Pielea

- este un organ care potejează organismul;

- este o barieră între organism şi mediul extern;
- la adulţi, pielea are o suprafaţă de 1,5-2 m2;
- împreuna cu hipodermul, cântărește cca. 18-20 kg
- grosimea variază între 0,5 mm (pleoape) şi 4 mm pe plante şi palme. Grosimea
hipodermului (ţesutul adipos) se modifică în functie de vârstă, sex, hrană şi condiţiile de viaţă.
Pielea se compune din trei straturi:
 hipodermul (ţesutul subcutanat) (subcutis);
 dermul (pielea propriu-zisă) (corium);
 epidermul (epidermidis).
Epidermul
- este stratul exterior al pielii;
- este format din rânduri de celule legate între ele - keratinocite, aşezate unele peste altele.
Această organizare dă posibilitatea pielii de a-şi modifica forma şi consistenţa cu uşurinţă în
timpul mişcării.
Dermul
- se compune din ţesut fibros;
- în apropiere, în substanţa fundamentală, lângă ţesutul de graniţă se află fibrocite care
dezvoltă fibre şi celule ale sistemului de imunitate: histiocite şi limfocite;
- în reţeaua de fibre elastice si colagen se găsesc vase sanguine şi limfatice şi numeroase
terminaţii nervoase;
- în această structură se regăsesc de asemenea glandele sudoripare şi sebacee.
Hipodermul
- se compune în special din celule adipoase de mărimi diferite;
- se găsesc vase sanguine, limfatice şi centri nervoşi;
- îndeplineşte funcţia de sprijin a dermului;
- protejează organismul de lovituri mecanice, este numit şi depozitul de energie;
- are o grosime variabilă: mai gros în anumite zone ale corpului, iar în alte zone este
inexistent- de exemplu pe pleoape.
Anexele pielii sunt:
- Cornoase: părul şi unghiile,
- Glandulare: glande sudoripare şi glande sebacee.

1
Manifestări de dependenţă
 Leziunile elementare
- distribuţia anatomică a erupţiei;
- forma, consistenţa, conţinutul;
 Durerea:
- intensitatea (variabilă);
- localizarea (frecvent în aria afectată);
 Pruritul:
- localizat sau generalizat;
- exacerbat nocturn (scabie);
 Leziuni de grataj (scabie, pediculoză);
 Febra;
 Frison (debutul erizipelului);
 Leziuni ale unghiei;
 Paraziţi adulţi sau ouă (pediculoză);
 Alte manifestări:
- Greaţă;
- Vărsături;Cefalee;Edeme.
Probleme:
- Alterarea integrităţii pielii;
- Risc crescut de suprainfectare a pielii;
- Alterarea confortului cauzat de durere/prurit;
- Risc crescut de alterare a imaginii de sine şi a imaginii corporale;
1. Realizarea intervenţiilor (aplicarea îngrijirilor):
Intervenţii: delegate:
- recoltarea de analize prescrise de medic, în funcţie de afecţiunea cutanată: ex. VSH,
număr leucocite şi ASLO în erizipel;
- recoltarea de produse patologice pentru ex. micologic
- biopsia excizională sau incizională se efectuează în cazul tumorilor cutanate sau
dermatozelor inflamatorii neprecizate;
- testări alergologice.
- aplicarea tratamentul prescris de medic, sistemic și local.
 aplicarea de pudre (rol absorbant);
 mixturi cu acţiune antiinflamatorie;
 creme cu acţiune emolientă;
 băi pentru îndepărtarea crustelor, scuamelor şi pentru hidratare cutanată;
 Autonome:
- Asigurarea igienei tegumentelor;
- Igiena unghiilor, tăierea scurt, eventual manuşi sterile;
- Bazinete si urinare sterile în cazul leziunilor din zonele genitală, perianală şi fesiera;
- Schimbarea lenjeriei de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
- Monitorizarea funcţiilor vitale;
- Efectuarea de educaţie pentru sănătate;
- Respectarea dietei cu hidratare corespunzătoare;
- Prevenirea suprainfecţiilor leziunilor;

2
 macula sau pata, este o leziune produsă de modificări ale coloraţiei pielii prin perturbări
ale vascularizaţiei (macula eritematoasă), sau prin modificări ale pigmentaţiei pielii (macula
pigmentară). Maculele pot fi izolate sau diseminate pe o suprafaţă mare (membre, trunchi,
abdomen);
telangiectazia (vinişoare) dilataţii venoase la nivelul pomeţilor întâlnite la tipurile de ten
cuperozic şi în acneea rozacee; la nivelul membrelor inferioare se numesc venectazii
 echimozele, de culoare violacee care îşi modifică culoarea de la violaceu la verde -
gălbui;
 leziuni de purpură ce se produc prin mici extravazări eritrocitare, apar subcutanat şi se
observă ca puncte mici roşii care nu dispar la digitopresiune; pot apărea în tulburări de
circulaţie, purpure, vasculite, HTA;
 petele pigmentare, care pot fi:
 hipercrome, prin exces de pigment, cum sunt:
- pistruii sau efelidele, lentigo solar sau petele solare;
- nevii pigmentari sau aluniţele;
- petele pigmentare postlezionale sau reziduale, secundare leziunilor de lichen plan,
psoriazis, eczemă, postarsură sau alte dermatoze; nu sunt definitive, dispar după un timp
variabil;
- pigmentaţie difuză sau generalizată ca în boala Addison, prin insuficienţă a glandei
corticosuprarenale.
 acrome, lipsite de pigment, cum sunt în:
- vitiligo;
- albinism;
- pete acrome sau hipocrome postinflamatorii sau postlezionale.
Vitiligo este o o boală dobândită cu mecanism probabil autoimun caracterizată prin apariţia
unor pete lipsite complet de pigment (acrome), prin fuga pigmentului din anumite zone,
localizate în special la nivelul articulaţiilor, feţei, zonei genitale.
Albinismul este o boală congenitală care se produce datorită unui deficit enzimatic al enzimei
tirozinaza ce intervine în sinteza pigmentului melanic sau a melaninei. Macule acrome pot
apărea în pitiriazisul verzicolor (micoză superficială), psoriazis, eczemă.
1. Leziuni elementare de tip solid apar printr-un infiltrat sau exces tegumentar şi pot fi
leziuni:
- papuloase;
- nodulare;
- tumorale sau vegetante.
Papula este o leziune cutanată solidă, apărută de obicei ca tip de leziune primară, cu diametru
de câţiva mm (între 1 şi 5 mm). Pot fi leziuni micropapuloase, de 1-2 mm sau altele mari, cu
suprafaţă verucoasă, în special cele cu localizare la nivelul gambelor (datorită ortostatismului
prelungit).
Nodulul are un diametru între 0,5-2 cm. Când este mai mare se numeşte nodozitate şi poate
avea aspect tumoral sau de nodul inflamator (exemplu – în eritemul nodos).
Tumora reprezintă o creştere în exces de ţesut şi poate fi benignă sau malignă. Tumora benignă
este bine delimitată, păstrează aspectul ţesutului din care provine şi are o evoluţie lentă, spre

3
deosebire de cea malignă care are o evoluţie rapidă şi nu mai păstrează structura ţesutului din
care se dezvoltă.
Vegetaţia reprezintă o creştere de ţesut papilomatos cu aspect de “creastă de cocoş”; când
se dezvoltă foarte mult, pot lua o formă conopidiformă.
3. Leziuni elementare cu conţinut lichid
 vezicula este o leziune un conţinut clar, cu diamentru sub 0,5 cm; apare în eczeme,
dermatite de contact, herpes şi zona zoster;
 bula are un diametru peste 0,5 cm şi conţinut seros sau sero-citrin; poate să apară în boli
severe buloase autoimune sau prin factori fizici (frig, soare), arsuri chimice, boli infecţioase
(impetigo bulos);
 pustula este o leziune lichidiană cu conţinut purulent ce poate apărea primar (în
foliculitele) sau secundar în suprainfecţii; pustulele foliculare pe firul de păr au etiologie
microbiană, bacteriană, micotică; pot să apară pustule sterile în psoriazisul pustulos.
4. Leziuni prin pierdere de substanţă
 ulceraţia depăşeşte membrana bazală cu extindere în derm, mai mult sau mai puţin
profund şi lasă cicatrici la vindecare; uneori poate fi o distrugere masivă de ţesut cutanat şi
subcutanat cu denudarea planurilor profunde, dezvelind aponevroze, tendoane sau chiar osul;
 eroziunea este o pierdere de substanţă superficială ce nu depăşeşte membrana bazală şi
se vindecă fără cicatrice;
 fisura este o pierdere liniară de substanţă ce poate să apară pe fundul pliurilor şi în jurul
orificiilor ( bucal, anal şi vaginal);
 excoriaţiile sunt leziuni postgrataj şi apar în afecţiunile dermatologice acompaniate de
prurit.
5. Deşeuri cutanate
 scuama este o leziune care se produce prin aglutinarea celulelor cornoase din stratul
superficial, ca în psoriazis, lichen etc;
 crustele se formează prin uscarea secreţiilor de pe suprafaţa pielii şi pot fi purulente
(gălbui), cruste brune-negre după sângerare (crustă hematică);
 escara reprezintă o distrugere de ţesut prin oprirea circulaţiei în aria respectivă (pacienţi
imobilizaţi în pat).
6. Sechele cutanate
 cicatricele pot fi hipertrofice (cheloidiene), atrofice (plisabile), hiperpigmentare;
 atrofia este o leziune cutanată secundară sau primară ce poate apărea în anumite boli
7. Alte leziuni
 poichilodermia reprezintă o combinaţie de atrofie, hiper- sau hipopigmentaţie şi
telangectazii ;
 comedoanele pot fi închise sau deschise şi sunt mici chisturi ce se formează la orificiul
de deschidere a foliculului pilos. Comedoanele deschise au vârful de culoare neagră, culoare
care se produce prin oxidarea keratinei (punctele negre);
 vergeturile se produc prin ruperea fibrelor elastice din derm şi se prezintă ca nişte
cicatrici liniare; pot apărea în sarcină, creşteri rapide în greutate şi/sau înălţime, tratamente
cortizonice, boala Cushing.
8. Leziuni mixte
 eritemato-scuamoase: psoriazis, eczemă cronică, micoze, lupus eritematos cronic discoid;
 papulo-veziculoase: eczemă acută, dermatită de contact;

4
Examenul micologic (recoltarea produselor)
Definiţie şi scop
­ constă în depistarea infecţiilor fungice de la nivelul tegumentului în scop diagnostic
­ diagnostic diferenţial ( psoriazis)
Metode de investigaţie
­ examenul direct: materialul biologic recoltat este vizualizat direct la microscop unde se
evidenţiază prezenţa filamentelor miceliene.
­ examenul cu lampa Wood
Fluoroscopia este efectuată cu ajutorul lămpii Wood, pe baza proprietăţii unora dintre
materialele patologice de a prezenta o fluorescenţă la razele U.V. trecute prin filtre speciale.
Tricograma este o metodă de examinare a firelor de păr la microscopul optic pentru a obţine
informaţii asupra dinamicii ciclului folicular.

BIOPSIA CUTANATĂ (EXAMENUL HISTOPATOLOGIC)

Definiţie
este o procedură de mică chirurgie, care constă în prelevarea unui fragment cutanat afectat de
un proces patologic, în vederea examenului microscopic, histopatologic, cu caracter diagnostic,
după pregătirea adecvată a preparatului
Biopsia de suprafață (shave biopsy)
 se realizează cu un bisturiu foarte fin, după ce s-a efectuat anestezia locală a regiunii;
Biopsia prin puncție (punch biopsy)
 se va realiza, după efectuarea anesteziei, cu un instrument special, foarte ascutit,
cilindric (trepan cutanat), de dimensiuni de la 1 până la 6 -8 milimetri care, va fi introdus în
leziune și se va extrage un fragment circular;
Biopsia incizională (incision biopsy)
 se efectuează în prezența anesteziei locale și constă în îndepărtarea unui fragment tisular
de dimensiune mai mare;
Biopsia excizionala (excision biopsy)
 se realizeaza cu anestezie locală ;
Biopsia prin chiuretaj
 se practică la suprafața tumorilor sau leziunilor epidermice de mici dimensiuni;
Biopsia aspirativă cu ac fin
 este o procedura foarte rapidă, care presupune doi timpi operatori: primul in care se
introduce rapid, cu o mișcare unică și sigură, acul în leziune, si al doilea in care se va aspira
fragmentul tisular dorit;

5
 IV. EXAMENUL BACTERIOLOGIC
1. RECOLTAREA SECREȚIILOR DIN PLĂGI, FISTULE ȘI COLECȚII ÎNCHISE,
ABCESE
Definiţie
­ Prin examen bacteriologic se întelege recoltarea de secreţii purulente dintr-o leziune
deschisă sau închisă, pentru identificarea, prin examen de laborator, a microorganismelor care
provoacă infecţia, în vederea precizării diagnosticului.
Indicaţii şi scop
­ plăgi infectate, fistule;
­ colecţii purulente, abcese;
­ pentru identificarea bacteriilor ce suprainfectează plăgile şi tegumentele;
şi determinarea antibiogramei, în vederea tratamentului cu antibiotic.
Alergia reprezinta o reactie anormală a organismului la una sau mai multe substanțe care în
mod normal sunt inofensive și tolerate de majoritatea persoanelor. Substantele care provoacă
manifestarile alergice sunt denumite alergeni.
Prick-testul şi testul intradermic
Prick testul şi testul intradermic îşi găsesc indicaţia în suspicionarea unei reacţii de tip I (ex.
alergia la praf de casă, rinită alergică).
a. Prick-testul
­ constă în aplicarea unei picături din soluţia de alergen pe suprafaţa anterioară a
antebraţului şi practicarea la acest nivel a unei scarificări sau înţepături superficiale (cutireacţie)
prin stratul cornos (pe cât posibil evitarea sângerării);
­ citire se face după 20 de minute. În caz de sensibilitate apare eritem şi edem;
Testul intradermic sau intradermoreacţia
Testarea reactivitații cutanate prin injectie intradermică :
­ constă în injectarea în dermul superficial a unei cantităţi reduse de alergen (0,1-0,3 ml) în
soluţie sterilă până la obţinerea unei papule cu diametrul de 5-6 mm;
­ datorită riscului declanşării unor reacţii severe nu se practică decât în cazul unui test de
scarificare negativ, folosindu-se o diluţie de 100-1000 de ori mai mare decât în cutireacţie;
­ citirea reacţiei se face după 20 de minute şi se consideră pozitivă dacă diametrul papulei
este de minim 8 mm şi dacă aceasta este înconjurată de un halou eritematos. Reacţia se însoţeşte
de prurit;
­ Pericolul apariţiei şocului anafilactic în cursul intradermoreacţiei necesită existenţa trusei
de urgenţă. În cazul unei sensibilizări cunoscute (anamnestic existenţa unui şoc anafilactic)
testul trebuie practicat într-o secţie de dermatologie.

6
Cum se fac diluțiile:
1. PENICILINA
 În flaconul de 400.000 u.i. se adaugă 4 ml de ser fiziologic, rezultând o concentrație
de 100.000 u.i. /ml.
 Din aceasta soluție se extrage 1 ml și se adaugă alți 9 ml ser fiziologic, rezultând o
concentrație de 10.000 u.i. /ml.
 Din soluția de 10.000 u.i. /ml se extrage 1 ml și se adaugă alți 9 ml de ser fiziologic,
rezultând o concentrație de 1000 u.i. /ml.
 Din aceasta soluție, 1000 u.i./ml, se iau 0,5 ml și se injectează la adult, strict
intradermic 0,1-0,3 ml.
 Pentru copii concentrația folosită este de 100 u.i. /ml și se injectează intradermic 0,1
ml. Concentratia de 100 u.i./ ml se obtine luând 1 ml din solutia de 1000 u.i., la care se adauga
9 ml ser fiziologic.
Testarea la antibiotic se poate face si utilizând mucoasa conjunctivală. Se
administrează 1 picatură din diluția 1000 u.i./ml în sacul conjunctival.
Dacă după 15-20 minute, local, apare hiperemie, atunci pacientul este alergic la
antibioticul testat.

B. TESTUL EPICUTAN

Definiţie şi scop
­ testul epicutan se indică ca metodă de diagnostic a alergiilor cutanate la suspicionarea
unei reacţii de tip IV (ex. dermatita de contact alergică).

CONDIŢIILE UNUI BUN PANSAMENT

a) Să fie făcut în condiţii aseptice
b) Să fie absorbant
Să fie protector
Să nu fie dureros
e) Să fie schimbat la timp

7
 BANDAJE, FIXAREA PANSAMENTULUI PRIN INFĂŞARE
(BANDAJAREA)

OBIECTIV
Fixarea pansamentului in regiunile in care substanţele adezive nu asigură această cerinţă
(extremităţi, regiunea capului, regiuni articulare)
 Fixarea pansamentelor pe regiuni supuse traumatismelor in timpul unor accidente (mână,
picior);
 Efectuarea pansamentului compresiv;
 Imobilizarea temporară în traumatismele membrelor (entorse, luxaţii, fracturi);
PREGĂTIREA MATERIALELOR
 Feţi de tifon de mărimi diferite (lăţimi intre 5 şi 25 cm, lungimi intre 2 şi 5 m);
 Feşi elastic;
 Foarfecii;
 Ace de siguranţă, plasă, leucoplast.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 Procedura este efectuată, de regulă, după pansament (pentru fixare) ceea ce presupune
pregătirea prealabilă;
 Continuaţi să comunicaţi cu pacientul pentru atingerea obiectivului şi pentru colaborarea
cu acesta.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Alegeţi feşile de dimensiuni corespunzătoare regiunii şi scopului;
 Alegeţi tehnica de înfăşare în funcţie de zonă;
 Staţi tot timpul cu faţa la pacient,
 Ţineţi faşa in mâna dreaptă între police şi celelalte patru degete, iar cu mana stangă
prindeţi capătul liber;
 Trageţi primele 3-5 ture circulare la o distanţă de 10-15 cm de plagă. După primul tur
colţul liber al feşii aşezat oblic se răsfrânge şi se acoperă cu a II-a tură
 Continua înfăşarea în funcţie de regiune folosind o modalitate adecvată: circulară, în spic,
în evantai, în spirală etc.
ÎNFĂŞAREA CIRCULARĂ
 Folosiţi tehnica pentru regiuni cilindrice: cap, gât, torace, abdomen, braţ, articulaţia
pumnului;
 La membre, începeţi infăşarea de la extremitatea spre rădăcină în sensul circulaţiei de
intoarcere (de la partea mai subţire);
 Acoperiţi pansamentul în intregime prin ture, suprapuse;
 Fixaţi cu ac de siguranţa, leucoplast sau bandă adezivă la distanţă de plagă pentru a nu
produce jenă.
ÎNFĂŞAREA ÎN SPIRALĂ
 Folosiţi tehnica pentru membre (gambă, antebraţ) regiuni tronconice şi suprafeţe întinse;

8
 Efectuaţi după turele circulare iniţiale, ture oblice în aşa fel incat tura următoare să
acopere jumătate din cea anterioară;
 Răsturnaţi din când în când faşă pentru a asigura apropierea de segment.

ÎNFĂŞAREA ÎN EVANTAI
 Folosiţi înfăşarea pentru articulaţii (cot, genunchi, călcâi);
 Incepeţi cu două ture circulare deasupra articulaţiei;
 Continuaţi cu ture oblice descendente în aşa fel încât faşa să se suprapună la distanţe mai
mici in plică şi mai mari in partea expusă ajungaând circular la nivelul liniei articulare şi apoi
oblice sub articulaţie;
 Incheiaţi cu două ture circulare şi fixaţi cu ac de siguranţă, leucoplast;
ÎNFĂŞAREA RĂSFRÂNTĂ
 Folosiţi tehnica pentru membre (gambă, antebraţ, regiuni tronconice şi suprafeţe intinse)
pentru a asigura o mai bună etanşare;
 Incepeţi cu 2 ture circulare;
 Continuaţi oblic în sus pană pe faţa anterioară a segmentului unde fixaţi faşa cu policele
sau cu ajutorul altei personae, o răsfrangeţi şi continuaţi in jos incojurand segmentul pe faţa
posterioară acoperind . din tura anterioară
 Continuaţi cu tura oblică pe faţa anterioară şi repetaţi manevra de răsfrangere a feşii şi de
acoperire a feţei posterioare până cand pansamentul este fixat;
 Incheiaţi prin ture circulare;
 Fixaţi capătul liber cu ac de siguranţă sau leucoplast.
ÎNFĂŞAREA ÎN SPICĂ
 Folosiţi pentru regiuni articulare: scapulo-huerală, inghino-abdominală, cot, picior, pumn
 Incepeţi de regulă deasupra articulaţiei prin ture circulare
 Treceţi faşa dedesuptul articulaţiei, in formă de "8" inconjurand zona vecină acoperind
tura precedentă jumătate sau două tururi
 Terminaţi prin ture circulare
 Fixaţi capătul liber
ÎNFĂŞAREA ÎN FORMA CIFREI ,,8,,
 Este indicată pentru regiunile articulare: articulaţia cotului, piciorului, mâinii;
 Se începe cu ture circulare sub articulaţie, după care turele sunt conduse oblic peste
articulaţie, continuând cu alte ture circulare deasupra articulaţiei. Se revine oblic pe fata opusă ,
incrucişând prima tură ascendentă, după care se continuă în 8 acoperind jumatate din tura
anterioară. Se continuă de câteva ori şi se termină bandajul deasupra articulaţiei cu ture
circulare;
 Fixaţi capătul liber

9
Tratamentul local (topic) este cel mai utilizat în tratamentul afecţiunilor dermatologice, un
procent important de pacienţi cu diferite afecţiuni cutanate (în jur de 70%) prezintă forme
uşoare sau moderate de boală care pot fi tratate doar cu ajutorul tratamentului local.
Forma de prezentare:
 lichide:
- principiul activ este dizolvat sau în suspensie;
- unele necesită agitare înainte de folosire, pentru a distribui uniform principiul activ;
 pudrele;
 unguente:
- preparate farmaceutice de consistenţă moale (substanţa medicamentoasă este înglobată în
vaselină, lanolină;
- unguente soluţii (pomezi) conţin baze liposolubile;
- unguente emulsii (creme) conţin apă 10%, baze liposolubile emulsionate sau hidrosolubile
care formează geluri coloidale;
- unguente suspensii (paste) conţin pulberi peste 25%;
 mixturile:
- conţin mai multe medicamente, fie dizovate pentru a forma o soluţie, fie suspendate sau
emulsionate într-un lichid;
 spray-uri;
 săpunuri medicinale;
 creioane caustice;
 băi medicinale.

10
PREGĂTIREA PREOPERATORIE GENERALĂ DIN ZIUA CARE PRECEDE
OPERAŢIA
pregătirea psihică a bolnavului
igiena pacientului
supravegherea înaintea operaţiei
investigarea paraclinică
golirea intestinului terminal
restricţia alimentară
pregătirea preoperatorie din ziua operaţiei
măsuri generale
- Se supravegheză pacientul să rămână nemâncat şi să nu fumeze.
- Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA..
- Se apreciază starea generală şi comportamentul.
- Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcţiilor vitale, tusea, coriza,
diareea, apariţia menstruaţiei la femei şi modificări din zona de intervenţie.
- Se îndepărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale), agrafele
de păr, lentilele de contact
- Se cere pacientei să-şi facă toaleta de dimineaţă fără folosirea machiajului sau a lacului de
unghii, a rujului, pentru o bună observare a extremităţilor.
- Se invită pacientul să-şi golească vezica urinară sau se montează aseptic o sondă vezicală,
dacă medicul indică
- Se strânge părul lung într-o bonetă, sau se împleteşte în coadă, iar pacientul îmbracă o pijama
curată, deschisă, iar femeile cămaşă de noapte.
crearea câmpului operator
administrarea premedicaţiei
transportul bolnavului la sala de operaţie
pregătirea salonului postoperator
SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
DEFINIŢIE
- Perioada postoperatorie imediată = perioada care durează de la sfârşitul intervenţiei
chirurgicale până la restabilirea stării de cunoştinţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte
perioada de trezire.
- Perioada postoperatorie precoce începe din momentul în care pacientul a fost complet
recuperat din anestezie şi se termină în momentul externării

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE
- Se face în compartimentul postoperator.
- Se supraveghează funcţiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de conştienţă, durerea, Sp02) din 15' în
15' până devin stabile şi se notează în fişa de trezire a operatului.
- Se raportează imediat medicului anestezist şi chirurgului orice modificare (cianoza cu
transpiraţii, tirajul muşchilor intercostali, în caz de obstrucţie respiratorie, de exemplu).
- Se observă aspectul general al operatului: în mod obişnuit este palid, cu extremităţi reci, cu
psihic lent şi sensibil la durere.
- Se verifică permeabilitatea şi poziţia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.

11
TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR

A. Supravegherea plăgii
Supravegherea stării termice
Supravegherea eliminărilor
Supravegherea alimentaţiei
Managementul durerii
Supravegherea stării de conştienţă a comportamentului
Mobilizarea operatului

EXAMENE DE LABORATOR ŞI EXPLORĂRI IMAGISTICE

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie, atente şi competente au ca obiective:
• Grăbirea vindecării şi reducerea perioadei de spitalizare
• Prevenirea sechelelor postoperatorii şi a mortalităţii
• Prevenirea cicatricilor inestetice în cazul operaţiilor pe zone expuse

TIPURI DE COMPLICAŢII POSTOPERATORII

a) După factorul temporal:
• Complicaţii imediate: apar în primele ore post-operator
• Complicaţii precoce: apar în primele zile post-operator
• Complicaţii tardive: apar după săptămâni, luni sau chiar ani de zile de la
intervenţia chirurgicală (ex.eventraţia)
b) După localizare şi mod de manifestare:
• Complicaţii locale: la nivelul plăgii operatorii
• Complicaţii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al
întregului organism
c) După gravitate:
• Complicaţiile minore - care se vindecă repede şi nu influenţează starea generală
• Complicaţii majore - care se vindecă greu, sunt costisitoare şi/sau lasă sechele cu implicaţii
sociale, profesionale sau economice
• Complicaţii letale - dificil de controlat care determină decese şi au uneori implicaţii juridice
Funcţiile pielii
1. Funcţia de apărare
2. Funcţia de regenerare
3. Funcţia mecanică
4. Funcţia de organ de simţ
5. Funcţia de menţinere a echilibrului intern
6. Funcţia de organ imunologic
7. Termoreglarea
8. Rolul endocrin al pielii
9. Funcţia estetică a pielii

12