Ar fi timpul sa recunosc ca :

-am incercat si incerc, am vrut si vreau sa fiu un om al literelor, insa nu mi se potriveste. Nu am rabdarea
necesara, iar lipsa rabdarii poate ca vine din faptul ca la o varsta oportuna nu am avut parte de o
pregatire temeinica. Recunosc din ce in ce mai mult lipsurile ce le am din cauza copilariei mele. Hah, as
putea da drept un om patetic care isi gaseste scuze incompetentei. Dar poate incompetent vin tot de la
inceputurile neprielnice ale vietii mele.

Revenind la literatura: nu sunt omul caruia sa-I placa literature de consum, ci, mai degraba omul care se
regaseste in literature inspirata din realitate sau caruia ii place sa citeasca despre suferinte ca si cum
suferintele ar fi singurul lucru de pe lumea asta pe care il accept fara sa am mustrai de constiinta. Fac
cutare lucru, banal, si imi zic : ah e gresit, dar cand sufar nu zic ca e gresit, ci ma bucura. Ce imi atrage
atentia in literatura nu sunt toate caele subtilitati intortocheate pe care le extrag criticii si marii oameni
ai literaturii, ci lucrurile simple, reale, frapante precum, de exeplu, acym citesc Patul lui Procust si imi
atrage atentia ca el frecventa bordeluri mizere.

Un gand fugitiv : cred ca am inteligenta de a fi constienta, iar asta ma impiedica sa fiu fericita. Sunt
constienta de limitele mele si mai ales de superioritatea altora.

Alt neajuns : de multe ori trebuie sama intrerup din ce fac pentru ca ma trag gandurile ca o apa.