02.02.

2020 Etrusci - Wikipedia

Etrusci
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Etruscii, un popor de limbă ne-indoeuropeană, au locuit regiunea din Italia, numită Etruria
(cuprinzând Toscana, regiunea de nord a Latiumului și părți din Umbria), începând cu 1000–900 Etrusci
î.Hr. până în sec. I d.Hr., înaintea întemeierii Republicii Romane. Distins prin limbajul său unic,
Civilizația etruscă
această civilizație a rezistat înainte de cele mai timpurii inscripții etrusce (circa 700 î.Hr.)[1] până la
← 1200 î.e.n. – 100 î.e.n. →
asimilarea sa în Republica Romană, începând cu sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., cu războaiele
romano-etrusce.[1]

Cultura care este identificată în mod caracteristic de Etruscan s-a dezvoltat în Italia după
aproximativ 900 î.Hr., aproximativ cu cultura Villanovan din epoca fierului, considerată cea mai
veche fază a civilizației etrusce.[2][3][4][5][6]

Acesta din urmă a dat naștere în secolul al VII-lea î.Hr. unei culturi care a fost influențată de
cultura greacă veche, în timpul perioadei arhaice (perioada orientalizării) și a perioadei elenistice.

Cuprins
Origini
Organizarea politică
Vestigii
Limba
Bibliografie
Vezi și Extinderea maximă a civilizației etrusce și cele 12
orașe ale ligii etrusce
Legături externe Capitală Velzna
Referințe Limbă Limba etruscă
Religie Mitologia etruscă
Guvernare
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 1/6
02.02.2020 Etrusci - Wikipedia

Istorie
Origini Epoca istorică Antichitate
Cultura Villanova 1200 î.e.n.
Originea etruscilor a stârnit numeroase controverse, cuvântul etrusc provenind din: Trusci,
Asimilarea Romană 100 î.e.n.
Etruri sau Etrusci, dupa cum îi numeau romanii, și Tyrsanoi în limba elină. Endonimul
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?tit
etruscilor era Razenna sau Razna. le=Etrusci&action=edit&section=0)

Există două teorii privind originea etruscilor în Italia: una a imigrării, cealtaltă a autohtoniei.
Potrivit lui Herodot, etruscii au provenit din regiunea anatoliană Lidia(Lydia) și de pe unele insule din Marea
Egee (îndeosebi Lemnos), iar Dionis din Halicarnas era de părere că etruscii erau autohtoni în Etruria. În
baza celor mai recente evaluări științifice (susținute mai nou și de cercetări genetice făcute de un institut
italian pe eșantioane significante de populație din Toscana și din regiuni relevante din Grecia și vestul
Turciei), ipoteza lui Herodot este cea plauzibilă.

Speculațiile privind originea etruscilor au dus la efectuarea a numeroase studii, începând cu secolele XV și
XVI și continuând în prezent. Limba etruscă încă nu este cunoscută bine. Majoritatea informațiilor despre
etrusci provin din surse romane. Exemplu de ceramică etruscă

Organizarea politică
Centrul etruscilor a fost Toscana, unde etruscii s-au dezvoltat ca agricultori, viticultori și ca artizani ai unei ceramici deosebite. Etruscii au fost
considerați mai avansați tehnologic, față de vecinii lor, chiar și decât romanii, minele de plumb, cositor, fier și cupru furnizând materia primă
pentru o metalurgie, în care etruscii excelau. Au fost timp de secole principalii furnizori de obiecte de fier în zona Mediteranei (export către
Grecia, Fenicia, Cartagina etc.).

Organizarea în orașe-stat pare să fi început în sec. al VIII-lea î.Hr.: Aritim (lat. Arretium; it. Arezzo), Cisra (Caere Vetus; pe elină: Agylla;
Cerveteri), Clevsi (Clusium; Chiusi), Curtun (Cortona), Perusna (Perugia), Fufluna sau Pupluna (Populonia), Veii, Tarchna (Tarquinii;
Tarquinia-Corneto, cu celebrele morminte pictate), Vetluna (Vetulonia), Felathri (Volaterrae; Volterra), Velzna (Volsinii; Bolsena) și Velch
(Volcii; Vulci), precum și orașele actuale Mantua și Bologna sau pierdutele Atria și Spina. Însăși Roma are la origine o așezare etruscă. Potrivit
unora dintre cercetători, toponimul capitalei italiene (inițial Ruma) ar putea fi derivare din numele unei stirpe etrusce, Rumina.

Vestigii
Cea mai mare colecție de artefacte etrusce se găsește la Museo Nazionale di Villa Giulia din Roma, înființat de Papa Iulius al III-lea. Există
numeroase vestigii arheologice în orașele fondate de etrusci și care rezistă până astăzi. Descoperiri importante, care au atras atenția lumii asupra
acestei civilizații, au fost mormintele pictate din Tarquinia. În secolul al XIX-lea se declanșase chiar o manie cu privire la etrusci, orice muzeu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 2/6
02.02.2020 Etrusci - Wikipedia

mândrindu-se cu obiecte etrusce, în defavoarea siturilor arheologice.

Limba
Limba etruscă nu făcea parte din limbile indoeuropene, și nu s-a putut identifica o înrudire clară cu o altă
limbă. În afara de scurtele texte epigrafice de pe diverse obiecte, ceramică, oglinzi, inscripțiile murale în
necropole și pe sicrie, principalele texte cunoscute până în prezent sunt:

Liber linteus - fâșiile de mumie de la Zagreb. Este cel mai lung text cunoscut redactat în etruscă, o carte
veritabilă, scrisă pe pânză, care a fost fragmentată pentru înfășarea unei mumii egiptene. Trei fragmente
au dispărut. Mumia se află în muzeul național al Croației din Zagreb. Textul caligrafiat în negru și roșu, pe
12 coloane, provine din sec. I î.Hr. și conține circa 230 rânduri, respectiv 1.200 de cuvinte lizibile.
Repetițiile sugerează un caracter ritual al textului. I se mai spune "calendarul religios", care prevede data
și locul pentru fiecare zi ceremoniile dedicate zeităților.
Tabula capuana - tăblițele de lut de la Capua. Textul constă din zece paragrafe și 62 de rânduri. Astăzi
sunt lizibile circa 300 de cuvinte. Textul are caracter religios și conține indicații privind pregătirile pentru
ritualul funerar.
Cippus perusinus. Text unui contract din sec. III sau II î.Hr. de 46 de rânduri și circa 100 de cuvinte
reglementează limita dintre proprietățile funciare a două familii.

2 table de aur din Pyrgi, aflate la Muzeul Etrusc din Roma. Un text, bilingv, este o dedicație zeiței Alfabetul etrusc
canaaneene Astarteea (Iștar). Un text, redactat de un "magistrat" al orașului Caere (astăzi Cerveteri),
numit Thefarie Velianas, invocă zeița Uni (la greci Hera, la romani Iuno). Alt text, redactat în feniciana punică, conține indicații privind o
ceremonie dedicată aceleiași divinități.
4 inscripții pe table de plumb. Una conține o predicție făcută de un oracol și a fost descoperită la Santa Marinella lângă Roma. Altă inscripție,
găsită la Magliano, este gravată în spirală și conține o listă de ofrande către divere divinități. A treia a fost găsită în Volterra și se presupune a
fi un text cu caracter ritual-magic. A patra inscripție, găsită la Campiglia Marittima, conține un blestem proferat de un libert împotriva câtorva
persoane.
Tabula cortonensis - tablă de bronz descoperită în 1992 aproape de Cortona, lângă lacul Trasimene. Inscripția este cel de-al treilea text ca
lungime, după textul de la Zagreb și cărămida de la Capua. Conține 40 de rânduri și este un act notarial.
Cartea de aur este denumirea pentru 6 tablițe susținute laolaltă de inele. Obiectul a fost găsit recent în Bulgaria și se află la Muzeul Național
din Sofia. În afară de text, tablițele conțin ilustrații: un călăreț, o sirenă cu harfă. Textul este cercetat actualmente la Londra.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 3/6
02.02.2020 Etrusci - Wikipedia

Din punctul de vedere al clasificării limbii etrusce, în baza cercetărilor făcute până în prezent, etrusca nu face parte din familia limbilor indo-
europene. Posibilele legături cu anumite familii lingvistice sunt incerte. Se pare că etrusca se înrudea cu limba de pe insula Lemnos de dinainte
de colonizarea greacă antică și cu limba retică, ipoteza fiind că etrusca făcea parte din grupul limbilor tyrsenice vorbite în antichitate pe insule din
Marea Egee și în vestul Anatoliei.

Câteva cuvinte etrusce cu sensul elucidat definitiv:

apa „tată”, ati „mamă”, clan „fiu”, seh „fiică”, ruva „frate”, papa „bunic”, teta „bunică”, puia „soție”, neftș „nepot”, usil „soare”, tiur „lună” (incl.
cea calendaristică)", pulum „stea”, avil „an”.

numeralele cardinale: thun „unu“,zal/esal „doi”, ci „trei”, șa „patru”, mah „cinci”, huth „șase”, semf „șapte”, cezp „opt“,nurf „nouă“,șar
„zece“,zathrum „douăzeci“.[7]

Articol principal: Limba etruscă.

(Vezi mai jos: „Vezi și”)

Bibliografie
Tim Murray, Encyclopedia of archaeology: History and discoveries. ISBN 1-57607-198-7
Enrico Benelli, Iscrizioni etrusche – leggerle e capirle. SACI, Ancona, 2007. ISBN 978-88-902694-0-0
Piero Bernardini Marzolla, L’etrusco, una lingua ritrovata. Mondadori, Milano, 1984
Giuliano Bonfante, Larissa Bonfante, Lingua e cultura degli Etruschi. Editori Riuniti, Roma, 1985. ISBN 88-359-2819-2
Mauro Cristofani, Gli Etruschi, una nuova immagine. Giunti, Firenze, 1984 & 2000. ISBN 88-09-01792-7
Carlo De Simone, I Tirreni a Lemnos – evidenza linguistica e tradizioni storiche. Olschki, Firenze, 1996. ISBN 88-222-4432-X
Angelo Di Mario, La ricerca dei Tirreni attraverso la lingua. Cannarsa, Vasto, 2002
Giulio M. Facchetti, L'enigma svelato della lingua etrusca. Newton & Compton, Roma, 2000, 2001. ISBN 88-8289-458-4
Vladimir L. Georgiev, La lingua e l’origine degli Etruschi. Editrice Nagard, Roma, 1979
Massimo Pittau, La lingua etrusca, grammatica e lessico. Insula, Nuoro, 1997. ISBN 88-86111-07-X
Romolo A. Staccioli, Il «mistero» della lingua etrusca. Newton & Compton, Roma, 1977, 1978; Melita, Roma, 1981 (conține glosar de cuvinte
etrusce sigure)
Koen Wylin, Il verbo Etrusco. Ricerca morfosintattica delle forme usate in funzione verbale. “L’Erma” di Bretschneider, Roma, 2000. ISBN 88-
8265-084-7
Maurice Guignard, Comment j’ai déchiffré la langue étrusque. Impr. Avisseau, Burg Puttlingen 1962, Bonneval, 1965
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 4/6
02.02.2020 Etrusci - Wikipedia

Massimo Pallottino, La langue étrusque. Problèmes et perspectives. Société d'Edition Les Belles Lettres, Paris, 1978
Damien Erwan Perrotin, Paroles étrusques. Liens entre l’étrusque et l’indo-européen ancien. L’Harmattan, Paris, 1999. ISBN 2-7384-7746-1
Giuliano Bonfante, Larissa Bonfante, The Etruscan Language. An introduction. New York University Press, New York, 1983, 2002. ISBN 0-
7190-5539-3
Helmut Rix, Etruscan. În: Roger D. Woodard (ed.), The Cambridge encyclopedia of the World’s ancient languages. Cambridge University
Press, Cambridge 2004, p. 943–966. ISBN 0-521-56256-2
Ambros Josef Pfiffig, Die etruskische Sprache. Versuch einer Gesamtdarstellung. Akademische Druck- und Verlagsanstalt, Graz, Austria,
1969
Ambros Josef Pfiffig, Die etruskische Sprache. Schrift, Alphabet, Formenlehre, Syntax, Übungen (Limba etruscă. Scrierea, alfabetul,
morfologia, sintaxa. Exerciții). VMA, Wiesbaden 1998. ISBN 3-928127-55-1
Helmut Rix, Etruskische Texte, 2 Bände. Narr, Tübingen 1991. ISBN 3-8233-4476-5
Helmut Rix, Rätisch und Etruskisch. (Limbile retică și etruscă) Institut für Sprachwissenschaft der Universität. Innsbruck, 1998. ISBN 3-
85124-670-5
Helmut Rix, Die Etrusker - Schrift und Sprache (Etruscii. Scrierea și limba). În: Mauro Cristofani, Die Etrusker. Belser Verlag, Stuttgart,
Sonderausgabe (ediție specială), 2006. ISBN 3-7630-2270-8
Dieter H. Steinbauer, Neues Handbuch des Etruskischen (New Handbook of Etruscan). Scripta Mercaturae, St. Katharinen, 1999. ISBN 3-
89590-080-X
Duden Lexikon, ISBN 3-411-04332-6, 1989.

Vezi și
Mitologie etruscă
Vocabular (https://it.wikipedia.org/wiki/Lingua_etrusca_(vocabolario)) etrusc (o listă mai cuprinzătoare, traducerea și explicații în limba
italiană)

Legături externe
Etruscii (http://www.scribd.com/doc/40529045/Etruscii)
Civilizația etruscă, între mit si realitate (http://www.evenimentul.ro/local/article/69175,8,baseArticle.html)
Pirați în epoca clasică (http://knol.google.com/k/redazione-rivista-terre-di-confine/i-pirati-in-epoca-classica/33rs3irbyfff4/5#) (it)

Referințe
https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 5/6
02.02.2020 Etrusci - Wikipedia

1. ^ a b Helmut Rix (2008). „Etruscan”. În Roger D. Woodard. The Ancient Languages of Europe. Cambridge University Press. pp. 141–164.
2. ^ Diana Neri (2012). „1.1 Il periodo villanoviano nell'Emilia occidentale”. Gli etruschi tra VIII e VII secolo a.C. nel territorio di Castelfranco
Emilia (MO) (în italiană). Firenze: All'Insegna del Giglio. p. 9. ISBN 9788878145337. „Il termine “Villanoviano” è entrato nella letteratura
archeologica quando, a metà dell ’800, il conte Gozzadini mise in luce le prime tombe ad incinerazione nella sua proprietà di Villanova di
Castenaso, in località Caselle (BO). La cultura villanoviana coincide con il periodo più antico della civiltà etrusca, in particolare durante i
secoli IX e VIII a.C. e i termini di Villanoviano I, II e III, utilizzati dagli archeologi per scandire le fasi evolutive, costituiscono partizioni
convenzionali della prima età del Ferro”
3. ^ Gilda Bartoloni (2012). La cultura villanoviana. All'inizio della storia etrusca (în italiană). Roma: Carocci editore.
4. ^ Giovanni Colonna (2000). „I caratteri originali della civiltà Etrusca”. În Mario Torelli. Gi Etruschi (în italiană). Milano: Bompiani. p. 25-41.
5. ^ Dominique Briquel (2000). „Le origini degli Etruschi: una questione dibattuta fin dall'antichità”. În Mario Torelli. Gi Etruschi (în italiană).
Milano: Bompiani. p. 43-51.
6. ^ Gilda Bartoloni (2000). „Le origini e la diffusione della cultura villanoviana”. În Mario Torelli. Gi Etruschi (în italiană). Milano: Bompiani. p. 53-
71.
7. ^ Ambros Josef Pfiffig, Die etruskische Sprache. Versuch einer Gesamtdarstellung. (Limba etruscă. Încercare de prezentare integrală)
Editura: Akademische Druck- und Verlagsanstalt, Graz, Austria, 1969

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Etrusci&oldid=13243380

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 15 ianuarie 2020, ora 16:29.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci 6/6