Roma este capitala Italiei.

Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a
lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a
Italiei moderne. Roma are o populație de 6.000.000 persoane. Aria metropolitană are o populație de
circa 4 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se
numără Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu
suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala
singurei religii care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul
apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și
simplu, l'Urbe („Orașul”),[2] este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari
ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei
rămâne renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului
mondial UNESCO[3].

Cuprins

 1Geografie
o 1.1Climă
 2Istorie
o 2.1De la fondare la imperiu
o 2.2Căderea imperiului și Evul Mediu
o 2.3Secolele XVII-XIX
o 2.4Secolul XX
 3Arhitectura, configurația orașului și obiective principale
o 3.1Arhitectura
 3.1.1Roma antică
 3.1.2Medievală
 3.1.3Renașterea și Barocul
 3.1.4Neoclasicism
 3.1.5Arhitectură fascistă
o 3.2Centrul orașului
o 3.3Structura periferiei
o 3.4Vatican
o 3.5Muzee și galerii
o 3.6Vile și grădini
 4Transporturi
 5Demografie
 6Personalități
 7Vezi și
 8Legături externe
 9Proverbe despre Roma
 10Note

Geografie[modificare | modificare sursă]

Roma este situată în partea central-vestică a Peninsulei Italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru.
Subdiviziuni ale Romei

Roma este împărțită în patru districte, 15 municipii și 155 de zone metropolitane.[4] Cele 15 (până la
11 martie 2013) municipii sunt: (1) Munizipio 1 (cu Centrul Vechi Centro Storico, Monti, Prati și alte
părți ale orasului), (2) Parioli und Nomentano – San Lorenzo, (3) Monte Sacro, (4) Tiburtina,
(5) Prenestino și Centocelle, (6) delle Torri, (7) San Giovanni și Cinecittà, (8) Appia Antica, (9) EUR,
(10) Ostia, (11) Arvalia Portuense, (12) Monte Verde, (13) Aurelia, (14) Monte Mario și (15) Cassia
Flaminia.
Climă[modificare | modificare sursă]
Roma are o climă tipică de tip mediteranean, ce caracterizează regiunile Italiei situate pe coasta
mediteraneană. Cea mai plăcută climă este din luna aprilie până în iunie, și de la mijlocul
lui septembrie până în octombrie; în particular, ottobrata (se poate traduce ca „zi frumoasă de
octombrie”) sunt cunoscute ca zile însorite și calde. În luna august, temperatura din miezul zilei
deseori depășește 32 °C; în mod tradițional, multe afaceri se închideau în luna august și romanii
obișnuiau să plece atunci spre stațiunile de vacanță, dar această tendință începe să dispară și
orașul începe să devină complet funcțional de-a lungul întregii veri, datorită turismului în creștere și
schimbării mentalității de lucru a populației sale. Temperatura maximă în decembrie este în medie
de aproximativ 14 °C.

Lună Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec

Temperatura maximă medie [5] (°C) 12 13 15 18 23 27 30 30 27 22 16 13

Temperatura minimă medie [5] (°C) 3 4 5 8 11 15 17 18 15 11 7 4

Istorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Romei.

De la fondare la imperiu[modificare | modificare sursă]

Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și
dovezile arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la
așezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care au stat la
baza noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o
succesiune de șapte regi, conform tradiției), a Republicii Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată
de Senat), și, în final, a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au
depins de cuceririle militare, de dominația economică, precum și de asimilarea selectivă a
civilizațiilor învecinate, în mod notabil, etruscii și vechii greci. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o
mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu. Orașul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai
ales în timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deși a
pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei
triburi principale ale galilor) și, apoi, recuperată de romani în același an. Conform legendei, galii s-au
oferit să returneze Roma populației sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au
refuzat, preferând să-și recapete orașul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere.
Totuși, în analele Romei se spune că răscumpărarea a fost plătită și, în timp ce un senator roman a
protestat în fața conducătorului galilor (Brennus), spunând că greutățile folosite pentru măsurarea
răscumpărării nu sunt exacte, Brennus și-a aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte:
"Vae victis" (vai de cei învinși).
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei și malurilor Mării Mediterane, în timp ce
populația ei depășea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai
mare, mai bogat și mai important din punct de vedere politic oraș al lumii occidentale, rămânând
astfel și când a început declinul imperiului și împărțirea sa în două, chiar dacă, până la urmă, și-a
pierdut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și, apoi, Ravenna, fiind depășită ca
prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.

Căderea imperiului și Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță religioasă, cât și
politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma ca centru al Bisericii
Catolice. În urma prădării Romei din 410 de către Alaric I și căderii Imperiului Roman de Apus
în 476 d.Hr., Roma a alternat între Imperiul Bizantin și jafurile barbarilor germanici. Populația ei a
scăzut până la a ajunge la doar 20.000 de oameni în timpul Evului Mediu Timpuriu, reducând orașul
cândva înfloritor la grupuri de clădiri locuite, dispersate de-a lungul unor arii extinse de ruine și
vegetație. Roma a făcut în mod nominal parte din Imperiul Bizantin până în 751 d.Hr.,
când lombarzii au abolit Exarhatul de la Ravenna. În 756, Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție
temporală asupra Romei și zonelor limitrofe, creând, astfel, Statele Papale.
Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870; orașul
a devenit o destinație a pelerinilor în timpul Evului Mediu și focar de dispute între papalitate
și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, începând cu domnia lui Carol cel Mare, care a fost
primul împărat încoronat de papă (Leon al III-lea) la Roma, de Crăciun, în anul 800. În afară de
perioade scurte ca oraș liber în Evul Mediu, Roma și-a menținut statutul de capitală papală și „oraș
sfânt” timp de secole, chiar și când papii au fost mutați la Avignon între 1309-1337. Deși nu mai
avea putere politică, precum a dovedit-o brutala prădare a Romei în 1527, orașul a înflorit ca centru
cultural și artistic în timpul Renașterii și Barocului, sub patronajul curții papale.

Secolele XVII-XIX[modificare | modificare sursă]

Populația a crescut din nou, ajungând la 100.000 în secolul XVII, dar Roma avea să rămână în urma
altor capitale europene în secolele ce au urmat, fiind antrenată în procesul Contrareformei. Prinsă în
tumultul naționalist din secolul al XIX-lea, câștigându-și și pierzându-și de două ori, pentru scurt
timp, independența, Roma a devenit speranța principală a unificării italiene, susținută de Regatul
Italiei condus de regele Victor Emanuel al II-lea; după ce protectoratul francez a fost eliminat
în 1870, trupele regale au năvălit în oraș și Roma a fost declarată capitală a Italiei unificate în 1871.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

După victoria din Primul Război Mondial, Roma a fost martora ascensiunii fascismului italian condus
de Benito Mussolini, care a intrat în oraș în 1922, proclamând un nou imperiu și aliind Italia
cu Germania nazistă. A fost o perioadă de creștere rapidă a populației, de la 212.000 pe timpul
unificării la peste 1.000.000, dar această tendință a fost stopată de Al Doilea Război Mondial, timp în
care Roma a fost afectată de bombardamentele Aliaților și de ocupația nazistă; după executarea lui
Mussolini și sfârșitul conflictului, un referendum din 1946 a abolit monarhia și a decis
crearea Republicii Italiene.
Roma a crescut spectaculos după război, fiind una dintre locomotivele „miracolului economic italian”
din timpul reconstrucției și modernizării postbelice. A devenit un oraș la modă în anii 1950 și
începutul anilor 1960, anii la dolce vita („viața cea dulce”), și o tendință de creștere a populației a
continuat până la mijlocul anilor 1980, când orașul avea peste 2.800.000 de locuitori. După aceea
populația a început să scadă ușor, o parte din populație mutându-se în împrejurimi; este posibil să fi
fost datorită unei scăderi a nivelului de trai din cauza congestiei din trafic și nivelului poluării. În anii
recenți această tendință a încetat și populația a crescut din nou, mulțumită și dinamismului cultural și
economic al orașului, precum și fenomenului imigrației.

Arhitectura, configurația orașului și obiective

principale[modificare | modificare sursă]
Arhitectura[modificare | modificare sursă]
Roma antică[modificare | modificare sursă]

Panteon - Imagine din interior

Unul dintre simbolurile Romei este Colosseumul (70-80 d.Hr.), cel mai mare amfiteatru construit
vreodată în Imperiul Roman. Având, inițial, o capacitate de 60.000 de spectatori, a fost folosit pentru
lupte între gladiatori. Lista monumentelor foarte importante ale Romei antice include Forumul
Roman, Domus Aurea, Panteonul, Columna lui Traian, Piața lui Traian, zonele catacombelor, Circus
Maximus, Băile lui Caracalla, Castelul Sant'Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Arcul lui
Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca della Verità.
Medievală[modificare | modificare sursă]

Trinita dei Monti

De multe ori trecută cu vederea, moștenirea medievală a Romei este una dintre cele mai importante
dintre cele ale orașelor italiene. Bazilici datând din era paleocreștină includ Santa Maria
Maggiore și San Paolo Fuori le Mura (cea din urmă reconstruită în mare parte în secolul al XIX-lea),
amândouă găzduind mozaicuri din secolul IV d.Hr.. Mozaice și fresce medievale notabile pot fi
văzute și în Santa Maria in Trastevere, Santi Quattro Coronati și Santa Prassede. Clădirile laice
includ o serie de turnuri, dintre care cele mai mari sunt Torre delle Milizie și Torre dei Conti,
amândouă în apropiere de Forumul Roman, precum și scările uriașe care duc spre bazilica Santa
Maria in Ara Coeli.
Una din campanilele romanice păstrate până în prezent este cea a bisericii San Salvatore delle
Coppelle, lăcaș atribuit în anul 1914 Bisericii Române Unite cu Roma.
Renașterea și Barocul[modificare | modificare sursă]

Fantana arteziana din Piazza Navona

Fontana di Trevi

Piazza Sant'Ignazio

Roma a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea doar în urma Florenței, și a fost profund
influențată de această mișcare. Cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii renascentiste în
Roma sunt Piazza del Campidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo Senatorio, sediul
guvernului local. În această perioadă, marile familii aristocratice ale Romei obișnuiau să
construiască locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum sediul președintelui
republicii), Palazzo Venezia, Palazzo Farnese, Palazzo Barberini, Palazzo Chigi (acum sediul
primului ministru), Palazzo Spada, Palazzo della Cancelleria, și Villa Farnesina.
Roma este, de asemenea, faimoasă pentru piețele ei imense și maiestoase (de multe ori decorate
cu obeliscuri), multe dintre care au fost construite în secolul al XVII-lea. Piețele principale
sunt Piazza Navona, Piazza di Spagna, Campo de' Fiori, Piazza Venezia, Piazza Farnese și Piazza
della Minerva. Unul dintre exemplele emblematice ale artei baroce este Fontana di Trevi, operă a
lui Nicola Salvi. Alte palate baroce din secolul al XVII-lea sunt Palazzo Madama, acum sediul
Senatului Italian, precum și Palazzo Montecitorio, sediul Camerei Deputaților.
O piață specific barocă, asemeni unor culise de teatru, este piața din fața bisericii Sant'Ignazio.
Neoclasicism[modificare | modificare sursă]
În 1870, Roma a devenit capitala Regatului Italiei. În acest timp, neoclasicismul, un stil arhitectonic
influențat de arhitectura Antichității, a devenit influența principală asupra arhitecturii orașului. Au fost
construite atunci mai multe palate mari în stil neoclasic pentru a găzdui ministere, ambasade și alte
agenții guvernamentale. Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale neoclasicismului în Roma
este Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea, sau „Altarul Patriei”, unde este situat mormântul
Soldatului Necunoscut, care îi reprezintă pe cei 650.000 de italieni care au murit în timpul Primului
Război Mondial.
Arhitectură fascistă[modificare | modificare sursă]
Regimul fascist, care a guvernat Italia din 1922 până în 1943, a dezvoltat un stil arhitectonic
caracterizat de legăturile sale cu arhitectura romană antică. Cel mai important sit fascist din Roma
este districtul Esposizione Universale Roma, construit în 1935. A fost, inițial, conceput pentru
expoziția universală din 1942, și era numit „E.42” (Esposizione 42). Cu toate acestea, expoziția
mondială nu a mai avut loc, deoarece Italia a intrat în Al Doilea Război Mondial, în 1940. Clădirea
cea mai reprezentativă pentru stilul fascist de la E.U.R. este Palazzo della Civiltà Italiana (1938-
1943), designul ei iconic fiind denumit „Colosseumul cubic” sau „pătrat”.
După Al Doilea Război Mondial, autoritățile romane și-au dat seama că aveau bazele unui cartier
financiar în afara centrului pe care alte capitale încă îl aveau în stadiu de proiect (London
Docklands și La Defense în Paris). De asemenea, Palazzo della Farnesina, actualul sediu al
Ministerului Afacerilor Externe, a fost conceput în 1935, în stil fascist.

Centrul orașului[modificare | modificare sursă]

Centrul istoric al orașului este dominat de tradiționalele „șapte coline ale Romei”: colinele Capitoliu,
Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin, Celian și Aventin. Tibrul curge spre sud prin Roma, centrul fiind
situat acolo unde Insula Tibrului facilita trecerea.
Au rămas în picioare mari părți ale vechilor ziduri ale orașului. Zidul Servian a fost construit
doisprezece ani după ce galii au prădat orașul în 390 î.Hr.; includea mare parte din Dealurile
Esquilin și Celian, precum și celelalte cinci în întregime. Roma a depășit în dezvoltarea sa Zidul
Servian, dar nu s-au mai construit alte ziduri până în 270 d.Hr., când Aurelian a început
construirea Zidurilor Aureliene. Aveau o lungime de aproape 19 km, și a fost zidul pe care trupele
regale italiene au trebuit să-l străpungă pentru a intra în oraș, în 1870.
Deși relativ mic, vechiul centru al orașului conține aproximativ 300 de hotele și 300 pensiuni,[6] peste
200 de palate,[6] 900 de biserici,[6] opt dintre parcurile principale ale Romei, reședința președintelui
republicii, casele Parlamentului, birouri ale orașului și guvernului local, precum și multe monumente
faimoase. Vechiul oraș conține de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri și restaurante. Milioane
de turiști vizitează Roma anual, ea fiind unul dintre cele mai vizitate orașe din lume.

Structura periferiei[modificare | modificare sursă]

Orașul vechi din limitele zidurilor acoperă aproximativ 4% din cei 1507 km² ai municipalității
moderne. Centrul istoric al orașului este cel mai mic din cele nouăsprezece zone administrative ale
Romei. Centrul orașului este format din 22 de rioni (districte), unul dintre ele, Prati, aflându-se,
practic, în afara zidurilor. Înconjurând centrul, sunt 35 quartieri urbani (sectoare urbane), și în limitele
orașului se află șase mari suburbi. „Comuna” Romei, aflată în afara frontierelor municipale,
dublează, practic, suprafața orașului propriu-zis.
Centura autostrăzii, cunoscută ca Grande Raccordo Anulare (G.R.A.), trasează un cerc uriaș în jurul
capitalei, la aproximativ 10 km de centrul orașului; spre deosebire de majoritatea autostrăzilor
italiene, pe G.R.A. nu se plătește taxă. Autostrada circulară leagă vechile drumuri care duceau la
Roma în Antichitate : Via Flaminia, Via Aurelia, Via Salaria, Via Tiburtina, Via Casilina și Via Appia.
Via Appia modernă face legătura între centrul orașului și o serie de orășele cunoscute drept Castelli
Romani.

Vatican[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Vatican.
Orașul Roma înconjoară Vaticanul, o enclavă a Sfântului Scaun, care este un stat suveran.
Găzduiește Piața Sfântului Petru, cu Bazilica corespondentă. Spațiul liber din fața bazilicii a fost
reconceput de Gian Lorenzo Bernini, din 1656 până în 1667, sub direcția Papei Alexandru al VII-lea,
ca o curte adecvată necesităților, gândită astfel încât un număr cât mai mare de oameni „să-l poată
vedea pe Papă dându-și binecuvântarea, fie din mijlocul fațadei bisericii, fie dintr-o fereastră a
Palatului Vatican” (Norwich 1975 p 175). În Vatican se află, de asemenea, prestigioasele Biblioteca
Vaticanului, Muzeele Vaticanului cu Capela Sixtină, Camerele Rafael și alte opere importante ale
lui Leonardo Da Vinci, Rafael, Giotto, sau Botticelli.

Muzee și galerii[modificare | modificare sursă]

Lista celor mai importante muzee și galerii din Roma include : Muzeul Național din Roma, Muzeul
Civilizației Romane, Muzeul Național Etrusc Villa Giulia, Muzeele Capitoline, Galeria Borghese,
Muzeul Castelului Sant'Angelo, și Galeria Națională de Artă Modernă.

Vile și grădini[modificare | modificare sursă]

Centrul Romei este înconjurat de niște spații verzi mari și vechi ville romane opulente, care sunt
rămășițele villelor care înconjurau orașul papal. Majoritatea au fost distruse de speculațiile imobiliare
de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cele mai importante dintre cele care au supraviețuit sunt :

 Villa Borghese, cu o grădină mare cu panoramă, în stilul naturalist englez al secolului al XIX-lea,
conținând un număr de clădiri, muzee (vezi Galeria Borghese) și atracții;
 Villa Ada, cel mai mare parc public cu priveliște din Roma;
 Villa Doria Pamphili, al doilea ca mărime, cu o suprafață de 1,8 km²;
 Villa Torlonia, un exemplu splendid de conac de tip Art Nouveau, care a fost reședința romană a
lui Benito Mussolini;
 Villa Albani, comandată de Alessandro Cardinal Albani pentru a găzdui colecția sa de antichități
și sculptură romană