Tulburare de personalitate narcisistă

Criterii DSM-IV Criterii DSM-5 - Revizuit în iunie 2011

https://www.nyu.edu/gsas/dept/philo/courses/materials/Narc.Pers.DSM.pdf

Caracteristicile esențiale ale unei tulburări de personalitate sunt deficiențele în

personalitatea (sine și interpersonală) funcționarea și prezența

trasaturi patologice de personalitate. Pentru diagnosticarea personalității narcisiste

tulburare, trebuie îndeplinite următoarele criterii:

A. Deficiențe semnificative în funcționarea personalității se manifestă prin:

1. Deficiențe în funcționarea proprie (a sau b):

A. Identitate: referire excesivă la alții pentru autodefinire

și reglarea respectului de sine; autoevaluare exagerată

poate fi umflat, dezumflat sau vacilat între extreme;

Reglarea emoțională reflectă fluctuațiile stimei de sine.

b. Autodirecție: stabilirea obiectivelor se bazează pe obținerea aprobării

de la altii; standardele personale sunt în mod rezonabil ridicat

pentru a se vedea pe sine ca fiind excepțional sau prea scăzut pe baza unui

simțul dreptului; de multe ori nu conștientizează propriile motivații.

ȘI

2. Deficiențe în funcționarea interpersonală (a sau b):

A. Empatie: abilitate diminuată de a recunoaște sau identifica cu

sentimentele și nevoile altora; excesiv de sintonizat

reacții ale altora, dar numai dacă sunt percepute ca relevante pentru sine;

supra- sau subestimarea efectului propriu asupra celorlalți.

b. Intimitate: relațiile sunt în mare parte superficiale și există

servesc reglarea stimei de sine; mutualitatea constrânsă de puțin

interes autentic pentru experiențele și predominanța altora

de o nevoie de câștig personal

B. Trăsături de personalitate patologică în următorul domeniu:

1. Antagonism, caracterizat prin:

A. Grandiozitate: Sentimentele dreptului, ascunse sau ascunse; egocentrism; ținând cu fermitate

convingerea că unul este

mai bine decât alții; condescendentă față de ceilalți.

b. Căutarea atenției: încercări excesive de a atrage și a fi

focalizarea atenției altora; căutarea admirației.

C. Deficiențele funcționării personalității și a individului

exprimarea trăsăturilor de personalitate sunt relativ stabile de-a lungul timpului și

consecvent între situații.

D. Deficiențele funcționării personalității și a individului

exprimarea trăsăturilor de personalitate nu sunt mai bine înțelese ca normative

pentru stadiul de dezvoltare sau socio-cultural al individului

mediu inconjurator.

E. Deficiențele funcționării personalității și a individului

exprimarea trăsăturilor de personalitate nu se datorează exclusiv directului

efectele fiziologice ale unei substanțe (de exemplu, un drog de abuz,

medicamente) sau o stare medicală generală (de exemplu, cap sever

trauma)

_________________________________________________________________

Tulburarea de personalitate narcisica

Freud a sustinut ca narcisismul poate fi inteles cel mai bine ca o investitie patologica a libidoului
in sine, care impiedica dezvoltarea iubirii fata de obiect.

Kernberg il descrie pe narcisic ca pe un individ arogant, agresiv si manifest grandios si considera

ca organizarea defensiva a individului narcisic este similara cu cea a tulburarii de personalitate
bordeline, acesta folosing aparari precum clivajul, devalorizarea, insa narcisicum tinde sa aiba o
structura a sinelui consecventa. Pentru narcisic sinele ideal, obiectul ideal si sinele real s-au unit
intr-o singura identitate si acesta se identifica cu imaginea sa de sine idealizata in speranta de a
se tine departe de dependenta de alte obiecte externe (oameni) si de imaginile interne ale
acelor obiecte (oameni). Individul narcisic neaga existenta trasaturilor de personalitate proprii
care ar intra in conflic cu imaginea lor de sine idealizata si le proiecteaza asupra celorlalti. In
consecinta ceilalti sunt adesea devalorizati reprezentand tocmai acele trasaturi pe care trebuie
sa le combata. De unde si descrierea narcisicului ca exploatant si egocentric.

Kernberg a sustinut ca grandiozitatea narcisica este un proces patologic al dezvoltarii si isi are
originea in copilaria dificila a individului. Conform lui Kernberg comportamentul parintilor fata de
copil se incadreaza intre rece si antagonic, si alterneaza intre indiferenta si agresivitate si
resentiment. Copilul trebuie totusi sa fi primit un rol special in dinamica familiala (ex.membrul
"destept") iar copilul tinde sa foloseasca acest talent pentru a se autoproteja de negativizmul
parintilor, insa parintii nu recunosc intotdeauna natura speciala a copilului, acesta ramanand
doar cu un sentiment internalizat cum ca este special. Pentru a scapa din realitatea parintilor
care il resping, acesta foloseste pozitia speciala ca modalitate de clivare, de disociere si in loc sa
integreze reprezentarile pozitive si negative ale sinelui sau, ale obiectelor externe cu care se
confrunta, el proiecteaza caracteristicile negative asupra celorlalti.

Kohut insa a observat ca unii dintre clientii sai nu se potriveau teoriei standard ci dimpotriva,
pacientii acestia aveau tendinta de a se plange de o stare proasta, nedefinita, de o senzatie de
insatisfactie fata de ei insisi si fata de relatiile lor, erau chinuiti de o stime de sine extrem de
fragila care ii facea sa simta leziuni extreme daca aveau cea mai slaba perceptie ca sunt luati in
deradere sau dezaprobati de catre cei din jur.

In teoria lui Kohut, narcisismul este un proces normal al dezvoltarii, stima de sine sanatoasa si
sentimentul de grandoare patologic existand pe acelasi continuum. Tot el sustinea ca indivizii au
inca din copilarie un sine "grandios" care reprezinta dezvoltarea ambitiei lor de putere si
admiratie, iar daca parintii nu reusesc sa satisfaca nevoia de admiratie a copilului, sentimentul de
sine al acestuia incepe sa se slabeasca si copilul se conporta intr-o maniera grandioasa, in
incercarea inconstienta de a obtine admiratia parintilor. Copiii au nevoie sa-si idealizeze si sa isi
idealizeze parintele, iar daca parintele nu este un model care poate fi admirat atunci sentimentul
de sine al copilului este tulburat. Absenta orcaruia dintre aceste elemente ingheata dezvoltarea
pana cand ajung a fi implinite.