Sunteți pe pagina 1din 4

Introducere

Actele de extremă violent îndreptate împotriva societății, indiferent că sunt implicate


disidenți sau chiar membri ai Guvernului, organizații criminale sau răuvoitoare, multimi revoltate
ori protestatari, psihopați ori șantajiști, toate sunt cel mai adesea numite “terrorism”.1
Dicţionarul Explicativ aI Limbii Române derivă termenul terorism din francezul temmsme
şi îl explică prin/„totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de un regim reacţionar. sau
prin atitudine, manifestare teroristă" . Acţiunea teroriştilor se bazează pe teroare (lat. tenor,
terronsx fir. Terreur), realitate definită prin „Groază, spaimă, frică provocată intenţionat prin ame-
ninţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare" .
Terorismul este o ameninţare foarte gravă. Gravitatea ei constă în abilitatea reţelelor şi
organizaţiilor teroriste de a surprinde, prin dificultatea evaluării terorismului, prin valul de
incertitudini şi de angoase care însoţesc acest fenomen, greu de înţeles şi de explicat. Oricât de
importante şi de acute ar fi problemele care generează nedreptăţi şi nemulţumiri, ele nu explică
fenomenul terorist.

Terorismul contemporan

Acesta este, totuşi, preponderent, antiamerican şi antioccidental şi are câteva caracteristici


specifice, printre care cele mai importante considerăm că ar putea fi şi următoarele:
- spaţiile de generare şi de regenerare a reţelelor, organizaţiilor şi grupurilor teroriste sunt
tentaculare, cu filiale flexibile şi dinamice peste tot, dar cu preponderenţă în ţările occidentale şi
în zonele de falii strategice;
- baza de recrutare a teroriştilor se află îndeosebi în populaţia tânără, instruită şi chiar domiciliată
în Occident, inclusiv în România, care se simte frustrată, înstrăinată, discriminată şi nemulţumită
şi împărtăşeşte preceptele fundamentaliste şi extremiste, nu preţuieşte viaţa şi acceptă martiriatul
şi
spiritul de sacrificiu în numele unor dogme care, pentru o parte din lumea
lor, sunt indiscutabile;

1
Magda Ferchedau-Muntean, “Terorismul”,Ed.Omega,Buc 2001,pag 9
- ţintele predilecte ale teroriştilor contemporani le reprezintă locurile publice, infrastructurile,
diferitele instituţii (occidentale sau care-i sprijină pe occidentali), de regulă, cele vulnerabile la
astfel de atacuri sau făcute să devină vulnerabile;
- sporeşte caracterul punitiv şi răzbunător, în numele unor cauze care vin din frustrări şi percepţii
deformate, dar şi din realităţi dramatice.2

Terorismul mediatic
Terorismul modern este terorismul mediatic. Mass-media este atrasă de acte teroriste
extreme nu numai datorită datoriei lor de a raporta despre orice eveniment major, ci și pentru că
aspectul dramatic și spectaculos al terorismului fascinează publicul larg. Teroriștii de astăzi
exploatează acest lucru și acționează într-un mod care va atrage atenția maximă în întreaga lume.
Predilecţia mass-media pentru senzaţional este unanim recunoscută, în cazul atentatelor
teroriste imaginile şi poveştile violente având potenţialul de a şoca receptorii, opinia publică.

Mijloacele mass-media moderne au capacitatea de a furniza o cantitate semnificativă de


informaţii într-o situaţie neprevăzută. Radioul şi televiziunea au capacitatea de a ţine la curent
publicul sau de a-l informa direct cu privire la victime şi la familiile acestora, periclitându-şi sau
nu angajaţii. Aceste mijloace pot furniza informaţii referitoare la ceea ce se întâmplă şi chiar să
facă recomandări privind modul de acţiune.

Modalității de luptă a mass-media împotriva terorismului

O serie de modalităţi eficiente în care mass-media poate contribui la lupta împotriva


fenomenului terrorist este:
- relatarea onestă a incidentelor poate consolida vigilenţa opiniei publice, de exemplu, observarea
coletelor, persoanelor şi comportamentelor suspecte;
- transmiterea avertismentelor forţelor de ordine şi a instrucţiunilor referitoare la modul de acţiune
în caz de pericol;

2
Gheorghe Văduva,”Terorismul contemporan–factor de risc la adresa securității si apărării
naționale , în condițiile statului României de membru NATO”, Bucureşti : Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, 2005
- furnizarea de date de interes pe plan internaţional cu privire la autorii atentatelor, grupări teroriste,
noi tipuri de armament şi posibile viitoare ameninţări, etc.
Societatea românească a fost, din nefericire, victima interacţiunii între actorii instituţionali
şi mass media , nevoia de senzaţional şi intruziunea factorului politic în mass-media afectând
puternic negocierile purtate de reprezentanţii celulei de criză cu răpitorii celor trei jurnalişti
români.
S-a spus de multe ori că terorismul este recunoscut ca armă a celor săraci, a celor care nu
dispun de mijloace sofisticate de exercitare a violenței, așa cum o fac statele sau alianțele politico-
militare. Teroriștii au cel mult o armă sau improvizează mijloace explozive, nu dispun de drone,
arme ghidate prin satelit ș.a.m.d. De aceea, aparent am fi tentați să considerăm terorismul ca o
formă asimetrică de luptă. Paradoxal însă, terorismul devine simetric prin efectele sale mediatice.
Teroriștii vor înainte de toate să se facă auziți, să li se cunoască cauza, să fie recunoscuți și
legitimați în fața liderilor lumii și poate chiar în fața propriilor oameni. Altfel spus, înainte de toate,
terorismul este o bătălie propagandistică pentru că, în absența efectului mediatic, impactul lui ar fi
aproape insignifiant.3
Reacția publică cu cel mai mare impact în fața terorismului o are mass media. Ea preia
actul de violență și, prin repetiție și interpretare, de cele mai multe ori amplifică exponențial frica
și starea de nesiguranță. În fața televizorului, consumatorul de media devine cetățeanul intimidat,
cel care se identifică cu o potențială victimă a terorismului. Dacă s-a întâmplat acolo, atunci se
poate întâmpla și aici. Dacă li s-a întâmplat lor, atunci mi se poate întâmpla și mie. Astfel, teroarea
devine o realitate nu atât prin faptele de violență propriu-zisă, cât prin mediatizarea acestor
fapte. De aceea, propaganda poate fi considerată ca parte intrinsecă a actului terorist. Forța
cuvântului sau a imaginii e uneori mai puternică decât a glonțului. Să luăm, de exemplu, atentatul
din Franța. Uciderea celor 12 persoane din redacția Charlie Hebdo a fost un eveniment extrem de
mediatizat, mai ales că era vorba de uciderea unor jurnaliști pentru exercitarea libertății de
expresie. Sute de televiziuni din Franța și din întreaga lume au transmis imaginile de la fața locului.
Teroarea a depășit granițele Parisului și a pătruns în casele tuturor, inclusiv ale românilor. Mulți
jurnaliști români obsedați de audiență lansau deja în public ipoteza unor atacuri posibile ale Al
Qaida sau ale Statului Islamic în România. La 3 zile după atacul de la Paris, 1 milion de oameni
au ieșit în stradă pentru a-și exprima solidaritatea în fața pericolului terorist, un alt eveniment

3
Jean Servier, “Terorismul” Ed.Institutul European ,Bucuresti ,2003,pag 15
mediatizat pe măsură. Unii analiști spun că probarea solidarității europene în fața terorismului era
absolut necesară. Dar alte voci consideră că prin mediatizare teroriștii și-au atins obiectivele, din
moment ce au reușit să răspândească frica și să întoarcă pe dos o întreagă Europă.4

4
Idem,pag 22