Mai ascultă-ne odată, de acolo dintre stele

Vorba scrisă despre tine, geniul literaturii mele !

Ce pot să spun eu despre un geniu, este că nu pot zice nimic. Oare enigma lui Eminescu poate fi
pusă pe hârtie sau scrisă cu călimară? E imposibil a descoperi taina marelui poet, noi cei care
suntem crescuți cu opera sa sub pernă , pe care îl găsim la orice pas... Lângă plopi, privind la
stele, în lac, prin păsări pe bolta cerului fiecare locușor și fiecare părticică este descrisă de el cu
mare dragoste și afecțiune fără sfârșit. Da, de dragoste dragii mei și anume de dânsa Eminescu
era copleșit întotul. Îndrăgea locurile pe unde călătorea, colțișoarele ascunse ale naturii el ni le
descrie ca povești fantastice cu un interes anume. Totul se transformă in scenariu de vis, așa le
descrie cum merită ele să fie văzute. Dar cel mai de pre este dragostea poetului față de femeie,
ea este pentru el obiectul care ascunde tainele lumii care nu pot fi descoperite nici până în
prezent. Femeia la el apare gingașă, tandră, copleșitoare , vicleană, învingătoare. Ea este firicelul
care dă viață și ia viața.

“Astfel robit de-aceeași jale/Petrec mereu acelaș drum.../În taina farmecelor sale/E un nu știu ce
ș-un nu știu cum”. Dragostea de țară persistă în opera marelui poet,dar vreau să spun că tot ea a
devenit și cumpăna sa. Pentru dreptate și neam el a plătit din plin. În poezia Ce-ți doresc eu ție ,
dulce Românie el spune totul ,el dorește să vadă o astfel de țară, fără dușmani,liberă, dragoste
între neam și fiii țării. Povara unui geniu. El singur ne dă răspunsul ce e geniul? «Virtutea? e-o
nerozie; geniul ? o nefericire.» Dar a fost fericit marele poet al neamului ? Aceasta ar fi
întrebarea la care noi urmașii lui suntem nevoiți să găsim răspunsul, dar fără critici pentru acest
geniu tânăr.Fiecare rând, fiecare poezie poate fi tezaurul românilor ,este codul de identitate ca
popor demn spre nemurire. În versurile poetului recitite de mii de ori găsesc vorbe profetice, el
parcă știa și simțea soarta noastră,dorind să ne ferească de greutăți și greșeli.
Trebuie să mulțumim și să recunoaștem că merităm să avem așa poet care a suferit , a fost
criticat, a iubit și doar după moarte recunoscut pe deplin.

„Meriți tu Luceafăr blând/Vorbele de laudă/Și a noastre guri strigănd/Recunoaștem faima.”

Doresc să închei cu cuvintele lui Eminescu pentru criticiii lui: “Critici voi cu flori deșerte/Care
roade n-ați adus/E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai de spus.”