Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
instituţii. În dreptul intern, raporturile juridice sunt reglementate de dreptul român, singura
problemă care se pune este aceea a justei aplicări al acestui drept; dar atunci când într-un
raport juridic apar elemente de extraneitate, raportul juridic respectiv intră în contact cu
mai multe sisteme de drept şi se pune problema care sistem de drept este aplicabil în cauză.
Apare deci un conflict de legi care se soluţionează prin aplicarea normelor de conflict.
faţa unor situaţii a căror soluţionare nu este una dintre cele mai simple, necesitând o
element de extraneitate, reprezintă în acelaşi timp şi un factor care complică încă o dată
alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate, potrivit art. 2.557 alin. (2) din Cod
principiu, aplicarea legii străine deoarece competenţa legislativă nu mai diferă de cea
jurisdicţională, lex fori – legea forului fiind şi lex cause. 2 În raporturile de drept
normelor de conflict, care indică legea competentă a cârmui raportul cu element străin, fie
1
„Raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi
civile de drept privat cu element de extraneitate”.
2
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil: comentarii pe articole: art. 1 –
art. 2664, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2012, pag 2570.
cu ajutorul normelor materiale care se aplică direct, nemijlocit raportului juridic.
Există situaţii când apar conflicte la nivelul normelor conflictuale care indică legea
negative ale normelor conflictuale. În ceea ce priveşte conflictul pozitiv, soluţia este una
negative ale normelor conflictuale. În ceea ce priveşte conflictul pozitiv, soluţia este una
relativ simplă, deoarece se aplică legea forului, dar in privinţa conflictului negativ al normelor
conflictuale se pune problema aplicării tehnicii retrimiterii.3
6
Pentru o definiţie a conţinutului dreptului internaţional privat a se vedea, spre exemplu, D.A. Sitaru, op.cit.
pag. 25
În scopul realizării unei astfel de delimitări trebuie reţinute, în principal, următoarele
idei:
7
D.A. Sitaru, - op. cit., p. 35
competenta are rolul de a determina care norma materiala a sistemului de drept aplicabil este
incidenta in solutionarea litigiului.
- din momentul in care normele conflictuale au desemnat sistemul de drept aplicabil, rolul
acestora inceteaza, intrand in actiune normele materiale ale acelui sistem de drept.
Norma conflictuală este formată din două elemente de structură: conţinutul (ipoteza)
normei şi legătura (dispoziţia) normei, prin comparaţie cu structura clasică a unei norme
juridice aparţinând celorlalte ramuri ale dreptului intern (ipoteză, dispoziţie şi sancţiune).
a) conţinutul normei are în vedere, în fapt, ipoteza normei conflictuale, adică acea
parte a normei care cuprinde categoria de raporturi juridice la care se referă (pe care o evocă).
b) legătura normei are în vedere conflictuale, adică acea parte a normei care
desemnează sistemul de dispoziţia normei drept aplicabil a cârmui categoria de raporturi
juridice arătate în conţinutul normei, prin raportare la un anumit element de extraneitate, văzut
ca punct de legătură al acelui raport juridic cu un anumit sistem de drept.
Aşa cum pe bună dreptate s-a arătat în doctrină8 „legatura normei conflictuale se
materializează prin punctul de legătură” care constituie elementul concret şi direct prin care se
stabileşte conexiunea dintre raportul juridic (conţinutul normei) şi un anumit sistem de drept
(care constituie legea aplicabilă fondului raportului juridic cu element de extraneitate, adică
lex causae).
Pentru a înţelege cât mai corect structura normei conflictuale, o să luăm ca exemplu de
lucru dispoziţiile art. 18, alin. (1) din Legea nr. 105/1992. Potrivit textului menţionat,
“condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naţională a
fiecăruia dintre viitori soţi”. În acest exemplu, conţinutul (ipoteza) normei conflictuale îl
formează raporturile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei, iar legătura
8
D.A. Sitaru, op.cit., p. 27
(dispoziţia) normei este indicarea că aceste raporturi sunt cârmuite de legea naţională a
fiecăruia dintre viitorii soţi. În cadrul acestui exemplu, punctul de legătură este chiar cetăţenia
fiecăruia dintre viitorii soţi, aspect pe care îl vom analiza în detaliu, în continuare.
- cetatenia, este punctul de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridice: starea si
capacitatea persoanei fizice ( art.11 – 39 din Legea 105/1992), succesiunea bunurilor mobiliare (
art.66 lit.a) din legea 10571992), competenta jurisdictionala in anumite cazuri ( art.150 pct. 1 si 2 din
Legea 105/1992).
- domiciliul sau resedinta, este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privind starea
civila, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice, in subsidiar fata de cetatenie ( art.20 din
legea 10571992 prevede ca relatiile personale sau patrimoniale dintre sotii avand cetatenii diferite
sunt reglementate de legea domiciliului lor comun, iar in lipsa acestuia, de legea resedintei lor
comune), conditiile de fond ale actelor juridice, in cazul localizariiobiective, cand debitorul prestatiei
caracteristice este o persoana fizica (art.69 alin.2 coroborat cu art.77 din Legea 105/1992), conditiile
de fond ale contractului de vanzare – cumparare mobiliara, in lipsa unei legi convenite de parti (art.88
din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumkite cazuri ( art.149 pct.1 si 3 si art. 151 pct. 1-6
din Legea 105/1992).
- sediu social este punctul de legatura pentru : statutul organic al persoanei juridice ( art.40 si
art.41 din Legea 105/1992), conditiile de fond ale actului juridic in generale, in cazul localizarii
obiective, numai atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este o persoana juridica ( art.69 alin.2
coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992), contractul de intermediere ( art.93 alin.2 din lege),
contractul de munca ( art.102 din lege), alte contracte speciale ( art.103 din lege), jurisdictia
competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.2 din lege).
- fondul de comert este punctul de legatura pentru : conditiile de fond ale actului juridic in
general, in cazul localizarii obiective, atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este un
comerciant (art.69 alin.2 coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in
anumite cazuri ( art.149 lit.a din lege).
- locul situarii bunului este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privitoare la regimul
juridic al bunurilor imobile (art.49 din legea 105/1992), mostenirile imobiliare ( art.66 lit.b din lege),
jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.7-9 si art.151 pct.7 din lege).
- pavilionul navei ( aeronavei) este punctul de legatura pentru raporturile juridice privind
mijloacele respective de transport ( art.55 lit.a din Legea 105/1992).
- vointa partilor este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale actelor juridice in general (
art.69 lit.1 si art. 73 din lege) si ale unor contracte speciale ( art.88, art.93, art.101, art.103, art.120-
121 din lege).
- locul incheierii contractului este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale contractelor (
in subsidiar, fata de legea cu care contractul prezinta legaturile cele mai stranse conform art.79 din
Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.4 si art.151 pct.1 din lege).
- locul executarii contractului este punctul de legatura pentru modul de executare a contractului (
art.80 alin.2 din lege).
- locul intocmirii actului este punctul de legatura pentru conditiile de forma ale contractului, in
subsidiar, fata de punctul de legatura aplicabil fondului actului ( art.71 lit.a din lege).
- autoritatea care examineaza valabilitatea actului este punctul de legatura pentru conditiile de
forma ale actului juridic, in anumite conditii ( art.71 lit.c din lege).
- locul unde are loc faptul juridic ( ilicit) este punctul de legatura pentru regimul juridic al
delictului, in general ( art.107 din lege).
- locul producerii prejudiciului este punctul de legatura in cazul in care prejudiciul se produce in
alt stat decat cel al savarsirii delictului ( art.108 din lege).
- instanta sesizata este punctul de legatura pentru aspectele de procedura ( art. 159 si art. 161
alin. 5 din lege).
b) puncte de legatura mobile, care se pot deplasa dintr-un sistem de drept in altul, cum ar fi:
domiciliul, resedinta, sediul social, locul in care se afla bunul mobil, locul executarii contractului,
cetatenia etc.
In mod frecvent, in cadrul aceleiasi norme conflictuale sunt indicate mai multe puncte de
legatura. In aceste cazuri, suntem in situatia unui cumul sau concurs al punctelor de legatura, care la
randul sau poate fi :
a) concurs succesiv, atunci cand raportul dintre punctele de legatura este unul de subsidiaritate,
in sensul ca doar atunci cand primul element de legatura nu poate fi aplicat se ia in considerare cel
de-al doilea ( de exemplu in art.12 alin.4 din Legea 105/1992 care prevede ca « daca o persoana nu
are cetatenie, se aplica legea domiciliului sau, in lipsa, legea resedinte » punctul de legatura principal
este domiciliul iar cel subsidiar este resedinta),
b) concurs alternativ atunci cand norma conflictuala ia in considerare in acelasi timp mai multe
puncte de legatura care nu se afla in raport de subsidiaritate, avand alegerea intre acestea ( de
exemplu, art.71 din Legea 105/1992 dispune ca actul este valabil din punct de vedere al formei daca
acesta este conform fie cu legea locului unde a fost intocmit, fie cu legea nationala sau legea
domiciliului celui care l-a consimtit, fie cu legea aplicabila potrivit dreptului international privat al
autoritatii care examineaza validitatea actului. Suntem in prezenta urmatoarelor elemente de legatura:
locul intocmirii actului, cetatenia sau domiciliul celui care l-a consimtit, autoritatea care examineaza
valabilitatea actului).
CONCLUZII
Regula generală (de la care există şi excepţii după cum vom vedea) este că norma
conflictuală aparţine sistemului de drept al instanţei sesizate, indiferent dacă aceasta este o
instanţă de judecată, de arbitraj sau alt organ de jurisdicţie. Acesta nu este altceva decât o
concretizare a principiului că normele conflictuale sunt ale statului forului. Astfel, dacă
procesul se judecă în străinătate, instanţa aplică norma conflictuală proprie pentru
determinarea legii competente. Recunoaşterea hotărârii respective în România nu poate fi
refuzată pe motiv că instanţa care a pronunţat horărârea a aplicat o altă lege decât cea
determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea
civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit
legii române (art. 168, alin. 2 din Legea nr. 105/1992). Aşadar, din textul legal citat, rezultă cu
claritate că instanţa aplică norma conflictuală a forului. Potrivit doctrinei relevante, regula
conform căreia normele conflictuale sunt ale statului forului îşi găseşte justificarea în
următoarele considerente : - un prim considerent se referă la forţa juridică a normelor
conflictuale, forţă datorată faptului că marea lor majoritate sunt norme imperative (cu excepţia
celor din domeniul contractual, spre exemplu). - instanţele judecătoreşti sunt organe
jurisdicţionale româneşti, şi deci ele trebuie să aplice propria lor normă conflictuală, propriul
ei sistem de drept conflictual, adică Legea nr. 105/1992. - legea cauzei (lex causae) nu este
stabilită în momentul sesizării instanţei, ci urmează a fi stabilită abia ulterior ca efect al apli
cării normei conflictuale. Mai exact, sistemul de drept conflictual român (Legea nr. 105/1992)
determină ce lege va guverna fondul raportului juridic cu element străin. - un alt considerent
este acela care îşi găseşte raţiunea în adagiul cine alege instanţa, alege şi dreptul,
prezumându-se (relativ) că părţile atunci când au determinat competenţa instanţelor române,
au ales, totodată, şi dreptul conflictual român care în final va determina ce sistem de drept (lex
causae) va fi aplicabil în soluţionarea litigiului dedus judecăţii. Practica instanţelor
judecătoreşti şi arbitrale române de comerţ internaţional, precum şi literatura de specialitate
sunt constante în ideea aplicării regulii conform căreia normele conflictuale sunt cele ale
statului forului.
Bibliografie