ENIGMA OTILIEI

„Enigma Otiliei” este un roman realist de tip balzacian publicat pentru intaia oara in 1938.
Romanul se incadreaza in curentul realist prin:tehnica detaliului semificativ(descrierea amanuntita a
strazii Antim din Bucuresti, a caselor aflate pe aceasi strada si in special a locuintei lui Mos Costache
Giurciuveanu); temele romanului sunt specifice literaturii realiste-mostenirea, averea, paternitatea,
pavernitismul, fresca societatii bucurestene de la inceputul secolului 20; intamplarile din roman sunt
relatate la persoana a3-a din perspectiva unui narator omiscient, omniprezent si obiectiv, dublat in
unele momente alea actiunii de personajul-reflector Felix Sima; personajele sunt tipice pentru o
anumita categorie sociala:mos Costache-tipul avarului, Otilia-tipul femeii cochete, Felix Sima-tipul
intelectualului ambitios, Leonida Pascalopol-tipul mosierlului rafinat, Aglae Tulea, sora lui Costache-
„baba absoluta si fara cusur in rau”, Simion Tulea, sotul ei-tipul dementului senil. Ei Au 3
copii:Aurica-fata batrana, Titi-retardatul si Olimpia-femeia obisnuita, casatorita cu Stanica-tipul
parvenitului.

Temele romanului sunt specifice literaturii realiste : mostenirea, averea, paternitatea,

parvenitismul, fresca societatii bucurestene. Cartea are si teme sau motive romantice precum
iubirea sau conditia orfanului.

In primul plan narativ este prezentata maturizarea lui Felix Sima, care vine de la Iasi la
Bucuresti in casa tutorelui sau mos Costache pentru a studia medicina. Cartea poate fi considerata
un bildungsroman.

Romanul debuteaza prin prezentarea veridica, detaliata a coordonatelor spatio-temporale

„Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de ora 10….in strada Antim”.Felix Simava
studia medicina si va trai iubirea platonia pentru Otilia.

In celallt plan narativ este prezentat istoria mostenirii lui mos Costache. Sora lui, Aglae, dar si
familie ei urmaresc sa ramana cu averea batranului si de aceea il impiedica sa o adopte in mod legal
pe Otilia. Costache incearca totusi sa-i asigure viitorul Otiliei trecandu-i niste bani pe numele ei si
construindu-i o casa cu materiale provenite de la demolari. Din cauza efortului depus pentru a
transporta aceste materiale, Costache face un atac de apoplexie. Batranul nu moare insa acum, ci
face un al doilea atac, care il va avea atunci cand Stanica i i fura banii de sub saltea.

Epilogul romanului plasat 10-15 ani mai tarziu, lamureste destinele personajelor. Felix este
parasit de Otilia care nu vrea sa reprezinte o piedica in relizarea lui profesionala. Ea se casatoreste cu
Pascalopol. Felix ajunge medic si profesor universitar si se insoara cu o femeie influenta care
faciliteaza ascensiunea in cariera. Stanica o parasestepe Olimpia, se recasatoreste cu Georgeta si
intra in politica.

Felix se intalneste intamplator cu Pascalopol in trenul de Constanta, iar mosierul ii dezvaluie

ca ia redat libertatea Otiliei considerand ca este prea batran pentru ea. Otilia se recasatoreste cu un
conte exotic si traieste in Argentina. In fotografia pe care Pascalopol i-o arata lui Felix si care o
infatisa pe Otilia, tanarul remarca faptul ca ea isi pierduse farmescul de odinioara. Ea ramane pentru
Felix un ideal si pentru Pascalopol o engima.

Romanul se incheie simetric fata de incipit cu rememorarea de catre Felix a vorbelor lui mos
Costache „Aici nu sta nimeni”.

Personajele se incadreaza in anumite tipologii sociale,insa acestea depasesc cadrele

realismului si devin personaje moderne. Otilia este caracterizata in functie de tehnica moderna a
pluriperspectivismului. Pentru Felix este o femeie ideala, iar pentru Pascaloppol o femeie intrazneata
cu temperament de artista. Stanica Ratiu o vede ca pe o fata desteapta inzestrata cu spirit practic,
iar Aglae o considera o „desmatata” care ii indeparteaza pe barbatii ce ar putea-o curta pe Aurica.
Colegii lui Felix cred ca Otilia este „cea mai eleganta si mai mandra conservatorista”. Weissman,
prietenul lui Felix intuieste adevrata personalitate a Otiliei afirmand ca „orice femeie care iubeste un
barbat fuge de el pentru ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie luminoasa.Domnisoara Otiliaa
trebuie sa fie o fata intelgenta.”

Principalul conflict al romanului este unul succesorial intre familie Tulea si familia
Giurgiuveanu pentru averea batranului Costache. Un alt conflict important este cel dintre Felix si
Pascalopol pentru dragostea Otiliei. Felix traieste si un conflict interior intre dorinta de as face o
cariera si iubirea pentru Otilia.

În opinia mea, naratorul surprinde burghezia bucureşteană, ahtiată, de fapt, după

avere. Romanul are caracter memorabil, acest fapt datorându-se modului de construcţie a
personajelor, care, de altfel, sunt de neuitat. În ceea ce priveşte titlul romanului, autorul precizează
că „nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că o are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani,
enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i, totuşi, dovezi de afecţiune.”. În aceeaşi sferă
a enigmei rămâne Otilia şi pentru Pascalopol, care, deşi crede că o înţelege mai bine decât toţi
ceilalţi, recunoaşte în finalul romanului: „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o
enigmă.”.