TIPURI DE COMPUNERI

 Vizând scrierea despre un text literar:

o De argumentare a genului, a speciei, a unui punct de vedre personal privind
textul literar.
o De caracterizare a unui personaj.
o De prezentare a unei opinii/ păreri despre o operă literară.
o De interpretare a unui text literar sau a unei secvenţe dintr-un text literar.
o Eseu structurat/ nestructurat.
o Identificarea mesajului unui text literar/ a titlului unei opera literare/ a unei
figuri de stil.
o Rezumat.
o Povestire.

 Compuneri cu destinaţie oficială:

o Cerere.
o Telegramă.
o Scrisoare.

 Compuneri imaginative:
o Scrisoarea.
o Compuneri care presupun exprimarea propriilor sentimente, evidenţierea
trăsăturilor unui obiect în cadrul unei descrieri, povestirea unor întâmplări.
 Compunere de caracterizare a unui personaj

Termenul de „personaj literar” provine din latinescul „persona” care înseamnă „rol/
persoană pusă de autor să ia parte la acţiunea unei opere literare.” La începuturile creaţiilor
literare, personajele se identificau cu modelele pe care trebuiau să le interpreteze, fără a
conştientiza imitaţia.
Cel care construieşte un tip este chiar protagonistul, adică cel care joacă rolul principal
într-o operă literară. Autorul este cel care atribuie personajului un sistem de valori, conferindu-i
acestuia calitatea de a deveni un model sau un caracter. Unele personaje sunt înzestrate cu o
trăsătură comportamentală sau psihologică ce le marchează atât personalitatea cât şi modul de
viaţă. Apare astfel tipul avarului, al arivistului, al ipocritului, al mizantropului, al cameleonului
politic, al omului simplu însetat de adevăr şi dreptate etc.
Perspectiva narativă poate fi definită ca fiind modul în care se dă interpretare faptelor. Ea
se găseşte în strânsă legătură cu tipul naratorului, dar şi cu felul naraţiunii. Astfel că naratorul
poate fi: interior, exterior sau omniscient.

MODALITĂŢI DE CARACTERIZARE A PERSONAJULUI

DIRECTĂ-realizată de însuşi autor prin prezentarea detaliată a trăsăturilor personajului creat

sau de către celelate personaje. Există însă caracterizare directă şi cu ajutorul monologului
interior.
INDIRECTĂ-se realizează prin prezentarea faptelor, gândurilor, gesturilor, mimicii, prin felul
cum se îmbracă, prin descrierea locuinţei, prin prezentarea relaţiei acestora cu celelalte
personaje, prin numele pe care îl poartă.

Atunci când realizezi o compunere de caracterizare a unui personaj, trebuie să ai în

vedere următoarele:
- Numele personajului şi al operei din care face parte, precum şi numele autorului.
- Poziţia socială a personajului.
- Rolul pe care acesta îl are în operă.
- Plasarea acestuia în timpul şi spaţiul operei literare.
- Prezentarea a cât mai multe trăsături, a citatelor din care au fost extrase, precum şi
mijloace de caracterizare.
- Tipul reprezentat.
 Criterii de clasificare a personajelor literare Tipuri de personaje
Importanţa personajului în operă - Principal
- Secundar
- Episodic
- Figurant
Semnificaţia etică - Pozitiv
- Negativ
Capacitatea de reprezentare - Individual
- Colectiv
Numărul calităţilor - Liniar
- Complex
Raportul personajului cu realitatea - Legendar
- Alegoric
- Atestat istoric
- Autobiografic
- Fabulos
- Obişnuit
Capacitatea personajului de a reprezenta un regn - Uman
- Animalier
Capacitatea de a construi un tip - Reprezentativ
- Nereprezentativ

COMPUNEREA DE ARGUMENTARE

„A argumenta” înseamnă de fapt „a convinge” cititorul despre adevărul unei afirmaţii.

Nu putem convinge, susţine, întări, demonstra o afirmaţie decât aducând argument din text.
Putem argumenta prin: detaliere, exemplificare, comparaţie.
Compunerea de argumentare se remarcă prin folosirea următorilor indici lexicali
(conectori): consider că..., presupun că..., după părerea mea..., aceasta rezultă din..., spre
deosebire de..., nu în ultimul rând..., se observă că..., deoarece..., fiindcă...etc. Ca verbe de
opinie se pot folosi: a crede, a presupune, a considera. De asemenea se folosesc adverbe şi
locuţiuni adverbiale ca indici ai subiectivităţii: fără îndoială, desigur, probabil. Textul poate fi
ordonat cu ajutorul unor organizatori textuali specifici compunerii argumentative: în primul
rând, pe de o parte, pe de altă parte, în ceea ce priveşte etc.
Compunerea augmentativă trebuie să fie o compoziţie bine proporţionată, cu idei bine
închegate şi suficient argumentate, înlănţuite logic, prin acestea reconstituindu-se, de fapt, textul
literar din punctul de vedere formulat iniţial. Argumentele aduse în sprijinul ideii formulate
trebuie să fie evidente şi de necontestat, pentru că numai aşa se poate demonstra că opera este
lirică, epică, dramatică etc.

ETAPE: