorie
cum ruşii fac aşa ceva. Cel mai recent în Crimeia şi în
estul Ucrainei, unde au distrus viaţa normală a
ucrainenilor, au şters zâmbetul de pe faţa lor, le-au făcut
copiii să plângă şi i-au obişnuit cu sunetul zilnic al
armelor. Şi încă ceva important, o mulţime de oameni a
fost obligaţi să-şi părăsească casele şi să-şi caute liniştea
în altă parte, în vestul Ucrainei sau aiurea. Una e să mergi
la lucru în străinătate şi să ştii că acasă e căsuţa ta, unde
te aşteaptă familia şi mormintele stămoşilor. Şi cu totul
altceva e să nu ştii când te mai poţi întoarce, dacă ma
rămâne ceva în urma loviturilor de tun sau dacă mai
trăieşte vreun cunoscut de-al tău din copilărie. Nu îi
înţeleg pe ruşi! Mai mare tragedie nu poate exista decât
războiul, Aş dori ca graniţele să rămână aşa cum sunt pe
veci şi oamenii să nu mai sufere deşi şi noi am pirdut
multe...
Fără să vrea, Federaţia Rusă a dinamitat și învățământul
LA NORD DE TISA
cu predare în limba maternă în Ucraina.Sau poate că este
tot o măsură gândită în laboratoarele securităţii ruse. Nu
ştiu. Ce ştiu e că noua lege a educaţiei în Ucraina a vizat
întărirea limbii ucrainene ca limbă oficială de stat. Şi e
ceva normal, pntru că în estul Ucrainei locuitorii ţării
vorbesc numai limba rusă. Această lege a fost făcută cu
găndul la ruşi, nu la români... În timpul fostului Guvern al
Ucrainei format de Partudul Regiunilor, legislaţia a fost
modificată pozitiv în sensul acordării de drepturi
minorităţilor naţonale în ceia ce priveşte învăţământul în
limba maternă, care a favorizat în primul rând limba rusă.
Că au profitat şi alte etnii de prevederile acelei legi, e
adevărat. În acest mod s-a ajuns la normalitate. Dar
învăţământul cu predare în limba română nu a fost
aprobat prin acea lege dată Partidul Regiunilor, ci există
de multe zeci de ani, încă înainte de perioada Republicii
Sovietice Socialiste Ucrainene. Etnicii români au învăţat
mai întâi limba rusă ca limbă de comunicare cu alte
naţionalităţi din spaţiul ex sovietic, de fapt limba oficială a
Uniuniii Sovietice, apoi limba ucraineană ca limbă oficială
a Ucrainei. Nu s-au ferit s-o înveţe şi să o vorbească, aşa
cum fac ungurii... Dar vor să îşi păstreze limba lor
maternă şi pentru copiii lor. Ceia ce e normal într-o
societate democratică. Eu sper şi sunt convins că Rada
Supremă şi domnul preşedinte Petro Poroşenco să
aprobe ca predarea în limba română să fie realizată în
cotinuare în şcolile de stat din localităţile cu populaţie
românescă. Aşa cum şi domnul guvernator Ghenadie
Moskali a declarat, nu odată, în mass media, că ar fi cel
mai bine. Şi cum Comisia Veneţiană a recomandat ca în
textul legii să nu se prevadă că învăţământul cu predare
în limba maternă să fie asigurat în şcoli private. Pentru că
România este un stat membru al Uniunii Europene, care a
sprijinit Ucraina atunci când i-a fost greu, a declarat
răspicat că nu are pretenţii faţă de noi şi a dovedit că este
cel mai bun vecin pe care ţara noastră îl are, nu aşa cum a
făcut Federaţia rusă.
7
E
Grija Statului Român față
R S de tineretuuil românesc din
BU
afara granițelor - evoluție
pozitivă
Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de
studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare
în universități din România, potrivit unei Hotărâri adoptate în
ședința de Guvern de astăzi, în scopul promovării și protejării
dreptului cetățenilor ucraineni de etnie română de a studia
în limba maternă. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
(MRP) va acorda, într-o primă etapă, 1.000 de burse, în
cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români cu
domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate școlare
deosebite și care studiază în școlile cu predare în limba
română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă
maternă, din sistemul preuniversitar de învățământ din
Ucraina. Totodată, MRP, în parteneriat cu Ministerul
Educației Naționale, va acorda stagii de specializare în
România pentru 300 de cadre didactice din școlile românești
din Ucraina, în scopul dezvoltării și perfecționării
competențelor de predare a limbii române sau în limba
română. Stagiile de specializare sunt organizate de
Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea
Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Alexandru Ioan
Cuza din Iași și Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Vor
putea aplica pentru aceste stagii de specializare cadrele
didactice din școlile românești din Ucraina care dețin
diplome de studii ce permit exercitarea profesiei pe teritoriul
Ucrainei și fac dovada declarării apartenenței la spațiul
identitar român. Selecția cadrelor didactice se va face de
către instituțiile de învățământ superior care organizează
stagiile de specializare, cu sprijinul asociațiilor, organizațiilor
și fundațiilor etnicilor români din Ucraina. Măsurile luate
astăzi de Guvern au în vedere respectarea drepturilor la
identitate lingvistică a etnicilor români din Ucraina, prin
pârghii care să le asigure studiul în limba maternă.

urmare din pag. 4

VĂ POFTIM CA USPĂTOI
graniţele Patriei prin jertfa de sânge, Biserica este chemată a le apăra prin
întărirea sufletească şi puterea morală a locuitorilor mărginaşi ai ţării” . În
predica ţinută, episcopul Vasile Stan (intronizat ca Episcop al Maramureşului,
la 15 octombrie 1939) s-a referit la semnificaţia clopotelor de la Tisa, glas
puternic de chemare la desăvârşita unitate sufletească. Taina clopotelor
vestea, cu glasul de metal al acestora, de pe întinsul pământului până în înaltul
cerului, că “între graniţele noastre etnice pulsează toată vigoarea sufletului
românesc, care ne înfrăţeşte pe toţi cu glia strămoşească şi cu legea
românească” . Pe clopotele sfinţite se aflau inscripţii aducătoare de mulţumiri
pentru cei care s-au ostenit pentru realizarea lor.
Ca şi atunci inimile, speranţele şi răgăciunile se
ridicau spre bunul Dumnezeu! Episcopul Oradiei
Nicolae Popoviciu a descis seria cuvântărilor
vorbind întâi despre semnificaţia
clopotelor:”Vivos voco, mortuos plango, fulgura
frango” şi măreaţa catedrală, cu rol de
fortăreaţă nebiruită a trăiniciei şi veşniciei
noastre, ca neam românesc, pe meleaguri
maramureşene. Îndrăzniţi dar a arăta şi spune
oricui vă stă în cale: că strămoşii noştrii n-au
venit de nicăieri, şi că au fost statorici în vatra
lor, că frumoasele, demnele şi mândrele chipuri
de pe Columna de la Roma ne eternizează
prezenţa pe plaiurile ce le locuim, iar columna a
făcut steagul şi neamul nostru. Pentru noi
românii limba, teritoriul, credinţa şi istoria au Preotul Ioan Bun de la
fost sublimă libertate!. Micherechi
Un principiu numit loialitate (urmare din pag. 2)
Tot România a dat dovadă de loialitate şi atunci, permiţând retragerea armatei,
refugiaţilor, guvernului, tezaurului polonez pe teritoriul său şi îmbarcarea lor spre
Marea Britanie. La fel, în 1941, când Germania a invadat Iugoslavia, România a fost
invitată să preia Banatul sârbesc, porţiunea din Banat rămasă în Iugoslavia în 1919.
România refuză din nou să ia parte la sacrificarea şi împărţirea unui aliat, mai mult, Ion
Antonescu îl notifică pe Hitler, anunţând că în cazul în care armata maghiară va intra în
teritoriile locuite de români în Iugoslavia, armata română va intra după ele, le va
combate şi le va scoate afară. Indiferent de conducere, România s-a dovedit loială,
respectând înţelegerile cu aliaţii, întărind astfel cele spuse de contele de Saint-Aulaire
imediat după primul război mondial: Poporul român este un gentleman colectiv. Când
spun popor, nu exclud guvernul şi clasele superioare. Dacă a fi gentleman înseamnă a fi
om de onoare şi mai ales de a-ţi ţine promisiunea, ba chiar mai mult decât promisiunea,
guvernul român este un supergentleman deoarece prezentându-se cu exactitate la
întâlnirea din luna august 1916, el şi-a ţinut mai mult decât promisiunea, deşi rămăsese
singur, după abandonarea aliaţilor săi. El aparţine înaltei nobilimi, dacă a fi nobil
înseamnă să ai mai multe îndatoriri decât drepturi.
Românii din Transcarpatia
Trăiesc prin neamul, care mă adapă
Cu libertatea dacilor străbuni,
Și tot ce-i sfânt în sufletul meu păcătos
Le am ca moștenire de la neamul meu frumos!
Despre soarta românilor din Maramureșul istoric se vorbește mult în
ultimul timp. O mână de români-urmași ai dacilor liberi,uitați dincoace
de Tisa,falnicul râu formând granița înstrăinării, a îndepărtării,a uitării
fraților de același sânge. Românii de aici, ce-au învățat singuri să
supravețuiască atâtor regimuri politice, au reușit să-și păstreze limba
și obiceiurile și parțial religia. Marea lor durere a constat în Ana ȘIMAN
înstrăinarea de frații de sânge, în indiferența și nepăsarea exprimată o
bună bucată de timp.Îi mai doare și acum faptul că nu sunt recunoscuți români, ce făcură parte
dintr-o singură țară,din acelaș neam,așa cum sunt din temelia lor,cu toate că deschiderea
Consulatului de la Slatina le-a adus speranțe mari și împlinirea unui vis. Se măgulesc cu gândul că
cândva până la Hust au fost strămoșii lor.Se măgulesc cu gândul că la Marea Unire de la Alba Iulia
1918 au avut reprezentanții lor,cu toate că acolo s-a strigat De la Nistru pân la Tisa ei au cerut
schimbarea acestui lozung. N-a urmat nici o schimbare... Sunt priviți de mulți și cu ură și cu invidie,
mai ales atunci,când merge vorba despre casele lor exagerat de mari și frumoase.Însă,sunt puțini
aceia care înțeleg ce jertfe stau în spatele lor-muncă enormă,despărțirea pentru perioade
îndelungate de timp de cei dragi,timp petrecut în țări străine departe de părinții bătrâni,departe
de copiii,care cresc și învață a vorbi,fac primul pas în lipsa lor. La prima vedere s-ar părea că la
mijloc e o minte nesănătoasă.Acel ce-și iubește copiii,părinții,plaiul natal nu se duce departe de
ele.Dar să nu uităm un lucru:ce poți să faci într-o țară,unde nu există locuri de muncă pentru
oamenii dornici să muncească,unde ca să-ți înveți copiii trebuie ,,să dai spargere la bancă,, ,ca să te
angajezi la lucru cu salariu mizer pe lângă studii corespunzătoare trebuie să ai cu ce și cui să-i unge
palma.
La aceleași locuri de muncă,slab plătite,în cele mai multe cazuri, nu există posibilitatea de
creștere profesională.Și chiar dacă există,de cele mai multe ori nu pentru ei.Nimicuri cu prieteni
tari în spate pot să beneficieze de tot ,în schimb ce adevăratele valori sunt distruse.
Văzând astfel de dreptăți ale leilor acești oameni au decis să fie stăpâni singuri pe soarta lor,
sigur, în măsura posibilului. Îi costă mai mult, plătesc mereu două prețuri și uneori chiar prețul
propriilor vieți. E și aceasta un fel de libertate, deși mult prea costisitoare și de durată scurtă. Dar
să nu uităm de regele Decebal, care nu s-a dat prins de romani. Libertatea pentru el a însemnat
mai mult ca însăși viața. Și în venele fraților mei curge sângele dacilor. Merită tot respectul pentru
hărnicia și independența lor. Ei nu țin mâna întinsă, nu așteaptă nimic de la nimeni, își dobândesc
singuri totul. Da, uneori, dorința de-a avea strictul necesar crește în mai mult și mai mult și în
goana această după îmbogățire se pierd adevăratele valori omenești. Peste tot există riscuri, riscul
să nu te poți opri la timp, să nu înțelegi când e de ajuns, să pierzi momentul, dar există și riscul să
n-ai ce pune pe masă, cu ce să-ți îmbraci copiii, cu ce să-ți îngropi părinții... Daca ar fi să vorbim
despre istoria caselor mari, de unde această poftă, ar trebui să întoarcem câteva file din istorie și
să căutăm în perioada soveticilor, când fiecare părinte din puținii bănuți ce a reușit să-i adune cu
greu, îi depuse la bănci, ca să aibă la bătrânețe, ca să-și poată ajuta copiii, dându-i la studii, ca să-și
continuare în pag 8
8 LA NORD DE TISA
Trecerea la cele veșnice a profesorului Gheorghe Opriș
O ştire groaznică a zguduit toată suflarea
românească din dreapta Tisei. A trecut la
cele veșnice profesorul Gheorghe Opriş
din Slatina, personalitate marcantă a vieţii
culturale a românilor maramureşeni, unul
dintre întemeietorii primei asociaţii
social-naţionale şi culturale din
Maramureşul de la nord de Tisa,
cunoscută decenii dea rândul în toate
colţurile lumii unde trăiesc etnici români,
căci, Asociaţia GEORGE COŞBUC
Gheorghe OPRIȘ
condusă de către acesta şi-a îndeplinit misiunea de a propaga pe
meleagurile noastre ideea sfântă a românismului, a continuităţii noastre
unde trăim de milenii. Moartea lui subită ne-a îndurerat profund. Am
pierdut un adevărat lider, un excelent profesor, un mare român. Doar
două zile de viață îi mai lipseau pentru a sărbători frumoasa vârstă de 60
de ani, dar moartea nemiloasă l-a răpit dintre noi pentru totdeauna.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
S-a născut pe data de 27 ianuarie 1958 la Slatina, raionul Rahău din
Transcarpatia, şi-a făcut studiile la şcoala nr. 2 din localitatea natală
terminând-o cu rezultate excelente. A reuşit să dea cu succes examenele
de admitere la facultatea de limbi străine a Universităţii de Stat de la
Cernăuţi. După terminarea facultăţii a lucrat ca profesor atât în localitatea
Strâmtura, raionul Teceu, cât şi la Slatina. În calitate de preşedinte a
Asociaţiei GEORGE COŞBUC a cunoscut o mulţime de oficiali români şi
ucraineni, inclusiv preşedinţi de state. Pentru merite deosebite în
propăşirea neamului românesc a fost decorat de o mulţime de ori.
Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!
REDACȚIA
g. 5 Mai suntem încă urmaşii lui Decebal, mai trăim
din pa încă sub lumina nemuritoare şi rece a Luceafărului…
are ă în
urm aprins Nu ne putem trăda neamul prin limbă, iar pentru
lă
nde et asta, în fiecare clipă ar trebui să sărbătorim în suflet
O ca sufl faptul că am rămas să trăim pe pământul strămoși-
lor, că nu ne-am pierdut rădăcinile, că nu ne-am vândut sufletele şi că nu
ne-am uitat limba, deși am rămas înstrăinați de Patria-mamă! Trăim vremi
de restriște și trebuie să fim demni de înaintașii noștri, care au păstrat cu
sfințenie tot ce avem noi azi, să nu dăm înapoi, căci riscăm să stingem
candela din sufletele noastre, și să rămânem în întuneric...
Românii din Transcarpatia urmare din pag. 7
poată zidi o casă... și într-o clipă se pierde totul, tot ce-au agonisit o viață.
Neâncrederea oamenilor în puterea și legile statului i-a împins să caute
metode de supraviețuire.În împrejurările, când nu poți conta pe
nimeni,când adevărul nu mai este adevăr, când totul, absolut totul are preț
de vânzare și cumpărare trebuie să faci ceva de unul singur. Unica metodă
de-a beneficia de pe urma muncii personale și posibilitatea de-aș ajuta
copiii o vedeau în construcția caselor. În lupta aceasta în care i-a împins
neîncrederea în regimurile de conducere, care se schimbau, dar nu
aduceau nimic bun pentru populație, s-a cam pierdut frâna și se
exagerează enorm... Dar ce să faci? Au făcut și mai fac și acum cum îi duce
capul, cum știu, cum pot. Și-au pierdut naționalitatea, în buletine nu mai
sunt români, sunt ucraineni. Sunt români doar în suflet. Ciudat, să trăiești
pe pământ strămoșesc de mai bine de 2000 de ani, dar să faci parte din
altă țară, să fii român și să te numești altfel... Cu toate acestea și-au păstrat
graiul, cu greu, dar totuși, l-au păstrat. E o limbă arhaică, după cum spun
frații noștri din România, când vin în vizită. Așa e. Aici limba română nu
este la același nivel de comunicare ca dincolo, se comunică și-n ucraineană,
s-a comunicat în rusă și maghiară, dar e aceeași limbă, limba doinelor de
dor. Și acum, când și graiul e în pericol de moarte, unde sunteți frați
români? Au fost multe încercări de-a ne distruge. Una dintre cele mai mari
încercări, așa simțisem noi, a căzut pe școala românească din cea mai mare
localitate – Apșa de Jos, când ca directoare într-o școală românească a fost
numită o rusoaică, care a deschis la baza școlii clase ruse, mai târziu
ucrainești. S-a lucrat cu părinții, li s-au spălat mult creierii pentru a dovedi
că-i mai bine și mai prestigios să-ți dai copii în asfel de clase. Au existat
încercări și în alte școli, dar miza s-a pus anume pe cea mai mare localitate
românească. Noroc că mai există români adevărați, care luptă cum pot să
educe dragostea de tot ce-i strămoșesc. Din an în an, însă, numărul lor e
tot mai mic. Și ceea ce s-a distrus pe parcursul mai multor ani e greu să
repari, iar uneori imposibil. E important să calculăm cu cugetul rece tot ce
se întâmplă ca să putem preveni unele lucruri, să ne putem apăra, când
suntem singuri, fără ajutor, să ne unim. Nu degeaba proverbul strămoșesc
spune În unire stă puterea. Ambițiile personale și visurile de mândrie nu
valorează nimic când nu sunt legate de familia, prietenii, neamul tâu. Ni se
dă ultima și cea mai mare lovitură, lovitura de moarte a noastră ca
naționalitate în Ucraina. Este vorba despre articolul 7 al Legii educației din
Ucraina. E cazul când întrebarea personajului lui Șhakespeare A fi sau a nu
fi? e mai actuală ca niciodată pentru românii din Ucraina. Ni se taie
răsuflarea, ni se zdrobesc rădăcinile,și asta, în condițiile când noi, românii,
respectăm statul în care trăim, învățăm limba de stat și istoria lui, pentru
că chiar în istorie există momente comune, încercări și greutăți prin care
am trecut umăr la umăr români și ucraineni, ucraineni și români. Și atunci,
de ce?
E dureros adevărul...Dar trebuie să încercăm să spunem lucrurilor pe
față. Poate că unii vor spune că-i o nebunie. Dar ce ne mai rămâne în afară
de nebunia de-a spune adevărul?!
Apărută cu sprijinul SC ARAMIS SRL
 Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în totalitate autorilor
ACEASTĂ PUBLICAŢIE NU ESTE DE VÂNZARE!
Anul II Nr. 2 1 decembrie 2017
știrile... pe scurt
* Kitsch-ăreala unui mare om de cultură
Nu demult, conform publicației ziarului electronic directmm.ro, a avut loc ședința Consiliului
Județean MM referitoare la anumite manifestări cultural-artistice din județ, celebrul personaj care
deseori confundă cultura cu agricultra (sau vițăvercea, cum ar zice un brav educator de patrupede) a
cugetat prefund Cred că după 26 de ani e momentul să oprim kitch-ăreala asta și starea de
neprofesionalism în care este pregătită această treabă (dacă personajul face referire la lucrările
agricole s-ar putea să aibă dreptate). Regretăm că domnul Daea (care iubește oaia) nu-și obligă
confrații să iubească și limba română și geografia, chiar dacă aceste discipline nu s-au studiat la
facultățile de Științe Agricole. Nu de alta, dar mărețul om de cultură care a prevestit dispariția limbii
române, umblă cu același discernământ prin lume reprezentând cu fala-i caracteristică județul
Maramureș în țara cedrilor. Iar când rostea un interesant speech a șocat auditoriu prin înalta ținută
intelectuală afirmând că fiind în Beirut a constatat frumusețea acestui oraș, capitală a Libiei. Îl sfătuim
pe domnul specialist în culturi agricole să absolve la modul serios opt clase elementare și să nu mai
confunde cultura cu agricultura. Dacă nu s-ar fi opus cu vehemență solicitării Asociației Culturale
“Boema OJT” Baia Mare de a fi sprijinită de către Consiliul Județean MM în organizarea activităților
legate de 01 decembrie și 15 ianuarie în Ukraina, am fi pus o vorbă bună pe lângă o școală generală
unde să-și înceapă în mod serios anumite apucături culturale. Despre eroismele culturale trecute,
prezente și viitoare (de care suntem siguri) ale acestuia vom reveni.
* Eroii neamului
La 21 ianuarie 1852 s-a născut marele luptător pentru drepturile românilor ardeleni preot
doctor Vasile Lucaciu. După terminarea studiilor în 1885 a activat ca preot greco-catolic în
localitatea Șișești, județul Maramureș. Aici a ridicat o biserică monumentală dedicată unirii
tuturor românilor. A fost inițiator și semnatar al Memorandumului și în calitate de lider a
Partidului National Roman s-a luptat pentru Marea Unire având de suferit repetate întemnițări
din partea autorităților Austro-Ungare. Anul acesta la împlinirea a 166 de ani de la naștere, la
Casa Memorială a Marelui Român din localitatea Apa s-a organizat o importantă manifestare
culturală la care din Județul Maramureș au participat delegațiile Asociației Culturale “Boema
OJT” Baia Mare și a Asociației Județene Cultul Eroilor “Regina Maria” condusă de col.(r) Ioan
Bota. Primarul Radu Trandafir, organizatorul acestei excelente manifestări, a rostit la bustul
Eroului un interesant și emoționant discurs patriotic. După aceea, la Centrul Cultural Apa s-a
lansat volumul “Părintele dr. Vasile Lucaciu în revista sătmăreană Eroii Neamului” autor col.(r)
Voicu Șichet din Satu Mare. De asemenea istoricul Simion Retegan a prezentat cartea “Luptând
pe două fronturi. Memorandistul Vasile Lucaciu”. Cărțile s-au bucurat de aprecierea unanimă a
participanților. A ieșit în evidență discursul col.(r) dr. Constantin Moșincat din Oradea, care
după o analiză competentă și bine documentată a celor două cărți, a deplâns lipsa de
personalitate a Statului Român în evidențierea și păstrarea valorilor culturale românești în
această parte a României, menționând faptul că la muzeul din Carei nu există nici o inscripție în
limba română. Manifestarea s-a încheiat cu intonarea de către participanți a celebrului cântec
“Doina lui Lucaciu”.
* La comemorarea lui badea George născut 1 august 1935 decedat 23 februarie 1919
(discurs ce va fi rostit)
Spiritul acestui mare bărbat al neamului românesc ne-a adunat aici în această Mică Romă a Codrului , care
este satul Băsești. Badea George a fost unul dintre cei mai mari și mai aprigi luptători pentru ca neamul românesc
să dăinuească peste veacuri. La Alba Iulia , la 1 decembrie1918, bolnav și bătrân, după o noapte petrecută într-o
cameră de hotel neîncălzită afirmă cu patos: “După ziua asta aștept de 80 de ani. A venit chiar dacă această cale
m-ar costa viața, căci de acum pentru mine numai rămâne alta decât să zic și eu ca și dreptul Simion din Scriptură:
Acum slobozește Doamne pe robul tău în pace”. Vicepreședinte 1881-1902 și apoi președinte al Partidului Național
Român, lider al mișcării Memorandiste, condamnat și închis la VACS, chinuit de dușmani pentru vina de a fi roman
și de a se lupta pentru drepturile lor la pământul străbunilor săi își declamă crezul luptei de o viață:
“Să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazu: Unirea tuturor celor de
o limbă și o lege într-un singur și nedespărțit STAT ROMÂNESC”.
Badea George îți mulțumim și în veci să-ți fie pomenit numele și spiritul.
Elevii liceului Mihai Eminescu în competiții
școlare
Olimpiadele raionale:
>ŝŵďĂƵĐƌĂŝŶĞĂŶĉ, locul III - Grin Avgustina-Maria - clasa 9, , Pricop Nicoleta – clasa 10, Popșa Celemen
Adriana – clasa 11, Profesoara - Maria Djugan
>ŝŵďĂƌŽŵĂŶĉ͕ locul I - Grigor Letisia - clasa 11, Pricop Nicoleta – clasa 10, locul III - Popșa Celemen Adriana
– clasa 11, Profesoara - Ana Pulisca
>ŝŵďĂĨƌĂŶĐĞnjĉ, locul I - Grigor Letisia - clasa 11, Pricop Nicoleta – clasa 10, Grin Avgustina-Maria - clasa 9,
locul II - Ionela Lumei – clasa 11, Ionela Popovici – clasa 10, locul III - Bianca Simionca – clasa 8, Profesoarele
– Valeria Bococi, Maria Dan
ĐŽŶŽŵŝĂ, locul II - Vasile Marina – clasa 10, Profesoara – Daniela Craveț
Olimpiada regională
>ŝŵďĂƌŽŵĂŶĉ͕ locul I - Grigor Letisia - clasa 11, Pricop Nicoleta – clasa 10, locul III - Popșa Celemen Adriana –
clasa 11, Profesoara - Ana Pulisca
Mica Academie de Științe
/ƐƚŽƌŝĂ, locul I - Grigor Letisia - clasa 11,
ƌĞƉƚ, locul II - Daiana Tâmchiv – clasa 11
Profesoara – Daniela Craveț
Deși liceul are doar 58 de elevi, cadrele didactice de aici își înțeleg adevărata lor menire de dascăl fiind
preocupați doar de activități specifice unei instituții de învățământ de elită. Activitatile didactice nu au
caracter economic, neimplicându-se deloc în realizarea planului la terasă și ponegrirea colegilor.
Rezultatele elevilor, după competența profesorilor. Asociația Culturală “Boema OJT” Baia Mare va premia
toți elevii merituoși (cum a făcut de fiecare data în ultimii patru ani).
Redacția: Ioan Huzău - red. șef, Cristian Mareș, Ananei Gagniuc, Aurel C. David