I.

Determinarea alcalinităţii p şi m

1. Consideraţii teoretice
Alcalinitatea reprezintă conţinutul de ioni care imprimă apei un caracter bazic şi
este un parametru foarte important de care se ţine cont în tratamentele apei potabile, a
apei uzate, a apei de căldare şi de răcire, precum şi a solurilor. Aceşti ioni rezultă din
dizolvarea în apă a hidroxizilor precum şi a sărurilor provenite de la acizi slabi şi baze
tari.
Alcalinitatea se determină faţă de doi indicatori:
- alcalinitatea p – faţă de fenolftaleină;
- alcalinitatea m – faţă de metiloranj sau albastru de bromfenol
Alcalinitatea p constă în neutralizarea probei până la pH = 8,3 cu acid clorhidric
diluat. În timpul titrării, ionii hidroxid din probă sunt transformaţi în apă, iar ionii carbonat
în ioni bicarbonat (carbonat acid), potrivit următoarelor reacţii chimice:
HO- + HCl → H2O + Cl-
CO32- + HCl → HCO3- + Cl-
Alcalinitatea m sau alcalinitatea totală se determină prin titrarea probei cu acid
clorhidric diluat până la pH = 4,5, în prezenţa indicatorului metiloranj sau albastru de
bromfenol, când are loc atât conversia ionilor hidroxid la apă, cât şi conversia totală a
ionilor carbonat, cu formare de acid carbonic:
HCO3- + HCl → H2CO3 + Cl-
Ca unităţi de măsură, se folosesc:
- milival/ L (mval/L), sau miliechivalent – gram/L (a milioana parte dintr-un
echivalent - gram)
- părţi per milion (ppm) – sub formă de carbonat de calciu (CaCO 3), ceea ce
reprezintă părţi carbonat de calciu care se gasesc intr-un milion de părţi de
apă.
În cazul apelor naturale, alcalinitatea este dată doar de ionul bicarbonat (HCO 3-)
provenit din bicarbonatul de calciu, Ca(HCO 3)2 şi bicarbonatul de magneziu, Mg(HCO 3)2
(ce reprezintă duritatea temporară, dtp), dar şi din bicarbonatul de sodiu, NaHCO 3.

2. Aparatură şi reactivi
- biuretă;
- pahare Erlenmeyer
- cilindru gradat;
- pisetă;
- soluţie HCl 0,1N;
- indicator fenolftaleină;
- indicator metiloranj.
 3. Mod de lucru
- Se spală vasele de titrare, se clătesc cu apă distilată şi se usucă;
- Se pregăteşte biureta cu soluţie de HCl 0,1N;
- Se măsoară cu cilindrul gradat 50mL apă de analizat şi se introduc în vasul de
titrare (dacă proba este tulbure, se filtrează în prealabil);
- Se adaugă 1 - 2 picături indicator fenolftaleină;
- Se titrează cu soluţie de HCl 0,1N până la virajul culorii de la roşu la incolor;
- Se citeşte volumul de HCl 0,1N folosit la titrare în prezenţă de fenolftaleină, V 1;
- Se adaugă peste probă 1 - 2 picături indicator metilorange;
- Se titrează cu soluţie de HCl 0,1N până la viraj de la galben la portocaliu;
- Se citeşte pe biuretă volumul de HCl 0,1N folosit de la începutul titrării cu
fenolftaleină până la sfârşitul titrării în prezenţă de metiloranj, V.

4. Exprimarea rezultatelor
Alcalinităţile p şi m se calculează cu relaţiile:

p  2  V1  F  mval L 
în care:
m  2  V  F  mval L 
V1 = volumul de HCl 0,1N folosit la titrare în
prezenţă de fenolftaleină;
V = volumul soluţiei de HCl 0,1N folosit la titrare, de la începutul titrării cu
fenolftaleină până la virajul metilorange-ului;
F = factorul soluţiei HCl (se consideră 1,0000).

Valorile pentru alcalinitatea p şi m obţinute în mval/L se transformă în ppm

CaCO3, utilizând relaţia: 1mval/L = 50 ppm CaCO3

5. Tabel cu rezultate

Alcalinitatea p Alcalinitatea m
Nr. Vprobă V1 V
Probă FHCl ppm ppm
det. (mL) (mL) (mL) mval/L mval/L
CaCO3 CaCO3
1. Apă potabilă 50
2. Apă tehnică 50
3. Apă de mare 50
 II. Determinarea durităţii totale

1. Consideraţii teoretice
Duritatea totală reprezintă conţinutul total de ioni de calciu şi magneziu dintr-
un litru de apă corespunzător (conţinutul total se săruri de calciu şi magneziu dizolvate
într-un litru de apă).
Pentru utilizarea apei în scopuri industriale sau pentru obţinerea aburului, este
foarte importantă natura chimică a reziduului fix adică a conţinutului în săruri solubile, în
special a celor care dau duritate apei. Sărurile de calciu şi de magneziu care conferă
apei duritate, sunt: CaSO 4 – sulfat de calciu, CaCl 2 – clorură de calciu, Ca(HCO 3)2 –
carbonat acid de calciu, MgSO 4 – sulfat de magneziu, MgCl 2 – clorură de magneziu,
Mg(HCO3)2 – carbonat acid de magneziu.
În timpul funcţionării generatoarelor de abur, din cazan pleacă numai vaporii de
apă, iar apa se concentrează treptat in săruri. Prezenţa sărurilor ridică punctul de
fierbere al soluţiei apoase, consumul de combustibil se măreşte, iar sărurile mai greu
solubile se depun pe pereţii şi pe tuburile de încălzire formând cruste.
Aceste cruste nu conduc căldura şi micşorează transferul termic, scăzând
randamentul termic al cazanului. De asemenea, crustele produc supraîncălziri ale
cazanului şi uneori explozii dacă se desprind de pereţii cazanului în timpul funcţionării.
Exprimarea durităţii se face în grade de duritate, miliechivalenţi-gram/L sau părţi
per milion (ppm);
Relaţia de dependenţă între mval/L şi gradele de duritate este:
1mval/L = 2,80g = 2,80d = 50f = 3,50e = 500a = 50 ppm CaCO3

Principiul metodei
Duritatea totală se determină prin titrare cu sarea disodică a acidului
etilendiaminotetraacetic (EDTA, Complexon 3, Chelaton 3) în prezenţă de eriocrom
negru T la pH alcalin.
Mecanismul titrării complexonometrice se bazează pe faptul că indicatorul
formează cu ionii metalici combinaţii complexe colorate în roşu, instabile. Sfârşitul titrării
este marcat de reacţia complexonului cu combinaţiile complexe metal – indicator, cu
punerea în libertate a ionului provenit de la indicator, colorat în albastru.
Reacţiile au loc în mediu alcalin, menţinut la pH = 10 cu ajutorul unei soluţii
tampon, NH3 – NH4Cl.

2. Aparatură şi reactivi
- pipete;
- pahare Erlenmeyer;
- pisetă;
- cilindru gradat;
 - soluţie EDTA 0,01N;
- soluţie tampon amoniacală NH3 – NH4Cl;
- indicator negru eriocrom T.

3. Mod de lucru:
- Se spală vasele de titrare şi se clătesc cu apă distilată;
- Se măsoară cu cilindrul gradat 10mL apă de analizat şi se introduc în vasul de
titrare (pahar Erlenmeyer);
- Se adaugă 2mL soluţie tampon NH3 – NH4Cl;
- In probă se adaugă un vârf de spatulă indicator negru eriocrom T;
- Se titrează cu soluţie de EDTA 0,01N până la virajul culorii de la roşu la albastru
net;
- Se citeşte pe biuretă volumul de EDTA 0,01N folosit la titrare.

4. Exprimarea rezultatelor
Duritatea totală pentru cele patru probe de apă se calculează conform relaţiei:

dT  V  F  mval L 
în care:
dT = duritatea totală, în mval/L;
V = volumul de EDTA 0,01N folosit la titrare, în mL;
F = factorul soluţiei de EDTA 0,01N

5. Tabel cu rezultate

Nr. Vprobă VEDTA Duritatea totală (dT)

Produs FEDTA
det. (mL) (mL) mval/L o g o d o e o f o
a
1. Apă distilată 10
2. Apă potabilă 10
3. Apă de mare 10
 III. Determinarea conţinutului ionilor de clor şi a salinităţii

1. Consideraţii teoretice
Salinitatea apei reprezintă conţinutul total de săruri dizolvate dintr-un litru de apă.
Salinitatea apei este direct proporţională cu conţinutul de ioni de clor, [Cl-].
Pentru apa de căldare, conţinutul de cloruri sau salinitatea apei foloseşte la
verificarea gradului de concentrare al apei şi la stabilirea purjei. Conţinutul de ioni de
clor foloseşte şi la aprecierea contaminării diferitelor ape tehnice cu apă de mare.
Prezenta metodă de determinarea a conţinutul de ioni clorură constă în titrarea
cu o soluţie de azotat de argint, AgNO 3 cu factor cunoscut, în prezenţa cromatului de
potasiu.
Reacţiile care au loc sunt:
Cl- + Ag+ AgCl↓ (pp. alb)
-2 +
CrO 4 + 2 Ag Ag2CrO4↓ (pp. brun – roşcat )
Punctul de echivalenţă se obţine la formarea precipitatului brun – roşcat; această
culoare apare datorită prezenţei cromatului de argint.
Metoda poate fi aplicată probelor care nu conţin concentraţii mari de fosfaţi

2. Aparatură şi reactivi
- biuretă;
- pipetă;
- pâlnie;
- cilindru gradat;
- pahar Erlenmeyer;
- soluţie AgNO3 0,01N;
- indicator soluţie de cromat de potasiu.

3. Mod de lucru
- Se pregăteşte biureta cu soluţie de AgNO3 de concentraţie 0,01N, cu factor
cunoscut ( in mod obişnuit factorul soluţiei este F = 1,000, soluţia fiind standard)
- Se spală vasele de titrare şi se clătesc cu apă distilată;
- Se măsoară cu cilindrul gradat 10mL apă de analizat şi se introduc în vasul de
titrare;
- Se adaugă 2-3 picături soluţie cromat de potasiu, obţinându-se coloraţia
galben;
- Se titrează cu soluţie de AgNO3 0,01N până la obţinerea unui precipitat de
culoare galben-brun;
- Se citeşte pe biureta volumul de AgNO3 0,01N in mL, folosit la titrare.
4. Exprimarea rezultatelor
Conţinutul de cloruri în mg/L se determină utilizând formula:

Cl  
mg L   V  35,5
în care:
V - volumul de de AgNO3 0,01N folosit la titrare;
35,5 - echivalentul-gram al clorului

Transformând valoarea [Cl-]mg/L în [Cl-]g/L se determină apoi salinitatea în g/L

utilizând relaţia empirică:
S g L  
 Cl  g L  1,8  0,03

5. Tabel cu rezultate

Nr. Vprobă VAgNO3 [Cl-] [Cl-]

Probă S (g/L)
det. (mL) (mL) (mg/L) (g/L)
1. Apă distilată
2. Apă potabilă
3. Apă de mare
 IV. Coroziunea electrochimică a metalelor

1. Consideraţii teoretice
Prin coroziune se înţelege distrugerea materialelor prin reacţii chimice sau
electrochimice cu mediul înconjurător. Reacţia chimică este posibilă la toate materiile
prime folosite în industrie, în timp ce reacţia electrochimică nu apare decât la metale,
deoarece numai ele posedă electroni liberi.
Se cunosc două tipuri de coroziune:
- coroziune chimică, în cursul căreia reacţia dintre metal şi mediul înconjurător nu
are loc cu transport de sarcini electrice;
- coroziune electrochimică, în cursul căreia în timpul reacţiei metalului cu mediul
înconjurător apare şi un transport de sarcini electrice.
Coroziunea aluminiului se studiază în soluţie de hidroxid de sodiu, NaOH, în care
are loc următoarea reacţie:
Al → Al3+ + 3e-,
concomitent cu reducerea ionului de hidrogen
3H+ + 3e- → 3H → 3/2H2
sau mai complet:
Al + 4H2O → [Al(OH)4]- + 4H+ + 3e-
H+ + 3e- → 3/2H2
Al + 4H2O → [Al(OH)4]- + 3/2H2 + H+
Prin cântărirea probei înainte (m 1) şi după coroziune (m 2) se poate calcula
pierderea în greutate a probei (Δm = m 1-m2), viteza de coroziune (V cor) precum şi
indicele de penetraţie (P).
Viteza de coroziune (indicele gravimetric), (V cor) este cel mai utilizat mod de
exprimare a coroziunii, putând reprezenta creşterea în greutate a probei, prin formarea
de produşi de coroziune (oxidarea metalelor) care rămân aderenţi la metal sau poate
simboliza scăderea în greutate, atunci când produşii de coroziune pot fi îndepărtaţi de
pe suprafaţă.
Viteza de coroziune reprezintă variaţia masei probei (Δm), ca rezultat al
coroziunii, pe unitatea de suprafaţă (S) în unitatea de timp (t).
Indicele de penetraţie (P) reprezintă adâncimea până la care a pătruns
coroziunea în masa metalului, timp de un an. Se calculează din indicele gravimetric V cor
şi densitatea metalului, [g/cm3].

2. Materiale necesare
- Balanţa analitică;
- Hârtie abrazivă;
- Hârtie de filtru;
 - Plăcuţă de aluminiu
- Soluţie de NaOH, 10%;
- Lapte de var.

3. Mod de lucru
Se ia proba de aluminiu, se măsoară suprafaţa acesteia (m 2), (atenţie sunt două
feţe) se şlefuieşte cu hârtie abrazivă, se degresează cu lapte de var, se spală cu apă de
la robinet, cu apă distilată şi se usucă prin tamponare cu hârtie de filtru. Se cântăreşte
proba la balanţa analitică (m1) şi se suspendă apoi pe suport. În vasul de coroziune se
toarnă soluţie de NaOH până la 2/3 din volumul vasului. Se imersează proba în mediul
de coroziune şi se menţine 20 de minute. Se scoate proba, se spală cu apă de la
robinet, cu apă distilată, se usucă prin tamponare cu hârtie de filtru şi se recântăreşte
(m2). Se calculează pierderea în greutate a probei, Δm = m 1-m2 , viteza de coroziune
Vcor şi apoi indicele de penetraţie P, ţinând cont de greutatea specifică a aluminiului.

4. Interpretarea rezultatelor:
Calculele se efectuează utilizând următoarele relaţii:
Vcor = Δm/S·t (g/m2·h)
P = (24⋅365⋅Vcor)/(1000⋅ρ)
unde:
24 - numărul orelor dintr-o zi;
365 - numărul zilelor dintr-un an;
1000 - factorul de conversie al unităţilor de măsură.

5. Tabel cu rezultate

Sprobă Vcor P
Probă m1 (g) m2 (g) ∆m (g) Timp (h)
(m2) (g/m2·h) (mm/an)
Al
 V. Determinarea densităţii relative a combustibililor

1. Consideraţii teoretice
Densitatea relativă reprezintă raportul dintre densitatea absolută a unei
substanţe şi densitatea absolută a unui substanţe de referinţă, aflată într-o stare dată
(apa distilată în vid, la temperatura de 4 oC şi presiunea de 760 torri; ρa 4 = 1000 kg/m3.

2. Aparatură şi reactivi
- densimetru sau termodensimetru;
- termometru 0 - 50 oC;
- cilindru de sticlă sau de metal (pentru determinări la temperaturi mai mari de 40
o
C);
- produse petroliere de analizat (combustibil, uleiuri minerale);
- solvenţi pentru curăţat densimetrul.

Descrierea termodensimetrului:
Termodensimetrul este un tub de sticlă împărţit în trei compartimente, astfel:
1. Partea inferioară conţine rezervorul cu mercur şi alice de plumb impregnate cu
o răşină specială. Acestea dau o anumită greutate termodensimetrului şi fac posibilă
pătrunderea acestuia în interiorul produsului petrolier;
2. Partea de mijloc corespunde scalei gradate pentru citirea temperaturii, în
grade Celsius, temperatura având o importanţă deosebită în determinarea densităţii
relative a produsului de analizat;
3. Partea superioară, care corespunde scalei gradate unde se citeşte densitatea
relativă a produsului de analizat.

Termodensimetru
3. Mod de lucru
- Se omogenizează produsul petrolier prin amestecare pentru a se obţine
aceeasi valoare a densităţii relative în fiecare punct din interiorul volumului de produs
petrolier de analizat;
- Produsele viscoase sau cu puncte de congelare ridicate se încălzesc pe baie
de apă la 50 - 60oC;
- Se toarnă produsul în cilindrul de sticlă sau de metal, evitând pe cât posibil
spumarea, cilindrul fiind aşezat pe o suprafaţă plană;
- Dacă s-au format bule, acestea se sparg prin apropierea unei baghete încălzite
sau a unui băţ de chibrit stins, fără a atinge suprafaţa lichidului;
- Se curăţă areometrul cu solvenţi;
- Areometrul curat şi uscat se ţine de partea superioară, se introduce în lichid cu
atenţie, astfel încât să nu atingă pereţii cilindrului sau partea inferioară pentru a nu se
sparge;
- Dacă densimetrul nu este prevăzut cu termometru, se introduce în produs şi un
termometru, se omogenizează produsul prin amestecare cu termodensimetrul şi se lasă
în produs timp de aproximativ 5 minute, pentru a ajunge la echilibru termic cu produsul;
- Când oscilaţiile densimetrului au încetat, se citeşte pe scala superioară a
densimetrului densitatea relativă, ţinând ochii la nivelul suprafeţei lichidului. Citirea se
face astfel:
- pentru produsele transparente se va citi reperul din dreptul meniscului inferior;
- pentru produsele închise la culoare, opace se va citi reperul din dreptul
meniscului superior, dar la această valoare se va adăuga diferenţa de densitate ce
corespunde unui milimetru de scală a densimetrului, considerând distanţa de la
meniscul superior la suprafaţa lichidului de un milimetru.

4. Exprimarea rezultatelor:
Calculul densităţii, d415, când se cunoaşte d4t, se face utilizând relaţiile:

d 4  d 4  c t  15
15 t

d 4 1  d 4 2  c t2  t1 
t t
în care:
d4t = densitatea relativă a produsului la temperatura t;
t = temperatura la care se face determinarea, în oC;
c = coeficient de corecţie pentru dilatarea lichidului la o diferenţă de temperatură
o
de 1 C, conform tabelului 1.
 Tabelul 1. Valori ale coeficienţilor de corecţie
pentru dilatarea lichidului la o diferenţă de temperatura de 1 oC
Coeficient de Coeficient de
Densitatea citită Densitatea citită
corecţie pentru 1oC corecţie pentru 1oC
0,6900 - 0,6999 0,000910 0,8500 - 0,8599 0,000699
0,7000 - 0,7099 0,000897 0,8600 -0,8699 0,000686
0,7100 - 0,7199 0,000884 0,8700 - 0,8799 0,000673
0,7200 - 0,7299 0,000870 0,8800 -0,8899 0,000660
0,7300 - 0,7399 0,000857 0,8900 -0,8999 0,000647
0,7400 - 0,7499 0,000844 0,9000 - 0,9099 0,000633
0,7500 -0,7599 0,000831 0,9100 - 0,9199 0,000620
0,7600 - 0,7699 0,000818 0,9200 - 0,9299 0,000607
0,7700 -0,7799 0,000805 0,9300 - 0,9399 0,000594
0,7800 -0,7899 0,000792 0,9400 - 0,9499 0,000581
0,7900 -0,7999 0,000770 0,9500 - 0,9599 0,000567
0,8000 -0,8099 0,000765 0,9600 -0,9699 0,000554
0,8100 -0,8199 0,000752 0,9700 -0,9799 0,000541
0,8200 - 0,8299 0,000733 0,9800 -0,9899 0,000528
0,8300 -0,8399 0,000725 0,9900 -1,0000 0,000515
0,8400 -0,8499 0,000712

5. Tabel cu rezultate:
Nr.
Produs analizat to C d4t c d415
det.
1.
2.
3.