Sunteți pe pagina 1din 2

Apocalipsa în secolul 21

Andrei Porumb, clasa a XI-a A

Toate religiile lumii vorbesc despre un moment în care pământul fizic se va sfârşi.
Indiferent de terminologia folosită, lumea care a avut un început va avea şi o finalitate. Nu puţini
au fost cei care s-au preocupat de găsirea unei date exacte când apocalipsa se va întâmpla. Uneori,
această dată coincidea cu momentul trecerii într-un nou an.
Cele mai multe calcule ale sfârşitului lumii pleacă de la scrierile biblice, atât cele ale
Vechiului Testament, cât şi cele ale Noului Testament. Omul a fost dintotdeauna preocupat să ştie
acest moment, chiar şi apostolii lui Iisus îl întrebau pe acesta care este data fixată de Dumnezeu
pentru a nimici lumea. Desigur, dacă ne gândim la Cartea Apocalipsei scrisă de Apostolul Ioan,
vom vedea că distrugerea lumii va fi anunţată de nişte semne divine: va fi anunţată de şapte îngeri,
cu şapte trâmbiţe, moment în care pe Pământ vor apărea nenorociri şi cataclisme, precum şi cu un
balaur roşu, cu şapte capete (Antihristul). După ce Antihristul va semna un legământ de pace cu
Israelul pentru o perioadă de şapte ani, oamenii se vor confrunta cu epidemii şi cataclisme.
Profesorul de misiologie arată că toţi cei pasionaţi de astfel de calcule „încearcă să creeze
între credincioşi o stare sufletească de pesimism, de nelinişte, de aşteptare înfrigurată a împlinirii
semnelor şi soroacelor eschatologice pe care aceşti profeţi le înfăţişează ca aflându-se pe punctul
de a se produce cât mai curând şi că ar fi deosebit de înfricoşătoare pentru aceia care nu fac parte
din grupul lor.”
Speculațiile legate de sfârșitul lumii sunt: schimbarea polilor magnetici, invazia
extraterestră, alinierea galactică și altele.
Alinierea galactică
Există speculații care susțin că alinierea galactică ar provoca un eveniment major
asupra Terrei. Alinierea galactică presupune că, la un moment dat, în istoria
noastră Soarele, Luna și Pământul s-ar alinia cu centrul galaxiei. Dacă această aliniere ar avea loc,
există posibilitatea producerii unor dezastre naturale majore. Criticii acestor speculații susțin că
este imposibil ca un astfel de eveniment să provoace astfel de dezastre. Aceștia susțin că alinierea
Soarelui, cu Pământul și Luna s-a mai petrecut cu ocazia a numeroase eclipse în trecut.
Schimbarea polilor magnetici ai Pământului
Speculațiile schimbării polilor magnetici ai Pământului consideră că pe Pământ s-ar putea
produce mari pagube materiale, respectiv omenești, din pricina schimbării bruște a polilor
magnetici ai planetei. Acești poli sunt legați la rândul lor de o axă. Această axă este mai concret
spus axa pământului. Problema apare în situația în care această axă s-ar roti rapid sau brusc. Rotirea
bruscă ar avea drept rezultat aducerea de mari pagube la nivel mondial. Schimbarea polilor
magnetici ai Pământului a fost deseori o problemă controversată. Criticii sunt de părere că o astfel
de schimbare bruscă a polilor magnetici este imposibilă. Motivul pentru care criticii susțin că o
astfel de schimbare este imposibilă este datorită faptului că polii sunt deja în schimbare însă într-
o viteză foarte mică.
Invazie extraterestră
O altă speculație des întâlnită în revistele și cărțile de specialitate din domeniu este despre
o presupusă invazie extraterestră. Speculația despre invazia extraterestră susține ideea că
extratereștrii ar sosi pe Pământ. Odată sosiți pe Pământ, se crede că extratereștrii nu vor fi foarte
binevoitori, motivele reale ale venirii lor fiind fie aplicarea sclaviei asupra omenirii, fie
exterminarea acesteia. Teoreticienii ce susțin această speculație consideră că, dacă extratereștrii ar
sosi pentru a pune în sclavie omenirea, aceștia ar face-o pentru scoaterea mineralelor din munții
Terrei. Pe de altă parte, dacă extratereștrii ar veni pentru distrugerea omenirii, unul dintre
probabilele motive pentru care ar face-o este ocuparea planetei. Ca urmare a suprapopulării, aceștia
ar căuta disperați alte planete capabile de a susține viață. O dată găsite aceste planete se presupune,
în această teorie, că aceștia le-ar coloniza.

Bibliografie:
http://www.ziare.com/magazin/inedit/a-venit-momentul-decisiv-aflam-cum-e-cu-apocalipsa-
1208242
http://romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/stiinta/cinci-mituri-despre-apocalipsa--infirmate-de-
nasa-288056

S-ar putea să vă placă și