I.

INSTITUTIA ACTULUI ADMINISTRATIV

Teoria generala a actului administrativ

Activitatea autoritatilor administrative publice se concretizeaza in adoptarea de acte

administrative producatoare de efecte juridice. Spre deosebire de alte institutii fundamentale ale
dr administrativ, teoria generala a actului administrativ a cunoscut cele mai putine modificari fata
de analiza specifica doctrinei postbelice.

Ca urmare urmare adoptatri a unor acte normative favorabile cetatenilor, precum: legea
52/2003, legea 544/2001, OG 27/2002, OUG 27/2003 — teoria actului administrativ poate fi
regandita.

Activitatea autoritatilor administratiei publice se caracterizeaa in prezent prin:

- acte juridice

- acte cu caracter exclusiv politic

- fapte materiale juridice —ex: decesul contravenientului stinge raspunderea contraventionala

- operatiuni administrative

Producerea de efecte juridice consta in nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi
juridice, iar in cadrul formelor concrete de realizare a actelor executive locul central il ocupa actul
administrativ.

In ceea ce priveste sintagma contract administrativ aceasta preia trasaturile definitorii ale
actului adminsitrativ pe de o parte si ale actului civil pe de alta parte, fara a se identifica in unul
dintre acestea.

Dreptul administrativ este interesat in primul rand de studiul actelor administrative

unilaterale, dar si a contractelor adminsitrative asimilate actelor administrative.

Sub aspect terminologic, notiunea de act provine de la latinescul "actum" care inseamna
"a face”, "a actiona". In doctrina se utilizeaza atat notiunea de act administrativ punandu-se
accestul pe actiune, pe activitatea p zisa, cat si notiunea de act de drept administrativ
punandu-se accentul pe ideea de regim juridic aplicat.

In perioada interbelica se facea distinctie intre actele administrative propriu zise, acte
administrative cu caracter jurisdictional si acte adminstrative cu caracter pregatitor. Un alt autor
delimita intre actele puterii executive in raporturile cu parlamnetul si actele puterii executive in
raporturile cu cetatenii, cea din urma categorie la randul ei se delimita intre acte de autoritate si
acte de gestiune. Actele de autoritate reprezinta manifestarile de vointa ale aut adm compentente
prin care se creaza situatii juridice noi, supuse regimului de dr public. Actele de gestiune sunt
manifestari de vointa ale autoritatilor administrative competente, prin care se urmareste crearea
de situatii juridice cu caracter patrimonial supuse regimului de dr comun.

In ceea ce priveste regimul actelor adminsitrative, doctrina postbelica a identificat 2 forme:

- tipica — in caz de litigiu se solutioneaza in instranta de contencios adminsitratiov sau se

solutioneaza in baza unor reglementari speciale

- atipica — care din anumite considerente, fie de ratiuni politice, fie datorita existentei unor
situatii exceptionale, nu permit controlul instantelor judecatoresti, nici in baza legii
contenciosului si ninci in baza altor acte normative. Exista o exceptie care se regaseste in art5
alin 3 legea contenciosului adm pt actele emise in circumstante speciale, care pot fi atacate in
constencios adminsitrativ doar pt exces de putere.

Definitia si trasaturile actului administrativ

• lato sensu — Actul adminsitrativ se poate concretiza intr-un acord de vointa apartinand in
principal unei autoruitati a adminsitratiei publice in care o parte este intotdeauna o autoritate
publica ce urmareste sa dea nastere, sa modifice sau sa stinga un raport juriodic, sa satisfaca
un interes general, sa presteze un serviciu public, sa efectueze o lucrare publica sau sa puna in
valorare un bun public(bun al proprietatii publice).
• stricto sensu — Actul adminsitrativ reprezinta forma juriidca principala de activitate a
autoritatilor administratiei publice si in secundar a altor autoritati publice, ce consta intr-o
manifestare unilaterala si expresa de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice in
realizarea puterii publice, aflata in principiu sub controlul instantelor judecatoresti de
constentcios adminsitrativ.
 In doctrina adminsitrativa nu exista unanimitate de opinii in ceea ce priveste numarul,
denumirea si contitnutul actului adminsitrativ, dar toti autorii le califica ca fiind acte juridice,
manifestari unilaterale de vointa si ca fiind emise intr-un regim de putere publica.

Sub aspect formal-material sunt identificate urmatoarele TRASATURI:

• actul administrativ reprezinta o forma juridica principala de activitate a autoritatilor

administratiei publice:

- actul adminsitrativ reprezinta una dintre formele cu smenificatie juridica prin care aut adm
publice isi realizaeaza competenta si sarcinile ce le revin — ponderea actelor administrative
creste pe masura ce urcam in sistemul ierarhiei aut adm publice

• actul administrativ reprezinta o vointa juridica unilaterala — caracterul unilateral reprezinta

acea calitate a actului administrativ de a fi emis fara participarea sau consimtamantul
subiectelor de drept carora le este destinata. Prin indentificarea acestei trasaturi se urmareste
pe de o parte includerea actului adminsitrativ in sfera acteleor juridice si delimitarea de
operatiunile adminsitrative neproducatoare de efecte juridice.

Actul adminsitrativ apare ca exeriorizarea unei vointe interne, ea trebuind sa fie expresa,
neindoielnica, in a schimba ceva din ordinea juridica existenta.

Fata de aceasta trasatura in doctrina adminsitraativa au fost analizate 3 ipoteze:

a. emiterea actului administrativ cu participarea mai multior pers fizie — situatia organismelor
colegiale. Multe acte adminsitrative concretizeaza decizii ale unor organe de conducere
colegiala. Fata de aceasta realitate s-a pus problema de a stii daca acordul de vointa care
intervine in momentul emiterii actului adm nu ar fi de natura sa inlature acest caracter
unilateral, ori in practica ce conteaza la nivelul organelor colegiale nu este vointa fiecarui
membru al organismului ca persoana fizica, ci vointa colectiva care actioneaza intr-o singra
directie, cea a emiterii actului adminsitrativ.

b. emiterea unui act adminsitrativ cu participarea mai multor aut publice, respectiv a unei
structuri adminsitrative locale si a unei structuri administraative statale

c. emiterea unui act administrativ la cererea prealabila

OBS → In doctrina s-a pus problema de a stii care este semnificatia renuntarii
beneficiarului actului administrativ la exercitiul dreptului dobandit prin actul administrativ. Doctrina
a apreciat ca simpla renuntare nu are nicio valoare daca beneficiarul nu sesizeaza autoritatea
emitenta care urmeaza sa revoce actul adminsitrativ respectiv.

• actul adminsitrativ este emis in realizarea puterii publice — din aceasta trasatura reiese
caracterul obligatoriu al actelor adimistrative si necesitatea executarii lor din oficiu.

• are un regim juridic speciific in centrul caruia se afla legea contenciosului adminsitrativ

Clasificarea actelor administrative — nu sunt sub din cap asta

Dupa categoria autoritatii de la care emana:
- acte ale aut administratiei publice centrale

- acte ale aut administrative centrale autonome

- acte ale aut administrative de stat in teritoriu

- acte ale administratiei publice locale

- acte care emana de la structuri private autorizate sa presteze servicii publcie fundamentale

Dupa competenta materiala a aut emitente

- acte administrtive cu caracter general/ de adminsitrare generala — apartin aut cu competenta
materiala generala ex.Guvern, Consiliul Local …

- acte adminsitrative de specialitate/ acte de adminsitrare speciala — autoritati cu competenta

materiala speciala ex. Ministerele — isi desfasoara act pe domenii

Dupa competenta teritoriala a aut emitente

- acte ale aut administrative centrale

- acte ale aut administratiei publice locale — produc efecte in limitele unitatii adminsitrativ
teritoriale

Dupa gradul de intindere al efectelor juridice/ sferea de cuprindere a efectelor —cea mai
imp clas
- acte adminsitrative nirmative

- acte adminstrative individuale

- acele adminsitrative cu caracter intern

Actele adminsitrative normative contin reguli generale si impersonale, se adreseaza

tuturor, oricine putand intra sub incidenta lor la un moment dat.
Actele adminsitrative individuale sunt cele care se adreseaza unor pers fizice sau
juridice determinate. Niciodata actele adminsitrative individuale nu pot sa incalce un act
administrativ normativ.

Dupa continutul efectelor, actele adminsitrative individuale pot fi:

- acte prin care se stabilesc dr sau obligatii determinate pentru subiectul caruia i se adreseaza

- actele de adtribuire a unui statut personal — diploma de licenta, master, doctor…

- actele de aplicare a constrangerii adminsitrative — actele de sanctionare administrativa —

ex.procesul verbal de constatare si sanctionare

- actele adminsitrative cu caracter juridictional

Dupa natura juridica distingem:

- acte adminsitrative de autoritate= sunt actele emise sau adoptate de o autoritate publice
cu caracter unilateral, pe baza si in vederea executatii legii, in regim de putere publica, in
scopul nasterii, modificarii sau stingerii unor raporturi juridice de dr adminstrativ

- acte administrative de gestiune = actele cu caracter bilateral, prin care adminsitratia isi
gestioneaza bunurile, domeniul public sau domeniul privat al statului sau aut
administrativ teritoriale

CONDITIILE DE VALABILITATE ALE ACTELOR ADMINISTRATIVE

LEGALITATEA SI OPORTUNITATEA

Doctrina adminstratia analizeaza regiumul juridic al actelor administrative privit ca

ansamblu de reguli de fond si de forma, care dau particularitate actelor administrative in circuitul
juridic.

In perioada postbelica, cu privire la conditiile de valabilitate ale actelor administrative, a

fost pusa in discutie corelatia Legalitate—Oportunitate, fundamentandu-se 2 pozitii distinte, dupa
cum oportunitatea era sau nu privita ca o conditie de legalitate a actului adminsitrativ.

S-au dezvoltat 2 teorii:

- scoala clujana — priveste oportunitatea ca o conditite de valabilitate a actului administrativ, dar

nu si de legalitate a acestuia.

- facultate de drept bucuresteana — oportunitatea constituie ea insasi o dimensiune a legalitatii,

in absenta careia actul adminsitrativ nu poate fi legal.

Intr-o formulare generica, legalitatea actelor adminsitrative implica obligativitatea

conformarii acestora dispozitiilor constitutionale, legilor adoptate de parlament, tuturor
actelor normative cu forta juriidca superioara.

Oportunitatea se regaseste chiar in puterea discretionara de care dispune

adminsitratia, inteleasa ca marja de libertate lasata la latitudinea celui chemat sa aplice
legea de a alege cea mai buna solutie/cale de urmat pentru a ajunge la scopul urmarit de
legiuitor. Depasirea limitelor puterii discretionare duce la exces de putere, abuz de drept. In timp
judecatorul a ajuns sa formuleze daca limitele puterii discretionare de emitere a unui act
adminsitrativ nu au fost depasite, daca nu s-a ajuns la un exces de putere, ce poate atrage
nulitatea actului administrativ, in consecinta, conditia oportunitatii apare ca un subsistem a
conditiilor de legalitate, in sensul larg al termenului, iar excesul de oportunitate urmeaza sa
fie stabilit de catre judecator, prin raportare la scopul legii.
 In ultimii ani conflictul dintre cele 2 scoli de drept, de la Bucuresti si de la Cluj, a fost
inchis, actualii doctrinari clujeni admitand ca exista o marja de oportunitate care poate fi supusa
controlului in contencios admnistrativ, aceasta fiind in parte o dimensiune a legalitatii. Aceasta
pozitie esteb fundamentata pe prevederile legii 554/2004 care definste pt prima data notiunea de
exces de putere.

In ceea ce priveste conditile de legaitatte, vom distinge intre conditii generale si intre
conditii specifice de legalitate, pe considerente de oportunitate.

A. Conditii generale de legalitate:

1. Actul administrativ sa fie emis in confirmitate cu dispozitiile coinstitutionale, cu legile adoptate

de parlament, cu toate actele adminsitrative cu formta juridica superioara.

2. Actul adminsitrativ sa fie emis de autoritatea competenta si in limitele competentei(legale sau

teritoriale) sale

3. Actul adminsitartiv sa fie emis in forma si cu procedura prevazuta de lege

B. Conditii specifice de legalitate:

- interesul public ocrotit de lege — fara a pune semnul egalitatii intre scopul legii si spiritul
acesteia. Scopul legii= limita legala de apreciere a oportunitatii, limita la care se
raporteaza judecatorul in contencios administrativ pt a stabili caracterul legal sau ilegal
al unui act administrativ.

FORMA SI PROCEDURA EMITERII ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actului adminsitrativ i se aplica o forma specifica, intelegandu-se atat aspectul exterior cat si
aspectle interioare ale mecanismului adoptarii sale.

Forma scrisa a acestuia prezinta si exceptii, datorita unor prevederi legale.

• Actele adminsitrative normative → sunt elaborate intotdeauna in forma scrisa,

constitutia si reglementatrile legale in vigoare prevazand obligativitatea publicarii lor.
• Actele adminsitrative individuale → sunt elaborate, de regula, in forma scrisa, unele
exceptii fiind prevazute expres de lege. ex. Avertismentul, cea mai usoara sanctiune
contraventionala, se aplica si oral, potrivit art7 OG 2/2001, el constand in atentionarea
verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului faptei savarsite …

exceptie — prin sistemul de teleconferinta, prefectii pot emite ordine in forma orala

Actele administrative individuale pot avea si o forma implicita, ca urmare a tacerii autoritatii
competente —OG27/2003 a reglementat procedura aprobarii tacite ca modalitate alternativa de
emitere a unor autorizatii de catre aut adminsitratiei publice.

PROCEDURA DE ELABORARE A ACTELOR ADMNISTRATIVE

Cunoaste mai multe forme, de la cele mai simple, la cele mai complicate.

In raport de monentul emiterii actului admimsitrativ, conditiile procedurale se pot delimita

in 3 categorii:

- conditii anterioare

- conditii concomitente

- conditii ulterioare emiterii

CONDITII ANTERIOARE

• Operatiunile administrative nu produc efecte juridice prin ele insele, dar se afla la baza unui act
administrativ, ele constau in expertize, referate, studii, rapoarte, note …. Dintre aceste categorii
prezinta interes avizul si acordul.

Avizul= o opinie, o parere, pe care o autoritate a adminsitratiei publcie o solicita unei

alte autoritati a adminsitratiei, vizand o problema sau mai multe, pentru a se consulta si a
decide in cunostinta de cauza. Avizul poate sa fie:

- facultativ — nu este obliatoriu de cerut, nu obligatoriu de respectat

- consultativ — este obligatoriu de cerut, nu obligatoriu de respectat

- conform — obligatoriu de cerut, obligatoriu de respectat

 Acordul= consimtamantul cerut de lege pt emiterea unui act adminsitrativ de catre o

aut adminsitrativa. Poate fi:

- prealabil

- concomitent

- ulterior

CONDITII CONCOMITENTE
Doctrina analizeaza cvorumul de prezenta si majoritatea ceruta de lege pt adoptarea actului.
Conditii analizate in cazul organelor colegiale din adminsitratia publica.

• Cvorum de prezenta= nr de membri care trebuie sa fie prezenti pt ca sedinta sa

aiba loc legal.

• Majoritatea ceruta pentru adoptarea actului= numarul de voturi necesare pt ca

actul sa fie legal adoptat.
Ambele se exprima printr-o majoiritate care poate fi:

- relativa — majoritatea membrilor prezenti +1

- absoluta — jumatate +1 din nr total al membrilor organului colegial

- calificata — o majoritate, de regula, mai mare decat cea absoluta

La aceste conditii procedurale, caracteristice organelor colegiale, unii autori

adauga si conditia semnsarii si respectiv a contrasemnarii actelor administrative. Pt
unii autori acestea sunt conditii de forma, pt altii sunt conditii procedurale. Semnarea si
contrasemnearea pot fi conditii de rang constitutional(pres si actele guvernului) sau pot sa
fie prevazute in lege(legea administratiei locale).

• Motivarea actelor administrative — traditional doctrina administrativa s-a referit la

necesitatea motivarii actelor administrativ juriscdictionale. Potrivit legislatiei actuale,
actele adminsitrativ normative trebuie motivate, in ceea ce priveste actele
adminsitrative individuale, in anumite acte normative, se prevede obligativitatea
motivarii unora dintre aceste(ex. Lega 544/2001 privind acesul la inf de interes public
prevede ca refuzul comunicarii unort informatii trebuie moivat).

Din jurisprudenta administrativa s-a desprins necesitatea motivarii actelor cu

caracter individual defavorabile solicitantului.
In doctrina s-a sustinut necesitatea motivarii tuturor actelor administrative,
principiu ce ar trebui mentionat exrpes in viitorul cod de procedura adminsitrativa, desi
sunt situatii in care nu este obligatorie morivarea unor acte individuale(diploma de licenta).

CONDITIILE ULTERIOARE
Cele mai frecvente sunt:

• Comunicarea — Actele adminsitrative individuale se comunica celor carora li se

adreseaza, putand sa existe exceptii constitutionale sau legale.

• Publicare — operatiunea prin care actele adminsitrative normative sunt

aduse la cunostinta cetatenilor prin imprimare, prin afisare intr-un loc public sau
prin mijloace de informare scrisa. Desi publicarea este caracteristica actelor
adminsitrative normatice, uneori in practica se publica si actele individuale, datorita
imposibilitatii comunicarii catre toate persoanele interesate(ex. Lista celor admisi la
un concurs)
 • Aprobarea — manifestare de vointa a unei autoritati superioare prin care
aceassta se declara de acord cu un act emis de o autoritate administtrativa
inferioara. Prin OUG27/2003 s-a creat posibilitatea unei aprobari tacite cu o serie
de exceptii expres prevazute in continutul ordonantei.

- Autorizatie= actul adminsitrativ emis de aut publica competenta prin care se permite
solicitantului desfasurarea unei anumite activitati, prestarea unui serviciu sau
exercitatera unei profesii.

- Procedura aprobarii tacite = procedura prin care autorizatia se considera legal

adoptata daca aut admi publice nu raspunde solicitatntului in termenul prevazut de
lege pt emiterea respectivei autorizatii. Raspunsul negativ in termenul prevazut de
lege, nu echivaleaza cu aprobarea tacita.

• Confirmarea

• Gratificarea

EFECTELE JURIDICE ALE ACTELOR ADMINSITRATIVE

Pentru fundamentarea fortei juridice a actelor adminsitrative se face apel la
prezumptia de legalitate, prezumptie relativa aflata la baza oricarui act administrativ.

Prezumptia de legalitate:

- relativa

- absoluta — in cazul actelor administrative care nu pot fi supuse niciunui fel de control
judecatoresc. ex.actele de comandament militar, actele admibistrative emise in raport
cu parlamentul

Prezumptia de legalitatea este asociata cu alte 2 prezumptii:

• prezumptia de autenticitate = calitatea pe care o are actul adminsitrativ de a fi

considerat ca provine in mod real de la autoritatea evocata in forma sa exterioara

• prezumptia de veridicitate = calitatea actului adminsitrativ de a corespunde

adevarului
Potrivit doctrinei forta juridica a unui act adminsitrativ este data de locul pe care il
ocupa organul emitent in sistemul organizarii adminsitratiei publice, precum si de natura
autoritatii emitente. Actele adminsitrative au o forta juridica diferita in concordanta cu
principiul ierarhiei actelor normative.

Dincolo de forta lor juridica, actele adminsitrtive beneficiaa si de o forta probanta.

Actele juridice unilaterale se caracterizeaza prin regula executarii din oficiu/

executoriu de drept.

In ceea ce priveste continutul obligativitatii actelor adminsitrative se face distinctie

intre:

- obligatia de executare

- obligatia de respectare/ de opozabilitate

Momentul intrarii in vigoare a actelor administrative

Traditional in doctrina se admite ca momentul intratii in vigoare este cel al publicarii pt
actele administrative normative si cel al comunicarii pt actele administrative
individuale. exc — HG cu caracter individual se publica in MO.

• Actele adminsitrative normative ale administratiei centrale intra in vigoare din momentul
publicarii conform legii 24/2000.

 • OG si legile de aprobare sau respingere ale acestora intra in vigoare 3 zile de la

publicare.

• OUG intra in vigoare dupa publicare cu confitia transmiterii catre camera

competenta.

• Actele administrative normative locale intra in vigoare la un termen de 5 zile pt

aducerea la cunostinta.

De regula, actele adminsitrative produc efecte numai pt viitor, putand exista si

posibilitatea existentei unor acte care constata existenta unui dr sau a unui obligatii
retroactiv, acte declarative.

OBS → In materia contraventionala, legea mai favorabila retroactiveaza.

Metodologia elaborarii actelor administrative normative

Normele de tehnica legislativa sunt obligatorii in:

- elaborarea proiectelor de lege,

- propunerile legislative,

- HG si OG

- actele normative ale celorlatle aut ale adm publice centrale

- actele administrative normatie emise de aut adm publice locale

In dezvoltarea legii 24/2000 a fost adoptata HG 561/2009 pentru aprobarea

regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului pt elaborarea, avizarea si
prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a documentelor de acte
normative in vederea adoptarii/aprobarii.

Art.4 al legii 24/2000 consacra principiul ierarhiei actelor normative — actele

normative se elaboreaza in functie de ierarhia lor, de categoria acestora si de aut publica
competenta sa le adopte. Categoriile de acte normative si normele de competenta privind
adoptatea acestora sunt stabilite prin Constitutia Romaniei si prin celelate legi. Actele
normative date in executarea legilor, OG sau HG se emit in limitele si potrivit normelor care
le ordona — consacrat legala a principiului legalitatii.

Toatea actele normative trebuiesc motivate:

- legi — se realizeaza o expunere de motive

- HG si OG — se realizeaza note de fundamentare

- toate celelalte acte normative — se realizeaza referate de aprobare.

INTINDERE EFECTELOR JURIDICE produse de actele administrative

Presupune distinctia intre actele administrative normative, care in principiu produc
toate categoriile de efecte juridice, fiind si izvoare ale dreptului administrative, si actele
administrative individuale, care se prezinta ca fapte juridice ce dau nastere unor raporturi
de dr adminsitrativ, dar si altor categorii de raporturi.

Actele administrative pot sa fie emise/adoptate:

- pt o perioada determinata specificata intr-un act.

- sau cele normative pt o perioada nedeterminata.

INCETAREA efectelor juridice in cazul actelor adminsitrative poate sa intervina ca

urmare:

- suspendarii — pe o perioada determinata

- revocarii — ca urmare a anularii de instatnta de judecata

- constatarii inexistentei

- abrogarea actelor administrative normative — legea 24/2000 introduce notiunea de

abrogare

SUSPENDAREA si REVOCAREA actelor administrative
SUSPENDAREA
In existenta juridica a unui act adminsitrativ pot sa intervina evenimente de natura
sa-i afecteze efectele in vederea carora a fost adoptat sau emis.

In executarea unui act administrativ aceasta poate fi suspendata, un act

administrativ poate fi retras de aut emitenta, sau poate fi desfiintat.

Suspendarea= operatia de intrerupere temporara a efectelor juridice produse de

un act administrativ. Este o garantie a asigurarii legalitatii ce intervine in cazuri de
exceptie. Poate sa aiba in vedere intreruperea temporara a producerii de efecte juridice
de catre un act administrativ in vigoare care producea anterior efecte juridice sau poate
sa aiba in vedere amanarea intrarii in vigoare a unui act administrativ.

• poate sa fie decisa de autoritatea competenta sau poate sa intervina direct in baza
legii prin efectul legii.

Doctrina analizeaza traditional distinctia intre suspendare si revocare:

- Suspendarea → intervine cand exista dubii cu privire la legalitatea unui act

adminsitrativ
- Revocarea → intervine cand ilegalitatea actului este certa.

Revocarea este o regula, in timp ce suspendarea apare ca o exceptie — conf

doctrinei.

Suspendarea atrage incetarea temporara, in timp ce revocarea atrage incetarea

definitiva a porducerii de efecete juridice

Suspendarea poate sa intervia in urmatoarele situatii:

- de drept, legale sau constitutionale — ex. art123alin 5 din Constitutie reglem controlul
de legalitate exercitat de prefect care atrage suspendarea de drept a actului.

- in baza unei decizii a unui organ superior

- in baza hotararii autoritatii emitente

- in baza unei hotatrari judecatoresti

- in baza unei ordonante a ministrerului public

OBS → Art.14 din Legea Contenciosului Administrativ reglementeaza posibilitatea

celui care se considera vatamat intr-un drept sau intr-un interes legitim de a introduce
actiune in instanta de contencios administrativ imediat dupa declansarea procedurii
prealabile. Instanta poate decide suspendarea intr-o procedura de urgenta in cazaul in
care cinstata indeplinirea cumulativa a 2 conditii:

1. sa existe cazuri bine justificate

2. riscul producerii unei pagube iminente

→ Art.15 din Legea Contenciosului Administrativ reglementeaza

posibilitatea solicitarii suspendarii odata cu inaintarea actiunea principala prin care se
solicita anularea.

! Suspendarea unui act adminstrativ nu poate sa fie dispusa de instatnta de

contencios administrativ printr-o ordonanta presedintiala deoarece legea contenciosului
adm reglementeaza expres procedura suspendarii. !

 REVOCAREA
Revocarea= operatia juridica prin care autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhic
superioara desfiinteaza un act adminstrativ. Cand este pronuntata de aut emitenta mai
poarta numele de “retractare".

• reprezinta un caz particular al nulitatii dar si un principiu juridic fundamental al actelor

administrative → acest principiu rezulta din dispozitiile art21 si art52 din Constitutie,
dar mai ales din art 7 al legii contenciosului administrativ ce reglementeaa procedura
prealabila

→ In cadrul procedurii prealabile, cel care se considera vatamat solicita

revocarea in tot sau in parte a actului administrativ. Prin procedura prealabila legiuitoriul a
fundamentat dreptul administratiei de a reveni oricand auspra actului emis.

Actele adminsitrative normative sunt toate, fara exceptie, revocabile.

Actele administrative individuale sunte, de regula, revocabile, cu unele exceptii:

1. Actele administrative declarate irevocabile printr-o dispozitei expresa a legii

2. Actele administrative cu caracter jurisdictional

3. Actele administrative de aplicare a sanctiunilor corespunzatoare formelor raspunderii

administrative

4. Actele administrative de punere in executare a actelor procedurale penale

5. Actele adminsitrative care au dat nastere unor contracte civile lato sensu/sens larg

6. Actele administrative emise ca urmare a existentei unor contracte civile

7. Actele administrative care dau nastere la drepturi subiective garantate de lege sub
aspectul stabilitatii — ex. Autorizatia de construire, autorizatia de exercitare a unei
meserii

8. Actele administrative individuale care au fost executate material

OBS → In cazul actelor administrative care au dat nastere unor contracte civile si
in general a actelor adminsitrative care au intrat sub un alt regim juridic decat cel
adminsitrativ, legea contenciosului administrativ a introdus prin art1alin6 posibilitatea ca
autoritatea emitenta sa solicite anularea actului in instanta de contencios adminisitrativ, in
masura in care acesta a intrat in circuitul juridic si nu mai poate fi revocat. Lega stabileste
o limita in timp de 1 an de la data emiterii actului.

ANULAREA si INEXISTENTA actelor administrative

In dreptul administrativ problema nulitatii actelor adoptate de autoritatile
administativei publice se pune in alti terminei decat in dreptul privat, in primul rand
datorita existentei mai multor categorii de interese:

- interesul general, statal

- interesul local

- interesul individual

Legea trebuie sa tina cont de aceste interese si sa le concilieze, uneori ea declara

inexistenta actului, alteori numai nulitatea actului sau doar anulabilitatea fata de anumite
persoane.

In doctrina interbelica s-a conturat o teorie a nulitatilor nuantata, bazata pe

gravitatea ilegalitatilor, dar si pe interesele aflat in joc.

 ANULAREA

Anularea= operatia de desfiintare, de incetare definitiva, a producerii de efecte a

actului administrativ.
In doctrina postbelica autorii au continuat sa raspunda urmatorarelor probleme:

1. Posibilitatea admiterii teoriei imunitatii absolute si a imunitatii relative —

raspunsul a fost favorabil, considerandu-se ca nulitatea poate fi absoluta sau relativa,
in functie de interesul ocrotit de norma incalcata sau de gravitatea viciilor de ilegalitate

2. Posibilitatea admierii teoriei anulabilitatii — sunt nule actele ce nu intalnesc

conditiile pt a lua fiinta si sunt anulabile actele ce contin incalcari de mica insemnatate
pt a lua fiinta
3. Posibilitatea adminterii teoriei inexistentei — intotdeauna acceptat
4. Raportul dintre nulitate si revocare — unii autori privesc revocarea ca un caz
particular al nulitatii, in timp cxe altii o privesc ca o insitutie de sine statatoare.

Nulitatea deriva din incalcarea conditiilor de fond sau de forma ale actelor
administrative fara sa existe prevederi legale exprese in acest sens, asa cum se intampla
in dreptul civil.

Potrivit doctrinei actulale, viciile de ilegalitate care afecteaza actele administrative

nu au toate aceleasi gravitate. Daca viciul de ilegalitate rezulta din nerespectarea unei
conditii procedurale sau a unor dispozitii legale de fond, aceste vicii atrag nulitatea
absoluta. Daca viciile sunt mai putin grave, acestea duc la nulitatea relativa.

De regula, nerespectarea unor conditii de fond privind conditiile actului atrage

nulitatea absoluta, iar nerespectarea unor conditii de forma atrage nulitatea relativa.

→ Exista situatii cand legea sanctioneaza cu nulitate relativa chiar cazurile nerespectarii
cond de fond.

Nulitatea absoluta intervine cand se incalca o conditie de legalitate de mare

importanta, iar nulitatea relativa intervine cand se incalca dispozitii de mai mica
importanta. In absensta unor dispozitii de principiu intr-un cod de procedura
administrative ,distinctia dintre nulitatea absoluta si nulitatea relativa poate fi stabilita doar
de legiuitor. Dincolo de asemenea prevederi exprese, distinctia dintre nulitatea absoluta si
nulitatea relativa nu prezinta relevanta in practica, putand fi sustinuta si teoria unicitatii
nulitatii. — aceasta teorie isi poate afla fundament si in lega contenciosului adm actuala
care nu face distinctie intre nulitatea relativa si nulitatea absoluta. → Legea contenciosului
adminsitrativ face distinctie intre nulitatea totala si nuliteatea partiala.

In ceea ce priveste autoritatile competente sa constate nulitate, legea

identifica:

- autoritatea ierarhic superioara

- instanta de judecata — contencios administrativ

NB → De lege ferenda, se propune ca doar instanta de judecata sa poata anula un

act administrativ, iar autoritatea ierarhic superioara sa aiba dreptul doar sa revoce actul
administrativ.

OBS → Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor
juridice ulerioarea care au fost conditionate sub aspectul legalitatii de existenta
actului administrativ anulat. Pe aceasta linie de idei, prin decizia 10/2015 a curtii
supreme, completul pt dezlegarea unor chestiuni de drept a decis ca dispozitiile art23 din
legea contetnciosului administrativ se interpreteaza ca hotararea judecatoreasca definitiva
prin care s-a anulat in tot sau in parte un act administrativ normativ produce efecte si in
privinta actelor administrative individuale emise in tememiul acestuia, care, l-a data
publicarii hotararii judecatoresti de anulare sunt contestate in cauze aflate in curs de
solutionare pe rolul instantelor judecatoresti.

 INEXISTENTA
Teoria actelor juridice inexistente a aparut in doctrina franceza in a 2-a jumatate a
sec XIX in legatura cu actele de stare civil— cele de casatorie. In doctrina postbelica
romaneasca s-a sustinut ca actele administrative inexistente departe de a se bucura de o
prezumptie de legalitate sunt lovite de vicii atat de vizibile incat nimeni nu le poate atribui
nici macar un moment caracterul de acte obligatorii.

In cazul actelor inexistente nu mai opereza prezumptia de legalitate, incalcare

legii fiind atat de evidenta incat oricine o poate sesiza.
Limitele prezumptiei de legalitate in cazul actelor inexistente nu pot fi stabilite in
mod abstract, ci in functie de situtia de fapt, in fiecare caz in parte.

In doctrina se admite dreptul subiectelor destinatare ale actelor administrative de a

se apara in fata oricarei autoritai publice prin invocarea inexistentie. Corespunzator
trebuie admisa existenta obligatiei autoritatilor respective de a constata utilizand
prerogativele de putere publica, inexistenta actului admnistrativ.

In cazul inexistentei, prin simpla ei constatare, facuta de orice subiect interesat,

prezumptia de lealitate este inlaturata fara o procedura deosebita, actul neavand nici
macar aparenta de legalitate si fiind lipsit de caracter executoriu.

In doctrina recenta se face distinctie intre:

- inexistenta de fapt —situatia in care un act administrativ exista doar in imaginatia

administratiei care se afla in eroare
- inexistanta juridica — presupune existenta faptica a unui act caruia insa dreptul in
considerearea unor vicii capitale care o afecteaza nu ii recunoaste nici macar existenta
Inexistenta este o institutie de rang constitutional — art100, art108

CONTRACTELE ADMINISTRATIVE
Evolutia doctrinei
Inca din perioada interbelica doctrina a apreciat, in raport cu practica
administrativa, ca uneori administratia actioneaza si prin acte contractuale pe care le
incheie cu particularii. Astfel de acte erau cele de vanzare-cumparare, de inchiriere, de
arendare, de locatiune de servicii, imprumuturile ,donatiile etc. Aceste contracte se supun
regulilor codului civil, dar unele dintre ele urmaresc un serviciu public, motiv pentru care
se supun si unui regim administrativ. Asemenea contracte incheiate de administratie cu
particularii, in vederea prestariii unui serviciu public sau al satisfacerii unui interes general
sunt cuntracte de drept public sau contracte administrative.(concesiunea de lucrari
publice, concesiunea domeniului public)

Regimul juridic special careia ii sunt supuse contractele administrative se

caracterizeaza prin forme speciale necesare pt incheierea lor si principii speciale cu
privire la executarea lor.

Teoria contracteleor administrative s-a format in dreptul francez modern ca o

creatie a jurisprudentei consiliului de stat preluata si dezvoltata ulterior de doctrina
administrativa franceza. Prin jurisprudenta lor, instantele de contencios administrativ au
calificat drept contracte administrative numai acele contracte in care, in afara de simpla
participare a unei administratii publice se mai intalneste un anumit scop, asigurarea
functionarii unui serviciu public, repsectiv un anumit regim de drept publi.

Exista reguli ale dreptului comun care se aplica contractelor administrative.

In doctrina franceza actuala contractul administrativ este definit ca fiind contractul

incheiat de o persoana public si identificati printr-un criteriu alternativ, prezenta clauzelor
exorbitante sau participarea contractantilor la executarea aceluiasi serviciu public.

 Natura administrativa a contractului poate fi decisa in 3 moduri:

- de legiuitor — ori de cate ori acesta considera ca regimul administrativ este mai potrivit
decat regimul de drept privat pt problema de fapt ce trebuie rezolvta

- de anumite jurisdicti iadministrative — pot stabili ca regimul administrativ trebuie aplicat

unui anumit tip de contract

- prin acordul de vointa al partilor

In Romania teoria contractelor administrative a aparut si s-a dezvoltat odata cu
dezvoltarea raporturilor juridice dintre adminsitratie si intreprinzatoriii particulari, avand ca
obiect serviciile publice.

In perioada interbelica s-au dezvoltat 3 terorii cu privire la existenta contractelor

adiministrative:

1. Teoria de acceptare a teoriei contractelor administrative in sens restrans

2. Teoria de respingere a oricarei teori ia contractelor administrative

3. Teoria de acceptare a teoriei contractelor administrative in sens larg

In perioada postbelica teoria contracteleor administrative a cazut in desuetudine.
Abia in anii 70 profesorul Valentina Jilescu a reluat si dezvoltat aceasta terorie a
contractelor adminsitrative sub aspect doctrinar, pornind de la un unic exemplu contractul
de specializare universitara.

Definitia si Trasaturile
Contractul administrativ = un acord de vointa dintre o autoritate publica, aflata pe
o pozitie de superioritate juridica, si alte subiecte de drept prin care se urmareste
satisfacerea unui interes genereal, prin prestarea unui serviciu public, efectuarea unei
lucrari sau punerea in valoarea a unui bun public, supus contractului in regim de drept
public.
Trasaturi:
1. acord de vointa dintre o auturitate a adm publice si un alt subiect de drept, autorizat
sa presteze un serviciu public

2. obiectul — prestarea de servicii, realizarea de lucrari, concesionarea de bunuri

publice

3. partile trebuie sa accepte unele clauze de natura regulamentara stabilite prin lege
sau in baza legii prin HG

4. autoritatea administratiei publice nu poate ceda interesele, drepturile sau obligatiile

sale decat unei alte autoritati ale administratiei publice, iar particularul el poate ceda
doar cu acordul administratiei publice

5. cand interesul publci o cere sau cand particularul nu si-a indeplinit din culpa
obligatiile contractuale sau cand executarea devine prea impovoratoare pt particular,
autoritatea administratiei publice poate modifica sau rezilia unilateral contractul

6. partile au intele ca se vor supune unui regim de drept public

7. solutionarea litigiilor revine instantei de contencios administrativ

 Regimul juridic
Imprumuta unele caracteristici din dreptul privat, dar se dinstinge prin 2 elemente
esentiale:

1. Se bazeza pe inegalitatea juridica a partilor

2. Autoritatea publica, parte in contract, nu dispune de o libertate de vointa identica cu

cea reglementata in dreptul privat — competenta autoritatilor publice este stabilita
de lege.
Contractul administrativ urmareste o mai buna functionare a serviciului public,
fiind evidentiata distinctia dintre contractele adminsitrative si cele civile, la baza carora se
afla principiul egalitatii partilor contractante si de aceea nu presupune un echilibru perfect
intre interese, autoritatea contractanta urmarind interesul coletivitatii.

• Elaborarea clauzelor contractuale nu ete un proces ce rezulta dintre negociarea

dintre partile contrctante, deoarece administratia stabileste continutul clauzelor in
mod unilateral, iar cealalta parte le poate accepta sau refuza in bloc.

Unii autori se referea la contractele adminsitrative, identificandu-le cu actele

adminsitrative de gestiune pe care le analizeaza diferit de actele adiminstrative de
autoritate.

Actele administraitve de gestiune = actele juridice incheiate pe de o parte de

autoritatea publica, iar pe de cealalta parte, de un particular si pot avea ca obiect
achizitionarea de produse, executatera de licrari, prestarea de servicii, concesionarea si
inchirierea unor bunurie ale domeniului public.

La randul lor actele administrative de gestiune se diferentiaza:

- acte de gestiune publica — incheiate de adminsitratie in calitate de putere publica in

vederea satisfacerii intereselor generale

- acte de gestiune privata — incheiate de aut publica in calitate de persoana juridica de

drept civil

In doctrina adminsitrativa, pe baza evolutie practicii administratiei publice, se face

distinctie intre:

- actele adminsitrative de gestiune care privesc bunuri ale domeniului public

(proprietate publica) — supuse regimului dreptului public si instantelor de contencios
adminsitraitiv

- acte de gestiune care privesbunuri ale domeniului privat — sunt supuse regulilor
dreptului comun si instantelor de drept comun

 II. INSTITUTIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
Controlul Asupra Administratiei Publice
Administratia publica = un ansamblu de organe structurate dupa competentea lor
materiala si teritoriala.

In raport cu guvernul distingem:

- organe subordonate direct sau indirect acestuia

- autoritati administrative centrale autonome

- autoritatile administrative locale autonome

In doctrina au fost identificate mai multe criterii de clasificare a controlului auspra
adminsitratiei publice. Dupa natura autoritatii care il exercita, distingem:

- control exercitat de Parlament

- control execritat de autoritati ale administratiei publice

- control exercitat de instatne judecatoresti

Dupa regimul procedural aplicabil, distingem intre:

• control contencios — exercitat de instante, CCR

• control necontencios — exercitat de parlament, de autoritatile supraordonate ierarhic

Dupa momentul controlului, distingem:

- prealabil

- concomitent

- posterior

Controlul Parlamentar
Regimul constitutional romanesc distinge intre:

control actual/modern:

- exercitat de avocatul poporului

control traditional:

- se concretizeaza in obligatia de informare a parlamentului(de catre guvern si celelalte

aut publice art111

- adresarea de interpolari art112

- dezbaterea rapoartelor si declaratiilor PM art107

- art113 — motiunea simpla

- art114 — motiunea de cenzura

Garantarea legalitatii actelor administrative prin intermediul controlului presupune

si existenta unor forme de control in interiorul administratiei. In logica sistemului
constitutional exista un drept de control al Guvernului asupra celorlalte autoritai ale
administratiei publice.

Controlul Administrativ
Controlul Administrativ = controlul infaptuit de administratia publica in
conformitate cu legea, asupra propriei activitati
Poate sa fie un control:

intern — realizat de pers, compartimente, din interiorul organului controlat

Exista 2 subiecte de drept:

- activ — controleaza

- pasiv — cel controlat

 Recursul gratios → reprezinta sesizarea catre autoritatea emitenta a unui act

administrativ.

Recursul ierarhic → reprezitna sesizarea catre autoritatea ierarhic superioara, daca

exista.

extern — realizat de persoane, structuri, din afara autoritatii controlate

- realizat de inspectii de stat

- alte organe de specialitate sau autoritati autonome

- autoritati administative cu caracter jurisdictional

- autoritati speciale de control — directia generala de antifrauda

Poate fi exercitat un control al ministerului public asupra adminsitraitei

publice in raport cu conceptia de decurge din constitutie in raport cu rolul procurorului.

- Art131 din Const —in activitatea judiciara Ministerul Public reprezitna interesele
generale ale societatii si apara oridnea de drept, precum si dr si libertatile cetatenilor.

Controlul administrativ-jurisdictional
Controlul judecatoresc asupra administraatiei publice reprezinta chiar institutia
contenciosului administrativ care este insasi finalitatea dreptului administrativ.

Fundamentul constitutional principal al contenciosului administrativ se regaseste in

art52 — Dr persoanei vatamate de o autoritate publica. Acestui articol i se alatura:

- art21 — accesul liber la justitie

- art 73alin3litk — consacra caracterul de lege organica pt contencios adminsitativ

- art123alin5 — consacra controlul de legalitatea al prefectului adsupra actelor

adminsitative ale aut locale autonome

Cu ocazia revizuirii din 2003 fostul art48 a devenit art52 fiind introdusa si
posibilitatea vatamarii unui interes legitim pt a introduce o actiune in contencios
adminsitativ. Iar art21 a primit un nou alineat ce consacra caracterul facultativ si gratuit al
jurisdictiilor speciale adminsitative, in plus art125 devenit 126 a primint un nou alineat prin
care este garantat controlul judecatoresc asupra actelor administative, cu 2 exceptii:

- actele care privesc raporturile cu parlamentul

- actele de comandament cu caracter militar

De asemenea s-a introdus posibilitatea acordartii de despagubiri ca urmare a

vatamarilor aduse prin ordonante sau dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.
Actiunea se introduce la instanta de contencios adminstrativ, odata cu exceptia de
neconstitutionalitate, cu care va fi sesizata curtea constitutionala — nu e control direct.

In ceea ce priveste controlul adminsitativ jurisdictional — existenta unor autoritati

cu atributii administrativ jurisdictionale competente sa solutioneze litigiile dintre
adminsitatie si particulari, existand intotdeauna o consacrare legala — nu poti avea
control adminsitativ fara fundament legal.

In ceea ce priveste evolutia institutiei controlului adm juris, legea 29/1990 a

consacrat in art4 posibilitatea unei actiuni la instanta suprema dupa epuizarea cailor
adminsitativ juris de atac in termen de 15 zile de la comunicare. Dupa intrarea in vigoare a
cont din 1991 o parte a doctrinei s-a intrebat daca se mai poate vorbi de un control adm
jurisdictional atata timp cat constitutia in art125 se referea la justitie, ignorand act
jurisdictionale, pe de o parte, iar pe de alta parte, in textele privitoare la adm publica nu
exista nicio preciazare cu privire la aut adm jurisdictionale.

In varianta initiala constitutia a prevazut atributii jurisdictionale pt CSM mentinute si

in prezent dar si pt Curtea de Conturi, in acest din urma caz, atributiile jurisdictioanle fiind
desfiintate cu ocazia revizuirii din 2003.

 Urmare a revizurii din 2003 prin care a fost consacrat caractrerul gratuit si facultativ
al jurisdictiilor speciale administrative, in doctirna s-a sustinut ca art4 din Lega veche a
contenciosului ar trebui considerat abrogat. In ceea ce priveste CSM, potrivit art134alin2,
si-a pastrat rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a
judecatorilor si a procurorilor porivit procedurii stabilite prin lege organica.

Jurisdictia administrativa = activitatea de solutionare a unui litigiu administrativ

dupa norme procedurale specifice procedurii judiciare, in urma caruia rezulta un act
administartativ jurisdictional

Prin decizia 414/2013 → cel indreptatit poate sa se adreseze fie aut administativ
jurisdictionale, fie direct instantei de judecata, iar in ceea ce priveste gratuitatea
jurisdictiilor speciale administartive s-a apreciat ca aceastea ar trebui sa includa nu numai
scutirea de taxa de timbru, dar si scutire de toate cheltuielile de judecata.

Activitatea autoritatilor administraitei publice investite cu atributii jurisdictionale

se finalizeaza cu emiterea unor acte admionistrativ jurisdictionale — reprezinta insasi
solutia data.
Legea contenciosului adm — actul administrativ jurisdictional= actul emis de o
autoritate adminsitrativa investita prin lege organica cu atributii de jurisdictie administrativa
speciala.

Jurisdictia administativa speciala = o activitatea infaptuita de o autoritate

administrativa care are, conform legii organice speciale in materie, competenta de
solutionare a unui conflict privind un act administrativ dupa o procedura bazata pe
principiile contradictorialitatii, asigurarea dr la aparare si independentei activitatii
administrativ jurisdictionale.
Spune doctrina ca ne aflam in prezenta unui act adm jurisdictional cand:

• actul este emis de o autoritate administrativa

• autoritatea respectiva are competenta de a solutiona un conflict
• conflictul trebuie solutionat prin citarea partilor si in baza principiului ocntradic…
• partile au dr sa fie reprezntate sau asistate de un avocat
Printr-o o analiza consacrata jurispurdentei CCR cu privire la constitutionalitatea
organismelor adm jurisd rezulta dificultatea identificarii unei definitii clare a conceptului de
jurisdictie speciala administrativa asimilat uneori conceptului de instatna extraordinara.
Rezerva manifestata de instanta constitutionala confruntata cu stabilirea caracterului de
jurisdictie adm speciala a unor aut publice precum:

- Cons national pt sudierea arjhivelor statului CNSAS

- consiliul nat de solutionare a constestatiilor

- agentia nationala de integritate

→ s-a adaptat caracterului obligatoriu a procedurii de contestarea a ctelor stabilite prin

actele normative ce reglementatu organizarea si functionarea acestora in raport cu
continutul art21alin4.
A mai fost pus in discutie rolul autoritatilor cu caracter adm: → in raport cu rezerva
CCR raportat la art21alin4

- consiliul concurentei - consiliul de disciplina - consiliul national al
- comisiilor de disciplina din cadrul consiliilor audiovizulaului
din cadrul barourilor medicilor - consiliul nat pt
- consiliul de discilina din combaterea discriminarii

CSM
 Evolutia Contenciosului Administativ —istoria nu intra la ex
Contenciosul administrativ= reprezinta o forma juridica de aparare a paticularilor
impotriva abuzului administratiei publice.
Initial in dr adminsitrativ termenul de contencios care proivine dein lat "contendere"
a fost utilizat pt a defini caile administativ jurisdictionale de atac. In doctrina interbelica s-a
dezvoltat un:
→ sens restrans al notiunii → totalitatea litigiile de competenta sectiilor de contencios
administrativ
→ sens larg → totalitatea litigiilor nascute intre particulari si aut adm publice cu ocazia
organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli principii si
situatii juridice apartindad dr public.
Continutul si sfera contenciosului adm ca fenomen juridic au variat de la o tara la
alta, de la o perioada la alta si chair de la un autor la altul.
In doctrina franceza contenciosul adm a fost definit in sens organic prin raportarea
la aut competente sa solutioneze litigiile dintre adm si particulari. Contenciosul adm
cuprindea astfel ansamblul litigiilor date in ocmpeteneta tribunalelor adminsirtrative, in
fruntea justitei adm franceze aflandu-se Consiliul de Stat.
Sub aspect formal s-au dezvoltat de-a lungul vremii 3 mari forme de control judiciar
asupra adm publice:
1. Sistemul administratorului judecator — caracterizat prin solutioanrea conflictelor cu
adminsitratia de cate aut adm jurisd — si la noi in tara
2. Sistemul francez al unei jurisdictii adm distincte — caracaterizat prin solutionarea
conflictelor cu adm de catre instante specializate → judecaotri specializati
3. Sistemul anglo-saxon — Marea Birtanie, Irlanda, Izrael — solutinarea conflictelor cu
adm de catre instantele de drept comun
Doua principii fundamentale au caracterizat inca de la inceput sistemul francez:
- separarea activitatilor adm de act judiciare
- separarea adm active de justitia administrativa ce constituie un ordin de justitie paralel
distinct de ordinea judiciara

Legislatia romaneasca a consacrat inistial sistemul francez, apoi pe cel anglo saxon
cu anumite particularitati, dar a mentinut de-alungul vremii sistemul adm judecator —
sistemul aut adm jurisdictionale.
Evolutia institutiei contenciouslui adm a cunoscut mai multe etape in fiunctie de
evolutia legisltaitei in amrteire.
• O prima perioada o reprezitnqa ea parcursa intre anii 1864—1948.
Cuza dupa modelul francez a infiintat consiliul de stat ca organism cu atributii adm jurisdictionale, dar si ca
un organism facultativ pe langa guvern prezidat de domnitor. In 1866 Consiliul de Stat a fost desfiintat,
repartizarea atributiilor acestuia fiind stabilitt ptin o lege imediat dupa promulgarea constitutiei, in consecinta
acest tip de litigiu a fost incredintat tribunalelor de dr comun dupa model anglo saxon.Competenta instatnelor
judecatoresti in materie s-a format treptat pe cale jurisprudentiala din ontrepretarea unor principii generale
ale dr pulic si al unor prevderi legale aflate in legatura indirecta cu institutia constenciosului adm. In timp au
aparut pribleme legate de natura litigiilor, precum si de sfera actelor administraitve supuse controlului. Intre
1905—1948 se poate vorbi de adoptarea unor reglementari speciale in materia competentei contencios
administrative.
Printr-o lege din anul 1905 privind reorganizarea instantei supreme a fost creata o sectie de contencios adm
pentru anularea actelor administraitve ca urmare a recursurilor introduse de particulari, sectie desfiintata
ulterior printr-o alta reglementare din 1910, reinfiintata in 1912. Constitutia din 1923 a consacrat un text
special contenciosului administraitv pe care l-a dat in caderea puterii judecatoresti potrivit legii speciale,
astfel in 1925 a fost adoptata prima lege speciala in amteria contenciosulu iadm care a infiintat ub
contentcios de plina jurisdictie pt actele… Legea din 1925 a consacrat un contencios subiectiv in sensul ca
reclamantul trebuia sa invoce in instanta lezarea unui dr subiectiv, fiind vb si de un contencios de plina
jurisidctie. Legea din 1925 a enumerat o serie de acte exceptate de la controlul de contencios administrativ
dezvoltand textul const din 1923 care se referea la actele de guvernamant si actele de comandament cu
caracter militar. Desi prevederile cosntitutionale si legea speciala in materie au stabilit competeneta
instantelor de dr co,un pt a solutiona acest tip de conflicte, in paralel au continuat sa existe aut cu atributii
adm jurisd, iar prin o lege din 1939 au fost infiintate curti administrative ce avea competentea sa solutioneze
actiunile privind actele adutoritatilor locale.
• O alta mere etapa a avut loc intre 1948—1965
In 1948 controlul contencios adm a fost desfiintat… Constitutia din 1965 a stabilit posibilitatea celui vatamat
de un organ de stat de a se adresa instantei text in baza caruia a fost adoptata lega 1 din 1967 privind
judecarea a celor vatamati prin acte adm ilegale.
• Legea 29/1990 a marcat o noua etapa in institutia contenciosului adm.
A instituti un control de plina jurisdictie, un control direct. Initial actul trebuia sa privina de al o aut
adminsirrativa, dar la un an distanta, duap intrarea in vigoarea a constitutiei a permis controlul actelor
administrative mormative, inclusiv actele guvernului. Legea a stabilit infiintarea unor sectii specializate de
contencios administrativ la nivelul tribunalelor si al instatnei supreme, iar din 1993 si al nivelul curtilor de apel
• Revizuirea const din 2003
A propus regandirea institutiei prin adoptarea legii 554/2004 — lega actualal a contenciosului adm.

CONDITIILE ACTIUNII DIRECTE in contencios administrativ

In doctrina sunt autori care analizeaza si conditiile de admisibilitatea ale actiunii in
instanta punand in discutie si in conditia referitoare la calitatea reclamantului. Este
analizata capacitatea procesuala activa si pasiva.

1. Actul atacat sa fie ACT ADMINISTRATIV

Legat de aceasta conditie analiza porneste de al art52alin1 din Constitutie —
actiunea in contencios administrativ poate sa priveasca un act administrativ, dar si
nesolutionarea in teremnul legal al unui cereri. Aceasta din urma putand sa intervina
fie car urmare a refuzului de a sulutiona, fie ca urmare a tardivitatii in solutionare, ceea ce
echivaleaza cu tacerea administratiei.
→ Potrivit legii 554/2004 se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul
nejustificat de a solutiona o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim sau,
dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.
Nesolutionarea in termenul legal al unei cereri = faptul de a nu raspunde
solicitatntului in termen de 30 de zile de la primirea cererii, daca prin lege nu se prevede
un alt termen.
Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere = exprimarea explicita cu exces de
putere a vointei de a nu rezova cererea unei persoane. Se asimileaza si:
- nepunera in executarea a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a
cererii, sau, dupa caz, a plangerii prealabile
Notiunea de act administrativ = reprezinta actul unilateral cu caracter individual sau
normativ emis de o autoritatea publica in regim de putere publica, in vederea organizarii
executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge
raporturi juridice

Legea asimileaza actelor administrative contractele incheiate de autoritatile

publice care au ca obicet:
• punerea in valoarea a bunurilor proprietate publica
• executarea lucrarilor de interes public
• prestarea serviciilor publice
• achizitiile publice
 obs → prin legi speciale pot fi prevazute si alte catergorii de contracte
adminsitrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ. — ex. acordul
de grant, contractul de asociere intercomunala in vederea gestionarii domeniului public si
privat etc.
Legea actuala a contenciosului administrativ a consacrat caracterul inprescriptibil
al actiunii asupra actelor administrative normative. Dinstinctia intre actele adm
normative si cele individuale are o natura doctrinara, si se regaseste in unele decizii ale
instantei supreme.
• Printr-o decizie CCR s-a statuat ca → neconstionalitatea unui act adm individual
sau normativ trebuie cenzurata in instanta de contencios administrativ.
• Identificarea completa a actului administrativ este o operatie de apreciere, de
investigare a vointei autoritatiii emitente, de ercetare a formei pe care o imbraca pt a
delimita actul administrativ de celelalte acte juridice ale autoritatilor publice si respectiv
de operatiunile tehnico- administrative neproducatoare de efecte juridice. — o problema
aparut in justitie a vizat delimitarea actului administrativ de simplele adrese sau
circulante care nu sunt producatoare de efecte juridice.
• Refuzul nejustificat al unei autoritati administrative, ca specie a actului adminsitraitv
atacat, s-a regasti traditional in legislatie si a fost acceptat de jurisprudenta romaneasca.
→ Legea actuala admite controlul in instanta impotriva refuzului nejustificat de
solutioanre a unei cereri, ca si impotriva tacerii administratiei, situatii in care nu obliga la
realizarea procedurii prelabile.

2. Actul atacat sa vateme un INTERES LEGITIM

Pana la revizuirea constitutiei analiza acestei conditii se realzia prin coroborarea
art48(actualul art52) cu art 21, deoarece art48 se referea doar la un drept recunoscut de
lege, iar art 21 era invocat in ceea ce privea argumentarea ocrotirii unui interess legitim.
Cu ocazia revizuirii din 2003 → una dintre completarile aduse art52alin1 a constat
in consacrarea expresa a criteriului interesului legitim alaturi de criteriul incalcarii
unui drept — pt introducerea unei actiuni in contencios administrativ.
Din perspectiva evolutiei reglementarii legislatiei in materie → pt prima data
Legea privind organizarea si functionarea consiliului de stat din 1864 a prevazut
posibilitatea unei actouni in cazul vatamarii chiar ale unor simple interese ale particularilor,
inclusiv contra hotararilor ministrilor date cu exces de putere. Reglementarile ulterioare,
din 1905—1910—1912, apoi art 107 din constitutia din 1923, legea contenciosului din
1925, s-au referit in mod constant doar la drepturile incalcate de actul administrativ.
Constitutia din 1965, legea 1/1967, dar si legea 29/1990, s-au referit in egala masura doar
la drepturile recunoscute de lege.
Abia art 21 din Constitutia din 1991 a consacrat accesul liber la justitie, inclusiv pt
vatamarea unui interes, aspect ce a permis introducerea posibilitatii vatamarii si a unui
simplu interes, care trebuie sa fi direct, legitim si actual, pt a solicita anularea unui act
administrativ vatamator.
Legea actuala, 554/2004 → art1alin1 a preluat art 52alin1 din Constitutie, pe care il
dezvolta.
O actiune impotriva unui act administrativ, pe ideea vatamarii unui drept
recunoscut de lege, reprezinta in subsidiar si o actiune impotriva vatamarii unui interes
legitim, chiar daca acest lucru nu este mentionat expres in actiune.
Dreptul vatamat — definit in art2ali1litO — orice drept prevazut de constitutie, de
lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere, printr-un act administrativ.
 Doctrina si in egala masura jurisprudenta considera ca pentru ca un interes sa fie
legitim nu este suficient ca el sa nu contravia ordinii juridice in vigoare, ci este necesar sa
isi aiba izvorul si sa fie ocrotit de o prevedere a unei norme juridice scrise sau cutumiare.
Interesul legitim trebuie sa fie:
- personal/privat — cat si public
- direct
- actual
- juridic
• Interes legitim → o notiune ce tine de dr substantial
• Interesul de a promova o actiune → tine de dr procesual
• Interesul legitim public ≠ interesul legitim privat
Interesul legitim public = interesul care vizeaza ordinea de drept si democaratia
constitutionala, garantarea drepoturilor liberdtatilor si indatoriilor generale ale cetatenilor,
satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice. →
presupune un contencios obiectiv
Interesul legitim privat = posibilitatea de ap retinde o anumita conduita, in
considerearea realizarii unui drept subectiv viitor si previzibil prefigurat → presupune un
contencios subiectiv — pers fizica/juridica determinata

3. Actul administrativ sa emane de la o AUTORITATE PUBLICA

Spre deosebire de legea 1/1967 care permitea o actiune in instanta ordinara
(tribunale/judecatorii) si avea in vedere doar actele organelor administratiei de stat, lega
29/1990 a folosit sintagma “autoritate administrativa” → au fost incluse in aceasta
categorie atat aut adm publice centrale cat si cele locale, aut adm autonome, institutiile
publice, dupa caz, societatile comerciale cu capital de stat, in masura in care, potrivit
normelor de organizare si functionare, ele dispuneau de capacitatea de a emite acte
administrative. Un an mai tarziu, art 48 din Constitutia a introdus posibilitatea unei act in
contencios adminsitrativ impotriva unui act emis de o aut publica, largind sfera aut publice
ale caror acte puteau sa intre sub cenzura instantei de contencios administrativ. Ca
urmare a prevederilor constitutionale dispozitiile legii 29/1990 au fost modificate. Puteau fi
atacate in contencios atat actele adm ale aut admi publice, cat si actele adm ale altor aut
publice din sfera puterii legislative sau judecatoresti.
Legea actuala confera o semnificatie mai larga notiunii de autoritate publica = orice
organ de stat sau a unitatilor adm teritoriale, care actioneaza in regim de putere
publica, pt satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autoritatilor publice
persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate
publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public in regim de putere publica.
→ se regaseste notiunea de aut publica in cazul persianelor juridice de dr privat care
sunt autorizate sa presteze un serviciu public fundamental(ex. Institutii de invatamant
privat, spitale private, …)

4. Conditia indeplinirii PROCEDURII PREALABILE

= necesitatea ca persoana vatamata intr-un drept sau un interes legitim sa se mai
adreseze o data autoritatii emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista,
inainte de a introduce actiunea in instanta, solicitand revocarea in tot sau in parte a actului
administrativ.
→ doctrina administerativa a identificat traditional sub denumirea de “recurs gratios”
sau "recurs ierarhic”
 ROL → evitarea litigiului in justitie
Obligativitatea procedurii prealabile se regaseste si in legislatia anterioara, cu unele
exxceptii.
Legea 554/2004 chair defineste procedura prealabila/plangerea prealabila.
→ cererea prin care se solicita aut publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa
caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in
sensul revocarii sau modificarii acestuia.

Procedura este reglementata in art7 al legii — obliga persoana care se simte vatamata
intr-un dr sau interes legitim, ca, inainte de a se adresa instantei competente, sa solicite
aut publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in cazul
actului adminsitrativ individual —in termen de 30 de zile de la data comunicarii,
revocarea in tot sau in parte a acestuia.
art7 — plangerea prealabila poate fi introdusa oricand aflii ca te vatama actul
administrativ normativ — nu exista un termen expres.
→ Plangerea prealabial se solutioneaza in termenul de 30 de zile de la
inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen.

Dispozitiile art7 din legea contenciosului trebuie coroborata cu cele ale art193NCPC
— sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile,
daca legea prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va
anexa la cererea de chemare in judecata. Neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi
invocata decat de catre parat, prin intampinare, sub sanctiunea decaderii. → prin aceasta
prevedere exceptia neindeplinirii procedurii prealabile nu mai este o exceptie absoluta, ci a
devenit o exceptie realtiva.
De la teremnul de 30 de zile pt introducerea procedurii prealabile, avem o exceptie
stabilita prin art7alin7 din legea contenciosului adm — s-a prevazut posibilitatea plangerii
prealabile si peste termenul de 30 de zile, dar nu mai tarziu de 6 luni, de la data emiterii
actului, termenul de 6 luni fiind un termen de prescriptie.
Potrivit art7, in cazul actului administrativ normativ — plangerea prealabial poate
fi formulata oricand te consideri vatamat.
• OBS → Este prevazuta posibilitatea introducerii prealabile de catre persoana
vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu
caracter individual, adresat altui subiect de drept din momentul in care a luat
cunostinta pe orice cale de existenta acetuia, in limitele unui termen maxim de 6 luni.
→ un tert ataca un act administrativ care beneficiaza pe altcineva

Situatii de exceptie: — actiunile introduse de:

- prefect
- avocatul poporului
- ministerul public
- ANFP
- ale cererilor celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante
- in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri
- nosolutioanra in termen legal a unei cereri
- in cazul actelor care au ca obiect exceptia de nelegalitata
 5. Actiunea sa fie introdusa intr-un ANUMIT TERMEN
Este o conditie ce prezinta o consecinta logica a conditiei anterioare, fiind in stransa
conexiune cu procedura prealabila, deoarece se refera la termenul in care actiunea poate
fi introdusa la instanta.
• act adm individual — 6 luni → Legea contenciosului stabileste un termen general
de 6 luni pt introducerea actiunii, prin care se solicita anularea unui act administrativ
individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea
pagubelor → termen de prescriptie
• act adm normativ — cand sesizezi vatamarea → Ordonantele sau dispozitiile din
ordonante care sunt considereate neconstitutionale, precum si actele adm cu caracter
normativ, care se considerea a fi nelegale, pot fi atacate oricand → caracter
inpresciptibil

OBS — Ca si in vechea reglementara este mentinut termenul de 1 an de la data

comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii
procedsului verbal de conciliere, dupa caz, in care poate fi introdusa actiunea pt motive
temeinice → termen de decadere.

Actele administrative exceptate de la controlul in contencios

administrativ
Evolutia legislatiei in materie
Aceasta categorie de acte adminsitrative isi are originea in jurisprudenta administrativa
franceza — jurisprudenta consiliului de stat francez. Motivul dezvoltarii pe cale
jurisprudentiala este existenta unor ratiuni superioare care nu puteau fi controlate pe
cale judecatoreasca prin contencios administrativ si aceste ratiuni superioare vizau
anumite interese publice foarte importante.
In constitutia din 1923 + legea contenciosului din 1925 — s-a precizat faptul ca
puterea judecatoreasca nu are puterea de a judeca actele de guvernamant, precum si
actele de comandament cu caracter militar.
Acte de guvernamant inglobau si actele de comandament cu caracter militar, pe
langa acestea actele de guvernamant se refereau si la masuri luate prin care administratia
ocrotea un interes general care viza:
- ordinea publica
- siguranta stautului
- alte cerinte de oridn superior — declararea starii de razboi/urgenta + aspecte care
vizieaza necesitatile imediate la e luptei
→ Aceasta definitie era una exhaustiva.

In perioada regimului totalitar comunist — actele exceptate de la controlul

judecatoriesc in controlul contencios adminsitrativ era una foarte larga.
ex. Actele consiliului de ministri erau excluse in totalitate …
→ instantele de contencios aveau tendinta de a introduce toate actele in sfera actelor
exceptate — din cauza tipului de regim politic existent → instantele incercau sa excepteze
actele de la control adm → cetateanul era putin protejat de abuzurile autoritatii

Odata cu adoptarea legii 21/1990 a legii contenciosului adm + intrare in vigoare a

constitutiei romaniei din 1991 + revizuirea constitutiei din 2003 lucrurile s-au clarificat.
→ sfera actelor s-a restrans
 Se face o distinctie intre:
1. actele adm exceptate de la control adm prin natura lor → care privesc ordinea
publica, siguranta nationala
2. acte exceptate … ca urmare a existentei unui recurs in paralel → acte care nu pot fi
cenzurate prin intermendilo contenciosului adm dar pot fi cenzurate prin instante e
drept comun → se poate exercita un contro judecatoresc dar nu prin instanta de
contencios adm

I. Actele adminsitrative exceptate de la controlul in contencios administrativ

→ ca urmare a naturii lor

Fundamentul constitutional → art126.alin6.teza1 + art52.alin2

• art126.alin6.teza1 — Instantele Judecatoresti → “Controlul judecatoresc al actelor
administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este
garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor
de comandament cu caracter militar."
• art52.alin2 — Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica → “Conditiile si limitele
acestui exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica"

Articolele coroborate sunt dezvoltate in art5 din legea 554/2004 → sunt prezentate
actele exceptate si limitele controlului
• art5alin1
a. Actele adm publice care privesc raporturile cu parlamentul
b. Actele de comandament cu caracter militar
• art5alin3 — actele adm emise pt aplicarea:
1. regimului starii de razboi, a starii de asediu, a starii de urgenta
2. cele care privesc apararea si securitatea nationala
3. cele emise pt restabilirea ordinii publice
4. cele emise pt inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor
→ pot fi atacate numai pt exces de putere — limitele controlului

In doctrina s-au formulat 2 opinii:

- una restransa — pot fi acceptate doar cele 2 categorii de exceptii prevazute in
constitutie → doar constitutia este in masura sa stabileasca acte si limite
- una extina/larga — art126alin6 reglementeaza doar actele adm exceptate de la
controlul in contecnios adm de rang constitutional, art52alin2 are in vedere actele
exceptate partial de la control prin legea contenciosului administrativ, acte exceptate de
rang legal → sfera actelor adm exceptate de al controlul in contencios adm prin
art126.alin6.teza1 reprezinta exceptii absolute, actele exceptate de rang legal(cele
enumerate in lega 554/2004) sunt exceptii relative(=pot fi atacate, dar numai pt exces
de putere)
 exces de putere= exercitatrea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin
incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si
libertatilor cetatenesti → excesul de putere este legat de puterea discretioanara a
autoritatii emitente a actului — Legea 554.2004 art2.alin1.litN
→ trebuie raportat la art53 din constitutie— exercitiul unor drepturi sau al unor libertati
poate fi restrans numai prin lege is daca se impune, dupa caz, pentru: … — garantii care
fac dintr-o societate o societate democratica

Actele Autoritatilor Publice care privesc raporturile cu Parlamaneul

In legea veche este definit — actele care privesc raporturile dintre Parlament,
Presedintele Romaniei si Guvern. Avem 3 categorii de acte:
• parlament↔presedinte
• parlament guvern — acte cu caracter politic → nu pot fi atacate in contencios
administrativ
• presedinte guvern — acte care se refereau la diverse negocieri, acte care erau
adoptate la sedinte la care participase si presedintele. Acte cu caracter strict politic sua
acte de puta administratie(decretul de numire in fucntie publica) → nu pot fi atacate

Dupa revizuirea constitutiei a aparut art126alin6 unde s-a precizat clar ca avem 2
exceptii de rang constitutional care vizeaza actele exceptate de la control contencios
administrativ

Actele care privesc raporturile aut publice cu parlamentul = actele emise de o

autoritate publica in realizarea atributiilor sale prevazute de constitutie sau de o lege
organica in raporturile de natura politica cu parlamentul — legea 554/2005— art2alin1litk

OBS:
• ICCJ a constatat ca prin contrasemnarea actelor, premierul isi angajeaza
raspunderea in fata parlamentului → se respinge actiunea in contencios administrativ
pe motivul ca prin contrasemnare actul adm se incadreaza in categoria actelor
exceptate.
→ prin contrasemnare premierul devine cotitular al actului si nu mandatar la
parlamentului — critica adusa deciziei ICCJ

• In cazul decretului prezidential de gratiere individuala corelativ cu decretul de

revocare a gratierii individuale → ICCJ a constat ca aceste decrete sunt
contrasemnate de premier si se angajeaza raspunderea politica a premierului →
actul se incadreaza in categoria actelor exceptate — multiple critici la aceasta decizie

In concluzie → Actele aut publice in raportu cu parlamentul sunt actele oricarei autoritati
publice care in realizarea atributiilor prevazute de lege organica sau de constitutie intra in
raporturi de natura politica cu Parlamentul .
 Actele administrative de comandament cu caracter militar
Jusitificarea introducerii unei astfel de categorii la actele exceptate de control
contencios aministrativ are la baza domeniul foarte sensibil in care sunt emise:
- atunci cand exista imprejurai negative legate de comanda trupelor
- atunci cand sunt primejdii pt conducerea armatei,
- atrunci cand este pusa in pericol securitatea si siguranta statului
→ vizeaza numai actele care provin de la autoritati militare
Se face distinctie intre:
- acte admin ale uneiu autoritati militate care nu implica comandament militar → pot fi
atacate in contencios adm
- acte ale aut publice militare care implica un comandament militar → nu pot fi atacate

Actele de coamndament militar= acele acte adm care se refera la problemele

strict miitare ale activitatii din cadrul fortelor armate specifice organizarii militare care
presupun dreptul comandantilor de a da ordine subordonatilor in aspecte privitoare la
conducerea trupei, in timp de pace sau de razboi, ori, dupa caz, la indeplinirea serviciului
militar — art2.alin1.litL legea 554/2004

Alte Acte Exceptate Datorita Naturii Lor

Actele enuntate la art5.alin3 din legea 554/2004

a. Actele care privesc apararea si securitatea nationala

CCR in decizia nr302/2011 a stabilit ca sintagma “cele care privesc apararea si
securitatea nationala” este neconstitutionala. → din punct de vedere constitutional, zice
curtea, art126alin6 din Const este singurul sediu al materiei cu privire la actele adm
exceptate de la controlul judecatoresc, iar textul art5alin3 din legea contenciosului adm,
chiar lege organica fiind, nu poate sa prevada si alte exceptii, fara ca prin aceasta sa
incalce textul constitutional indicat, ale carui dispozitii sunt limitative si imperative.

b. Actele pt aplicarea regimului starii de razboi, a starii de asediu si a starii de urgenta

Aceste acte sunt si ele emise in baza unui cadru legal, cadru lega dat de
OUG1/1999 prividn regimuil starii de asediu si al starii de urgenta.
Starea de asediu si starea de urgenta = situatii exceptionale instituite in cazul
aparitiei unor pericole grave la adresa apararii tarii si sigurantei nationale, repsectuv a
democaratiei constitutionale, masuri exceptioanel instituite pt prevenirea, limitarea si
inlaturarea urmarilor unor dezstre — a nu se confinda cu decretul de instituire a starii de
urgenta conf art93Const cu cadrul legal

c. Actele adminsitraitve pt inlaturarea consecintelor catastroifelor naturale, epidemiilor si

epizootiilor
→ situtatiii exceptionale care nu pot if atacate decat pt eces de putere

d. Acte administrative emise pt restabilirea ordinii publice

Cu privire la aceasta categorie in doctrina s-au formulat critici pt ca este o
reglementare cu caracter de prea mare generalitate → incepe legea sa nu ma fie clara,
precisa si predictibila.
 II. Actele adminsitrative exceptate de la controlul in contencios administrativ
→ ca urmare a existentei unui recurs paralel

Aceasta categorie de acte administrative a fost recunoscuta in legislatie in mod

traditional. Existenta unui recurs paralel nu reprezinta o sustragere a actelor administrative
de la controlul jurisdictional, in schimb, recursul paralel presupune ca asupra unor acte
administrative se exercita un alt control jurisdictional decat cel realizat prin instanta
de contencios administrativ.
Potrivit legii 554/2004 art5.alin2 → nu pot fi atacate pe calea contenciosului
administrativ actele administrative pt modificarea sau desfiintarea carora se prevede
prin lege organica o alta procedura judiciara. — avem recurs paralel numai cand legea
organica ne spune ca actul repsectiv poate fi atacat in instanta de drept comun
Deosebirea fundamentala intre litigiile de contencios administrativ care sunt date in
sarcina instantelor de contencios administraitv prin raportare la litigiile de contencios adm
dar date in competenta instantei de drept comun este aceea ca instantele de drept comun
nu vor judeca litigiul dupa procedura reglementata din legea cadru a contenciosului
administraitv, ci dupa procedura comuna a dreptului procesual civil, eventual
procedura completata cu reguli care se regasesc in legile speciale care au stabilit o astfel
de competenta exceptionala.
→ In acest caz controlul legalitatii actului adminsitraitv exista in fata unei
instante judecatoresti, numai ca exista in fata unei instante judecatoresti de drept comun

Ex de acte administraitve cu recurs paralel:

- actul adm emise de un organ adm prin care se refuza sau se atribuie un treren in
conditiile legii terenului fundciar 18/1991
- litigiile avand ca obiect dr salariale ale personalului vamal → de competenta sectiei pt
litigii de munca a tribunalului si nu sectia de contencios adm
- contestarea executarii silite ce se realizeaza de catre organele adm fiscale in baza unui
titlu executoriu fiscal → dr comun este repr de normele dr civil material si procesual
 PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINSITRATIV
→ se delimiteza in doctrina urmatoarele parti:
I. SESIZAREA instantei de contencios
In situatia tipica, in ceea ce priveste subiectul care poate introduce actiunea in
contencios adm, chiar din dipozitiile art52alin1Const → orice pers fizica sau juridica care
se considerea vatamata in drepturile sau interesele sale legitime.

• lega554/2004 Art2.alin1.litA → persoana vatamata = orice persoana titulara a unui

drept sau a unui interes legitim vatamata de o autoritate publica printr-un act
administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri. Legea
asimileaza persoanei vatamate si grupul de persoane fizice fara personalitate juridica
titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum si organismele
sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ atacat, fie a unui interes legitim
public, fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

• In cazul actului adm sau in raport cu partile contractante, in cazul contractului

administrativ. → organisme sociale interesate = structuri neguvernamentale,
sindiucate, asociatii, fundatii si altele asemenea carea au ca obiect de acitivatate
protectia dr diferitelor categiorii de cetateni sau dupa caz buan functionare a
serviciilor publice administrative.

• pt ipoteza unui tert — legea reglementeaza si posibiliteatea ca actiunea sa fie

introdusa de un tert in acord cu autoritatea emitenta si beneficiarul actului. →
art1.alin2 L554/2005 → se poate adresa instantei de contencios administrativ si
persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act
administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept .
Printr-u artificiu juridic a fost pusa in relatie terta pers atat cu autoritatea
emitenta cat si cu beneficiarul actului, fiind vb de un act administrativ individual.
Actiunea, desi nu e prevazuta expres, se va indrepta si impotriva beneficiarului
actului administraitv.

• In cazul in care subiectul de sesizare este prefectul → art123alin5Const → acesta

poate ataca in fata instantei de contencios administrativ un act al consiliului judetean,
al consiliului local sau al primarului.
Art dezvoltat in legea contenciosului in art3 → prefectul poate ataca direct
in fata instantei de contencios administrativ actele emise de aut adm locale daca le
considera nelegale. Actiunea se formuleaza in termenul art11alin1 care incepe sa
curga de la momentul comunicarii actului catre prefect — de cand el ia cunostinta
— si in codnitiile stabilite de lege → 6 luni.
Recent, prin decizia 11/2015 ICCJ → prefectului ii este recunoscut dreptul de
a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele administrative emise de
aut admin publice locale, in intelesul prevederilor art2alin1litC din legea
contenciosului adm cu modificarile si completarile ulterioare, si nu toate actele adm
publice locale.

• agentia nationala a functionarilor publici — poate sa atace actele aut publice locale si
centrale, prin care se incalca legislatia privind functia publica
 • Avocatul Poporului → in urma controlului pe care acesta il realizeaza, daca apreciaza
ca ilegalitatea actului sau refuzul autoritatii de a-si indeplini obligatiile legale nu paote
fi inlaturat decat prin justitie. El poate sesiza instanta competentea de la domiciliul
petentului, in numele petentului, petitionarul dobandind de drept calitatea de
reclamant.
→ daca petentul/reclamantul nu isi insuseste cererea, actiunea se anuleaza

• Ministerul Public → in urma exercitatii atributiilor prevazute de legea sa organica

apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor
se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale aut publice
emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizeaza instantei de
contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei
juridice vatamate. → poate ataca in numele persoanei vatamte actul individual.
Petitionarul dobandeste de drept calitateaa de reclamant urmand sa fie citat.
→ Daca ministerul public apreiaza ca prin emiterea unui act administraitv normativ
se vatama un intere legitim public, sesizeaza instanta de contencios adm
competenta de la sediul aut emitente.
La solutionarea cererilor in contencios administrativ, reprezentatnul
ministerului public poate participa in orice faza a procesului, ori de cate ori
apreciaza ca este necesar pt apararea oridnii de drept, a libertatilor cetatenesti.

• autoritatea publica emitenta a unui act adminsitrativ unilateral nelegal → poate sa

solicite instantei anularea acestuia, in situateia in carea actul nu mai poate fi revocat,
intrucat a intrait in circuitul civil si a produs efecte juridice.
→ Instanta se pronunta si asupra validitatii actelor juridice incheiate in baza actului adm
nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de acesta. Actiunea poate fi introdusa
in termen de 1 an de la emiterea actului.
→ actiunile introduse de persoanele de dr public si de orice aut publcia in apararea unui
intres public, precum si cele introduse impotriva actelor adm normative, nu mai pot if
retrase
→ 12/2015 ICCJ → primarul nu are dreptul sa atace in fata instatnei de contencios actele
aut sale deliberative.

• controlul actelor administrative jurisdictionale → art6 L554/2004 → cel vatamat se

poate duce direct in instanta impotriva actelor, situatie in care are de realizat
procedura prealabila.
→ Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de
atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul
soluţionării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-
jurisdicţional în cauză. In aceasta situatie nu mai e necesara procedura prealabila.
Obiectul actiunii in contencios adm
- un act administrativ unilatereal
- nesolutionarea in termen
- refuzul nejustificat de solutionnare a unei cereri
- refuzul de efectuare a unei anumite operatuiuni administraitve necesare pt exercitarea
sau protejarea dreptului sau interesului legitim
- Instanta este compententa sa solutioneze litigiile care apar in faza premergatoare a
contractelor adm, precum si orice litigii legate de incheirerea, modificarea, intrepretarea,
incetarea si executarea contractului administraitv → principiul libertatii contractuale este
subordonata principiului interesului public
OBS: decizia CCR 459/2014 → dispozitiile art8.alin.1 raportata la art2.alin1.literaC.teaza1
din legea 554/2004, sunt consititutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca
decretele presedintelui, privind numirea judecatorilor la CCR sunt excluse din sfera
controlului judecatoresc, sub aspectul verificarii indeplinirii conditiei inaltei competente
profesionale.

- art126(6) + art9 L554/2004 → se pot obtine despagubiri in instanta de contencios

datorita unor orodnante sau dispozitii din ordonante declarate neconsititutionale. Cei
vatamati in dr lor pot actiona in instatna de contencios administrativ solicitand
desapagubiri, iar in fata instatnei vor ridica exceptia de neconsittutionalitate cu privire la
ordonanta.

- art16 L554/2004 → Introducerea în cauză a funcţionarului


II. JUDECATA IN FOND si solutiile ce pot fi date

A. In ceea ce priveste instanta competenta materiala → art10 L554/2004

actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene care
privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai
mari de 1.000.000 de lei → TRIBUNALELE administrativ-fiscale dacă prin lege
organică specială nu se prevede altfel.

autoritaile publice centrale → actele adm care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii
vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei → secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale CURTILOR DE APEL, daca prin lege organica
speciala nu se prevede altfel

autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea

nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare → secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale CURTILOR DE APEL.

B. Competenta teritoriala

- Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul

pârâtului. → daca reclamantul a optat pt instanta de la domiciliul paratului, nu poate
invoca exceptia necompetentei teritoriale

Taxa de timbru:

- Taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia
celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.

- cererile cu caracter patrimonial → 10% din valoare, dar nu mai mult de 300 de lei, pt
recurs 100 de lei
 • art14 L554/2004 → se poate introduce o actiune in suspendarea unui act
administrativ, ce presupune o procedura de urgenta, ea poate fi introdusa odata cu
declansarea procedurii prealabile.

→ cel vatamat trebuie sa demonstreze indeplinirea a 2 conditii cumulative:

- sa existe cazuri bine justificate = imprejurările legate de starea de fapt şi de drept, care
sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ

- sa existe riscul producerii unei pagube iminente = prejudiciul material viitot si previzibil,
perturbarea previzibila grava a functionara unei aut administrative

• odata cu anularea se poate solicita si suspendarea → art15 L554/2004 — aceleasi

conditii cumulative

III. JUDECATA IN RECURS si executarea hotararii

art20 L554/2004 → termen de 15 zile de la comunicarea hotararii pt introducerea
recursului — recursul suspenda executarea si se judeca in regim de urgenta.
• art20alin3 → in cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va
rejudeca litigiul in fond.
Cand hotararea primei instante a fost pronunta fara a se judeca fondul sau daca
judecata a fost facuta in lipsa partii nelegal citate, atat la adminsitratrea probelor, cat is la
dezbaterea fondului, cauza se va trimite o singura data la instanta de fond.

Caile extraordinare de atac — constituie motiv de revizuire, care se adauga la

cele prevazute de CPC, pronuntarea hotararilor ramase definitive si revocabile prin
incalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar.

• art23 L554/2004 → Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a

anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general
obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după
motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau,
după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite
de plata taxelor de publicare.

IV. EXCEPTIA DE NELEGALITATE

— Art 4 L554/2004 —
• alin(1) → doar pt actele administrative individuale
• alin(4) → Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei
de nelegalitate.
 III. INSTITUTIA DOMENIULUI PUBLIC
Sediul materiei:
Constitutia -art. 136

L213/1998

C. CIV

Evolutia institutiei si legislatiei. Aparitia si dezvoltarea teoriei domeniului public.

Din toate timpurile, s-a simtit necesitatea de a se scoate de sub incidenta regulilor
dreptului privat o categorie de bunuri care, fiind destinate folosintei intregii colectivitati,
urmau sa fie supuse unor reguli speciale. Aceste bunuri au format treptat domeniul public.

• Notiunea de “domeniu” isi are originea in latinescul “dominium”, care inseamna

stapanire, proprietate, iar “dominus” inseamna proprietar.

• In doctrina s-a admis unanim ca bunurile din domeniul public sunt supuse unor regimuri
juridice exorbitante, derogatorii de la dreptul comun.

Doctrina privitoare la domeniul public a incercat sa raspunda unor probleme

precum:

→ stabilirea naturii jur a dreptului exercitat asupra bunurilor si, implicit, a titularului acestui
drept

→ stabilirea sferei de cuprindere a domeniului public (exista criterii)

→ caracteristicile regimului inalienabilitatii bunurilor apartinand domeniului public;

- In dreptul roman, bunurile se clasificau in bunuri aflate in patrimoniu si cele aflate in
afara patrimoniului. Dupa cum puteau sa se afle sau sa nu se afle in proprietatea
unui particular, patrimoniul constituind totalitatea bunurilor, drepturilor si datoriilor
unei persoane, susceptibile a fi evaluate in bani. Bunurile aflate in afara
patrimoniului se considera ca sunt afectate uzului publicului, fie ca profitau tuturor
prin efectul unei folosinte directe si imediate, fie ca erau utilizate sau consecinta
destinatiei lor.
- In vechiul dr francez, in perioada monarhiei absolute, domeniul public se
identifica cu domeniul privat al monarhului, ambele facand parte din
proprietatea monarhului, ca atribut al suveranitatii sale.
- Treptat, ca o contrapondere a puterii absolute a regelui, a aparut si s-a
dezv conceptul inalienabilitate a domeniului public, printr-o ordonanta, act
normativ al vremii. Consacrarea principiului inalienabilitatii a reprezentat o
masura de protectie instituita de regi pentru conservarea si protejarea
patrimoniului lor.

Urmarea Revolutiei Franceze de la 1789: regele a fost deposedat de domeniul sau,

natiunea franceza fiind declarata adevarata proprietara a domeniului public.

1790 – s-a adoptat un Cod domenial in Franta, care, pe de o parte a trecut proprietatea
asupra domeniului public de la rege la natiune, iar pe de alta parte, a trecut in domeniul
national toate proprietatile producatoare de venituri, alaturi de bunurile afectate folosintei
tuturor. In consecinta, delimitarea intre domeniul public si cel privat nu a mai prezentat
relevanta.

Mai tarziu, V. Proudhon A dezvoltat insititutia intre domeniul public si domeniul

privat, demonstrand continuitatea institutiilor clasice din dreptul roman si punand bazele
unei noi conceptii dominante spre sfarsitul secolului 19. In lucrarea sa, autorul francez a
constatat ca printre bunurile apartinand persoanelor de dr public pot fi delimitate 2
categorii: bunurile pe care acestea le poseda ca o sursa de venituri (domeniul privat) si
bunurile care servesc publicului, fie direct, fie prin intermediul unui serviciu public.

⟾ distinctia domeniul privat-domeniul public

→Tot el a subliniat relativitatea principiului inalienabilitatii bunurilor domeniului public,

considerand ca acest principiu se aplica atata timp cat dureaza serviciul public caruia ii
este consacrat bunul domeniului public respectiv.

Inalienabilitatea domeniului public nu poate fi absoluta, intrucat ea provine din

ordinea civila, care se poate schimba.

In perioada interbelica au fost dezvoltate 4 teorii:

1.teoria folosintei generale

Intr-o prima teorie, a fost avut in vedere, ca faza a delimitarii, criteriul afectarii acestor
bunuri uzului public si s-a apreciat ca din domeniul public fac parte bunuri afectate
folosintei tuturor si asupra carora administratia nu are un drept de proprietate.

Este vorba despre teoria folosintei generale, a inexistentei unui dr de proprietate.

In ce priveste natura dreptului statului asupra domeniului public s-a spus ca statul are doar
un drept de paza si protectie asupra acestor bunuri (sau drept de supraveghere), cu
scopul transmiterii catre generatiile viitoar

2.teoria dreptului de proprietate

Adminisitratia dispune de un drept de proprietate asupra domeniului public, de unde

denumirea de teorie a dreptului de proprietate. Conform acestei teorii, domeniul public era
alcatuit din bunuri afectate uzului tuturor, bunuri inalienabile si imprescriptibile; spre
deosebire de bunurile din domeniul privat, care nu sunt afectate folosintei tuturor, fiind
alienabile si prescriptibile.

— cu priv la aceste 2 teorii: la o analiza atenta, constatam ca in ceea ce priveste aceste 2

teorii, criteriul de delimitare a bunurilor este acelasi, criteriul folosintei tuturor sau al uzului
public. Teoriile difera doar in ce priveste dreptul statului (al administratiei) asupra bunurilor
apartinand domeniului public. (fiecare teorie, cu forma specifica)

3.teoria serviciului public

Se considera ca apartin domeniului public toate bunurile afectate unui serviciu public, care
datorita acestei afectari sunt inalienabile si imprescriptibile (teoria serviciului public).

Au existat autori care au sustinut ca teoria civilista ce promoveaza criteriul afectarii

bunurilor domeniulii public, uzului tuturor si teoria publicistilor, ce promoveaza criteriul
afectarii bunurilor domeniului public unui serviciu public se completeaza. Acest punct de
vedere a permis aparitia si dezvoltarea celei de a-4-a teorii, care s-a apreciat ca poate
reuni cele 2 criterii de verificare a bunurilor domeniului public, prin introducerea ideii de
interes general (teoria interesului general).

4. teoria interesului general

Corespunzator acestei teorii, bunurile din domeniul public sunt bunurile afectate unui
interes general, motiv pentru care se supun unui regim exorbitant, derogatoriu de la
dreptul comun.

Delimitarea domeniului public de Reflectarea notiunii de bun

domeniu privat. domenial in legislatia romaneasca. 


Orice societate ajunsa intr-un anumit stadiu de organizare presupune, ca element al

vietii sociale, recunoasterea, in afara de bunurile particularilor, a unei categorii de bunuri
apartinand colectivitatii.

• O prima categorie s-a constituit treptat din bunuri asemanatoare celor detinute de
particulari si asupra carora autoritatea publica exercita aceleasi drepturi ca si acestia,
formand domeniul privat.

• O a doua categorie s-a compus din bunuri considerate de mai mare importanta pentru
interesele sociale, bunuri supuse unor restrictii in timp pentru a se impiedica deturnarea
lor de la scopurile carora le serveau bunurile ce formeaza domeniul public.

Respectarea intereselor sociale=> se opune ca bunurile ce constituie domeniul public

sa fie instrainate => caracteristica lor esentiala de a fi inalienabile.

In doctrina administrativa se considera ca domeniul public si domeniul privat

formeaza domeniul administrativ, compus din totalitatea bunurilor detinute de stat sau
de unitatile administrativ-teritoriale.

Domeniul civil se Domeniul public este Domeniul privat este

constituie din totalitatea
bunurilor apartinand
particularilor, supuse
faptelor de comert,
facand obiectul unei
proprietati civile.
format din totalitatea format din totalitatea
bunurilor mobile sau bunurilor detinute de stat
imobile destinate prin sau de particulari cu titlul
natura lor sau printr-o de proprietate
dispozitie expresa a legii,
in mod permanent, pentru
folosirea locuitorilor,
membrilor colectivitatii,
bunuri scoase din circuitul
civil.

Desi aparent simpla delimitarea bunurilor domeniale, in practica, au aparut in timp

controverse ce au condus la elaborarea de teorii sub aspectul continutului notiunii de
domeniu public si al regimului juridic aplicabil.
 Diversitatea ideilor exprimate din doctrina romaneasca cu privire la domeniul public,
cu efecte in jurisprudenta a dus la identificarea unei sfere mai extinse sau din contra mai
restranse, cu privire la bunurile ce apartin acestuia. La controversele aparute, s-a adaugat
si utilizarea unor notiuni diferite, uneori cu acelasi inteles.

Ex: bun public , proprietate publica – proprietate de stat, domeniul public

Evolutia legislatiei romanesti in materie

- Regulamentele Organice sunt primele acte normative care se apropie de o consacrare
normativa a notiunii de domeniu public, fara a consacra expres aceasta notiune;

•Legislatia lui Cuza va introduce notiunea de domeniu public judetean, comunal in

regimuri specifice. Legea pentru secularizarea averilor manastiresti 1873? va
consacra domeniul privat.
-Constitutiile din perioada interbelica consacra notiunea de proprietate publica si
privata, cat si sintagma de domeniu public, reglementarea constitutionala din
1923, constituind intr-o oarecare masura sursa de inspiratie pentru regimul
constitutional actual.

•In perioada socialista (Constitutiile din ’48, ’52, ’65), a existat o negare a
regimului proprietatii private; incetul cu incetul, toate bunurile, mai putin
cele de folosinta personala, apartinand propritatii socialiste de stat,
devenita proprietatea intregului popor (1982).

Notiunea de domeniu public a fost reabilitata prin legislatia adoptata dupa

decembrie ‘89, incepand cu legea fondului funciar: 18/1991; cu legea administratiei
publice locale, legea autorizarii executarii in constructii 850/1991 +alte acte normative
adoptate in timp.

In ceea ce priveste reglementarea constitutionala a proprietatii, aceasta a fost

consacrata initial in ART.41, in prezent in ART.44. si respectiv in art. 135, actualul 136, in
regimul proprietatii publice.

Delimitarea proprietatii publice

Din reglementarea constitutionala si reglementarile legale in vigoare rezulta ca:

• proprietatea publica si respectiv domeniul public ⟾ EXCEPTIA — art44+art136(3)

• proprietatea privata si respectiv domeniul privat ⟾ REGULA — art 136(2),(4)

Art. 136 din Constitutie contine 4 categorii de dispozitii:

- dispozitii privind structura proprietatii
- dispozitii privind pozitia generala a statului fata de proprietatea publica si titularii
acesteia
- dispozitii privind regimul juridic aplicabil proprietatii publice
- principiul fundamental aplicabil proprietatii private.
→ dupa ce consacra cele 2 forme de proprietate (publica sau privata) precizeaza ca
proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si stabileste expres titularii
dreptului de proprietate publica, enumera exemplificativ bunuri ale proprietatii publice,
mentionand expres caracteristica fundamentala a acestora de a fi inalienabile si stabileste
regimul aplicabil, in sensul ca aceste bunuri pot fi date in administrare regiilor autonome
sau institutiilor publice, pot fi concesionate sau inchiriate, pot fi date in folosinta gratuita
institutiilor de utilitate publica.

Analiza Art 136:

alin1 → indica cele 2 tipuri de proprietate — PUBLICA si PRIVATA
alin2 → este rezolvata veche disputa din doctrina privind titularii dr de proprietate
publica — doar STATUL sau UNITATILE ADM TERITORIALE(UAT).
Consacra o fictune juridica pt care a optat legiuitorul constituant, statul sau UAT-
urile fiind entitati abstracte, nu pot ele insele sa exercite dr de prop, in numele acestora
actioneaza de fapt aut ale adm publice centrale pt prop publica de interes national,
respectic aut deliberative de la nivel local pt prop publcia de interes local. In practica exista
probleme rezultate din acesta fictiune juridica, probleme ce privesc:
- inventarierea bunurilor
- capacitate procesuala — in cazul act in jusittie
alin3 → enumera bunurile ce fac obiectul exclusiv al prop publice
Teza apartenentei bunurilor enumerate in art136alin3, exclusiv la prop publica a
statului, este contrazisa de punctul 3 al listei anexa la legea 213/1998 privind bunurile
prop publica, consacrat bunurilor domeniului public local, care la pozitia 4 enumera lacurile
si plajele, care nu sunt declarate de interes public, national sau local, iar la pct 8 enumera
bogatiile de orice natura a solului, in stare de zacamant, daca nu au fost declarate de
interes public national. — nu toate bunurile enumerate in const fac obiectul exclusiv al
statului.
Proprietatea publcia are ca obiect excusiv bunurile la care se refera art 136alin3,
unele fiind:
- nominalizate
- altele fiind identificate printr-un criteriu generic
- altele urmand sa fie stabilite prin lege organica → legea 213/1998
Legiuitorul constituant utilizeaza 3 procedeea pt a contura sfera bunurilor porp
publica:
• enumerarea concreta
• enumerearea generica
• norma de trimitere
Pot fi identificate 2 criterii de clasificarea a bunurilor prop publica:
- criteriul destinatiei bunurilor → interesul public national sau local
- criteriul declaratiei legii
alin4 — consacra inalienabilitatea → de al aceasta deriva insesizabilitatea si
inprescirptibilitatea

Modalitatile de exercitatrea a dr de prop publica:

art136(4) — In conditiile legii organice bunurile prop publica pot fi date in administrare
regiilor autonome sau institutiilor publice, pot fi concesionate sau inchiriate oricarui subiect
de drept, sau pot fi date in folosinta gratuita insittutiilor de utilitate publica.
• In ceea ce priveste dr pe care aut adm publice il au asupra bunurilor proprietate publica,
care apartin de fapt statului, poate fi identificat, in absenta unei prevederi legale
exprese, un drept de administrare generala sau un drept de gestiune.
 Corelatia dintre proprietatea publica si domeniul public
Pot fi identificate 5 teorii:
1. Teza conform careia cele 2 notiuni sunt echivalente
2. Teza conform careia domeniul public constituie oboiectul exclusiv al prop publica
— poate fi asimilata primei teorii
3. Teza stabilirii unui raport de la intreg la parte → notiunea de domeniu public este
mai larga decat cea a proprietatii publice, ea incluzand, pe langa toate bunurile
proprietate publica, si unele bunuri proprietate privata— fundamentat in doctrina
administrativa propusa de prof Iorgovan
4. Teoria conform careia notiunea de porp publica reprezinta domeniul public si
domeniul privat — inacceptabila
5. Teoria sensului larg a notiunii de domeniu public si a sensului restrans al
domeniului public → identificarea in sens larg al notiunii de dmeniu public
corespunzator tezei prof Irogovan si a unui sens restrans corespunzator primelor 2
teorii.

In forma sa initiala lega 213/1998 nu a clarificat controversele sub acest aspect,

legiuitorul utilzand in o maniera aleatorie cand notiunea de prop publica, cand notiunea de
domeniu public, se regasec insa chiar si in continutul legii in forma actuala, elemente,
argumente, din care putem deduce ca sfera bunurilor ce compun domeniul public si
proprietatea publica este identica.

DEFINITIA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA

Art.858.NCC — Proprietatea publcia este dreptul de proprietate ce apartine statului sau
unei unitati administrativ teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaratia
legii, sunt de uz sau de interes public, cu conditia sa fie dobandita prin unul din modurile
prevazute de lege.

art554NCC — Bunurile statului si ale unitatilor adm teritoriale, care prin natura lor sau
prin declaratia legii, sunt de uz sau de interes public, formeaza obiectul proprietatii publice, daca
au fost dobadnite lega de acestea.

OBIECTUL PROPRIETATII PUBLICE

Art859.NCC — (1)→ Constituie obiect exclusiv al proprietatii publice bogatiile de intere
public… ale subsolului… si alte bunuri stabilite prin lege organica. (2)→ Celelalte bunuri care
apartin statului suau unitatilor adm teritoriael fac parte dupa caz din domeniul public sau din
domeniul privat dar numa idaca au fist dobandite prin unul dintre modurile prevazite de lege.
Se realizeaza trecerea de la proprietatea publica—notiune de rang constitutional la
domeniul public — not de rang legal.

Domeniul privat apartine in egala masura statului sau UAT-urilor, constituie regula,
iar bunurile domeniului privat se supun regimului dreptului comun.
Art4 legea 213/1998 — Domeniul privat al statului sau al UAT-urilor este alcatuiut
din bunuri aflate in propreteatea acestora si care nu fac parte din domeniul public.
 Sfera bunurilor proprietate publica
Art3 legea213/1998 — sunt identificate urmatorarele categorii de bunuri care
alcatuiesc domeniul public:
1. Bunuri enumerate in art136 alin3 din Constitutie
2. Bunurile stabilite in anexa la lege
3. Orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public
si sunt dobandite de stat sau de UAT prin modurile prevazute de lege — reflexie a
art858NCC
Legiuitorul organic delimiteza intre:
- domeniul public national, al statului
- domenil public al judetului
- domeniul public local — orasenesc sau comunal

Constatam ca legiuitorul utilizeaza sintagma domeniul public pt a se referi la:

- bunurile care apartin proprietatii publice potrivit constitutiei
- sunt avute in vedere bunuriel prezentate in anexa la lege — criteriul normei de trimitere
- bunurile care indeplinesc criteriile de domenialitate publica mentionate expres de
legiuitoru — uzul si intresul public

Lista din anexa poarta titlul bunuri care apartin domeniului public, in consecinta, in
problema corelatiei prop publica-doemniu public, legea 213/1998 conduce la identificarea
sferei bunurilor apartinand prop publcie, fiind vorba in mod implicit de notiuni ce cuprind
aceeasi sfera de bunuril
Legea 213/1998 opereaeaza cu notiunea de domeniu public pt a identifica bunuri
care potrivit constitutiei sunt obicet al prop publice ⟾ orice bun al prop publice este si un
bun al doemniului public.
Aceeasi interpretare rezulta si din intrepretarea art860NCC → bunurile proprietate
publcia fac parte din domeniul public national, judetean sau dupa caz local.

OBS → Mai multe dispozitii continute in alte acte normtive ne oblicga sa acceptam
ideea unor regimuri domeniale speciale aplicabiel unor bumuri prop privata, care nu intra
insa in sfera bunurilor domeniuluil publica, dar asupra carorea statul sau UAT exercita un
drept de paza si portectie.

Modalitati de dobandire al dr de prop publica

Art. 863 din NCC, avand ca titlu marginal “cazurile de dobandire a dreptului de
proprietate publica” enumera urmatoarele modalitati:

-  achizitie publica, efectuata in conditiile legii

-  expropriere pentru cauze de utilitate publica, in conditiile legii

-  donatie sau legat, acceptate in conditiile legii, daca bunul, prin natura lui sau prin
vointa dobanditorului, devine de uz sau de interes public

-  conventie cu titul oneros, daca bunul, prin natura lui sau prin vointa
dobanditorului, devine de uz sau de interes public
 -  transferul unui bun din domeniul privat in domeniul public

-  alte moduri stabilite de lege

• NCC a renuntat la a mentiona calea naturala.

In 2016 s-au adoptat 3 noi legi:

- L 98/2016 in materia achizitiilor publice

- L 99/2016 in materia achizitiilor sectoriale
- L 100/2016 privind concesiunea de bunuri si servicii publice.
• Exproprierea pentru cauza de utilitate publica este reglementata prin L 33/1994, dar si
prin L 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara
realizarii unor obiective de interes national, judetean si local.

• Pentru actele de legat sau donatie, este necesar criteriul uzului sau interesului public, de
utilitate publica.

• In ce priveste posibilitatea dobandirii bunurilor prin alte moduri stabilite de lege, doctrina
administrativa s-a referit la rechizitii si confiscari. Confiscarile pot fi masuri
accesorii, complementare, in urma unor sanctiuni contraventionale sau penale.

• Rechizitiile se pot face doar in cazuri de razboi sau necesitate.

Stinderea si apararea dr de proprietate publica

Complementar prevederilor din L 213/1998, care privesc trecerea unui bun din
domeniul public in domeniul privat, NCC reglementeaza modalitatile de stingere a
dreptului de proprietate publica, printre care o mentioneaza si pe cea privitoare la trecerea
unui bun din domeniul public in domeniul privat, potrivit art. 10 alin. (2) din L 213/1998.

Reglementand trecerea unui bun din domeniul public in domeniul privat, care se face,
dupa caz, prin HG, HCJ, HCGMB, HCL, legiuitorul nu stabileste nicio conditie sau criteriu
pentru realizarea acestui transfer producator de efecte juridice.

Potrivit art. 864 din NCC, dreptul de proprietate publica se stinge daca bun a pierit
sau a fost trecut in domeniul privat, daca a incetat uzul sau interesul public, cu respectarea
conditiilor prevazute de lege (desi legea nu pune nicio conditie).

In ce priveste apararea dreptului de proprietate publica, dispozitiile L 213/1998

au fost partial abrogate prin L 71/2011 (de punere in aplicare a NCC), art. 865 din NCC
stabilind regimul apararii dr de prop pub in instanta de judecata. Obligatia apararii in
justitie revine titularului prop pub.

Potrivit art. 12 alin. (5) din L 213/1998, in litigiile privind dreptul de administrare,
statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, iar UAT sunt reprezentate de catre
CJ, CGMB sau de CL, care dau mandat scris presedintelui consiliului judetean sau
primarului (care pot angaja un avocat care sa-i reprezinte in fata instantei).
 Regimul juridic aplicabil domeniului public

In sens restrans — domeniul public se identifica cu sfera bunurilor proprietate publica

In sens larg — sfera bunurilor domeniului public include, pe langa toate bunurile prop
publica, unele bunuri apartinand prop privata care pt anumite considerente se afla sub
paza si protectia statului → regim domenial special

Trasaturile domeniului public

— deriva din definitie
Pornind de la sensul larg al notiunii idnetidicam:
1. Prin desitnatia expresa a legii aceste bunuri intra in categoria bunurilor care se impune a
fi protejate si transmise generatiilor viitoare
2. Trebuie sa prezinta semnificatia unei valori de intres public sau sa fie destinate unei
folosinte publice — se delimiteaza intre ofolosinta directa si una indirecta(cand bunul
este pus in valoare de un serviciu public)
3. Bunurile sa fie supuse unui regim juridic adminsitrativ, sau, dupa caz, unui regim juridic
mix de drept administrativ si de drept cimun, in care regimul dreptului public este
dominant
4. Bunurile sa se afle in proprietatea publica, in paza si protectia publica

Particularitatile domeniului public

Axul principal al regimului juridic aplicabil proprietatii publice, domeniului public, il
constituie principiul inalienabilitatii, principiu modern, adoptat la jumatatea secolului al
XIX-lea. Durata aplicari inalienabilitatii este limitata la durata de timp in care bunul face
parte din domeniul public. Caracterul relativ al inalienabilitatii decurge din faptul ca regula
nu se aplica decat domeniului public, exclusiv pe perioada in care bunul apartine acestui
domeniu.
→ Principiul inalienabilitatii este consacrat expres in art. 136 alin. (4) din CR, pentru ca
celelalte 2 caracteristici ale proprietatii publice (imprescriptibilitate si insesizabilitatea)
sa cunoasca o consacare legala. Ele se regasesc mentinoate si in Legea fondului funciar
(referitor la terenuri), si in Legea administratiei publice locale (cu privire la bunurile
domeniului public apartinand UAT), si in L 213/1998, prentru ca in prezent sa fie
enumerate in art. 861 alin. (1) si (2) din NCC.

Inalienabilitatea, insesizabilitatea si imprescriptibilitatea reprezinta trasaturi generale si

comune pentru toate bunurile proprietate publica, existand, insa, si unele reglementari
specifice pentru anumite categorii de bunuri proprietate publica. Art. 862 NCC prevede
limitele exercitarii dreptului de proprietate publica

Criteriile de domenialitate publica

Stabilirea efectiva a bunurilor ce compun domeniul public a intampinat, de-a lungul
vremii, multiple dificultati, dezbaterile concentrandu-se pe 2 aspecte: identificarea criteriilor
care sa permita calificarea unui bun ca fiind al domeniului public si identificarea titularilor
bunurilor domeniului public.
Din aceasta perspectiva, doctrina occidentala a subliniat ca nu exista o enumerare
legislativa a bunurilor care fac parte din domeniul public, in ansamblul lor, si nici criterii sigure
de determinare a acestora, jurisprudentei revenindu-i rolul hotarator. In studii de specialitate
au fost mentinoate diferite categorii de bunuri (cartile dintr-o bibilioteca publica,
documentele aflate in Arhiva Nationala, tezaurul de aur, etc.), identificate ca fiind ale
proprietatii publice.

• Un prim criteriu a fost cel al naturii bunului, existand o serie de bunuri care, datorita
imposibilitaii de a fi apropriate de persoane fizice sau juridice (ex. spatiul aerian,
drumuri, sosele).

• Un alt criteriu dupa care se stabileste apartenenta la domeniul public este cel al
afectarii bunului unui serviciu public. Nu toate bunurile care contribuie la realizarea
unui serviciu public sunt bunuri din domeniul public (ex. bancile Facultatii de Drept).

→ In doctrina se mentioneaza si criteriul uzului direct si general al bunului public. Se

admite, in final, ca toate bunurile declarate prin lege ca apartinand proprietatii publice intra
in aceasta categorie.

⟾ In consecinta, s-au detasat in timp si au fost consacrate si in legislatia actuala criteriul naturii
bunului si al destinatiei legii drept criterii definitorii pentru identificarea bunurilor proprietate
publica, cu conditia specificata de legile in vigoare, ca aceste bunuri sa fie de uz sau de interes
public (notiuni nedefinte legal).

Sfera domeniului public potrivit L 18/1991 a fondului funciar

Inainte de a fi consacrata prin consittutie, distinctia intre prop publica si prop privata
a fost mentionata in legea nr 18/1991 — cu privire la terenul care “indiferent de destinatie,
de titlul pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte,
constituie fondul funciar al romaniei” → art1

• art4.(1) — terenuri pot face obiectul dr de prop privata sau al altor dr reale, avand ca
titulari pers fizice sau juridice, sau pot apartine domeniului publci sau privat
⟾ Doemeniul public poate fi:
- de interes natinal — prop apartine statului
- de interes local — prop, in regim de dr public, apartine comunelor, oraselor, municipiilor
sau judetelor = UAT

• art5 → contine o enumerare mai dezvoltata a sferei bunurilor domeniului public, decat
cea din constitutie, referindu-se la:
- terenurile pe care sunt amplasate constructii de intres public …
- terenurile pt alte folosinte, care potrivit legii sunt de domeniu public, ori care prin natura
lor sunt de uz sau de interes public

Bunuri de uz public = acele bunuri care prin natura lor sunt destinate a fi folosite
de toti membrii societatii ⟾ la care au acces toate persoanele
Bunurile de interes public = acele bunuri, care desi nu pot fi folosite de orice
persoana, sunt destinate a fi folosite in cadrul unor activitati, care intereseaza toti membrii
societatii
 Legea fondului funciar lasa posibilitatea ca prin legi speciale sa fie declarate ca
bunuri ale domeniului public si alte bunuri in afare celor pe care ea le nominalizeaza
expres.
Se constata ca in timp ce legea se referea la domeniul public sau la domeniul
privat, constitutia se referea doar la prop publica sau la prop privata, legea fondului funciar
fiind anterioara constitutiei ⟾ legea opereaza cu notiunea de domeniu public pt a
identifica bunurile care potrivti cosnti sunt obiect ale prop public → orice bun al prop publcie
este un bun al domeniului public

Sferea domeniului public potrivit legea administratiei publice locale

• art120(1) din L 215/2001 → apartin domeniului public de interes local sau judetean,
bunurile care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public, si nu
sunt declarate prin lege de uz sau de intres strict national
• art 121 → doemniul privat al UAT este alcatuit din bunuri mobile si imobile, altele
decat cele prevazute la art120(1), intrate in prop acestora, prin modalitatile prevazute
de lege. Lor li se aplica dispozitiile dreptului comun, daca prin lege nu se prevede
altfel.
Doar aceste bunuri pot fi instrainate prin vanzare, doar de aut deliberative
locale → vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica
organizate in conditiile legii.

TRANSFERUL bunurilor domeniale

Tranferul unui bun din domeniul privat al statului in domeniul public al acestuia, sau
din domeniul privat al unui UAT in doneniul public al acetuia
→ art 8 L 213/1998 — acest transfer se face dupa caz, prin HG(interes national), CJ, CL,
CGMB (interes local)
⟾ instatna de contencios administrativ, in a carei raza teritoriala se afla bunul, in caz de
litigiu

Deoarece textul initial al art.9 privind ipotezele de transfer ale bunurilor domeniale
din domeniul public al statului in domeniul public al unei UAT si invers → au fost
insuficiente pt ipotezele aparute in practica → textul art.9 a fost completat prin 2 legi
succesive in 2016, pt a include si situatia transferului de la UAT la alt UAT.

art10(1) — reglementeaza trecerea din domeniul public in domeniu privat → prin HG,
CJ, CGMB, CL, daca prin Constitutie sau prin Lege nu se dispune altfel
⟾ Si in acest caz competenta este instanta de contencios administrativ.

INVENTARIEREA bunurilor domeniale

art18 L213/1998 — evidenta contabil-financiara a bunurilor care alcatuiesc doneniul public
al statului sau al UAT se tine distinct in contabilitate, potrivit normelor metodologice elaborate
de ministerul finantelor si aprobate prin HG.
Legea face distinctie intre:
- modalitatea de inventariere a bunurilor din domeniul publci al statului
- modalitatea de inventatriere a bunurilor din domeniul public al UAT

Potrivit uneni prevederi recenta a legii, art19, introduse in 2k16, inventarul bunurilor
din domeniul public se intocmeste pana la 31 decembrie 2k17.
 art20 — inventarul bunurilor din domeniul publc al statului se intocmeste si se modifica
dupa caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale adm publice centrale,
precum si de autoritatile adm publice locale, care au in administrare asemenea bunuri.
• Centralizarea inventarului se realizeaza de catre Ministerul Finantelor si se supune spre
aprobare Guvernului. In prezent este vb de HG1705/2006 pt aprobarea inventarului
centralizat al bunurilor din domeniul public al statului — anexele sunt cele care contin
lista nominala.
In ceea ce proveste inventarul bunurilor domeniului public al UAT a fost adoptata
HG548/1999 privind aprobatea normelor tehnice pt intocmirea inventarului bunuilor ce
alcatuiesc domeniul publc al UAT-urilor.

art21 — inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al UAT se intocmeste si se

modifica dupa caz, de comisii special cosntituite, conduse de preseditii CJ, de primarul
general al municipiului bucurestiu, de primarii UAT, precum si de persoanele delegate
de catre acestea.
— inventarele intocmite se insusesc, dupa caz, de CJ, de CGMB, sau de catre CL
→ Inventarele astfel insusite se centralizeaza de catre CJ, CGMB ⟾ se trimit Guventului,
prin HG sa se constate apartenenta bunurilor al domeniul public national sau de intres
local.

In ceea ce priveste categoriiel de bunuri prop publica identificam:

- bunurile prop publica enumerate de art136alin3 din Constitutie
- bunurile prop publica enumerate in lista anexa a legii 213/1998
- bunurile prop publica a judetelor enumerate in lista anexa a legii 213/1998
- bunurile prop piublca a comunelor, oraselor si municipiilor
- alte bunuri pot fi stabiulite ca apartinand porp publice, daca, prin natura lor, sau prin
declaratia legii, sunt de uz sau de intres public, cu conditia s fie dobandite prin unul din
modurile prevazute de lege

CONCESIUNEA bunurilor proprietate publica

→ OUG 54/2006

Contractul de concesiune = acel contract incheiat in forma scrisa prin care o autoritate
publica denumita concedent, transmite pe o perioada determinata in timp, unei persoane denumita
concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a
unui bun proprietate publica, in schimbul unei redevente(palta concesunii).

• art.871.NCC — concesionarul are dreptul, in acelasi timp obligatia, de exploatare a

bunului, in schimbul unei redevente si pt o durata determinata, cu respectarea
conditiilor prevazute de lege si a contractului de concesiune.
- Calitatea de concesionar o poate avea orice pers fizica sau juridica.
- Procedura de concesionare, precum si incheierea, executarea si incetarea
contractului de concesiune sunt supuse conditiilor prevazute de lege.

Obiectul
⟾ bunurile prop publica care apartin statului sau UAT
Desi OUG54/2006 reglementeaza exclusiv concesiunea bunurilor publice,
reglementari sectoriale, cum ar fi cele cuprinse in legea 123/2012, reglementeaza si
concesiunea bunurilor doemniului privat.
 Plata concesiunii = redeventa = venit la bugetul de stat sau la bugetele locale,
dupa caz
- o parte din profitul obtinut de catre concesionar si se stabileste de parti in momentul
incheierii contractului
- modul de calcul si de palta se stabulesc de catre concedent → de regula o suma de
bani

Partile
art5 OUG 54/2006 ⟾ au calitatea de concedent, in numele statului, judeteului, orasului
sau comunei, ministerele sau alte organe de specialitate ale adm publiece centrale, pentru
bunurile prop publica a statului, precum si CJ, CL, sau institutiile publcie de interes local pt
bunurile prop publica a judetului, orasului sau comunei.
— prin incheierea contractielor de concesiune aut publice angajeaza raspunderea juridica
a statului si respectiva a UAT- urilor
Calitatea de concesionar o poate avea:
⟾ orice pers fizica sau juridica romana sau straina →cu titlu de exceptie, in cazul anumitor
bunuri porp publica, concesionarii nu pot fi decat pers juridice.

Durata
de maximum 49 de ani → incepand de la data semnarii contractului
In cazul contractului de concesionare de bunuri publice, conecesiunea are loc la
initiativa concedentului sau ca urmare a insusirii unei propunerei de catre acesta.
→ Propunerea insusita de concedent poate veni si din partea oricarui investitor interesat.

Initiativa concesionarii trebuie sa aiba la baza un studiu de oportunitate.

Aprobarea concesionarii se face pe baza studiului de oportunuitate, prin HG,

HCJ, HCL, HCGMB, dupa caz.

Procedura concesionarii
Primcipiile aflate la baza contracutlui de concesiune sunt:
1. Trasnparenta
2. Tratamentul egal
3. Proportionalitatea
4. Nediscriminarea
5. Libera concurenta

OUG 54/2006 reglementeaza procedura concesionari si licitatiei publice.

Licitatia = procedura la care pers fizica sau juridica interesata are dr eptul de a
depune oferta
→ cu titlu de expcetie, se poate recurge la negociere directa ⟾ procedura prin care
concedentul negociaza clauzele contractuale, inclusiv redeventa, cu unul sau mai multi participanti,
la procedura de atribuire a concesiunii.

OUG 54/2006 — precizeaza dr concedentului de a impune in cadrul documentatiei

de atribuire, in masura in care acestea sunt compatibile cu obiectul contractului, conditii
speciale de indeplinire a contractului, prin care se urmareste obtinerea unor efecte de
ordin social sau in legatura cu protectia mediului si promovarea dezvoltatarii durabile.
 Procedura de licitatie:
• se poate desfasura numai daca in urma publicarii anuntului de licitatie au fost depuse
cel putin 3 oferete valabile → in cazul in care in urma publicarii anuntului de licitatie, nu au
fost depuse cel putin 3 oferte valabile, concedentul este obligat sa anuleze licitatia si sa
organizeze una noua
• negocierea directa poate sa intervina in situatia in care dupa repertarea procedurii de
plicitatie nu au fost depuse cel putin 3 oferte valabile
→ criteriul de atribuire al concesiunii il reprezitna cel mai mare nivel al redeventei,
ocencedentul paite sa itan saeama si de alte criterii — capacitatea economic o
fiocnacniara a ofertanitiooor, protectia mediului inconjuratir, conditii specificae inmouse de
natura bunului condcsiionat

Incheierea contractului de concesiune

art. 39 din OUG 54/2006 → concedentul are obligatia de a incheia contractul de
concesiune cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare.

— Contractul de concesiune cuprine: clauzele continute in caietul de sarcini (clauzele

regulamentare) + clauzele convenite de partile contractante (clauzele contractante,
complementare primelor).

— Contractul de concesiune trebuie sa contina interdictia pentru concesionar de a

subconcesiona in tot sau in parte unei alte persoane obiectul concesiunii, cu exceptia
situatiilor in care aceasta este permisa potrivit OUG 54/2006.

art. 53 din OUG 54/2006 → concedentul poate modifica unilateral partea reglementara
a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive
exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. In consecinta, in cazul
concesiunii unui bun public, suntem in prezenta unei institutii a dreptului public si a
unui contract administrativ, in timp ce concesiunii bunurilor domeniului privat ii sunt
aplicabile regulile dreptului comun, iar instanta competenta este instanta civila.

Incetarea contractului de concesiune

Incetarea contractellor de concesiune poate sa intervina in situatiile:
- la expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune → cazul tipic
- in cazul in care interesul national o impune → prin denuntarea unilaterala de catre
concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile, in sarcina acestuia
- in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar → prin rezilierea de
catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concesionarului
- in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent → prin rezilierea de catre
concesionar, cu plata unei despagibiri in sarcina concedentului
- Teoria impreviziunii — la disparitia dintr-o cauza de forta majora a bunului concesionat
sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntarem
fara plata unei despagubiri
Incetarea contractului de concesiune poate sa aiba loc de drept, pe cale judecatoreasca
sau prin manifestarea de vointa a partilor contractante.
La incetarea contractului de concesiune, concesionarul este obligat sa restituie, in deplina
proprietate si liber de orice sarcina, bunul concesionat.
Reglementarea actuala stabileste o serie de sanctiuni contraventionale pentru
persoanele fizice si juridice care incalca anume prevederi ale sale.
— NCC prevede apararea dreptului de concesionare in justitie revine concesionarului. —

Solutionarea litigiilor
contractele de concesiune — contracte administrative distincte sub aspectul controlului
in contencios administrativ

______________________________________________________________________________

IV. RASPUNDEREA ADMINISTRATIVA

Formele raspunderii administrative:


- raspunderea - raspundere - raspundere
disciplinara patrimoniala contraventionala 


De lege alta, pot fi identificate 3 forme de ilicit administrativ:

- ilicit adinistrativ propriu zis
- ilicit contraventional
- ilicit cauzator de prejudicii materiale si morale
Corespunzator celor 3 forme de ilicit avem:
2 forme de raspundere caracterizata printr-o sanctiune represiva:
- raspunderea adm p zisa — rapsunderea disciplinara
- raspunderea contraventioana

1 forma de raspundere reparatorie:

- rapsunderea adm patrimoniala/materiala

Raspunderea adm propriu zisa — se fundamenteza pe nerespectarea obligatiilor din

cadrul acestor raporturi juridice. Presupune derularea unei proceduri care cuprinde
urmatorarele etape:
1. Constatarea abaterii administrative
2. Aplicarea sanctiunii administrative
3. Exercitarea cailor de atac
4. Executarea silita — daca sanctiunea este mentinuta in urma hotararii definitive luate in
cadrul cailor de atac
• In doctrina nu exista o enumerare nici macar exemplificativa a abaterilor
administrative, nici a sanctiunilor administrative, datorita marii lor varietati, atat ca
denumire, cat si ca regim juridic.

Raspunderea administrativa trebuie sa indeplineasca si ea conditiile generale ale

oricarei forme de rapsundere juridica:
1. Sa existe o fapta ilicita
2. Sa existe un rezultat vatamator
3. Sa exoste raport de cauzalitate intre fapta si rezultat
4. Sa exsite vinovatia autorului
 RASPUNDEREA DISCIPLINARA
Dreptului adm ii este specifica raspunderea aut administratiei publice, in concret a
functionarilor publice, a personalului din administratie, ce intervine in cazul incalcarii
obligatiiilor rezultate din raporturile administrative de subordonare, cel mai adesea.
DEF= situatia juridica ce consta intr-un ansamblu de drepturi si obligatii conexe,
continut al raporturilor juridice sanctionatorii, stabilite, de regula, intre o autoritate a adm
publice sau, dupa caz, un functionar public, si autorul unei abateri administrative, abatere ce nu
este conttraventionalizata.
Abaterile adminsitrative care nu au caracter contraventional sunt fie incalcari cu
vinovatie ale normelor de dr administrativ, fie incalcari ale unor norme de dr penal, care
prin pericolul social redus, jusitfica aplicarea unor sanctiuni de natura adminsitrative,
prevazute de condul penal.
• In sens larg — abaterea adminsitrativa = o incalcare a normeleor de dr amdinsitrativ,
ce poate sa atraga raspinderea administraitva sau masuri de executare silita
• In sens restrans —abatere administrativa = o incalcare a normelor de dr adminsitrativ
ce reprezitna o contraventie ⟾ antreneaza raspudnerea contraventionala
Subiectul activ al abarerii adm:
- o aut a adm publice
- un functionar public
- o structura nestatala
- o pers fizica ce nu este titulara a unei functii publice
→ pers fizica poate sa devian subiect al abaterii adm, fie prin nerespectarea unei obligatii
legale, fie prin incalcarea unui raport de subordonare.
Abaterea adm, ca ori ce fapta ilicita, este savarsita cu vinovatie ⟾ raspunderea
administrativa propriu zisa se intemeiaza pe culpa.

Trasaturile raspunderii adm disciplinare:

1. Se fundamenteza pe incalcarea unui raport de dr administrativ
2. Sub activ este intotdeauna o autoritate publica, in mod obisnuit o aut a adm publice
3. Se bazeaza pe vinovatie
4. Sanctiunile caracteristice nu sunt privatice de libertate

Sanctiunile adm disciplinare sunt cuprinse in diferita act normative si sunt

diversificate, atat ca denumire, cat si ca regim juridic.
ex. → OUG 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului — o forma de
raspundere adm p zisa, rezultat al savarsirii unor abteri adm de catre institutia de credit
sau reprezentantii acestuia. Ordonanta defineste abaterile adminsitrative ca incalcari ale
disciplinei bancare — sanctiuni:
- avertisemntul scris
- avertismentul public
- amenda aplicabial pers juridice in anumite conditii
- amendea aplcabila pers fizice — un angajat al bancii
Stabileste si masurile sanctionatore ce pot fi luate.
Sub aspectul denumirii, unele sanctiuni adm se aseamana cu sanctiunile penale sau
contraventionale, sau cu cele disciplinare, in sensul Dr Muncii. ⟾ simpla denumire a
sanctiunii nu se dovedeste suficient de relevanta pt a se stabili ce forma de
rapsudnere adm este, fiind necesara si cercetarea/analiza regimului juridic aplicabil si
temeiului aplicarii sanctiunii.
 RASPUNDEREA administrativ CONTRAVENTIONALA
Evolutia legislatiei — (a se lectura doar)
Domeniul ocntraventiilor constituie un domniu cu implicatii profudne si compleze in viata de zi cu zi.
→ In pofida semnificatiei sociale evidente, legislatia romaneasca, in doneniul contraventiilor, este in
continuare neunitara, lipsita de sistenmatizare, existand in doctina continate discuti cu privire la natura
juridica a contraventiei, cat si la procesul verbal de constatare …
In romania, ca in majoritatea statelor occidentale, materia contraventiilor a avut o natura penala,
ilicitul contraventonale, fiind consacrat de legislatia penala, in cadrul imoprartirii tripartide a ilicitului penal in
crime, contraventii si delicte. In statele occidentale consacrarea ilicitului contraventional, ca ilicit penal, cu
cel mai muc grad de pericol social, a constituit o regula, mentinandu-se is in prezent.
Dupa 1950 , in fostele state socialiste, printre care si Romania, a fost declansat un proces de
dezinriminare a contravenstiilor, care au fost scoase din sfera ilicitului penal, fiind calificate ca abateri de
natura administrativa. → Decretul 184/1951 pt reglementarea sanctionarii contaventiior a abroigat
dispozitiil din codul penal, contraventiile fiind trecute in sfera baterulor cu caracter administrativ.
Natura administrativa a contraventuiei si implicita raspundere ce atrage savarsirea acesteia, rezutla
fie din calificareile exprese facute de legiuitorm, fie dei nregimul juridic aplicabil. Sub aspectul modului de
reglementare a cotnraventiei, s-au dezvoltat 2 mari sisteme:
1. Sistemul unei legi cadru in materie — care sa prevada regulile principale de stabilire si de
sanctionare a contraventiilor, urmad ca fepterel dec constituie contraventii sa fie prevazute i nalte acte
normatove. Dr comun + Acte noramtive→ ex. Bulgaria, fosta Rep Germana, Romania
2. Sistemul unui cod contraventional — sa consacre pe langa dr coomun si principalele
contraventii→ polonia si ungaria
…
Contraventiile fiind scoase din domeniul faptelor penale si trevute in domeniul faptelor adm, stiintea
dr amdi nsitrativ a preluat insituttia rapsunderii contraventionale din sfera dr penal, calificand-o exprre ca
fiind o rapsundere adminsitrqtiva.
L32/1968 prividn stabilirea si sanctionarea contraventiilor — a urmarit perfectionarea reglementarii in
domeniu aband ca scop intarirea legalitatii, educerea nr de fapte care prevedeau contraventii, precum si
stabilirea mai judicioas a fptelor pt care autprul urma sa foe tras la raspundere administrativa. Alaturi de
L32/1968, care a reprezentat dr comun in materia contravnetiilor, s-au adoptat si alte acte normative.
→ L 61/1991
Dupa decembrie 1989, in conditiile unui nou regim constitutional, au aparut noi autoritati, legea
32/1968 a fost modificata si partial aborgata prin OUG, fiind adoptate treptat mai multe norme derogatorii
de la aceasta lege.
⟾ A fost efectiv inlocuita abia prin OG 2/2001 prividn regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu
modificarile si completariel prin legea 180/2002. Ea a suferit numeroase alte modificari, fiind afectata si de
o seriae de decizii ale CCR si CEDO.

★ OG 2/2001 — dr comun in materia contraventiei → modif prin L 180/2002 + decizii

CEDO si CCR
In ceea ce priveste fundamentele constitutionale ale raspounderii contraventionale:
- art 15(2) → legea dispune numai pt viitor, cu exceoptia legii penale sau
contraventionale mai favortabile
- art44(9) → bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni sau contraventii,
pot fi confiscate numai in conditiile legii.

Jurisprudenta CEDO: → Contraventia = o fapta penala

CCR → a subliniat ca CEDO a stauat ca nimic nu impiedica statele sa isi indeplineasca
rolul de supraveghere a interesului publc prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii intre
diferitele tiipuri de infractiuni. In pricnipiu, CEDO nu se opune tendintei de deincriminare
existente in statele membre ale CE(consiliul europei).
 In doctrina mai recenta este pusa in discutie aplicabilitatea jurisprudentei CEDO in
materia pe baza celor 3 cirteii identificate:
1. Criteriul calificarii faptei potrivit dr nationa → legiuitorul roman conidera ca domeniul
contraventional nu apartine sferei dr penal
2. Criteriul naturii faptei → contraventia este singura forma de ilicit alaturi de infractiune,
care aduce atingere unor valor sociale
3. Criteriul naturii si gradului de gravitate al sanctiunii ce urmeaza sa fie aplicata
autorului faptei → trebuie privit nuantat — daca sub aspectul naturii sanctiunii este
indiscutabil ca sanctiunile contraventionale au un caracter punitiv, suv aspectul gravitatii
sanctiunii, problema mai complexa, domeniul contraventional prezinta o sfera extrem de
larga de sanctiuni principale si de sanctiuni complementare. → “cea mai grava contravnetie
nu poate sa fie sanctionaata mai tare decat cea mai usoara infractiune"

Definitia
★ art.1 OG 2/2001 = legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin
legea penala. Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare
prin: lege, ordonanta, hotararea guvernului, sau, dupa caz, rpin hotararea consiliului orasului,
municipiului, sectorului municipiului bucuresti, a consiuliului general a municipiului Bucuresti.
⟾ Fapta ce consta intr-o actiune sau inactiune imputabila autorului ei, prevazuta
de norma de drept administrativ si pentru a carei savarsire se aplica o sanctiune.

Trasaturi:
1. Fapta svarsita cu vinovatie — avand un caracter ilicit → ataca anumite valori
sociale ocrotiete de lege, altele decat cele ocrotite de legea penala.
Vinovatie= starea subiectiva a autorului faptei ilicite in momentul incalcarii ordinii de
drept, exprimand atitudinea psihica negativa a acestuia fata de interesele aparate de normle
juridice
→ Ca si in dr penal ,vinovatia imbraca si in cazul rapsunderii contraventionale, 2 forme:
- intentia
- culpa
→ Potrivit NCP, vinovatie exista si atunci cand fapta este savarsita cu intentie depasita.

2. Actele normative prin care pot fi stabilite si sanctionate contraventii:

- art2(1) — contraventiile pot fi stabilite prin legi, OG, HG, in toate domeniile de
activitate, fiind cosacrat astfel o competenta materiala generala
→Prin hot ale aut adm locale sau judetene, se stabilesc si se sanctioneaza
contraventii in toate domeniile de activitate pt care acestora le sunt stabilite atributii prin
lege, in masura in care, in domeniile repsective, nu sunt stablite contraventii prin legi, OG
sau HG.

⟾ Principiul legalitatii contraventionalizarii

Actuala reglementare, a introdus dispozitii speciale privind adm publcia a municipiului Bucuresti.
• art2(3) OG2/2001— consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, pot stabili si
sanctiona contraventii in mai multe domenii:
- salubritate
- activitatea din piete
- curatenia si igienizarea acestora
- intretinerea parcurilor si spatiilor verzi …
- amenajarea si curatemia spatiilro din juril blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor
virane
- retinerea bazelor is obeictivelr sportive aflate in administrarea acestora
- intretinerea strazilor si a trotuarelor, a scolilor si a altor institute de educatie si de cultura
- intretinerea cladirilor si a altor constructii …
OBS — In cazul HCl/ HCJ/ hot sectoarelor municipiului Bucuresti prin care s-au
stabilit contraventii in fara domeniilor legale, OG consacra nulitatea de drept a acestora
→ nulitatea se constata de instanta de contencios adm competenta la cererea oricarei
pers interesate

Regimul juridic aplicabil actelor normative prin care se sanctioneaza contraventii

Actele normative care sanctioneaza contraventii vor contine:
⟾ descrierea faptelor ce constituie contraventii + sanctiunea ce urmeaza sa aplice
• In cazul sanctiunilor cu amenda se vor stabili limita minima si maxima, sau dupa caz,
cote proceduale din anumite valori + tarife de determinare a despagubirilor pt pagubele
generate de savarsirea contraventie.
• sanctionarea pers juridice → aceasta sa fie prevazuta expres in actul normativ
aplicabil in cauza, fara a fi exclusa raspundrea pers fizice care a savarsit in mod
nemijlocit contraventia
Potrivit prevederii legale, actele normative contraventionale intra in vigoare dupa 30
de zile de la data publicarii, OG prevazand expres si un termen mai scurt, de minim 10
zile.
Actele aut adm publcie locale, care stabilesc contraventii → intra in vigoare cu
respectarea conditiilro prevazute in 49(2) legea adm locale — 5 zile.

Sanctiunile contraventionale
Sanctiunile contraventionale = o grupa a sanctiuilor juridice care se aplica
persoanelor fizice si juridice, care au savarsit contraventii.
Principii ale sanctiunilor contraventionale:

1. Legalitatii
2. Individualizarii
3. Personalitatii
4. Unicitatii aplicarii sanctiunilor contraventionale

Sanctiuni contraventionael principale = enumerate de dr comun in materie:

- avertismentul
- amenda contraventionala
- prestarea unei activitati in folosul comunitatii
Sanctiuni contraventionale complementare
- confiscarea — bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii
- suspendarea sau anularea — a avizului, acordului sau autorizatiei de exercitate a unei
activitati
- inchiderea unitatii → in situatiia agentilor economici
- blocarea contului bancar
- suspendarea activitatii agentului economic
- retragerea licentei sau a avizului — pt anumite operatiuni sau pt activitati de
comert exterior, temporar sau definitiv
- desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala
 Prin legi speciale, pot fi stabilite si alte sanctiuni contraventionale, principale sau
complementare.
OBS →OG 2/2001 este dr cumun, dar prin acte cu putere juridica superioara se pot
sabilii noi sanctiuni derogatorii.
OG 2/2001 prevede si Principiul Proportionalitatii Sanctiunii — stabilite cu gradul de
pericol social al facptei savarsite.
Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei —
pt una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contreaventionala
principala si una sau mai multe sanctiuni complementare.
⟾ niciodata nu se pot aplica 2 sau mai multe sanctiuni principale

Avertisementul
= atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei
savarsite, insotita de recomandrarea de a respecta dispozitiile legale

- se aplica in cauzl in care fapta este de gravitate redusa

- poate fi aplicat chiar si atunci cand actul normativ de stabilire si de sanctionare a

contraventiei nu il prevede
— L270/2017 —

Are caracter moral, intrevine cand fapta ilicita este de mai mica importanta.

Avertismentul in forma verbala → se administreaza cand contravenientul este

prezent si sanctiunea este aplicata de agentul constatator.

Amenda contraventionala
amenda contraventionala are caracter administrativ ⟾ natura adminsitrativa a
raspudnereii contravnetionale
= o sanctiune pecuniara principala ce consta in micsoararea silita a patrimoniului celui
sanctionat, acesta fiind obligat sa plateasca statului sau UAT suma stabilita ca sanctiune
OUG 2/2001 — stabileste un minim general → de 25 de lei
— stabielste limite maxime → in functie de catgoria de act normativa
care stabileste si sanctioneaza aceste cotnraventii
- 100.000 de lei in cazul contraventiilor stabilite de lege si ordonanta
- 50.000 in cazul HG
- 5000 in cazul HCJ, CGMB
- 2500 HCL, comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor bucuresti

Recidiva nu este reglementata in materie contaventionala, de principiu savarsirea

unei contraventii nu atrage marirea sanctiunii atuni cand aceeasi persoana savarseste
ulterior si alte contraventii. Pot exista insa reglementari speciale in care se prevede ca
majorarea amenzii sau dublarea acesteia daca se constata o a doua incalcare a legii.

Plata amenzilor
→ sumele provenitte din amenzile aplicate PJ, potrivit legislatiei in vigaore se inscriu ca
venit la bugetul de stat, cu exceptia celor aplciate de aut adm publice locale, precum si a
amenzilor care privesc circualtia pe drumurile publice, care devin venit integral la bugetele
locale.
→ sumele proivenite din aplicarea amennziilor PF → venit la bugetele locale
 Prestarea unei activitati in folosul comunitatii
— OG 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul
comunitatii —
- acesasta sanctiune poate fi prevazuta doar in legi sau ordonante, prin care se
sanctioneaza fapte ce constitutie contraventii
- acesta sanctiune se aplica alternativ cu sanftiuna amenzii contaventionale — in loc de
una, alta
- este decisa doar de instanta de judecata — nu poate agentul constatator

Sanctiunile contraventionale complementare

- cea mai imp este sanctiunea confiscarii, textul legal fiind in concordanta cu prevederea
cosntitutionala, art44(9)
- pot fi aplicate doar alaturi de o sanctiune contraventionala principala — intotdeauna
una principala + complementara
Aplicarea se face in functie de natura si de gravitatea faptei savariste.

Subiectele raspunderii contraventionale

In cazul contraventiiei →subeictul activ — contravenientul = autorul faptei ilicite
→ subiectul pasiv — structura organizatorica, aut publica

In cazul rapsunderii contraventionale →subiectul activ — autoritate publica

→subiectul pasiv — contravenientul

★Subiect al rapsudnerii contaventionale: PF + PJ★

Persoana fizica:
Principiul Generalitatii Aplicarii sanctiunilor contraventionale → raspunderea
contraventionala revine oricarei pers fiziice care a savarsit o contraventie pe teritoriul tarii
noastre, indiferent daca este cetatean roman, cetatean roman cu dominciliul in strainnatate,
cetatean strain sau apatrid.
De la Principiul generalitatii raspunderii contraventionale este exceptat minorul
care nu a implinit 14 ani
• minorii intre 14 - 18 ani raspund contraventional intr - un mod diminuat – jumatate din
amenda aplicata majorilor;

• minorii pana la 16 ani nu pot fi sanctionati cu prestarea unei munci in folosul comunitatii;

• minorii intre 16 - 18 ani pot primi jumatate din cuantumul aplicabil persoanelor majore;

De la Principiul generalittatii raps contraventionale fac exceptie:

→ militarii in termen → procesul verbal de constatare si sanctionare contraventionala se
trimite comandantului unitatii din care face parte cotnraventienutul pt a i se aplica masuri
discilplinare daca se cosntata ca asceasta este intemeiata

Persoana juridica:
Actuala reglementatra aduce o modifiacre de substatna, din exceptie sanctioanrea
PJ, devine regula.
OG 2/2001 → PJ raspunde contraventional in cazurile si in conditiile prevazute de
actele normative prin care sunt prevazute si se sanctionaeaza contraventii
 Cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei
Doctrina distinge, in baza legislatiei intre:
- cauze care inlatura caracterul contraventiuonal al faptei
- cauze care inlaturia raspunderea contraventionala

Cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei:

— art 11 OG 2/2001 — 

• legitima aparare
• starea de necesitate
• constrangerea fizica sau
morala
• cazul fortuit • eroarea de fapt
• iresponsabilitatea • infirmaitatea → daca are
• betia involuntara legatura cu fapta
completa savarsita 


+ minoritatea
Faptelor comise in aceste situatii ⟾ le lipseste vinovatia.
Constatarea existentei uneia dintre cazurile care inlatura caracterul contraventional al
faptei, poate fi facuta doar de instanta de judecata.

Cauzele care inlatura raspudnerea contraventiopanal

— OG 2/2001—
- prescpritia — doar pt amenda contraventionala
Prespcriptai aplicarii amenzii contraventionale intervine in termen de 6 luni de la
data savarisirii faptei. Pt contraventiile continue termenul de 6 luni curge de la data
constatarii faptei, find vb despre contraventie continua, in situatia in care incalcarea
obligatiei legale dureaza in timp.
Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale are in vedere exclusiv sanctiunea
amenzii contraventionale si intervine in cazul in care procesul verbal de constatare a
sanctiunii contraventionale nu a fost comunicat contravenientului in 2 luni de la aplicarea
sanctiunii.

Procedura aplicarii sanctiunilor contraventionale

4 etape:
1. Constatarea contraventiei
2. Aplicarea sanctiunii ocntraventionale
3. Execrcitatrea cailor de atac
4. Executarea sanctiunilor contraventionale — daca ai ce sa executi

1. Constatarea contraventiei
— art15 OG2/2001 → se constata printr-un proces verbal incheiat de persoanele anume
prevazute in actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventii, denumite in mod
generic “agenti constatatori”.
Agenti constatatori:
- primarii
- ofiterii si subofiterii din cadrul MAI
- cei imputerniciti de catre conducatorii organelor adminsitratiei centrale de specialitate,
prefectii, primarii si presedintii CJ
+ alte pers stabilite prin legi speciale

Natura juridica a procesului verbal contraventional

⟾ act administrativ individual / act procesual contraventional
— art16 OG 2/2001 → enumera mentiunile pe care trebuie sa le contina procesul verbal
contraventional → 2 categorii de clauze:

• Obligatorii — a caror absenta atrage nulitatea procesului verbal

• Facultative — lipsa nu atrage nulitatea, dar poate influenta sulutionarea unei eventuale
plangeri impotriva procesului verbal
→ trebueie sa apara termenul in care se poate face o contestatie + unde se poate face
acesta
Atrag nulitatea absoluta a procesului verbal contraventional → mentiunile obligatorii
care lipsesc 

- numele, prenumele si calitatea agentului - fapta savarsita si data comiterii
cosntatator - semnatutra agentului constatator 

- numele si prenumele contravenientului

2. Aplicarea sanctiunii contreaventionale

Revine tot agentului constatator, daca prin actul normativ de stabilire si de
sanctionare a contraventiei nu se prevede altfel.
Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ care o stablieste si o
sanctioneaza + trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savariste,
tinandu-se seama de circumstantele in care s-a savarsite fapta.
◼ art 28(1) Principiul ablatiunii — contravenientul are dreptul sa achite pe loc sau
in termen de 48 de ore de la data incheierii sau dupa caz a comunicarii procesului verbal
jumatate din minimul amenzii prevazute de lege pt fapta savarsita. Aceasta posibilitate
exista numai in cazul in care actul normativ contraventional o prevede expres .
◼ art28 → idica institutiile la care se pot plati amenzi

3. Exercitarea cailor de atac

Calea specifica de atac este plangerea, care poate fi formulata in termen de 15 zile
de la data inmanarii sau comunicarii PV.

→ Plangerea se depune la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala a fost savarsita

fapta.

→ Plangerea poate fi formulata atat de catre contravenient, cat si de catre partea vatamata
(daca exista), in ceea ce priveste despagubirea.

→ Plangerea suspenda executarea.

Legea instituie o procedura caracterizata prin celeritate, termenul de judecata

neputand depasi 30 de zile de la data inregistrarii plangerii.

— Judecata se realizeaza cu citarea contravenientului, cat si a organului care a aplicat

sanctiunea, a martorilor sau a altor persoane care pot contribui la o buna solutionare a
cauzei. Impotriva solutiei pronuntate in fond se poate formula apel. → Cererea de apel nu
este obligatoriu sa fie motivata, motivele de apel putand fi sustinute si oral in fata instantei
care il solutioneaza, norma comuna solutionarii litigiilor penale.

4. Exercitatrea sanctiunilor contraventionale

Se face de catre organul care a aplicat sanctiunea (daca nu s-a formulat plangere)
sau de organul care a solutionat plangerea (daca s-a formulat plangere).

→ avertismentul se executa prin insasi aplicarea lui,

→ amenda poate fi executata in mod voluntar sau prin structurile Ministerului Finantelor
Publice
→ sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se executa in locurile
special stabilite.