Note de curs la disciplina Dezvoltarea produsului turistic

Lectia/seminar: DEFINIREA PRODUSULUI TURISTIC

Plecandu-se de la continutul prezentat al conceptului general de produs, produsul turistic se

defineste ca fiind un ansamblu de bunuri materiale si servicii, capabil sa satisfaca nevoile
de turism ale unei persoane intre momentul plecarii si momentul sosirii in locul de plecare.

De retinut deci ca produsul turistic este constituit atat din bunuri materiale, cat si din
servicii.

Bunurile materiale mentionate in aceasta definitie se concretizeaza in cel putin trei

categorii de elemente:

• un patrimoniu de resurse naturale, culturale, artistice, istorice,

arhitectonice, tehnologice, medicale etc., care formeaza cadrul fizic de baza si care vor
manifesta o atractie pentru turisti, incitandu-i la voiaje;

• anumite elemente de infrastructura sau echipamente care, desi nu genereaza

motivatia sau cererea de turism, contribuie in mod hotarator la satisfacerea acesteia
(hoteluri, restaurante, terenuri sau sali de sport, de spectacol, de conferinte etc.);

• unele facilitati de acces, legate de mijloacele de transport (adica de vehicule si cai

de comunicatii) alese de turisti pentru a ajunge la obiectivele dorite.

Privite ca atare, nici unul din elementele materiale enumerate (muntele, plaja, climatul,
hotelul, autobuzul) nu este produs turistic. Pentru a dobandi calitatea de elemente ale unui
astfel de produs, ele se impun a fi ansamblate in scopul satisfacerii nevoii de turism
(aceasta afirmatie fiind valabila si pentru serviciile din componenta sa), in plus, este
necesar sa se faca si precizarea ca nu elementele materiale ca atare definesc produsul
turistic, ci serviciile sau prestatiile realizate prin intermediul lor (nu autocarul - ci serviciul
de transport, nu hotelul - ci cazarea, nu plaja - ci agrementul pe care aceasta il ofera).

Serviciile care dau continut produsului turistic (denumite servicii turistice) se constituie
intr-un conglomerat sau o combinatie de cel putin patru tipuri de baza (total diferite ca
natura). Este vorba despre serviciile: de transport, de cazare, de alimentatie si de agrement.

Fara discutie ca nu intotdeauna produsul turistic presupune prestarea tuturor celor patru
tipuri de servicii. Sunt frecvente situatiile in care turistul solicita numai servicii de
agrement si de transport, numai servicii de agrement, de transport si de cazare, numai
servicii de agrement si de alimentatie etc.

Dintre toate serviciile care dau continut produsului turistic, indispensabil este serviciul de
agrement (caruia ii sunt asimilate si serviciile de tratament si de alt interes, care motiveaza
calatoriile), in lipsa caruia celelalte trei categorii ies din sfera de cuprindere a turismului.

1
Prin segment de produs turistic se va intelege una din cele patru categorii de servicii privita
izolat. In afara serviciilor amintite (care pot fi denumite servicii de baza), produsul turistic
presupune si prestarea unor servicii suplimentare, cum ar fi:

• serviciile de organizare a consumului turistic si de informare, care se executa, de

regula, in fazele de pregatire si de realizare ale serviciilor de baza, dar si pe timpul derularii
acestora, turistilor punandu-li-se la dispozitie, gratuit sau contracost, toate datele pe care le
solicita (prin viu grai sau cu ajutorul hartilor, ghidurilor, pliantelor, brosurilor etc.);

• serviciile de intermediere, de genul rezervarilor de locuri (in mijloace de transport,

in hoteluri si restaurante, la manifestarile cultural - artistice si sportive etc.), inchirierilor
(de mijloace de transport, de schiuri, de patine sau de alte mijloace de practicare a
diverselor sporturi si jocuri), asigurarilor pe timpul calatoriilor etc.;

• alte servicii cu caracter special de secretariat (pe timpul congreselor), de traduceri

(pe timpul sejurului in strainatate), de supraveghere a copiilor, de telecomunicatii etc.

Daca s-ar tine seama de categoriile comportamentale ale clientelei turistice pe timpul
consumarii serviciilor, acestea s-ar putea grupa in:

• servicii aferente unor preocupari pasive, manifestate, de regula, in spatiile de cazare

(lectura, urmarirea programelor Radio - TV, somn, igiena);

• servicii aferente unor preocupari semipasive, cum ar fi cele oferite in restaurante,

baruri, sali de tratamente etc.;

• servicii aferente unor preocupari semiactive (vizionari de spectacole sau de

manifestari sportive, vizite la muzee sau expozitii, promenada);

servicii aferente unor preocupari active (sport, excursii si drumetii, vanatoare sau pescuit
etc.).

Toate componentele produsului turistic au menirea de a asigura consumatorilor satisfactie,

lucru nu tocmai usor de realizat. Pentru a crea asa ceva, acesta trebuie sa corespunda
motivatiilor turistului, care sunt extrem de eterogene.

Multitudinea componentelor care dau continut produsului turistic poate avea repercusiuni
asupra coerentei si integritatii sale.

Multitudinea firmelor care participa la realizarea unui produs turistic este un alt element de
luat in seama atunci cand acesta se defineste. De regula, aceste firme (ale caror interese
sunt adeseori divergente) nu sunt integrate nici pe verticala, nici pe orizontala intr-o
organizatie unica, intre ele existand, cel mult, intelegeri sau acorduri mai mult sau mai
putin formalizate.

In vederea prevenirii eventualelor stari conflictuale intre firmele partici-pante la crearea

produsului turistic, integrarea cat mai armonioasa a elementelor sale componente este
2
esentiala, ceea ce impune cooperarea intre toate firmele si organismele implicate
(transportatori, proprietari de hoteluri si restaurante, comercianti, proprietari funciari,
organisme de tutela si coordonare, colectivitati locale etc.).

Mai concret, cooperarea trebuie sa asigure: armonizarea obiectivelor participantilor la

obtinerea produsului; definirea si evaluarea aportului fiecarui participant la realizarea
intregului produs turistic; participarea impreuna la pozitionarea produsului si la delimitarea
pietei tinta; coordonarea tuturor strategiilor de marketing mix etc.

Toate aceste actiuni de coordonare sunt intreprinse fie impreuna, fie de catre un organism
de coordonare. Pe de alta parte, participarea turistilor (consumatorilor) la realizarea
produsului este esentiala (ceea ce nu este necesar in cazul bunurilor materiale).

Pentru a delimita cat mai corect continutul produsului turistic este necesar sa se plece de la
definirea mai multor termeni (cum ar fi cei de: timp liber, recreere, animatie, agrement
etc.).

Timpul liber este o notiune care desemneaza intervalele de timp in care persoanele sau
grupurile de indivizi sunt libere de obligatii formale , respectiv timpul pe care un individ
sau un grup decide (de sine statator) sa-l dedice fie odihnei sau destinderii, fie dezvoltarii
(proprii) fizice si intelectuale, fie participarii (de buna voie) la viata sociala, daca sarcinile
profesionale, familiale si sociale ii permit asa ceva.

Acesta poate fi privit in sens larg si in sens restrans. Pentru a se ajunge la timpul liber in
sens larg, din timpul disponibil total se va scadea timpul de munca, aceasta diferenta
fiind denumita si timp liber brut.

Timpul semiliber este acea componenta a timpului liber brut care este afectata satisfacerii
unor nevoi psihofiziologice (somnului, igienei, servitului mesei etc.), indeplinirii unor
obligatii casnice (efectuarea curateniei) sau administrative (plata intretinerii) etc.

Timpul liber net (sau timpul liber in sens restrans) este acea componenta a timpului liber
rezultata scazand timpul semiliber din timpul liber brut, reprezentand timpul in care omul
este intr-adevar liber de orice obligatii. El este destinat:

1) dezvoltarii personalitatii;

2) repausului

3) destinderii, respectiv recreerii (in aer liber sau altfel), fiind echivalentul a ceea ce in
limba franceza se numeste loisir, iar in limba engleza leisure.

Existenta timpului liber (si in primul rand a celui net) constituie conditia de baza a realizarii
turismului (produsul turistic fiind prin excelenta un produs destinat petrecerii timpului
liber).

Recreerea este un termen care indica ansamblul comportamentelor orientate spre

satisfacerea dorintei de destindere, de repaus sau de dezvoltare a personalitatii.

3
In functie de locul in care se realizeaza, ea poate fi: in spatiu inchis și in aer liber;

In raport cu mediul fizic, exista: recreere pe pamant; recreere in spatiul aerian; recreere pe
malul apei sau in apa.

Tinand seama de modul in care se realizeaza, recreerea poate fi: activa si pasiva.

Destinderea este o stare de buna-dispozitie la care o persoana poate ajunge prin diverse
activitati (sport, lectura, urmarirea unor emisiuni TV, hobby etc.) .

Turismul reprezinta una din modalitatile de recreere, intre cele doua notiuni existand
diferente nete. Astfel, in timp ce recreerea se poate realiza si prin inactivitate (repaus),
turismul este prin excelenta o activitate, in ceea ce priveste mediul, in timp ce recreerea se
poate realiza si la domiciliu ori in aceeasi localitate, turismul presupune iesirea din mediul
obisnuit. De asemenea, in timp ce recreerea (atunci cand presupune actiuni) se realizeaza
prin activitati banale (plimbari, vizionari de spectacole, practicarea sportului etc.), turismul
este o activitate economica, incadrandu-se chiar in categoria celor de baza.

Animatia este un concept care deriva din verbul a anima, care inseamna a da viata, a pune
in miscare. Vizavi de activitatea turistica, animatia desemneaza tjn ansamblu de activitati
organizate, de genul sporturilor recreative sau simplelor tocuri, la care participarea este
libera, avand drept scop destinderea fizica si psihica si facilitarea contactelor reciproce,
respectiv crearea unei bune dispozitii, pe regula, ea este supervizata de anumiti animatori,
putand fi plasata intr-un context de reflexie care comporta: aventura, miscarea,
sociabilitatea, formarea si creativitatea.

Agrementul se defineste ca fiind ansamblul mijloacelor si cailor capabile sa asigure unui

individ sau unui grup o stare de buna dispozitie, de placere, de satisfactie, senzatia unei
impliniri sau realizari etc. El asigura turistului destin-derea, reconfortarea fizica,
divertismentul, dezvoltarea capacitatilor fizice si intelectuale, comunicarea etc., realizandu-
se, potrivit O.M.T., prin vizite culturale, prin practicarea sporturilor (schi, alpinism, inot etc
.), prin contemplarea peisajelor naturale, prin vizitarea cunostintelor, rudelor si prietenilor,
prin practicarea unor jocuri sau pe alte cai (promenada, vanatoare, pescuit etc.). Totodata,
agrementul este cel care constituie motivatia principala a turismului, punctul de plecare,
ele-mentul fundamental de satisfacere a nevoii de turism si componenta de baza a prestatiei
turistice, in lipsa sa, turismul ca activitate nu ar exista.

Fiecare componenta a produsului turistic poate exista si se poate manifesta nu numai

impreuna cu celelalte, ci si in totala independenta. De pilda, serviciile de alimentatie
publica oferite de un restaurant pot fi consumate de populatia locala, cele de cazare oferite
de un hotel pot fi destinate si salariatilor unei intreprinderi din zona, cele de transport pot fi
prestate pentru localnicii unui cartier in scopul deplasarii la cumparaturi, la medicul de
familie, la serviciu etc., neavand deci nici o legatura cu turismul. Chiar serviciile de
agrement pot iesi din componenta produselor turistice (inotul il poti practica in propria
piscina, un spectacol de teatru sau un meci al campionatului mondial de hochei le poti

4
savura intr-o sala din propriul cartier, Lacu Rosu il poti admira si ca cioban avand stana
undeva in preajma lui s.a.m.d.).

Desi sunt foarte strans legate intre ele, notiunile de produs turistic si de obiectiv turistic au
continuturi total diferite.

Obiectivul turistic este elementul de atractie, respectiv elementul care genereaza cererea de
turism, motivand-o, concretizandu-se in cele mai diverse forme (monumente istorice sau
culturale, manifestari artistice, culturale, politice, sportive etc; localitati, monumente ale
naturii, persoane sau personalitati s.a.m.d).

Patrimoniul turistic al unei tari sau al unei zone, incluzand toate resursele turistice
(naturale, umane, religioase, culturale, istorice etc.) ale acesteia, reprezinta factorul
primordial al oricarui produs turistic, dand continut ofertei turistice de baza si constituind
fundamentul atractiei turistice.

Privit prin prisma marketingului, produsul turistic reprezinta expresia fizica a raspunsului
firmei la cererea de turism, respectiv tot ceea ce poate fi oferit de ea pe piata, intr-o forma
care sa poata fi remarcata, cumparata si consumata, in vederea satisfacerii nevoii de turism.

Ierarhizarea produselor turistice presupune abordarea lor la alte niveluri diferite, cum ar fi
cele de: articol, marca, tip, gama, categorie, familie etc.

De pilda, in cadrul turismului in general s-ar putea identifica:

• voiaje turistice de agrement, avand drept scop satisfacerea nevoii de agrement a

populatiei, care formeaza impreuna o familie de produse turistice (care asigura satisfacerea
nevoii de agrement a clientelei pe diverse cai);

• voiaje turistice cu caracter instructiv - educativ, care graviteaza in jurul unei categorii de
produse turistice avand drept scop satisfacerea cererii de vizitare si cunoastere a
monumentelor naturii si a celor istorice, culturale, artistice etc.;

• voiaje turistice montane, care sunt legate de gama de produse turistice pe seama carora
este acoperita nevoia de contemplare si cunoastere a monumentelor naturii din zonele
montane;

Produsul turistic poate fi abordat din doua puncte de vedere, prezentand doua dimensiuni
de baza: una globala si una individuala.

Abordarea globala ne conduce spre dimensiunea pe orizontala a produ-sului, data de toate

componentele sale privite impreuna (fiind specifica tur-operatorului si clientului).

Abordarea individuala ne orienteaza spre dimensiunea pe verticala a produsului, adica spre

componenta pe care fiecare producator de servicii turistice o ofera beneficiarului (spre
segmentul de produs turistic, la care ne-am referit mai inainte).

Din cele prezentate pana aici rezulta ca produsul turistic este prin excelenta un produs
asamblat, diferitele lui parti componente fiind «livrate » catre firma de turism care-1 ofera
5
clientelei de o serie de firme independente (de transport, de cazare, de alimentatie publica,
de agrement etc.), fiecare fiind specializata in prestarea unui anumit serviciu partial. De
aceea, actiunile de marketing pe care le presupune trebuie sa provina de la fiecare din
acestea.

Fiind un produs nestocabil, acesta nu poate fi furnizat decat la comanda, serviciile din care
este constituit trebuind programate in mod riguros, pentru a se succede in ordinea in care
urmeaza sa se consume. De aceea, organizatiile turistice care-1 pun in vanzare nu sunt in
masura sa-i asigure intreaga lui distributie, facandu-se apel la un lant de intermediari (de
regula destul de lung), constituit din: tur-operatori, agentii si asociatii de voiaj, societati de
rezervare servicii, agenti de vanzari, agenti ai transportatorilor etc.

Mediul geografic, fiind o componenta de baza a produsului turistic, ii imprima acestuia un

anumit imobilism, motiv pentru care, de regula, in turism nu produsul se deplaseaza spre
piata, ci piata spre produs (ceea ce creeaza probleme specifice distributiei).

Privit in mod global, produsul turistic se afla sub incidenta imediata a domeniului public, el
trebuind sa raspunda unui numar relativ mare de constrangeri, variabile ca natura de la o
tara la alta. Mai mult decat alte produse, acesta trebuie sa corespunda unor reglementari
riguroase privind fumatul si bautul, linistea publica, urbanismul, mediul, momentele de
deschidere-inchidere, securitatea sociala etc. puterea publica sprijinind totodata conceperea,
producerea, promovarea si distributia produselor turistice (prin organizarea de olimpiade
sau campionate, amenajarea teritoriului etc.).

In analiza modalitatilor de integrare a diverselor elemente componente in produsul turistic

foarte utila este cunoasterea resurselor turistice.

Potrivit Organizatiei Mondiale de Turism, aceste resurse tin de: patrimoniul natural;
patrimoniul uman (marimea, densitatea, mobilitatea populatiei si celelalte caracteristici
demografice, conditiile de viata, opiniile si mentalitatile populatiei vizavi de
fenomenul turistic, elementele culturale, numarul de persoane ocupate in turism, nivelul de
educatie si de pregatire profesionala a acestora etc.); elementele institutionale, politice,
juridice si administrative (sistemul de acorduri internationale vizand circulatia turistica,
regimul vizelor, masurile de protectie a patrimoniului turistic si a mediului, modul de
eliberare a licentelor in turism etc.); resursele sociale (structura sociala a populatiei,
atasamentul ei la democratia nationala, marimea si structura timpului liber, nivelul de
educatie si de sanatate etc.); elementele de infrastructura, echipamentele si serviciile
destinatea petrecerii timpului liber; activitatea economica si financiara.

6
 I.Produsul Turistic

I.1.Definiția conceptului de produs turistic

Majoritatea specialiştilor definesc produsul prin ceea ce oferă unuia sau mai multor
clienţi.

În această viziune el reprezintă un ansamblu de elemente tangibile şi intangibile

care procură anumite servicii căutate de unul sau mai mulţi clienţi bine precizaţi.
Această definiţie generală este perfect adaptabilă şi în domeniul turistic.
Astfel produsul turistic se defineşte ca fiind un ansamblu de bunuri materiale şi
servicii capabil să satisfacă nevoile de turism ale unei persoane între momentul sosirii şi
momentul plecării de la destinaţia turistică.
De reţinut deci că produsul turistic este constituit atât din bunuri materiale, cât şi din
servicii.
Bunurile materiale menţionate în această definiţie se concretizează în cel puţin trei
categorii de elemente:
 un patrimoniu de resurse naturale, culturale, artistice, istorice, arhitectonice, tehnologice,
medicale etc., care formează cadrul fizic de bază şi care vor manifesta o atracţie pentru
turişti, incitându-i la voiaje;
 anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deşi nu generează motivaţia sau
cererea de turism, contribuie în mod hotărâtor la satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurante,
terenuri sau săli de sport, de spectacol, de conferinţe, etc.);
 unele facilităţi de acces, legate de mijloacele de transport (adică de vehicule şi căi de
comunicaţie) alese de turişti pentru a ajunge la obiectivele dorite.

I.2.Caracteristicile produsului turistic

Făcând parte din categoria serviciilor, produsul turistic are, la modul general,
aceleaşi caracteristici cu acestea:

 intangibilitatea;
 eterogenitatea;
 simultaneitatea producţiei şi consumului;
 contactul dintre prestator şi client;
 participarea clientului la realizarea serviciului.
7
 Caracteristici specifice:

 complexitatea;
 integrat mediului geografic;
 integrarea în economico-social.

Complexitatea rezultă din multitudinea componentelor, a participanţilor şi tipurilor

de produse.
Multitudinea componentelor
Produsul turistic este alcătuit din diferite componente, care „asamblate” dau contur
acestuia: transport, cazare, alimentaţie, agrement, etc. Această varietate pune problema
realizării unui produs integrat şi coerent.
Multitudinea participanţilor
În rare cazuri produsul turistic în totalitatea lui este asigurat de un singur agent
economic. De regulă, firmele care participă la realizarea unui produs turistic (ale căror
interese sunt adeseori divergente) nu sunt integrate nici pe verticală, nici pe orizontală, într-
o organizaţie unică, între ele existând, cel mult, înţelegeri sau acorduri mai mult sau mai
puţin formalizate.
În vederea prevenirii eventualelor stări conflictuale între firmele participante la
crearea produsului turistic, integrarea cât mai armonioasă a elementelor sale componente
este esenţială, ceea ce impune cooperarea între toate firmele şi organismele implicate
(transportatori, proprietari de hoteluri şi restaurante, comercianţi, proprietari funciari,
organisme de tutelă şi coordonare, colectivităţi locale, etc.) mai concret, cooperarea trebuie
să asigure:
 armonizarea obiectivelor participanţilor la obţinerea produsului;
 definirea şi evaluarea aportului fiecărui participant la realizarea întregului produs turistic;
 participarea împreună la poziţionarea produsului şi la delimitarea pieţei ţintă;
 coordonarea tuturor strategiilor de marketing mixt.
Toate aceste acţiuni de coordonare sunt întreprinse fie împreună, fie de către un
organism de coordonare.
Multitudinea tipurilor de produse
Termenul de produs turistic este folosit cu destul de multă largheţe, pornind de la un
simplu hotel sau restaurant continuând cu un parc de distracţii şi terminând cu ansamblul

8
acestora şi a altora cum este transportul, oferite clientului ca un pachet omogen (ca voiaj
forfetar). Se obişnuieşte ca o serie de produse individuale să fie apelate cu proprii termeni:
produs hotelier, produs de restaurant, produs de agrement, etc.
Produsul hotelier – conceptul de produs hotelier este evident integrat conceptului de
produs turistic.

Există o oarecare ambiguitate în ceea ce se înţelege prin prin produs turistic şi

delimitarea lui faţă de produsul hotelier. Totuşi produsul turistic poate fi gândit la o sferă
mai restrânsă (produs hotelier) sau mai largă (staţiune, oraş, ţară).

Produsul hotelier poate fi descris ca un ansamblu complex care cuprinde o parte

materială reprezentată de construcţia şi amenajarea hotelului şi o parte imaterială care se
referă la serviciul furnizat clientului.

Integrat în mediul geografic

Mediul geografic are un potenţial natural care în multe cazuri reprezintă atracţia
principală a turiştilor. Cadrul natural participă direct la crearea produsului turistic (de
exemplu: pârtiile de ski), cât şi indirect prin crearea unei ambianţe alături de alte atracţii
turistice (de exemplu: pârtiile de ski se află într-un cadru montan, cu relief interesant,
climat specific, faună de sezon).

Mediul geografic constituie o restricţie importantă. În general el este greu de

modificat şi nedeplasabil, astfel că persoanele trebuie să se deplaseze pentru a beneficia de
potenţialul turistic al acestuia.

Relaţia cu mediul este importantă datorită influenţelor bilaterale între mediu şi

turism. Pe de o parte, degradarea mediului din cauza activităţilor agricole, de transport,
industriale, de turism, etc., descurajează turiştii în frecventarea unei anumite zone. Pe de
altă parte, turismul modifică mediul fie prin amenajările construite (hoteluri, şosele,
terenuri de sport), fie prin afluxul de turişti care prin activităţile lor perturbă echilibrul
ecologic, fie prin ambele.

Protecţia mediului are atât un rol de conservare a potenţialului turistic cât şi de

păstrare a calităţii apei, aerului, naturii faţă de asaltul turistului.

Integrarea în economico-social

9
 Rolul statului în susţinerea activităţilor turistice. Statul susţine dezvoltarea
turismului prin investiţii care să faciliteze telecomunicaţiile, transportul terestru şi aerian.
Statul se implică în campanii de promovare, mai ales în turismul internaţional.

Statul se substituie cel puţin într-o fază preliminară creării de produse turistice (de
exemplu: organizarea olimpiadelor sportive sau a expoziţiilor universale).

Statul susţine uneori, chiar dacă este vorba de investiţii private, amplasarea unor
complexe turistice. Cel mai adesea este cazul marilor parcuri de distracţii de exemplu:
„Disney World” – Paris sau a parcurilor rezervaţii naturale deschise turiştilor, cum sunt
cele din Africa Estică.

Integrarea în mediul social

Practicarea turismului în interiorul sau în vecinătatea aşezărilor umane impune

vrând-nevrând stabilirea unor relaţii între populaţia primitoare şi turişti. Evident că evitarea
unor relaţii conflictuale nu poate fi decât în beneficiul turismului.

I.3.Elementele componente ale produsului turistic

Există mai multe opinii cu privire la elementele componente ale produsului turistic.
Date fiind particularităţile turismului este firesc ca acesta să aibă la bază un inventar a tot
ceea ce se oferă turistului în termen de resurse puse în acţiune.

La modul general ele pot fi:

1. Facilităţi de acces – care sunt în relaţie cu modul de transport care îl va utiliza

turistul pentru a ajunge la destinaţia aleasă. Acestea se evaluează mai mult în funcţie de
accesibilitatea lor economică decât în funcţie de distanţa fizică.

2. Patrimoniul resurselor naturale, culturale, artistice, istorice, tehnologice care

tind să atragă turistul şi să îl determine să călătorească.

3. Echipamentul – care mai rar motivează călătoria, dar care lipsind,

restricţionează această călătorie: de cazare, refacere, distracţie, sportive.

APE – formula unui produs turistic

A – acces

10
 P – patrimoniu

E – echipament

Numai simpla enumerare a acestor elemente nu este suficientă pentru a da contur

produsului turistic. Altfel spus acesta nu rezultă dintr-o simplă însumare a acestora. El va fi
rezultatul unei combinări care să asigure atât satisfacţia turistului cât şi interesele
prestatorului.
Există şi alte clasificări, în general variante ale celei amintite, care pun accentul pe
identificarea şi utilizarea resurselor. Această orientare spre resurse este firească întrucât din
punct de vedere practic asupra lor se concentrează dezvoltarea.

Una din clasificările cele mai complexe a resurselor este realizată de Organizaţia
Mondială a Turismului, şi cuprinde:

1. patrimoniul natural;
2. patrimoniul energetic;
3. patrimoniul uman (mărimea, densitatea, mobilitatea populaţiei şi celelalte caracteristici
demografice, condiţiile de viaţă, opiniile şi mentalităţile populaţiei în raport cu fenomenul
turistic, elementele culturale, numărul de persoane ocupate în turism, nivelul de educaţie şi
de pregătire profesională a acestora, etc.);
4. aspecte instituţionale, politice, juridice şi administrative (sistemul de acorduri
internaţionale vizând circulaţia turistică, regimul vizelor, măsurile de protecţie a
patrimoniului turistic şi a mediului, modul de eliberare a licenţelor în turism, etc.);
5. aspecte sociale (structura socială a populaţiei, participarea populaţiei la democraţia
naţională, mărimea şi structura timpului liber, nivelul de educaţie şi de sănătate, etc.);
6. elementele de infrastructură, echipamentele şi serviciile destinate petrecerii timpului liber;
7. activităţile economice şi financiare, legate direct sau indirect de turism.
Clasificarea este utilă din două puncte de vedere: când sunt evaluate şi analizate
diferite tipuri de produse turistice şi când este evaluat potenţialul turistic al ţărilor, oraşelor,
etc.
Dincolo de această inventariere a resurselor se poate face o delimitare a tuturor
elementelor în două mari grupe:

 elemente constitutive de bază;

 elemente dobândite (create).

11
 Elementele constitutive de bază

Se referă la contribuţia factorilor existenţi deja, care pot reprezenta atracţii turistice
şi au ca obiect principal elementele naturale.
 spaţiul geografic;
 fenomenele naturale;
 aşezările umane;
 ambianţa şi animarea.

Spaţiul geografic este unul din factorii cei mai importanţi pentru că pe baza lui sunt
create sau există destinaţiile turistice.

Spaţiul poate fi virgin sau deja locuit. Dar spaţiul în sine nu are valoare proprie
suficientă care să declanşeze interesul turistic. Această valorizare rezultă din combinarea
lui cu elementele de mediu, de care de fapt nici nu poate fi separat.

În foarte multe cazuri frumuseţea locului, a spaţiului combinată cu cea a mediului

ambiental apropiat a constituit elementul de bază în conturarea unui produs turistic.

Fenomenele naturale

Mediul este în principiu acelaşi pentru multe spaţii turistice. În realitate, două sau
mai multe spaţii montane, de exemplu, nu sunt identice între ele datorită unor elemente
specifice care ţin de relief, eologie, hidrografie, climă, vegetaţie, faună.

Din punct de vedere al reliefului nu există „copii” ale unor forme decât în cazuri
foarte rare.

Fenomenele geologice petrecute de-a lungul istoriei Pământului, bine caracterizate

şi cunoscute, deşi au avut loc în mai multe zone, nu au dus la rezultate identice. De
asemenea, structura rocilor este diferită, astfel că de multe ori acţiunea apelor şi a
vânturilor a dus la evoluţii diferite a spaţiului natural în general şi a celui montan, în
special.

12
 În unele cazuri însăşi această acţiune a dus la apariţia unor forme de relief ce relief
ce reprezintă atracţii turistice deosebite, etc.

Climatul şi altitudinea influenţează la rândul lor alegerea turistului. Pentru locuitorii

din zonele unde predomină vremea închisă, ceaţa, ploaia, în general din nord, soarele,
lumina, căldura reprezintă necesităţi fiziologice. La fel se petrec lucrurile şi cu spaţiile
montane înalte, unde oamenii caută o atmosferă de linişte, o natură intactă şi aer curat, care
lipsesc în aglomeraţiile urbane din care provin.

Vegetaţia este un element de decor care ameliorează calitatea unor forme de relief,
dar în acelaşi timp, prin varietatea speciilor şi combinaţiilor constituie un element de
atracţie suficient în multe cazuri să motiveze turiştii.

De asemenea, variaţiile în funcţie de anotimpuri constituie motive pentru a

reveni în aceleaşi locuri.

Fauna este atractivă din mai multe puncte de vedere.

Unul dintre acestea ar fi faptul că există forme de turism care se bazează pe un

anumit fond de specii: turism pentru vânătoare, turism pentru pescuit.

Cunoaşterea speciilor la locul şi în mediul care trăiesc, fie că acesta este protejat şi
bine delimitat în rezervaţii, fie că nu, constituie unul din motivele principale ale turismului
internaţional.

Fauna poate constitui un element de atracţie şi în afara mediului obişnuit prin

crearea unor spaţii artificiale, aproximativ asemănătoare, în parcuri şi grădini zoologice.

Fie din motive naturale, fie datorită acţiunii umane, multe din speciile vegetale şi
animale sunt în pericol de a dispare definitiv sau din anumite locuri în care ele există în
mod obişnuit. De asemenea, apele, relieful şi chiar climatul pot fi afectate de acţiunea
brutală a oamenilor: prin defrişări masive, contaminări ale solului, incendieri, construirea
de baraje sau căi de comunicaţie, aflux mare de persoane.

Nu este vorba numai de o problemă de protecţie a mediului, ci şi de dispariţia

activităţilor turistice din zonele afectate, care vor fi tot mai mult ocolite şi în final evitate de
turişti.

13
 Din aceste motive guvernele au căutat să rezolve această problemă prin ocrotirea
prin lege a unor spaţii protejate sub toate aspectele. Astfel au apărut marile parcuri şi
rezervaţii naturale în care acţiunile umane au loc sub un control strict şi restricţionat.

Datorită cumulului de elemente de relief, floră, faună bine păstrate şi uşor de găsit,
ele reprezintă importante zone de atracţie turistică.

Toate aceste atracţii naturale influenţează în mare măsură alegerile turiştilor. Pentru
o aşezare umană „descoperirea” unui astfel de potenţial constituie un motiv suficient pentru
valorificarea lui. Atunci când nu există o localitate, fenomenele naturale pot fi factor
determinant în demararea unei investiţii turistice.

Aşezările umane

În interiorul şi /sau împrejurimile a numeroase localităţi s-au dezvoltat produse

turistice, fie în sensul cel mai larg al lor (staţiuni turistice), fie ceva mai restrânse, legate de
produse la temă (natură, sport, agrement).
De cele mai multe ori, dezvoltarea turistică este o opţiune locală. Pentru
comunităţile respective turismul este o sursă de locuri de muncă şi de venituri de bază sau
suplimentare nu numai pentru omul obişnuit, ci şi pentru bugetul instituţiilor locale.

Sunt stimulate sau apar activităţi noi legate de artizanat, exploatarea agricolă,
echipamente şi amenajări turistice, construcţii, etc.

Astăzi, în numeroase ţări din lume, turismul este considerat ca suportul principal al
dezvoltării locale durabile.

Turismul favorizează un schimb social între populaţia care se deplasează de la

domiciliul ei şi populaţia indigenă. În general, aceste două populaţii au moduri de viaţă şi
culturi diferite. Contactul dintre aceste două populaţii poate fi o sursă de conflict.

Atitudinea populaţiei indigene influenţează puternic percepţia pe care vizitatorii o

vor avea asupra produsului turistic. Ea este o dimensiune esenţială a produsului turistic şi
nu poate fi neglijată.

14
 Ambianţa şi animaţia locală

Într-o oarecare măsură aceasta depinde de relaţiile dintre populaţia primitoare şi

turişti, dar există şi alte elemente care trebuie luate în considerare.
În final percepţia ambianţei este rezultatul unui cumul de factori care ţin de toate
componentele produsului turistic: transport, cazare, alimentaţie, agrement.

De multe ori, turistul este satisfăcut sau nu în funcţie de „cum simte” el „grija” pe
care i-o acordă factorii implicaţi în operaţionalizarea produsului turistic.

Animarea are drept scop destinderea fizică şi psihică, dar şi facilitarea contactelor
reciproce şi ameliorarea relaţiilor sociale. Ea se referă la cinci componente luate separat sau
împreună: aventură, mişcare, sociabilitate, formare, creativitate.

La nivelul unei aşezări umane, animarea stimulează activitatea ei şi ameliorează

percepţia turiştilor asupra ofertei turistice.

La debutul activităţilor turistice, existenţa deja a unor manifestări culturale,

competiţii sportive, carnavaluri, parade, concursuri constituie un atu pentru localităţile
respective.

Astăzi tot mai multe comunităţi care optează pentru dezvoltarea turistică caută să
iniţieze manifestări din cele amintite fie reluând unele abandonate cândva, fie creând altele.

Turiştii apreciază astfel de eforturi pentru că ele presupun o varietate a propunerilor,

adică: muzică, dans, agitaţie, participare, ocuparea timpului, bună dispoziţie şi o
desfăşurare în alte spaţii de obicei mult mai mari decât cel al consumului turistic
obişnuit.Sunt organizate astfel de parade, defilări, carnavaluri, jocuri distractive, concerte,
expoziţii, întreceri sportive, festivaluri de muzică sau cinema, concursuri gastronomice,
acţiuni promoţionale ale unor mari firme. Ele capătă un caracter tradiţional astfel că turiştii
care le apreciază revin întotdeauna cu plăcere la ele.

Elemente create (dobândite)

15
 Se referă la existenţa elementelor create, fie că au fost construite cu alte scopuri (de
exemplu patrimoniul istoric), fie destinate special dezvoltării turistice (echipamente de
cazare). În această categorie se includ:
o elemente antropice;
o amenajarea teritoriului;
o echipamente colective;
o echipamente de cazare;
o servicii publice;
o servicii private;
o infrastructura de transport;
o alimentaţia.

Elemente antropice
Se referă la elemente cultural istorice, tehnico-economice socio-demografice.
Principalele probleme puse de vestigiile arheologice, cetăţile şi alte monumente
istorice se referă la accesibilitate, informare şi restaurare.

Unele din acestea se află departe de principalele căi de comunicaţie sau de aşezări
umane astfel că trebuie găsite şi soluţii în ceea ce priveşte accesul la ele, fie organizat cu
mijloace de transport puse la dispoziţie, fie neorganizat cu mijloacele proprii ale turistului.

O hartă a locurilor este deosebit de utilă în aceste cazuri. Însă, înainte de a ajunge la
ele, turistul trebuie să afle că există, iar după aceea, să fie convins că merită deplasarea. Un
efort de preinformare verbal şi / sau scris este, deci necesar. Odată ajuns, turistul este
interesat de anumite particularităţi ale istoriei vestigiilor respective, adică: legende,
toponimie, detalii ale confruntărilor armate, costumaţii, armanent şi ocupaţii de epocă.

Efortul de informare trebuie continuat la faţa locului, atât verbal de către o persoană
autorizată (ghid), cât şi în scris (pliant, afiş, panou).

Un anumit arhaism şi originalitatea monumentelor sunt principalele elemente care

trezesc interesul turistului. Totuşi nu trebuie uitat efectul timpului şi al intemperiilor care
degradează aceste obiective. În unele cazuri astfel de efecte, în loc să atragă turistul, lasă
impresia de neglijenţă, abandonare şi chiar lipsă de respect faţă de monumentul altfel
promovat cu mândrie. În unele intervale de timp un efort de restaurare se impune.

16
 Două din problemele comune ale tuturor componentelor antropice se referă la
tarifare şi programul de funcţionare (orele când ele sunt deschise accesului turiştilor).

Sunt situaţii în care monumentele sau vestigiile se întind pe suprafeţe mari,

neîngrădite, cu acces prin mai multe locuri. În cazul turismului neorganizat, fie nu se poate
face o tarifare, fie ea se face cu dificultate.

În ceea ce priveşte programul de vizitare el trebuie corelat cu perioadele de

activitate turistică: de sezon, lunare, săptămânale, zilnice.

Amenajarea teritoriului

Dezvoltarea turistică presupune unele modificări în concepţia planificării spaţiului

în general şi sistematizării în special.

Trebuie ţinut cont de circulaţia fluxurilor de turişti de la „porţile de acces”, gări,

autogări, porturi şi aeroporturi către obiectivele turistice.

De asemenea, trebuie ţinut cont de o anumită preferinţă a turiştilor de a sosi cu

autoturismul personal sau închiriat, ceea ce impune lărgirea drumurilor, dar şi construirea
de parcări.

Investitorii turistici doresc să construiască hoteluri, vile, suprafeţe sportive pentru

care au nevoie de terenuri.

Unii turişti care apreciază calitatea unei zone doresc să-şi construiască case de
vacanţă.

Efectul multiplicator al turismului determină schimbări în viaţa comunităţii locale,

care se manifestă printr-o cerere sporită de terenuri şi spaţii utilizate pentru dezvoltarea
turistică, pentru activităţi comerciale, pentru spaţii comerciale, pentru spaţii de locuit şi de
închiriat. Toate acestea influenţează aspectele amenajării teritoriului în general şi ale
amenajării turistice în special.

Echipamente colective
Se referă la cele utilitare şi sportive.
Dezvoltarea turistică atrage după sine o cerere suplimentară de deplasare în
interiorul şi în vecinătatea localităţilor şi staţiunilor turistice.

17
 Nu întotdeauna ea se bazează pe mijloace de transport proprii. Din acest motiv,
autorităţile încearcă să rezolve problema transportului local cu mijloace de transport
colective.

În unele staţiuni accesul autoturismelor private este chiar interzis din motive de
protecţia mediului, dar şi din dorinţa de a păstra o atmosferă de linişte şi calm.

Pentru a stimula turiştii să renunţe la mijloacele proprii care poluează şi

aglomerează localitatea, autorităţile locale trebuie să acorde unele facilităţi acestora: parcări
suficiente ca număr şi capacitate, mijloace de transport în comun suficiente ca număr şi
frecvenţă de circulaţie şi chiar gratuităţi.

O problemă o constituie apoi recuperarea acestor cheltuieli. Din acest motiv

„receptorii turistici” preferă turiştii care sosesc cu sejur organizat, cu voiaj de zip forfetar
(totul cuprins). În această formulă printr-o taxă de sejur achitată odată cu cazarea se
recuperează cheltuielile ocazionate de realizarea echipamentelor colective.

Din punct de vedere al necesităţilor sportive la locul de sejur, turiştii pot fi grupaţi
în trei categorii:

 cei care agrează activităţile sportive şi doresc să le practice în perioadele de vacanţă;

 cei care practică un anumit sport în mod obişnuit şi doresc să-l practice intensiv în
perioadele de vacanţă;
 cei care datorită activităţilor cotidiene sunt constrânşi la o viaţă sedentară şi care profită
de vacanţă pentru a practica diferite sporturi.

Această clasificare explică o anumită diversificare a cererilor indivizilor, familiilor,

grupurilor.
Tendinţa actuală este de a lărgi oferta şi acest lucru poate fi explicat foarte uşor
analizând ce se întâmplă în staţiunile montane. O perioadă îndelungată acestea au oferit un
produs la temă, foarte strict (ski).

Acum însă cererea consumatorilor a impus apariţia piscinilor şi saunelor acoperite,

patinoare, săli de gimnastică sau alte sporturi de sală.

În orice caz, responsabilii turistici şi autorităţile locale ţin cont de extinderea

practicării sporturilor de la o vârstă tot mai scăzută şi pe o scară tot mai largă.

18
Servicii publice
Se referă la asigurarea unor servicii indispensabile turiştilor: apă caldă, poştă,
telefon, drumuri locale corespunzătoare sau care trebuie rezolvate pentru a favoriza
condiţiile de sejur cum sunt: evacuarea apelor uzate şi a rezidurilor şi debarasarea de
gunoaie.
Pentru un produs turistic particular, de exemplu produsul hotelier, acestea intră în
condiţiile de funcţionalitate (apă caldă şi telefonul).

Pentru produse turistice în general, de exemplu o staţiune turistică, problemele sumt

mai complexe. Dacă produsul turistic este legat de o aşezare umană, autorităţile locale
trebuie să cheltuie sume importante pentru asigurarea şi amenajarea lor.

Situaţia se complică şi mai mult atunci când utilizarea echipamentelor are un

caracter sezonier, astfel încât capacităţile rămân neutilizate perioade mari de timp.

Unele investiţii nu pot fi recuperate prin tarifări directe, astfel încât trebuie găsite
modalităţi pentru a realiza acest lucru: taxa de sejur plătită de fiecare turist şi inclusă în
costul cazării.

Pentru o staţiune independentă de o aşezare umană, una din principalele probleme

este variaţia fluxurilor de turişti, care complică dimensionarea capacităţilor.

În cazul sezonalităţii, principala problemă este conservarea echipamentelor şi

utilităţilor pe perioade de nefolosire.

Servicii private
Se referă la restaurante, baruri, cafenele, patiserii, magazine diverse, sucursale
bancare, taxiuri, etc.
Pe măsură ce o staţiune se dezvoltă din ce în ce mai mult, necesarul de astfel de
servicii creşte. Ele crează locuri de muncă şi aduc un plus de venituri populaţiei locale.

Restaurantele, barurile, cafenelele, patiseriile şi alte spaţii de acest gen vin în

întâmpinarea unor gusturi tot mai variate ale turiştilor, care vor să se bucure de specificul
bucătăriei locale sau să se bucure de specialităţi exotice, ce nu vor fi consumate în mod
obişnuit.

19
 Aceste spaţii reprezintă de asemenea un mijloc de a veni în contact cu populaţia
locală şi cu tradiţiile ei. Ele sunt totodată concepute ca servicii complementare cazării.
Unele hoteluri nu au sau au renunţat complet la restaurante pentru a colabora cu altele care
fac mai bine acest serviciu.

Fie serviciu public, fie serviciu privat, securitatea turiştilor cuprinde un complex de
acţiuni legate de salvare, probleme medicale, agresiune, etc.

Dezvoltarea de exemplu a unor activităţi sportive impune angajarea de instructori,

ghizi, supraveghetori, etc.

Infrastructura de transport
Turismul implică o deplasare a vizitatorului de la domiciliul său într-o localitate de
sejur. Accesibilitatea în această localitate de sejur poate fi uşurată printr-o bună
infrastructură rutieră şi prin prezenţa unui aeroport.
Deplasarea turistului trebuie să se efectueze în cele mai bune condiţii (minimum de
oboseală şi de timp) şi costuri mici.

Pentru exemplificare, pentru o staţiune ski, infrastructura rutieră devine un element

major al produsului turistic care ar putea fi un efect de motivaţie sau nu al vizitei
schiorului.

Pentru o staţiune turistică internaţională, infrastructura aeroportuară permite sau nu

comercializarea pe piaţa îndepărtată.

Aceleaşi mijloace de transport din interiorul staţiunii (autobuze, taxiuri sau altele) şi
condiţiile de circulaţie sunt de asemenea elemente care nu pot fi neglijate în interiorul
produsului turistic.

Echipamente de cazare
Cazarea şi restaurarea sunt elemente principale ale produsului turistic. Însă,
vizitatorului pentru a-i satisface nevoile de cazare trebuie să îi oferim diferite posibilităţi
cum ar fi: campingurile, motelurile, popasurile rurale.
În cursul ultimilor ani, creşterea motelurilor răspunde unei evoluţii a nevoilor
turiştilor. Anumite tipuri de cazări necesită nevoi specifice, dar în interior cu acelaşi mod
de servire poate fi diversificat şi răspunde în egală măsură nevoilor diferite.

20
 Structura cazării dă un anumit tot restului produsului şi determină poziţionarea sa în
timp la nivelul de lux şi de serviciu, dar de asemenea şi în termenul de preţ.

Fără îndoială există magnifice plaje normale, dar şi de lux. Acestea sunt hoteluri,
restaurante, situate la marginea unei plaje care aparţin unei staţiuni balneare cu caracter
popular.

Pentru produsul hotelier această clasificare trebuie să sufere unele modificări

întrucât el este un produs turistic mai restrâns şi are o semnificaţie mult mai concretă.
I.4.Ciclul de viață al prodului turistic

Ciclul de viață al produsului se referă la durata medie de viață a unui produs: se face o
analogie cu biologia (produsele se nasc, se dezvoltă, ajung la maturitate și apoi
îmbătrânesc); în funcție de perioada din viață în care se află produsul, sunt influențate și
vânzările acestuia.

Întregul ciclu de viață al produsului, de la concepția și dezvoltarea sa până la dispariția sa

definitivă din arena schimburilor de mărfuri, include următoarele faze : achiziția materiilor
prime, producția, ambalarea, distribuția, utilizarea, reciclarea și retragerea produsului de pe
piață. O definiție a ciclului de viață care descrie detaliat toate fazele succesive ale "vieții"
produsului este următoarea: "Ciclul de viață include fazele: conceptualizare, dezvoltarea
ideilor proiectului, studiul de inginerie, planificarea proceselor, fabricație, operare,
întreținere (reparare) și retragere". Definiția generală a ciclului de viață al produsului este
formulată în standardul SR EN ISO 14040: 2002 sub forma următoare : ciclul de viață
reprezintă "etape consecutive și intercorelate ale unui sistem-produs, de la achiziția
materiilor prime sau generarea resurselor naturale până la post-utilizare". Un ciclu de viață
(complet) al produsului ar putea consta din fazele : 1) concept/viziune; 2) fezabilitate; 3)
proiectare/dezvoltare; 4) producție; 5) retragere treptată din uz. Într-o exprimare
concentrată, etapele ciclului de viață al produsului sunt: concepție, proiectare, realizare,
service. În cazul în care acest termen se utilizează ca un concept de marketing, ciclul de
viață este "orientat spre piață", acesta se referă la viața comercială a produsului (viața
produsului pe piață) și descrie tendința de dezvoltare a cifrei de afaceri și a profitului unui
produs, de-a lungul vieții sale comerciale.

In acest sens (al vieții comerciale),ciclul de viață al produsului reflectă evoluția în timp a
volumului de vânzări ale produsului și reprezintă intervalul de timp dintre momentul

21
 apariției produsului pe piață și cel al dispariției sale definitive din arena schimbului de
mărfuri.

Fazele ciclului de viață

Fazele ciclului de viață tipic al produselor supuse comercializării sunt următoarele:

 introducerea produsului pe piață (sau lansarea);

 creșterea;

 maturitatea;

 saturația;

 declinul.

Introducerea (lansarea) este perioada de creștere ușoară a vânzărilor pe măsură ce produsul

este lansat pe piață. În această perioadă costul produsului este ridicat, concurența se
desfășoară pe baza caracteristicilor de performanță ale produsului. Datorită incertitudinii
pieței, o strategie de fabricație adecvată trebuie să se bazeze pe criteriul
competițional flexibilitate, pentru a face față schimbărilor frecvente ale construcției
produsului.

Creșterea este perioada acceptării masive de către piață a produsului și a profiturilor în

creștere. Prețurile produselor pot fi mai mici decât în prima perioadă, concurența are loc în
special pe baza calității produselor.

Maturitatea este perioada de încetinire a ritmului vânzărilor, intensitatea vânzărilor se

menține în jurul unei valori ce depinde de echilibrul dintre cerere și ofertă. Principalele
preocupări ale fabricației sunt reducerea costurilor de producție și creșterea productivității.
Concurența din ce în ce mai agresivă are loc pe baza prețului produsului.

Saturația este perioada în care produsul, deși a ajuns la cea mai înaltă cotă de acceptare de
către majoritatea cumpărătorilor, nu se mai poate vinde pe piață ca înainte, din cauza
apariției altor produse cu parametri superiori.Vânzările se încetinesc sau creșterea
vînzărilor încetează.

Declinul este perioada în care vânzările și profiturile scad într-un ritm rapid. Prețurile sunt
mai mici, există supracapacitate de producție și apare riscul ca în cele din urmă produsul să

22
fie scos din fabricație, deoarece vânzările pot ajunge la zero sau pot scădea la un nivel
destul de redus.

Graficul de variație a volumelor de vânzări ale produsului în timp are forma bine-
cunoscutelor curbe "în S. In mod normal, curba "în S" prezintă o creștere relativ lentă la
început și după o perioadă considerabilă, "decolează" rapid. După această urcare bruscă,
creșterea se încetinește, curba se aplatizează și apoi descrește lent, corespunzător fazei
finale de declin. Totuși, nu toate produsele au o evoluție a volumului de vânzări după curba
"în S". Unele produse sunt introduse pe piață și "cad" rapid, altele "staționează" în faza de
maturitate foarte mult timp (Kotler, op.cit.,p.638). Un astfel de ciclu de viață în care
vânzările staționează la maturitate este denumit ciclu "cu platou"; staționarea vânzărilor se
explică, de regulă, prin aceea că nu există o alternativă mai bună disponibilă. Platoul se
poate înclina ușor în sensul crescător, dacă vânzările cresc la o rată corespunzătoare cu
creșterea economică. Uneori, produse ajunse în faza de declin pot fi readuse în faza de
creștere printr-o campanie de promovare sau repoziționare.

Conceptul ciclului de viață poate fi folosit pentru descrierea modului în care evoluează
produsele pe piețe și poate fi utilizat pentru elaborarea unor strategii de marketing
corespunzătoare diferitelor faze ale ciclului de viață.

Managementul ciclului de viață

Managementul ciclului de viață este un proces de management al întregului ciclu de viață

al produsului, de la concepția acestuia, trecând prin proiectare și fabricație, până la service
și retragere. Conceptul de managementul ciclului de viață al produsului (PLM- acronim din
l.engleză pentru product lifecycle management) este o abordare atotcuprinzătoare pentru
inovarea, dezvoltarea noilor produse și introducerea lor, precum și managementul
informației asupra produsului, de la ideație pînă la sfârșitul vieții produsului.

În sensul mai restrâns al vieții comerciale a produsului,prin managementul ciclului de

viață se înțelege elaborarea și implementarea unei succesiuni de strategii, referitoare la
identitatea produsului, politica de prețuri, strategii de vânzări etc. pentru produsul care
parcurge fazele ciclului de viață comercială (produsul care se află pe piață). In fiecare fază
a ciclului de viață (comercială), produsul necesită strategii de marketing, financiare, de
fabricație, de achiziție și strategii de resurse umane. Pentru introducerea unui produs nou
pe piață, firmele pot adopta diferite strategii de marketing. De exemplu, noul produs poate

23
fi introdus la preț scăzut și cu o promovare puternică :strategia penetrării rapide. Strategia
este aplicată dacă există o concurență puternică.

Pe de altă parte, firma poate lansa noul produs la un preț ridicat și cu o promovare scăzută.
Această strategie poate avea succes dacă nu există o concurență puternică și cei mai mulți
cumpărători sunt dispuși să plătească un preț ridicat.

In faza de creștere, pe piață intră noi concurenți care introduc produse cu caracteristici noi,
de aceea firma-pionier îmbunătățește calitatea produsului, concurența desfășurându-se pe
baza criteriului competițional "calitate". Firma penetrează noi segmente de piață, introduce
noi canale de distribuție și poate recurge la scăderea ușoară a prețului pentru a susține
creșterea rapidă a pieței.

In faza de maturitate, ritmul de creștere a vânzărilor scade, din cauza existenței mai multor
producători care determină o creștere a concurenței. Strategia firmelor cu produse în faza
de maturitate poate aplica politici de reducere a prețurilor, creștere a bugetelor pentru
publicitate, stimularea cercetării-dezvoltării pentru a crea variante perfecționate de produse.

In faza de declin, vânzările scad datorită progresului tehnic care generează produse cu
performanțe superioare (înlocuirea produselor existente), din cauza schimbării preferințelor
consumatorilor sau creșterii concurenței. Responsabilii de marketing utilizează diferite
tehnici pentru a evita sau a întârzia faza de declin. O abordare indicată este impulsionarea
inovării, în vederea relansării produselor care se apropie de declin sau revitalizarea
produsului prin aducerea unor modificări substanțiale.

Strategiile mixului de marketing trebuie să se modifice pe măsură ce produsul traversează

fiecare fază a ciclului de viață. Prețul, distribuția și caracteristicile produsului tind să fie
modificate.

Din punctul de vedere al fabricantului produsului, ciclul de viață al produsului include cinci
faze diferite : imaginarea produsului, definire, realizare, suport (service), retragerea
produsului (din fabricație și de pe piață).

I.5.Exemple de produse turistice

Dacă până în acest moment am studiat produsul turistic din punstul de vedere al
turistului însuşi, în cele ce urmează îl vom studia din punctul de vedere al producătorului,
adică al agentului care "integrează" componentele enumerate mai sus dând naştere la un

24
 produs turistic coerent (un sejur sau un voiaj). După ce vom analiza produsele prestatarilor
individuali, ne vom concentra atenţia asupra celorlalte tipuri de produse pe care un operator
de turism le poate oferi clientelei: produse integrate, produse tematice, produse a la carte şi
produse deschise.

Produsele prestatarilor individuali

Primii "integratori" de servicii turistice în scopul realizării unui produs pot fi chiar
prestatarii. De exemplu, un hotel poate oferi camere în regim de pensiune completă, la
tarife mai atractive decât cele individuale pentru cazare şi masă, sau sejururi (pentru un
week-end sau o săptămână) la preţuri forfetare, pentru a descuraja tendinţa de fracţionare a
sejururilor. În plus, el îşi poate completa serviciile cu ajutorul unor echipamente de loisir
(bar, piscină etc.). Un restaurant poate oferi meniuri şi tarife atractive pentru mesele de
grup. O reţea de muzee şi case memoriale poate concepe un abonament care permite
vizitarea liberă a tuturor acestor obiective pe timp de un an. Şi exemplele pot continua.

Nivelele pe care putem analiza produsele turistice ale prestatarilor sunt:

- funcţia de bază a produsului, adică serviciul sau beneficiul esenţial pe care produsul il
aduce (clienţilor) turiştilor;
- produsul propriu-zis sau tangibil, adică oferta specifică pentru care turistul trebuie să
plătească;
- produsul amplificat, adică produsul propriu-zis plus valoarea pe care ofertantul i-o poate
adăuga spre a-l face mai atractiv pentru potenţialii clienţi.
Cu titlu de exemplu, vom descrie aceste nivele pentru produsul "două nopţi cazare
în week-end în regim de demi-pensiune" oferit de un hotel. Funcţia de bază este ceea ce
aşteaptă în principal orice client care cumpără acest produs: o cameră primitoare, un pat
curat, apă caldă, linişte, mâncare gustoasă. Funcţia de bază reflectă nu atât caracteristicile
unui produs dat, cât ale clientelei (sau ale unui segment al acesteia). Nevoile şi aşteptările
de bază ale clienţilor sunt de regulă foarte durabile în timp.

Produsul propriu-zis în acest exemplu poate fi definit astfel: "două nopţi cazare în
week-end în regim de demi-pensiune la un hotel de două stele, în cameră single cu baie,

25
 televizor şi telefon, la un preţ total de 600000 lei". Toate facilităţile comune ale hotelului
(lift, room service, bar etc.) fac deasemenea parte din produs. Caracteristicile produsului
propriu-zis nu permit distingerea ofertei unui hotel de ofertele concurente.

În sfârşit, produsul amplificat este dat de totalitatea "adăugirilor" (sub formă

tangibilă sau intangibilă) care sporesc valoarea serviciilor oferite de un hotel anume, de
pildă Unirea sau Traian. Unele din acestea pot fi destul de banale (o ciocolată oferită
clienţilor la cazare, spre exemplu), altele pot fi semnificative (bilete gratuite la un concert
simfonic la Filarmonică). Există, inevitabil, o zonă de suprapunere între produsul propriu-
zis şi cel amplificat, care nu poate fi definită cu precizie. Dacă numai un hotel dintr-o
regiune are piscină, aceasta poate fi considerată o formă de amplificare a produsului ;
dimpotrivă, dacă toate hotelurile au piscină, atunci piscina este doar un element al
produsului tangibil.

Arătam la început că produsele turistice ale prestatarilor individuali se prezintă şi

ele sub formă compozită, ca un pachet de produse şi servicii. Componentele principale ale
acestor produse sunt:

- un serviciu de bază. Pentru un hotel, spre exemplu, acesta este cazarea, pentru un
restaurant, alimentaţia;
- un serviciu periferic principal. În cazul unui hotel acesta ar putea fi producţia culinară, iar
în cazul unui restaurant, o sală de biliard. De remarcat că acest serviciu periferic principal
poate fi in unele cazuri motivul cel mai însemnat pentru care vin anumiţi clienţi;
- servicii periferice secundare: telefon, televizor, bar, teren de tenis, piscină ş.a.m.d.

O analiză mai aprofundată a produsului unui prestatar turistic duce la definirea a

două mari categorii de componente:

- componentele interne tradiţionale ale produsului, cu caracter mai degrabă material;

- componentele externe mai curând imateriale care au rolul de a crea „valoare adăugată”
pentru clienţi.
Astfel, referindu-ne în particular la produsul „hotel”, componentele externe, materiale, se
refer la misiunea de bază a unui asemenea stabilimant: „adăpost” (camere pentru cazare) şi
„masă” (restaurant). Aceste componente definesc aşa numitul „produs sec”. Clienţii nu sunt

26
 însă tot mai puţin mulţumiţi cu produsul sec şi solicită tot mai mult securitate, igienă,
servicii financiare, servicii de divertisment, servicii medicale şi paramedicale, servicii de
transport şi rezervare, servicii personalizate (diferenţiate de la client la client) etc.

Pentru a se conforma acestor dorinţe marketerii trebuie să depăşească conceptul tradiţional

de produs hotelier creând valoare adăugată cu ajutorul componentelor externe. Acestea pot
fi la rândul lor împărţite în componente ale serviciului subiectiv (observabile şi evaluabile
de către client) şi componente ale serviciului obiectiv (dificil de evaluat de către client).
Din prima categorie ar face parte:

- serviciile personalizate (recepţie, room service, restaurant, bar);

- servicii financiare (plată prin card, schimb valutar);
- servicii comerciale (boutique);
- animaţie culturală (bilete la spectacol);
- sport şi activităţi în aer liber;
- servicii medicale şi paramedicale;
- servicii de transport şi rezervare.
Dintre componentele serviciului obiectiv am putea identifica trei:

- asigurarea securităţii persoanelor şi obiectelor;

- calitatea sitului şi a mediului înconjurător;
- atractivitatea stabilimentului ca atare (arhitectură, decoraţi, amenajări, localizare).

Cooperarea dintre prestatarii locali pentru integrarea unor produse turistice nu este
exclusă. Un hotel poate încheia un acord cu un parc de distracţii din vecinătate pentru a
caza grupurile de vizitatori ai parcului (eventual în condiţii ceva mai avantajoase). O firmă
de transport auto poate încheia un acord asemănător cu un hotel. Deşi deloc neglijabile,
asemenea iniţiative nu sunt suficiente pentru a putea vorbi de o politică comercială
coerentă. Din asemenea acţiuni lipseşte în majoritatea cazurilor ceea ce s-ar putea numi o
logică de produs, care se poate exprima cel mai bine astfel: preţul total al prestaţiilor este
mai mic decât suma tarifelor prestaţiilor individuale. Individualismul profesional şi lipsa de
experienţă a operatorilor implicaţi, interesele lor adesea convergente, gradul prea înalt de
specializare a unor asemenea produse, lipsa unui intermediar care să faciliteze negocierile
şi să explice părţilor uzanţele profesionale sunt alte cauze care trasează limitele modelului

27
prestatar-producător şi justifică intervenţia operatorilor profesionişti, specializaţi în crearea
produselor turistice.

Produsele organizatorilor de voiaje

Produsele integrate

Cel mai bun exemplu de produs integrat este un voiaj de grup cu autocarul, pentru
care toate prestaţiile au fost selecţionate, rezervate şi confirmate dinainte: transport în
autocar, nopţi la hotel, mese, ghid pentru vizite etc. Preţul unei asemenea excursii este mai
mic decât suma tarifelor pentru toate aceste prestaţii luate separat, datorită puterii de
negociere a tour operatorului, care îi permită să obţină tarife mai avantajoase decât cele
aplicate clienţilor individuali.

Costurile de "fabricaţie" şi vânzare a acestui tip de produs sunt ridicate. O dată

programarea făcută este dificil de modificat traseul. Datele, duratele şi preţurile, odată
publicate, sunt fixe şi i-ar putea îndepărta pe mulţi potenţial interesaţi. Pentru a negocia în
condiţii bune cu prestatarii este necesară o anumită fecvenţă şi regularitate a voiajelor. În
plus, operatorul se confruntă cu riscul de a anula plecarea dacă nu poate rentabiliza voiajul,
din cauza numărului redus de clienţi. Pe de altă parte este adevărat că, în ciuda
diversificării continue a tipurilor de voiaje şi de sejururi, produsele integrate îşi vor găsi
mereu o justificare. De multe ori acesta este cel mai potrivit mod de abordare a unei
destinaţii. Produsele integrate sunt propuse adesea ca "produse de iniţiere" în gama
produselor unui tour operator: după un prim voiaj organizat în care turistul a luat contact cu
respectiva destinaţie şi s-a convins că prezintă interes, el va putea reveni pentru un sejur
sau un voiaj mai aprofundat în viitor.

Anexa. I.5.figura 1.1 Schema unui produs turistic integrat

Produsele tematice

28
 Un produs tematic (vezi figura 7.2) rezultă din asamblarea unor prestaţii de
transport şi cazare în jurul unei singure activităţi motrice. Aceasta poate fi ski-ul, o cură
balneară sau participarea la un festival. Apariţia acestor produse a fost determinată de
faptul că turistul modern nu mai vrea pur şi simplu "să meargă undeva" ci "să facă ceva", să
dea un conţinut vacanţei sale, să-şi îmbogăţească experienţele. Unii tour operatori se
specializează pe asemenea produse, dar ele există şi în oferta tour operatorilor generalişti,
cu titluri cum ar fi Egiptul pe urmele lui Champollion, Croaziera jazz-ului, Festivalul de la
Bayreuth etc.

Dezavantajul acestor produse este că nu sunt în general rentabile, în ciuda preţului

ridicat, deoarece se adresează unor creneluri înguste de consumatori (excepţiile nu sunt
totuşi excluse). Ele au în general scopul de a crea o "imagine mediatică" pentru operator,
fiind oferite în cadrul unei game care cuprinde sejururi şi voiaje forfetare vândute masiv.

Anexa.I.5.figura 1.2 Schema unui produs turistic tematic

Produsele à la carte

Cum s-ar putea oferi fiecărui client posibilitatea de a a modifica produsul turistic
pentru a-l adapta dorintelor lui (date, durate, locuri vizitate, buget), în condiţiile realizării
unei politici comerciale bazate pe o producţie pe scară mare şi pe vânzări repetitive? În
anul 1973 au apărut în Europa produsele à la carte ca răspuns la această întrebare. Ele
ofereau atunci posibilitatea de a adăuga o "extensie" unui produs de bază (de exemplu, un
mini-circuit la finalul unui sejur sau un mini-sejur la finalul unui circuit). "Circuitele-sejur"
permiteau turiştilor să se odihnească după călătoria obositoare cu autocarul.

Ulterior, produsele în formula à la carte s-au perfecţionat. Ele se prezintă astăzi sub
o formă "modulară" sau de "kit", clientul putând asambla componentele după dorinţă şi
crea astfel un produs personalizat. Broşura tour operatorului prezintă clientului toate aceste
module, ca de exemplu: locuri în avion la curse regulate sau charter, cu dată fixă sau nu,
bonuri valorice pentru camere la hotel rezervate dinainte, închireiere de maşini, vizite,
excursii, mini-circuite, spectacole, abonament pe mijloacele de transport locale etc. Toate
acestea sunt oferite în regim forfetar. Deosebirea este că tour operatorul nu mai negociază
tarifele pe baza unui număr programat de turişti pentru excursiile cu dată fixă, ci pe baza
numărului global de clienţi furnizaţi prestatarului pe parcursul unui an sau al unui sezon.
Mai există şi un alt avantaj pentru client: ar fi fost dificil să găsească şi să asambleze el

29
 singur piesele acestui "puzzle". Acest sistem a fost experimentat mai întâi în Statele Unite,
apoi în Canada şi Mexic, iar în Franţa tour operatorul Jet-Tours a introdus în anul 1975
formula "Vacances à construire", urmând acelaşi sistem.

Astăzi, foarte multe destinaţii sunt comercializate sub această formă: America de
Nord, Grecia, Italia, Marea Britanie, Irlanda etc. Turistul care alege un astfel de tip de
produs trebuie să "ştie să călătorească": să ia avionul, să se deplaseze de la aeroport la
hotel, să poată citi o hartă sau un ghid ca să nu se rătăcească, să cunoască eventual puţin
din limba ţării gazdă etc.

Anexa.I.5.figura 1.3 Schema unui produs turistic à la carte

Produsele deschise

Produsele deschise reprezintă "stadiul ultim" de evoluţie a produselor à la carte. Ele

desemnează voiaje sau sejururi forfetare în a căror preţ sunt cuprinse două elemente:

- o prestaţie de cazare şi, eventual, de transport;

- liberul acces, pe toată perioada sejurului sau a voiajului, la o gamă largă de activităţi de
loisir care constiuie motivaţia turistului de a se deplasa la destinaţia respectivă. Acces se
realizează de regulă pe baza unei cărţi de acces sau a unui carnet de cupoane, care sunt de
fapt forma de concretizare a unui produs deschis.
Produsele de acest tip răspund la o serie de obiective complementare:

- incitarea clienţilor să profite cât mai mult de atracţiile mediului local;

- să testeze preferinţele clienţilor pentru o activitate sau alta, pentru a propune eventual
ulterior câteva produse tematice;
- să ofere activităţi diversificate, pe gustul cât mai multor categorii de turişti (de exemplul,
pe gustul fiecăruia din membrii unei familii).
În unele cazuri, scopul este şi acela de a crea turistului o senzaţie de frustrare din
cauză că n-a reuşit să viziteze toate obiectivele de la destinaţie şi de a-l determina astfel să
revină.

30
 Un exemplu clasic de produs deschis îl constituie parcurile de distracţie, cum ar fi
de exemplu Eurodisney sau Futuroscope Poitiers: pe baza unui bilet plătit la intrare
vizitatorul are acces la toate facilităţile din parc. Tour operatorii au aplicat însă acest
concept şi la alte tipuri de destinaţii. Grupul Promove din Veneţia a conceput programul
"Venezia d'Inverno" prin care turiştii care se cazează la unul din hotelurile acestui grup (ale
căror preţuri sunt cu 40% mai mici în perioada programului) primesc un carnet numit
Venezia Pass care le oferă gratuităţi sau reduceri pentru intrarea la muzee, monumente,
expoziţii, vizite cu ghid (inclusiv la celebrele ateliere de la Murano), concerte, teatre, o
reducere de 10% pentru anumite restaurante etc. O metodă asemănătoare a fost pusă în
aplicare la Londra prin asocierea unui abonament săptămânal care permite circulaţia
nelimitată pe toate mijloacele de transport în comun cu un carnet de bonuri similare, prea
multe pentru a putea fi epuizate într-o săptămână. În Franţa există deasemenea o experienţă
bogată în acest tip de produse, în special sub forma carnetelor de cupoane şi a cărţilor de
abonament pentru muzee şi monumente.

Anexa.I.5.figura 1.4 Schema unui produs turistic deschis

Poziţionarea produsului turistic

Noţiunea de poziţionare este complementară celei de imagine. Am văzut mai

înainte că imaginea este o componentă principală a destinaţiei turistice. Acelaşi lucru este
valabil în bună măsură şi pentru prestatarii individuali. Unii dintre ei se bucură din start de
o prejudecată favorabilă din partea publicului, alţii dimpotrivă, de o prejudecată
nefavorabilă. Imaginea produsului în ochii clientelei este o chestiune de maximă
importanţă pentru omul de marketing. Poziţionarea decurge din faptul că fiecare produs are
o imagine, o percepţie bine definită pe piaţă. În situaţia unei acerbe concurenţe acerbe, el
este preocupat nu doar de satisfacerea nevoilor clienţilor, ci de crearea unei identităţi aparte
pentru produsul său, cât mai diferită de cea a altor produse, în aşa fel încât produsul să se
identifice cu firma şi să nu fie uşor de copiat. Imaginea furnizează o identitate nu numai
produselor, ci şi firmelor producătoare.

Cele două întrebări pe care şi le pune responsabilul de marketing relativ la

poziţionare sunt: "către ce segment de clientelă voi deplasa produsul meu?" şi "cum voi

31
 situa produsul meu relativ la produsele concurente astfel încât să aibă o identitate proprie
cât mai puternică?".

Pentru poziţionarea unei destinaţii, de exemplu, se vor lua în considerare

următoarele aspecte:

- aşteptările turiştilor (actuali şi potenţiali) de la respectiva destinaţie;

- imaginea concurenţei (destinaţiile cu profil asemănător);
- personalitatea destinaţiei.
Conceptul de poziţionare este strâns legat deasemenea de cel de segmentare: în
funcţie de imaginea sa, un produs turistic se poate adresa unui segment sau altuia. Un
anumit voiaj poate fi perceput ca fiind pentru tineret, altul mai degrabă pentru persoanele
de vârsta a doua. O destinaţie poate fi percepută drept "scumpă", accesibilă doar turiştilor
bogaţi, alta, dimpotrivă, ca fiind "ieftină", accesibilă tuturor. Un hotel este văzut ca potrivit
pentru oamenii de afaceri, altul pentru familii, altul este căutat în special pentru restaurantul
său excelent, iar altul pentru echipamentele sportive pe care le pune la dispoziţia clienţilor.
Producătorii îşi vor formula produsele în aşa fel încât să corespundă cât mai bine
necesităţilor şi dorinţelor consumatorilor din segmentul respectiv sau în aşa fel încât să
acopere nişte nevoi incomplet satisfăcute de concurenţă.

Nu trebuie făcută confuzie între poziţionare şi diferenţiere. Diferenţierea constă în

conceperea şi formularea produsului în aşa fel incât caracteristicile sale să-l facă diferit de
produsele concurente, iar poziţionarea constă, în plus, şi în comunicarea acestor diferenţe
clienţilor, prin intermediul campaniei promoţionale a firmei.

II.Croaziera ca produs turistic

II.1.Istoaria turismului maritim

Timp de mii de ani,vasele au constituit instrumente strict funcționale,servind pentru

obținerea hranei,pentru transport și pentru război.Călătoriile pe mări și oceane erau lupte cu
forțele naturii,iar supraviețuirea necesita un efort imens.Cum s-a ajuns ca oceanul să
constituie o destinație ideală pentru odihnă și relaxare?

32
 Primul pas a fost traversarea oceanului Atlantic de către SS Savanah,primul vapor
cu propulsie pe bază de aburi ce a dus la bun sfârșit această misiune.Nava a părăsit pe 22
mai 1819 portul Savannah ,Georgia, și a ajuns pe 20 iunie la Liverpool ,Anglia.

Cu trecerea timpului ,costul traversării oceanului de către vasele cu abur a scăzut

datorită îmbunătățirii motoarelor.Astfel,comerțul transoceanic a devenit viabil din punct de
vedere economic.Odată început,transportul de mărfuri între Europa și America,traversarea
Oceanului Atlantic a devenit accesibilă și cetațenilor de rând.

Pacheboturile constituie pentru transportul pasagerilor de pe un continent pe celălalt

au consemnat începutul epocii transportului ieftin și sigur pe apă.Pe măsură ce ruta
transatlantică a crescut în popularitate,companiile ce dețineau pacheboturi au început să se
diferențieze prin luxul oferit la bord.Cel mai cunoscut pachebot de acest tip este celebrul
Titanic ,la bordul căruia existau un bazin de înot ,o sală de sport ,un teren de squash ,băi
turcești,baie electrică și o cafenea cu verandă.

Anexa.II1.figura 1. Titanic

Chiar și așa ,scopul principal al acestor vase era transportul,nu turismul.Primul vas
destinat în exclusivitate călătoriile de relaxare a fost Prinzessin Victoria Luise.Lansat la apă
pe 29 iunie 1900,acest vas era proiectat să ofere o călătorie confortabilă în cadrul voiajelor
de relaxare oferite de compania germană HAPAG,originară din Hamburg.Ideea voiajelor
de relaxare îi aparține unui oficial al companiei ,nemulțumit de faptul că vasele erau
nefolosite în timpul iernii,când nu existau pasageri dornici să traverseze Atlanticul din
cauza vremii dificile.El a conceput un„ voiaj de relaxare” prin Mediterană si Orient.

Aceste excursii s-au demonstrat populare în rândul publicului larg ,însa vasele
folosite pentru călătoriile transatlantice erau proiectate pentru eficiență,nu pentru
confort.De asemenea, pentru că pe aceste vase existau zone rezervate diferitelor clase de
călătorie ,accesul la punte era restricționat.

Prinzessin Victoria Luise a fost proiectată să ofere cele mai bune condiții
pasagerilor ,iar puntea era amenajată pentru clima caldă prin care urma să treacă
vasul,evitând structurile necesare pacheboturilor ce tranversau nordul Atlanticului .Toate
cele 120 de cabine ale vasului erau de lux ,iar la bord pasagerii se puteau bucura de o
bibliotecă,de o sală de sport și chiar de o cameră obscură ,dedicată fotografilor amatori.Se

33
spune că însuși împăratul Franz Joseph a fost invidios după ce a inspectat vasul,dezamăgit
de faptul că era mai lung decât yachtul regal Hohenzollern.

Succesul primului voiaj efectuat de Victoria Luise 1901 a fost extrem de mediatizat
în epocă ,astfel că firmele concurente au conceput la rândul lor vase dedicate în
exclusivitate vacanțelor.Așa a început era croazierelor de lux,ce a continuat până la Primul
Razboi Mondial.

Anexa II.1.figura 2.Vasul Prinzessin Victoria Luise

În această perioadă ,vasele de croazieră erau accesibile doar persoanelor din clasele
superioare .Companiile îsi obțineau majoritatea profitului din cursele transatlantice
.Condițiile economice precare de după război și restricțiile impuse imigrației de către SUA
au dus la reducerea masivă a numărului de curse transatlantice.Pentru a supraviețui
,companiile de profil au fost nevoite să extindă ramura dedicată croazierelor .

În ciuda Marii Crize Economice ,numărul pasagerilor pe vasele de croazieră a

crescut.Acest fapt aparent ciudat își gasește rapid explicația:Era Prohibiției.Pentru că
restricțiile antialcool ce erau impuse pe teritoriul SUA nu se aplicau și pe vase,croazierele
dedicate consumului de băuturi alcoolice au devenit extrem de populare.

Odată cu cel de al-doilea Război Mondial și apariția zborurilor

transatlantice,transportul pe ocean a devenit o opțiune prea scumpă si prea lentă pentru cei
ce doreau să tranverseze Atlanticul ,astfel că multe companii au dat faliment.Cele care au
rezistat ,au facut-o transformând vasele de transport în vase de croazieră.Pentru că acest
proces era costisitor,companiile nou apărute ,dedicate exclusiv croazierelor au avut de
câștigat.

Royal Caraibbean este una dintre companiile europene ce au intrat atunci pe

piată,țintind mai ales zona insulelor Caraibe,ușor accesibile din porturile pe coasta de est a
Americii.

O parte a pasionaților de călătorii susține că vasele de croazieră nu oferă elemente

esențiale ale unei călaătorii ,cum ar fi descoperirea unei culturi noi ,ci reprezintă doar un
oras mall plutitor .Aceștia argumentează că o experiență lipsită de orice pericol,în care totul
este planificat ,fără a lăsa loc unui element surpriză ,reprezintă o experiență artificială și
lipsită de conținut .

34
 De cealaltă parte,adepții sejururilor susțin că vacanțele nu înseamnă doar
descoperire ,ci și relaxare.Persoanele ce apreciază vasele de croazieră susțin că o astfel de
călătorie permite atât explorarea unor zone inaccesibile altfel,cât și confortul ce nu ar putea
fi obținut într-un alt tip de călătorie.De asemenea ,aceștia spun că varietatea de activități
culturale,sportive și culinare ,cât și numărul mare de călători și angajați din întreaga lume
permite accesul la alte culturi și o ieșire din rutina obișnuită fară expunerea la riscuri la care
se supun turiștii cu spirit de aventură.

II.2.Definiția turismului de croazieră

Spre sfârșitul sec.XX turismul capătă tot mai multă amploare,iar odată cu el și
ramurile acestuia.Croazierele turistice,sunt una din ramurile acestuia și au atins apogeul în
perioada contemporană ,devenind astfel sejurul cel mai luxos existent vreodata.

În concordanță cu aceste evoluții,dar mai ales ca urmare a avantajelor pe care le

oferă croazierele ca mod de petrecere a vacanței (relaxare totală,distincție ,confort si
siguranță,piața transporturilor navale este în continuă expansiune;ritmurile de creștere a
cererii față de această formă de călătorie au fost devansate ,în ultimul deceniu ,doar de cele
ale transporturilor aeriene.

Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale pot fi subdivizate în:

 curse de linie
 linii de croazieră
 deplasări scurte sau mini-croaziere
 excursii în interior pe râuri ,lacuri ,canale
 călători individuale cu vase de agrement ,proprietate privată sau inchiriate.

Croaziera se definește ca un produs turistic pentru care se plătește un preț global

ce acoperă deplasarea și serviciile de cazare ,masă și distracție la bordul navelor;dupa caz
pot fi cuprinse și alte servicii ,precum vizitarea obiectivelor turistice din locurile de
acostare.

În funcție de mărimea și confortul navelor ,calitatea serviciilor ,durata

calatoriei,tipologia agrementului se disting:
 croaziere de vacanță-nave de mare capacitate,1000-2000 de pasageri ,itinerari medii de
circa 7 zile,clientelă diversă ,destinații obișnuite

35
 croaziere de lux-nave de capacitate mai mică,150-900 de pasageri ,inventar de lux,confort
superior ,personal cu înaltă calificare,itinerarii de 14-30 zile
 croaziere exotice sau de aventură-nave de capacitate mică,destinatii originale,turiști amatori
de explorări ,servicii specifice,personal cu instruire specială,scufundari.
Ca principalele destinații sau orientări majore ale liniilor de croazieră se evidențiază:
 Marea Caraibelor ,cu insulele Bermude ,Bahamas și coastele de est ale Americii
Centrale și de Sud;este apreciată drept cea mai importantă destinație ,concentrând circa ⅓
din numărul călătorilor.
 Coasta de vest a Americii de Nord,cu trasee ce leagă Mexicul ,SUA și Canada ,cu
prelungire până în Alaska;este situat pe locul doi în preferințele turiștilor
 Marea Mediterană, cu trasee ce leagă țările din vestul și estul bazinului
 Orientul Îndepărtat –linii între țările din zona Pacificului
 Africa de Vest cu insulele Canare si Madeira
 Circuite în jurul lumii
Acestora mai pot fi adăugate deplasările scurte cu ferry-boat-ul sau minicroaziere între
insule sau de –a lungul coastelor ,acolo unde condițiile geografice și dezvoltarea economică
au favorizat astfel de calatori;ele se concentrează în țările europene:Marea
Britanie,Italia,Belgia,Franța,Olanda,Danemarca.
De asemenea un loc distinct în structura croazierelor îl ocupă călătoriile pe râurile
interioare,între cele mai cunoscute și frecventate trasee numindu-se cele pe Nil ,Dunăre
,Rin,Mississipi,Amazon
Dezvoltarea în perspectivă a turismului de croazieră este sensibil influențată de
evoluțiile capacitații de transport,caracteristicile clientelei ,apariția unor noi destinații și
diversificarea ofertei de servicii
În anii 1980-1990 industria vaselor de croazieră a menținut satisfacția pasagerilor la un
nivel ridicat ,conducând astfel la creșterea masivă a numărului de turiști ce optează pentru o
astfel de vacanță.Daca în 1981 1,5 milione de persoane erau clienți vaselor de croazieră,în
2004 numărul se ridică la 9,1 milioane.Pentru a raspunde cererii mari și totodată pentru a
putea oferi o varietate de activități pe vas,astfel încât toți turiști sa fie satisfăcuți ,vasele de
croazieră au devenit din ce în ce mai mari.

II.3.Particularitațile turismului de croazieră

36
37


38