Sunteți pe pagina 1din 11

Subiectul I.

Educaţia nonformală- repere teoretice şi delimitări conceptuale

Formele educaţiei (individual)


1. Definirea conceptului de „educaţie complementară”

În contextul creşterii nivelului agresivităţii ca efect al climatului psiho-social nefavorabil (violenţă


domestică, sărăcie, delincvenţă, alcoolismul şi narcomania, organizarea neraţională a timpului liber,
neglijarea copiilor) existent în societate şi în familie la etapa actuală, apare necesitatea de a reduce
tensiunea, intoleranţa în rîndul copiilor şi adolescenţilor. Pentru realizarea acestui deziderat este necesar
de a mări influenţa pedagogică, de a-i implica în activităţi sociale pozitive. În acest caz, educaţia
complementară reprezintă „o forţă” care ţine piept factorilor negativi ce destabilizează tînara generaţie.
În definirea conceptului educaţie complementară se conturează 2 perspective:
1.) Cercetătorul autohton V.Volcov, consideră că EC înglobează totalitatea activităţilor cu caracter
educativ organizate şi desfăşurate în instituţiile de invăţămînt complementar (instituţiile extraşcolare).
2) Cercetătoarele ruse Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, consideră că EC
valorifica activitatea educationala organizata in afara sistemului de învatământ dar si in interiorul acestuia
(s-ar suprapune cu termenul educaţie nonformală). În opinia autoarelor, baza educaţiei complementare o
reprezintă totalitatea influenţelor educative organizate sistemic, cu rol compensator în satisfacerea
trebuinţelor cognitive şi de comunicare ale educabililor, care nu sunt realizate în cadrul activtăţilor
didactice/lecţiilor. Conform acestei perspective, educaţia complementară, de asemenea, îmbină organic
totalitatea influenţelor pedagogice specifice instituţiilor extraşcolare ce au ca scop organizarea timpului
liber al educabililor (odihnă şi recreere, artă şi creaţie).
Specificul idealului educaţional promovat la etapa actuală, implică nu numai posedarea de cunoştinţe
obţinute în urma predării unor discipline concrete, dar şi o dezvoltare multilaterală a personalităţii, axată
pe tradiţiile culturii naţionale şi internaţionale, în contextul unui sistem de valori contemporane, capabilă
să se adapteze/integreze în societate, orientată spre autoeducaţie şi auto-perfecţionare. Astfel, procesul
educaţional în cadrul instituţiilor de învăţămînt trebuie să fie orientat nu numai către transmiterea
cunoştinţelor specifice pe discipline şi formarea abilităţilor, dar şi către dezvoltarea multiplă a
educabililor, descoperirea talentelor artistice, a iniţiativei, imaginaţiei, originalităţii, adică conturarea
individualităţii fiecărui copil.
În acest context, valoarea educaţiei complementare constă în aceea că oferă spaţiul aplicativ care
permite transferul şi aplicabilitatea cunoştinţelor, abilităţilor, atitudinilor formate în cadrul sistemului de
învăţămînt.
Astfel, educaţia complementară presupune – organizarea profesională a interacţiuni pedagogice
dintre educabili şi cadrele didactice, într-un cadru mai puţin formal (în afara sistemului de învăţământ
dar şi în interiorul acestuia, baza căreia o constituie libera alegere a sferei de activitate, scopul constând
în satisfacerea intereselor şi trebuinţelor (stabilirea relaţiilor sociale, autorealizare artistică,
autodezvoltare) într-un colectiv de diferite vârst,e dar cu interese comune.
Pentru a clarifica care sunt activităţile cu caracter educativ specifice Educaţiei complementare, a se
vedea tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 1 Tipuri de activităţi educative specifice Educaţiei complementare

Activităţi
Activitatea desfăşurată de Activităţi extracurriculare (realizate de către cadrele desfăşurate în
către profesorul diriginte didactice, înclusiv şi de către profesorul diriginte) instituţii
extraşcolare
(în cadrul şcolii) Activităţi desfăşurate în Activităţi desfăşurate în  centre de creaţie
cadrul şcolii afara şcolii - extraşcolar a copiilor şi
 Ora de dirigenţie; Activităţi orientate spre  excursii la muzee, în adolescenţilor;
 Adunările cu părinţii; sprijinirea procesului didactic: natură;  cluburi sportive;
 Organizarea de traininguri  concursurile şcolare,  vizite la spectacole şi  şcoli de muzică
cu părinţii, în scop  consultaţiile, la diverse expoziţii; şi arte pentru
educativ;  pregătirea examenelor copii;
 Organizarea întîlnirilor cu  sprijinirea muncii
diferite personalităţi de independente
vază.  pregatirea olimpiadelor
şcolare,
 activităţile de program
prelungit,
 lectura particulară,
 lecturile recomandate;

Activităţi pentru sprijinirea


dezvoltării
personalităţii copiilor
 serbările şcolare,
 cluburile elevilor,
 asociaţiile elevilor,
 ansamblurile artistice,
 competiţiile artistice,
sportive

2. Particularităţile educatiei complementare

În opinia cercetătorului autohton V.Volcov, educaţia complementară are următoarele particularităţi:


 Realizarea educaţiei complementare pe fundalul determinării libere, benevole. Aceasta
presupune, renunţarea la atitudinile autoritare şi trecerea la relaţiile de cooperare creativă într-
un proces unic de comunicare activă. Elevul nu mai este antrenat pur şi simplu într-o
activitate ci se transformă într-un partener cu iniţiativă, capabil să întreţină diverse dialoguri.
 A treia particularitate este legată de orientarea profesională, de stimularea ocupaţiei copiilor
şi adolescenţilor. Principalul este crearea mediului motivaţional şi a probei relevante de
educaţie profesională.
 A patra particularitate ţine de susţinerea „Ecologiei copilăriei”, orientarea omului în creştere
spre căutarea sensului vieţii, a locului său în ea.

Cercetătoarele ruse Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, identifică următoarele
carcateristici ale educaţiei complementare:

 Este diversificată, multilaterală, variativă – copii aleg ceea ce este mai aproape de natura lor, ce
corespunde necesităţilor şi intereselor lor de dezvoltare.
 Este creativă – prioritară fiind nu transmiterea de cunoştinţe, ci formarea de abilităţi şi
deprinderi, descoperirea tipului de personalitate a copilului, dezvoltarea potenţialului creativ al
acestuia.
 Este la alegere şi liberă – caracterizată prin alegerea orientărilor, condiţiilor, conţinutul studiilor,
grupei, pedagogului.
 Este bazată pe succes – participările copilului în alte sfere de activitate se răsfrîng pozitiv asupra
rezultatelor în învăţămîntul general.
 Este atotcuprinzătoare după conţinutul său – nu este nimic în natură, realitatea socială, relaţiile
obşteşti, care nu ar putea să devină scop şi conţinut al învăţămîntului complementar. Anume prin
aceasta educaţia complementară se consideră a fi o modalitate de lărgire a posibilităţilor de
dezvoltare a personalităţii.
 caracterul neobligatoriu, opţional sau facultati, atât în ceea ce priveşte participarea, cât şi în ceea
ce priveşte programul şi modul de desfăşurare;
 implicarea directă şi mai activă a celor educaţi; ei pot decide în mare măsură asupra finalităţilor,
conţinuturilor şi mijloacelor de realizare a acţiunii educaţionale;
 modalităţile ENF sunt mai flexibile, mai diferenţiate şi mai particularizate la context, la
aşteptările celor educaţi;
 sfera persoanelor ce pot deţine statutul de profesor se extinde, nu este neapărat necesară posesia
diplomei, ci calităţi dovedite de educator;
 evaluarea activităţilor desfăşurate în cadrul ENF este facultativă, neformalizată, cu accente
psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale;
 acţiunile incluse în acest parametru vin în întâmpinarea intereselor variate şi individuale ale
elevilor;

3. Functiile educatiei complementare

V.Volcov în lucrarea sa “Bazele pedagogice şi manageriale de dezvoltare a instituţiilor de


învăţământ complementar în. Republica Moldova”, evidenţiază 2 funcţii principale ale educaţiei
complementare:
1. Functia integratoare – de asigurare prin mijloace pedagogice complementare a procesului de
formare a personalitatii.
2. Funcţia dezvoltativă – “modelarea şi dezvoltarea” personalităţii prin însuşirea de către copil a
culturii, a valorilor ei şi determinarea locului său în această cultură.

Cercetătorul român I.Nicola, identifică următoarele funcţii ale educaţiei complementare:


1. funcţia de petrecere a timpului liber este asigurată prin modalităţile oferite de activităţile
extracurriculare de petrecere a timpului liber în mod educativ, util şi formativ;
2. funcţia social-integrativă - prin relaţiile interpersonale şi de grup pe care le oferă, cultivă
solidaritatea şi cooperarea între copii / elevi respectiv, grupuri de copii / elevi;
3. funcţia formativă, atât pe plan cognitiv şi operaţional, cât mai ales pe planul interiorizării
valorilor morale, estetice şi spirituale;
4. funcţia vocaţională, făcând posibilă descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor copiilor / elevilor.
De asemenea, I.Nicola consideră că în organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative specifice
educaţiei complementare trebuie respectate următoarele principii:
1. principiul accesului tuturor copiilor / elevilor;
2. principiul disponibilităţii;
3. principiul abordării pedagogice holistice;
4. principiul participării active a copiilor / elevilor;
5. principiul coerenţei;
6. principiul diversităţii şi al alegerii;
7. principiul securităţii;
8. principiul evaluării;
9. principiul parteneriatului puternic şi egal.
1. Principiul accesului tuturor copiilor / elevilor este privit ca un drept al tuturor copiilor / elevilor la
educaţia extracurriculară. Vorbim aici despre nondiscriminare, egalitate de şanse etc. Toţi copiii / elevii
pot participa la activităţile extracurriculare. Nimeni nu dă dreptul cadrului didactic să limiteze sau mai
grav, să împiedice participarea vreunui copil / grup de copii la activităţile extracurriculare.
2. Principiul disponibilităţii se referă la disponibilitatea cadrelor didactice de a răspunde cerinţelor
pertinente ale copiilor / elevilor, particularităţilor specifice de vârstă ale acestora, specificului
personalităţii fiecăruia dintre copiii / elevii noştri. A fi disponibil nu reprezintă neapărat a fi la dispoziţia,
ci mai degrabă a găsi un echilibru între cerinţele / dorinţele copiilor, eventual ale părinţilor acestora şi
disponibilitatea fizică şi psihică a cadrului didactic.
3. Principiul abordării pedagogice holistice. Copilul / elevul este privit holistic, din punct de vedere
cognitiv, afectiv-motivaţional, dar şi prin prisma personalităţii sale (temperament, atitudini, aptitudini,
creativitate, imagine de sine, stimă de sine). El este văzut ca fiind plasat în contextul şcolar, familial dar şi
social, ca membru al comunităţii din care face parte.
4. Principiul participării active a copiilor / elevilor are o valoare esenţială în educaţia extracurriculară a
copiilor / elevilor. Acest principiu consideră copilul / elevul ca „fiind subiect al propriului său proces de
devenire şi de formare a personalităţii sale” (I. Nicola, 2000). Profesorul are rolul de a sprijini elevul pe
drumul propriei sale formări. Elevul „este impulsionat în activitatea de învăţare de anumite mobiluri
interne, de anumiţi factori non-intelectuali cum ar fi diverse categorii de motive (trebuinţele, intenţiile,
valenţele), stările afective, nivelul de aspiraţii, atitudini, interese, etc.” (I. Nicola, 2000).
5. Principiul coerenţei se constituie un adevărat cadru de susţinere a unei abordări comune în pedagogia
activităţilor extracurriculare. Se doresc activităţi coerente teorie - practică, activităţi de formare şi
dezvoltare de cunoştinţe, capacităţi, atitudini, deci competenţe şi utile pentru viitorul cetăţean matur –
„motor” al societăţii cunoaşterii.
6. Principiul diversităţii şi al alegerii este prin dezideratele pe care le vizează unul dintre condiţiile
democraţiei. Activităţile extracurriculare se doresc a răspunde nevoilor de diversitate culturală, etnică,
tematică etc. Cu cât mai diverse sunt proiectate activităţile extracurriculare cu atât mai mult creşte
posibilitatea alegerii de către copii / elevi. Copiii / elevii are dreptul de a alege în urma negocierii cu
cadrul didactic activităţile curriculare pe care clasa din care face parte le va realiza..
7. Principiul securităţii se referă la respectarea unui drept fundamental al copilului. A respecta siguranţa
personală a copilului, a nu-l pune sub nici o formă în pericol sunt elementele principale ale acestui
principiu. Activităţile derulate nu pot şi nu au voie să pericliteze integritatea fizică şi psihică a copilului /
elevului.
8. Principiul evaluării este un alt principiu important al organizării şi derulării activităţilor
extracurriculare. Evaluarea acestor activităţi trebuie să fie: participativă, democratică şi transparentă.
9. Principiul parteneriatului puternic şi egal. Putem să avem în vedere faptul că activităţile
extracurriculare se pot organiza şi în urma încheierii unor convenţii de parteneriat. Fie că sunt parteneriate
internaţionale („Învăţând împreună cu elevi din alte ţări!”), fie că sunt parteneriate naţionale sau locale,
acestea dau activităţilor extracuriculare deschiderea dorită! Schimburile de diverse experienţe sunt
benefice pentru elevi.
SUBIECTUL II. Activităţi extracurriculare şi activităţi extraşcolare
organizate de cadrele didactice şcolare

Locul şi rolul AEC şi al EŞ în formarea personalităţii elevului


Politica europeană în domeniul educaţiei urmăreşte pregătirea tinerei generaţii pentru a participa
la dezvoltarea economică, socială şi culturală a comunităţii europene şi la integrarea într-o entitate
multilingvistică şi multiculturală.
Acest demers educativ se realizează prin intermediul planurilor de învăţământ şi a programelor
şcolare ale diferitor discipline, prin abordări interdisciplinare şi, de asemenea, prin activităţi
extracurriculare. Olimpiade şi concursuri, tabere internaţionale şi vizite reciproce, schimburi de
elevi/studenţi şi profesori, burse în străinătate şi alte posibilităţi sunt disponibile pentru formarea tinerilor
în spirit european.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar prevede
drepturile de care se bucură elevii, printre care dreptul de a-şi alege parcursul şcolar corespunzător
intereselor şi competenţelor lor, dreptul de a participa la activităţile extraşcolare din unitatea de
învăţământ, de la palatele şi cluburile elevilor, precum şi în taberele şcolare, dreptul la asociere în cercuri
ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi civice etc.
În planul-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal se stipulează că, în scopul
organizării activităţilor extracurriculare (cor, cerc de dans, orchestre, artă decorativă aplicată, design,
ikebana, artizanat, pictură, grafică, cercuri la disciplinele de studii etc.), se rezervă câte 8 ore săptămânal
pentru fiecare complet de clase I-IX şi câte 4 ore săptămânal pentru fiecare complet de clase X-XII.
Grupele vor fi constituite din cel puţin 15 elevi care învaţă în aceeaşi clasă sau din clase diferite.
Fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, actualmente devine tot mai evident faptul că
EEC şi EŞ, adică cea care se realizează în afara procesului de învăţământ, după orele de clasă, îşi au rolul
şi locul bine stabilit în formarea personalităţii generaţiei în creştere. Ele joacă un rol deosebit de important
în dezvoltarea fizică şi psihică a unui copil. Activităţile EC şi EŞ au menirea să ofere elevilor oportunităţi
multiple de recreare, să le dezvolte spiritul de competiţie, să le creeze condiţii pentru valorificarea
potenţialului intelectual şi ale aptitudinilor, să le stimuleze imaginaţia, creativitatea şi iniţiativa.
Scopul activităţilor extracurriculare şi extraşcolare rezidă în dezvoltarea unor aptitudini speciale,
antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socioculturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul
ei, fructificarea talentelor personale.
Cercetătoarea V.Goraş-Postică [29,p.63-64] menţionează că, în cadrul activităţilor
extracurriculare, ca obiectiv de bază apare şi dezvoltarea creativităţii la copii. Ei realizează diverse
produse, ale căror caracteristici de bază sunt: productivitatea, originalitatea, eficienţa şi utilitatea.
Beneficiarilor cercurilor li se dezvoltă gândirea creatoare, flexibilitatea mentală, fantezia, originalitatea,
receptivitatea, intuiţia etc.
„Venind la şcoală, avem posibilitatea de a descoperi, după ore, o lume nouă, cea a
computerului. Îmi place să frecventez aceste ore, căci ne învaţă să cunoaştem lumea cu ajutorul
Internetului, dar şi să ne organizăm gândurile, apoi să le înregistrăm în prezentări Power Point
pentru ore, pentru alte activităţi, concursuri.” ( Marina F.) [25, p. 70).

Delimitări terminologice

Termenul de educaţie extracurriculară şi educaţie extraşcolară desemnează realitatea zilei de azi:


aceea că educaţia nu se mai limitează doar la aceea ce se proiectează şi se realizează în cadrul
programului formal al clasei.
Domeniul extracurricular acoperă o arie foarte largă de activităţi, cu o tipologie extrem de variată.
Până în prezent nu s-a desprins o definiţie comună a acestora. Nu sunt clare limitele a ceea ce înseamnă
extraşcolar. În literatura de specialitate se utilizează termeni ca: activitate în afară de lecţii şi şcoală,
activităţi extracurs, învăţare şcolară şi învăţare extraşcolară, activităţi extradidactice, activitate şcolară şi
extraşcolară, activităţi în afara orelor şi a şcolii, activităţi perişcolare, activităţi în afara şcolii, activităţi
complementare etc.
Astăzi, tot mai frecvent se folosesc termenii activitate extradidactică, activitate extracurriculară şi
extraşcolară.
I.Nicola [37, p. 536] include în activităţile extradidactice acele activităţi ce se desfăşoară sub
îndrumarea profesorului, dar care nu sunt prevăzute în documentele şcolare (plan de învăţământ şi
programă). Ele au un caracter complementar faţă de activităţile didactice, urmărind lărgirea şi adâncirea
influenţelor exercitate în procesul de învăţământ, valorificarea şi dezvoltarea intereselor şi aptitudinilor
elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber.
Prin activitate extracurriculară, V.Ursu [52, p. 73] înţelege ,,totalitatea acţiunilor educative
organizate şi desfăşurate în afara planului de învăţământ, dar strâns legate de acesta, sub îndrumarea
cadrelor didactice”.
Prin demers extracurricular, S.Cristea [14, p. 111] are în vedere „unele acţiuni extradidactice
situate în afara programului şcolar formal”.
Activitatea extraşcolară este activitatea instructiv-educativă organizată de către colectivul
didactic al şcolii, de diferite instituţii extraşcolare (cluburi pentru copii, biblioteci etc.), de organizaţiile
politice şi obşteşti, de organizaţiile sportive cu scopul de a completa activitatea şcolară şi cea din afara
clasei. AEŞ urmăreşte lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivarea interesului pentru diferite ramuri ale
ştiinţei şi tehnicii, dezvoltarea înclinaţiilor, aptitudinilor şi talentelor, lărgirea orizontului, atragerea
individului la viaţa socială şi folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util [22, p. 6].
Activitatea extraşcolară presupune totalitatea manifestărilor organizate de şcoală, cu obiective
educative şi recreative, care se desfăşoară în afara programului şcolar. Această accepţie a termenului se
foloseşte în sens restrâns [47, p. 11].
Activităţile extracurriculare se pot desfăşura atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei.
După cum menţionează cercetătorii români S.Lazăr şi A.Cărăsel [35, p. 29-30], activităţile
extracurriculare desfăşurate în şcoală au ca obiectiv două componente, aflate în raporturi diferite, în
funcţie de scopul propus:
a) componenta intelectuală menită să satisfacă setea de cunoaştere, abilitatea de creaţie, dorinţa
de realizare, de autoafirmare;
b) componenta distractivă, destinată asigurării unei atmosfere destinse, precum şi captării
interesului faţă de respectiva activitate nonobligatorie.
Autorii susţin că AEC, desfăşurate în şcoală, cuprind o arie destul de restrânsă de manifestare,
realizată prin:
 activităţi ştiinţifice (cluburile de ştiinţă);
 activităţi culturale (cenacluri, cercuri artistice, reviste şcolare, întâlniri cu oamenii de cultură,
spectacole cu distribuţie internă sau externă şcolii);
 activităţi distractive (serbări de date festive, vizionări de spectacole de teatru, film, baluri,
discoteci, serate).
AEC derulate în exteriorul şcolii sunt activităţi ce se pot organiza atât la nivelul unei clase de
elevi, cât şi la nivelul întregii şcoli sau chiar la nivelul interşcolii. Ele presupun un organizator sau un
grup de organizatori şi un plan de activitate aprobat de Direcţia şcolii, anumite costuri (deplasare, cazare,
masa etc.) care vor fi suportate de participanţi sau de către sponsori.
Activităţile extracurriculare au un rol complementar faţă de activităţile curriculare, urmărind
lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ, valorificarea şi dezvoltarea
intereselor şi aptitudinilor elevilor, organizarea judicioasă a timpului liber al elevilor.

Particularităţile AEC

Ca activităţi complementare, ele reprezintă unele trăsături ce se referă la participarea elevilor, la


conţinutul şi durata lor, la formele de organizare şi metodele folosite, la evaluarea rezultatelor.
I.Nicola [37, p. 536] evidenţiază următoarele particularităţi:
 Participarea elevilor este facultativă, profesorul poate interveni, însă, prin dirijare sugestivă
pentru antrenarea elevilor la unele din aceste activităţi.
 Conţinuturile se fixează în funcţie de dorinţele şi preferinţele elevilor, de condiţiile şi
posibilităţile de realizare.
 Formele de organizare sunt mult mai elastice, ingenioase şi cu caracter recreativ. Se oferă în
acest fel câmp deschis manifestării spiritului de iniţiativă din partea elevilor.
 Pentru evaluarea rezultatelor se folosesc alte modalităţi decât cele aplicate în cadrul lecţiei.
Ceea ce predomină este forma aprobării prin laudă, participările la expoziţii, popularizare şi
evidenţiere.

Tipuri şi profiluri de activităţi

Autorii Manualului de pedagogie I.Jinga şi E.Istrate [31, p. 246] ne prezintă următoarea


clasificare a formelor complementare lecţiei:
Activităţi didactice desfăşurate în şcoală Activităţi didactice desfăşurate în afara şcolii
(în afara clasei) (extraşcolare)
Activităţi desfăşurate de colectivul didactic al şcolii:
 consultaţii;  excursii şi vizite didactice;
 meditaţii;  activităţi cultural-distractive;
 cercuri pe materie;  vizionări de spectacole, filme tematice etc.
 şezători literare;
 jocuri şi concursuri şcolare;
 serbări şcolare;
 cenacluri;
 întâlniri cu personalităţi din diverse domenii
Activităţi organizate de instituţii în afara şcolii:
 brigăzi cultural-educative  tabere naţionale, judeţene de documentare şi
 acţiuni de educaţie sanitară, rutieră; creaţie;
 vizionări de spectacole etc.  manifestări cultural-educative în biblioteci,
muzee, case ale tineretului;
 excursii şi drumeţii;
 emisiuni radio şi TV etc.

Cercetătorii americani Eccles şi Barber identifică cinci tipuri de activităţi extracurriculare în


funcţie de implicarea pe care acestea o presupun:
1. Prosociale (legate de biserică şi activităţi de voluntariat);
2. Sporturi de echipă (care se pregătesc în activităţile sportive ce au loc în şcoli);
3. Implicare în activităţi de organizare în şcoli (consilii de elevi);
4. Artistice (implicare în piese de teatru şcolare, coruri etc.);
5. Cluburi şcolare (dezbatere, ecologie etc.) [apud 57].
Domenii de conţinut şi contexte de realizare

 Educaţia intelectuală/ştiinţifică desfăşurată în cadrul unor module specifice, precum: ştiinţa


pământului, ştiinţe ale naturii, electrotehnica etc.
 Educaţia artistică organizată în cadrul unor domenii specifice, precum: literatura, muzica, arte
plastice, arte decorative, coreografie etc.
 Educaţie tehnologică: meşteşuguri populare, construire şi modelare tehnică etc.
 Educaţie personală: autocunoaştere şi dezvoltare, deprinderi şi abilităţi de viaţă, managementul
timpului liber, orientare profesională, dezvoltarea personalităţii şi dezvoltarea carierei etc.
 Istorie, cultură şi civilizaţie: mitologie, marile invenţii, istoria patriei, istoria ţinutului natal,
civilizaţia europeană, lumea orientală, lumea greacă, originea şi propagarea creştinismului etc.
 Educaţie pentru democraţie: educaţie interculturală, educaţie pentru toleranţă, educaţie pentru
drepturile omului etc.
 Educaţie pentru sănătate: stilul sănătos de viaţă, alimentaţie sănătoasă, educaţie sexuală etc.
 Educaţie pentru mediu: protecţia mediului, protecţia pământului, protecţia apelor etc.
 Educaţie pentru viaţa de familie: educaţie de gender, educaţie economică etc.
 Educaţie pentru Europa: spaţiul geografic european, ţări şi capitale europene, istoria Europei,
Moldova şi Uniunea Europeană etc.

Beneficiile AEC

Cele mai răspândite beneficii ale AEC pot fi grupate astfel:


 activizarea copiilor, dezvoltarea unei atitudini proactive;
 integrarea copiilor într-un colectiv, dezvoltarea spiritului de echipă şi experienţa lucrului în
echipă;
 creşterea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii, autocunoaşterea;
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
 creşterea interesului pentru şcoală, în general, şi stimularea interesului pentru cunoaştere, în
special;
 descoperirea şi dezvoltarea talentelor şi aptitudinilor copiilor;
 experienţă, îmbunătăţirea CV-ului, în cazul activităţilor de voluntariat;
 dezvoltarea unei atitudini deschise, tolerante, umaniste şi ecologiste;
 dobândirea abilităţilor practice în situaţii concrete, utile pentru viaţă (să vorbească cu
instituţiile statului, să caute informaţii pe internet etc.);
 capacitatea de a se adapta uşor unor situaţii noi, dezvoltarea unor comportamente adecvate
social pentru situaţii uzuale;
 îmbunătăţirea relaţiei cu profesorii, crearea unei legături mai apropiate între cadrele didactice
şi copii;
 îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii;
 supravegherea copiilor [apud 57].
Dacă e să vorbim despre competenţele pe care şi le formează elevii în cadrul AEC, despre
impactul pe care îl au aceste activităţi asupra copiilor, se pot menţiona următoarele:
a) Majoritatea competenţelor pe care Curriculumul Naţional trebuie să le dezvolte elevilor se
regăsesc şi în cele pe care vor să le dezvolte profesorii elevilor prin AEC şi EŞ.
b) Competenţe pe care copiii, părinţii şi ceilalţi actori le consideră necesare.
Care ar fi acestea? Competenţele artistice (prin care se dezvoltă abilităţi creative); competenţele
sociale, de interacţiune, de a se descurca pe cont propriu, de a şti cum să se comporte în diverse situaţii;
competenţa de petrecere rezonabilă a timpului liber; solidaritatea, colaborarea şi lucru în echipă; calităţi
psihomorale cum ar fi sinceritatea, stima de sine sau calitatea de „buni cetăţeni”.
Referindu-se la impactul activităţilor extracurriculare asupra elevilor implicaţi, cercetătorii
americani [apud 57] menţionează că AEC reprezintă un element prioritar în politicile educaţionale
întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalităţii tânărului, asupra performanţelor şcolare şi
asupra integrării sociale, în general.
Participarea la activităţi extracurriculare structurate, organizate de şcoli, spre deosebire de
participarea la activităţi nestructurate (uneori incluzându-le şi pe cele organizate în şcoli), se asociază cu
rezultate pozitive în ceea ce priveşte dezvoltarea adolescenţilor:
 performanţă şi rezultate şcolare mai optime;
 coeficienţi de abandon şcolar mai scăzuţi;
 stare psihologică mai bună, incluzând un nivel de stimă de sine mai înalt, mai puţine griji
privind viitorul şi un sentiment redus de izolare socială;
 un grad mai scăzut de abuz de alcool şi droguri;
 un grad mai scăzut de activitate sexuală în rândul fetelor;
 un nivel scăzut de comportamente delincvente, incluzând arestări şi comportamente
antisociale.
Indiferent de tipul activităţilor extracurriculare urmate, efectul acestora pare să fie în toate
studiile realizate pe această temă unul pozitiv.
a) Participarea la activităţi extracurriculare scade probabilitatea de abandon şcolar.
Printre factorii care pot reduce riscul de abandon şcolar se numără şi gradul de implicare în
mediul educaţional, ce poate fi influenţat de activităţile extracurriculare.
b) Activităţile extracurriculare au un impact pozitiv asupra dezvoltării psihologice a elevilor
care iau parte la ele.
Se menţionează efectul pozitiv al unor activităţi extracurriculare asupra stimei de sine în rândul
elevilor care participă la atare activităţi. Primirea aprecierilor din partea celorlalţi a îmbunătăţit percepţia
adolescenţilor privind abilităţile lor, fapt care a majorat nivelul de devotament al acestora faţă de
activitatea respectivă.
În plus, participarea la activităţi extracurriculare are un impact pozitiv asupra adolescenţilor care
provin din medii familiale precare. S-a dovedit că implicarea în astfel de activităţi poate media relaţia
dintre problemele care ţin de interacţiunea defectuoasă între părinţi şi adolescenţi şi stările de depresie.
Dintre adolescenţii care aveau relaţii defectuoase cu părinţii, cei care au participat în activităţi
extracurriculare au înregistrat stări depresive în mai mică măsură decât cei care nu au participat, şi aceasta
s-a întâmplat cu preponderenţă în cazul celor care au perceput un nivel mai ridicat de susţinere din partea
liderului activităţii.
c) Participarea la activităţi extracurriculare poate fi asociată cu scăderea delincvenţei în rândul
adolescenţilor.
Una din explicaţiile privind motivele corelaţiei negative dintre delincvenţă şi participarea la
activităţi extracurriculare este că acestea din urmă au un caracter puternic prosocial, ceea ce încurajează
adoptarea de norme comportamentale constructive.

Metodologia organizării şi desfăşurării AEC şi EŞ

În procesul de proiectare şi organizare a activităţii extraşcolare vom ţine cont de următoarele


aspecte:
Tematica e de preferat să fie destul de variată. În determinarea ei se va ţine cont de viaţa social-
politică, evenimentele din viaţa şcolii şi a clasei, sărbătorile calendaristice şi de familie, sărbătorile laice,
obiceiurile şi tradiţiile populare, datele istorice, evenimentele cultural-artistice etc.
Data şi timpul realizării activităţilor se vor determina ţinând cont de temă, de vârsta elevilor, de
condiţiile psihopedagogice corespunzătoare.
Durata activităţilor depinde de vârsta elevilor, timpul desfăşurării acestora, de forma şi tehnicile
utilizate.
Forma de organizare a AEC (activităţi colective, activităţi de grup, activităţi individuale).
Cele mai reprezentative activităţi extraşcolare sunt: cercurile de elevi; excursiile şi vizitele;
manifestările cultural-artistice şi sportive.
În continuare vom evidenţia aspecte metodologice ale acestor forme ale AEC şi EŞ, menţionate
mai sus.