Model

Subiecte pentru examenul oral de Biofarmacie, anul IV, semestru II

1. Structura membranelor biologice

Membrana biologica este un film care separa fazele, pe care substanta il strabate activ sau pasiv. Contine
proteine, lipide, glucide, ioni si apa. Glucidele fiind atasate proteinelor si lipidelor, membranele pot fi
considerate structure glicoproteice si glicolipidice.
Unul dintre modelele propuse au fost cele trilamelare. Se admit cvasiunim modelul fluid, in mozaic lipido-
proteic, propus de Singer si Nicholson.
Conform acestui model, suprafata membranelor este compusa din fosfolipide strans impachetate intr-o
structura de cristal lichid, orientate cu gruparile lipofile spre interior si cu cele hidrofile spre exterior, alcatuind
o matrita lipidica in dublu strat, in care se gasesc dispersate proteine extrinseci care se pot deplasa pe ambele
fete, precum si intrinseci, cu posibilitatea unei difuzii laterale lente. Proteinele in configuratii specifice
actioneaza ca elemente structurale cu rol determinat pentru functia celulei. Unele fac contactul cu mediul apos
de pe ambele fete ale membranei si au rol in transportul specializat. Suprafata externa a celulelor poseda de
asemenea si un strat difuz de glicolipide. Desi exista o organizare structurala, stratul dublu lipidic poseda si o
anumita fluiditate. Aceasta fluiditate permite, spre exemplu, fenomenul de pinocitoza. In structura membranei
exista si enzime precum si receptori pentru diferiti stimuli.

2. Epiteliul
Suprafetele externe ale organismului si suprafetele interne ale organelor cavitare sunt acoperite de epiteliu.
Celulele din care sunt constituie epiteliile pot fi diferite, dand nastere unui tesut epitelial pavimentos, cubic,
prismatic, cilindric etc, avand o asezare unistratificata sau multistratificata. Sub orice epiteliu se gaseste tesut
conjunctiv, bogat in vase. Separarea dintre ele are loc printr-o membrana bazala.
Epiteliul nu este un strat continuu ci poseda diferite tipuri de jonctiuni: jonctiuni stranse, jonctiuni largi,
desmozomi.
Jonctiunile stranse se formeaza intre proteine specifice ale doua membrane invecinate care fac un contact
direct prin spatiul intercelular. La nivelul jonctiunilor stranse nu mai ramane vreun spatiu intercelular, distanta
dintre celule la acest nivel fiind de cca 2 angstromi. Jonctiunile stranse actioneaza ca bariere pentru difuzie in
stratul dublu lipidic, impiedicand transportul proteinelor la nivelul membranei apicale si unesc celulele
invecinate printr-un strat continuu de celule printre care nu pot trece nici moleculele mici.
Jonctiunile largi sunt mai raspandite intre celule, fiind caracterizate de regiuni in care membranele celulare
sunt separate prin spatii largi, de 2-3 nm. In aceste spatii exista insa filamente citoplasamtice care permit
transferul intre celule. La acest nivel pot trece molecule pana la 1200 daltoni, dar cele cu marime mai mare sunt
oprite.
Desmozomii sunt prezenti in tesuturi si asigura unor grupe de celule sa functioneze ca unitati structurale.
Prezenta lor este mai insemnata in tesuturi care sunt supuse unui stres mecanic (tesut muscular cardiac, epiteliu
cutanat etc).

3. Mucusul
Majoritatea epiteliilor prin care are loc absorbtia sunt acoperite cu mucus. Acesta este alcatuit dintr-o
polizaharida cu molecula mare numita mucina alcatuita din subunitati de 500.000 daltoni sau mai mari. Este
alcatuita dintr-un lant proteic constituit din cca 800 aminoacizi bogati in serina, prolina si treonina. Lanturile
laterale de oligozaharide sunt legate prin resturi hidroxilice. Contine cca 95% apa.

1
 Mucusul are rol protector si lubrifiant. Prin proprietatile sale vascoelastice actioneaza ca o bariera
mecanica dar poate, de asemenea, sa se deplaseze. Particulele cu dimensiuni mai mici decat grosimea sa pot fi
retinute si deplasate odata cu deplasarea acestuia. Moleculele mici difuzeaza usor prin mucus, in timp ce
moleculele mai mari raman o perioada mai lunga in contact cu mucoasa. In acest fel, unele particule sau sisteme
microparticulate bioadezive pot sa adere de epitelii perioade mai lungi de timp, pana ce are loc detasarea
mucusului datorita turnoverului sau relativ rapid.

4. Difuzia pasiva
Difuzia pasiva sau difuzia simpla:
- se face la nivelul complexului lipoproteic membranar ;
- trec usor medicamentele liposolubile si neionizate;
- are loc dupa gradientul de concentratie fara consum de energie;
- este in functie de gradul de ionizare si deci de relatia dintre pK si pH precum si de constanta de
permeabilitate;

5. Difuzia facilitata
Difuziunea facilitata:
-se efectueaza cu sisteme de transport;
-dupa gradientul de concentratie sau electric ;
-nu se consuma energie .
Ionii nu pot traversa membrana lipofila dar pot fi transportati prin canalele de transport hidrofil, facilitat de
prezenta proteinelor in stratul dublu lipidic. Transferul se face conform gradientului de concetratie, dar prezenta
unui transportor determina fenomenul de saturatie si competitie pentru acesta.

6. Transportul activ
Transportul activ:
-necesita sisteme transport ;
-are loc cu consum de energie;
-este limitat in unitate de timp;
-functioneaza de regula contra gradientului de concentratie sau potentialului electric;
-trec substantele ionizate si cu masa moleculara mare ;
-se caracterizeaza printr-o specificitate sterica;
- permite competitia carausilor.
Spre deosebire de transportul pasiv, in cazul transportului activ este nevoie de o pompa care s-a considerat
initial a fi un caraus, un transportor (o enzima) care face naveta de pe o fata spre alta a membrane si necesita
energie din partea organismului. Energia poate fi furnizata prin hidroliza ATP sub actiunea unei enzime, ATP-
aza. Termenul de pompa este mai corespunzator, deoarece deplasarea carausului prin stratul lipidic este putin
probabila. Se regaseste in procese in care intervin enzime: absorbtie, metabolizare, excretie.

7. Pinocitoza. Fagocitoza.
Moleculele mari pot fi absorbite cu o eficienta redusa prin fenomenul de endocitoza. Acesta poate fi
impartit in pinocitoza si fagocitoza. Pinocitoza reprezinta procesul in care o picatura de lichid este inconjurata
printr-o invaginare a membranei care in final se internalizeaza ca o vezicula intracelulara. Continutul acesteia
poate fi evacuat in citosol. Are loc cu consum de energie. In fagocitoza are loc transferul transmembranar si
eventual transcelular al unor macromolecule (toxina botulinica avand 900.000 daltoni) sau particule solide.
Absorbtia orala a unor vaccinuri sau polipeptide implica endocitoza.
2
 8. Transcitoza
Transcitoza reprezinta un proces de interes major pentru transportul la anumite regiuni tinta. Ea este
importanta deoarece lumenul vaselor este inconjurat de celule endoteliale care fac o demarcare intre
compartimentul vascular si extravascular. In timp ce moleculele mici beneficiaza de transfer transmembranar la
nivelul patului capilar sistemic, moleculele mari sau particulele pot scapa din sistemul vascular doar prin
endoteliul fenestrat (ficat, maduva osoasa, placile Peyer din intestin). Posibilitatea unui transport prin celulele
endoteliale prin fenomenul transcitozei ar implica endocitoza mediata de receptori si transcitoza
transendoteliala care ar fi de interes pentru proteine medicamentoase.

9. Calea intercelulara.
Intre celule exista legaturi stranse care nu sunt insa sudate, ci permit trecerea apei, electrolitilor si a unor
molecule mici, cu sau fara sarcina electrica. Marimea „porilor” la nivelul tractului gastrointestinal permite, spre
exemplu, trecerea unor polietilenglicoli cu diferite mase moleculare, oligozaharide si chiar peptide mici.
La nivelul vaselor capilare exista spatii mici, care permit moleculelor cu dimensiuni inferioare la cca 30 nm
sa paraseasca compartimentul vascular si sa treaca in circulatia limfatica de unde se pot orienta apoi in
circulatia generala.
In concluzie, absorbtia SM este dependenta de factori comuni: mucusul hidrofil, membranele hidrofobe,
procesele de transport si jonctiunile celulare. Aceste bariere fiziologice fata de absorbtia SM pot avea o
prevalenta diferita la nivelul diferitelor formatiuni anatomice (organe) care constituie locuri de absorbtie.

10. Anatomia si fiziologia cavitatii orale

La nivelul cavitatii bucale se disting 2 regiuni: vestibulul bucal si cavitatea bucala propriu-zisa.
Buzele si obrajii formeaza peretele antero-lateral al vestibulului bucal, peretele postero-medial fiind format
din arcadele dentare si gingie. Peretele superior al cavitatii bucale este format din palatal dur si palatul moale
sau valul palatin. Mucoasa valului palatin este aderenta de muschi si se continua cu mocasa regiunilor
invecinate. Pe planseul cavitatii bucale se afla limba si glanda sublinguala. In spatele cavitatii bucale se afla
amigdalele, mari colectii de tesut limfoid, cu rol in combaterea infectiilor.
Mucoasa bucala este umeda, relativ neteda, roz. Ea se imparte in epiteliul oral, membrana bazala care leaga
epiteliul din tesutul conjunctiv, lamina proprie care acopera tesutul conectiv glandular, vase de sange si nervi.
Aceste tesuturi formeaza un strat de muschi pe oase.
Tesutul epitelial al mucoasei orale este compus din celule scuamoase stratificate. In cazul palatului si limbii
sunt celule epiteliale cheratinizate, in timp ce la nivelul obrajilor sunt mai elastice si necheratinizate.
Mucoasa bucala are o mare concentrare de vase. Sistemul venos se varsa in jugulara interna. Capilarele
limfatice sunt prezente in lamina proprie.

11.Absorbtia substantelor medicamentoase prin mucoasa bucala

Cavitatea bucala se comporta ca o bariera lipofila fata de patrunderea SM.
SM care se absorb usor la acest nivel sunt substante cu coeficient de distributie lipide/apa mare.
Fenomenul principal de transport la acest nivel este difuzia pasiva (ex: nitroglicerina).
Absorbtia prin alte mecanisme este nesemnificativa la nivel bucal.
Absorbtia bucala este dezavantajata de unii factori:
-Fiind o absorbtie pasiva, SM polare nu se absorb usor.
-Secretia salivara puternica poate spala rapid continutul medicamentos al ff.
-Gustul neplacut al unor medicamente impiedica folosirea acestei cai de administrare pentru ele.
-Absorbtia SM nepolare este rapida dar nu se poate realiza in concentratii plasmatice prelungite in timp.
3
 -Viteza de dizolvare a SM depinde de pozitia medicamentului in cavitatea bucala fiind mai mare in
apropierea glandelor salivare.
Posibilitati de crestere a absorbtiei la nivel bucal:
- Utilizarea promotorilor (acceleratorilor) de absorbtie;
- Utilizarea precursorilor medicamentosi cu proprietati lipofile crescute;
- Folosirea inhibitorilor enzimelor implicate in degradarea SM inaintea absorbtiei.

12. Medicamente administrate bucal

- nitratii organici (nitroglicerina, dinitratul de isosorbid);
- steroizii (deoxicorticosterona, testosterona, metiltestosterona);
- analgezice morfinomimetice (morfina, petidina);
- blocanti ai canalelor de calciu (nifedipina, verapamil).

13. Produse medicamentoase utilizate in cavitatea bucala

Produse medicamentoase utilizate in cavitatea bucala:
- Comprimate sublinguale;
- Produse farmaceutice bioadezive bucale;
- Aceste preparate, de obicei comprimate, contin pe langa SM si excipienti care dupa imbibare manifesta
o adeziune crescuta fata de mucoasa, prelungind stationarea la locul de aplicare in scopul exercitarii unui efect
de mai lunga durata. Astfel de excipienti sunt acidul poliacrilic (Carbopol), tragacantha,
hidroxipropilmetilceluloza etc. O astfel de medicatie este posibila cu nitroglicerina, produsul fiind plasat intre
buza si gingie, sau intre gingie si mucoasa obrazului.
- Formulari masticabile – destinate celor care nu pot inghiti comprimatele;
- Se pot utiliza comprimate de mestecat, destinate administrarii unor medicamente in cazul in care
pacientii nu pot inghiti comprimatele. In aceste cazuri se formuleaza comprimate cu rezistenta mecanica mai
mica, avand excipienti cu gust placut, edulcoranti necariogeni (manitol), edulcoranti sintetici si aromatizanti.
Ca substante medicamentoase se pot asocia unele care nu au indice terapeutic mic (vitamina C, acid
acetilsalicilic etc.). aceste medicamente sunt de fapt medicamente perorale cu actiune generala.
- Comprimate pentru supt – actiune locala la nivelul cavitatii bucale, de obicei antispetica (ambazona,
borat de fenilmercur, uleiuri volatile etc.).
- Sunt comprimate cu actiune locala la nivelul cavitatii bucale, de obicei antiseptica (ambazona, borat
fenilmercuric, uleiuri volatile, anestezice locale, antibiotice de uz oral etc.). se formuleaza cu excipienti placuti
la gust, dar care sa confere o rezistenta mecanica mare si un timp de dezagregare prelungit. Se pot folosi in
acelasi scop si pastile, obtinute prin turnarea in matrite a unor formulari pe baza de zahar (asemanatoare
bomboanelor dropsuri).

14. Anatomia stomacului

Stomacul poate fi impartit in patru regiuni anatomice: fundul stomacului (fornix), corpul, antrul (antrul
piloric) si pilorul (canalul piloric care se termina cu orificiul piloric).
Suprafata mucoasei stomacale este acoperita de celule epiteliale cilindrice care au rol secretor. Mucoasa
gastrica are numeroase cute la suprafata carora se afla orificii in care se deschid glandele gastrice. Celulele
principale ale fundului stomacului secreta pepsinogen; celulele marginale (parietale) secreta acid clorhidric;
celulele mucoase secreta mucus; celulele G secreta gastrina.
Mucusul este alcatuit din galactoza, N-acetilglucozamina si fructoza.
Musculatura stomacului este compusa din muschi longitudinali, circulari si oblici.

4
 15. Fiziologia stomacului
Stomacul proximal produce contractii succesive care determina evacuarea lichidelor. Contractiile fundului
stomacului exercita presiuni asupra continutului pe care il deplaseaza spre stomacul distal. Antrul regleaza
evacuarea materiilor solide.
Secretia gastrica este influentata de alimente. La un adult, aportul zilnic de alimente si apa este de 3-4 kg la
care se adauga 5 L de lichide din saliva, suc gastric, suc pancreatic etc. Activitatea secretorie incepe cu o faza
cefalica, initiata de gandul la mancare, mirosul si gustul acesteia. Nervul vag stimuleaza celulele parietale care
cresc productia de gastrina. In continutul stomacal, dupa digestia proteinelor si inhibarea secretiei de gastrina,
pH-ul stomacal creste.
Motilitatea gastrica este asigurata de musculatura gastrica. Motilitatea gastrica pe stomacul gol este
caracterizata de patru faze. Ele se repeta tot la 2 ore pana la ingerarea de alimente. In faza intai, exista o
perioada de liniste cu durata de 40-60 de minute, cu rare contractii. Faza a 2a, cu durata asemanatoare, consta in
contractii intermitente care cresc gradat in intensitate si frecventa pe masura ce faza inainteaza in timp. Faza a
3a este scurta dar intensa, cu contractii regulate care dureaza 4-6 minute. In aceasta faza se elimina alimentele
solide si fragmentele nedigerate. Faza a 4a este o perioada scurta de tranzitie catre faza intai, linistita.

16. Comportamentul produselor medicamentoase in stomac.

Absorbtia SM din produsele farmaceutice care au in ajuns in stomac depinde in mare masura de prezenta
alimentelor in stomac. Prezenta alimentelor in stomac poate influenta pH-ul, vascozitatea, volumul continutului
stomacal si implicit dezagregarea, distribuirea medicamentului si dizolvarea SM precum si absorbtia sa.
Medicamentele lichide se elimina din stomac in cca 1 ora. Daca se administreaza un pranz cu 30 de minute
inaintea administrarii, rezidenta gastrica poate creste pana la mai mult de 2 ore.
Administrarea pe stomacul gol de doze unitare sub forma de comprimate sau capsule care nu se dezagrega
in stomac, sufera din partea acestuia tratamentul fata de materialele nedigerabile, fara valoarea calorica, iar
rezidenta lor gastrica este variabila, intre 5 minute si 3 ore.
Daca medicamentele se vor administra cu un pranz usor, evacuarea gastrica devine mai previzibila si are
loc in 2-3 ore. Daca medicamentul se administreaza cu un pranz consistent, poate ramane in stomac pana la 12
ore.
Produsele medicamentoase sub forma de microparticule (pelete, microsfere) se elimina sub forma unor
serii de bolus. Se vor evacua mai lent in prezenta alimentelor.
Evacuarea medicamentelor din stomac depinde si de modul in care acestea se dezagrega si se disperseaza
in stomac.

17. Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire este partea tubului digestiv care se intinde de la pilor pana la valvula ileocecala. Lung de
5-6 m, el se subimparte in duoden, jejun si ileon.
Duodenul este prima parte a intestinului subtire, se intinde de la pilor pana la flexura dudenojejunala, avand
o lungime de 20-30 cm. Jejunul si ileonul reprezinta partea mobila a intestinului subtire si se intind de la flexura
duodenojejunala la valvula ileocecala. Jejunul are o lugime de 2,5 m iar ileonul are o lungime de 3,5 m. Intre
jejun si ileon nu exista o delimitare precisa.
Mucoasa intestinului subtire este alcatuita din seroasa, tunica musculara, submucoasa si mucoasa. Mucoasa
este acoperita de epiteliu, dintr-un singur strat de celule epiteliale cilindrice sau enterocite. El acopera criptele si
vilii.

5
 Mucoasa intestinului subtire are o suprafata mare, care este crescuta mult de cute sau plici circulare sau
valvule conivente ale lui Kerckring, de vili si microvili (marginea in perie) si are o marime de cca 200 metri
patrati la un adult.
Fiecare vil contine o arteriola, o venula si un canal limfatic terminal numit lacteal sau chilifer.
In intestinul subtire exista doua tipuri de glande: glandele Brunner din duoden care secreta bicarbonat si
mucus, si celulele intestinale care secreta mucus si putine enzime.
Valoarea pH-ului in lumenul jejunului proximal este intre 5 si 6,5 si creste usor de-alungul intestinului
ajungand la un pH = 6-7 sau chiar valori mai mari (ocazional intre 7-9).
Anatomic fiecare regiune poseda vase sanguine separate. Vasele jejunului si ileonului deriva din artera
mezenterica superioara. Sangele din intestinul subtire este orientat spre vena hepatica porta care duce sangele la
ficat.

18. Fiziologia intestinului subtire.

Functiile principale ale intestinului subtire sunt de amestecare a alimentelor cu enzime spre a usura
digestia, amestecarea continutului intestinal cu secretiile intestinale spre a face posibila absorbtia si pentru a
directiona materialele neabsorbite spre intestinul gros.
Motilitatea intestinala are un rol important in absorbtie. Tipul contractiilor este de segmentare si
peristaltice.
Peristaltismul intestinal este o continuare a celui gastric. Faza I este lipsita de activitate, faza a II-a
demareaza activitatea, faza a III-a este perioada de activitate intensa dupa care in faza IV activitatea inceteaza.
Activitatea interdigestiva dureaza cca 150 de minute; cand un complex ajunge in ileon altul incepe in duoden.
Intensitatea undei scade spre ileon.
In intestinul subtire are loc digestia si absorbtia substantelor elementelor nutritive. Chimul gastric orientat
in duoden contine un amestec de grasimi emulsionate, proteine si unii metaboliti proventiti din actiunea
pepsinei, glucide, inclusiv amidon, care nu au suferit actiunea amilazei salivare. Chimul este acid si tamponat
de catre bila si bicarbonatul din sucul pancreatic, pana la pH=6,5-7,5. Duodenul regleaza eliberarea chimului
din stomac in functie de valoarea sa calorica printr-un proces de feed-back. Capilarele sunt fenestrate ceea ce
permite un schimb rapid al materialului absorbit. Venele din vili se deschid in vena porta care duce direct la
ficat si deci la toate materialele care se absorb in intestin sufera aceasta prima trecere prin ficat.
La nivelul jonctiunii ileocecale este retinut chimul in intestinul subtire pana ce digestia se termina in cea
mai mare parte, dupa care continutul este eliberat in intestinul gros. Jonctiunea ileocecala impiedica raspandirea
florei microbiene din intestinul gros in intestinul subtire. Alimentele nedigerate pot ramane la acest nivel o
perioada variabila, intre 2-20 ore.

19. Absorbtia substantelor medicamentoase in intestinul subtire.

Absorbtia in intestinul subtire are loc prin marginea in perie a suprafetei luminale. Valoarea pH-ului
luminal de aprox 7 determina gradul de ionizare al SM, forma neionizata fiind absorbtia prin difuzie pasiva.
Prezenta alimentelor poate influenta absorbtia SM. Alimentele pot creste, micsora sau intarzia absorbtia
SM. Prezenta chimului reduce difuzia luminala spre membrana absorbanta. Anumiti componenti farmacologic
activi din alimente pot interactiona cu SM influentand absorbtia lor. Absorbtia sau interactiunile cu micsorarea
solubilitatii SM reduc viteza de absorbtie si marimea BD. Alimentele cu continut bogat de grasimi pot creste
absorbtia unor SM greu absorbabile, prin declansarea unui aport sporit de bila, care are proprietati umectante si
de solubilizare micelara.
Timpul de tranzit intestinal este diferit, dependent de tipul formei farmaceutice si de prezenta alimentelor.
BD SM administrate pe cale orala este influentata puternic de proprietatile fizico-chimice ale SM si ale
produsului medicamentos. Ff administrate obisnuit pe aceasta cale orala sunt comprimate, capsule si granule.
Pe langa aceste forme cu cedare rapida, imediata, exista si produse medicamentoase cu cedare prelungita, in

6
care eliberarea SM se face gradual, pe o lunga perioada de timp, mentinand concentratii plasmatice
medicamentoase prelungite si un efect prelungit.
In concluzie, tranzitul intestinal este in jur de 4 ore, mai scurt decat se credea. Desi SM se pot absorbi in
duoden, trecerea lor la acest nivel este rapida ceea ce face ca absorbtia in acest segment sa fie nesemnificativa.
Intestinul subtire este locul de predilectie pentru absorbtia cea mai insemnata a celor mai multe SM. Stagnarea
medicamentelor neabsorbite in jonctiunea ileocecala este foarte variabila. Prezenta alimentelor determina
interactiuni cu SM, ceea ce complica fenomenul absorbtiei.

20. Anatomia intestinului gros.

- Intestinul gros este a 2a parte a intestinului, continuand intestinul subtire.
- Dimensiuni: 1,6 m lungime; este mai lung la vegetarieni;
- Diametrul maxim il are cecul: 7 cm si scade progresiv, ajungand la 3-3,5 cm la nivelul sigmoidului,
ampula rectala avand, din nou, un diametru mare.
- Organ intraabdominal, avand forma literei U inversat, formand 3 laturi ale unui patrulater iar in aria
patrulaterului se gaseste intestinul subtire;
- Intestinul gros se imparte in:
 Cec;
 Colon ascendent;
 Colon transvers;
 Colon descendent;
 Colon sigmoid;
 Rect.
Structura – peretele intestinului gros este mai subtire decat al intestinului subtire. Este format din 4 tunici:
1. Tunica seroasa
2. Tunica musculara
- Este formata din 2 straturi muscular:
 Un strat extern cu fibre longitudinale
 Un strat intern din fibre circulare.
3. Tunica submucoasa
4. Tunica mucoasa
- Culoare albicioasa-cenusie;
- Nu are plici circulare si nici vilozitati intestinale;
- Contine numerosi foliculi limfatici solitari;
- Contine glande Lieberkuhn.

21. Fiziologia intestinului gros.

Functiile intestinului gros:
a. Secretorie;
b. De absorbtie;
c. Motorie.
a. Functia secretorie – consta in producerea de mucus, cu rol in formarea materiilor fecale si inaintarea
acestora spre a fi eliminate;
 Bacteriile simbionte din intestinul gros sintetizeaza vitamina K (anticoagulant);
 In intestinul gros, sub actiunea actiunea florei bacteriene simbionte au loc procese de fermentatie si
putrefactie a resturilor nedigerate (glucide si proteine).
7
 - Fermentatia are loc in cecum, colonul ascendent si jumatatea dreapta a colonului transvers;
- Se realizeaza sub actiunea bacteriilor aerobe;
- Glucidele nedigerate (celuloza) sunt degradate pana la acizi organici (acetic, lactic, butiric) si gaze
(metan, CO2 si H2).
- Putrefactia are loc in jumatatea stanga a colonului trasnvers, colonul descendent si colonul sigmoid;
- Se realizeaza de catre bacterii anaerobe;
- Proteinele nedigerate sunt degradate in aminoacizi care vor fi dezaminati si decarboxilati rezultand
amine (putresceina, cadaverina) si gaze (H2S, mercaptani) amoniac (ce trece in sange ajungand la ficat pentru a
fi detoxifiat).
b. Functia de absorbtie – se absoarbe apa, electrolitii, cantitati mici de glucoza, vitamine (B, K);
c. Functia motorie – miscari peristaltice, segmentare, tonice.
In urma proceselor desfasurate la acest nivel rezulta materiile fecale (contin resturi alimentare nedigerate,
celule intestinale descuamate, apa, fosfati, saruri de calciu, magneziu, mucus, leucocite, bacterii simbionte).

22. Tranzitul medicamentelor prin colon.

Tranzitul intestinal variaza intre 0,5-5 zile (atat la acelasi individ cat si la indivizi diferiti);
Cea mai mare variabilitate a tranzitului intestinal se datoreaza tranzitului de la nivelul colonului;
Dupa mancare apare o crestere a activitatii pulsatile si contractile din colon care este in stransa
concordanta cu valoarea calorica a mesei.
Alimentele si, in mod particular, fibrele alimentare joaca un rol important in absorbtia s.m. in colon;
Vegetarienii prezinta o absorbtie diferita a medicamentelor comparativ cu cei care au o alimentatie saraca
in fibre;
Fibrele alimentare au rolul de a micsora timpul de tranzit gastrointestinal.

23. Cedarea si absorbtia substantelor medicamentoase in colon.

Dintre toate segmentele colonului, cea mai buna absorbtie pentru SM o are colonul ascendent;
Se poate considera, la modul general, ca absorbtia celor mai multe SM este mai buna la nivelul intestinului
subtire decat in colon;
Tratamentul unor afectiuni ale colonului proximal nu se poate realiza prin administrarea medicamentelor
pe cale rectala. Chiar daca se administreaza SM sub forma de clisma, doar o cantitate foarte mica ajunge la
acest nivel;
Dupa cedarea SM in lumenul colonului, aceasta poate suferi un proces de metabolizare sub influenta
enzimelor bacteriene de la acest nivel;
Aceasta metabolizare poate sa duca fie la inactivarea unor SM, fie la activarea altora;

24. Administrarea rectala a medicamentelor

- Avantaje:
 Utila pentru pacientii in stare de inconstienta;
 Utila in cazul unor medicamente cu gust sau miros neplacut;
 Utila daca SM se degradeaza in mediul acid gastric;
 Utila daca se doreste o reducere a efectului primului pasaj hepatic in cazul SM.
Tratamentul colonului prin administrare rectala:
- Se folosesc:
a. Microclisme medicamentoase (eneme);
b. Spumele medicamentoase aplicate rectal.

8
 - Exista cercetari care dovedesc absorbtii bune rectale pentru substante precum: morfina, 6-
mercaptopurina, salbutamol etc.;
- Nifedipina in baze de supozitor constituie din polietilenglicoli s-a absorbit rapid, realizand concentratii
plasmatice utile in tratament de urgenta antihipertensiv.

Situatii care pot influenta absorbtia SM din colon:

- Starea de boala la nivelul intestinului poate influenta absorbtia din colon a SM;
- Diareea produce modificari in continutul de electroliti din lumenul colonului, ceea ce duce la
modificarea pH-ului si a absorbtiei;
- Diareea scade durata tranzitului ceea ce conduce la diminuarea absorbtiei;
- O scadere a duratei tranzitului este defavorabila efectului complet al medicamentelor cu cedare
prelungita.
Studiile privind absorbtia rectala a SM au aratat ca administrarea pe aceasta cale este o alternativa practica
fata de calea orala, asa cum este in cazul anticonvulsivantelor (diazepam), analgezicelor narcotice si
nenarcotice, a teofilinei, antiemeticelor etc;
In anumite cazuri, administrarea rectala poate fi o alternativa a caii intravenoase sau a altor cai parenterale
de administrare a medicamentelor.
Formularea medicamentelor rectale (natura bazei de supozitor, compozitia microclismelor etc.)
influenteaza profilul concentratiilor medicamentoase plasmatice;
Relatia intre formulare si BD s-a demonstrat clar pentru diazepam, paracetamol, indometacin, metadona.
Administrarea concomitenta a unor acceleratori (promotori) ai absorbtiei reprezinta o alta abordare pentru
modificarea absorbtiei rectale dar in acest sens mai sunt necesare studii in ceea ce priveste eficienta si siguranta.
Administrarea unor SM cu sisteme de cedare controlata cum sunt pompele osmotice sau unele hidrogeluri,
poate fi o modalitate de a imbunatati profilul concentratiilor medicamentoase plasmatice:
S-au facut progrese in evaluarea actiunii iritante locale prin administrarea rectala a medicamentelor.
Medicatia pe termen lung cu ergotamina sau acid acetilsalicilic pe cale rectala, poate provoca ulceratii. De
aceea formularea trebuie sa aiba in vedere acest aspect al terapiei pe cale rectala.

25. Structura pielii.

Epidermul este alcatuit dintr-un epiteliu stratificat si pavimentos, cornificat, celulele sale fiind in
permanenta regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutritia celulelor are loc prin difuzarea limfei
interstitiale din derm, prin intermediul membranei bazale si prin spatiile inguste (de cca 10 milimicroni), care
separa intre ele celulele vitale ale acestui strat. Epidermul este un protector mecanic contra pierderilor de apa
din straturile profunde ale pielii si impiedica patrunderea microbilor in ele. Celulele epidermului se impart,
dupa origine, aspect microscopic si functii, in 2 linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a
masei celulare si melanocitele care sunt mai putin numeroase.
Dermul sau corionul este stratul dispus sub epiderm, mai gros si format din tesut conjunctiv. Este alcatuit
din 2 straturi: a) stratul papilar superficial, spre membrana bazala, format din tesut conjunctiv, fibroblasti,
melanoblasti, fibre elastice si de reticulina, capilare sangvine si receptori nervosi; b) stratul reticular sau
profund care continua tesutul conjunctiv al stratului precedent, este bogat in fascicule de fibre colagene si lame
elastice care dau rezistenta pielii. Dermul contine glande sebacee, canale de excretie ale glandelor sudoripare,
partea dinspre suprafata a foliculilor pilosi, reteaua vasculara si receptori nervosi. Constituie scheletul rezistent
conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (si totodata reunit) de epiderm prin membrana bazala.
Membrana bazala este alcatuita dintr-o impletire de fibre epidermice si dermice. Ea indeplineste o functie
de filtru selectiv pentru substantele provenite din derm si care servesc la nutritia epidermului, dar constituie si a
2a bariera pentru substantele ce ar putea patrunde din epiderm.
9
 Hipodermul – este stratul care separa pielea de straturile subiacente. El este alcauti din lobuli de celule
grase (lipocite) continand trigliceride, cu rol de rezerva nutritiva si de izolator termic si mecanic. Acesti lobuli
sunt separati prin septuri conjunctive in care se gasesc vase si nervi.

26. Traversarea pielii de catre substantele medicamentoase.

- Aplicarea medicamentelor pe piele urmareste atingerea diferitelor regiuni ale acesteia sau absorbtia
percutanata avand ca obiectiv concentratii terapeutice plasmatice;
- Efectele de suprafata se rezuma fie la protectia pielii fata de noxele externe, fie la tratamente alea unor
afectiuni (infectii) superficiale, fie actiunea unor deodorante (actiune asupra celulelor microbiene impiedicand
descompunerea lor).

Forme adezive cutanate

- Sunt produse destinate a fi aplicate pe piele;
- Clasificare:
 Forme adezive nemedicamentoase (pentru a fixa materialul de pansament – emplaste cauciucate sau
pentru a izola/proteja pielea – pansamente adezive, gelatine);
 Forme adezive medicamentoase – pentru actiune locala si sistemica (STT).

27. Sisteme terapeutice transdermice. Structura. Exemple.

Sistemele terapeutice transdermice sunt dispozitive care servesc ca suport sau vehicul pentru una sau mai
multe substante medicamentoase, destinate a fi aplicate pe piele pe un loc delimitat, in vederea eliberarii SM cu
viteza constanta pentru a realiza o actiune sistemica.
Acestea sunt alcatuite dintr-un rezervor medicamentos acoperit de un strat impermeabil, iar pe partea opusa
o membrana polimerica sintetica avand o porozitate cunoscuta si un film adeziv pentru fixare pe tegument.
Exemple: Sisteme cu rezervor si membrana: Scopolamina pentru actiunea in raul de miscare; Nitroglicerina
pentru o actiune de prevenire a atacului de angina pectorala; Clonidina administrata in hipertensiune arteriala;
Estradiol recomandat in menopauza;
Sisteme matrita (monolitice): nitroglicerina.
Sisteme cu rezervor multilamelar: nitroglicerina.
Sisteme microcompartimentate (microrezervoare).
Climara Plasturi menopauza, Nitroderm TTS.

28. Structura anatomica a ochiului.

Anatomia ochiului: cornee, umoarea apoasa, iris, cristalin, umoarea vitroasa;
Tunicile ochiului:
- Sclerotica – membrana externa, de culoare alba, sidefie, fibroasa si rezistenta;
- Uveea: uveea anterioara si uveea posterioara. Uveea anterioara => corpul ciliar si irisul;
- Corpul ciliar: muschii ciliari si procesele ciliare;
- Irisul: membrana situata vertical in fata cristalinului este colorata diferit;
- Uveea posterioara = coroida => formeaza corpul ciliar;
- Retina – strat de celule fotosensibile situate pe partea interna a peretelui globului ocular;
- Raza de lumina => retina => nervul optic => conduce impulsurile prin chiasma optica => centrul optic
din creier;
- Retina – celule fotosensibile care receptioneaza lumina transformand-o in impuls nervos (celule cu
conuri si celule cu bastonase);

10
 - Celulele interneuronale (bipolare si orizontale) => transmit impulsul nervos de la celulele senzitive
numai in zona retinei;

Corneea
- Alcatuita din tesuturi suprapuse, lipsite de vascularizatie;
- Grosime: cca 0,5 mm in regiunea centrala;
- Sase tesuturi esentiale: epiteliul, membrana bazala, membrana Bowman, stroma, membrana Descematov
si endoteliul.
Cristalinul este o lentila biconvexa, lipsit de vase si fibre nervoase. Este perfect transparent si elastic. Are
consistenta de gel lichid.

29. Permeabilitatea si biodisponibilitatea oculara.

Barierele succesive ale ochiului, epiteliul, stroma si endoteliul reprezinta dificultati pentru absorbtia prin
cornee. SM trebuie sa posede un grad ridicat de lipofilie spre a traversa epiteliul lipofil, dar si un grad de
hidrofilie spre a strabate stroma hidrofila, deci un coeficient de repartitie intermediar; endoteliul nu este practic
limitant de viteza. SM ionizabile vor patrunde mai usor prin epiteliul lipofil in forma neionizata. In stroma, o
parte a acesteia va ioniza si va fi in echilibru cu fractiunea neionizata; fractiunea ionizata este deplasata usor, iar
la nivelul endoteliului, fractiunea neionizata va traversa membrana, substanta ajungand astfel in umoarea
apoasa a segmentului anterior al ochiului.
Exista factori care influenteaza cinetica substantei medicamentoase in sacul conjunctival.
 Permeabilitatea corneei.
 Cinetica eliminarii substantei medicamentoase de la locul aplicarii si din ochi.
 Pierderea prin fisura palpebrala in canalul nazolacrimal – 7-9 microlitri de lacrimi; turnover fiziologic: 0.1
microlitri/min; maxim 30 microlitri.
 Reflexul de lacrimare.
 Absorbtia substantei medicamentoase prin conjunctiva palpebrala si bulbara si eliminarea prin circuitul
sanguin.
Administrarea sistemica se poate face si pe cale generala. SM va ajunge cu sangele in iris si corpul ciliar.
Factori tehnologici care pot influenta BD oculara a medicamentelor aplicate local:
- Alegerea SM – se absorb mai bine cele cu coeficient de partaj lipide/apa mai mare;
- Instilarea unor colire hipotonice sau hipertonice poate determina o iritare care declanseaza reflexul de
lacrimare;
- Valoarea pH-ului lacrimilor este de 7-7,4; un pH sub 6,6 si unul peste 9 produc iritatie;
- Vascozitatea lacrimilor – vascozitatea solutiilor oftalmice este adeseori mai mare pentru a prelungi
contactul cu corneea, dar vascozitatea nu poate fi prea mare pentru a nu produce dificultati de vedere;
- Conservantii – in exces pot avea efecte nedorite, iritante sau chiar descuamante;
- Alegerea tipului de forma farmaceutica – colirele, solutii sau suspensii, au contact scurt cu corneea; in
cazul unguentelor, cedarea se prelungeste dar se recomanda folosirea lor doar noaptea deoarece produc tulburari
de vedere; implantele rigide asigura cedarea cu viteza constanta timp de o saptamana;
- Calea de administrare – in mod obisnuit se foloseste administrarea topica (picaturi, unguente); calea
sistemica (perorala sau injectabila) si injectarea intraoculara.
Cresterea biodisponibilitatii
a) Agenti de vascozitate
 derivati de celuloza, PVA, acid poliacrilic
b) Geluri
 Majoritatea agentilor de vascozitate formeaza geluri la concentratii mari in apa
 Timoptic – XE (Merck)
11
 c) Prodrug-uri
 Cresterea permeabilitatii corneei prin modificarea hidrofiliei sau lipofiliei medicamentelor
In concluzie, absorbtia SM aplicate in sacul conjunctival, prin cornee, este dependenta de numerosi factori
fiziologici si de formulare a medicamentului, iar BD oculara este mica. Administrarea frecventa sau folosirea
unor noi sisteme de administrare cu cedare controlata cresc BD oculara a medicamentelor aplicate pe cornee.

30. Anatomia si fiziologia cavitatii nazale.

Cavitatea nazala este formata din cele doua fose nazale care comunica cu exteriorul prin nari si cu faringele
prin 2 orificii numite coane; Fosele nazale comunica si cu mici cavitati, pline cu aer, sapate in oasele din jur,
numite sinusuri.
Fozele nazale sunt despartite de septul nazal si sunt captusite de mucoasa nazala.
Mucoasa nazala captuseste intreaga suprafata interna a cavitatilor nazale. Morfofunctional prezinta doua
regiuni distincte:mucoasa respiratorie cu o intindere mai mare si mucoasa olfactiva cu o suprafata foarte redusa.
Mucoasa respiratorie are un strat profund, lamina proprie mucoasei si un strat superficial, epiteliul
respirator al mucoasei nazale. Stratul profund are o bogata retea de vase sangvine si glande. Epiteliul respirator
este cilindric, stratificat, prevazut cu cili vibratili, cu rol in expulzarea particulelor de praf care au patruns in
cavitatea nazala prin clearance-ul nazal realizat impreuna cu mucusul. La nivelul coanelor, epiteliul respirator
se continua cu epiteliul mucoasei faringiene. Mucoasa nazala este umeda, datorita secretiei glandelor
mucoseroase pe care le contine (Mucusul produs de celulele mucoasei nazale asigura umiditatea, retine praful si
unele microorganisme.).
Mucoasa olfactiva, la nivelul cornetului superior si partea superioara a septului nazal este un tip de epiteliu
senzorial care formeaza organul de receptie al analizatorului olfactiv al scoartei cerebrale.

31. Medicamente aplicate pe mucoasa nazala.

Medicamente aplicate pe mucoasa nazala:
- Tratamentul unor alergii locale (cromoglicat);
- Actiune decongestiva (efedrina);
- Actiune antiinfectioasa (neomicina).
Medicamente administrate nazal pentru efectul sistemic . Sunt cele care, dupa administrarea perorala, pot fi
inactivate in tubul digestiv sau prin efectul primului pasaj hepatic; In aceasta categorie intra peptidele; S-au
facut studii care au dovedit o buna absorbtie sistemica dupa administrarea nazala in cazul propranololului,
progesteronului, xilinei, nircadipinei, metoprololului, ergotaminei etc.;
Peptidele
- Peptidele sunt polimeri scurti formati prin legarea, intr-o anumita ordine, a mai multor aminoacizi.
Legatura dintre 2 aminoacizi se numeste legatura peptidica.
Progesteronul
- Progesteronul este unul dintre hormonii vitali pentru femei, joaca un rol esential in stimularea
metabolismului si controleaza activitatile hormonale. Progesteronul joaca un rol vital si in mentinerea sarcinii.
Este produs de femei in timpul ciclului menstrual.
Nircadipina
- Blocant al canalelor de calciu care inhiba intrarea calciului in celulele musculaturii netede vasculare
generand efecte vasodilatatoare prin relaxarea musculaturii. Blocheaza intrarea calciului la nivelul miocitelor
cardiace generand efect inotrop negativ.
Ergotamina
- Este alcaloidul polipeptidic prezent in procentul cel mai mare in cornul secarei (Claviceps purpurea).
Are actiune vascoconstrictoare mai ales asupra vaselor coronare, periferice, cerebrale- actioneaza asupra
12
receptorilor adrenergici si serotoninergici. Are actiune deprimanta asupra centrului respirator, vasomotor,
termoreglator, determina cresterea tensiunii arteriale. Aceasta proprietate este utilizata in combaterea crizelor de
migrena.
Tipurile de preparate farmaceutice utilizate local: Sunt picaturile pentru nas si aerosolii;

32. Structura sistemului pulmonar

Aparatul respirator – este alcatuit din 2 parti principale:
1. Caile aeriene superioare: conductele prin care aerul atmosferic este introdus in plamani si apoi eliminat:
nas, faringe, larginge;
2. Calea pumonara: trahee, bronhii si plamani cu diferite nivele: bronhiole, alveole pulmonare.
Tractul respirator poate fi impartit in doua zone distincte: zona de conducere si zona de schimb. Zona de
conducere cuprinde ansamblul cailor aeriene de la trahee la bronhiolele terminale. Zona de schimb corespunde
acinului pulmonar cuprinzand bronhiolele respiratorii de ordinul 1, 2 sau 3, canalele alveolare si sacii alveolari
si se prezinta ca niste canale in care se deschid alveole.
Plamanii - Reprezinta principalele organe ale aparatuluin respirator si sunt situati in cavitatea toracica,
deasupra diafragmului. Au forma unor jumatati de con sectionat de la varf spre baza, masa medie a celor 2
plamani fiind de 1300 g.
Plamanii prezinta baza usor concava asezata pe diafragma si care, prin intermediul diagramului, la
dreapta este in raport cu lobul drept al ficatului, iar la stanga cu lobul stang al ficatului, cu fundul stomacului si
cu splina.
Structura plamanului
- Este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind formate dintr-un sistem de canale aeriene si dintr-o
multitudine de saci.
La nivelul cavitatii nazale, nasofaringelui, laringelui, traheei si bronhiilor exista un epiteliu
pseudostratificat, ciliat, cilindric.
Bronhiile au prezente glande mucoase si seroase. Bronhiolele poseda celule cubice cu cili si fara cili si
celule fara glande.
In ductul alveolar si alveole, epiteliul este scuamos cu o grosime de 0,1-0,5 microni.
Peretii tractului respirator sunt acoperiti de o patura de mucus cu o grosime de cca 5 micrometri.

33. Functiile sistemului pulmonar

Aparatul respirator este alcatuit din:
Aparatul respirator – este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze
dintre organism si mediul extern. In plus, prin partea superioara a cavitatii nazale la nivelul mucoasei olfactive
se percepe mirosul, iar laringele, un alt segment al aparatului respirator, datorita corzilor vocale inferioare
realizeaza fonatia.
- Caile respiratorii – organe care au rol in vehicularea aerului; cavitatea nazala si faringele formeaza caile
respiratorii superioare, iar laringele, traheea si bronhiile – caile respiratorii inferioare;
- Plamanii – organe la nivelul carora au loc schimbul de gaze (oxigen si dioxid de carbon).
Zona de conducere reprezentata de ansamblul cailor aeriene de la trahee la bronhiolele terminale ajuta la
filtrarea, umezirea si incalzirea aerului inspirat. Zona de schimb corespunde acinului pulmonar cuprinzand
bronhiolele respiratorii de ordinul 1, 2 sau 3, canalele alveolare si sacii alveolari si se prezinta ca niste canale in
care se deschid alveole.
Respiratia
- Reprezinta una din functiile esentiale ale organismelor vii, in general, functie prin care se realizeaza
aportul de oxigen din aerul ambiant pana la nivelul celular, in paralel cu eliminarea in atmosfera a dioxidului de
13
carbon realizat din metabolismul celular. Aceasta functie complexa se realizeaza cu participarea unor sistem
morfofunctionale in mai multe etape strans corelate intr-o stricta succesiune. Acestea sunt: ventilatia pulmonara,
difuziunea si schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare, transportul gazelor in sange si respiratia
celulara.

34. Factori care influenteaza depunerea particulelor medicamentoase in plamani.

Depunerea particulelor de aerosoli in aparatul respirator este influentata de numerosi factori:
1. Parametrii fizico-chimici ai SM:
- Forma;
- Marime;
- Diametru;
- Densitate;
- Sarcina electrica.
2. Parametri farmaceutico-tehnologici:
- Forma farmaceutica;
- pH;
- doza de SM;
- promotor;
- distributia marimii particulei.
3. Factori anatomo-fiziologici:
- Umiditate;
- Stari patologice si caracteristicile respiratiei.

35. Absorbtia substantelor medicamentoase administrate pe cale pulmonara.

Administrarea medicamentelor pe cale pulmonara. Inhalatia inseamna inspirarea in scop terapeutic a diferitelor
gaze, lichide sau substantelor medicamentoase fin pulverizate.
Administrarea unor medicamente pe cale pulmonara sub forma de aerosoli se face pentru tratamentul unor
afectiuni ale tractului respirator dar si pentru absorbtiile sistemice ale unor molecule, care pot fi degradate sau
care nu se absorb dupa administrrarea pe cale orala.
Aerosoli:
-sunt prep farmaceutitce sub forma de particule fine,dispersate in aer sau alt gaz cu ajutorul unor dispositive
special,destinate aplicarii la niv cailor respiratorii,pe piele sau mucosae
-termenul de aerosol se refera la sistemul fizic eterogen de dispersie a particulelor lichide sau solide intr-un
mediu gazos
-prin aerosol medicamentos se intelege un preparat farmaceutic al carui continut sub presiune intr-un recipient
rezistent este expluzat cu putere de catre un agent propulsator printr-o valva ce provoaca o dispersare omogena
a solutiei sau a suspensiei subst active in faza gazoasa(aerul sau propulsatorul volatilizat)
Posibilitati de crestere a absorbtiei la nivelul mucoasei nazale:
-prezenta agentilor de crestere a vascozitatii
-aplicarea unor produse bioadezive deterina o stationare prelungita,cu posibilitatea unei cresteri a
biodisponibilitatii sistemice
In scopul eliberarii medicamentului sub forma de aerosol se folosesc:
1. Recipiente presurizate de conditionare si preparare a aerosolilor, unele cu valva dozatoare;
2. Nebulizatoare;
3. Inhalatoare pentru pulberi.

36. Caile de administrare parenterala a medicamentelor. Enumerare.

14
 Prin cale parenterală, în strictul înţeles al cuvântului, se înţeleg căile care ocolesc tubul digestiv. Sunt
reprezentate de calea intravasculara (intravenoasa sau intraarteriala) si extravasculara, mai obisnuite fiind calea
intramusculara si subcutanata, dar, pe langa acestea, se folosesc si altele: intradermica, intraspinala,
intramedulara, subarahnoidiana, intratecala, intracisternala, peridurala, intraarticulara, intracardiaca,
intrapleurala, intraperitoneala etc.

37. Calea intravenoasa.Caracterizare. Aspecte biofarmaceutice.

Calea intravenoasa este utilizata pentru a injecta direct intr-o vena solutia medicamentoasa apoasa spre a
obtine un efect rapid si previzibil sau pentru a evita iritarea altor tesuturi. Se pot administra solutii injectabile in
volume mici, incet sau se pot administra volume mari de solutii perfuzabile.
Solutia injectiei administrata i.v. realizeaza imediat in sange o concetratie maxima doarece amestecarea cu
sangele are loc in cca 4 minute. Prin administrare i.v. intreaga doza a medicamentului este biodisponibila.
Riscuri: iritatie, realizarea unor concentratii mari la organul tinta si instalarea socului medicamentos,
dificultatea contracararii unui efect nedorit sau a unui efect toxic prin supradozare cu exceptia administrarii
unui antidot, daca acesta exista.
Durata actiunii medicamentului depinde de marimea dozei si de proprietatile farmacocinetice ale SM.
Timpul de injumatatire al SM depinde de structura sa chimica si de faptul ca eliminarea este un proces de
ordinul I, si nu de marimea dozei.
Locul de administrare este in venele proximale mari, cum sunt cele ale bratelor.
Perfuzarea i.v. de cantitati mari de lichide (100-1000 mL) se face pentru reechilibrare hidro-elecrolitica,
acido-bazica, inlocuirea unui volum de lichid pierdut (inlocuitori de plasma), nutritie parenterala etc.
Administrarea cantitatilor mari de lichide de uz parenteral se face cu ajutorul unui cateter luand masuri de
precautie pentru evitarea infectiilor locale sau sistemice precum si a tromboflebitelor.
Injectarea substantelor medicamentoase in lumenul venos. Nu se injecteaza niciodata aer in lumenul vaselor.
Aerul va fi eliminat din seringa inainte de inceperea injectiei. Daca totusi a ramas o oarecare cantitate de aer in
seringa, acesta nu se va introduce in vena. Cantitati mici de aer nu produc tulburari sesizabile sau apreciabile.
Patrunderea lui brusca in cantitate mai mare produce uneori embolii gazoase mortale.
Se va utiliza calea intravenoasa sau intraarteriala in cazul in care se asteapta o actiune prompta sau cel
putin foarte rapida, precum si atunci cand substantele medicamentoase, introduse printre tesuturi, ar determina
distructii tisulare, nefiind suportata de celulele tesuturilor moi. Daca calea intravenoasa din cauza particulelor
anatomice ale blonavului nu poate fi abordata se recurge la calea intramedulara.

38. Administrarea intraarteriala. Caracterizare. Aspecte biofarmaceutice.

Administrarea intraarteriala este tot o cale de administrare directa in circulatia sistemica, dar este mult mai
periculoasa si este mult mai rar folosita. Ea se foloseste uneori in clinica, la pacienti la care plasarea cateterului
se face sub observare radiologica, dupa descoperirea arterei. Efectul medicamentos este instantaneu.
Se va utiliza calea intravenoasa sau intraarteriala in cazul in care se asteapta o actiune prompta sau cel
putin foarte rapida, precum si atunci cand substantele medicamentoase, introduse printre tesuturi, ar determina
distructii tisulare, nefiind suportata de celulele tesuturilor moi. Daca calea intravenoasa din cauza particulelor
anatomice ale blonavului nu poate fi abordata se recurge la calea intramedulara.

39. Calea intramusculara. Caracterizare. Aspecte biofarmaceutice.

Administrarea i.m. este a 2a in urma caii intravasculare in ceea ce priveste rapiditatea manifestarii
raspunsului. Injectiile se fac de obicei in muschii gluteal, deltoid sau vastul lateral. Se injecteaza volume de
medicament intre 1-5 mL, rar 10 mL.
Riscuri: iritarea muschiului sau a terminatiilor nervoase, mai ales din cauza unor tehnici de administrare
necorespunzatoare.

15
 Pe cale i.m. se administreaza majoritatea tipurilor de medicamente injectabile: solutii apoase sau uleioase,
suspensii apoase sau uleioase, emulsii ulei in apa sau apa in ulei, solutii sau suspensii obtinute ex-tempore din
pulberi destinate prepararii de medicamente injectabile.
Dupa administrare in muschii striati se formeaza un depozit medicamentos la locul injectarii, din care se
cedeaza SM care se absoarbe apoi in circulatia generala. Absorbtia se face deci cu viteze diferite in functie de
tipul de sistem dispers medicamentos, fiind mai rapida din solutii si mai lenta din suspensii. Concentratia
maxima plasmatica apare la 1-2 ore dupa injectarea dozei. Alti factori care pot influenta viteza absorbtiei
depind de vascozitatea preparatului administrat, concentratia SM si marimea particulelor in cazul suspensiilor,
natura vehiculului, volumul de medicament injectat, circulatia capilara sangvina din tesut etc.
Se va recurge la calea intramusculara daca denistatea medicamentelor este mai mare, daca prin stagnarea
printre tesuturi ar provoca iritatia acestora, daca efectul urmarit trebuie sa se instaleze rapid, precum si daca
intarzierea resorbtiei ar produce modificari in compozitia medicamentului injectat.
Tesutul muscular este foarte bine vascularizat, bogat in vase limfatice, din care motiv resorbtia acestor injectii
incepe imediat, 3-10 min, mare parte din substantele introduse patrund in circulatie.
De la aceste reguli fac exceptie unele medicamente uleioase sau cele inglobate in substante speciale, care
franeaza resorbtia tocmai cu scopul de a prelungi si de a permanentiza, pe o oarecare perioada de timp, actiunea
medicamentelor.

40. Calea subcutanata. Caracterizare. Aspecte biofarmaceutice.

Administrarea s.c. se face la nivelul tesutului s.c., sub piele, unde se gaseste plexurile subpapilar si
subdermic ale pielii, care conduc sangele din capilare direct in sistemul venos. Locurile administrarii: cele mai
multe portiuni ale bratelor si picioarelor precum si abdomenul.
Se injecteaza cantitati mici de medicament, de pana la 1 mL, max 2 mL. SM administrate pe aceasta cale se
absorb cu o viteza mai mica decat cele administrate i.v. sau i.m. si marimea absorbtiei poate fi si ea mai mica.
Exista cazuri cand se admnistreaza s.c. solutii de glucoza sau electroliti in cantitati de 250-1000 mL.
Aceasta abordare se face cand venele nu mai pot fi folosite pentru administrare. Exista riscul iritarii tesutului.
Preluarea lichidului in circulatie se face mai dificil, de aceea se asociaza cu hialuronidaza pentru a creste
absorbtia si a reduce distensia tesutului.
Se va alege calea subcutanata in cazul substantelor usor resorbabile, de densitate mica, cu presiune
osmotica apropiata de cea a organismului, care nu provoaca iritatia sau lipoliza tesutului celular adipos sub
piele. Din cauza vascularizatiei relative mai sarace a acestor straturi, resorbtia injectiei cutanate apare de obicei
la 5-10 min dupa administrare si dureaza in functie de volumul lor.

41. Alte cai parenterale. Enumerare. Caracterizare.

- Intratecal – se foloseste pentru administrarea medicamentelor in lichidul cerebro-spinal, in spatiul
subarahnoid. Se administreaza 1-2 mL, dupa ce in prealabil s-a scoc acelasi volum de lichid cerebro-spinal, spre
a nu crea o presiune asupra radacinii nervilor spinali;
- Intracisternal – injectare direct in regiunea caudala a creierului, in cisterna intracraniala, intre cerebel si
medulla oblongata;
- Epidural (peridural) – injectare in afara membranei durale, in canalele spinal si caudal;
- Intraduraral – in membrana durala, pentru anestezie durala;
- Intraarticular – intr-o articulatie, de obicei pentru efect local (antiinflamator);
- Intracardiac – injectie direct in inima (stimularea cu epinefrina in atac sever de cord); Calea
intracardiaca – este o cale de extrema urgenta, se foloseste cand inima nu mai este in stare sa asigure transportul
medicamentelor pana la nivelul ei. Injectarea intracardiaca. Este o interventie eroica de extrema urgenta, prin
care se introduc in sistemul circulator, prin organul central, substante medicamentoase de importanta vitala. Ea

16
se aplica in starea de sincopa cardica, unde miocardul nu a fost in prealabil alterat in masura prea intensa, cum
sunt accidentele anesteziei, socul traumatic si hemoragie, unele intoxicatii. Pentru injectiile intracardiace se
utilizeaza o seringa cu volumul mic 1-2 ml, cu ac lung de 8-10 cm, foarte subtire, rezistent dar elastic. Se
injecteaza incet substanta medicamentoasa si apoi, cu o miscare brusca e scos acul. Plaga de intepare a acului
este suportata de miocard fara nicio consecinta.
- Intrapleural – in cavitatea pleurala sau plamani;
- Intradermic – in piele, in cazul testelor de alergie. Injectiile intradermice - sunt utilizate mai mult ca
scop de diagnostic (intradermoreactii); aplicarea lor terapeutica are o sfera mai restransa.
- Injectarea intrarahidiana. Se face in spatiul subarahnoidian. Scopul introducerii subarahnoidiene a
substantelor medicamentoase poate fi anesteziant sau terapeutic. Pentru anestezie se utilizeaza in cazul
operatiilor abdominale si ginecologice, precum si in chirurgia ortopedica a membrelor inferioare. Ca metode
terapeutice se utilizeaza pentru introducerea antibioticelor, a serurilor terapeutice, precum si a unor preparate
corticosprarenale, in spatiul subarahnoidian.

42. Vasele sanguine. Caracterizare.

Vasele sangvine formeaza o componenta a sistemului circulator sangvin. Ele sunt reprezentate de artere
( vasele care transporta sangele de la inima spre tesuturi), de capilare (la nivelul carora se realizeaza
schimburile dintre sange si tesuturi) si de vene (vasele care transporta sangele de la tesuturi spre inima).
Vasele micii circulatii sau pulmonare. Mica circulatie incepe de la ventriculul drept de unde sangele venos
este transportat la plamani prin arterele pulmonare si este adus in atriul stang prin venele pulmonare.
Vasele marii circulatii. Marea circulatie incepe in ventriculul stang cu artera aorta, prin ramurile careia
transporta sangele arterial in toate partile corpului. Din reteaua capilara, sangele venos este adus, prin sistemul
venelor cave superioare si inferioare, in atriul drept.
Dpdv al alcatuirii, sistemul cardivascular are o alcatuire unitara avand peretele format din 3 straturi
principale: intima, medie si adventice.
Arterele, al caror calibru descreste de la inima spre reteaua capilara, se impart in mari, mijlocii si mici sau
arteriole. Venele, al caror calibru creste de la capilare la inima, se impart in venule, vene mijlocii si vene mari.
Intima este stratul intern al peretelui vascular si este alcatuita din endoteliu (un strat de celule turtite), sub
endoteliu se gaseste un strat conjunctiv cu substanta fundamentala bogata in mucopolizaharide, si membrna
elastica interna.
Media este o tunica cu structura diferita in functie de tipul de vase (fibre elastice sau fibre musculare).
Adventicea este formata din tesut conjunctiv cu fibre colagene si fibre elastice.
Capilarele sunt in jur de 5 milioane. Peretele capilar este alcatuit din endoteliu, membrana bazala si
periteliu.

43. Factori biofarmaceutici la administrarea parenterala a medicamentelor. Prezentare

generala.
Factori biofarmaceutici la administrarea parenterala a medicamentelor
- administrarea unei solutii injectabile direct in sange pe cale i.v. este urmata de procesele de distributie,
metabolizare si excretie;
- concentratia SM la locul actiunii farmacologice este proportionala (nu necesar egala) cu concentratia in
plasma;
- factorii care influenteaza concentratia SM in plasma influenteaza concentratia la locul actiunii.
Factorii cei mai importanti care determina concentratia medicamentoasa in plasma sunt:
1. modul de administrare a medicamentului;
2. preluarea sa de catre tesuturile organismului;
17
 3. eliminarea SM din organism.
Aceste procese includ: absorbtia SM (exceptie administrarea i.v.), distributia, metabolizarea, excretia, adica
farmacocinetica SM in organism.
- Interactiunea cu receptorii biologici specifici reprezinta etapa farmacologica a actiunii medicamentului,
care va conduce la efectul clinic al acestuia;
- In cazul administrarii i.v. medicamentul este introdus direct in circulatia generala fara a avea loc un
proces de absorbtie. Nivelul concentratiilor plasmatice depinde de marimea dozei si viteza de injectare. Daca se
administreaza o doza rapid (bolus), concentratia maxima se atinge imediat dupa terminarea injectarii. Apoi
concentratia plasmatica scade progresiv, ca urmare a distributiei in tesuturi si in organe si a eliminarii prin
metabolizare si/sau excretie urinara.

44. Etapele absorbtiei substantei medicamentoase din forma farmaceutica administrata i.m.
sau s.c. in sange
Modelul absorbtiei SM din forma farmaceutica administrata i.m. sau s.c. in sange:
- Etapa 1: cedarea SM din forma farmaceutica in lichidul biologic;
- Etapa 2: difuzeaza SM din forma farmaceutica din lichidul biologic la membrana absorbanta;
- Etapa 3: transferul SM din membrana biologica in sange;
- Etapa 4: transportul SM prin sange.

45. Absorbtia vaginala. Aspecte biofarmaceutice.

- In trecut, administrarea pe cale vaginala a unor medicamente a fost facuta fara a avea in vedere
posibilitatea absorbtiei SM prin epiteliul vaginal (pentru actiune exclusiv locala!!);
- Studiile recente au dovedit ca administrarea vaginala a unor medicamente determina o absorbtie in
circulatia sistemica a unor SM, surprinzator de mare (steroizi, hormoni sexuali);
- S-a constatat ca secretia ciclica de hormoni estrogeni in ciclul ovarian induce variatii in histologia,
biochimia si fiziologia vaginului, prin urmare mucoasa vaginala poate suferi variatii ciclice si in
comportamentul la permeabilitatea fata de SM;
- Valoarea pH-ului normal este de 4-5 si este determinat de acidul lactic format din glicogen sub influenta
bacilului Doderlein. Cantitatile de glicogen sunt influentate de estrogeni; lumenul vaginal este o zona nesterila,
aici existand specii de Lactobacillus, Bacteroides, Staphylococcus epidermidis, bacterii partial patogene.

46. Aspecte anatomice si fiziologice ale vaginului.

- Este un conduct musculo-membranos, median, nepereche, extensibil si elastic avand rol in timpul
actului sexual si servind drept canal de trecere a fatului.
- Structura vaginului cuprinde 3 tunici:
 Tunica externa sau adventicea, bogata in vase de sange (vene);
 Medie sau musculara, formata din fibre musculare netede;
 Interna sau mucoasa vaginala, se continua in partea inferioara in mucoasa vulvara, in partea superioara
cu mucoasa colului uterin.
- S-a constatat ca secretia ciclica de hormoni estrogeni in ciclul ovarian induce variatii in histologia,
biochimia si fiziologia vaginului, prin urmare mucoasa vaginala poate suferi variatii ciclice si in
comportamentul la permeabilitatea fata de SM;
- Valoarea pH-ului normal este de 4-5. Sub influenta unui estrogen, celulele mature din stratul superficial
care contin cantitati mari de glicogen, acesta este metabolizat la acid lactic in canalul vaginal pe care il mentine
la un pH acid. Valoarea pH-ului acid este reglata si de productia de alti hormone ovarieni. Lumenul vaginal este
18
o zona nesterila, printre microorganismele prezente numarandu-se specii de Lactobacillus, Bacteroides,
Staphylococcus epidermidis, bacteria potential patogene.
- Activitatea sexual diminueaza in timpul fazei luteale, iar aceasta este insotita si de actiunea progesterone
asupra vaginului; estradiolul are de asemenea actiune asupra mucoasei vaginale;
- In conditii de nestimulare, vaginul consta intr-un spatiu luminal potential, formand un tub colapsat.
Stratul muscular este capabil de contractare dar si de o enorma dilatare. Anumite variatii pot avea loc si ca
urmare a excitarii sexuale. Aceste variatii pot avea unele consecinte asupra rezidentei pe termen lung a inelelor
contraceptive intravaginale.

47. Absorbtia si efectul medicamentos la nivel vaginal.

- Dupa aplicarea unui medicament sau a unui inel medicamentos intravaginal au loc o serie de procese de
cedare a SM si de absorbtie;
- Cedarea din produsul farmaceutic sau sistemul de cedare, repartitia apoi difuzia prin fluidul secretiei
vaginale, preluarea si apoi patrunderea prin mucoasa vaginala, apoi transportul si distribuitia medicamentelor
absorbite in sangele sau limfa circulanta pana la locul actiunii;
- In scopul studierii permeabilitatii vaginale se folosesc modele similare cu cel uman dintre care cele mai
utilizate fiind iepurele si maimuta;
- Permeabilitatea membranei este proportionala cu cresterea lipofiliei compusilor studiati. In cazul
compusilor ionizabili, coeficientul de permeabilitate depinde de pH, forma neionizata avand o permeabilitate
mai mare;
- In literatura exista numeroase exemple care arata absorbtia sistemica semnificativa dupa administrare
vaginala;
- Astfel, administrarea de estrogeni pentru terapia de substitutie a aratat o absorbtie corespunzatoare:
estrona, 17-beta-estradiol, estriol. Estrogenii s-au folosit cu succes in tratamentul deficientei de estrogeni
postmenopauza;
- Progesterona se absoarbe bine dupa administrare vaginala sub forma de supozitoare. Nivelul plasmatic
creste rapid, ajungand la un maxim dupa aproximativ 3 ore de la administrare;
- Dintre SM antimicrobiene s-a cercetat absorbtia penicilinei administrata pe cale vaginala in supozitoare,
care conduce la niveluri terapeutice;
- In schimb, administrarea vaginala sub forma de creme a econazolului, miconazolului, clotrimazolului,
nu a condus la niveluri semnificative in circulatia generala.

48. Aspecte anatomice si fiziologice ale uterului.

Organ muscular cavitar median nepereche in care se dezvolta fatul care la sfarsitul sarcinii este expulzat la
exterior impreuna cu anexele sale, are forma unui trunchi de con, turtit antero-posterior cu varful orientat in jos,
prezinta in partea mijlocie o ingustare (istm) care il separa in corpul uterin si col uterin.
Peretele uterin are 3 straturi. Endometrul este stratul interior al peretelui uterin si este o membrane
mucoasa. Consta dintr-un epiteliu marginal si tesut conectiv.
Miometrul este al doilea strat, subtire, muscular, din fibre muscular netede intr-un tesut conectiv.
Peritoneul acopera suprafata externa a uterului si este legat de cavitatea pelviana prin ligamente strabatute
de arterele uterine.
Histologic, ciclul menstrual are doua faze: primele 14 zile (cu incepere din prima zi in care apare
sangerarea) este faza foliculara si urmatoarele 14 zile, faza luteala. In faza foliculara se secreta estradiol din
ovar iar foliculul ovarian creste si se deplaseaza la suprafata ovarului. Ovulatia se manifesta normal in ziua 14.
In faza urmatoare, luteala, corpul luteal este active initial, apoi degenereaza inaintea urmatoarei mentruatii.

19
 Estradiolul cat si progesterone sunt metabolizati de ficat. Estradiolul se transforma in estrona, estriol si alti
metabolite si se excreta in urina. Progesteronul se metabolizeaza la pregnandiol care se excreta glucuronidat.

49. Dispozitive intrauterine.

- Dispozitivele intrauterine contraceptive sunt folosite pentru controlul fertilitatii;
- Folosirea lor este o alternativa la pilulele contraceptive orale la femeile care acuza reactii adverse la
utilizarea lor;
- Eficienta dispozitivelor intrauterine depinde si de marimea suprafetei lor de contact cu uterul. Din
pacate aceasta favorizeaza iritarea, sangerarea si eliminarea sau scoaterea lor.
- Cuprul este citotoxic in concentratii suficient de mari;
- Ionul de cupru este un inhibitor al 17-beta estradiolului;
- Cuprul este cedat continuu prin ionizare si chelatare. Cantitatea cedata pe zi este de aproximativ 10
micrograme;
- Concentratia cuprului in lichidul uterin influenteaza efectul contraceptiv;
- Un alt tip de dispozitiv intrauterin este cel care contine hormoni. Un astfel de dispozitiv este cel cu
progesterona;
- Dispozitivul comercializat Progestasert cedeaza 65 microni pe zi. Cedarea cu viteza constanta dureaza
aproximativ 1 an;
- Progesterona se elimina din organism prin metabolizare. De aceea actiunea fertilizanta poate fi asigurata
doar de doze mari de progesterona sau de administrarea de levonorgestrel, un analog sintetic care rezista
metabolismului hepatic;
- Dupa administrare, progesterona se elibereaza local, apoi este absorbita in circulatia generala si urmeaza
apoi procesele farmacocinetice;
- Concentratiile uterine cu progesterona cresc iar efectul contraceptiv s-a dovedit clinic;
- S-au cercetat si fabricat si sisteme intrauterine de tip matrita, non-biodegradabile sau biodegradabile cu
progesterona.

50. Biofarmacia. Definitie. Evolutie.

Studiaza masura si cinetica eliberarii principiului activ din forma farmaceutica, precum si absorbtia
acestuia in corelatie cu factorii de tehnica farmaceutica, fizico-chimici si fiziologici la nivelul caii de
administrare. Prin extensie studiul in vitro privind eliberarea din forma farmaceutica avand in vedere corelarea
acestuia cu fenomenele in vivo, apartine tot de domeniul biofarmaciei.

51. Farmacocinetica- definitie

Se ocupa, dupa cum arata si numele (farmacon- medicament si kinetos- miscare) cu studiul fenomenelor de
transfer al medicamentelor in organism si in principal cu studiul evolutiei concentratiei acestora in sange.
Fazele principale ale evolutiei medicamentului in organism sunt:
Absorbtia, distributia, metabolismul si eliminarea. Se vorbeste despre lantul “eliberare – absorbtie-
metabolizare- eliminare.” (LADME – liberation, absorbtion, distribution, metabolism).

52. Farmacocinetica clinica –definitie

Domeniul este de importanta maxima pentru farmacist pentru aceea ca, in ultimele doua decenii a aparut o
noua specialitate farmaceutica – “farmacie clinica”. Farmacistul clinician este acela care individualizeaza
tratamentul medicamentos in functie de anumiti parametri generali ai pacientului (greutate, varsta,sex), de unii
parametri fiziologici sau fiziopatologici (in general gradul de afectare al rinichiului si al ficatului) si, atunci

20
cand se dispune si de concetratia medicamentului la unul sau mai multe momente date, de parametrii
farmacocinetici individuali. Un caz special il prezinta medicamentele care sunt metabolizate diferit in functie de
particularitati genetice in tipul si cantitatea de enzime ale pacientului
In acelasi context, medicul poate individualiza tratamentul in functie de stadiul bolii, stabilind limitele
inferioara si superioara optime pentru concentratiile plasmatice ale medicamentului in functie de balanta intre
eficienta si siguranta asociate medicamentului, bolnavului si bolii.

53. Rolul farmacistului clinician in sistemul de sanatate.

Farmacistul clinician este acela care individualizeaza tratamentul medicamentos in functie de anumiti
parametri generali ai pacientului (greutate, varsta,sex), de unii parametri fiziologici sau fiziopatologici (in
general gradul de afectare al rinichiului si al ficatului) si, atunci cand se dispune si de concetratia
medicamentului la unul sau mai multe momente date, de parametrii farmacocinetici individuali. Un caz special
il prezinta medicamentele care sunt metabolizate diferit in functie de particularitati genetice in tipul si cantitatea
de enzime ale pacientului

54. Caile de administrare ale medicamentelor- prezentare generala.

In functie de proprietatile si scopul administrarii substantele medicamentoase pot fi introduse in organism
pe diferite cai. De caile de administrare depinde: viteza evolutiei efectului, expresia si durata lui.
Caile existente de administrare deobicei se subdivid in: enterale (prin tubul digestiv) si parenterale
(ocolind tubul digestiv).
-enterale: - perorala, bucala, sublinguala, rectala
-parenterale: - caile injectabile (cu incizia tegumentelor): subcutanata, intramusculara, iv, intraarteriala,
intrasternala, intraperitoneala, subarahnoidiana, intraosoasa,samd.
-Alte cai: inhalatorie, cutanata, nazala, conjunctivala, vaginala, uretrala, colonica.
Fiecare din caile mentionate are avantajele si dezavantajele sale.

55. Transportul substantelor medicamentoase prin membrane biologice.

Traversarea barierelor biologice depinde atit de medicament cat si de organism.
medicament Organism
-structura chimica -pH-ul mediului
-masa(greutatea ) moleculara -presiunea hidrostatica
-solubilitatea in apa si grasimi -gradul de vascularizare a tesutului
-constanta de ionizare (pKa) -tipul membrane sau barierei biologice
-afinitatea pentru tesut -starea si permeabilitatea capilarelor
-concentratia plasmatica si interstitiala -masa tesutului
Transportul prin membrana se efectueaza:
1.foarte usor trec moleculele cu coeficient de repartitie lipide/apa mare
2.usor trec substantele cu: masa moleculara mica ,lipofilie mare,nedisociate.
3.greu trec substante cu masa moleculara mare, cuplate cu proteinele, ionizate (disociate).
Membranele joaca un rol important in viata celulelor, ele determinand absorbtia,distributia si eliminarea
medicamentului in organism si sunt tinta principal actiuniii multor preparate farmacologice.De aici reiese
marele interes pe care il manifesta farmacologia fata de interactiunea medicamentelor cu structurile
membranare.

56. Tipurile de transport prin membrane.

Tipurile de transport prin membrane:
21
 pasiv specializat
-filtrare -transport active
-difuziune simpla -difuziune de schimb
-difuziune facilitate
-pinocitoza

57. Factorii ce influenteaza transportul s.m. prin membrane si bariere biologice

Dependenti de substanta medicamentoasa:
-structura chimica
-masa moleculara
-constanta( pKa) si gradul de ionizare
-liposolubilitatea
-doza si concentratie
Dependenti de membrana:
-tipul membrane
-lipidele
-porii
-sistemele active de transport
-polarizarea
-starea fiziologica si patologica.
Dependenti de mediul de pe cele doua suprafete ale membranei :
-pH-ul mediului
-proteine
-vascularizarea si debitul sanguin
-alte substante.

58. Exemple de bariere biologice.

Bariera biologica reprezinta o regiune (sau mai multe regiuni) care opune rezistenta trecerii materialului care
difuzeaza.
Absorbtia si distributia substantei medicamentoase sunt influentate in mod semnificativ, de bariere biologice
care se intalnesc in calea lor: mucoasa gastrica si intestinala, pielea, bariera hemato-encefalica, peretii
capilarelor, bariera placentara, epiteliul glandelor mamare, bariera hemato-alveolara, hemato-oftalmica.

59. Bariera hemato-encefalica- caracterizare

Bariera hemato-encefalică este cea mai complexă barieră din punct de vedere anatomic şi fiziologic.
Permeabilitatea acestei bariere determină gradul de acţiune centrală a medicamentelor, prezentînd astfel un
interes deosebit pentru farmacologie. Compuşii polari pătrund greu prin bariera hemato-encefalică. Moleculele
liposolubile pătrund uşor în encefal. Însă există sectoare mici ale creierului (neurohipofiza, epifiza, hipotalamus
etc.) unde bariera este, practic, penitrabilă pentru metaboliţi, macromolecule şi medicamente. Trebuie de mai
menţionat că în unele stări patologice (inflamaţia meningelor, şocul traumatic, boala actinică etc.)
permeabilitatea BHE creşte în general, şi pentru medicamente în special. În SNC se deosebesc încă următoarele
bariere: substanţa encefalului şi licvorul cefalo-rahidian; şi licvor şi sânge. După particularităţi sunt analogice
BHE, însă suprafaţa de schimb este de 2-3 ori mai mare.

60. Bariera placentara.- caracterizare.

22
 Bariera placentară se prezintă ca o barieră biologică complexă. La începutul gravidităţii este foarte
poroasă (pătrund şi eritrocite); mai târziu ea se întăreşte întrucâtva şi capătă toate proprietăţile de membrană
lipidică cu transport activ al metaboliţilor. Preparatele farmacologice uşor penetrează această barieră. Unele
preparate pot chiar să se concentreze în organismul fătului (digitoxina, izoniazida depăşind de 1,5-2 ori). Alte
preparate (antibioticele penicilina, streptomicina, de asemeni, cafeina) se determină în sângele fătului în
cantităţi mai mici (50-70%) decât în sângele mamei.

61. Epiteliul glandelor mamare- caracterizare.

Epiteliul glandelor mamare se comportă ca o membrană lipidică care desparte sângele cu un pH foarte
stabil (7,4) de lapte, aciditatea căruia e mai variabilă (pH= 6,5 – 7,0). În aceste condiţii epiteliul este mai
permeabil pentru medicamentele bazice care se pot concentra în lapte. De aceea alcaloizii şi alte substanţe
medicamentoase cu caracter bazic se administrează mamelor care alăptează copiii cu mare prudenţă.

62. Distribuirea medicamentelor in organism- prezentare generala.

Pe masura resorbtiei in sange,substantele medicamentoase se supun unei distributii neuniforme in organe
si tesuturi,deseori complexe,ce influenteaza semnificativ intensitatea si durata actiunii curative si toxice.
Distribuirea include:
 Transportul in sange –transportarea medicamentelor de la nivelul capilarelor caii de absorbtie la nivelul
capilarelor tesutului de actiune.
 Difuziunea in tesuturi -trecerea medicamentelor din compartimentul intravascular in:
 Interstitial prin membrana capilara
 Intracelular prin membrana celulara
 Distribuirea propriu-zisa –distribuirea in compartimente hidrice (intravascular, intercelular, intracelular)
si tesuturi(uniforma,selectiva, bifazica).
 Fixarea in tesuturi –stocare,legarea cu proteinele (plasmatice si tisulare ) si cu substraturi receptoare.

63. Transportul s.m. in sange.

SM pot fi transportate in plasma sub forma libera, dizolvata in plasma sau sub forma legata de proteinele
plasmatice (de depozit): alfa1-glicoproteina acida, albumine, gama-globuline..
Putine medicamente realizeaza concentratii semnificative in elementele figurate; ex:
- Antimalaricele se distribuie intens in hematii;
- Ciclosporina A se distribuie in elementele figurate (hematii & leucocite) si in plasma;
- Petidina se distribuie in plasma si in eritrocite (mai intens la tineri).
- Chinidina, clorpromazina, imipramina, pentazocina
- lipoproteinele
Pentru unele substante biologic importante exista proteine speciale care infaptuiesc transportul in organele
consumatoare (ex: siderofilina care aprovizioneaza cu fier maduva).

64. Rolul fractiilor libera si cuplata din sange.

Rolul fractiilor libera si cuplata
 Fractia libera:
-responsabila de efectul farmacologic
-capabila sa penetreze prin membranele si barierele fiziologice
-se supune biotransformarii
-se poate elimina mai rapid
-determina o latenta mai mica, o potenta mai mare si o durata mai scurta de actiune

23
  Fractia cuplata:
-esteinactiva farmacologic
-reprezinta un depozit sanguin (echilibru dinamic cu fractia libera )
-latenta si durata de actiune mare
-intensitatea efectului redusa
-se metabolizeaza si se elimina mai greu
-limiteaza procesele de difuziune prin membranele si barierele fiziologice si distributia
-creste hidrosolubilitatea preparatelor liposolubile cu consecinte positive.
-poate capata proprietati antigenice
-la proportia de cuplare cu proteinele peste 90% se pot constata interactiuni medicamentoase.
-capacitatea sangelui de a lega medicamente semnificativ scade in patologia ficatului,combustiii mari,
diferite hipoproteinemii s.a.
Fractia libera difuzeaza in faza apoasa a organismului. Distribuirea sa mai departe a preparatului depinde
de liposolubiliatea si afinitatea lui tisulara. Substantele cu liposolubilitate majora treptat se redistribuie in
grasimile depozitelor adipoase cu circulatie sanguine lenta,formand rezerva adipoasa.Unele preparate poseda o
afinitate chimica selectiva fata de anumite organe,tesuturi si sunt capabile sa formeze in ele rezerva tisulara (de
ex. Concentratia unor glicozide cardiace in miocard e de 4-10 ori mai mare decat cea plasmatica).In intregime
distribuirea medicamentelor se supune acelorasi legi care au fost mentionate mai sus.

65. Transformarile chimice ale substantelor medicamentoase in organism.

Problemei biotransformarii medicamentelor,substantelor toxice si in general a xenobioticelor actualmente
acorda o atentie deosebita nu numai farmacologii,dar si toxicologii,oncologii,ingienistii,etc.Aceasta se explica
prin aceea ca in ultimii ani drastic sa inrautatit starea ecologica.Legile biotransformarii medicamentului sunt
universal si au aplicabilitate de aseamenea si pentru substante toxice.
Scopul strategic al biotransformarii este transformarea substantelor heterogene si potential periculoase
pentru organism in substante destul de hidrosolubile ca aceastea cat mai repede sa se elimine cu urina (calea
principala) bila,transpiratie,s.a.

66. Epurarea medicamentelor- prezentare generala.

Epurarea este etapa farmacocinetica in care structura chimica medicamentoasa este degradata si
eliminata din organism. Se poate face prin doua procese: biotransformarea (metabolizarea) si eliminarea
(excretia)
Biotransformarea reprezinta etapa de transformare a structurii chimice a medicamentului, rezultand
metaboliti. Este o reactie de detoxifiere specifica organismului. Prin:
Substantele medicamentoase pot fi: nemetabolizate (putine), ca de ex: substante -rinichi
anorganice hidrofile
-bila sau total
(saruri de Li) si substante gazoase si volatile (ca narcoticele); metabolizate, partial
(majoritatea), cand se obtin in general metaboliti cu hidrosolubilitate mai mare. -intestin
Metabolitii pot fi:
inactivi, activi, toxici, netoxici. -plamani
I etapa:Exemple de medicamente metabolizate II etapa: laconjugare -pieletip de actiune:
metaboliti activi: metaboliti cu acelasi
fenacetinaparacetamol, diazepam
-metabolizarea oxazepam, codeinamorfina, prednison-lapte
-glucoconjugare prednisolon; metaboliti cu
alt tip de actiune:
-oxidare microzomiala si fenilbutazona (antiinflamator)
-acetilconjugare fenil hidroxibutil fenazona -saliva
(util in guta).
Locul biotransformarilor. Poate-sulfoconjugare
nemicrozomiala(in -transpiratie
fi: la locul administrarii (ex: tubul digestiv), in sange, in ficat, alte
citoplasma)
tesuturi (plamani, rinichi). -glicinoconjugare
-oxidare -metilare
-reducere BIOTRANSFORMAREA
-hidroliza (in ficat,intestin,rinichi,plamani,creier)
EXCRE
24 TIA
Formare de compusi
25
 Viteza individuala de biotransformare a unui si acelasi medicament poate sa difere de 6 si mai multe ori la
persoanele cu ficatul sanatos.Procesele de detoxifiere sunt afectate foarte mult la bolnavii cu patologia acestui
organ (hepatitele acute si cronice,ciroza).In tratamentul obisnuit (dozele,ritmul administrarii)al acestor bolnavi
preparatele se retin usor in organism si are loc cu evolutia excesiva a reactiilor farmacologice si toxice.

67. Caile si mecanismele de eliminare ale s.m. din organism.

Substanta medicamentoasa,metabolitii lor, conjugatii se elimina pe diferite cai insa rolul hotarator in
asigurarea procesului de eliminare il au rinichii.Circa 90% din substanta medicamentoasa se elimina
prepoderent prin rinichi .
Caile de eliminare:
1. Prin urina:
-filtrare glomerulara
-secretie tubulara
26
 -resorbtie tubulara
2. Prin cale digestiva:
-secretia salivara
-mucoasa gastrica
-bila
-rectal
3. Prin calea respiratorie:
-secretie nazala
-secretie bronsica
-epiteliu alveolar
4. Prin lapte:
-secretia laptelui
5. Cutanata
-secretie sudoripara
-descuamarea celulelor epidermisului(cornoase etc.)
-glandele sebacee

68. Eliminarea renala a s.m.

Mecanismele de eliminare si resorbtie
Caracterizarea:
1.filtrare glomerulara –substantele hidrosolubile
2.secretie tubulara : -pasiva-substantele liposolubile
-activa-substante cu structuri speciale prin intermediul sistemelor membranare
active, nespecifice, specializate pentru acizi si baze
3.reabsorbtia tubulara :-pasiva -substantele nedisociate la pH-ul urinei (4,5-7,5)
-activa-cu ajutorul sistemelor membranare active-substantele ionizate sau
macromoleculare

Factorii ce influenteaza
-diureza –volumul de urina eliminat ce variaza in dependenta de fluxul renal, starea de hidratare a
organismului si cea functionala a rinichilor,varsta.
-pH-ul urinei influentiaza gradul de ionizare si respectiv procesul de reabsorbtie tubulara.Substantele
bazice se elimina la un pH acid iar cele acide la un pH bazic
-mecanismul de eliminare – eliminarea cea mai intensa se constata prin secretia tubulara iar reabsorbtia
tubulara dimpotriva se opune proceselor de excretie.
-distributia in sectoarele hidrice – viteza de eliminare este invers proportionala cu numarul de sectoare
hidrice in care se distribuie preparatul si cu Vd al acestuia.
-cuplarea cu proteinele – cu cat mai intens se cupleaza cu proteinele tisulare si plasmatice, cu atat mai lent
se elimina.
-varsta – se constanta diminuarea fuctiei renale la varstnici
-starile patologice – in insuficienta renala,cardiaca, hiper/hipotensiune arteriala, starea de deshidratare si
utilizarea concomitenta a altor medicamente.

69. Eliminarea s.m. pe cale digestiva.

Mecanismele eliminarii :
1.Secretia salivara
27
 Particularitati :-studiul profilului farmacocinetic
-monitorizarea farmacoterapiei cu determinarea concentratiei medicamentului (la
copii ) sau formei libere necuplate cu proteinele plasmatice
- test de diagnostic a starii circulatiei sanguine
Substante: Pb, Hg, metale grele, alcool etilic, uree (metabolizare defectuoasa a substantelor proteice)
2.Prin mucoasa gastrica :
Particularitati: - prin difuziune simpla
-posibilitatea participariii in ciclul enterogastric cu prelungirea duratei de actiune
-posibilitatea diminuarii simptomelor intoxicatiei prin spalaturi gastrice .
Substante: -substante bazice nedisociate la pH 7,4 al plasmei
3.Prin bila
-eliminarea la nivelul hepatocitului prin mecanisme fiziologice active
- posibilitatea participarii la ciclul entero-hepatic
-tratamentul afectiunilor biliare (infectiilor )
-pentru efectuarea unor metode de diagnostic (colecistografia )
-acumularea medicamentului in perioada de concentrare a bilei in vezica biliara, in perioada dintre mese
-posibilitatea unor efecte toxice in obstructia biliara
-realizarea de concentratii mari si prelungirea T1/2
Se elimina: acizi, baze, glucuronoconjugati, hidrati de carbon.
4.Rectala :
-eliminarea substantelor reabsorbite la administrare orala /cele eliminate prin bila
-insolubile (carbune,ulei de parafina, ) antiacide (saruri de bismut,caolin)sulfamide intestinale
-solubile dar ce nu se absorb (aminoglicozidele , MgSO4)

70. Eliminarea s.m. prin calea respiratorie.

Mecanisme:
-prin secretie nazala
-prin secretia glandelor bronsice
-prin epiteliul alveolar
Substantele eliminate :
-ioduri
-volatile si sublimabile (expectorante)
-anestezice gazoase si volatile
Particularitati:
-efect pozitiv in cazul expectorantelor
-efect nedorit de congestive pulmonara sau iritatia mucoaselor

71. Eliminarea s.m. pe cale cutanata.

Mecanisme:
-Prin secretia glandelor sudoripare si sebacee
- prin descuamarea tesuturilor pielii(celule cornoase)
Substante eliminate:
-substante volatile, uree, ioduri, arsen, metale grele si griseofulvina.
Particularitati:
-efect pozitiv in tratamentul dermatomicozelor
-depistarea unor compusi in piele,par indeosebi in intoxicatii
28
 72. Eliminarea s.m. prin lactatie.
Mecanisme:
-La nivelul epiteliului glandelor mamare(laptele are un pH mai acid ca plasma 6,2-6,6)
Particularitati:
-cale nedorita
-efecte farmacodinamince si toxice la sugar
Substante eliminate:
Substante bazice:
-alcool
-alcaloizi(cafeina, nicotina,codeina, morfina, atropina)
-bromuri, sedative;
-Purgative(fenoftaleina)
-antiepileptica(fenitoina,fenobarbital)

73. Avantajele aerosolilor.

Asigura o administrare comoda la nivelul arborelui respirator, practica, facila si fara risc de contaminare
manuala, acceptata de pacienti;
Substanta activa in urma pulverizarii are suprafata de contact marita, deci eficacitate terapeutica crescuta.
Substantele active evita bariera hepatica si actiunea sucurilor digestive;
Absorbtia medicamentelor pe cale transpulmonara este comparabila cu cea obtinuta pe cale parenterala.
Substantele medicamentoase ca aerosoli administrate la acest nivel vor fi utilizate in doze reduse (centigrame,
miligrame) fata de alte cai de administrare.
Dispozitivele corespunzatoare pot asigura si o dozare exacta a medicamentului;
In functie de marimea particulelor substantei active, se poate dirija nivelul de penetratie in arborele
respirator (fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, bronhiole, canale alveole si alveole pulmonare);
Constituie o forma de administrare directa a substantelor medicamentoase pe piele si mucoase;
Medicamentul nu se poate contamina in sistemul de dispozitive in care este conditionat.

74. Dezavantajele aerosolilor.

Dezavantajul aerosolilor este determinat de dispozitivele in care se face conditionarea primara, ce cuprind
si sistemul de pulverizare a medicamentului. Acest dispozitiv va ridica pretul medicamentului;
Anumite tipuri de aparate necesita personal calificat pentru functionarea si intretinerea acestor dispozitive.

75. Clasificarea aerosolilor.

- Se poate face in functie de diverse criterii: marimea particulelor, numarul fazelor in sistemul eterogen,
modul de administrare, metoda de preparare.

A. In functie de diametrul particulelor fazei dispersate aerosolii sunt:

1. Aerosoli adevarati, cu diametrul particulelor de 0,05-5 microni; sunt destinati administrarii
transpulmonara;
2. Pseudoaerosolii cu diametrul particulelor disperse cu valori peste 5 microni, destinati pielii si
mucoaselor; acest tip de aerosoli va utiliza ca medii de dispersie nu numai aer ci si hidrocarburi fluorurate, azot
etc.

B. In functie de numarul fazelor componente, aerosolii sunt:

29
 1. Aerosoli bifazici, in care o faza interna este dispersata in cea externa (solid/gaz sau lichid/gaz);
Aerosolii bifazici sunt constituiti dintr-o solutie a componentelor active in propulsorul lichid sau vaporii
acestuia. Solventul este alcatuit din gazul propulsor sau dintr-un amestec format din gazul propulsor si unii
cosolventi: alcool, propilenglicol, PEG;
2. Aerosoli trifazici la care se adauga o faza nemiscibila cu cele doua componente, avand un continut cu
cele 3 stari de agregare (gaz/lichid/solid sau 2 lichide nemiscibile si gaz);
Sistemele trifazice sunt alcatuite dintr-o suspensie sau emulsie a componentelor active asociata cu gazul
propulsor, realizandu-se in primul caz cele trei faze din solid, lichid, faz, iar in cazul emulsiilor, cele trei faze
sunt formate din lichidele nemiscibile si gaz.

C. Dupa modul de aplicare, aerosolii pot fi considerati:

1. Aerosoli de uz intern – cei inhalati si care isi exercita actiunea la nivelul cailor respiratorii;
2. Aerosoli de uz extern – sunt cei aplicati pe piele si mucoase (nazala, bucala, vaginala, auriculara).
D. Aerosoli naturali si artificiali:
- Aerosoli naturali care sunt mai frecvent intalniti la mare sau la munte;
- Aerosoli artificiali care sunt produsi de aparate, care se bazeaza pe folosirea aerului comprimat, la o
presiune mai mare de 2-3 atmosfere, care disperseaza fin, in microparticule, mediul lichid, respectiv substanta
chimica, pe care am introdus-o in aparat si pe care dorim sa o inhalam. Din punct de vedere al accesibilitatii,
obtinerea si folosirea aerosolilor artificiali este mult mai facila, singurul impediment ar fi achizionarea unui
aparat de aerosolizare.
E. Dupa modul de prepare

76. Vascularizatia plamanilor.

Plamanul are o dubla vascularizatie: functionala si nutritiva;
Vascularizatia functionala realizeaza schimburile gazoase si este reprezentata de trunchiul pulmonar si
venele pulmonare care alcatuiesc mica circulatie.
Vascularizatia nutritiva face parte din marea circulatie si este reprezentata de arterele si venele bronsice.

77. Ventilatia pulmonara.

Respiratia:
-una dintre functiile esentiale ale organismelor vii,functia prin care se realizeaza aportul de oxygen din
aerul ambient pana la nivelul cellular,in parallel cu eliminarea in atmosfera a CO2,realizat din
metabolismul cellular
-aceasta functie complexa se realizeaza cu participarea unor sisteme morfofunctionale in mai multe
etape stranse correlate intr=o stricta succesiune.Aceste etape sunt:ventilatia pulmonara,difuziunea si
schimbul de gaze la niv membranelor alveolo-capilare,transportul gazelor In sange si resp celuloza.
Ventilatia pulmonara este procesul prin care se realizeaza circulatia alternativa a aerului intre mediul
ambiant si alveolele pulmonar, antrenand astfel patrunderea aerului bogat in oxigen catre alveole si eliminarea
dioxidului de carbon catre exterior.

78. Miscarile ventilatorii.

Circulatia alternativa a aerului se realizeaza ca urmare a variatiilor ciclice ale volumului cutiei toracice
urmate difel de miscarea in acelasi sens a plamanului care este solidarizat de aceasta prin intermediul foitelor
pleurale. Variatiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizeaza in cursul a doua miscari de
sens opus, definite ca miscarea inspiratorie si miscarea expiratorie.

79. Volumele si capacitatile pulmonare.

30
 In cursul miscarilor ventilatorii, patrund si ies din plamani cantitati de aer a caror marime este in functie de
talia persoanei, de varsta, de sex, de postura etc si a caror cuantificare poate aduce informatii asupra integritatii
aparatului toraco-pulmonar. Evaluarea volumelor se face prin spirometrie si mai ales prin spirografie;
spirometria se efectueaza cu ajutorul spirometrelor.

80. Sterilitatea. Definitie. Forme farmaceutice sterile.

Este o exigenta fundamentala pentru a evita infectarea la administrarea medicamentului prin injectare;
Starea sterila este definita prin absenta de microorganisme vii si nu este posibila decat in cazul unor masuri
de protectie;
Formele farmaceutice parenterale sunt preparate printr-o metoda care asigura sterilitatea si evita prezenta
de contaminanti, pirogene cat si dezvoltarea de mici organisme numita metoda aseptica.
Exemple: picaturi oftalmice, unguente oftalmice, preparate injectabile sub forma de solutii, suspensii,
emulsii sterile, pulberi sterile, preparate perfuzabile sub forma de solutii apoase sau emulsii U/A sterile etc.

81. Ce este metoda aseptica?

Asepsia = ansamblu de masuri utilizate pentru a impiedica aportul exogen de microorganisme sau virisuri
intr-un organism viu, mediu inert, preparat medicamentos. Este realizata printr-o serie de metode fizice si
chimice cat si printr-o serie de precautii din care se evita patrunderea microorganismelor.
Formele farmaceutice parenterale sunt preparate printr-o metoda care asigura sterilitatea si evita prezenta
de contaminanti, pirogene cat si dezvoltarea de mici organisme numita metoda aseptica.

82. Formularea medicamentelor injectabile.

In formularea preparatelor injectabile se va tine seama de calea de administrare;
In functie de calea de administrare se alege si forma farmaceutica a medicamentului ce urmeaza a fi
injectat: solutii, suspensii, emulsii, pulberi, natura vehiculului si pH.
Se iau precautiile necesare pt a asigura stabilitatea fizico-chimica microbiologic si biologic
- Substantele active se prelucreaza sub forma de solutii suspensii sau pulberi injectabile
- Pulberile pt preparate injectabile se dizolva sau se disperseaza inainte de folosire:
-in solutii de solvent steril prevazut: apa, uleiul de floarea soarelui, alti solvent neaposi miscibili
cu apa
- In substante auxiliare: solubilizanti, agenti de suspensie si de emulsionare, antioxidanti, conservanti
antimicrobieni

Pentru perfuzii trebuie respectate aceleasi exigente privind componentele (SA si auxiliare) ca si la solutiile
injectabile.
Prepararea perfuziilor
- La preparare se iau precautiile necesare pentru asigurarea stabilitatii fizico-chimice, microbiologice si
biologice. SA se dizolva sau se emulsioneaza in apa pentru preparate injectabile si solutia, respectiv emulsia se
completeaza la volumul specificat (m/v).
- Dpdv tehnologic, prepararea este asemanatoare solutiilor injectabile;
- Solutiile perfuzabile hipotonice se izotonizeaza.
- La prepararea perfuziilor nu se admite adaos de solutii tampon pentru ajustarea pH-ului sau
conservanti antimicrobieni;
- pH-ul solutiilor perfuzabile trebuie sa fie aproape de neutralitate daca nu se prevede altfel;
- continutul in SA se exprima in unitati de masa pentru 1000 mL solutie, in milimoli pe 1000 mL solutie
sau miliechivalenti (mEq/L) pe 1000 mL solutie. Continutul in substante energetice se exprima uneori in calorii
(cal).
31
 83. Preparate perfuzabile- avantaje.
- Administrarea perfuziilor prezinta urmatoarele avantaje:
- Au multiple utilizari (tratament medicamentos, alimentatie parenterala etc);
- Produc efect sistemic direct;
- Reprezinta un mijloc eficace de tratament pentru bolnavii in stari de inconstienta;
- Efect rapid.

84. Preparate perfuzabile- dezavantaje.

- Administrarea presupune personal calificat;
- Administrarea se poate face sub stricta supraveghere medicala;
- Datorita volumului mare administrat pot produce tulburari cardiovasculare sau alte complicatii;
- Pret de cost ridicat;
- Risc de septicemie, hepatita etc in cazul administrarii incorecte.

85. Emulsii parenterale- caracterizare generala.

Emulsii parenterale – sunt forme eterogene (U/A) care contin o faza interna lipofila (ulei de soia, bumbac,
susan in procent de 10-20%), emulgatori (lecitina, polisorbati) si o faza externa hidrofila (apa). In modul acesta
sunt prelucrate lipidele care au valoare energetica mai mare decat glucidele si proteinele. La preparare se impun
exigente si anume: particuelel faei interne sa nu depaseasca 5 microni. In cazul nerespectarii acestor prevederi,
pot aparea complicatii grave (chiar embolii grasoase. In afara de importanta lipidelor ca aport ridicat de calorii,
emulsiile parenterale U/A prezinta avantajul ca sunt lipsite de efecte osmotice si nu irita endoteliul venos.
Administrarea emulsiilor parenterale trebuie sa se faca incet si nu trebuie facuta timp indelungat. Industria
produce emulsii parenterale tipizate sub diferite denumiri comerciale.

86. Echivalenta farmacologica.

Este cand exista doua forme farmaceutice care contin substante diferite, dar care sunt capabile sa produca
acelasi efect farmacodinamic.

87. Echivalenta chimica.

Este prezenta la doua forme farmaceutice diferite, dar care contin aceleasi doze din aceleasi substante
medicamentoase.

88. Echivalenta farmaceutica.

Este cand exista doua forme identice cu aceleasi doze de substanta activa, dar care pot diferi din punct de
vedere al auxiliarilor utilizati.

89. Echivalenta biologica (bioechivalenta).

Este cand exista doua forme identice sau diferite care contin aceeasi substanta in cantitati identice si care
administrate pe aceeasi cale realizeaza aceleasi concentratii sangvine in acelasi timp.

90. Utilitatea cunoasterii biodisponibilitatii din punct de vedere farmacoterapic.

Variaţii ale biodisponibilităţii medicamentelor pot fi rezultatul
modificării unor parametri farmacocinetici, ca de exemplu: latenţa, durata şi intensitatea efectului
terapeutic, cleareance-ul etc., cu consecinţe asupra efectului terapeutic al substanţelor medicamentoase.

32
 În funcţie de modul în care sunt afectaţi parametrii farmacocinetici, pot rezulta următoarele situaţii, şi
anume:
a. întârzierea efectului terapeutic prin scăderea vitezei de absorbţie, evident mai ales la substanţe
medicamentoase cu debut rapid, ca de exemplu: analgezice, hipnotice etc.
b. diminuarea efectului terapeutic prin scăderea cantităţii de substanţă absorbită şi diminuarea
concentraţiei sanguine la echilibru (Css), când administrarea se face în doze repetate la substanţe administrate în
boli cronice, ca de exemplu: antihipertensive, antidiabetice, antiaritmice, antitiroidiene etc.
c. apariţia unor efecte adverse locale datorită scăderii vitezei de absorbţie prin creşterea timpului de
stagnare la locul administrării (tetraciclina, doxiciclina etc.)
d. apariţia unor efecte adverse sistemice prin supradozare (creşterea vitezei de absorbţie), mai ales la
medicamente cu indice terapeutic scăzut, ca de exemplu: digoxina, fenitoina etc.
Există substanţe medicamentoase la care diferenţa de biodisponibilitate între diferitele forme
este mare, ca de exemplu: digoxina, cloramfenicolul, acidul acetilsalicilic, neostigmina etc.
Datorită problemelor legate de fluctuaţii ale biodisponibilităţii diferitelor forme farmaceutice, conţinând
aceeaşi substanţă activă, se recomandă următoarele:
- înlocuirea de către farmacist a unui medicament cu alt medicament se poate realiza numai în cazul în
care medicamentele respective sunt bioechivalente;
- nu este recomandată substituirea diferitelor medicamente, chiar dacă conţin aceeaşi substanţă
medicamentoasă în cazul în care: substanţa medicamentoasă conţinută are indice terapeutic mic, medicamentul
este o formă retard, substanţa medicamentoasă are aspecte particulare din punct de vedere farmacocinetic şi în
cazul în care medicamentele respective sunt utilizate în tratamentul unor boli cu indice de mortalitate ridicat, ca
de exemplu: cardiotonice, antianginoase, antidiabetice etc.

91. Biodisponibilitatea absoluta.

Este reprezentată de cantitatea de substanţă medicamentoasă care este absorbită şi distribuită de la locul
administrării în teritoriul afectat.
Determinarea concentraţiei substanţei medicamentoase în biofază este de cele mai multe ori foarte
dificil de determinat sau chiar imposibil. Avem însă la îndemână determinarea concentraţiei substanţei
medicamentoase în plasmă (circulaţia arterială, venoasă), ştiind că această concentraţie este în echilibru cu
concentraţia substanţei medicamentoase la locul de acţiune. Pentru determinarea biodisponibilităţii absolute, a
unei forme farmaceutice cu o altă administrare decât intravasculară, se ia ca şi cale de referinţă calea
intravasculară. Calea de referinţă absolută este calea intraarterială, cale în care este eliminat atât primul pasaj
intestinal, hepatic şi pulmonar. Această cale este dificil de abordat datorită unor neajunsuri. De aceea, în mod
frecvent se utilizează, ca şi cale de referinţă absolută, calea intravenoasă.
Biodisponibilitatea se determină pe un anumit număr de indivizi, care corespund din punct de vedere
fiziologic pentru asemenea testări şi care se angajează să respecte condiţiile impuse de studiu, în urma semnării
unui consimţământ informat.
Pentru determinarea biodisponibilităţii absolute se utilizează următoarele relaţii:
- BD abs. =[cantitatea absorbită din preparatul testat / cantitatea absorbită din preparatul administrat
intravenos] x 100;
- F = ASC p.o. / ASC i.v. [9];
- F = ASC p.o. / ASC i.a. [9];
- F = fracţie de substanţă absorbită peroral;
- ASC = aria de sub curbă;
- p.o. = peroral;
- i.v. = intravenos;
33
 - i.a. = intraarterial.
În situaţia în care nu se pot utiliza aceleaşi doze pentru ambele căi şi pentru substanţe
medicamentoase cu farmacocinetică liniară, formulele anterioare se pot corecta în următorul mod:
ASC p.o. Di.v.
F   ; [9]
ASCi.v. D p .o.
în care D = doza
Valoarea lui F trebuie să fie cât mai aproape de 1.
Variaţii acceptabile ale lui F sunt între 0,75-1
Există medicamente cu biodisponibilitate absolută per os foarte mare (F>0,9). În continuare sunt prezentate
substanţe medicamentoase cu biodisponibilitate per os foarte mare şi F>0,9 ca de exemplu: amoxicilina,
cefalexina, clonidina, indometacin, metronidazol, fenobar- bital, sulfametoxazol, trimetoprim, teofilină, acid
valproic etc.
Când la administrarea per os biodisponibilitatea absolută este mai mică decât 75% (F< 0,75), datorită
unei absorbţii incomplete sau datorită unor biotransformări, în cazul primului pasaj se impune să fie luate
următoarele măsuri de ordin terapeutic:
- alegerea altei căi de administrare, ca de exemplu în cazul: nitroglicerinei, izoprenalinei, care se
administrează sublingual;
- administrarea per os a unor doze mai mari, pentru atingerea concentraţiei sanguine a medicamentelor în
domeniul terapeutic, ca de exemplu: oxacilina, neostigmina, nifedipina etc.
Pentru substanţe medicamentoase cu F<0.75 se impune determinarea detaliată a
biodisponibilităţii absolute.
Există substanţe medicamentoase care suferă un prim pasaj puternic la administrarea perorală, ca
de exemplu: hormoni polipeptidici (insulină, ACTH), hormoni steroizi sexuali (testosteroni] etc.

92. Biodisponibilitatea relativa.

Pentru determinarea biodisponibilităţii relative, se utilizează următoarele relaţii:

cantitatea de substanta absorbita din preparatul testat

BDrel   100
canttatea absorbita din preparatul standard
ASCT
BDrel   100 , în care:
ASC R

ASCT = aria de sub curbă a preparatului testat,

ASCR = aria de sub curbă a preparatului de referinţă.
Biodisponibilitatea relativă se determină în următoarele situaţii:
- când substanţa medicamentoasă nu poate fi administrată intravascular;
- când se evaluează biodisponibilitatea unei substanţei medicamentoase administrate pe două căi diferite;
- când se studiază biodisponibilitatea unui produs generic comparativ cu produsul inovator (leader -
primul produs introdus în terapie).
Pentru determinarea biodisponibilităţii relative este nevoie, în afară de determinarea ASC (care
exprimă cantitatea de substanţă medicamentoasă absorbită), şi de viteza cu care substanţa medicamentoasă este
transferată în circulaţia sistemică.
Chiar dacă două suprafeţe ASC sunt egale, ele pot diferi ca poziţie în grafic, datorită modului de
realizare a ASC în raport cu timpul.

93. Biodisponibilitatea optima.

34
 Prin determinarea biodisponibilităţii optime se evaluează două forme farmaceutice, dintre care una este
forma de referinţă cu biodisponibilitate maximă. Scopul determinării este găsirea formei cu biodisponibilitate
optimă pentru o anumită cale de administrare. În continuare se va prezenta în ordine descrescătoare
biodisponibilitatea relativă optimală a diferitelor forme farmaceutice administrate per os:
- soluţie apoasă;
- emulsie U/A;
- soluţie uleioasă;
- emulsie A/U;
- suspensie apoasă;
- suspensie uleioasă;
- pudră;
- granule;
- comprimate, capsule;
- forme cu eliberare prelungită;
- forme cu eliberare controlată.
Chiar dacă, în general, este valabilă ordinea prezentată anterior, totuşi ea prezintă relativitate,
deoarece este dependentă atât de substanţa medicamentoasă respectivă, cât şi de substanţele auxiliare utilizate.

94. Factorii care influenteaza biodisponibilitatea.

Factori care influenteaza BD:
- Factori dependenti de medicament;
- Factori dependenti de organism;
- Factori dependenti de alte conditii.
1. Factori dependenti de medicament, care influenteaza BD medicamentelor pot fi imparitit in urmatoarele
grupe:
 Factori dependenti de SM;
 Factori dependenti de forma farmaceutica
A. Factori dependenti de SM:
a. Gradul de dispersie al SM
- In general, viteza de dizolvare si absorbtia creste proportional cu cresterea gradului de dispersie;
b. Solubilitatea substantelor
- Dizolvarea SM are loc cand gradul de dispersie creste pana la nivel molecular si substanta este solubila
in lichidul biologic existen la locul administrarii.
2. Factori dependenti de organism
Pot fi impartiti in 2 grupe:
 Factori generali, factori valabili pentru fiecare cale de administrare;
 Factori specifici pentru o anumita cale de administrare, stare fizio-patologica etc.
3. Factori dependenti de alte conditii

A. Factori dependenti de asocierea medicament-medicament

- Interactiunile medicament-medicament pot aparea la diferite niveluri (loc de absorbtie, la nivelul
etapelor farmacocinetice etc.). Acest tip de interactiuni pot fi de 2 feluri:
a. Interactiuni directe
- Dintre interactiunile care se incadreaza in aceasta grupa, amintim:

35
  Cresterea pH-ului gastric de catre antiacide sau de catre antiulceroase, anti H2 (cimetidina), factori
favorizanti pentru dizolvarea preparatelor enterosolubile sau a unor SA;
 Administrarea de adsorbanti cum sunt caolinul, carbunele, pot adsorbi anumite SM;
 Interactiunea dintre ionii bivalenti Ca2+, Mg2+, care formeaza complecsi neabsorbabili cu anumite SM,
ca de exemplu cu tetraciclina.
b. Interactiuni indirecte
- Acest tip de interactiuni apar cand se asociaza medicamente care actioneaza asupra unor functii ale
aparatului digestiv si cardiovascular, avand repercursiuni asupra: clearence-ului hepatic, fluxului sangvin
hepatic si asupra vitezei de golire a stomacului.

B. Factori dependenti de interactiuni medicament-alimente

- Prezenta alimentelor in tractul digestiv influenteaza negativ BD medicamentelor administrate peroral
prin urmatoarele mecanisme:
 Interactiuni de ordin chimic, biofarmaceutic sau farmaceutic;
 Prin reducerea contactului SM cu suprafata mucoaselor;
- Datorita acestui fapt se recomanda ca medicamentele sa fie administrate in intervalul dintre mese si
anume: incepand cu 2 ore dupa mancare si pana la o ora inaintea mesei urmatoare.
- Fac exceptii de la aceasta regula cateva categorii de alimente:
 Medicamente iritante pentru mucoasa, care se administreaza dupa mancare (saruri de Fe, de K,
indometacin etc);
 Medicamente cu indicatii speciale, cum sunt: anorexigenele, care se administreaza cu 30 de minute
inaintea mesei;
 Medicamente antiacide care se administreaza la 30-60 de minute dupa masa.

95. Modelul monocompartimental.

În mod convenţional, pentru acest tip de model se consideră organismul ca un singur compartiment,
deziderat realizat la substanţe medicamentoase care se distribuie uniform în toate compartimentele hidrice.
Acest compartiment este caracterizat prin doi parametri:
 volumul compartimentului (volumul de distribuţie.);
 şi concentraţia substanţei medicamentoase în interiorul comparti- mentului.
Dacă organismul este format dintr-un singur compartiment, atunci epurarea este singurul proces prin care
scade concentraţia medicamentului. Această afirmaţie este prezentată în figura nr. 3.15
Absorbţie

Ka

Compartiment
Central

Ke

Eliminare

96. Modelul bicompartimental

36
 Majoritatea medicamentelor nu se distribuie uniform, fapt pentru care este necesar un model mai complex
decât cel monocompartimental.
Distribuţia în sânge şi ţesuturi nu este instantanee.
Modelul bicompartimental are un compartiment central (spaţiul i.v.) + unele ţesuturi în care substanţa
medicamentoasă difuzează rapid şi un compartiment periferic format din restul ţesuturilor, cu care
compartimentul central este în echilibru.
Absorbţie
Ka
Compartiment K1;2 Compartiment
Central Periferic
Ke K2;1

Eliminare

Între compartimentul central şi cel periferic pot exista, din punct de vedere al instalării echilibrului,
două situaţii, şi anume:
 echilibrare rapidă (în acest caz fiind vorba de un compartiment periferic superficial),
 echilibrare lentă (în acest caz fiind vorba de un compartiment periferic profund).

97. Modelul multicompartimental.

Pentru substanţele medicamentoase cu indice terapeutic mic sau pentru evidenţierea eliminării substanţei
medicamentoase în secreţia lactată se utilizează modelul multicompartimental pentru studiul cineticii acestora
în diferite ţesuturi.

98. Formulari masticabile- aspecte biofarmaceutice.

Se pot utiliza comprimate de mestecat, destinate administrarii unor medicamente in cazul in care pacientii
nu pot inghiti comprimatele. In aceste cazuri se formuleaza comprimate cu rezistenta mecanica mai mica, avand
excipienti cu gust placut, edulcoranti necariogeni (manitol), edulcoranti sintetici si aromatizanti. Ca substante
medicamentoase se pot asocia unele care nu au indice terapeutic mic (vitamina C, acid acetilsalicilic etc.).
aceste medicamente sunt de fapt medicamente perorale cu actiune generala.

99. Comprimate pentru supt- aspecte biofarmaceutice.

Sunt comprimate cu actiune locala la nivelul cavitatii bucale, de obicei antiseptica (ambazona, borat
fenilmercuric, uleiuri volatile, anestezice locale, antibiotice de uz oral etc.). se formuleaza cu excipienti placuti
la gust, dar care sa confere o rezistenta mecanica mare si un timp de dezagregare prelungit. Se pot folosi in
acelasi scop si pastile, obtinute prin turnarea in matrite a unor formulari pe baza de zahar (asemanatoare
bomboanelor dropsuri).

100. Comprimat bioadeziv aplicabil pe mucoasa bucala- caracterizare.

Aceste preparate, de obicei comprimate, contin pe langa SM si excipienti care dupa imbibare manifesta o
adeziune crescuta fata de mucoasa, prelungind stationarea la locul de aplicare in scopul exercitarii unui efect de
mai lunga durata. Astfel de excipienti sunt acidul poliacrilic (Carbopol), tragacantha, hidroxipropilmetilceluloza
etc. O astfel de medicatie este posibila cu nitroglicerina, produsul fiind plasat intre buza si gingie, sau intre

37
gingie si mucoasa obrazului. Cedarea SM poate prezenta variatii intre subiecti, ea fiind mai mare in cazul in
care acestia vorbesc mai mult, fapt care creste eroziunea comprimatului.
O alta formulare a unui comprimat bioadeziv a fost cea comercializata in Japonia, continand fie un
corticosteroid, dexametazona, pentru aplicare pe afte, fie cu prostaglandina PGD2alfa pentru indepartarea
ortodontica a dintilor sau cu lidocaina, ca anestezic local. In aceste cazuri comprimatul este constituit din 2
straturi: unul cu polimer bioadeziv impreuna cu SM, iar cel de-al doilea alcatuit dintr-un excipient inert, lactoza,
spre a usura aplicarea la locul de actiune. Dupa o presare cu degetul a comprimatului pe locul dorit, are loc
imbibarea polimerului bioadeziv care mentine apoi produsul medicamentos atasat pe mucoasa, o perioada mai
lunga.
O formulare bioadeziva continand un corticosteroid (acetat de hidrocortizona) si un antibiotic sau
chimioterapic (sulfat de neomicina, metronidazol, tetraciclina) s-a preparat prin incorporarea acestora impreuna
cu polimeri bioadezivi (acid poliacrilic, hidroxipropilceluloza, polivinilpirolidona etc.) intr-o baza anhidra
lipofila. Dupa aplicarea produsului in cavitati hemoragice dupa interventii de chirurgie maxilo-faciala, in
special in care exista dificultatea formarii si pastrarii cheagului de sange, acest preparat a dovedit o prelungita
adeziune si efecte antimicrobiene si antiinflamatorii notabile. Preparatul s-a dovedit un sistem bioadeziv
protector alveolar la pacienti expusi alveolitei postextractionale uscate.

101. Cum influenteaza motilitatea intestinala absorbtia s.m. in intestinul subtire ?

Motilitatea intestinala are un rol important in absorbtie. Ea se caracterizeaza prin grupe de 1-3 contractii
secventiale separate de 5-40 secunde de inactivitate. Numarul de contractii este determinat de natura fizica si
chimica a alimentelor. Hidratii de carbon stimuleaza cel mai mare numar de contractii, iar numarul lor descreste
sub influenta proteinelor si lipidelor. Tipul contractiilor este de segmentare si peristaltice. Peristaltismul
intestinal este o continuare a celui gastric. Faza I este lipsita de activitate, faza a II-a demareaza activitatea, faza
a III-a este perioada de activitate intensa dupa care in faza IV activitatea inceteaza. Activitatea interdigestiva
dureaza cca 150 de minute; cand un complex ajunge in ileon altul incepe in duoden. Intensitatea undei scade
spre ileon.

102. Exemple de contaminanti alimentari.

Pesticide, DDT, lindan, aldrin, dieldrin. Daca ajung in organism pot determina inductie enzimatica. In
consecinta pot micsora concentratiile plasmatice ale fenobarbitalului, difenilhidantoinei. Alcoolul poate micsora
timpul de injumatatire al tolbutamidei.

103. Exemple de inhibitori de momoaminooxidaza.

Pargilina, fenelzina, nialamida, tranilcipromina, izocarboxazid.

104. Exemple de alimente cu caracter acid.

Produse animaliere (carne, oua, branza); vegetale (arahide, nuci); fructe (afine, prune); cereale si derivate
(paine, macaroane, prajituri).

105. Exemple de alimente cu caracter alcalin.

Produse lactate (lapte, smantana, unt); fructe uscate (castane, migdale, nuci de cocos); vegetale (toate
felurile, exceptie porumb, linte); fructe (toate tipurile exceptie prune, afine).

106. Ce reprezinta « sindromul restaurantelor chinezesti » ?

Utilizarea excesiva a unui aditiv alimentar, glutamatul L-monosodic, existent in concentrate uscate pentru
supe, poate conduce la dureri de cap, senzatie de arsuri la extremitati, presiune faciala, dureri pseudoanginoase
38
etc. („sindromul restaurantelor chinezesti” in care produsul se foloseste in mod curent). Efectul pare a fi legat
de o hiponatremie severa.

107. Care sunt alimentele care pot modifica timpul de protrombina ?

Alimentele de origine vegetala pot avea repercursiuni in terapia anticoagulanta. Produse vegetale de tipul
spanac, varza etc., pot modifica timpul de protrombina al unor pacienti stabilizati cu o terapie anticoagulanta,
datorita continutului bogat de vitamina K al acestor vegetale.

108. Care sunt bacteriile anaerobe existente la nivelul colonului ?

Cele mai importante bacterii anaerobe sunt Bacteroides sp. si Bifidobacterium.

109. Care sunt bacteriile aerobe existente la nivelul colonului ?

Escherichia coli, enterococi si Lactobacillus.

110. Forme farmaceutice utilizate in tratamentul colonului prin administrare rectala.

Tratamentul colonului prin administrare rectala:
- Se folosesc:
c. Microclisme medicamentoase (eneme);
d. Spumele medicamentoase aplicate rectal.
- Exista cercetari care dovedesc absorbtii bune rectale pentru substante precum: morfina, 6-
mercaptopurina, salbutamol etc.;
- Nifedipina in baze de supozitor constituie din polietilenglicoli s-a absorbit rapid, realizand concentratii
plasmatice utile in tratament de urgenta antihipertensiv.

111. Caracterizarea glandelor sudoripare.

Glandele sudoripare sunt tubuloase, cu partea secretorie in forma de tub incolacit (glomerul secretor)
situata in stratul subcutanat sau in stratul profund al dermului. In corp sunt cca 3 milioane de astfel de glande.
Secretia lor contine 99% apa si alti componenti minori, are un pH de aproximativ 5.

112. Caracterizarea glandelor sebacee.

Glandele sebacee anexate radacinii parului sunt de tip acinos, situate in derm, cu dimensiuni 0,2-2 mm.
Produsul de secretie, sebum, se elimina la radacina parului si suprafata pielii printr-un canal excretor scurt.
Sebumul contine trigliceride, esteri grasi, scualen, esteri de colesterol si colesterol. Lipidele mentin un pH de
cca 5 la suprafata pielii.

113. Exemple de acceleratori de penetrare ai pielii.

Tensioactivii se pare ca determina o hidratare dar si o modificare conformationala a proteinelor prin care se
explica efectul lor de promotori ai transportului cutanat. Laurilsulfatul de sodiu, cel mai puternic tensioactiv,
denatureaza proteinele, produce o hidratare suplimentara ceea ce usureaza transferul, dar aplicat in produse un
timp mai indelungat are efecte iritante.
Cea mai importanta clasa de acceleratori de penetrare este cea care fluidizeaza canalele lipidice.
Dimetilsulfoxidul, decilmetilsulfoxidul si Azona (azacicloalcan-2-ona) actioneaza astfel. Totusi, DMSO desi
bun solvent, are actiune iritanta. Propilenglicolul singur sau asociat cu Azona are efecte favorabile asupra
absorbtiei.

114. Factori care duc la cresterea absorbtiei s.m. prin piele.

39
 Varsta pielii determina un grad diferit de penetrare. La nou nascuti stratul cornos nu este pe deplin
dezvoltat, deci este posibila o absorbtie mai rapida si mai intensa. Efectul poate fi favorabil pentru absorbtia
unor SM, dar poate determina chiar si intoxicatii (hexaclorofen in concentratii mari). La adulti si batrani stratul
cornos este mai putin hidratat, ceea ce duce la cresterea functiei bariera.
Regiunea anatomica pe care se aplica preparatul medicamentos are grosimi diferite si determina absorbtia
cu viteze diferite. Zona plantara, palmara este o bariera mai puternica pentru absorbtie decat zona anterioara a
bratelor, zona auriculara, zona presternala, spatele.
Preparatele oclusive pot creste semnificativ absorbtia in multe cazuri. Un unguent gras impiedica
perspiratia, apa se acumuleaza in stratul cornos, creste hidratarea acestuia, ceea ce conduce la cresterea
permeabilitatii atat pentru substantele polare cat si cele nepolare.
Cresterea temperaturii creste agitatia termica, difuzia moleculelor SM si transportul lor, modificand
totodata si fiziologia pielii (fluxul sangvin), contribuind prin cresterea sa la cresterea absorbtiei cutanate.
Starea de boala poate influenta absorbtia cutanata. Inflamatia, dermatitele, cresc penetrarea chiar daca
epiteliul nu este lezat.

115. Structura sistemului transdermic adeziv cu cedare controlata prin difuzie.

Progresele in formularea formelor farmaceutice cutanate destinate absorbtiei sistemice o reprezinta
sistemele terapeutice transdermice. Acestea sunt alcatuite dintr-un rezervor medicamentos acoperit de un strat
impermeabil, iar pe partea opusa o membrana polimerica sintetica avand o porozitate cunoscuta si un film
adeziv pentru fixare pe tegument.
In alte sisteme terapeutice transdermice nu exista o membrana poroasa care sa controleze viteza de cedare
ci aceasta este determinata de formularea matritei in care s-a incorporat substanta medicamentoasa. Cedarea
este controlata prin difuzie.

116. Structura corneei.

Corneea cuprinde mai multe tesuturi suprapuse, diferentiate si lipsite de vascularizatie. Nutritia sa se face
prin imbibare in lichidele inconjuratoare. In regiunea centrala are o grosime de 0,5 mm. De la exterior spre
interior cuprinde 6 tesuturi esentiale: epiteliul, membrana bazala, membrana Bowman, stroma, membrana
Descemetov si endoteliul.
Epiteliul este de natura lipofila si este format din mai multe randuri de celule, constituind cca 10% din
grosimea corneei. Se regenereaza rapid. Stroma este de natura hidrofila si reprezinta cca 90% din grosimea
corneei.
Se compune din lamele de colagen paralele unele fata de altele. Stroma este separata de epiteliu prin
membrana Bowman si de endoteliu prin membrana Descemet, ambele formate din colagen. Endoteliul este un
strat monocelular, avand un caracter lipofil ca si endoteliul. Este totusi mult mai permeabil decat epiteliul,
reprezentand o bariera slaba. Endoteliul este in contact cu umoarea apoasa a camerei anterioare.

117. Caracterizarea injectiilor subconjunctivale.

Injectiile subconjunctivale se fac in capsula Tenon. Concentratii terapeutice nu se pot realiza in segmentul
posterior prin administrare topica/subconjunctivala, necesitand injectii retrobulbare.
Solutiile injectabile si perfuzabile isi au rolul in tratamentul intraocular, mai ales in timpul interventiilor
chirurgicale pe ochi.

118. Caracterizarea colirelor - aspecte biofarmaceutice.

Colirele – picaturi pentru ochi = oculoguttae
- Se folosesc frecvent;
40
 - Sunt ieftine;
- Durata actiunii este mica;
- Necesita administrari frecvente;
- BD este mica.

119. Unguentele oftalmice- aspecte biofarmaceutice.

- Se prepara din excipienti sterilizati, netoxici, inerti, avand in asociere si emulgatori spre a favoriza
contactul cu moacasa hidrofila;
- Produc dificultati in vedere si de aceea se aplica pe timpul noptii;
- Au avantajul unei durate prelungite de contact cu corneea.

120. Alergia la polen si influenta asupra absorbtiei s.m. la nivel nazal.

Alergia la polen se manifesta printr-o rinoree si un clearance al mucusului mai rapid (3-6 minute), probabil
si prin alcalinizarea secretiei nazale care creste activitatea ciliara.

121. Substantele medicamentoase si adjuvantii folositi in picaturile pentru nas- aspecte

biofarmaceutice.
Medicamentele administrate in afectiuni locale in nas sunt destinate in principal tratamentului unor alergii
nazale (cromoglicat), pentru actiune decongestiva (efedrina) si cu actiune antiinfectioasa (neomicina).
Medicamentele administrate nazal pentru actiune sistemica sunt cele care dupa administrare perorala pot fi
inactivate in tubul digestiv sau prin efectul primului pasaj hepatic. In aceasta categorie intra peptidele. S-au
facut studii care au dovedit o absorbtie sistemica buna dupa administrarea nazala a propranololului,
progesteronei, enkefalinelor, xilinei, nicardipinei, metoprololului, ergotaminei etc.
Deoarece mucoasa nazala are o capacitate de metabolizare redusa, se pot administra peptide pe aceasta
cale. S-a constatat o buna absorbtie a hormonului luteininizant de cedare (LHRH), peptidei natriuretice,
interferonului etc. Insulina, calcitonina au dat raspunsuri variabile. Prezenta unor acceleratori de absorbtie a
condus la o crestere semnificativa a absorbtiei in aceste cazuri (saruri biliare, deoxicolat de sodiu). Calea nazala
se dovedeste astfel o cale alternativa pentru administrarea unor medicamente, pentru care solutiile de pana in
prezent ca forme farmaceutice si cai de administrare nu sunt cele mai corespunzatoare.
Prezenta agentilor de crestere a vascozitatii in picaturile pentru nas duce la o micsorare a clearance-ului
solutiei aplicate, fara ca aceasta sa fie puternic semnificativa. In schimb, aplicarea unor produse bioadezive
determina o stationare prelungita, cu posibilitatea unei cresteri a biodisponibilitatii sistemice.

122. Tipurile de preparate faramaceutice utilizate local la nivel nazal.

Tipurile de preparate farmaceutice utilizate local
- Sunt picaturile pentru nas si aerosolii;
- O picatura dintr-o solutie nu acopera integral suprafata mucoasei absorbante dar un exces (peste 100
microlitri) se elimina prin inghitire;
- Administrarea de aerosol (o apasare pe buton sau doua) ofera o distributie locala buna.

123. Caracterizarea mucoasei nazale. Substante care se absorb prin mucoasa nazala.
Mucoasa nazala inveleste intreaga suprafata interna a cavitatilor nazale. Morfofunctional prezinta doua
regiuni distinct: mucoasa respiratorie cu o intindere mai mare si mucoasa olfactiva cu o suprafata foarte redusa.
Mucoasa respiratorie are un strat profund, lamina proprie mucoasei si un strat superficial, epiteliul
respirator al mucoasei nazale. Stratul profund are o bogata retea de vase sangvine si glande. Epiteliul respirator

41
este cilindric, stratificat, prevazut cu cili vibratili, cu rol in expulzarea particulelor de praf care au patruns in
cavitatea nazala prin clearance-ul nazal realizat impreuna cu mucusul. La nivelul coanelor, epiteliul respirator
se continua cu epiteliul mucoasei faringiene. Mucoasa nazala este umeda, datorita secretiei glandelor
mucoseroase pe care le contine.
Mucoasa olfactiva, la nivelul cornetului superior si partea superioara a septului nazal este un tip de epiteliu
senzorial care formeaza organul de receptie al analizatorului olfactiv al scoartei cerebrale.
Medicamente aplicate pe mucoasa nazala:
- Tratamentul unor alergii locale (cromoglicat);
- Actiune decongestiva (efedrina);
- Actiune antiinfectioasa (neomicina).
- Sunt cele care, dupa administrarea perorala, pot fi inactivate in tubul digestiv sau prin efectul primului
pasaj hepatic;
- In aceasta categorie intra peptidele;
- S-au facut studii care au dovedit o buna absorbtie sistemica dupa administrarea nazala in cazul
propranololului, progesteronului, xilinei, nircadipinei, metoprololului, ergotaminei etc.;

124. Caracterizarea dispozitivului presurizat de conditionare si preparare a unui aerosol de

inhalare.
Prin aerosol medicamentos se intelege un preparat farmaceutic al carui continut sub presiune intr-un
recipient rezistent este expluzat cu putere de catre un agent propulsator printr-o valva ce provoaca o dispersare
omogena a solutiei sau a suspensiei subst active in faza gazoasa(aerul sau propulsatorul volatilizat)
In scopul eliberarii medicamentului sub forma de aerosol se folosesc:
4. Recipiente presurizate de conditionare si preparare a aerosolilor, unele cu valva dozatoare;
5. Nebulizatoare;
6. Inhalatoare pentru pulberi.

Recipientele presurizate
- Folosesc drept propulsori hidrocarburi fluorurate si clorurate;
- Astazi se impun restrictii privind utilizarea lor, recomandarile UE si ANMDM fiind de inlocuire treptata
a lor deoarece sunt implicati in teoria deteriorarii stratului de ozon din atmosfera pamantului;
- Alternativa o poate constitui folosirea inhalatoarelor de pulberi, sau inlocuirea cu alti propulsori care sa
nu prezinte riscul de mai sus.

Inhalatoarele pentru pulberi

- Au un dispozitiv tubular, cu un rotor actionat prin aspirare cu gura de catre pacient, care fluidizeaza o
pulbere medicamentoasa plasata in locasul de aerosolizare al dispozitivului.

Dispozitivele presurizate de aerosolizare

- In cazul acestora este importanta constructia valvei care este responsabila de marimea particulelor
produse si forma jetului de particule eliminat la apasarea pe buton;
- Un dispozitiv suplimentar aplicat la iesirea aerosolului, un prelungitor (spacer), permite depunerea dupa
formare a picaturilor mai mari, orientand spre caile respiratorii ale pacientului un aerosol cu o polidispersie mai
redusa a particulelor si de finete dorita.

125. Structura sistemului terapeutic intrauterin Progestasert.

42
 - Un alt tip de dispozitiv intrauterin este cel care contine hormoni; un astfel de dispozitiv este cel cu
progesterona.
- Dispozitivul comercializat Progestasert cedeaza 65 micrograme pe zi. Cedarea cu viteza constanta
dureaza aproximativ 1 an;
- Progesterona se elimina din organism prin metabolizare. De aceea actiunea fertilizanta poate fi asigurata
doar de doze mari de progesterona sau de administrarea de levonorgestrel, un analog sintetic care rezista
metabolismului hepatic;
- Dupa administrare, progesterona se elibereaza local, apoi este absorbita in circulatia generala si urmeaza
apoi procesele farmacocinetice;
- Concentratiile uterine cu progesterona cresc iar efectul contraceptiv s-a dovedit clinic;
- S-au cercetat si fabricat si sisteme intrauterine de tip matrita, non-biodegradabile sau biodegradabile cu
progesterona.

126. Caracterizarea glandelor salivare.

Glandele salivare:
a. Submandibulare; b. Parotide; c. Sublinguale

Parotida – cea mai mare, pereche;

- Predominant seroasa;
- Ducte intercalate, lungi;
- Secretie apoasa;
- Parotina: mentine troficitatea smaltului dentar;
- Produsul de secretie: ductul Stenon, in cavitatea bucala.

Submandibulara – glanda pereche;

- Predominant mixta;
- Ducte intercalate de dimensiuni medii;
- Bogata in tesut limfoid;
- Ductul principal: Wharton, orificii in vecinatatea frenului lingual.

Sublinguala:
- Multipla, predominant mucoasa;
- Parenchim: acini mucosi, rar, micsti;
- Ducte intercalate foarte scurte;
- Duct principal: unic: Bartholin; multiplu: Rivinius.

Glandele salivare mici sunt situate in sau sub mucoasa orala. Glanda parotid si submaxilara produc o saliva
apoasa, in timp ce glandele sublinguale produs mai ales o saliva vascoasa. Cantitatea de saliva produsa intr-o zi
este de cca 1 litru. Debitul este de 0,5 mL/min dar in caz de stimulare ajunge la 7 mL/min. Saliva este hipotona
(110-120 mOsm/L) si are pH intre 6,2-7,6, dar in jurul dintilor poate sa scada la pH=3-4 din cauza actiunii
bacteriilor asupra glucidelor.

127. Tesutul epitelial al mucoasei orale- caracterizare.

Tesutul epitelial al mucoasei orale este compus din celule scuamoase stratificate. In cazul palatului si limbii
sunt celule epiteliale cheratinizate, in timp ce la nivelul obrajilor sunt mai elastice si necheratinizate.
43
 128. Cum poate fi masurata absorbtia bucala?
Absorbtia bucala poate fi masurata. Metoda clasica consta in administrarea unei solutii medicamentoase in
gura subiectului, iar dupa mentinerea solutiei o anumita perioada de timp, se goleste si se recolteaza, gura se
clateste, iar cantitatea de SM neabsorbita se determina cantitativ. Exista unele neajunsuri, determinate de faptul
ca profilul concentratiilor absorbite in functie de timp se realizeaza din experimente separate, de posibilitatea
inghitirii sau de schimbari in fluxul salivar.

129. Compozitia salivei.

In compozitia salivei, pe langa apa intra o glicoproteina numita mucina, ioni, enzime: amilaza, ptialina
(care incep hidroliza poliglucidelor) si lipaza (care hidrolizeaza trigliceridele). Saliva contine lizozim, o enzima
bactericida. Prezenta sa precum si a fluxului salivar scade concentratia bacteriilor prezente in gura care pot
distruge tesutul si forma carii.

130. Caracterizarea modului in care se absorb nitratii organici la nivel sublingual si prin piele.
Nitratii organici (nitroglicerina, dinitratul de isosorbid) se absorb rapid. Nitroglicerina administrata in
solutie alcoolica in doze de pana la 5 mg se absoarbe in 30-60 de secunde, mai rapid decat are loc absorbtia in
plasturi (STT) – nitroderm TTS. In cazul administrarii nitratilor se cunoaste instalarea efectului de toleranta.
Terapia prelungita cu nitroglicerina administrata bucal sau transdermic poate conduce la un astfel de efect.
Administrarea bucala a nitroglicerinei produce un efect profilactic al crizelor de angina pectorala mai prelungit
decat dupa administrare sublinguala, datorita unei durate mai mari de actiune. Pentru tratamentul crizelor,
ambele cai de administrare sunt comparabile ca efect, dar in general se prefera calea sublinguala. In acest caz
este important ca medicamentul, de obicei un comprimat, trebuie sa se dezagrege intr-un timp foarte scurt. (sub
3-5 minute).

131. Exemple de steroizi care se absorb bine pe cale bucala.

Steroizii se pot absorbi bine pe cale bucala. Deoxicorticosterona se absoarbe dar sunt necesare doze triple
fata de calea i.m. testosterona si metiltestosterona se absorb mai bine decat dupa administrarea perorala. In
cazul metiltestosteronei exista un efect al primului pasaj heatic insemnat, incat medicamentul administrat per os
are biodisponibilitate redusa. Administrarea bucala este eficienta, dar este important ca dezagregarea
comprimatului sa fie lenta, pentru a elibera treptat hormonul, cerinta motivata de solubilitatea redusa in apa a
acestuia. Daca dezagregarea este rapida, absorbtia bucala este insuficienta, iar prin inghitire nu se va putea evita
efectul primului pasaj hepatic si micsorarea biodisponibilitatii. De aceea dezagregarea comprimatelor cu
metiltestosterona ar trebui sa se se prelungeasca pana la 30-45 minute, comprimatul fiind plasat intre gingie si
mucoasa bucala. O alternativa a acestui mod de administrare l-ar putea constitui administrarea orala cu doze
superioare celei care determina saturarea enzimelor de metabolizare (cca 10 mg) la care sa se adauge doza
terapeutica dorita (cel putin 10 mg hormon), deci, in total, 20 mg metiltestosterona.

132. Compozitia mucusului stomacal.

Mucusul este alcatuit din galactoza, N-acetilglucozamina si fructoza. El protejeaza mucoasa gastrica fata
de autodigestia din pepsina si acid clorhidric. Se regenereaza continuu, turnoverul de la producere la digestie
fiind de 4-5 ore.

133. Forme farmaceutice flotabile- aspecte biofarmaceutice.

Forme farmaceutice cu retentie gastrica prelungita pot fi cele care asigura flotarea pe continutul gastric
fluid. Acest obiectiv este avantajos pentru produsele care contin SM acizi slabi solubili in apa. S-au preparat
44
astfel de forme farmaceutice, capsule sau comprimate cu un continut de polimeri hidrodispersabili cu densitate
mai mica decat apa si care se imbiba si floteaza in stomac (alginat de sodiu, hidroxipropilmetilceluloza etc.).
Intrucat simpla flotare nu garanteaza remanenta gastrica, in lipsa bioadeziunii, intarzierea evacuarii gastrice este
posibila doar dupa administrarea acestor preparate in prezenta alimentelor. Evacuarea gastrica a acestor forme
farmaceutice unitare, flotabile sau ne-flotabile se faca dupa cca 2 ore la subiectii la ca s-au administrat pe
stomacul gol, dar dupa cca 4 ore daca administrarea lor s-a facut impreuna cu alimente. Capsulele flotabile
raman in stomac atata vreme cat alimentele sunt prezente in stomac. Administrate pe stomacul gol raman sub 2
ore in stomac in timp ce cu un pranz evacuarea lor poate intarzia pana la 12 ore (7-9 ore). Administrarea de 10
mL a unui lichid anti-reflux (Gaviscon lichid) pe stomacul gol s-a evacuat in cca 20 minute; administrarea sa cu
30 de minute inaintea unui pranz usor a prelungit sederea in stomac peste 3 ore.
Studii de biodisponibilitate a oxprenololului din comprimate flotabile cu oxprenolol administrate pe
stomacul gol la voluntari sanatosi a condus la niveluri medicamentoase plasmatice asemenatoare cu cele
obtinute dupa administrarea unor comprimate cu oxprenolol cu cedare rapida. In schimb, daca administrarea
comprimatelor flotabile s-a facut cu alimente, BD oxprenololului a fost crescuta semnificativ.

134. Sisteme farmaceutice gonflabile- aspecte biofarmaceutice.

Sistemele farmaceutice gonflabile reprezinta o modalitate de a creste rezidenta gastrica. Acest fapt se poate
realiza prin aceea ca prin imbibare si umflare diametrul lor crescut nu le permite sa treaca prin pilor.

135. Caracterizarea mucoasei intestinului subtire.

Mucoasa intestinului subtire este alcatuita din seroasa, tunica musculara, submucoasa si mucoasa. Mucoasa
este acoperita de epiteliu, dintr-un singur strat de celule epiteliale cilindrice sau enterocite. El acopera criptele si
vilii.
Mucoasa intestinului subtire are o suprafata mare, care este crescuta mult de cute sau plici circulare sau
valvule conivente ale lui Kerckring, de vili si microvili (marginea in perie) si are o marime de cca 200 metri
patrati la un adult.
Plicile Kerckring cresc suprafata cu un factor de 3. Sunt dezvoltate mai ales in duoden si jejun si patrund in
lumen cu cca 8 mm. Suprafata membranei mucoase a intestinului subtire poseda cca 5 milioane de vili, fiecare
cu o lungime de 0,5-1 mm. Fiecare vil contine o arteriola, o venula si un canal limfatic terminal numit lacteal
sau chilifer.
Fiecare enterocit are aproape 1000 microvili care se proiecteaza in lumenul intestinal. Membrana care
formeaza microvili este bogata in proteine, colesterol, glicolipide si contine enzime.

136. Compozitia sucului intestinal.(intestinul subtire).

Sucul intestinal produs de glandele intestinale are o compozitie similara cu lichidul extracelular in privinta
compozitiei in electroliti (cantitati crescute de ioni de sodiu, clor, cantitati moderate de ioni de bicarbonat,
cantitati reduse de ioni de potasiu, calciu, magneziu, fosfat si de ioni ai acizilor organici). Are pH=7,5-8 si o
enzima, enteropeptidaza care transforma tripsinogenul in tripsina.

137. Secretia pancreatica- prezentare generala.

Secretia pancreatica provine din pancreas, care secreta cca 1 litru de suc pe zi. Sucul pancreatic contine un
lichid alcalin si enzime. Este izotonic cu lichidul extracelulare. Contine majoritatea enzimelor care digera
alimentele. Proteazele sunt secretate ca precursori inactivi care se convertesc in forma activa in lumen. Amilaza
si lipaza pancreatica sunt secretate insa in forma activa. Secretia fazei apoase si a componentei alcaline este
reglata de pH-ul chimului care ajunge in intestin din stomac. Secretia pancreatica este reglata de cantitatea de
grasimi si proteine care ajung in duoden.
45
 138. Secretia biliara- prezentare generala.
Secretia biliara provine din ficat. Toate celulele hepatice formeaza cotinuu mici cantitati de bila care este
secretata in canaliculele biliare care se colecteaza si concentreaza in vezicula biliara. Bila se formeaza intr-o
cantitate de 700-1200 mL pe zi. Contine acizi biliari, fosfolipide (lecitina), colesterol si bilirubina. Sodiul si
potasiul se gasesc in aceleasi proportii ca si in plasma, dar concentratiile de clor si bicarbonat sunt mai mici.
Sarurile biliare sunt derivati de colesterol. Acidul cholic si chenodeoxicholic sunt sintetizati in ficat. Acizii
biliari sunt slab absorbiti in intestinul subtire proximal dar se absorb printr-un proces activ in ileonul terminal.
Dupa absorbtie, acizii biliari sunt resecretati in bila. Acest proces se numeste recirculare enterohepatica.
Sarurile biliare au actiuni importante: emulsioneaza grasimile din alimente prin reducerea tensiunii interfaciale
producand o dispersare a picaturilor de grasimi in apa si ajuta la absorbtia acizilor grasi, monogliceridelor,
colesterolului si altor lipide din tractul intestinal prin incorporare in micele. Cel mai important pigment al bilei
este bilirubina. Prin formarea sa are loc cel mai important mijloc de eliminare a hemului rezultat din degradarea
hemoglobinei.

139. Principalii componenti alimentari. Caracterizare.

Principalii componenti alimentari sunt glucidele, proteinele si grasimile.
Dintre glucide, in alimentatie intra in principal amidonul (cu doua polizaharide importante – amiloza si
amilopectina) glucoza si lactoza. Hidratii de carbon nedigerati (celuloza) reprezinta fibrele alimentare.
Amilazele salivare si pancreatice incep hidroliza amidonului la un pH apropiat de cel neutru. Amilaza salivara
isi inceteaza activitatea in stomac. Digestia poliglucidelor are loc in principal in duoden prin prezenta unor
cantitati mari de amilaza secretata de pancreas. Oligozaharidele care rezulta din digestie se formeaza inainte ca
chimul sa ajunga in jejun. Produsii de digestie sunt maltoza si maltrioza. Carbohidratii se absorb in regiunea
proximala a intestinului subtire si sunt absorbiti inainte de a ajunge in ileon. Dizaharidele sunt digerate la
monozaharide de catre enzimele marginii in perie iar absorbtia urmeaza hidrolizei. Glucoza se absoarbe rapid si
complet prin difuzie pasiva si transport activ totodata.
Digestia proteinelor are loc in principal in intestinul subtire sub influenta enzimelor proteolitice ale
secretiei pancreatice. Din stomac ele ajung in duoden mai ales sub forma de polipeptide mari. Sub atacul
enzimelor pancreatice, tripsina si chimotripsina sunt transformate in polipetide mici, apoi
carboxipolipeptidazele le hidrolizeaza pana la aminoacizi. Membrana in perie contine diferite enzime pentru
hidroliza polipeptidelor mici care au mai ramas. Aminoacizii se absorb apoi. Aminoacizii naturali sunt sub
forma izomerilor L si sunt transportati impotriva gradientului de concentratie printr-un mecanism activ in
prezenta de transportor. Cantitati foarte mici de proteine ar putea sa se absoarba intacte.
Grasimile alimentare contin trigliceride compuse din glicerol si acizi grasi. Exista si cantitati reduse de
colesterol, fosfolipide si esteri de colesterol in chim. Grasimile sunt emulsionate de sarurile biliare fiind astfel
supuse mai usor actiunii enzimelor digestive. Trigliceridele sunt hidrolizate la monogliceride si acizi grasi de
catre lipaza sucului pancreatic si lipaza celulelor epiteliale intestinale. Acizii grasi cu lant scurt si mediu se
absorb pasiv prin epiteliu in sange. Acizii grasi cu lant lung si monogliceridele raman in micele si sunt
internalizate de epiteliu. Ele se reasambleaza in trigliceride in celula si se excreta in limfa sub forma de mici
picaturi numite chilomicroni cu marimea de 0,1 microni.

140. Efectul alimentelor asupra biodisponibilitatii medicamentelor.

Efectul alimentelor asupra BD SM poate avea cauze diferite:
1. Alimentele influenteaza absorbtia;
2. Unele componente nutritive din alimente pot influenta metabolizarea medicamentelor;
3. Alimentele pot modifica excretia renala a SM;
46
 4. Unele substante farmacologic active din alimente pot modifica raspunsul unor SM care se administreaza
concomitent.

141. Exemple de substante farmacologic active din alimente.

Substantele farmacologic active din alimente pot fi diferite:
1. Alimente de origine vegetala sau animala pot contine: 5-hidroxitriptamina (ananas, banane); 3, 4
dihidroxifenilalanina (fasole); oxalati (spanac etc.); tiramina (branzeturi fermentate) etc.;
2. Alimente de origine marina: neurotoxine in pesti otravitori;
3. Aditivi alimentari: conservanti, antioxidanti, sechestranti, tensioactivi, agenti de maturare, coloranti,
edulcoranti etc.;
4. Contaminati in alimente: micotoxine, toxine bacteriene, antibiotice, pesticide etc.;
5. Apa si bauturile alcoolice si nealcoolice: metale, xantine, alcool etc.

142. Ce medicamente se recomanda a se administra concomitent cu alimente sau lapte?

Indometacin, fenitoina, fenilbutazona, nitrofurantoina, steroizii, clorura de potasiu, aminofilina, sarurile de
fier etc. (au actiune iritanta asupra mucoasei gastrice).

143. Toxicocinetica- definitie

Ad literam se ocupa de cinetica toxinelor in organism dar, in masura in care, in functie de doza, un
medicament poate fi si toxic sau chiar foarte toxic, toxicocinetica si farmacocinetica se suprapun. Atunci cand
corelam efectele toxice ale unui medicament cu concentratia sa in sange, putem spune in egala masura ca facem
toxocinetica si farmacocinetica. Metodele de lucrur sunt aceleasi, diferind doar scopul urmarit prin aplicarea
acestor metode.

144. Toxicologia clinica – definitie

Se ocupa de probleme in principal cu problemele de tratament al intoxicatilor. Aici, pe langa metodele
generale de reanimare si terapie intensiva, valabile pentru grupe mari de toxice,, se adauga si metode de
tratament “antidotic” specifice pentru fiecare tip de toxic.dat fiind capacitatea de adaptare a daunatorilor si
mijloacele de combatere a lor sunt in continua schimbare.
Trebuie mentionat ca, la fel ca la medicamente (in special la antibiotice), cu cat compusii utilizati sunt mai
activi, cu atat si toxicitatea lor pentru organismul uman este mai mare. Legatura stransa intre toxicologia
clinica si toxicocinetica este legata de faptul ca tratamentul antidotic trebuie corelat cu concentratia toxicului
in sange sau la nivelul unor organe cu tropism crescut pentru toxic.

145. Istoricul biofarmaciei.

Se accepta ca farmacocinetica incepe cu doua articole ale lui Torsten Theorell care a publicat in 1937 doua
lucrari despre cinetica distributiei substantelor administrate in corp. termenul de farmacocinetica se pare ca a
fost introdus de F.H. Dost in 1953 iar cel de biofarmacie de catre J. Wagner care a scris o carte fundametnala in
1971 – “ Biopharmacy …
Bazele matematice ale domeniului au fost puse de catre Aldo Resigno si Giorgio Segre a caror carte ramane
a fi pe deplin inteleasa in intregime probabil in secolul urmator. Traducerea ei in engleza ”Drug and Tracer
Kinetics” este o carte fundamentala in ingineria chimica
Intre cei care si-au adus contributii importante in farmacocinetica mentionam pe Loo Riegelman, Gerhard
Levi… di SU. In ceea ce priveste sutdiile de farmacocinetica legate de evaluarea bioechivalentei
medicamentelor o contributie importanta ii revine lui Vinod Shah.

47
 La capitolul biofarmacie o contributie fundamentala a avut-o Takeru Higuchi, singura lege teoretica in
domeniu, “legea radacinii patrate” purtand numele lui.
In Romania primele articole de biofarmacie si farmacocinetica au fost scris de prof. Nicolae Bonciocat,
ilustru chimist, fizician si matematician in 1968 in 1968 iar din interiorul lumii farmaceutice domeniul a fost
introduc de prof. Sorin Leucuta, incepand in anul 1971

146. Faza farmacodinamica- caracterizare

In aceasta faza medicamentul interactioneaza cu receptorii biologici specifici generand efectul terapeutic.
Eficienta unei SM depinde de cantitatea care ajunge la locul de actiune si de durata mentinerii unei
concentratii corespunzatoare;
Intensitatea raspunsului biologic depinde in general de concentratia SM in plasma.
Faza farmacodinamica are doua etape:
1. Fixarea moleculeor de SA pe substratul reactiv;
2. Declansarea actiunii farmacodinamice.
Declansarea modificarii biologice locale (actiunea primara) se manifesta apoi la nivel de tesut, organ,
organism (actiune farmacodinamica). Aceasta faza face obiectul farmacodinamiei.

147. Constanta de ionizare

Constanta de ionizare (pka) este un parametru caracteristic fiecarei substante medicamentoase si
influenteaza transferul acestora prin membranele biologice. Forma disociata (ionizata) este mai hidrosolubila,
iar forma nedisociata este mai liposolubila. Moleculele disociate în ioni nu traverseaza membranele biologice
prin difuziune simpla.
Constanta de ionizare (pKa) – reflecta solubilitatea in lichidele biologice; solutiile apoase ale SM (in
general, electroliti organici slabi) fiind un amestec de ioni si molecule neionizate care vor favoriza difuzia prin
membrana celulara a fractiunii neionizate, dependent de coeficientul de partaj lipide/apa;

148. Solubilitatea- definita cantitativ.

In termeni cantitativi reprezinta concentratia de substanta medicamentoasa intr-o solutie saturata, la o
anumita temperatura.

149. Polimorfismul si forma de cristalizare -aspecte biofarmaceutice.

Polimorfismul – poate influenta solubilitatea, ceea ce va indica modificatia activa in formularea de
medicamente;
Polimorfismul este intalnit in clasa sulfamidelor in proportie de 40%, hormonii steroizi 67%, derivatilor
barbiturici 63%. In EP sunt prevazute peste 36% SM care prezinta polimorfism.
In realizarea unor astfel de medicamente, se folosesc amestecuri in proportii diferite din 2 sau mai multi
polimorfi cu conditia de a obtine solubilitate si BD a fiecarui efect therapeutic este convenabil in practica
medicala.
Hidratii care se pot forma in timpul cristalizarii SM in apa sunt cause de modificarea BD.
Formele anhidre sunt mai solubile decat cele hidratate si cu absorbtie mai rapida, motiv pentru care se
prefer in formularea si prepararea medicamentelor. Exemple de forme anhidre mai solubile decat cele hidratate
sunt: succinilsulfatiazolul, cafeina si ampicilina;
Ampicilina se gaseste sub forma anhidra si trihidrat. In studiile de dizolvare in vitro si in cele de BD la
animal si om se constata ca ampicilina anhidra este mult mai solubila decat ampicilina trihidrat.

150. Emulsii- aspecte biofarmaceutice.

48
 Emulsii – emulsiile administrate pe cale orala cu actiune imediata sunt cele de tip U/A, avand substanta
dizolvata in faza interna sau externa.
SM poate ajunge la nivelul membranei celulare pornind din faza interna cu interventia emulgatorului
(necesar stabilirii emulsiei) si care faciliteaza procesul de absorbtie prin eliminarea la interfata epiteliului.
Microparticulele de ulei cu substanta liposolubila se comporta ca micele, asigurand eliberarea la interfata
mucus-epiteliu.
Absorbtia substantei dizolvata in faza externa este influentata de proprietati chimice si fizice ale acesteia,
de formularea emulsiei si conditiile fiziologice ale tractului gastro-intestinal.
Emulsiile de tip A/U actioneaza ca preparate cu actiune prelungita avand in vedere procesele de difuzie
prin faza apoasa a substantei in cea uleioasa, interventia emulgatorului si transportul in mediul gastric, hidrofil,
cu influente provocate de pH, continut alimentar, vascozitate, peristaltismul gastrointestinal.
Emulsiile multiple A/U/A preparate cu actiune prelungita; in prima etapa, dupa administrare, emulsiile
multiple transfera substanta dizolvata din mediul hidrofil in lipofil pentru a ajunge la o emulsie de tip U/A din
care substanta dizolvata in ulei sa fie in echilibru cu cea din apa. Aceeasi factori vor prelungi timpul necesar
pasajului transmembranar pentru a se realiza absorbtia, respectiv BD substantelor incorporate in emulsii.

151. Solutii medicamentoase- aspecte biofarmaceutice.

Solutii – solutia = ff in care SM este dizolvata in momentul prepararii medicamentului si moleculele sunt
disponibile pt absorbtie, imediat dupa administrare.
In mediul gastric – reactii in care substanta poate ramane dizolvata sau sufera transformari care o fac mai
putin solubila.
Substantele din compozitia medicamentului (conservanti, macromolecule, cosolventi) sau din sucul gastric,
prezenta unor alimente pot favoriza reactii cu SA formand noi compusi si cu alte proprietati: proprietati,
solubilitate, coeficient de partaj, difuziune.
Vascozitatea mediului poate influenta difuzia substantei, efectul asupra absorbtiei depinde de concentratia
si de modificarile peristaltismului gastric.
Cu o prezentare sub forma de pulbere sau granule, preparatele vegetale, instant pt ceaiuri, provin din una
sau mai multe preparate din produse vegetale. La administrare sunt destinate realizarii ex-tempore a unei solutii
pentru uz oral.
In acest fel principiile active extrase din plante prin diverse procedee sunt prelucrate in forme solide care
asigura stabilitatea fizico-chimica ale acestora.
Folosirea unui vehicul uleios pentru substante insolubile a dovedit o crestere a BD a acestora. Astfel de
substante sunt avantajate in absorbtie de sarurile biliare, peristaltismul si pH-ul gastric.
BD solutiilor medicamentoase este cea mai mare in raport cu celelalte forme farmaceutice lichide si solide
orale avand SA dizolvata la nivel de molecule si ioni disponibili pt absorbtie.

152. Suspensii -aspecte biofarmaceutice.

Suspensii – suspensia e forma farmaceutica lichida in care SM este in stare solida, in cea mai mare parte,
cu o fractiune dizolvata in faza externa (apoasa). Faza solida constituie un rezervor care va mentine saturarea
fazei continue in masura in care are loc absorbtia moleculelor dizolvate.
In suspensiile uleioase, SA va fi absorbita in functie de procesul de dizolvare, de difuziune sau particulele
solide sunt transferate in lichidul gastric si, apoi, prin dizolvare, sunt disponibile absorbtiei.
Factori care pot influenta absorbtia sunt dependenti de:
- SA (solubilitate, marimea particulelor, concentratie, polimorfism, densitate, proprietati de suprafata);
- Conditii de formulare a unei suspensii floculanta si defloculanta (caracteristici ale fazei externe,
prezenta substantelor auxiliare ca: agenti de floculare, vascozifianti, tensioactivi si conservanti).
49
 - Comportarea in organism.

153. Pulberi -aspecte biofarmaceutice.

Pulberi – pulberea medicamentoasa este cea mai simpla forma solida dozata de uz oral locul ei fiind preluat
de noi sisteme de conditionare, capsule sau comprimate.
- Dupa administrarea pulberii dozate cu apa (dizolvate sau dispersate in apa) anterior administrarii un rol
important in absorbtia substantei medicamentoase il are umectarea acesteia, proprietate dependenta de
caracteristicile fizico-chimice (structura chimica, cristalina, grad de hidratare, marimea particulelor, interactiuni
cu alte substante).
- Aglomerarea particulelor in formatiuni mai mult sau mai putin voluminoase se datoreaza fortelor de
adeziune intre particule cauzate de absorbtia umiditatii la suprafata particulelor.
- Aglomeratele cu substantele putin hidrofile se pot inconjura cu aer, ceea ce diminueaza si mai mult
dizolvarea.
- Pentru a asigura dizolvarea substantelor medicamentoase, se respecta o anumita granulometrie in care
marimea particulelor sa corespunda atat pulberii care se administreaza oral cat si pentru realizarea altor forme
farmaceutice cu tehnologii mai complicate (crp, drajeuri) la care eliberarea si dizolvarea SM costituie etapa
limitanta a procesului de absorbtie in organism.

154. Granule -aspecte biofarmaceutice.

Granulele – ff solida, de uz oral obtinuta prin aglutinarea unei pulberi si formarea unor aglomerari de
particule egale ca marime si forma (granule – forma intermediara in procesul de obtinere al comprimatelor).
- Granulele obtinute pe cale umeda utilizeaza un aglutinant lichid (sirop simplu, solutie de glucoza sau
derivati de celuloza etc.) iar cele obtinute prin compactare utilizeaza uneori lianti solizi.
- Transformarea unei pulberi in granule prin intermediul unui aglutinant mareste coeziunea particulelor,
confera o mai multa solubilitatea SA in lichidul gastric, cu o absorbtie si BD crescute.
- Fiecare etapa a procesului de granulare se respecta factorii care pot influenta principalele calitati
necesare granulelor, granulometria pulberii primare, natura si cantitatea subst auxiliare, forma si marimea
granulelor, conditiile de uscare si selectarea granulelor.
- Formulari speciale, includ granulele efervescente, gastrorezistente, pentru realizarea de suspensii cu
eliberare prelungita sau modificata, formulari care respecta si conditiile de formulare, preparare ale preparatelor
efervescente, enterosolubile, suspensiilor cu actiune prelungita sau controlata.
- Realizate ca o forma solida de prezentare si administrate pacientilor ca solutii (granulele efervescente)
sau suspensie fluida (granulele pentru suspensii reconstituibile) se obtine avantajele unei absorbtii rapide cu BD
SA la nivelul preparatelor lichide.

155. Capsule- aspecte biofarmaceutice.

Capsule – cps gelatinoase, moi (elastice) si tari (dure) sunt considerate ff solide datorita consistentei
invelisului de gelatina, continutul poate fi lichid (solutii, emulsii, suspensii) sau solid (pulberi, granule,
microtablete).
Conditiile de administrare (cantitatea de apa, pozitia corpului, variatiile intra si interindividuale ale pH-ului
gastric, temperatura si umiditatea, timpul pastrarii) pot fi cauze care prelungesc durata de dizolvare a invelisului
de gelatina, incetinind absorbtia substantelor in interiorul capsulei.
Cps dure se deosebesc de cele moi prin compozitia gelatinei, forma cps, tehnologia de fabricatia, continutul
medicamentos pt a asigura stabilitatea, curgerea in cps si dizolvarea.
Cps prezinta un mare avantaj biofarmaceutic: contin SM sub forma de pulbere fina intr-o stare ideala pt a
forma solutie sau dispersie in lichidul gastrointestinal.
50
 Administrarea capsulelor tari cu un volum de apă presupune că în stomac se îmbibă, se înmoaie, timp în
care are loc în interiorul capsulei accesul lichidului pentru dizolvarea substanţelor din interior şi migrarea în
exterior.
Această etapă care vizează desfacerea capsulei şi dizolvarea gelatinei depinde de: comportarea învelişului
de gelatină la umectare, dizolvare;
interacţiunea între gelatină şi conţinutul capsulei care poate afecta umectarea prelungind timpul de
desfacere;
pH-ul lichidului digestiv şi prezenţa alimentelor;
condiţiile de păstrare ale capsulelor tari până la umplere cu SM.
Faza următoare se referă la conţinutul capsulei care poate fi o pulbere simplă sau compusă, granule,
microtablete în care SM a fost prelucrată în condiţii specifice.
Factorii care favorizează desfacerea capsulei, dizolvarea şi absorbţia SM sunt:
- granulometria substanţei active şi auxiliare;
- capacitatea de umectare sau solubilitatea substanţelor;
-prezenţa şi caracteristicile diluanţilor, lubrifianţilor, tensioactivilor;
- volumul de umplere;
- forţa de tasare sau compactare.

156. Comprimate- aspecte biofarmaceutice.

Comprimatele – utilizate cu cea mai mare frecventa dintre ff orale pentru actiuni terapeutice diferite:
imediata, eliberare si absorbtie accelerata, actiune prelungita sau o cedare cu viteza controlata in vederea
realizarii unei concentratii constante de SA in sange timp de 24h, zile, saptamani.
Comprimatele conventionale, cu actiune imediat (imediatly release – I.R.) reprezinta un sistem fizic solid
in care SM dispersata omogen, va fi eliberata si dizolvata in organism dependent de factorii de formulare,
preparare si administrare.
Comprimat prin dezintegrare rezulta macroparticule, granule, agregate care prin deagregare rezulta
particule

51
 157. Suprafata pielii.
Suprafata pielii nu este uniforma, pe ea fiind prezente orificii, cute si proeminente. Orificiile sunt de 2
tipuri: unele sunt mari, conducand in cavitatile naturale (gura, nas etc.) iar altele sunt mici, de abia vizibile cu
ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele raspund fie foliculilor pilosi (din acestea rasar fire de par), fie
glandelor sudoripare ecrine (pori).
Toate orificiile, dar mai ales cele mari, precum si cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen
ce explica frecventa mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezinta totodata si locul unde absorbtia
percutanta a apei, electrolitilor, medicamentelor (unguente, creme etc.) si altor substante, este maxima. Cutele
pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) si functionale, ultimele aparand odata cu imbatranirea pielii
si scaderea elasticitatii.
Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilara, inghinala etc.) fie microcute. Cutele mari au unele
particularitati fiziopatologice ca: umiditatea mai mare fata de restul pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate
mai accentuata. Datorita acestor caractere, ele pot prezenta unele imbolnaviri specifice ca: micoze, fisuri etc.
Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toata suprafata pielii reunind orificiile porilor; ele determina
astfel mici suprafete romboidale care constituie expresia unei elasticitati normale. Aceste microcute dispar la
nivelul cicatricelor, in starile de atrofie epidermica sau de scleroza dermica (sclerodermice). La nivelul palmelor
microcutele sunt asezate in linii arcuate dispuse paralel, realizand amprentele, cu caractere transmisibile
ereditar, importante pentru identificarea juridica a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea in linii
paralele, prezinta pe ele orificiile porilor sudoripari. Cutele functionale se constituie ca urmare a scaderii
elasticitatii cutanate si a contractiilor musculare (riduri).

158. Culoarea pielii.

Culoarea pielii depinde de : cantitatea de pigment melanic care confera nuante de la pielea alba (lipsa
pigmentului), pana la cea neagra (excesul de melanina). Cantitatea de melanina este determinata genetic, dar
variatiile culorii pielii, dupa latitudinea geografica (de la pol la ecuator), arata si o adaptare. Melanina variaza
intre anumite limite si in functie de expunerea la razele UV.
Gradul de vascularizatie capilara determina nuanta roz-rosie. Vascularizatia mai abundenta a fetei produce
si anumite particularitati morbide regionale: bolile congestive ale fetei sunt mai numeroase. Culoarea pielii
depinde si de cantitatea de hemoglobina (paloarea in anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizata si
mai subtire, motiv pentru care este roz.

52
 Grosimea pielii influenteaza culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subtire si e roza, pielea de pe palme si
talpi are o culoare galbuie datorita stratului cornos (keratinei) mai ales in conditii de hiperkeratoza. Abundenta
keratohialinei (strat granulos) confera pielii o culoare alba.

159. Grosimea pielii.

Grosimea pielii influenteaza culoarea ei: pielea copiilor mici este mai subtire si e roz, pielea de pe palme si
talpi are o culoare galbuie datorita stratului cornos (keratinei) mai ales in conditii de hiperkeratoza. Abundenta
keratohialinei (strat granulos) confera pielii o culoare alba.
Grosimea pielii variaza dupa regiuni: e subtire pe fata, frunte, organe genitale, este mai groasa pe toracele
anterior, abdomen si marile pliuri. Grosimea creste la spate si pe suprafetele extensorice ale membrelor, cea mai
groasa e la palme si talpi. Dintre straturile pielii epidermul este cel mai subtire (intre 0,03 si 1 mm), dermul este
mai gros (are intre 0,5-2 mm la fata, 2 mm pe torace) iar hipodermul are variatii mari regionale.

160. pH-ul pielii- aspecte generale.

pH-ul pielii. In general, pielea are un pH = 5,5. pH-ul pielii variaza usor in functie de zona, aciditatea este
mai pronuntata la axile si mucoasele intime si este usor diferita in functie de varsta. pH-ul pielii normale este
unul usor acid.

161. Dermul- descriere.

Dermul – constituie scheletul rezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (si totodata reunit) de
epiderm prin membrana bazala.
Membrana bazala este alcatuita dintr-o impletire de fibre epidermice si dermice. Ea indeplineste o functie
de filtru selectiv pentru substantele provenite din derm si care servesc la nutritia epidermului, dar constituie si a
2a bariera pentru substantele ce ar putea patrunde din epiderm.

162. Hipodermul- descriere.

Hipodermul – este stratul care separa pielea de straturile subiacente. El este alcauti din lobuli de celule
grase (lipocite) continand trigliceride, cu rol de rezerva nutritiva si de izolator termic si mecanic. Acesti lobuli
sunt separati prin septuri conjunctive in care se gasesc vase si nervi. O structura tegumentara mai deosebita este
linia apocrina. Ea se intinde de la axila in regiunea mamelonara si coboara convergent lateral spre perineu. Este
alcatuita din aglomerari celulare clare ce, structural, se apropie de culele glandulare mamare. In aceasta
acceptiune, glanda mamara poate fi privita ca o glanda apocrina enorma cu o structura corelata cu functia sa
secretorie.

163. Forme adezive cutanate.

Forme adezive cutanate
- Sunt produse destinate a fi aplicate pe piele;
- Clasificare:
 Forme adezive nemedicamentoase (pentru a fixa materialul de pansament – emplaste cauciucate sau
pentru a izola/proteja pielea – pansamente adezive, gelatine);
 Forme adezive medicamentoase – pentru actiune locala si sistemica (STT).
Sisteme terapeutice transdermice (STT)
STT sunt dispozitive care servesc ca suport sau vehicul pentru una sau mai multe SM, destinate a fi aplicate pe
piele pe un loc delimitat, in vederea eliberarii si absorbtiei SM cu viteza constanta pentru a realiza o actiune
sistemica.

53
 164. Avantajele formelor farmaceutice cu eliberare modificata (piele).
Se elimina degradarea substantelor sub influenta sucului gastric;
Se evita influenta variabilelor fiziologice din traiectul tubului digestiv si efectele primului pasaj hepatic;
Este o posibilitate de aplicare in cazul substantelor cu timp de injumatatire scurt sau indice terapeutic
scazut;
Se evita inconvenientul administratii pe cale i.v.;
Permit oprirea tratamentului in orice moment;
Permite pastrarea actiunii terapeutice pe timpul unei perioade mai lungi de timp;
Reducerea incidentei si severitatii efectelor adverse sistemice;
Eliberarea si difuzia substantelor active se produce dupa o cinetica bine definita.

165. Dezavantajele formelor farmaceutice cu eliberare modificata (piele).

Nu se aplica pentru substante care necesita concentratii plasmatice ridicate sau nu sunt tolerate pe piele;
Substantele care asigura o buna absorbtie transdermica si actioneaza sistemic in concentratii mici sunt in
numar restrans comparativ cu alte cai de administrare – scopolamina, nitroglicerina, nicotina, progesteron,
estradiol, clonidina).

166. Clasificarea STT in functie de tehnologia de obtinere.

- Sisteme cu rezervor si membrana;
- Sisteme matrita (monolitice);
- Sisteme cu rezervor multilamelar;
- Sisteme microcompartimentate (microrezervoare).

167. Sisteme cu rezervor si membrana- descriere

Componente: - folie impermeabila de plastic metalizat;
- Rezervor cu o concentratie determinata substantei medicamentoase dizolvata (in etanol), suspendata in
lichide vascoase (ulei de silicon) sau dispersata cu un polimer solid (poliizobutilena);
- O membrana cu proprietati speciale de permeabilitate: poate fi poroasa sau neporoasa;
- Strat adeziv pe suprafata externa a membranei, compatibil cu SM; hipoalergenic si presosensibil.

168. Sisteme cu rezervor si membrana- exemple.

- Scopolamina pentru actiune in raul de miscare de 3 zile;
- Nitroglicerina pentru o actiune de prevenire a atacului de angina pectorala pe o perioada de 24h;
- Clonidina administrata in HTA cu actiune de 7 zile;
- Estradiol recomandat in menopauza cu actiune de 3-4 zile.

169. Sisteme matrita (monolitice)- descriere si exemple.

Componente:
- Folie impermeabila;
- Folie ocluziva de aluminiu;
- Rezervor cu o dispersie a SM intr-o matrita de polimer hidrofil sau lipofil cu suprafata si grosimea bine
determinate;
- Polimerul adeziv nu participa la eliberarea SA ci formeaza o pelicula adeziva in jurul rezervorului;
- Exemple: nitroglicerina cu un timp de actiune constanta de 24h.

54
 170. Sisteme cu rezervor multilamelar- descriere si exemple.
Componente:
- Folie impermeabila de plastic metalizat;
- Rezervor cu mai multe straturi in care concentratia de SM scade catre zona de aplicare pe piele
(rezervorul cel mai departe de piele are concentratia mai mare); prin difuzie scade concentratia initiala a
substantei, gradientul de concentratie realizat va propulsa moleculele SA spre locul de absorbtie;
- Strat adeziv;
- Exemplu: nitroglicerina

171. Sisteme microcompartimentate (microrezervoare)- descriere.

Componente:
- Folie ocluziva;
- Strat adeziv;
- Matrita de polimer cu rezervoare microscopice de SM.

172. Climara plasturi menopauza.

Compozitie: Climara – plasture de 12,5 cm2 continand 2,9 mg estradiol intr-o matrita acrilata adeziva;
Climara forte – plasture de 25 cm2 continand 7,8 mg estradiol intr-o matrice acrilata adeziva.
Actiune terapeutica – inceperea perioadei climacterice este caracterizata prin aparitia unei scaderi din ce in
ce mai pronuntate a productiei de estrogeni ovarieni. Aceasta conduce la o deficienta estrogenica in organismul
femeii care da nastere la diverse tulburari si dereglari ale starii generale de bine pana cand organismul se
adapteaza singur la scaderea productiei de estrogeni. Deficitul de estrogeni si simptomele sale caracteristicie
perioadei climacterice sunt reduse rapid si sigur prin administrarea regulata a hormonilor deficienti. Plasturele
Climara creste estradiolul sangvin. Ajunge in circulatia sangvina prin piele (transdermic) si conduce la un nivel
hormonal constant.
Indicatii – terapie de substitie estrogenica la pacientele cu tulburari datorate climacteriului natural sau
indus chirurgical (doar pentru afectiuni necanceroase) de ex. Simptome vasomotorii (bufeuri, transpirarii),
tulburari de somn, atrofii cauzate de insuficienta productiei de estrogeni endogeni.

173. Nitroderm TTS.

Compozitie – SA: 1,2,3-propanetriol trinitrat (nitroglicerina) 25 mg (Nitroderm TTS 5) si 50 mg
(Nitroderm TTS 10). Excipienti: dimeticona, silica aerogel, silicon adeziv medical.
Indicatii – tratamentul profilactic al crizelor de angina pectorala;
Actiune: vasodilatator coronarian si antianginos.
Actiune terapeutica: provoaca VD coronariana ameliorand aprovizionarea cu sange a miocardului
ischemic; provoaca VD sistemica, indeosebi venoasa dar si arteriolara (la doze mari) micsorand presarcina si
postsarcina, ceea ce usureaza munca inimii si scade consumul de oxigen al miocardului; dozele mari
diminueaza presiunea arteriala. Pentru adiministrarea perlinguala efectul apare in 2-5 minute si dureaza 10-30
minute; pentru aplicarea pe piele efectul apare in 20-60 min si dureaza 3-6 ore; in cazul introducerii i.v. efectul
este imediat si dispare repede dupa oprirea perfuziei.

174. Formularea medicamentelor oftalmice.

Formularea medicamentelor oftalmice:
- pH-ul;
- ideal => pH echivalent cu cel al lacrimilor (7,4);

55
 - pH-ul dorit trebuie optimizat pentru stabilitate;
- pH = 4-9.
- Tonicitatea = presiune osmotica exercitata de sarurile din solutiile apoase;
- Presiunea osmotica a lichidului apos intraocular;
- Izotonicitatea = foarte importanta in cazul solutiilor intraoculare.
- Limpiditatea – solutiile oftalmice nu contin ingrediente nedizolvate sau particule straine;
- Filtrare;
- Conditii aseptice.
- Vascozitatea – solutiile si suspensiile oftalmice pot contine polimeri care sa le confere vascozitate si sa
prelungeasca timpul de contact cu corneea;
- Polimerii hidrofili utilizati: metilceluloza, hidroximetilceluloza, hidroxietilceluloza, alcool polivinilic
etc.
- Substante active: clasificate in clase farmacologice; ne intereseaza:
 Stabilitatea;
 Reactiile de degradare fizico-chimice, exemple;
 Toleranta pe mucoasa oftalmica.
- Substante auxiliare: substante care ajusteaza pH-ul, sisteme tampon;
- Antioxidanti, chelatanti;
- Conservanti;
- Izotonizanti;
- Agenti de crestere a vascozitatii.

175. Preparate oftalmice moderne- obiective.

Preparate oftalmice moderne – obiective
- Cresterea BD:
a. Agenti de vascozitate:
- Strategie importanta a cercetarilor recente din domeniul preparatelor oftalmice;
 Polimeri hidrofili: derivati de celuloza, PVA, acid poliacrilic;
 Avantaje: formularea de solutii care se pot administra prin picurare, preparare usoara, prelungirea
remanentei;
 Dezavantaje: efectul asupra BD a fost minimal la om, semnificatie clinica modesta/buna.
b. Geluri:
- Majoritatea agentilor de vascozitate fomreaza geluri la concetratii mari in apa;
- Avantaje:
 Prelungirea remanentei;
 Reducerea expunerii sistemice;
- Dezavantaje:
 Crestere limitata a BD;
 Reducerea numarului de administrari;
 Reduc complianta pacientului:
Pilopine HS gel (Alcon); Timoptic (Merck);
c. Prodroguri
- Cresterea permeabilitatii corneei prin modificarea hidrofiliei sau lipofiliei medicamentului.

56
 Eliberarea controlata a SM
a. Nanoparticule:
- Latex pilocarpina-acetoftalat de celuloza (pilocarpina absorbita pe particule care au fost suspendate intr-
o solutie apoasa (pH=4.5));
- Piloplex – dispersie apoasa polimerica de pilocarpina sub forma de sare si copolimerul de acid acrilic-
laurilmetacrilat.
b. Implanturi
1. Implanturi biodegradabile:
- Fabricate din polimeri hidrofobici dar biodegradabili;
- SM este eliberata prin eroziunea suprafetei implanului;
2. Implanturi solubile:
- Au la baza polimeri hidrofili solubili in apa;
- Lacrisert.

176. Anestezice inhalatorii- aspecte biofarmaceutice si exemple.

- Agentii anestezici inhalatori sunt un grup de substante cu structuri si proprietati comune (exceptie
protoxidul de azot) cu acelasi mecanism de actiune care au capacitatea de a mentine anestezia (componenta de
hipnoza in special) si, uneori, de a o induce.

 Halotan (C2HBrClF3) – este o hidrocarbura halogenata cu fluor, introdus in medicina in anul 1956:
- Proprietati fizice:
- Punctul de fierbere: 50.2C;
- Densitatea: 1.868 g/cm cub (la 20 de grade);
- Solubilitate: 3,45 mg/mL;
- Greutate moleculara: 195,89;
- Coeficientul de partitie creier/sange: 1,9;
- Nu este inflamabil sau exploziv.

 Enfluran (C3H2ClF5O);
- Efluranul este folosit pentru inducerea si mentinerea anesteziei generale in timpul interventiei
chirurgicale, de asemenea, pentru analgezie in timpul nasterii.
- Proprietati fizice:
- Punctul de fierbere: 56,5C;
- Solubilitate: practic insolubil (5,620 mg/L);
- Greutate moleculara: 183,97;
- Toxicitate: 5,4 mL/kg;
- Coeficient de partitie creier/sange: 1,3
- Volatil

 Isofluran (C3H2ClF5O);
- Isofluran este un izomer structural al enfluranului;
- Nu este inflamabil;
- Toxicitate mica;
- Prezinta un miros intepator de eter;

57
 - Coeficient de partitie creier/sange – satisfacator.
- Greutate moleculara mica;
- Punct de fierbere: 48,5 C;

 Desfluran (C3H2F6O);
- Miros intepator de eter;
- Agent incolor, neinflamabil;
- Coef de partitie creier/sange: 1,3 – satisfacator;
- Greutate moleculara mica;
- Densitate supraunitara;
- Punct de fierbere scazut = 22,8C;
- Are un coeficient de partitie gaz/sange scazut (0,42) asemanator protoxidului de azot; inducerea
anesteziei este foarte rapida teoretic insa este limitata de mirosul intepator.

 Sevofluranul (C4H3F7O)
- Densitate supraunitara;
- Greutate moleculara: 200,05 (mica);
- Punct de fierbere: 58,6C;
- Coeficient de partitie creier/sange: 1,7;
- Este neinflamabil;
- Are un miros placut;
- In prezenta apei sau absorbantelor de CO2 sufera reactii de hidroliza;

Singurul anestezic gazos folosit la momentul actual este protoxidul de azot”

- Asocierea anestezicelor volatile cu N2O; avantaje;
- Reduce necesarul de anestezic volatil (cu aproximativ 50%);
- Apare efectul celui de-al doilea gaz: administrarea de N2O in concentratie crescuta accelereaza rata
preluarii unui al doilea gaz (anestezic volatil administrat concomitent).

Anestezice inhalatorii volatile care se folosesc in medicina:

- Halotanul, enfluranul, isofluranul, sevofluranul si desfluranul care sunt lichide la temperatura camerei,
solubile in sange si in apa, au greutati moleculare similiare si nu sunt inflamabile sau explozibile.

58