Sunteți pe pagina 1din 3

Comunitatea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Pagina „CEE” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți CEE (dezambiguizare).
Comunitatea Europeană a fost înființată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE),
Uniunea Europeană
la data de 25 martie 1957, de către cele șase state membre (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg,
Olanda) ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Constituirea CE a avut la bază Tratatul
privind constituirea Comunității Europene. Denumirea sa inițială a fost Tratatul privind constituirea Comunității
Economice Europene, actul având însă și alte denumiri uzuale, cum ar fi „Tratatele de la Roma” sau „Tratatul
CEE” Clauzele tratatului au fost elaborate în cea mai mare parte în cadrul Conferințelor de la Bilderberg.
Concomitent cu CE s-a constituit și Comunitatea Europeană a Atomului (CEA, astăzi Euratom). Împreună cu Acest articol face parte din seria
CECO (constituită deja din 1951) au apărut atunci trei comunități, numite și Comunitățile Europene. Prin Politica și Guvernanța
Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de conducere, printre acestea numărându-se Uniunii Europene
Comisia și Consiliul unic. Constituită inițial pe o perioadă limitată la 50 de ani, CECO a fost integrată în CE în
anul 2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare în 2003). CECO nu mai este deci o instituție de sine
stătătoare.

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat și denumirea CEE în „Comunitatea Europeană”,
urmând ca „Tratatul CEE” să devină „Tratatul CE”. Aceste schimbări au exprimat transformările calitative
suferite de CEE de la o simplă comunitate economică la o uniune politică. Cu toate acestea, existența celor trei comunități subsidiare (CECO, CEA, CE) nu
a avut nimic de suferit în urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea și unificarea formală a celor trei comunități.

În procesul de constituire al UE au fost redenumite și alte organe ale CE:

Consiliul Comunităților Europene poartă din 8 noiembrie 1993 denumirea de Consiliul Uniunii Europene.
Comisia Comunităților Europene s-a transformat în Comisia Europeană.
Curtea de conturi și-a schimbat denumirea pe 17 ianuarie 1994 în Curtea Europeană de Conturi. Actele juridice adoptate de aceste
organe rămân în continuare acte juridice ale fiecărei comunități în parte.
Datorită scăderii importanței CECO și al rolului restrâns al EURATOM, CE a devenit azi nucleul Comunităților Europene, care reprezintă la rândul lor
primul și cel mai important pilon al Uniunii Europene. Obiectivul acestora constă în realizarea unei piețe comune și – pornind de la aceasta – a unei uniuni
economice și monetare. Pe lângă aceasta, CE răspunde de o serie de alte domenii politice, cum ar fi: transporturile, protecția socială, cercetarea și
tehnologiile moderne, sănătatea, educația, cultura, protecția consumatorilor, dezvoltarea economică.

În anul 2002, clauzele prevăzute în Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului au fost asimilate în Tratatul CE, deoarece Tratatul
CECO expirase după perioada stabilită de 50 de ani.

Cuprins
Membri
Vezi și
Cronologia evoluției UE
Note
Legături externe

Membri
Cele șase state care au întemeiat Comunitatea Economică Europeană și celelalte două Comunități au fost cunoscute sub denumirea de "cele șase interioare"
("cele șapte exterioare" erau țările care au format Asociația Europeană a Liberului Schimb). Cei șase au fost Franța, Germania de Vest, Italia și cele trei țări
Benelux: Belgia, Olanda și Luxemburg. Prima extindere a fost în 1973, odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit. Grecia, Spania și
Portugalia s-au alăturat în anii 1980. Fosta Germanie de Est a devenit parte a CEE odată cu reunificarea Germaniei în 1990. În urma creării UE în 1993, sa
extins pentru a include încă șaisprezece țări până în 2013.
Populatie
Drapel Stat Extindere Limbă(i) Valută
(1990)[1]
Olandeza, Franceza și
Belgia 25 martie 1957 Franc belgian[2] 10.016.000
Germana
Franța 25 martie 1957 Franceza Franc francez 56.718.000
Germania de Vest/Germania 25 martie 1957 Germana Marcă germană 63.254.000[3]
Italia 25 martie 1957 Italiana Liră italiană 56.762.700
Franceza, Germana și Franc
Luxemburg 25 martie 1957 384.400
Luxemburgheza luxemburghez[2]
Olanda 25 martie 1957 Olandeza și Frisian Gulden olandez 14.892.300
Coroană
Danemarca 1 ianuarie 1973 Daneza 5.146.500
daneză
Irlanda 1 ianuarie 1973 Irlandeza și Engleza Liră irlandeză 3.521.000
Regatul Unit[4] (până pe 31
1 ianuarie 1973 Engleza Liră sterlină 57.681.000
ianuarie 2020[5])
Drahmă Membrii fondatori ai CEE
Grecia 1 ianuarie 1981 Greaca 10.120.000
grecească Mai târziu, membri ai CEE
Escudo
Portugalia 1 ianuarie 1986 Portugheza 9.862.500
portughez
Spania 1 ianuarie 1986 Spaniola Pesetă spaniolă 38.993.800

Statele membre sunt reprezentate sub o anumită formă în fiecare instituție. Consiliul este alcătuit, de asemenea, dintr-un ministru național care reprezintă
guvernul lor național. Fiecare stat are de asemenea dreptul la un comisar european, deși în cadrul Comisiei Europene acestea nu trebuie să reprezinte
interesul lor național, ci cel al Comunității. Înainte de 2004, membrii mai mari (Franța, Germania, Italia și Regatul Unit) au avut doi comisari. În
Parlamentul European, membrilor li se alocă un număr stabilit de locuri legate de populația lor, totuși aceștia (din 1979) au fost aleși în mod direct și se
situează în conformitate cu alianța politică, nu cu originea națională. Cele mai multe alte instituții, inclusiv Curtea Europeană de Justiție, au o anumită
formă de împărțire națională a membrilor săi.

Vezi și
Economia Uniunii Europene
Comisia Europeană

Cronologia evoluției UE
Semnat 1948 1951 1954 1957 1965 1975 1985 1986 1992 1997 2001 2007
A intrat în 1948 1952 1955 1958 1967 N/A 1985 1987 1993 1999 2003 2009
vigoare Tratatul Tratatul de Tratatul Tratatele de Tratatul de Concluziile Acordul Actul unic Tratatul de Tratatul de Tratatul de Tratatul de
Document de la la de la la fuziune Consiliului de la european la la la la
Bruxelles Paris Bruxelles Roma European Schengen Maastricht Amsterdam Nisa Lisabona
modificat
Cei trei piloni ai Uniunii Europene
Comunitățile Europene:
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
(EURATOM)
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului Tratatul a expirat în
(CECO) 2002
Comunitatea Economică Europeană (CEE)
Regulile Comunitatea
Schengen Europeană (EC)
Justiție și Uniunea
afaceri Cooperarea
TREVI polițienească și judiciară Europeană
interne (UE)
(JHA) în materie penală
(CPJMP)
Cooperarea Politica externă și de securitate
Politică comună a Uniunii Europene
Europeană (EPC) (PESC)

Instituții neconsolidate Uniunea Vest-Europeană (UVE)


Tratatul a expirat în 2011

Note
1. ^ Data from Populstat.info (http://www.populstat.info/)
2. ^ a b The Belgian and Luxembourgish francs were 1:1 and theoretically interchangeable as a single currency.
3. ^ Including East Germany: 80,274,200
4. ^ Williamson, Adrian (5 mai 2015). „The case for Brexit: lessons from the 1960s and 1970s” (http://www.historyandpolicy.org/policy-paper
s/papers/the-case-for-brexit-lessons-from-1960s-and-1970s). History & Policy. History & Policy. Accesat în 13 iulie 2016.
5. ^ „BREXIT 2020: Prima zi fără Marea Britanie în Uniunea Europeană. Ce avertisment a lansat Angela Merkel” (https://www.forbes.ro/brexi
t-2020-prima-zi-fara-marea-britanie-uniunea-europeana-ce-avertisment-lansat-angela-merkel-153146). Forbes România. Accesat în 1
februarie 2020.

Legături externe
Site-ul Uniunii Europene (http://europa.eu/)
Europedia: un ghid al legislațiilor și politicilor europene (http://www.europedia.moussis.eu)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comunitatea_Europeană&oldid=13268497

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 1 februarie 2020, ora 13:05.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

S-ar putea să vă placă și