Testul 18

Subiectul 1. Dreptul de uzufruct

1.1 Definiţi noţiunea „drept de uzufruct” şi descrieţi caracterele sale juridice.
Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau
determinabilă bunul unei persoane (nudul proprietar) și de a culege fructele bunului, întocmai ca
proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul,
nu și de a-l înstrăina.
Caracterele jurdice:
- Uzufructul este un drept real, deoarece presupune o legătură directă între titularul său și bun, motiv
pentru care legiuitorul l-a inclus în titlul IV „Alte drepturi reale”.
- Uzufructul este un drept temporar prin esența sa. Uzufructul constituit în favoarea unei persoane
fizice poate dura cel mult pînă la decesul acestuia, iar cel constituit în favoarea unei persoane
juridice va dura pînă la lichidarea ei, dar nu mai mult de 30 de ani
- Uzufructul este un bun inalienabil sau un drept cu caracter intuitu personae, incesibil. Dreptul de
uzufruct nu poate fi cesionat terțelor persoane ori înstrăinat în alt mod, nici gajat sau ipotecat.
- Uzufructul se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile. Legiuitorul admite cu titlu de
excepție, ca uzufructul să se extindă și asupra unor bunuri consumptibile care sunt părți componente
ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizaţi deosebirile dintre dreptul de uzufruct şi dreptul de locaţiune.

1. Dreptul de uzufruct este un drept real

Dreptul de locațiune este un drept de creanță
2. Uzufructuarul preia bunul în starea în care se află avînd îndatorirea de a-i conserva
substanța, de a efectua reparații de întreținere a bunului, de a secomporta față de el întocmai
ca un proprietar
Locatarul preia bunul de la locator în stare corespunzătoare, conform destinației convenite
prin contract, cel din urmă avînd obligația să mențină bunul în această stare pe durata
locațiunii și să repare prejudiciul cauzat locatarului de viciile bunului închiriat
3. Uzufructuarul poate trage orice foloase din bunul primit dacă actul de constituire nu
prevede altfel
Locatarul însă nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să-l folosească în alt scop decît
la destinație
4. Uzufructuarul poate să închirieze și să arendeze bunl care face obiectul uzufructului dacă,
prin actul de constituire nu este interzis
Locatarul poate da bunul închiriat în sublocațiune doar cu consimțămîntul locatorului
5. Uzufructuarul poate renunța la dreptul său stingînd prin aceasta uzufructul
Locatarul nu poate renunța la dreptul său, avînd posibilitatea de a rezilia contractul în
modul stabilit la art. 905 și 907
6. Uzufrctul se stinge la moartea sau la lichidarea uzufructuarului
Drepturile și obligațiile locatarului trec prin succesiune

1.3 Ținînd cont de caracterul inalienabil al dreptului de uzufruct, rezultate din art. 398 alin1 ,
„Uzufructul nu poate trece de la uzufructuar la o altă persoană prin acte juridice sau prin
succesiune”, putem conchide că în urma contractului de vînzare-cumpărare, uzufructuarului nu i
s-ar conveni suma de bani ce reprezintă plata pentru teren. Conform, art. 416, uzufructuarul are
drept de dispoziție asupra bunului.
Ceea ce i s-ar cuveni uzufructuarului ar fi întoarcerea unor plăți dacă acestea au fost făcute în
avans pentru desfășurarea dreptului de uzufruct, fie o despăgubire proporțională, însă nici
decum achitarea integrală a sumei plătite ca urmare a contractului de înzare cumpărare.
Subiectul 2. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică.
2.1. Descrieţi participanţii la proces, precum şi condiţiile de constatare a faptelor cu valoare
juridică.
(1) Instanţa judecătorească constată faptele de care depinde apariţia, modificarea sau
încetarea drepturilor personale sau reale ale persoanelor fizice şi ale organizaţiilor.
Condiţiile de constatare a faptelor cu valoare juridică :
(1) Instanţa judecătorească constată faptul cu valoare juridică în cazul în care:
a) acesta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau
încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului;
b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar
certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită;
c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2) Dacă, în cadrul examinării pricinii de constatare a unui fapt cu valoare juridică, apare un
litigiu de drept care nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa examinează
cererea de constatare a acestui fapt în procedură specială.

2.2. Comparaţi procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acţiunile civile
de constatare a dreptului litigios.
Actiunea in constatare (mai este numită şi acţiune în recunoaşterea sau confirmarea
dreptului) este acea acţiune prin care se solicită fie constatarea existenţei dreptului
reclamantului inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva reclamantului(Act.de constatare a
unui drept este cea prin care se urmăreşte confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau
inexistenţei unui raport material juridic între părţile litigante. Deci, în aceste acțiuni se pune la îndoială
existența raportului juridic material litigios, instanța urmând să se pronunțe în acest sens ). Pe lângă
condiţiile generale de exercitare a unei acţiuni civile (capacitate procesuală, calitate procesuală şi
interes procesual) pentru exercitarea unei acţiuni în constatare legea impune şi două condiţii
suplimentare:
– Reclamantul să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept iar nu a unei stări de fapt.
– Reclamantul să nu aibă la îndemână o acţiune în realizarea acelui drept .
Procedura de contestare
- faptul a cărui constatare se solicită şi scopul solicitării;
b) cauza imposibilităţii de a obţine documentele cuvenite sau de a reconstitui cele pierdute;
c) probele care confirmă faptul şi care adeveresc imposibilitatea obţinerii documentelor
necesare sau reconstituirii pe cale extrajudiciară a documentelor pierdute.
(2) Probele care confirmă circumstanţele expuse de petiţionar se anexează la cerere.
Articolul 285. Hotărîrea judecătorească
(1) În hotărîrea judecătorească se indică faptul constatat de instanţă, scopul constatării şi
probele de constatare a faptului.
(2) Hotărîrea judecătorească este un document ce confirmă faptul constatat, serveşte drept
temei pentru înregistrarea, după caz, a faptului în organele respective, după rămînerea
irevocabilă a hotărîrii, fără a substitui documentele pe care aceste organe le eliberează.

2.3. Determinaţi argumentat acţiunile judecătorului în următoarele situaţii:

a) la examinarea cererii privind constatarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiţionarul nu s-
a adresat anterior la organul de stare civilă pentru a confirma faptul respectiv;
Raporturile de rudenie se constată în procedură judiciară numai în cazul în care gradul de
rudenie generează direct consecinţe juridice . Nu poate fi constatat raportul de rudenie în
cazul în care adresarea petiţionarului în instanţa judecătorească se referă la faptul că actele
stării civile conţin înscrisuri incorecte.
În hotărîrea cu privire la constatarea raportului de rudenie, instanţa judecătorească este
obligată să indice în ce grad de rudenie se află petiţionarul cu persoana corespunzătoare.
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în
actul de stare civilă pentru anul respectiv lipseşte înscrierea corespunzătoare;
c) petiţionarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credinţă al
unui automobil.

Testul 19

Subiectul 1. Dreptul de superficie

1.1. Definiţi noţiunea „drept de superficie” şi delimitaţi-l de celelalte drepturi reale.
Superficia este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării și exploatării
unei construcții, deasupra și sub acest teren, sau a exploatării unei construcții existente..
Delimitarea acestuia de alte drepturi reale:
- Este un drept alienabil și perpetuu (uzufructul, uzul și abitația – inalienabil
- Este un drept doar imobiliar, alături de servitute- uzufructul, uzul și abitația – atît mobiliar cît
și imobiliar
- Dreptul de superficie poate fi transmis prin succesiune atît în cazul persoanelor fizice cît și în
cazul perdsoanelor juridice, drepturl de uzufruct este un drept viager.
- -poate fi obiec ai unui contract de locatiune.
- Dreptul de uzufruct poate fi constituit și prin hotărîre judecătorească(printr-un act
jjuridic,printr-o dispozitie legala)
1.2. Analizaţi drepturile şi obligaţiile superficiarului.
Drepturi:
- De posesiune prin înregistrarea lui în Registru bunurilor imobile;
- De a folosi terenul pentru a edifica o construcție sau a o exploata pe cea existentă;
- De a înstrăina dreptul de superficie;
- De a transmite dreptul de superficie prin succesiune;
- De a da, parțial sau integral, construcția în locațiune;
- De a cere recalcurarea redevenței;
- De a edifica o nouă construcție în locul celei pierite sau demolate;
- De a accepta prelungirea dreptului de superficie;
- De a primi despăgubiri în caz de stingere a dreptului de superficie;
- De retenție a construcțuiei în cazul în care nu a fost despăgubit.
Obligații:
- Să plătească redevența
- Să edifice construcția
- Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii;
- Să predea construcția proprietarului terenului în starea în care era la momentul stingerii
dreptului său
- Să conserve construcția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea.

1.3. Primăria or. Orhei a transmis în locațiune pe 5 ani un sector de teren de 1.75 hectare către
Andrei Popovici, cu drept de construcție. Andrei a înregistrat în Registrul bunurilor imobile
ținut de Oficiul Cadastral Teritorial dreptul asupra terenului și asupra construcției. La expirarea
contractului de locațiune, Primăria a refuzat prelungirea acestuia și i-a cerut lui Andrei
eliberarea terenului și, respectiv demolarea casei.
Deoarece Andrei a refuzat, Primăria s-a adresat cu o plângere penală la procuratură pe faptul
însușirii ilegale de către Andrei a proprietății unității administrativ-teritoriale.
Argumentați soluția litigiului.

Pornind de la dispozițiileart. 317 și 329, titularul dreptului de proprietate asupra terenului este și
proprietar al tuturor lucrurilor încorporate pe suprafață și subfață. Cel care, cu acordul
proprietarului, ridică pe terenul acestuia o construcție nu dobîndește un drept de proprietate.
Respectiv, Andrei nu avea drept de proprietate nici asupra sectorului de detern nici asupra
construcției. Însă, proprietarul terenului, în acest caz primăria orașului Orhei nu poate impune
demolarea casei, mai mult ca atît, conform art. 451 CC, Proprietarul terenului trebuie să
plătească superficiarului o despăgubire corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este
corespunzătoare dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea de piaţă a construcţiei.

Subiectul 2. Esenţa şi particularităţile procedurii în ordonanţă Punctaj maxim

(procedura simplificată). Pretenţiile în al căror temei se eliberează
ordonanţa judecătorească.
2.1. Definiţi procedura în ordonanţă (procedura simplificată) şi enunţaţi 3 puncte
categoriile de pretenţii în al căror temei se eliberează ordonanţă
judecătorească.
Procedura în ordonanţă reprezintă în sine forma simplificată de apărare a
drepturilor şi intereselor creditorilor, a căror pretenţii se întemeiază pe documente
incontestabile. Putem defini procedura în ordonanţă ca fiind o procedură
simplificată în faţa primei instanţe, de apărare a drepturilor şi intereselor
creditorilor, alternativă procedurii contencioase, bazată pe probe scrise, autentice
şi incontestabile, condiţionată de natura pretenţiilor material – juridice indicate de
lege, în al căror temei se eliberează ordonanţa judecătorească, care pune în
aplicare mecanismul de executare silită a obligaţiei. Astfel, procedura în ordonanţă
este neconticioasă, în sensul că este o procedură simplificată, care, nu conţine
etapa dezbaterilor judiciare, lipsind contradictorialitatea examinării pricinii, însă,
care se caracterizează prin existenţa părţilor şi a litigiului de drept dintre acestea.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurii în ordonanţă în raport cu 5 puncte
procedura în acţiuni civile.
2.3 Indicaţi argumentat acţiunile judecătorului, dacă, la primirea cererii de 7 puncte
eliberare a ordonanţei judecătoreşti, se constată următoarele situaţii:
a) se cere încasarea pensiei de întreţinere pentru un copil major inapt de
muncă;
b) documentele care confirmă cererea creditorului sunt întocmite în formă
simplă scrisă;
c) la cererea de eliberare a ordonanţei nu este anexat documentul care
confirmă împuternicirile reprezentantului creditorului.

Test 20

Testul 30
Subiectul 1. Posesiunea mijlocită şi posesiunea nemijlocită
1.1 Definiţi noţiunile „posesiunea mijlocită” şi „posesiunea nemijlocită”
Posesia poate fi nemijlocită şi mijlocită. Posesia este nemijlocită atunci când posesorul stăpâneşte
direct bunul, adică o asemenea stăpânire este făcută pentru el însuşi, prin putere proprie. Şi invers,
posesia este mijlocită atunci când posesorul stăpâneşte bunul în baza unui act juridic (spre
exemplu în baza contractului de locaţiune ori contractului de arendă).
În conformitate cu prevederile art. 304 alin 1 posesorul poate stăpîni bunul direct, prin putere
proprie, fie indirect, prin intermediul unei alte persoane. Stăpînirea directă a unui bun este o
posesiune nemijlocită, iar stăpînirea prin intermediul unui terț este o posesiune mijlocită. Deși
pare o construcțiesimplă, între posesiunea mijlocită și cea mijlocită există o legătură complexă.
În mare parte, art. 303-314 sunt dedicate posesiunii nemijlocite, posesorului mijlocit rezervîndu-i-
se posibilitatea dea apela la protecția posesiunii în cazul în care posesorul nemijlocit nu face acest
lucru..
1.2 Determinaţi şi analizaţi natura şi conţinutul raportului dintre posesorul mijlocit şi
posesorul nemijlocit în privinţa bunului posedat.
Suntem în prezența posesiunii nemijlocite cît și a posesiunii mijlocite în cazul în careîntre
posesorul nemijlocit și cel mijlocit există un raport juridic. Acest lucru îl deducem din conțintului
art 304 – dacă persoana posedă un bunîn calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaș, chiriaș,
depozitar sau în temeiul unui alt raport jurdic similar în care este în drept sau obligată față de o
altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor. În
conformitate cu aceastănormă legală, uzufructuarul, creditorul gajist, arendașul, chiriașul,
depozitarul, precum și alte persoane care dețin bunul în baza unui raport juridic sunt considerați
posesori nemijlociți.
Rezultă deci că în cazul unui uzurapot nu poate exista decît un posesor nemijlocit. De asemenea,
posesiunea este nemijlocită atunci cînd proprietarul deține el însuși bunul.
Codul civil al RM, nu recunoaște calitatea de posesor unor persoane care stăpînesc de fapt bunul.
Astfel, art. 303 alin (2) prevede că nu este posesor cel care, deși exercită stăpînirea de fapt a
bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de
această persoană. Ste posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri. Prin urmare, nu
toate persoanele care stăpînesc un bun sunt considerate posesori ai acestuia. De exemplu, nu este
posesor al strungului muncitorul care lucrează la el.
1.3 Determinaţi care dintre persoanele enumerate în continuare sunt considerate posesori în
sensul reglementărilor Codului civil în vigoare și dacă ele pot înainta acțiuni posesorii în
apărarea posesiunii.
a) A.V. este angajată în calitate de croitoreasă în cadrul unui atelier și deține stăpînirea asupra
mașinii de cusut la care lucrează. – nu este posesor
art. 303 - Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei
alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este
posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.

b) A.L. este angajat în calitate de hamal la un depozit de materiale de construcție și deține

stăpânirea asupra bunurilor din depozit. -
art. 303 - Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei
alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este
posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
c) Călătorul care se urcă într-un maxi-taxi și are atingerea fizică cu mijlocul de transport. - nu
d) A.N. și-a procurat un set de veselă pe care o folosește zilnic acasă. – da
art. 303 - Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
E - .R. a luat cu împrumut câteva cărți de la bibliotecă pentru a le citi acasă. – da
Art. 304 - Dacă persoana posedă un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendaş, chiriaş,
depozitar sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligată faţă de o
altă persoană să posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor
f) B.I. a sustras dintr-un centru comercial un album foto, în care și-a pus pozele de familie. –
nu

Argumentaţi răspunsul.

Subiectul 2. Importanţa căilor de atac şi clasificarea lor. Reguli comune privind

folosirea căilor de atac.
2.1. Descrieţi regulile comune privind folosirea căilor de atac.
Cãile de atac constituie un element al actiunii civile, care este definitã, ca fiind
ansamblul mijloacelor procesuale prevãzute de lege pentru protectia dreptului
subiectiv pretins de cãtre una dintre pãrti sau a unei alte situatii juridice, precum si
pentru asigurarea apãrãrii pãrtilor în proces. Se impart in cai ordinare(apelul) si cai
extraordinare (recursul, contestaþia în anulare si revizuirea). Căile de atac reprezintă
mijloacele procedurale prin intermediul cărora părţile interesate sau procurorul
au posibilitatea de a solicita şi obţine desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti
nelegale sau netemeinice
Regulile comune pentru folosirea căilor de atac sunt următoarele:
1. Legalitatea cailor de atac
In afara cailor de atac prevazute de legenu se pot folosi alte mijloace procedurale in scopul
de a se obtine reformarea sau retractarea unei hotarari judecatoresti .
2.Ierarhia cailor de atac
Principiul ierarhiei cailor de atac decurge din modul de organizare a instantelor
judecatoresti intr-un sistem piramidal . Aceasta inseamna ca , ca in principiu , nu se poate
exercita o cale extraordinara de atac atata timp cat partea are la dispozitie o cale ordinara de
atac .
3.Unicitatea dreptului de a exercita o cale de atac
Dreptul de a exercita o cale de atac este , in principiu, unic si se epuizeaza odata cu
exercitarea lui . Aceasta inseamna ca nimanui nu-i este ingaduit de a uza de doua ori de una
si aceeasi cale de atac. In caz contrar, exceptia puterii lucrului judecat va putea fi invocata
de cel interesat sau de instanta din oficiu spre a anihila calea de atac inadmisibila . Unicitatea
cailor de atac vizeaza insa numai caile ordinare de atac, nu si cele extraordinare . Datorita
specificului cailor extraordinare de atac acestea pot fi exercitate in unele cazuri , in mod
repetat ( calea revizuirii ).
4.Neagravarea situatiei partii in propria cale de atac
Doctrina si practica judiciara a considerat in mod constant ca acest principiu se aplica si in
materie civila pentru identitate de ratiune .
Prin urmare, aplicarea acestui principiu in procesul civil face imposibila inrautatirea situatiei
partii in propria sa cale de atac .

2.2. Evidenţiaţi distincţia dintre căi de atac suspensive şi nesuspensive de executare,

devolutive şi nedevolutive. În funcţie de faptul dacă termenul prevăzut pentru exercitarea
însăşi a acelei căi de atac suspendă sau nu executarea hotărârii atacate, căile de atac sunt
suspensive de executare de drept (apelul) sau, în principiu, nesuspensive de executare
(recursul, contestaţia în anulare, revizuirea).
Prin excepţie, în cazul în care hotărârea se bucură de execuţie vremelnică, de drept sau
judecătorească, apelul nu mai este suspensiv, dar instanţa de apel poate încuviinţa
suspendarea execuţiei vremelnice.
Ca o excepţie de la regula conform căreia este o cale nesuspensivă de executare, recursul se
înfăţişează ca o cale de atac suspensivă de executare în cauzele privitoare la strămutarea de
hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă.
Caile de atac devolutive sunt acelea care pot judecat in fond . Calea de atac devolutiva tipica este
apelul . Celelalte cai de atac au un caracter nedevolutiv ,caci ele nu pot determina, in principiu, o
noua judecata in fond . In aceasta categorie se includ recursul si recursul in interesul legii .
2.3. Argumentaţi modalitatea corectării greşelilor din hotărârea primei instanţe de
judecată în următoarele situaţii:
a) În cazul acţiunii de declarare a nulităţii absolute a unui contract de vânzare-
cumpărare a unui imobil instanţa nu a indicat în hotărâre efectele restitutio in
integrum;
Principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum) sau al repunerii în situaţia
anterioară, este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic
anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel
act juridic nu s-ar fi încheiat.
Ca şi principiul retroactivităţii, principiul restitutio in integrum vizează efectele nulităţii
actului juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele faţă
de terţi.

b) În cauza privind desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului şi

partajul averii, instanţa nu s-a pronunţat asupra stabilirii domiciliului copilului;
Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile
prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod
statornic. În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa
poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul
acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi
îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.
c) La examinarea acţiunii privind încasarea sumei restante în baza contractului de
împrumut, instanţa a indicat în dispozitivul hotărârii „se obligă pârâtul la plata sumei
restante în termen de cel mult 5 zile de la data angajării la un loc de muncă”.

Testul 21

S.1 efectele posesiei

1.1conditiile necesare pentru ca un posesor sa poata dobindi dr de proprietate asupra fructelor
bunului posedat.
(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat
revin posesorului în măsura în care buna sa credinţă se menţine la data scadenţei acestora.
(3) În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, bună-credinţă se apreciază în raport
cu condiţiile cerute terţilor dobânditori pentru a respinge acţiunea în rectificare.
(4) În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credinţă atunci când are convingerea că este proprietarul
bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaşte şi nici
nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Bună-credinţă încetează din momentul în care cauzele de
ineficacitate îi sunt cunoscute.
(5) Posesorul de rea-credinţă trebuie să restituie fructele percepute, precum şi contravaloarea acelora pe
care a omis să le perceapă.
Articolul 303. Dobîndirea şi exercitarea posesiunii
(1) Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
(2) Nu este posesor cel care, deşi exercită stăpînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei alte
persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de această persoană. Este posesor doar
persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
(3) Dacă posesorul a început să posede pentru o altă persoană, se prezumă că a conservat această
calitate pînă la probă contrară.
(4) Dacă mai multe persoane posedă în comun un bun, ele sînt considerate coposesori.
(5) Dacă mai multe persoane posedă părţi ale unui bun, ele sînt considerate posesori ai părţilor
separate.
(6) Persoanele fără capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesiunea prin reprezentantul
lor legal.
1.2conditiile in care un bun poate fi dobindit imediat ,fara trecerea termenului de uzucapiune de
5 ,si respective 15 ani.
1. cazul descoperii comorii 2. accesiune imobiliara 3. bunul devine comun si o parte
rascumpara alta parte
Sub 2
2.1 definiti apelul drept cale de atac.
Căile de atac reprezintă mijloace procedurale prin care se poate cere şi obţine anularea sau reformarea
(totală sau parţială) a unei hotărâri judecătoreşti; ele apar ca un remediu contra eventualelor erori ce se pot
strecura într-o hotărâre, uneori chiar contra nedreptăţii dintr-un act jurisdicţional .
Căile ordinare– de atac fac parte din desfăşurarea obişnuită sau normală a procesului civil. Ele au ca
obiect hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă sau în apel, deci atât hotărâri judecătoreşti
nedefinitive cât şi definitive. Este de menţionat că în momentul de faţă în ţara noastră în materie civilă
este reglementată o singură cale ordinară de atac: apelul.
Apelul este mijlocul procedural prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe sau procurorul
solicită instanţei ierarhic superioară, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea hotărârii atacate.
Elementele apelului se identifică cu cele ale judecăţii în primă instanţă, deoarece prin apel cauza civilă
este supusă unei noi judecăţi în fapt şi drept. Aceasta înseamnă că în cazul judecăţii căii de atac a apelului
vor fi identificate aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Astfel, părţile sau subiectele apelului sunt
aceleaşi – reclamantul şi pârâtul – între care cauza s-a judecat în prima instanţă. Partea litigantă care nu a
obţinut câştig de cauză în fond şi este interesată în promovarea căii de atac a apelului va deveni apelantă,
iar cealaltă parte, împotriva căreia se promovează apelul, va deveni partea intimată . Obiectul apelului il
constituie hotararea pronuntata in fond de judecatorii si tribunale, daca legea nu prevede direct calea de
atac a recursului.O data cu exercitarea apelului impotriva hotararii pronuntate in fond se considera atacate
si toate incheierile date in acea judecata, exceptand situatiile cand unele incheieri pot fi atacate separat de
fond, inaintea acestuia.
2.2 particularitatile apelului si recursului
Recursul este definit drept fiind o cale de atac prin care se cereunei instanţe superioare să
verifice legalitatea şi temeinicia unei hotărîri judecătoreşti nedefinitive,în vederea anulării sau modificării
ei. În mod incontestabil, primul şi cel mai important atribut sau particularitate a recursului mpotriva
deciziilor instanţei de apel (RDA), este acela de a constitui o cale extraordinara e tac. Caracterul
extraordinar reiesă, din prevederele CPC al RM, spre exemplu art. 432 CPC alRM prevede ca RDA poate
fi declarat doar in temeiurile prevazute de art. 400 alin. (2) si (3).Această reglementare inconsecventă ar
putea fi explicată prin faptul că normele respective privind căile de atac au fost preluate în mare parte din
Codul de procedură civilă al României înredacţia Legii nr.59/1993. Aceasta lege a stîrnit multiple
contradicţii prin rîndurile doctrinarilor,unii considerînd că are caracter ordinar, iar alţii caracter
extraordinar. Articolul 400. Temeiurile declarării recursului şi casării hotărîrii
(1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care:
a) nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru
soluţionarea pricinii în fond;
b) nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite;
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele
pricinii;
d) au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material sau normele de drept
procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material sînt încălcate sau aplicate eronat în cazul în
care instanţa judecătorească:
a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;
b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;
c) a interpretat eronat legea;
d) a aplicat eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Articolul 399. Instanţele competente să examineze recursul
(1) Curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor emise în prima instanţă
fără drept de apel.