Curs Strategii în discursul organizațional

Lucrare de verificare, 14 decembrie 2019

Analizați, din punct de vedere pragmatic și discursiv, textul de

mai jos, Alegeri prezidențiale (2000):

a) precizați și descrieți tipul interacțiunii

b) analizați principalele strategii discursive:

- strategii de implicitare (indicați implicaturile și presupozițiile
pragmatice);
- strategii ale politeții și/sau ale impoliteții pragmatice;

Alegeri prezidenţiale (2000)

Situaţia de comunicare:
data înregistrării: noiembrie 2000
locul înregistrării: emisiunea „Studioul electoral TVR”, cu ocazia turului al
II-lea al alegerilor prezidenţiale
participanţii: A – Corneliu Vadim Tudor, candidatul Partidului România Mare
B – Ion Iliescu, candidatul Partidului Democraţiei Sociale din
România
Autorul transcrierii: LŞ

A: Stimaţi compatrioţi, vă vorbeşte candidatul Partidului România Mare

pentru preşedinţia ţării. Mulţumesc din inimă celor aproape 3.200.000 de
cetăţeni care mi-au acordat votul şi încrederea lor.(…) În ziua de 26
noiembrie, s-a produs ultima revoluţie din România secolului XX; a fost
revoluţia demnităţii naţionale, a transpunerii în viaţă a imnului “Deşteaptă-
te, române!”, iar românii s-au deşteptat şi au optat pentru cel mai naţional şi
mai justiţiar partid care a făcut dovada că pătimeşte efectiv pentru cauza
naţională. (…)
Avem de-a face cu o lăcomie bolnavă, pe care nu o pot numi nici
măcar animalică, fiindcă un câine, de pildă, mănâncă şi el cât poate, îşi mai
îngroapă un os, după care îşi vede de treaba lui, pe când tagma jefuitorilor
aduna cu o furie bezmetică pentru câteva generaţii de acum încolo. Am

1
crezut o vreme că spuma murdară a revoluţiei, de care vorbea romancierul
german Heinrich Mann, se va duce la fund sau va fi azvârlită pe mal şi
măturată de vântul stârnit de trecerea timpului. N-a fost aşa; ea a crescut şi
s-a îngroşat sufocând totul în preajmă. În cei 11 ani care au trecut de la
revoluţia din decembrie 1989, transformată într-o lovitură de stat de către o
echipă de conspiratori, antrenată din vreme de KGB, România a devenit un
stat de tip mafiot…; ea se surpă pe noi, şi cade tavanul şcolilor pe capul
copiilor, şi mamele astupă ferestrele cu ziare sau cârpe, ca să nu vadă pruncii
că s-a făcut ziuă afară şi să nu ceară de mâncare; şi ghilotina unei reforme
criminale lichidează totul până la pământul negru, iar ţara se vinde bucată cu
bucată la străini şi nimeni nu vrea să priceapă că răbdarea de înger a
românului are o limită fiindcă s-a ajuns la situaţia de care pe care. Ei bine, la
26 noiembrie, tot putregaiul acestui lagăr de exterminare a sărit în aer: nu cu
furci şi topoare, nici cu incendierea conacelor boiereşti, că la 1907, ci aşa
cum ne-a învăţat europa civilizată, prin exercitarea dreptului democratic la
vot. încă o dată în istorie, românii şi-au potrivit gândurile şi paşii după
orologiul lui Dumnezeu, şi atunci când au simţit că a venit ziua crucială au
lovit năprasnic balaurii care ne înghit de vii, cum zicea Tudor Vladimirescu,
să fie învăţare de minte pentru orice tâlhar sau şarlatan sau aventurier care
crede că îşi poate bate joc de un popor eroic, fără a-şi primi binemeritata
pedeapsă. (…)
Stimate domnule Iliescu, am să vă pun acum, în lipsă, câteva dintre
întrebările pe care vi le-aş fi adresat dacă aţi fi avut bărbăţia să vă
confruntaţi cu mine. Motivul invocat de dumneavoastră, cum că eu aş fi
agresiv şi v-aş jigni, nu rezistă, fiindcă am mai participat împreună în
turneul electoral preliminar la mai multe emisiuni de televiziune, şi la TVR,
şi la TV internaţional, şi la Antena 1, unde nu numai că nu v-am deranjat cu
nimic, dar chiar v-am luat apărarea în faţa violenţei unor contracandidaţi.
Acum, aţi adoptat o poziţie de tip aparheid: v-aţi speriat de mine.
Dumneavoastră aţi prins din zbor acest clişeu, al aşa-zisului meu
extremism, care nu se poate proba prin nimic concret, şi faceţi caz că

2
occidentul va aprecia echilibrul şi echidistanţa. Să admitem că ar fi aşa.
atunci cum vă explicaţi totuşi eşecurile numeroase pe care le-aţi avut şi pe
plan extern timp de 7 ani? În afară de invocarea obsesivă a pactului de la…
din Spania şi câteva şabloane despre strategii şi parteneriate, ce mai ştiţi
dumneavoastră în materie de politică - limba de lemn, pe care o utilizaţi de
50 de ani încoace? (…)
Nu vreau să vă scriu eu biografia şi nici nu vă reproşez păcatele
tinereţilor, deşi cine a pactizat atunci cu duşmanul ţării sale poate e mai
vinovat decât acesta în faţa istoriei. Totuşi, cum v-aţi dat biografia la întors,
cum aţi devenit din duşman al americanilor, mâncătorii de oameni, nu-i aşa,
proamerican? O asemenea metamorfoză ciudată nu s-a mai văzut decât la
gândacul lui Kafka. In realitate, domnule Iliescu, dumneavoastră nu aţi făcut
altceva decât să vă aranjaţi ploile şi viaţa de aşa manieră încât să conduceţi
tot timpul, indiferent de regimul politic. Născut să fiţi şef, acum nu
concepeţi altă ipostază decât aceea de a reveni în fruntea statului român, deşi
nu mai sunteţi la vârsta la care puteţi desfăşura o activitate energică pentru
ţară, de vreme ce nici acum zece ani n-aţi făcut mare lucru. (…)
Nu se poate clădi nimic durabil pe minciună…n-aveţi, oare, nici o
remuşcare, domnule Ion Iliescu? N-aveţi remuşcări nici faţă de tinerii stâlciţi
în bătaie în iunie 1990 sau faţă de cei ucişi de forţele de represiune în
septembrie 1991? Pe câţi munţi de cadavre sunteţi capabil să mai călcaţi,
pentru a vă eterniza la putere? Şi câţi ani vreţi să mai domniţi? Poate,
cumva, până la vârsta de 900 de ani, a lui Matusalem din Biblie. Nici o
problemă, se poate aranja şi asta. vorbim cu specialiştii în inginerie genetică
şi vă clonăm, să fiţi fericit. (…)
Stimate domnule Iliescu, ce aţi vrea să faceţi dumneavoastră nou
pentru poporul român, în comparaţie cu cei 7 ani în care aţi condus aşa cum
l-aţi condus? Cine v-a împiedicat să vă transpuneţi programele în viaţă
atunci? Astăzi pretindeţi că aţi câştigat mai multă experienţă, ceea ce este
de-a dreptul hilar. Pentru numele lui Dumnezeu, aveţi aproape 71 de ani, iar

3
la sfârşitul unui eventual nou mandat veţi avea 75 de ani, să vă dea
Dumnezeu multă sănătate.
V-aţi născut în timpul unei crize mondiale, în martie 1930. România
intră în secolul XXI şi în mileniul III. Nu credeţi că şi noile generaţii au
dreptul la un preşedinte născut după cel de-al II-lea război mondial, care să
le vorbească pe limba lor, să le înţeleagă, să nu fie mereu nevoit să le explice
de ce i-a făcut canibali pe americani şi să folosească şi alt limbaj decât
„sinergia faptelor” şi „meandrele concretului”?… Prin obstinaţia
dumneavoastră pentru a deveni a treia oară preşedintele României şi de a
refuza orice dialog cu cel de-al II-lea partid din ţară, riscaţi să aruncaţi ţara
în haos şi să-i ridicaţi pe cei 3 milioane de români împotriva altor milioane
de fraţi ai lor. (…)
Doamnelor şi domnilor, departe de mine gândul de a-l descalifica pe
domnul Ion Iliescu în faţa dumneavoastră. Personal, îl apreciez pentru
numeroase calităţi ale domniei sale. Lumea însă vede şi judecă: domnia sa a
condus ţara timp de 7 ani, eu n-am condus nimic şi aş putea face pentru
poporul român şi idealurile sale mai mult decât un om şovăielnic, care în
ultimii 11 ani a fost prizonierul unor interese de tip mafiot.

B: Stimaţi telespectatori, stimaţi concetăţeni, mă văd obligat să încep

această dezbatere cu o declaraţie privitoare la afirmaţiile şi acuzele aduse de
contracandidatul meu, domnul Vadim Tudor, în emisiunea de aseară;
declaraţia conţinută într-un text fluviu de o oră, cu o vădită intenţie de
senzaţie, text citit pe nerăsuflate ca un actor, cititor de texte comandate. Aţi
avut încă o dată prilejul să asistaţi la un spectacol al demagogiei, al gândirii
incoerente şi al megalomaniei unui om care se crede salvatorul României.
Nimic din ceea ce va preocupă pe dumneavoastră, nimic din ceea ce
reprezintă, cu adevărat, interesul naţional nu şi-a găsit loc în acest discurs.
iar când după calomnii şi atacuri nedemne pentru un politician responsabil,
care contravin chiar regulilor acceptate de toţi în campania electorală şi
conţinute în articolul citit de doamna Guriţă, deci după toate acestea a

4
catadicsit să prezinte şi unele soluţii în ultimele cinci minute, care reprezintă
nişte propuneri antieconomice, caricaturale, ce vin în contradicţie cu modul
de funcţionare a economiei şi care, aplicate, ar produce mai multă sărăcie şi
mai multă corupţie, tot mai multe şi mai mari suferinţe poporului român.
Ţara nu se poate conduce nici cu mitraliera, nici cu pamflete citite
seară de seară la televizor. Problemele economiei româneşti au nevoie de
soluţii, nu de metafore. Vi-l puteţi, oare, imagina în postura de şef al statului,
factor de echilibru, de mediere între puterile statului, între forţele politice,
exponent al statului în raport cu societatea civilă? El a declarat război
continuu tuturor, timp de zece ani, şi a făcut-o şi ieri. Şi apoi, tot el se plânge
că ar fi victima celor pe care îi calomniază: curat bărbăţie! Sau încercaţi să
vă imaginaţi o întâlnire a domnului Vadim Tudor cu liderii Uniunii
Europene, în ipoteza că o asemenea întâlnire ar fi posibilă. (…)
În primul rând, România de după Revoluţia din decembrie 1989 nu a
fost şi nu este un lagăr de exterminare, cum afirmă domnul Vadim Tudor.
Dacă ar fi fost aşa, el nu s-ar mai fi putut exprima acum în faţa camerelor de
luat vederi şi nu ar mai fi putut candida pentru funcţia de şef al statului.
Şi în al doilea rând, Revoluţia română nu a fost o lovitură de stat
organizată de KGB, cum îşi permite să se pronunţe. (…)
Tot în lungul sau monolog de ieri seara, contracandidatul meu s-a
prezentat drept campionul absolut al luptei împotriva corupţiei, deşi nu ne
amintim să fi propus în parlament vreo lege pentru combaterea ei, din 1992,
de când este senator.
Ceea ce a uitat să vă spună domnul Vadim Tudor este faptul că a
promovat cu bună ştiinţă în parlament, pe listele PRM, după cum a relatat şi
presa, o serie de oameni despre care presa consemnează fapte de corupţie,
oameni certaţi cu legea, aflaţi în vizorul legii, oameni îmbogăţiţi, ca şi el, pe
căi obscure.
Domnul Vadim este, cum se vede, adeptul ideii conform căreia corupţii
noştri sunt buni, corupţii celorlalţi sunt de condamnat. Cu o astfel de
mentalitate, lupta împotriva corupţiei devine doar un circ penibil.

5
 În fine, domnul Vadim minte atunci când afirmă că PRM nu s-a aflat
la putere. În perioada 1993-1996, oamenii din PRM s-au aflat în structuri
guvernamentale. (…)
Mă întreb, şi sunt convins că vă întrebaţi şi dumneavoastră, ce rămâne
din discursul domnului Tudor dacă dăm deoparte minciunile, calomniile,
jignirile şi delirul politic, citatele anapoda şi alte floricele stilistice. Nimic.
Pentru că extremismul nu e interesat de construcţie, ci numai de demolare.
Extremismul este locul în care îşi dau mâna ura, frustrările şi neputinţele
unor oameni, care sunt induşi în eroare de lideri politici iresponsabili şi fără
scrupule. Cu greu poate fi numit patriot un om care de dragul puterii este în
stare să lucreze împotriva interesului naţional. Demagogia produce monştri,
iar aceşti monştri produc suferinţe unui întreg popor. Atitudinea domnului
Tudor, lipsa de măsură dovedită în toate actele şi luările de poziţie,
labilitatea psihică, antioccidentalismul său, xenofobia riscă să închidă
România în spatele unei cortine de fier. Renunţăm la drepturile şi libertăţile
cucerite în decembrie 1989?
Înainte de a încheia acest cuvânt explicativ, vreau să mă adresez
votanţilor domnului Vadim Tudor. Eu vă respect alegerea făcută şi trebuie să
înţelegeţi că, dacă am răspuns acuzaţiilor favoritului dumneavoastră, nu
înseamnă că sunt împotriva dumneavoastră. Eu nu cred, aşa cum ameninţă
domnul Vadim Tudor, că, în cazul alegerii mele, dumneavoastră vă veţi
ridica împotriva celorlalţi români, care au opinii contrare dumneavoastră.
Sunteţi oameni maturi şi responsabili. Aţi sancţionat prin votul
dumneavoastră, înainte de toate, eşecul unei guvernări iresponsabile, ca şi
corupţia generalizată şi jaful din economia naţională, încurajate şi favorizate
de această guvernare. În această privinţă, ne situăm pe aceleaşi poziţii şi
cunoaşteţi hotărârea pe care am luat-o de a ne lua răspunderea pentru a
guverna în vederea soluţionării problemelor grave cu care se confruntă ţara,
pentru a combate săracia extremă, pentru a curma jaful economic şi a extirpa
rădăcinile corupţiei. (…)

6
 Nici nu voiam să amintesc acest lucru, dar totuşi am constatat că a
repetat pentru a nu ştiu câta oară şi aseară apelul indecent la vârsta şi
diferenţa de vârstă dintre noi doi. Nici nu vreau să mă refer la aşa ceva,
pentru că este o manieră foarte simplistă şi primitivă de a aborda lucrurile.
Aş vrea să amintesc un singur lucru; Ronald Reagan avea 76 de ani când a
intrat în competiţie cu un om mai tânăr decât el, care avea în jur de 50 de
ani. Şi pe tema acestei diferenţe de vârstă, dânsul a dat, la un moment dat, în
faţa unor gazetari, următoarea replică: “Vă dau asigurări că voi exploata
tinereţea şi lipsa de experienţă a contracandidatului meu”. Nu vreau să
comentez mai mult.
În fine, pledoaria de aseară a domnului Vadim Tudor a fost cel mai bun
argument al deciziei pe care am luat-o, de a refuza o confruntare directă…s-
a văzut din expozeul său cam la ce ar fi dus o asemenea întâlnire şi nu cred
că ar fi produs mare satisfacţie telespectatorilor.

7
 Discursul politic reprezintă mijlocul de interacțiune directă între
omul politic și mase, cea mai simplă modalitate de manipulare, artă a
negocierii, dar și principala armă de atac a adevarsarului politic. În același
timp, discursul politic este elementul care pune problema statutului celui
cale îl rostește, omul politic devenind prin intermediul acestuia, capabil să
influențeze prin manevrarea cuvintelor și prin funcția pe care o deține.
Astfel, discursul politic este orice discurs care are un scop politic, care poate
inluenta un proces politic. Analiza discursului reprezintă o direcţie nouă în
ştiinţele comunicării. Termenul discurs se referă mai mult la problematica
vastă a unui câmp de cercetare decât la un anumit mod de înţelegere a
limbajului şi presupune relaţia acestuia cu parametri ai realităţii
nonlingvistice. Din acest punct de vedere “discursul” este un domeniul al
cercetării interdisciplinare (şi nu doar al celei strict lingvistice).

Campanile electorale conferă actorilor politici roluri discursive

multiple înainte chiar că aceștia să se lanseze în competiție. Astfel, fiecare
actor politic acționează simultan în calitate de:
- “candidat” care deține puterea politică în timpul campaniei
versus “candidat” situate în opoziție
- “contracandidat”
- “politician” care dispune deja de o imagine publică alimentată
de un trecut politic și de o memorie colectivă

Este interesant faptul că unii dintre candidaţi aleg să-şi structureze

discursurile numai pe baza unui limbaj şi a unor teme negative. Acest fapt
poate avea două explicaţii: în primul rând, folosirea unor termeni negativi
creează o imagine grotescă a contracandidaţilor şi astfel alegătorii au o
singură alternativă, de a nu vota pentru aceştia şi de a-l alege pe cel care a
avut curajul să demaşte răul; în al doilea rând, o analiză mai profundă, poate
dezvălui că un candidat care se foloseşte numai de teme negative nu are de
fapt nici un fel de program electoral. De obicei, acei candidaţi care nu au
nici o şansă folosesc cu preponderenţă mijloace negative în discursurile lor.

Ceea ce se poate detecta cu usurinta in discursul prezentat este

facilitatea si abilitatea lui Corneliu-Vadim Tudor de a face apel in momente
importante la valorile supreme ale umanitatii, dand astfel o nota ireversibila
discursului sau, prin faptul ca nominalizarea lor si a convingerilor profunde
precum iubirea sau credinta in Dumnezeu poate exclude dreptul la o opinie
adversa, ccristina sau interpretabila intr-un mod nedorit.

Practic putem vedea cum Vadim Tudor se situeaza simultan, implicit

sau explicit, la multe multe niveluri, acest faptul conferindu-i, prin coerenta
si cursivitate a expunerii verbale, o sigurenta a discursului retoric in scopul
vadit al captarii si persuasiunii. De asemenea, nu putem omite faptul ca
aceste trimiteri la categoriile bibicle vor sustine alte raspunsuri ale lui
Corneliu Vadim Tudor privind teme laice precum: economia, politica,

8
legislatia, guvernarea, coruptia si anticoruptia, astfel incat se infatiseaza ca
un singur om politic ferm, imaculat, justitiar.

Tipul de interactiune este dialogism. Termenul dialog are cel puţin

două accepţiuni principale. În opoziţie cu monolog, el poate desemna orice
formă de schimb verbal, în special între două persoane.

În cadrul unei ierarhii a schimburilor verbale pe criteriul

formal/informal, dialog se referă la schimburi mai formale decât
conversaţia, caracterizate prin existenţa unei dorinţe reciproce de a ajunge la
un rezultat. (dialog în teatru, filozofie, politică etc.) . Se pune astfel
problema atribuirii unei valori etice dialogului.

Unele dintre temele exemplificate sunt prezente şi în discursurile lui

Ion Iliescu, dar există diferenţe în ceea ce priveşte modul lor de articulare:
discursurile lui Tudor sunt lungi, pline de digresiuni, în timp ce tonul lui Ion
Iliescu este mult mai calm, mai puţîn agresiv şi mai pacificator, discursurile
sale fiind mai scurte şi la obiect. Când acuză, o face într-un mod impersonal,
atacurile sale fiind îndreptate împotriva celor aflaţi la putere şi a
contracandidatului său.
Şi în ceea ce priveşte folosirea unor teme negative diferenţele sunt
clare: în timp ce în discursurile lui Tudor elementele negative sunt prezente
la tot pasul, iar Ion Iliescu foloseşte acelaşi metode, deşi destul de rar, în
discursurile celor doi candidaţi americani aceste teme apar sub o formă
foarte interesantă.
Deşi folosesc un limbaj negativ, candidaţii americani aduc
argumente logice, de bun simţ sau chiar ştiinţifice care să le susţină
atacurile. Discursurile lor sunt tematice, mult mai bine organizate decât cele
ale lui Tudor sau Iliescu. Datorită modului în care campania americană are
loc, candidaţii trebuie să vorbească despre aceeaşi temă în mai multe state şi
de aceea temele şi limbajul folosit se repetă, părând a fi redundante. Din
potrivă, discursurile candidaţilor români sunt generale, aceştia nu
exemplifică şi nu argumentează.
Din contră, discursurile lui Iliescu sunt mult mai pe înţeles, alegătorii
pot să întrezărească soluţiile pe care le propune. Temele pozitive prezente în
discursurile sale sunt legate de rezolvarea problemelor curente, şi Ion Iliescu
îşi defineşte priorităţile încă de la început:
Priorităţile majorităţii românilor sunt:
- relansarea economiei;
- combaterea sărăciei şi a şomajului;
- întărirea autorităţilor statului şi a instituţiilor sale;
- combaterea corupţiei;

Comunicarea electorală este un exercițiu al negocierii și seducției, în

care sunt implicați clasa politică - care vrea să seducă, electoratul - care vrea

9
să negocieze și mass-media - care se orientează la condițiile de cerere și
oferta. La prima vedere, între electorat și clasa politică ar există un gen de
comunicare-negociere (opțiunea de vot desfășurându-se că recompensă
pentru politici sociale, facilități economice, condiții de funcționare bazate pe
principiul liberalismului etc). Dar, în mod real, ceea ce pare a fi comunicare-
negociere este expresia latentă a acțiunii unui sistem complex de schimbare
a cognițiilor sociale, de manipulare.

Acest tip de comunicare trebuie să ia o formă dialogala, să pună în

joc argumente raționale. Negocierea presupune o cunoaștere, memorie,
ordine comparativă a faptelor, ideilor, deciziilor, pe care le posedă în egală
măsură și electoratul. În calitatea lor de co-locutori într-un dialog politic,
guvernanții și electoratul ar trebui să se ordoneze într-o relație pe
orizontală.
În concluzie, relația dintre componenta ideatică, cea care formează
imaginea de sine, dar și cea a adversarului, precum și componentă legată de
reacția emotivă apare că fiind diferită în ceea ce privește importantă oridinii
acestor componente în rostirea discursului. Respectarea principiului
cooperării nu implică existenţa unei armonii fără umbre între participanţii la
interacţiunea verbală; în general, orice interacţiune este o activitate
tensionată. Totuşi, acest principiu evidenţiază faptul că este indispensabilă
existenţa unei minime cooperării, o voinţă comună de a respecta anumite
reguli, pentru a fi posibilă comunicarea.

10