Pintilie Ştefan (gr.
6102)
IEEIA
Mecanica clasică
Cinematica punctului material
1.1 Traiectoria şi ecuaţiile
cinematice
Pentru a studia modul în care se
modifică în timp poziţia unui punct
material în raport cu un altul, este nevoie
de a defini un sistem de referinţă
(denumit adesea şi reper), considerat fix
în contextul problemei de studiat. Poziţia
în raport cu reperul a punctului material
a cărui mişcare o studiem este precizată
prin aşa-numitul vector de poziţie.
Acesta, notat cel mai adesea cu ⃗r , are
originea în originea reperului, iar vârful
– în punctul material studiat. Proiecţiile
lui r pe axele sistemului de referinţă
utilizat (notat prescurtat cu SR)
determină, de asemenea, în mod univoc,
poziţia unui punct din spaţiu. Într-un
spaţiu tridimensional, poziţia mobilului,
notată cu P în Fig.1.1, este determinată
de un triplet de numere, numite
coordonate, care reprezintă distanţe
şi/sau unghiuri. Utilizarea reprezentării
vectoriale are avantajul că expresiile
mărimilor cinematice nu depind de tipul
de coordonate ales.
Distanţa dintre două puncte din
spaţiu se numeşte metrică. Mecanica
newtoniană foloseşte metrica euclidiană,
denumită adesea şi metrica galileeană, în
memoria lui Galileo Galilei.
.
Figura 1.1: Reprezentarea traiectoriei unui punct
material. La momentul t punctul mobil se află în P,
descris de vectorul de poziţie r
Distanţa dintre două puncte
P1 ( x 1 , x2 ,x 3 ) P2 ( y 1 , y 2 , y 3 ) ,
şi
exprimată într-un sistem de coordonate
carteziene , este dată de relaţia:
1
2 2 2
d= [( x2 −x1 ) +( y 2− y 1 ) +( z 2−z 1 ) ] 2
(1.1)
Traiectoria unui corp este curba
descrisă de acesta în decursul mişcării,
adică locul geometric al poziţiilor
succesive ocupate de mobil în decursul
mişcării. În mecanica clasică se
consideră că traiectoria corpului este
bine determinată , iar mulţimea poziţiilor
succesive ocupate de acesta în decursul
mişcării este continuă. Să descriem,
aşadar, poziţia unui punct material care
se deplasează pe o curbă oarecare, cu
ajutorul unui vector de poziţie, notat
⃗r (Fig.1.1). Legea de mişcare a
mobilului este exprimată generic prin
ecuaţia vectorială:
⃗r =⃗r (t ) (1.2)
care este echivalentă cu trei ecuaţii
scalare, ce descriu variaţiile în timp ale
coordonatelor mobilului. De exemplu, în
cazul unui sistem de coordonate
cartezian tridimensional:
 x=x (t ) (1.3)
y= y (t ) (1.4)
z=z(t ) (1.5)
Ecuaţiile (1.3), (1.4), (1.5) se
numesc ecuaţii parametrice ale mişcării
(parametrul este timpul t). Prin
eliminarea timpului din ecuaţiile
parametrice sus-menţionate, se obţine
ecuaţia traiectoriei.
2. Legea ariilor : Viteza areolară
a oricărei planete din sistemul solar este
o constantă a mişcării.
3. Legea perioadelor : Raportul
dintre pătratul perioadei mişcării şi cubul
semiaxei mari are o valoare constantă
pentru toate planetele sistemului solar.
Primele două legi sunt consecinţe
directe ale conservării momentului
unghiular al unui corp sub acţiunea unei
forţe de tip central, aşa cum a fost
demonstrat anterior. Să demonstrăm
acum cea de-a treia lege a lui Kepler.
Pentru aceasta, vom evalua perioada
mişcării pe orbita eliptică:
A π ab
T= =
Ωa J /(2m) (2.1)

2
Ţinând cont că: b=a 1−ε √
Figura 1.2: Vectorul deplasare, în (2.2), şi folosind prima relaţie din
sistemul de ecuaţii se găseşte:
intervalul t 2−t 1 , notat cu ∆ ⃗r , T2 4 π2m
reprezintă diferenţa vectorilor de poziţie =
a3 k . (2.3)
ai punctelor P 1 şi P2 : ∆
Înlocuind acum constanta k,
⃗r =⃗r 2 −⃗r 1 . constatăm că, într-adevăr acest raport
este independent de masa planetei:
1.2 Legile lui Kepler şi atracţia T2 4 π2
=
universală a3 γM (2.3)

Legea atracţiei universale a fost În tabelul următor sunt prezentate

formulată de Isaac Newton, plecând de câteva date referitoare la sistemul
la principiul fundamental al dinamicii şi planetar al Soarelui,unele exprimate în
de la rezultatele anterioare ale lui Galilei unităµi de măsură specifice Pământului.
şi Kepler, în cadrul modelului
heliocentric al lui N. Copernic. Cele trei Planeta Raza ( T(ani) ℰ Masa(
legi ale lui Kepler, privitoare la mişcarea R Pam M Pam )
planetelor sistemului solar, sunt:
)
1. Legea orbitelor eliptice: Mercur 0,387 0,241 0,206 0,055
Planetele se mişcă în jurul Soarelui pe Venus 0,723 0,615 0,007 0,815
traiectorii eliptice, Soarele fiind într-unul Pămân 1,000 1,000 0,017 1,000
din focare. t
Marte 1,524 1,881 0,093 0,107
Jupiter 5,203 11,862 0,048 317,94
Saturn 9,539 29,460 0,056 95,18
Uranus 19,191 84,020 0,046 14,53
(1781)
Neptun 30,061 164,77 0,010 17,13
(1846)
Pluto 39,529 247,68 0,248 0,0022
(1930)

Forţa de atracţie
gravitaţională dintre două corpuri
purtătoare de sarcină (masă)
gravitaţională este direct proporţională
cu produsul maselor gravitaţionale ale
corpurilor şi invers proporţională cu
pătratul distanţei dintre ele:
m 1 m2
F =−γ 2 ^er
⃗
r

1.3. Rotaţia rigidului în

jurul unei axe fixe

În afara mişcării de
translaţie, rotaţia în jurul unei
axe fixe reprezintă un al doilea
tip de mişcare simplă a rigidului.
O paralelă între mărimile
fizice specifice mişcării de
translaţie şi celei de rotaţie este
prezentată în Tabelul 1.2.
 Tabela 1.2: Analogia
dintre mărimile specifice
mişcării rectilinii şi celei de
rotaţie în jurul unei axe.

Mişcarea rectilinie Mişcarea de rotaţie

Poziţia: x Poziţia unghiulară:
Θ
dx Viteza unghiulară:
v= dΘ
Viteza: dt ω=
dt
Acceleraţia: Acceleraţia
dv x unghiulară:
a= = 2
dt dt 2 dω d ω
ε= = 2
dt dt
Ecuaţiile mişcării Ecuaţiile mişcării
uniform accelerate: uniform accelerate:
v =v 0 +at ω=ω 0 +εt
at 2 εt 2
x=v 0 t+ Θ=ω 0 t+
2 2
Masa: m Momentul de inerţie:
F =ma
d ⃗
p
F=
dt

Impulsul: mv Momentul cinetic:

J =Iω
Forţa: F Momentul cuplului:
F=ma M=rF sin Θ
⃗F =d ⃗p M=Iε
dt
⃗ dJ
⃗
M=
dt
Energia cinetică de Energia cinetică de
translaţie rotaţie:
1 1
Ec = mv 2 Ec = Iω2
2 2
Energia potenţială: Energia potenţială:
E p ( x) E p (Θ)
x Θ
E p ( x)=−∫ F ( x)dx E p (Θ)=−∫ M (Θ)dΘ
x0 Θ0
dE p ( x) dE p (Θ)
F( x)=− M (Θ)=−
dx dΘ