TURCIACONŢINUTUL TEMEI

:P
otenţialul uman, resursele şi activităţile legate deexploatarea şi valorificarea lor, căile de
transport extrem de favorabile pe trei laturi ale ţării Marea Mediterană în sud, Marea Egee
în vest şi Marea Neagră în nord, fac dinTurcia un stat de referinţă la nivel cotinental.
OBIECTIVE
:
Se are în vedere identificarea principalelor aspecte legate
de particularităţile Turciei, particularităţi date de desfăşurarea europeană şi asiatică aacestui
stat.
Turcia, constituită din două părţi, europeană şi asiatică, are o suprafaţă de 780.576kmp, din care 24.000
kmp în sud-estul Europei, iar restul în sud-vestul Asiei; are o poziţie geografică
cu trăsături distincte conferite şi de prezenţa celor patru mări care oîncadrează: Marea Mediterană,
mare Egee, marea Marmara şi marea Negară. Oficial
estenumită Republica Turcia, iar din punct de vedre administrativ este împărţit în 67 pro
vincii, din care 3 se găsesc în partea europeană, 62 în partea asiatică şi 2 în ambelesectoare.

Populaţia şi aşezări
. În anul 2001 populaţia Turciei era de 66.493.970 locuitori.Sporul natural destul de ridicat reprezenta
15,8‰. Proiectările demografice pentru anul2002 ridică numărul populaţiei la 65 milioane
locuitori.Structura pe vârste a populaţiei remarcă ponderea crescută a grupei 15-59
ani(54,9%) urmându-i cea de 15 ani (38,5%).Densitatea populaţiei 78 loc./kmp pune în evidenţă o
creştere destul de rapidă aacesteia cu concentrări dispersate fie în regiunea litorală-aria metropolitană
Istanbul, ariaIzmir, Adana sau în interior aria aglomerării Ankara, concentrarea industrială Zonguldak.La
nivelul ţării valori ce trec de 100 loc/kmp (100-250 loc/kmp) se întâlnesc în lungullitoralului
Mării Negre şi litoralul egeean. Valori între 50-100 loc/kmp sunt proprii totregiunii nordice
(pontice) şi egeene; în rest, adică în limita podişului propriu-zis valorilesunt cuprinse între 5-50
loc./kmp.Există o accentuată mobilitate dinspre mediul rural spre cel urban cauzată
dedezvoltarea industriei prin amplificarea ramurilor tradiţionale, apariţia unor ramuri devârf, a
transporturilor a unor ramuri ale sectorului agricol (culturile intensive etc.) Noile prospecţiuni
şi descoperirea unor noi resurse de subsol au antrenat forţă demuncă astfel contribuind astfel la o
redistribuire între provincii. Pe sectoare de activitaterepartiţia populaţiei ocupate este următoarea: 47,8% în
agricultură, 19,9% în industrie şi36,3% alte sectoare. Migraţia către oraşe, către centre care se
dezvoltă vertiginos din punct de vedere industrial a însemnat şi o creştere a populaţiei urbane
cu 15% (61% ) faţăde anul 1976 (44%).Reţeaua urbană se află într-
o permanentă extindere şi structurare în privinţamărimii şi funcţiilor urbane. Pe
teritoriul actual al Turciei s-au succedat mai multegeneraţii de oraşe, începând cu cele antice:
cele hitite, între care Bogaz-Koi (Hattuşaş),apoi cele elene etc. Colonizarea elenă a litoralului Mării Egee,
Marmara şi Mării Negre
adus la formarea unor oraşe comerciale: Milet (la rândul său, acesta întreprindec
olonizarea nordului egeean a Mării Marmara, a celui sudic al Mării Negre etc),
Efes,Bizanţ, Heracleea (azi Eregli), Sinope etc. Generaţiei antice de oraşe îi succede cea aoraşelor
feudale, apoi cea modernă şi cea contemporană, ultimele în special ca fenomen-efect al industrializării
(Zonguldak, Eregli etc.).Există oraşe cu peste 1 milion locuitori (Ankara, Istanbul şi altele apropiate
camărime dar la fel de importante pentru viaţa economică, socială a ţării Izmir, Adana,Zonguldak,
Burka, Eregli).Reţeaua urbană se încadrează structurii bipolare având în vedere oraşele Ankara şiIzmir,
centre de mare polarizare. Există de asemenea o importantă axă urbană pe direcţiaIstambul-Ankara în
lungul uneia din cele mai însemnate căi de comunicaţie şi al unuiareal cu însemnate resurse.
Economia
. Deşi potenţialul uman ce poate fi utilizat a fost suficient chiar excedentar de-a
lungul istoriei, totuşi, valorificarea resurselor de subsol s-a făcut cudeosebire în epoca modernă şi
contemporană.Cetăţile apărute pe locul unora mai vechi (antice, medievale) sau cele nou apăruteau
reprezentat nu numai nuclee ale civilizaţiei dar şi centre de unde s-au propagat sprealte regiuni
fenomenul de investigare în cunoaşterea cadrului natural în perspectivavalorificării sale.Să nu uităm
că această perioadă la început, încă din secolul al XI-lea de când turciiau cunoscut Anatolia, de când
au instituit o viaţă comercială activă cu toate stateleriverane Imperiului Otoman sau cu
altele mult mai îndepărtate. Au existat activităţitradiţionale legate de utilizarea terenurilor, de
creşterea animalelor care au
însemnat pentru naţiunea turcă nuclee ale dezvoltării economice viitoare atrăgând atenţia asupraa
ltor resurse disponibile.

Făuritorul Turciei Moderne Mustafa Kemal Ataturk, a aşezat la baza acesteirealizări,

asocierea dintre economia ţării în permanentă schimbare calitativă, gradul decivilizaţie, înnoire
suprastructurală a perceptelor poporului şi schimburilor materiale şispirituale la nivel global. Numeroasele
sale reforme au avut rostul de a pune în practicăaceste importante deziderate.
Industria
a înregistrat o dezvoltare importantă în planul cantitativ şi calitativ. Aufost descoperite noi perimetre de
substanţe minerale utile, a fost valorificat potenţialulhidroenergetic al unor noi sistem hidrografice, au
apărut noi subramuri industriale carevalorifică superior materia primă, s-au modernizat activităţi
meşteşugăreşti tradiţionaleîndeosebi cele legate de domeniul textil.
Industria energetică
. Are în vedere mai ales industria cărbunelui şi a energieielectrice. Se exploatează huilă 3,5
mil.tone, cărbune brun şi lignit 43,4 mil.tone (1991).Rezervele de lignit se ridică la 5,2 miliarde tone.
Principalele bazine carbonifere segăsesc în nord-vestul ţării Eregli-Zonguldak şi în nord-est (lignit).
Industria petrolului
. Centrele de extracţie sunt amplasate în partea sud-estică a ţării(Garzan, Germik, Selmo, Raman) iar
lângă aceasta sau în apropiere cele de rafinare(Batman, Mersin, Mardin). Se importă
cantităţi mari de petrol mai ales prin portulIskenderun de unde pleacă o conductă spre Batman şi
mai departe spre nord-est. O altăconductă de petrol, de import, pleacă din portul Antalya, trece prin
oraşele Kutahya,Eskişehir spre Bursa. Producţia anuală de petrol anuală depăşeşte 2,3 milioane tone
ceeace obligă Turcia la import. Se găsesc în acelaşi perimetru şi unele rezerve de
gazenaturale.În ceea ce priveşte producţia de energie electrică ea se bazează pe lignitul de
careTurcia dispune în cantităţi suficiente sau pe potenţialul hidroenergetic al râurilor.Imp
ortante hidrocentrale s-au construit pe râurile Kizil Yrmak, Yeşil Irmak, Sakarya iar termocentralele în
bazinul carbonifer Zonguldak.Metalurgia feroasă se bazează pe suficiente materii prime (minereuri de fier,
crom,mangan, cărbune cocsificabil). Minereurile de fier se extrag din partea central-
estică(Divrigi), central-sudică (Maraş), nord-vestică (Adapazari) şi vestică la sud de
Izmir.Cromul se exploatează cam în aceleaşi regiuni având ca centre principale:
Guleman,Fethiye, Maraş, Kutahya. Producţia de minereuri de fier a fost de 3,8 mil.tone în 1987, iar cea de
crom de aproape 200.000 tone Producţia de oţel era în 1993 de 11,5 milioane toneobţinut în centrele
siderurgice din partea centrală a ţării adică Ankara şi Kirikkale sau înnord-est în centrele Karabuk,
Zonguldak şi în sud-est la Iskendern.Metalurgia neferoasă prelucrează importante minereuri de
plumb, zinc, bauxită,cupru. Centrele de exploatare se întâlnesc asociate cu cele de minereuri de fier, crom,
etc.Ele sunt: pentru cupru Murgul în nord-est şi Ergani în partea central-estică; pentru
plumbşi zinc Keban şi balya. În oraşul Seiydişehir există un combinat pentru obţinereaalu
miniului din bauxită.
Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor
.
A cunoscut în ultimuldeceniu o dezvoltare pe multiple planuri asigurându-se o tehnicitate ridicată
tuturor ramurilor dar cu deosebire celor producătoare de mijloace de transport, maşini agricole,maşini
unelte pentru alte subramri. Se remarcă în acest sens construcţiile de mare amploare în care
s-au specializat oraşele-porturi Izmir şi Istanbul; material rulant Ankara,Sivas, Eskişehir, Adapazari;
autovehicule se construiesc la Istanbul. O gamă variată demaşini agricole se realizează la Ankara. Ele
sunt specializate pentru lucrări în terenuridestinate culturilor de cereale, plantelor tehnice dar şi pentru
întreţinerea unor plantaţii demăslini şi citrice.
Industria chimică
s-a dezvoltat pe seama unor importante materii prime cum sunt:cărbunii, sarea, minereurile de metale
neferoase. Având în vedere potenţialul producţiei

agricole în economie s-
a dat prioritate producţiei îngrăşămintelor chimice apoi a produselor clorosodice (clor, acid
clorhidric, sodă caustică), acidului sulfuric.Principalele centre ale industriei chimice sunt: Kutahya,
Izmir, Murgul.
Industria uşoară şi alimentară
au cunoscut o importantă ascensiune având învedere varietatea materiilor prime, potenţialul uman
inclusiv tradiţia pentru care Turciadeţine locuri importante în ponderea multor produse la scară
mondială, apropierea demateria primă. Se prelucrează bumbac (Izmir, Bursa, Kayseri), lână
(Ankara, Bursa,Diyarbakir), mătase (Istanbul, Bursa).Pentru industria alimentară au apărut
subramuri din ce în ce mai modernizate,specializate şi mai diversificate legate de industria
dulciurilor, în general a
produselor zaharoase, a uleiurilor. Cele mai importante centre sunt: Istanbul, Ankara,Ko
nya,Kayseri.Gradul intens de valorificare a unor materii prime a dezvoltat treptat importantenuclee
urbane cu activităţi pregnant industriale. Ele au polarizat centre apropiate ca spaţiudar şi ca
profil, implicate într-un anume proces tehnologic încât au dat naştereconcentrărilor
industriale. Ele se succed astfel: concentrarea de tip metropolian, având cacentru principal oraşul
Istanbul cu o industrie diversificată; concentrarea carbonifer-siderurgică Zonguldak-
Karabuk; concentrarea urban-portuară Izmir şi Adana-Mersin.Aceasta din urmă a avut în vedere în
mod esenţial funcţia portuar-comercială în importulmateriilor prime dar şi a unor semiproduse şi produse.
Agricultura.
Repartiţia diferitelor îndeletniciri agricole este strâns legată de particularităţile cadrului
natural, îndeosebi al climei diferitelor locuri, sol, apă dar şi detradiţia în a cultiva sau a creşte anumite
plante sau animale. De aceea o anumită categoriede culturi deţin o suprafaţă destul de mare, ca spre
exemplu cerealele (grâu, porumb,secară, orz etc.), altele s-au impus treptat (plantele tehnice) sau
şi-au mărit suprafaţa decultură datorită cerinţelor pieţei interne şi externe (citricele).Cerealele se cultivă în
principal în partea centrală a ţării, adică în Podişul Anatoliei.Alături de grâu a cărui producţie s-a ridicat
în anul 1993 la peste 21 mil.tone situândTurcia între primele 8 producătoare de grâu ale lumii se
cultivă porumb (1,5 mi.tone,1994) şi orz (7 mil.tone ]994) în jumătatea nordică şi sud-estică a ţării,
ultima cultură pe baza irigaţiilor, orezul (215.000 tone, 1992).Plantele tehnice deţin şi ele o însemnată
suprafaţă din terenul arabil pe primul loc la producţie situându-se sfecla de zahăr (16 mil.tone 1994)
apoi bumbacul (590.000 tone),floarea-soarelui (780.000 tone 1994), soia. Pentru prelucrarea produselor
acestor culturis-au construit treptat fabrici specializate
( de zahăr, ulei, făinoase, făinoase, vinificaţie,conserve), amplasate în mai toate colţurile
ţării.Bumbacul se cultivă fie în câmpia deltaică (Ceyhan-Seyhan) în care este amplasatoraşul Adana, ca şi în
câmpiile şi depresiunile de la Marea Egee (câmpia Gediz, câmpiaMeandru / Menderes) sau în lungul râului
Arax din nord-estul Anatoliei.Circa 4,4% din terenurile cultivate sunt ocupate cu viţă-de-vie. Acestea se
găsescsituate mai ales în vestul ţării (regiunea egeeană), dar şi în Podişul Anatoli
ei(împrejurimile Ankarei), în lungul râului Kîzil Irmak (regiunea oraşului Kayseri) ca şi înregiunile colinare
situate între Munţii Antitaurus şi Taurus. Alături de viţă-de-vie (3,5 miltone struguri-1994, locul 4 pe glob)
se găsesc întinse livezi de pomi fructiferi aparţinândambelor zone climatice temperată şi mediteraneană
(măslini, portocale, lămâi, banane,ceai). Se remarcă pentru cultura plantelor citrice câmpia de la Marea
Mediterană situatăîndeosebi în regiunea golfurilor Antalya şi Mersin. Uleiul de măsline este foarte
apreciatnu numai pe piaţa europeană iar producţia anuală ajuns la 120.000 tone (1994).
Peste 35% din fondul funciar este ocupat cu păşuni şi fâneţe ceea ce a permis dezvoltarea
corespunzătoare a creşterii animalelor.Se cresc mai ales ovine 39,1 mil.capete, dar şi caprine (10,3
milioane), bovine (cca12 mil. capete), bubaline, porcine, cabaline, asini, cămile.
Căile de comunicaţie şi transporturile
au înregistrat creşteri în sensul măririiimplicit a densităţii lor. Astăzi căile ferate au ajuns la peste 8.000
km din care peste 300km electrificaţi. Există câteva axe feroviare importante şi anume: Samsun-
Kayseri-Adana-Mersin deci o cale ferată care traversează ţara de la nord către sud ca şi
magistralaZonguldak Ankara-Kayseri-Adana.Există însă şi o cale ferată care uneşte punctele extreme
din est (centrul Kars) cuBalykeşir din vest.Transporturile rutiere ocupă un loc la fel de important
ca şi cele feroviare legândcele mai îndepărtate centre ale ţării. Lungimea lor este de peste 125.000 km. Se
remarcămai ales axele Istanbul-Ankara şi Istanbul-Edirne centru situat pe teritoriul
TurcieiEuropene.Expunerea la trei mări a însemnat dezvoltarea unor activităţi portuare
complexeavând în vedere importul cât şi exportul de materii prime, produse semifinite şi finite cese înscriu
astăzi pe o linie ascendentă.Din cele 50 de porturi câteva sunt reprezentative prin volumul de mărfuri
traficat,complexitatea activităţilor comerciale şi de transport, funcţiile complementare care
auapărut. Primul port este Mersin apoi Istanbul, Izmir urmându -le Iskenderun,
Sinop,Trabzon, Samsun.Unele din acestea sunt implicate în transporturile de pe Marea Neagră
(Sinop,Samsun, Trabzon) în principal cu ţările riverane acesteia (România,
Bulgaria,Ucrainaetc.); altele sunt localizate la Marea Mediterană (Mersin, Iskenderun) şi cu alte
ţări alecontinentului sau ale altor continente.Volumul total al comerţului exterior se ridică la peste 10
miliarde dolari export şi14 miliarde import. Pe locuitor în acelaşi an reveneau la export 198 dolari iar la
import276 dolari.Se exportă: confecţii şi tricotaje (15,2%), alte produse textile (13,1%), legume
şifructe 811,%), produse siderurgice, petroliere, tutun, fibre textile, animale vii; se
importă petrol (29%), produse chimice, autovehicule, utilaj minier, echipament pentrutelecomunic
aţii. etc.Principalii parteneri în schimburile efectuate sunt: Germania, Iran, Irak, MareaBritanie,
SUA, Italia, România. Specialiştii români au construit o rafinărie la Kirikkale, ofabrică de superfosfaţi la
Elazig şi una de acid sulfuric la Samsun.
Diferenţieri regionale.
Potenţialul natural, alături de cel social şi economic, detradiţie şi implicarea în evenimente social-
politice au generat structuri diferite, regionale,urbane, industriale şi agricole cu un anumit specific astfel:-
regiunea de Nord-vest
. Prin poziţia de interferenţă euro-asiatică regiunea s-
adezvoltat mai mult decât altele având în vedere potenţialul natural şi schimburile,facilită
ţile de transport îndeosebi maritim cu alte regiuni mai ales în afara
ţării.Câteva centre de marcă Istanbul, Izmir, Bursa, Adapazari ş.a. polarizeazăactivitatea
regiunii.
Istanbu
l are o populaţie împreună cu suburbiile de aproximativ 4 milioane locuitori. Oraşul a
cunoscut în lungul timpului o complexă metamorfoză sub aspectuldezvoltării teritoriale, al
modernizării inclusiv a numelui. În perioada antică s-a numitBizanţ (Bizantion). Apoi devine capitala
Imperiul Roman de răsărit când capătă numelede Constantinopol, nume care se păstrează atât în timpul
Imperiului Bizantin cât şi a celuiOtoman începând din 1453.

Oraşul Istanbul se remarcă prin funcţia industrială având dezvoltate atât ramuri
devârf (electronice, electrotehnice) precum şi tradiţionale (industria textilă, industriaalim
entară, a pielăriei). Concentrează o i importantă parte din activitatea comercială şi detransport a ţării. Este
un port de primă mărime specializat în traficul de mărfuri ca şi încel de pasageri. Nucleul urban,
cu funcţii comerciale, culturale şi administrative, se află localizat pe o mică peninsulă
triunghiulară în care apar, ca şi la Roma, şapte înălţimi. Peninsulaeste cuprinsă între golful Cornul de
Aur, lung de 7,5 km şi lat de maxim 8 km şi MareaMarmara. În cadrul nucleului urban se află numeroase
unităţi comerciale (inclusiv celegrupate în bazarul construit în anul 1548, cel mai mare bazar acoperit din
lume), culturaleşi administrative. Între ansamblurile arhitectonice se numără Sf. Sofia, un monument alartei
bizantine, construit între anii 532-537, transformată în moschee, Moscheea Albastră(edificiu din 1.609),
monument al artei otomane, Palatul Topkapi situat pe acropolavechiului Bizanţ etc. Nucleul
urban cuprinde şi o parte din cartierul Beyoglu (vecheaPera), legat prin două poduri, peste
Cornul de Aur, de Stanbul. Pe lângă nucleul urbanexistă zonele rezidenţiale (Sişli, Beşkitaş),
inclusiv cele de pe ţărmul asiatic (Uskudar,Kadikoy), legate cu cele de pe ţărmul european prin podul
de peste Bosfor, lung de pesteun kilometru, a cărui construcţie a fost terminată în 1973. de asemenea, se
disting
zonele portuare şi cele industriale localizate la Cornul de Aur şi în continuare, pe malulBosforului
fiind două poduri acum.Pe lângă industrie, comerţ etc., concentrarea urbană Istanbul şi-a dezvoltat
şi oagricultură periurbană care să satisfacă cele mai diverse necesităţi în sfera
consumuluialimentar.Alte centre urbane importante din această regiune sunt Izmir (peste
600.000locuitori) situat la Marea Marmara, Bursa un centru industrial şi comercial dintre
celemai vechi, cu o populaţie de peste 34.000 locuitori, Adapazari.
- Anatolia Centrală
. Este cuprinsă în limitele Podişului Central al Anatoliei. Areun potenţial industrial mai restrâns în
schimb se dezvoltă producţia de cereale, plantetehnice îndeosebi sfeclă de zahăr, precum şi
întreprinderi pentru prelucrarea acestora.Activitatea se concentrează în jurul oraşului Ankara, capitala
ţării din anul 1923. Are o populaţie de peste 2,2 milioane locuitori (1995) şi este unul din cele mai
vechi oraşe aleţării (de aproape 4.000 ani)Are funcţii comerciale, bancare, de transport şi industriale şi
foarte extins peisajulagricol periurban. În arhitectura oraşului se îmbină stilul vechi tradiţional cu cel
modernde mare rafinament.Are oraşe cu funcţii mai ales industriale sunt: Konya cu o populaţie de peste
24.000locuitori, Kayseri, Silvas, Eskişehir (260.000 loc.)-
Regiunea de la Marea Egee.
Se caracterizează printr-o veche şi vie activitatecomercial-portuară având în vedere cadrul natural propice.
Treptat aici s-a conturat şi ovie activitate industrială, de prelucrare în principal a produselor agricole
autohtone. Esteo regiune tradiţională în ceea ce priveşte viticultura, cultura măslinului, a tutunului.
Peterenurile irigate s-a extins cultura bumbacului iar în lungul culoarelor de vale Gediz şiMenderez cultura
grâului, a sfeclei de zahăr. Foarte bine reprezentată în această regiuneeste industria alimentară, întreaga
ţară încadrându-se în tipul major de
agriculturămediteraneeană.Dintre centrele mai importante ale regiunii amintim: Izmir cu pe
ste 600.000locuitori cel mai mare oraş de la Marea Egee cu un pronunţat potenţial
industrial,comercial-portuar şi de transport.

Alte regiuni din limitele acestei ţări sunt:

regiunea de la Marea Mediterană
cuspecific portuar şi de prelucrare a bumbacului, petrolului mai ales a celui importat, aculturilor
de citrice, a pescuitului şi prelucrării peştelui.Principalele centre sunt: Adana cu peste 400.000
locuitori şi Mersin cu peste450.000 locuitori;
regiunea de la Marea Neagră
cu un peisaj diversificat, cu ramuriindustriale care prelucrează produsele oferite de agricultură.Mai
importante sunt centrele Samsun şi Trabzon;
regiunea de Est
se înscrie prinacelaşi peisaj agricol, forestier şi de creştere a animalelor. Culturile se practică îndeosebiîn
culoarele de vale Tigru şi Eufrat iar creşterea animalelor are în cea mai mare partecaracter
transhumant. Centrul reprezentativ este Erzurum cu o populaţie de peste 160.000locuitori şi o activitate
industrială reprezentată prin industria alimentară, a materialelor deconstrucţie şi reparaţii a unor utilaje
agricole şi industriale. alte centre cum sunt. Kars,Zok, Ramandag, Egani sunt importante pentru
extracţia şi prelucrarea petrolului, uneleexploatări de cupru.