Izotopii

Izotopii sunt specii nucleare cu același număr atomic Z dar cu număr de masa A diferit
(adică aceleași proprietăți chimice dar proprietăți fizice diferite). Cuvântul "izotop" provine din
grecescul isos (acelaș) și topos (loc). Toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic
același număr de electroni, iar nucleele lor au același număr de protoni; ceea ce este diferit
reprezintă numărul de neutroni.
În nomenclatura științifică, izotopii unui element se scriu prin adăugarea unei cratime
între numele elementului și numărul său de masă, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon-14, oxigen-
18, uraniu-238, iar prescurtat se notează folosind simbolul elementului și numărul de masă în
partea stângă sus: 3He, 12C, 14C, 18O, 238U.
Termenul "izotop" provine din grecescul isos (egal) și topos (loc).

Descoperire
Fizicianul de origine britanică,Joseph Thomson, a demonstrat în 1912 existența unor
izotopi stabili care, la trecerea completă a neonului are loc o descărcare într-un tub și o ricoșare a
ionilor de neon în apropierea mijloacelor câmpurilor magnetice și electrice;aceasta arată că
elementul stabil de neon există în mai multe forme. Thomson găsește doi izotopi de neon, unul
cu masa de 20 și celălalt cu masa de 22. Următoarele experimente arată că întâmplarea naturală a
neonului conține 90% din izotopul de neon cu masa de 20, 9,73% din izotopul cu masa de 22, și
0,27% din izotopul cu masa de 21. Cercetările despre izotopi au fost continuate de mulți oameni
de știință, mai ales de către fizicianul englez, Francis William Aston; în munca lor au descoperit
și au studiat izotopi care sunt accelerați de dezvoltarea spectografică a masei.
Este bine cunoscut că majoritatea elementelor în stare naturală sunt compuse dintr-un
amestec de doi sau mai mulți izotopi. Printre excepții se găsește și beriliu (Be), aluminiul (Al),
fosforul (P), și sodiu (Na). Greutatea atomică chimică a unui element este greutatea medie a unei
greutăți atomice, sau masei atomice, a izotopilor. De exemplu, greutatea atomică a clorului este
35.457, și este compusă din clor-35 și clor-37, primul se găsește cu abundență de 76% și cel de-
al doilea cu 24%. Toți izotopii elementelor cu numărul atomic mai mare de 83, după bismut (Bi),
în sistemul periodic sunt radioactivi, și puțini din izotopii gazoși, similari potasiului-40 (K) sunt
radioactivi. Aproximativ 280 de izotopi stabili găsiți (neradioactivi) sunt cunoscuți.
Izotopii radioactivi artificiali, cunoscuți de asemenea ca radioizotopi, au fost produși
pentru prima dată în 1933 de fizicienii francezi Marie și Pierre Joliot-Curie. Radioizotopii sunt
produși pentru bombardarea naturală găsită a atomilor cu particulele nucleare, de asemenea ca
neutronii, electronii, protonii, și particulele alfa, folosind particule acceleratorii.

Separarea amestecurilor de izotopi

Fundamente
Separarea izotopică se bazează pe diferențele proprietǎților fizico-chimice ale izotopilor
aceluiași element (efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de
fierbere sau de înghet, presiunii de vapori la o anumitǎ temperaturǎ, cǎldurii de vaporizare,
vâscozității, tensiunii superficiale sau spectrelor optice de emisie .
Separarea izotopilor de hidrogen, deuteriul (hidrogen-2) și hidrogenul obișnuit (hidrogen-
1), primul separat în cantități apreciabile, este atribuită chimistului american Harold Urey, care a
descoperit deuteriul în 1932.
Înainte de 1940 multe metode au fost folosite la separarea unor mici cantități de izotopi
necesare pentru cercetări. Unele din cele mai reușite au fost metoda centrifugă și separarea
electromagnetică. Fiecare din aceste metode depind de o mică diferență de greutate a izotopilor
de separat, și cel mai eficace sunt izotopii de hidrogen, unde diferențele de masă între două
substanțe se ridică la 100%; în contrast, diferența în masă între izotopii de carbon-12 și -13 sau
între izotopii de neon -20 și neon-22 ajunge doar la 10%, și între izotopii de uraniu-235 și uraniu-
238 doar la puțin peste 1%.
Acest factor de la 10 la 1 sau de la 100 la 1 face separarea mai îndepărtată de 10 sau de
100 de ori mai greu. În toate procesele, excluzând pe cel electromagnetic, separarea izotopilor
include o serie de etape de procesare. Rezultatul final al unei singure etape este separarea
materialului original în două fracțiuni, una care conține un procentaj puțin mai mare pentru
izotopul mai greu decât amestecul original și celălalt conține puțin mai mult decât izotopul mai
ușor.
Pentru a obține o concentrație apreciabilă, sau mai îmbogățită, în izotopul dorit, este
necesară separarea ulterioară a fracțiunii îmbogățite. Acest proces este efectuat printr-un număr
mare de etape. Îmbogățirea cu fracțiuni de la o etapă devine un material brut pentru următoarea
etapă, și fracțiunea epuizată, care conține un considerabil procentaj al izotopului dorit, este
amestecat cu un material brut pentru etapa precedentă. Chiar și materialul epuizat de etapa
originală este stripat de etapa suplimentară când materialul brut (de exemplu, uraniul) este rar.
De asemenea o revărsare este extrem de flexibilă și elementul poate fi schimbat de la o
etapă a separării. De exemplu, la separarea uraniului, o mare cantitate a materialului trebuie
manipulată de la început, unde uraniul dorit-235 este amestecat de aproximativ 140 de ori cu
uraniu-238; la sfârșitul procesului, uraniu-235 este aproape pur și volumul materialului este mult
mai mic.
Metode de separare
 Difuzie gazoasă
 Termodifuziune
 Centrifugare
 Electroliză
 Reacții chimice de schimb izotopic
 Metoda electromagnetică
 Separarea izotopica cu laser

Aplicatii:

 Îmbogățirea uraniului pentru utilizare în reactoarele nucleare.

 Obținerea apei grele.
 Izotopii pot servi diferitor scopuri prin marcare izotopică.
 Industrie

Hidrogenul este un combustibil bun pentru rachete si sudură. Arde în aer producând cantități
mari de energie și apa pura nepoluantă. Hidrogenul a fost testat drept combustibil pentru
autovehicule. Problema ridicată în acest scop a fost depozitarea. Hidrogenul în stare gazoasă
ocupa prea mult spatiu pentru a putea fi folosit, iar hidrogenul lichid trebuie depozitat în
containere izolate la -253 grade Celsius.
Hidrogenul are trei izotopi care apar în mod natural, notaţi ca 1H, 2H, and 3H.
:: izotopul hidrogenului cu niciun neutron se numește protiu (stabil)
:: izotopul hidrogenului cu 1 neutron se numește deuteriu (stabil)
:: izotopul hidrogenului cu 2 neutroni se numește tritiu (radioactiv)
 Agricultură

Îngrășămintele etichetate cu izotopi radioactivi precum fosfor-32 sau izotopi stabili precum azot-
15 ajuta la determinarea cantitatii de îngrășământ absorbită.

 Medicină

Izotopii radioactivi pot fi injectați in pacient, iar energia emisă este captata pe o peliculă.
Imaginea rezultată este folosita la diagnosticare.

Este, aşadar, de reţinut că:

:: toți izotopii unui element chimic au în învelișul electronic același număr de electroni;
:: nucleele lor au același număr de protoni;
:: diferit este numărul de neutroni.

Clasificarea izotopilor :
Un izotop este in general desemnat prin numarul de masa A plasat sus la stanga simbolului sau
chimic, uneori completat si cu numarul atomic Z plasat jos la stanga simbolului.
Izotopii sunt separati in doua tipuri specifice : stabili si instabili. Izotopii instabili (radioactivi)
sunt izotopii care se dezintegreaza spontan in timp pentru a forma alti izotopi. Izotopii stabili
sunt izotopii care nu se dezintegreaza in alti izotopi dar pot fi produsi prin dezintegrarea unor
izotopi radioactivi.
Proportia in care se afla diferiti izotopi ai unui element poarta denumirea de abundenta izotopica.
Abundenta izotopica poate fi exprimata prin asa numitul raport izotopic (de abundente) R definit
prin :

R=

Abundența izotopică se exprimă în procente și este definită ca numărul relativ de atomi ai unui
anumit izotop dintr-un amestec de izotopi ai unui element chimic adică raportul dintre numărul
de atomi ai unui izotop din elementul respectiv și numărul total de atomi ai tuturor izotopilor
conținuți în acel element.
Variază foarte puțin cu locul de proveniență de aceea, pentru un anumit izotop, abundența
naturală este abundența izotopică a elementului așa cum se găsește el în natură.
Abundența izotopică nu trebuie confundată cu abundența elementului chimic definită ca măsura
a prezenței acestuia într-un anumit mediu în comparație cu alte elemente.
Majoritatea elementelor chimice au în stare naturală mai mulți izotopi. De exemplu staniul are 10
izotopi naturali : Sn112 (0,97%), Sn114 (0,66%), Sn115 (0,34%), Sn116 (14,54%), Sn117
(7,68%), Sn118 (24,22%), Sn119 (8,59%), Sn120 (32,58%), Sn122 (4,63%), Sn124 (5,79%).
Există și elemente care în stare naturală nu au izotopi (Be9, F19, Na23, Al27, P31, Sc45, Mn55,
Co59, As75, Y89, Nb93, Rh103, I127, Cs133, Pr141, Tb159, Ho165, Tm169, Au197,Bi209,
Th232, Pa231).

Determinarea abundenței izotopice

Abundența relativă a izotopilor se determină cu ajutorul spectrometrului de masă. Instrumentul
constă din trei componente principale :
• Sursa de ioni
• Analizorul
• Sistemul de detecție Substanța analizată se injectează în sursa de ioni unde atomii sunt
ionizați prin ciocnirea cu electroni accelerați. Dacă substanța nu este un gaz ea trebuie evaporată
prin îcălzire pentru a putea fi analizată. Ionii rezultați sunt accelerați în tubul vidat al
spectrometrului și apoi introduși în câmpul magnetic unde sunt deflectați în funcție de masă.
Particulele mai ușoare sunt deflectate mai mult decât cele grele. Prin varierea câpului magnetic
se poate focaliza fascicolul de ioni cu o anumită masă pe un detector care măsoară un curent
proporțional cu numărul de ioni format din proba analizată. Înregistrarea picurilor de ioni se
numește spectrul maselor. Pentru fiecare izotop se obține un semnal sau pic ionic. Raportul
înălțimilor picurilor de ioni ne dau proporția relativă a fiecărui izotop din acel element.
Abundența izotopilor naturali se găște în tabele publicate de IUPAC

Bibliografie:
www.wikipedia.ro
www.sciencia.ro
www.temperature.ro