ANEXA 1

TRANSFORMATA LAPLACE

A.1.1. DEFINIŢII

Transformata Laplace bilaterală F (s ) a unei funcţii f (t ) de variabilă reală

este
+∞
− st
F ( s) = ∫ f (t ) e dt ,
−∞

unde s = σ + jω reprezintă o variabilă complexă. Transformata nu are sens decât

dacă integrala converge cel puţin către o distribuţie.
Domeniul de convergenţă se poate caracteriza prin
σ 2 < Re{s} < σ 1 ,
unde σ 1 şi σ 2 sunt numere reale aflate în relaţia

σ 2 ≥ σ1.
Funcţia F (s ) se numeşte imaginea Laplace a funcţiei f (t ) , iar funcţia f (t )
originalul funcţiei F (s ) .
Transformata Laplace unilaterală F (s ) a unei funcţii f (t ) este
+∞
− st
F ( s) = ∫ f (t ) e dt ,
0−

notaţia 0 − precizând că distribuţia δ (t ) , a cărei abscisă este în origine, trebuie

luată în consideraţie.
Corespondenţa biunivocă dintre o funcţie original şi transformata ei Laplace
se indică simbolic:

[ f (t )] , .
F (s ) = L sau F (s ) . f (t ) ,

respectiv
.
f (t ) = L −1
[F (s )], sau f (t ) . F (s ) .

227
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

Integrala lui Bromwich

+∞
1
∫ F ( s) e
st
f (t ) = dt
2π j − ∞

efectuează transformata Laplace inversă, restituind funcţia original, pentru orice

drum de integrare aflat în domeniul de convergenţă. În fiecare punct de
discontinuitate t0 se va considera

f ( t0 ) =
1
2
[
f ( t0 + ) + f ( t0 − ) . ]

A.1.2. CORESPONDENŢE UZUALE

În continuare, se indică o corespondenţă dintre câteva funcţii original uzuale

şi transformatele lor Laplace, precizându-se domeniul de convergenţă.

Original Transformată Domeniu de convergenţă

δ (t ) 1 ( −∞,+∞)
1
γ (t ) (0, ∞ )
s
1
γ (t )e − at ( − Re a , ∞ )
s+a
ω
γ (t ) sin ω t (0, ∞ )
s2 + ω 2
s
γ (t ) cos ω t (0, ∞ )
s +ω2
2

a
γ (t ) sh a t ( Re a , ∞ )
s − a2
2

s
γ (t ) ch a t ( Re a , ∞ )
s2 − a2
s+a
γ (t )e − at cos ω t ( −a, ∞)
( s + a )2 + ω 2
ω
γ (t )e − at sin ω t ( −a , ∞)
( s + a )2 + ω 2
s cosϕ − ω sin ϕ
γ (t ) cos(ω t + ϕ ) (0, ∞)
s2 + ω 2
s sin ϕ + ω cos ϕ
γ (t ) sin(ω t + ϕ ) (0, ∞)
s2 + ω 2

228
 ANEXA 1. Transformata Laplace

tn (0, ∞)
γ (t ) s −n −1
n!
1
sin t 2π δ ( s 2 + 1) 0
s
cos t 2π δ ( s 2 + 1) 0
1 2π δ ( js ) 0

Corespondenţele uzuale sunt bilaterale.

A.1.3. FORMULELE LUI HEAVISIDE

În analiza circuitelor electrice, apare frecvent necesitatea calculului funcţiei

original ce corespunde unei imagini de forma
M ( s)
F ( s) = ,
N ( s)
în care M (s ) este un polinom în s de gradul m , iar N (s ) este un polinom în s de
gradul n > m .
Dacă rădăcinile s k , ale ecuaţiei N ( s ) = 0 , sunt simple, atunci
M ( s) . n
M (s )
N ( s)
. ∑ N / ( sk ) e s t ,k

k =1 k

unde
⎛dN ⎞
N / ( sk ) = ⎜ ⎟ .
⎝ d s ⎠ s = sk

Dacă rădăcinile sk sunt simple, dar N ( s ) = sP ( s ) , atunci

M ( s ) . M (0) n −1 M ( sk ) s k t
. +∑ e ,
sP( s ) P(0) k =1 sk P / ( sk )
unde
⎛dP⎞
P / ( sk ) = ⎜ ⎟ .
⎝ d s ⎠ s = sk

Pentru situaţiile în care există rădăcini s j cu ordinul de multiplicitate m j ,

pentru ecuaţia N ( s ) = 0 , se foloseşte formula generală a lui Heaviside:

229
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

nr m j
M ( s) . t k −1 s j t
N ( s)
. ∑∑ akjγ (t ) (k − 1)! e ,
j =1 k =1

în care nr este numărul de rădăcini distincte, iar coeficienţii akj sunt calculabili cu
relaţia:

a kj =
1 ⎧⎪ d m j −k m
[
lim ⎨ m −k ( s − s j ) j F ( s )
( m j − k )! s→s j ⎪⎩ d t j
]⎫⎪⎬⎪ .
⎭

A.1.4. TEOREME

Există mai multe teoreme ale transformatei Laplace, dintre care primele trei
prezentate mai jos sunt fundamentale.
1. Teorema liniarităţii, consecinţă directă a liniarităţii integralei, se exprimă
prin relaţia
n n
.
∑ ak f k (t ) . ∑ ak Fk ( s) ,
k =1 j =1

.
în care ak sunt constante, iar f k (t ) . Fk ( s ).

2. Teorema derivatei, pentru transformata Laplace unilaterală, se exprimă

astfel:
df .
. sF ( s ) − f (0− ) ,
dt
existând şi relaţii care exprimă transformata Laplace a derivatei de ordinul k a
unei funţii original f (t ) .

3. Teorema integralei, pentru transformata Laplace unilaterală, se exprimă

astfel:
t
. F ( s)
∫ f (τ ) d τ .
s
.
0

4. Teorema valorii iniţiale afirmă că

lim f (t ) = lim sF ( s ) ,
t →0 − s→∞

230
 ANEXA 1. Transformata Laplace

în cazul când f (t ) nu prezintă discontinuitate în origine. Dacă funcţia f (t ) este

continuă sau nu, există relaţia

lim sF ( s ) = f (0 + ) .
s→∞

5. Teorema valorii finale are expresia matematică

lim f (t ) = lim sF ( s ) ,
t →∞ s →0

dacă aceste limite există.

6. Teorema translaţiei transformatei are expresia generală

.
e − at f (t ) . F (s + a) ,
iar în particular
. 1
e jω tγ (t ) . .
s − jω

7. Teorema translaţiei originalului se exprimă astfel:

.
f (t + λ ) . eλ s F ( s) .

8. Teorema asemănării are expresia

⎛t⎞ .
f ⎜ ⎟ . aF (as) .
⎝a⎠

9. Teorema funcţiilor periodice se referă la cazul în care funcţia original este

periodică, cu perioada T , caz în care se obţine
T
. 1 − st
f (t ) = f (t + T ) .
1 − e sT ∫ f (t ) e dt.
0

10. Teorema integrării imaginii, cu expresia

∞
f (t ) .
. ∫ F ( s) d s .
t s

11. Teorema produselor imaginilor exprimabilă în forma

t
.
∫ f1 (τ ) f 2 (t − τ ) d τ . F1 ( s ) F2 ( s )
0

231
METODE DE ANALIZĂ ÎN CIRCUITE ELECTRICE COMPLEXE

12. Teorema produselor originalelor, cu expresia matematică

c + j∞
. 1
2π j c −∫j∞
f1 ( t ) f 2 ( t ) . F1 ( p ) F2 ( s − p ) d p ,

în care c este o constantă reală mai mare decât abscisa de convergenţă a integralei
ce defineşte transformata Laplace.

A.1.5. SCHEME OPERAŢIONALE

Relaţiile caracteristice elementelor de circuit au fost prezentate în cap. 1,

pentru un regim variabil oarecare. Ţinând cont de proprietăţile transformatei
Laplace, se pot obţine uşor forme operaţionale ale acestor relaţii, apoi se pot
asocia, pentru t > 0 , scheme formale numite scheme operaţionale, aşa după cum se
indică în tabelul următor.

Elementul de Relaţia caracteristică Schema operaţională a

circuit operaţională elementului de circuit
i e I E
U ( s) = − E ( s)
u U
i i0 I I0
I ( s) = I 0 ( s)
u U
R I ZR = R
i
U R ( s ) = RI ( s )
uR UR
L Z L = sL I E L = Li (0 − )
i
U L ( s ) = sLI ( s ) − Li (0 − )
uL UL
1 uC (0 − )
Zc = EC =
i C sC I
1 u (0 ) s
U C ( s) = I ( s) − C −
uC sC s
UC

L1i1 (0 − ) Mi2 (0 − )
i1 L1 I1 sL1
* U 2 ( s ) = sL2 I 2 ( s ) − L2i2 (0 − ) + *
M sM
i2 L2 + sMI1 ( s ) − Mi1 (0 − ) sL1 L2i2 (0 − ) Mi1 (0 − )
* I2 *
u2
U2

232
 ANEXA 1. Transformata Laplace

233