Sunteți pe pagina 1din 25

ION CREANGĂ

(PORTOFOLIU)
după Constantin Parascan

„Poetul Mihai Eminescu colindase munti si vai,sate si orase,locuri


cunoscute si locuri necunoscute,ascultase oameni de peste noua mari si
noua tari,cautase prin carti ale neamului nostru si ale altor neamuri.Stia
ca undeva in aceasta lume trebuia sa se afle imparatul povestilor.Era tare
mahnit ca nu-l aflase,dar nadejdea nu si-o pierduse.
Intr-o zi din anul 1875 Eminescu merge in inspectie la clasa
invatatorului Ion Creanga.Lectiile se terminasera si scolarii nu voiau sa
plece acasa.Cum sa plece daca nu li se spusese povestea?Ce Poveste?
Povestea,domnule revizor! Povestea domnului invatator.Din cauza
dumneavoastra ne trimite domnul acasa fara poveste.Neavand incotro,Ion
Creanga povesteste copiilor.
Scolarii au plecat bucurosi.Eminescu tacea,tacea si nu se ridica din
banca din care ascultase si el.
- Deci dumneata erai!Stii cat te-am cautat?rosteste Mihai Eminescu ca de
pe alta lume.
-Stiu ,Badita,cum sa nu stiu? Acum nu mai privi-ntr-un loc.Ridica-te si
hai cu mine! Hai,vino cu mine!
Si –asa au luat-o amandoi pe strazile tainice ale Iasului pana s-au
trezit in poarta bojdeucii din Ticau.”
(fragmente din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă)

”Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de
crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem
a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii , de-a mijoarca, şi
la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi,
casa ni era îndestulată, şi copii şi copilele megieşilor erau de-a pururi în petrecere cu noi, şi toate
îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în turburarea sa.

Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când
începea a se ivi soarele dintre după o ploaie îndelungată: „Ieşi copile cu părul bălan, afară şi râde
la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu
adevărat ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negrii de pe deasupra satului nostru
şi abătea grindina în alte părţi, înfingând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa cu
numai două picioare de vacă, de se crucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele, la mână
sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins,
care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiua tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte
cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisea cu cleştele, să se mai potolească
duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată
pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe obsasul încălţării, ori mai în grabă,
lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se
dioache copilaşul!” şi-mi făcea apoi câte un benchi boghet în frunte, ca să nu-şi prăpădească
odorul!… şi altele multe încă făcea…

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi
aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-
i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei am împrumutat, şi a vorbi de
la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i
bine şi ce-i rău.

Dar vremea trecea cu amăgele şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau
prin cap… căci sprinţar şi înşelător e gândul omului, pe ale căruia aripi te poartă dorul necontenit
şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!”
…începusem a merge copăcel…

…părinţii şi fraţii şi surorile îmi erau


sănătoşi…

…eram vesel …şturlubatic şi copilăros

me

me
….

aa
er

to
at

lu
a

a
Copilări
a …jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul
copilăresc…
fericită

…copilele şi copiii megieşilor erau de-a pururi


în petrecere cu noi…

toate îmi mergeau după plac, fără leac de


supărare
…alunga nourii cei negri…

…abătea grindina în alte părţi,


înfigând toporul în pământ

închega apa numai cu două picioare


de vacă…

…bătea pământul, păretele sau vreun


lemn, de care mă păleam la cap, la
mână sau la picior…

Năzdrăvăniil
e Smarandei

…mustra tăciunele acolo, în vatra


focului…

…buchisea cu cleştele, să se mai


potolească duşmanul…

…îmi făcea câte un benghi boghet


în frunte … cu puţină tină sau
funingenă, pentru deochi…
prieteno
jucăuş s recu-
noscător

neastâmpă- Nică
rat temător

fericit sănătos
vesel

zâmbi-
toare

ocrotitoar fermecă-
e toare

credin-
cioasă duioasă
Mama

grijulie
puternic
ă

Înţelea
necruţă iubitoar p-tă
-toare e
- Talentat la - Elev - Ironic la
cântări adresa
colegilor
- Harnic la
învăţătură - Ştrengar şi
copilăros
- Sensibil, dar
uşor de - Speriat de
Nică greşeli
convins

- Sincer cu - Înfricoşat
mama sa de
pedeapsă
- Cu - Inteligent
personalitate şi
inventiv
- Iute la fugă
FĂLTICENI

BORCA
HUMULEŞTI
“…la stâlpul hornului unde lega
mama o sfară cu motocei la capăt,
de crăpau mâţele jucându-se cu ei,
CASA PĂRINTEASCĂ DIN HUMULEŞTI
la prichiciul […] cuptiorul” […]”
Ceaslovul lui Creangă

BOJDEUCA DIN ŢICĂU


Casa memorială ION CREANGĂ – HUMULEŞTI, jud. Neamţ

ION CREANGĂ
Casa in care a locuit Ion Creangă, ca subchirias al familiei Vartic, era in Valea
Plingerii, strada Ticaul de Sus, nr. 4, o ulicioara dosnica, "plina de noroi cind sint
ploi mari si indelungate zise si putrede iar la seceta gemea colbul pe dinsa."
In 1879, Ion Creanga a cumparat, pe numele Ecaterinei Vartic, locul si casa de la
Maria Stefaniu. Aici, s-a gospodarit el ca la mama acasa. In odaia din stinga si-a
faccut pat sanatos de blana de stejar, si-a asezat o masa oleaca boiereasca pentru
scris, un raft pentru carti, iar linga vatra sobei cu horn si-a pus o masuta rotunda cu
trei picioare cu scaunele mici si vesela ca la Humulesti: strachini adinci, linguri de
lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut in care fierb bine sarmalele. Cuptorul era
pregatit pentru poale in briu si alivenci inecate in smintina.
De aici, din Ticau, va merge intr-o seara la Junimea, avind cu el manuscrisul
povestii Soacra cu trei nurori, sau va urca dealul spre scolita din Pacurari, se va opri
un timp si pe la Clubul din centru, la o discutie aprinsa de "politicale" cu dl. Iacob
Negruzzi.
Intr-o seara aurie de toamna a anului 1876, la bojdeuca din Ticau, Creanga si-a adus
un oaspete ales, pe Badita Mihai. Aplecati din trupuri, au intrat in casa si s-au asezat
pe o laita, la olecuta de odihna, ca vorba ceea "cade omul dintr-un copac si tot mai
sta oleacca jos". Apoi, Creanga l-a ospatat pe musafir cu "pui fript la jaratic si dat
prin mujdei de usturoi, cu sarmalute in foi de curechi de marimea si culoarea unui
galben, cu placinte poale-n briu inecate in smintina si cu vin de acela care tresalta
cind il torni in ulcele ca sinii de fata mare".
Eminescu a ramas incintat de acest fel de viata, de peisajul rustic dinjurul
bojdeucii unde, cind se lasa sara, coborau turme de oi, buciumul suna cu jale, apele
izvorau clar din fintine, de undeva, dinspre biserica Vulpe sau Sf. Haralambie, se
auzeau toaca rasunind mai tare. Si, incetul cu incetul, Creanga si-a dezlegat sacul cu
povesti, zicatori si snoave, iar poetul ridea cu pofta si-l indemna mereu sa scrie. In
zilele insorite, cei doi buni prieteni ieseau prin spatele bojdeucii si o porneau incet
spre Ciric, admirind in tacere frumusetile Iasului.
La Bojdeuca din Ticau, s-a infiintat in 1918 primul Muzeu memorial din
Romania, ca un omagiu adus celor doi mari scriitori ai neamului.
Alaturi de Bojdeuca, in anul 1989, la centenarul mortii scriitorului, s-a construit o
noua cladire (arh. Virgiliu Onofrei), in care se afla expozitia documentara.
Tot in curtea Bojdeucii se afla si bustul de granit al lui Ion Creanga, realizat de
Iftimie Barleanu in 1968.
In fata Bojdeucii se afla statuia lui Ion Creanga, realizata in anul 1990, de catre
studentii Academiei de Arte Plastice, clasa prof. D. Caileanu. Ion Creanga este
reprezentat cu fata spre Bojdeuca, tinind de dupa umeri doi copii.
“Ia, am
fost şi
eu în
lumea
asta,
un boţ
cu ochi,
o bucată
de humă însufleţită din Humuleşti, care
nici frumos până la 20, nici cu minte
până la 30 şi nici bogat până la 40 nu
m-am făcut. Dar şi sărac
aşa ca în anul acesta, ca în
anul trecut şi ca de când
sunt, niciodată n-am fost”.
Isteţ şi neastâmpărat, cum se autodescrie în “Amintiri din
copilărie”, Nică urmează şcoala de pe lângă biserică, avându-l ca
dascăl pe “bădiţa Vasile” (Vasile a Iloaiei), cel luat cu arcanul la oaste.
Şcoala era într-o chilie făcută de săteni, la îndemnul parohului Ion
Humulescu.
Timp de 12 ani e slujitorul altarului (dascăl, diacon, la diferite
biserici din Iaşi) apoi este exclus din cler. Abia în 1993, după 122 ani,
s-a luat post-mortem o hotărâre reparatorie: Creangă a fost reprimit
în rândul clerului ca diacon.
A fost timp de 25 ani un excelent învăţător. Este autorul a 4
manuale şcolare în colaborare cu alţi institutori.
Îl cunoaşte pe MIHAI EMINESCU, atunci revizor şcolar la
Vaslui şi Iaşi. Poetul descoperă harul nemaipomenit de povestitor al
lui Creangă, îl îndeamnă să scrie şi devin prieteni pentru totdeauna.
Este cea mai frumoasă amiciţie din istoria literaturii române.
Destinul vrăjit a făcut ca în 1883 amândoi să se îmbolnăvească şi
să nu mai scrie nimic valoros după acest an.
La 31 decembrie 1889, în noaptea bucuriilor, ION CREANGĂ trece
în nefiinţă. Este înmormântat pe 2 ianuarie 1890 la Iaşi, în Cimitirul
“ETERNITATEA”.
ION CREANGĂ (1839-1889)
„Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humulesti, judetul Neamtului, Plasa de Sus,
din parinti români: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda,
nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului..."
Data înscrisa de mâna lui Creanga în Fragment de biografie si acceptata de multi istorici
literari e contestata de alti cercetatori, care afirma ca povestitorul s-a nascut, de fapt, la 10
iunie 1839, conform singurului document autentic: o condica (mitrica) de nou-nascuti din
Humulesti, descoperita si publicata de arhivistul iesean Gh. Ungureanu.
În casuta taraneasca din Humulesti, de unde se vad ruinele Cetatii Neamt, în familia lui
Stefan si a Smarandei se nasc 8 copii: ION, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile
si Petre. Ultimii trei baieti pier de copii. Ecaterina moare în1893, iar Zahei, Maria si Ileana
traiesc pâna în 1919. 1846-1853 Istet si neastâmparat, cum se autodescrie mai apoi în
Amintiri din copilarie, Nica urmeaza scoala de pe lânga biserica, avându-l dascal pe "badita
Vasile" (Vasile al Iloaiei), cel luat cu arcanul la oaste. Scoala era într-o chilie facuta de
sateni, la îndemnul parohului Ion Humulescu. Permanentii vizitatori sositi azi la Humulesti
vad nu numai muzeul din casuta, dar si biserica sau drumul spre Ozana, unde se scalda
Ionica.
Apoi, mama Smaranda îl da în primire tatalui ei David Creanga (bunicul lui Nica). Acesta
îl duce, împreuna cu fiul sau mai mic Dumitru, tocmai pe Valea Bistritei, la Brosteni, unde
învata cu un profesor, N. Nanu, pâna la episodul hazliu cu râia si caprele Irinucai.
E înscris la Scoala Domneasca de la Tg. Neamt, peste apa Ozanei, unde-l are ca profesor pe
parintele Isaia Teodorescu (eroul din Popa Duhu). În scriptele scolii, Nica e înscris:
Stefanescu Ion.
1854, toamna Mama Smaranda doreste sa-l faca preot, fiind înscris la "fabrica de
popi": Scoala catihetica din Falticeni, condusa de N. Conta (unchiul filozofului Vasile
Conta).
Aici nu mai este Nica a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creanga, nume pastrat toata viata.
Desfiintându-se Scoala din Falticeni (caricaturizata copios în Amintiri...), Creanga
pleaca la Iasi, prin insistentele mamei, care-l dorea neaparat preot. Ajunge elev la
Seminarul teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. Este notat la toate materiile cu
"bun", "foarte bun" si "eminent". Sta la internat, care e gratuit. Termina seminarul - cursul
inferior.
Moare tatal sau, departe de Humulesti, pe mosia Facauti (mormântul se afla la
Prigoreni, lânga Tg. Frumos, localitate legata de Neculce).
Când se fierbe Unirea la Iasi, Creanga e deja iesean convins, desi nu voia sa plece din
Humulesti. Apoi va scrie: Mos Ion Roata si Unirea si Mos Ion Roata si Cuza Voda.
Se casatoreste cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu de la biserica 40 de Sfinti-Iasi. La 26
dec. 1859 e hirotonisit diacon la biserica "Sfânta Treime".
În acest an scolar, este elev stralucit la Scoala preparandala vasiliana de la Trei Ierarhi
(director si profesor Titu Maiorescu, mai mic decât C.). Maiorescu îl apreciaza si-l pune
învatator la Scoala primara nr. 1 din Iasi. La terminarea scolii preparandale, C. se claseaza
pe locul I. La 10 iunie 1865 devine institutor, cu certificat de absolvire. Are 28 de ani, e
însurat, are si-un baiat, Constantin (nascut la 19 dec. 1860). Acum îi moare si mama,
Smaranda, bolnava de epilepsie (de aceeasi boala va suferi si Ionica).
Timp de 12 ani e slujitor al altarului (dascal, diacon, la diferite biserici din Iasi). La
10 oct. 1872 este exclus definitiv din cler. Îl parasise nevasta (un diacon n-avea voie sa
divorteze), trasese cu pusca în ciorile care murdareau biserica Golia (locuia ca diacon în
casa aflata si azi în curtea Goliei) si se tunsese ca un civil. Abia în 1993, dupa 122 de ani, s-
a luat post-mortem o hotarâre reparatorie: Creanga a fost reprimit în rândul clerului, ca
diacon.
o Timp de 25 de ani, Creanga slujeste scoala, fiind un excelent pedagog, chiar
daca fusese destituit din învatamânt între 1872-1874. E autorul unui numar de 4 manuale
scolare, scoase în colaborare cu alti institutori.
o Dupa un proces lung, tribunalul da o decizie de divort si Creanga are câstig
de cauza, în procesul cu Ileana, primind copilul în îngrijire. Constantin avea 12 ani si tatal
sau grijuliu cauta o casuta potrivita. O gaseste în mahalaua Ticau si se muta în bojdeuca
(asa îi spunea povestitorul) de valatuci, acoperita cu dranita. Ca gospodina, o aduce pe
Tinca Vartic, o fata-tiitoare, cu care va trai toata viata, fara sa se casatoreasca legitim.
o Moment decisiv în viata humulesteanului stabilit în Ticau: îl cunoaste pe
Mihail Eminescu, pe atunci revizor scolar la Iasi si Vaslui. Poetul descopera, la o
consfatuire a învatatorilor ori la vreun han iesean, harul nemaipomenit de povestitor al lui
Creanga. Devin prieteni pentru totdeauna si petrec la vestita crâsma cu hrube Bolta Rece
ori la alte hanuri iesene.
E cea mai frumoasa amicitie din istoria literaturii române. Eminescu îl determina sa scrie
si-l introduce în cenaclul Junimii. Citeste Soacra cu trei nurori (publicata la 1 oct. 1875 în
Convorbiri literare). Autorul de manuale devine, la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui
prieten, care a locuit o vreme în bojdeuca din Ticau, gustând cu placere sarmalele facute de
Tinca. Era în anii 1876-1877, înaintea plecarii fratelui Mihai la Bucuresti.
o Sub imboldul poetului, care-i citea si îndrepta manuscrisele, sunt compuse în
bojdeuca genialele sale scrieri literare, care încânta toate generatiile de cititori români (ba
si straini, prin traduceri).
Acum e timpul capodoperelor povestitorului; acum e si timpul capodoperelor scrise de
Eminescu. Destinul vrajit a facut ca în 1883 amândoi sa se îmbolnaveasca si sa nu mai
scrie nimic important, dupa acest an. Dupa Soacra cu trei nurori, Creanga publica în
Convorbiri literare: Punguta cu doi bani, Danila Prepeleac, Povestea porcului, Mos
Nechifor Cotcariul, Povestea lui Harap-Alb, Fata babei si fata mosneagului, Ivan Turbinca,
Povestea unui om lenes, Amintiri din copilarie (primele trei parti, a patra fiind postuma),
Popa Duhu, Cinci pâni. Scrise tot acum, Mos Ion Roata si Mos Ion Roata si Voda Cuza,
apar în alte publicatii.
o Exact în aceeasi perioada cu Eminescu, marele nostru povestitor este bolnav
si scrie sporadic. Crizele de epilepsie îi aduc o suferinta de sase ani. Când afla, din presa,
ca Eminescu e bolnav, îl apuca disperarea. Cade chiar în clasa, înaintea scolarilor, stând
mult timp prin concedii medicale. Pentru tratament se duce la Slanic Moldova.
o 1889, 15 iunie Creanga afla, tot din ziare, ca la ospiciul dr. Sutu din Capitala
s-a stins "fratele Mihai". Plânge ca un copil si murmura tremurând de suspine: Badie
Mihai!
Dupa câteva saptamâni, afla ca - la începutul lui august - sarmana Veronica Micle, cea care
venea uneori la bojdeuca, s-a otravit cu arsenic la manastirea Varatec.
o 1889, 31 dec Copiii pornesc prin Iasi cu uratul. Înveselit, Creanga coboara
din Ticau, spre centru. Intra la o franzelarie de pe Strada Lapusneanu, mâncând pofticios
gogosi cu dulceata. Împreuna cu prof. Draghici, urca pe Ulita de Sus. Dupa ce beau câte un
coniac, amicul îl conduce pâna aproape de bojdeuca. Îsi ureaza "La multi ani". Primeste
colindatorii, amintindu-si cum umbla la urat prin Humulestii natali. În noaptea bucuriilor,
el îsi da duhul. Aflând vestea, prietenii l-au pus în sicriu. Când sa-l scoata, parca bojdeuca
nu-l lasa sa plece la cimitir. Cosciugul - prea mare; usile - prea strâmte. Cum sa iasa?
Amicii strica zidul de lut, dintre ferestruicile odaii de curat. Prin spartura este scos sicriu si
dus la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890.
1837 1 martie S-a născut, după cum a mărturisit într-o schiţă de autobiografie, Ion Creangă ,în satul
Humuleşti, judeţul Neamţului, Plasa de Sus, din părinţi români: Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din
Humuleşti şi soţia sa Smaranda.
1846 Septembrie Ion Creangă începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion
Humulescu (Nemţeanu) cu dascălul Vasile a Ilioaiei (Vasilcăi).
1848 Ion Creangă trece la şcoala învăţătorului Neculai Nanu din Broşteni.
1853 Creangă termină clasa a treia primară la şcoala publică de la Târgul Neamţ, avându-1 ca
profesor pe Isaia Teodorescu ("popa Duhu").
1854 Creangă, numit acum Ion Ştefănescu, termină clasa a patra, şi toamna se înscrie la şcoala de
catiheţi din Fălticeni ("fabrica de popi").
1855 6 noiembrie Ion Creangă este admis în anul al II-lea la seminarul din Socola.
1858 Ion Creangă absolveşte cursul inferior al seminarului.
1859 5 noiembrie Poporăni de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi dau mărturie lui Ion Creangă
spre a fi hirotonisit preot.
1860 26 octombrie Îl găsim înscris ca student în anul I la Facultatea de teologie din Iaşi.
1864 Absolvind un an de studiu la Institutul normal vasilian, Creangă se înscrie la concursul pentru
ocuparea postului vacant de institutor la secţiunea a II-a a clasei întâi de la şcoala primară vasiliană
Trei Ierarhi. La 13 noiembrie primea decretul de numire în post.
1865 10 ianuarie Ion Creangă îşi începe activitatea de institutor.
1868 În august apare Metoda nouă de scriere şi citire pentru uzul clasei I primare de Ion Creangă, C.
Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu.
1870 20 octombrie Creangă este mutat la Şcoala sucursală primară de băieţi nr. l din Iaşi (mahalaua
Sărărie).
1871 Dat în judecata consistoriului, în septembrie, pentru conduita sa, e oprit de la "lucrarea
diaconiei" "până va da probe de îndreptare". Era învinuit de a fi mers la teatru, de a fi tras cu puşca
asupra bisericii, de a trăi mai mulţi ani despărţit de soţie şi de a se fi tuns.
Apare Învăţătorul copiilor - carte de citit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi,
cuprinzând învăţături morale şi instructive de C. Grigorescu, I. Creangă şi V. Răceanu.
1872 Apare a doua ediţie a Învăţătorului copiilor.
1874 Apare ediţia a III-a a Învăţătorului copiilor.
1875 Numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iași, Mihai Eminescu face cunoştinţă
cu Ion Creangă.
Introdus de Mihai Eminescu la "Junimea", Ion Creangă publică în "Convorbiri literare" Soacra cu
trei nurori (1 octombrie) şi Capra cu trei iezi (decembrie).
1876 Apare Povăţuitoriu la citire prin scriere după sistema fonetică de Gh. Ienăchescu şi Ion
Creangă, iar în "Convorbiri literare" - poveştile Punguţa cu doi bani (1 ianuarie), Dănilă Prepeleac
(1 martie) şi Povestea porcului (1 iunie).
1877 Creangă tipăreşte întâi în broşură, apoi în "Convorbiri literare" nuvela Moş Nichifor Coţcariul.
În revistă apar Povestea lui Stan Păţitul (1 aprilie) şi Fata babei şi fata moşneagului (septembrie).
1878 Apar în "Convorbiri literare" Ivan Turbinca (1 aprilie), Povestea lui Harap-Alb (1 august),
Povestea unui om leneş (octombrie).
1879 Apare Geografia judeţului Iaşi de V. Răceanu, Gh. Ienăchescu şi Ion Creangă.
1880 În "Albumul macedo-român" apare anecdota Moş Ion Roată şi Unirea.
1881 În "Convorbiri literare" apare prima parte a Amintirilor din copilărie. În aprilie apare partea a
doua a Amintirilor. În "Convorbiri literare" (1 noiembrie) vede lumina tiparului nuvela Popa Duhu.
1882 În "Convorbiri literare" se publică partea a treia a Amintirilor din copilărie.
1883 Ion Creangă dă publicităţii nuvelele Cinci pâini şi Moş Ion Roată şi vodă Cuza.
1888 Creangă citeşte în Cercul literar al lui Beldiceanu ultima parte a Amintirilor din copilărie.
1889 31 decembrie În urma unui atac de epilepsie, Ion Creangă se stinge din viaţă.
1890 2 ianuarie Ion Creangă este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi. Apar Scrierile lui Ion
Creangă, vol. I, cuprinzând Poveştile şi Moş Nichifor Coţcariul.
1892 Apar Scrierile lui Ion Creangă, vol. II, cuprinzând Amintiri din copilărie, Popa Duhu, Cinci
pâini, Moş Ion Roată şi Unirea, Moş Ion Roată şi Cuza-vodă, Poezii poporane, Poezii proprii,
Cuvinte, rostiri.