Pintilie Ştefan (gr.

6102)
IEEIA

Mecanica clasică
Cinematica punctului material

1.1 Traiectoria şi ecuaţiile cinematice

Pentru a studia modul în care se modifică în timp poziţia unui punct material în
raport cu un altul, este nevoie de a defini un sistem de referinţă (denumit adesea şi reper),
considerat fix în contextul problemei de studiat. Poziţia în raport cu reperul a punctului
material a cărui mişcare o studiem este precizată prin aşa-numitul vector de poziţie.

Acesta, notat cel mai adesea cu r , are originea în originea reperului, iar vârful – în
punctul material studiat. Proiecţiile lui r pe axele sistemului de referinţă utilizat (notat
prescurtat cu SR) determină, de asemenea, în mod univoc, poziţia unui punct din spaţiu.
Într-un spaţiu tridimensional, poziţia mobilului, notată cu P în Fig.1.1, este determinată
de un triplet de numere, numite coordonate, care reprezintă distanţe şi/sau unghiuri.
Utilizarea reprezentării vectoriale are avantajul că expresiile mărimilor cinematice nu
depind de tipul de coordonate ales.
Distanţa dintre două puncte din spaţiu se numeşte metrică. Mecanica newtoniană
foloseşte metrica euclidiană, denumită adesea şi metrica galileeană, în memoria lui
Galileo Galilei.

Figura 1.1: Reprezentarea traiectoriei unui punct material. La momentul t punctul mobil se află în P, descris de
vectorul de poziţie r

Distanţa dintre două puncte P1 ( x1 , x2 , x3 ) şi P2 ( y1 , y 2 , y 3 ) , exprimată într-un sistem

de coordonate carteziene , este dată de relaţia:
1

d  [( x  x ) 2  ( y  y ) 2  ( z  z ) 2]2
2 1 2 1 2 1
(1.1)
 Traiectoria unui corp este curba descrisă de acesta în decursul mişcării, adică
locul geometric al poziţiilor succesive ocupate de mobil în decursul mişcării. În mecanica
clasică se consideră că traiectoria corpului este bine determinată , iar mulţimea poziţiilor
succesive ocupate de acesta în decursul mişcării este continuă. Să descriem, aşadar,
poziţia unui punct material care se deplasează pe o curbă oarecare, cu ajutorul unui vector

de poziţie, notat r (Fig.1.1). Legea de  
mişcare a mobilului este exprimată generic prin
ecuaţia vectorială: r  r (t ) (1.2)
care este echivalentă cu trei ecuaţii scalare, ce descriu variaţiile în timp ale coordonatelor
mobilului. De exemplu, în cazul unui sistem de coordonate cartezian tridimensional:
x  x (t ) (1.3)
y  y (t ) (1.4)
z  z (t ) (1.5)
Ecuaţiile (1.3), (1.4), (1.5) se numesc ecuaţii parametrice ale mişcării (parametrul
este timpul t). Prin eliminarea timpului din ecuaţiile parametrice sus-menţionate, se
obţine ecuaţia traiectoriei.


Figura 1.2: Vectorul deplasare, în intervalul t 2  t1 , notat cu ∆ r , reprezintă diferenţa
  
vectorilor de poziţie ai punctelor P 1 şi P 2 : ∆ r  r2  r1 .

1.2 Legile lui Kepler şi atracţia universală

Legea atracţiei universale a fost formulată de Isaac Newton, plecând de la

principiul fundamental al dinamicii şi de la rezultatele anterioare ale lui Galilei şi Kepler,
în cadrul modelului heliocentric al lui N. Copernic. Cele trei legi ale lui Kepler, privitoare
la mişcarea planetelor sistemului solar, sunt:

1. Legea orbitelor eliptice: Planetele se mişcă în jurul Soarelui pe traiectorii

eliptice, Soarele fiind într-unul din focare.
2. Legea ariilor : Viteza areolară a oricărei planete din sistemul solar este o
constantă a mişcării.
3. Legea perioadelor : Raportul dintre pătratul perioadei mişcării şi cubul
semiaxei mari are o valoare constantă pentru toate planetele sistemului solar.

Primele două legi sunt consecinţe directe ale conservării momentului unghiular al
unui corp sub acţiunea unei forţe de tip central, aşa cum a fost demonstrat anterior. Să
demonstrăm acum cea de-a treia lege a lui Kepler. Pentru aceasta, vom evalua perioada
A ab
mişcării pe orbita eliptică: T   (2.1)
a J /(2m)

Ţinând cont că: b  a 1   2 (2.2), şi folosind prima relaţie din sistemul de

T 2 4 2 m
ecuaţii se găseşte: 3  . (2.3)
a k
Înlocuind acum constanta k, constatăm că, într-adevăr acest raport este
independent de masa planetei:
T 2 4 2
 (2.3)
a3 M

În tabelul următor sunt prezentate câteva date referitoare la sistemul planetar al

Soarelui,unele exprimate în unităµi de măsură specifice Pământului.

Planeta Raza ( T(ani) ℰ Masa(

R Pam ) M Pam )
Mercur 0,387 0,241 0,206 0,055
Venus 0,723 0,615 0,007 0,815
Pământ 1,000 1,000 0,017 1,000
Marte 1,524 1,881 0,093 0,107
Jupiter 5,203 11,862 0,048 317,94
Saturn 9,539 29,460 0,056 95,18
Uranus (1781) 19,191 84,020 0,046 14,53
Neptun (1846) 30,061 164,77 0,010 17,13
Pluto (1930) 39,529 247,68 0,248 0,0022

Forţa de atracţie gravitaţională dintre două corpuri purtătoare de sarcină

(masă) gravitaţională este direct proporţională cu produsul maselor gravitaţionale ale
corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele:
 mm
F   1 2 2 eˆr
r

1.3. Rotaţia rigidului în jurul unei axe fixe

În afara mişcării de translaţie, rotaţia în jurul unei axe fixe reprezintă un al

doilea tip de mişcare simplă a rigidului.
O paralelă între mărimile fizice specifice mişcării de translaţie şi celei de
rotaţie este prezentată în Tabelul 1.2.
 Tabela 1.2: Analogia dintre mărimile specifice mişcării rectilinii şi celei
de rotaţie în jurul unei axe.

Mişcarea rectilinie Mişcarea de rotaţie

Poziţia: x Poziţia unghiulară: 
dx d
Viteza: v  Viteza unghiulară:  
dt dt
dv d 2 x d d 2
Acceleraţia: a   2 Acceleraţia unghiulară:    2
dt dt dt dt
Ecuaţiile mişcării uniform accelerate: Ecuaţiile mişcării uniform accelerate:
v  v 0  at    0  t
at 2 t 2
x  v0 t    0t 
2 2

I   r 2 dm
Masa: m
Momentul de inerţie:

Impulsul: mv Momentul cinetic: J  I

Forţa: F Momentul cuplului:
F  ma M  rF sin 
 dp  M  I
F  
dt  dJ
M 
dt
Energia cinetică de translaţie Energia cinetică de rotaţie:
1 1
E c  mv 2 Ec  I 2
2 2
Energia potenţială: E p (x ) Energia potenţială: E p ()
x 
E p ( x )    F ( x )dx E p (  )    M (  ) d
x0 0

dE p ( x ) dE p ()
F ( x)   M ( )  
dx d