STIMULAREA SI DEZVOLTAREA CREATIVITATII

 Conceptul de creativitate
 Rolul si factorii creativitatii
 Modalitati de stimulare si de dezvoltare a creativităţii elevilor
 Dezvoltarea creativităţii prin joc
 Blocajele creativitatii
 Concluzii

 Conceptul de creativitate
“Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică a
oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată forma cea
mai înaltă a activităţii omeneşti” (Alexandru Roşca – „Creativitatea”).
Creativitatea constituie una dintre problemele majore ale contemporaneitatii,
devenind un ,,concept central” in psihologie.
Unii psihologi formuleaza definitii reductioniste, prin asimilarea creativitatii cu alte
fenomene psihice (capacitati, aptitudini, rezolvare de probleme, inteligenta, etc.).
Manualele recente de psihologie considera creativitatea ,,un caz particular al
rezolvarii problemelor”(Wittig) sau ,,un tip de rezolvare a problemelor”(Papalia).
Conceptul de creativitate isi are originea in cuvantul latin ”creare” care inseamna
zamislire, faurire, nastere.
Intr-o acceptiune foarte larga creativitatea constituie un fenomen general uman,
forma cea mai inalta a activitatii omenesti.
Din perspectiva specific psihologica, creativitatea apare in patru acceptiuni
importante: ca produs; ca proces; ca disponibilitate, potentialitate general umana, ca o
capacitate si abilitate creativa; ca dimensiune complexa de personalitate.
Ce este creativitatea?
Dupa Bontas si Nicola, creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune)
complexa si fundamentala a personalitatii, care sprijinindu-se pe date sau produse
anterioare, in imbinarea cu investigatii si date noi, produce ceva nou, original, de valoare si
eficienta stiintifica si social-utila, ca rezultat al influentelor si relatiilor factorilor subiectivi
si obiectivi – a posibilitatilor (si calitatilor) persoanei si a conditiilor ambientale ale
mediului socio-cultural. Ea poate fi considerata si ca aptitudine, dispozitie a intelectului de
a elabora idei, teorii, modele noi,originale.
Creativitatea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un
progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia. Dar
creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva
deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa,
perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.
Elementele esentiale prin care se poate constata existenta creativitatii sunt: noutatea
si originalitatea, flexibilitatea, fluenta, sensibilitatea senzoriala, ingeniozitatea,
expresivitatea. In afara de faptul ca este o capacitate si aptitudine a personalitatii, a
intelectului, este in acelasi timp, un proces si un produs.
Exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci „planuri” ale
creativitatii.
-Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele sau constructiile
copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de originalitate. Este insa un mijloc
excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta ulterior.
-Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor obisnuite.
-Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de
inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat,
unei teorii controversate.
-Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind „talente”. Ei
realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national.
-Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce
schimbari radicale, revolutionare, intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a
lungul mai multor generatii.

 Rolul si factorii creativitatii

Despre importanta creativitatii vorbeste viata: toate progresele stiintei, tehniciisi
artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare.
Viata, in toate domeniile ei, necesita ca aproape fiecare individ sa realizeze unele
operatii noi, ca urmare a unor combinari si recombinari, asocieri ale datelor si elementelor
existente, care se obiectiveaza in anumite solutii (metode etc.) utile si mai eficiente – de
exemplu o inovatie care reprezinta unele elemente de creativitate.
In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini
pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care
favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor
noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca
ele sa dea nastere la ceea ce numim talent.
Edison spunea ca in creatie este nevoie de 99% transpiratie si 1% inspiratie.
 Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experinta,
cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar cantitatea, bogatia experientei, ci si
varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in
alta diciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si
vointa. Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui obstacole
are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.
In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in
domeniul stiintei este de netagaduit. Experimentele efectuate arata ca relatia dintre
inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste
de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de
modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta
sunt unii avand cote slabe la creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel
putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara.
Totodata, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului
creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale.
Un alt factor determinat in stimularea creativiatii il constituie gradul de
dezvoltare al stiintei, tehnicii, artei.
Exista o puternica influenta exercitata de predecesori, de profesori:
Socrate l-a influentat pe Platon, Hayden l-a influentat pe Beethoven. Chiar daca
ulterior elevul se indeparteaza de modelele initiale, acestea au un rol deosebit in
formarea tineretului.

 Modalitati de stimulare si de dezvoltare a creativităţii elevilor

Astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si omul creator.
Orice om normal poate realiza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau
inventie. Pentru aceasta e nevoie de preocupare speciala, de conditii favorabile
dezvoltarii creativitatii..
Cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor. Pe
langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea
ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea
profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare si instruire.
In primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele
culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer relatii destinse, democratice,
intre elevi si profesori, ceea ce nu inseamna a cobori statutul social al celor din urma.
Modul de predare trebuie sa solicite participarea, initiativa elevilor. Metodele activ-
participative sunt tot mai utilizate in scoala romaneasca. In fine, fantezia trebuie si ea
apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros
si spiritul critic.
Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor
metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia
cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.
Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai
sus.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ-participative, alaturi de
brainstorming, îşi găsesc cu maximă eficienţă locul,cubul, metoda celor şase pălării,
chindogu, diagramele why-why, diadramele Ishikawa, jocurile didactice, care
constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este
integrat copilul în perioada preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învaţarea.
Categoria de activităţi care oferă terenul cel mai extins pentru cultivarea
creativităţii îl constituie activităţile în care se lasă elevilor independenţă deplină:
 compunerea şi rezolvarea pe căi diferite a exerciţiilor şi problemelor;
 scoaterea şi formularea ideilor principale dintr-un text;
 elaborarea compunerilor;
 confecţionarea unui obiect (la abilităţi practice);
 executarea unui desen;
 exerciţii de antrenament creativ sub formă de jocuri etc.
Toate aceste activităţi pot fi considerate forme de manifestare a însuşirilor
creative ale elevilor, care se cer stimulate şi dirijate.
Copiilor le place sa asculte si sa inventeze povesti, sa joace roluri, sa
interactioneze printr-un joc continuu, pe care-l imbogatesc mereu, din ce in mai mult,
fiind atenti si receptivi totodata la ce descopera la ceilalti.
Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri in aer liber sau
acasa, toate au darul de a-i ajuta sa exprime emotii, ganduri, sentimente care, in
aceasta maniera artistica, sunt mai accesibile a fi exteriorizate.
Cateva exercitii de stimulare a creativitatii: desenul liber, fara structura, pictura
cu mana dominanta dar si cu cea non-dominanta , modelajul unei povesti inventate,
solutiile personale pe care copiii invata sa le adapteze in functie de situatie.
La clasa,chiar atunci cand sunt in mijlocul unei povesti fascinante,ma opresc
din citit sau din joc si îi roug pe copii sa continue povestea! Oare cum continua ea?
Creativitatea le este stimulata, dezvoltandu-le, in primul rand, increderea in ei,
in ceea ce pot oferi, respectandu-i pentru frumusetea si unicitatea lor!
Dacă un elev a descoperit prin propriile lui eforturi de observaţie, de imaginaţie
şi gândire, o însuşire mai puţin vizibilă a unui obiect, a unui aspect al unui fenomen,
dacă a găsit o soluţie nouă a unei probleme, ori a redactat o compunere într-un mod
personal, original sub aspectul conţinutului şi al formei, toate aceste activităţi pot fi
considerate forme de manifestare a însuşirilor creative ale elevilor, care se cer
stimulate şi dirijate.
Creativitatea a devenit un indicator valoric în multe domenii de activitate. Ea
exprimă culmea pe care o poate atinge o persoană în procesul de inovare a activităţii şi
un element de progres al vieţii sociale.
Un învăţător care are creativitate pedagogică este ingenios, inventiv, plin de
fantezie şi cu o mare doză de spontaneitate. El descoperă mereu noi şi noi forme de
lucru, noi procedee şi tehnici, modifică, adaptează, combină şi inventează, noi
instrumente sau mijloace menite să sporească eficienţa muncii didactice.
Creativitatea de tip şcolar, realizată de elev în procesul de învăţământ, nu
trebuie confundată cu creativitatea scriitorului, artistului, tehnicianului, unde
originalitatea şi productivitatea se interpretează în sensul strict al cuvântului. Copilul
de vârstă şcolară mică adoptă o atitudine creatoare atunci când, pus în faţa unei
probleme (care constituie o sarcină şcolară), îi restructurează datele, descoperă calea
de rezolvare, o rezolvă într-un mod personal.
La vârsta şcolară mică, elementele de originalitate, chiar şi atunci când sunt
minore faţă de cele de reproducere, exprimă tendinţa de creativitate a copilului, care
trebuie încurajată.
Gândirea creatoare se formează în procesul de învăţământ prin orientarea şi
stilul activităţii elevilor, prin tipuri de sarcini şi exerciţii care pot constitui un
antrenament al gândirii.
Pentru educarea creativităţii în activitatea instructiv-educativă sunt necesare
anumite condiţii:
 fondul de cunoştinţe de care dispune elevul;
 existenţa unor deprinderi intelectuale;
 climatul educaţional care trebuie să fie favorabil creativităţii.
Creativitatea nu se poate cultiva decât într-o atmosferă de antrenare liberă a
elevilor în căutări, schimb de idei, verificări. Elevii trebuie să se manifeste liber, fără
teama de a greşi, de a li se face imediat aprecierea critică. În felul acesta se poate
cultiva îndrăzneala, independenţa, originalitatea. Învăţătorului îi revine sarcina da
organiza activitatea de gândire a copilului în mod judicios şi corespunzător forţelor
sale, de a-l face să aibă încredere în el.
Pedagogul român I. C. Petrescu spunea:
„Creator e oricine în meseria sau ocupaţia sa, dacă nu se mulţumeşte să
săvârşească în chip mecanic ceea ce a apucat din moşi-strămoşi, ci caută şi el să
adauge locului unde şade, lucrării ce făureşte, ceva din personalitatea sa”.
Procesul de stimulare a creativităţii şi originalităţii se desfăşoară gradat, cu paşi
mici şi cu multă răbdare şi dăruire din partea învăţătorului. Bun cunoscător al fiecărui
şcolar, învăţătorul poate şi trebuie să-şi atragă prin lecţii-joc toţi elevii şi să le
faciliteze asimilarea treptată a realului. Jocurile creative sunt un izvor nesecat, iar
aplicarea lor implică întreaga personalitate a copilului. Activitatea desfăşurată cu
elevii în procesul de învăţământ oferă bogate şi diverse prilejuri de cultivare a
creativităţii. Exerciţiile de antrenament creativ le-am conceput şi sub forma jocurilor,
a exerciţiilor captivante, a unor activităţi aparent uşoare, dar atractive, antrenante, care
să pună în funcţiune toate forţele lor intelectuale. Unul din jocurile pe care le-am
introdus a fost „ Procesul literar”. Acest joc-de rol le-a plăcut, i-a entuziasmat,
contribuind la dezvoltarea gândirii, imaginaţiei, afectivităţii şi a vorbirii plastice şi
originale. Întocmirea „scenariului” contribuie la educarea mobilităţii gândirii, la
varietatea exprimării.
Personificările şi dramatizările contribuie la o înţelegere a consecinţelor şi
periculozităţii sociale a unor fapte şi-l conving mai uşor pe copil să se autocontroleze
ori să se corecteze.
Multe fenomene din natură sau acţiuni ale oamenilor şi consecinţele lor practice
devin, prin intermediul „procesului” mai uşor de înţeles şi sunt privite interdisciplinar.
Se poate intenta „proces” poluării mediului ambiant, risipei apei, focului, problemelor
teoretice şi practice de etică, igienă, ecologie etc. Aceste acţiuni au o atmosferă
tensionată, realizată de existenţa unui conflict, a unor argumente pro şi contra, care
implică o participare totală a auditoriului, obligându-l să cântărească situaţiile, să-şi
spună opţiunile şi preferinţele, să ia o atitudine.

Compunerea de probleme – modalitate de dezvoltare a creativităţii elevilor

Primii paşi în stimularea creativităţii o constituie crearea cadrului adecvat care să
permită eliberarea copiilor de tensiuni şi să favorizeze comunicarea liberă, astfel ca
elevii cu tendinţe spre pasivitate , neobişnuiţi cu efortul intelectual, să intre treptat în
procesul muncii intelectuale, prin dorinţa de autoafirmare.
Brainstormingul este una dintre metodele creative de grup pe care am aplicat-o
si in cadrul unor ore de matematică la clasa a III-a si a IV-a, subiectul fiind
„Compunerea de probleme cu operaţiile învăţate”. Am împărţit colectivul de elevi în
5 grupe neomogene, a câte 4 elevi, asigurând o ambianţă stimulativă. În metoda
Brainstorming există reguli fundamentale ce trebuie respectate:
-nu este voie să critici părerile, ideile celorlalţi;
-există o mare libertate de gândire care determină o stare stimulativă;
-membrii grupului emit cât mai multe idei, soluţii;
-cadrul didactic nu trebuie să-şi impună propriile păreri.
Fiecare echipă şi-a ales un secretar care notează raţionamentul de rezolvare a
problemei. Au lucrat în echipă, participând, cooperând şi colaborând.
Folosind scheme, au compus probleme. În rezolvarea problemelor, gândirea
elevilor a fost mereu confruntată cu o necunoscută. Pentru descoperirea ei, au emis
ipoteze, au întreprins diverse căutări, presupuneri, au stabilit diferite relaţii, au făcut
combinaţii pentru a găsi drumul spre descoperirea necunoscutei. Pe măsură ce ei au
pătruns în miezul problemei, necunoscuta s-a lăsat descoperită.
O altă metodă de dezvoltare a flexibilităţii gândirii, ce stimulează curajul,
creativitatea, inventivitatea este metoda „Philips 6/6”. Am împărţit clasa în grupe de
câte 4 elevi. Au avut de rezolvat problemele în 6 minute. Am urmărit ca grupurile să
fie cât mai eterogene. Fiecare grup şi-a ales un conducător (reprezentant) care să
prezinte elevilor soluţia corectă a problemei întregii clase. După expirarea celor 6
minute, fiecare grup îşi prezintă soluţiile (prin reprezentantul grupului), scrise pe fişa
de lucru.
Avantajul acestei metode constă în aceea că toţi membrii grupului sunt activi,
fiecare având posibilitatea să-şi pună în evidenţă propriul raţionament, soluţiile
reprezentând rodul gândirii obiective.

 Dezvoltarea creativităţii prin joc

Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de
vedere evolutiv, un caracter procesual supus influenţelor de mediu.
Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat aportul în
dezvoltarea potenţialului creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de
tipurile de metode utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor didactice
participante la acţiunile educative.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea
copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de
natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii
copilului.Şcolarul mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte
întâlnirea cu el, că vine la şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în
cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să
reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ,
au un conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile
dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în
situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit
capacităţilor lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul
de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv-
motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a
creativităţii se argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor
intelectuali şi non intelectuali evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la modificarea creatoare a
deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la
dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga
personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor
creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se
la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care
pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în
acţiune a disponibilităţilor psihicului ; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai
eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de
legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica
şi consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi
cognitive, afective şi volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii
creatoare, se pot asimila modele de relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi
convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele
puse la dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic,
capacitatea anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi
fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie,
de a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola
consecinţele unei anumite situaţii concrete, de a interpreta şi evalua anumite
experienţe, fenomene, situaţii .
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi
creativităţii copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii
logice, raţionale, flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată,
potrivit căreia libertatea de manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan.
Aplicând cu pricepere jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din
bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului
de a desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună,
de cooperare, de înţelegere .
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între
grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la
cunoştinţele lor, dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii
victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi
dezvoltare a motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său
nemijlocit faţă de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte
satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare.
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la
elevii cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând
încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel
potenţialul creator al acestora.

 Blocajele creativitatii

Pentru stimularea creativitatii trebuie sa cunoastem si sa combatem anumite

piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii.
Blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti
cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt
priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru
asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire
exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor.
Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gandire. Asa e
cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie
un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa icercam
altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si
uneltele potrivit functiei lor obuisnuite si nu ne vine in minte sa le utilizam altfel.
Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al.
Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. “Atunci cand ne gandim la
solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte
tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic valoarea
ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei
nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece prinr-un moment de
efervescenta, sa lasam ideile sa curga – doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de
inpiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecaruia”. Osborn a intitulat acest
procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi „furtuna, asaltul creierului”
– in limba noastra il caracterizam ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea amanata”.
Brainstormingul poate fi utilizat si in munca individula, dar el e cunoscut mai ales
printr-o activitate de grup.
Blocaje emotive. Factorii afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi,
de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de
vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca
rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de
creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta
exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideilor prea deosebite si dauneaza
procesul de creatie.

 Concluzii
Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează
cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul
şcolarităţii elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele
la nivelul claselor primare.
Adultii pot incuraja creativitatea punand accentul pe generarea si exprimarea de
idei intr-un cadru non-evaluativ si prin concentrarea atat asupra gandirii convergente,
cat si asupra celei divergente. Adultii pot de asemenea sa incerce sa asigure copiilor
posibilitatea si siguranta de a risca, de a pune la indoiala, de a vedea lucrurile dintr-un
nou punct de vedere.
Formele creative ale imaginatiei scolarului mic sunt stimulate de joc si
fabulatie, de povestire si compunere, de activităti practice si muzicale, de contactul cu
natura si activitătile de muncă.
Asadar în perioada micii scolarităti, imaginatia se află în plin progres atît sub
raportul continutului cît si al formei.
Cum incurajam creativitatea copiilor?
- prin asigurarea unui mediu care permite copilului sa exploreze si sa se joace
fara restrangeri exagerate.
- prin adaptarea la ideile copilului, fara a incerca o structurare a ideilor lui astfel
incat sa se potrivesca cu cele ale adultilor.
- prin acceptarea ideilor neobisnuite ale copilului, fara a judeca modul divergent
in care acesta rezolva o problema.
- folosind modalitati creative pentru rezolvarea problemelor, in special a
problemelor ce apar in viata de zi cu zi.
- alocand destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilitatilor, pentru
trecerea de la ideile obisnuite la idei mai originale.
- încurajand procesul, iar nu scopul.

BIBLIOGRAFIE:
TINCA CRETU- Psihologia educatiei, Editura Credis,2004
Roco M. – „Creativitatea individuală şi de grup”; Bucureşti, Editura Academiei, 1979;
Roşca Alexandru – „Creativitate”; Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972;
Ţopa L. – „Creativitatea”; Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980
Tereza Amabile- „Creativitatea ca mod de viata”; Bucureşti, Editura Tehnica ,1997