Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Controlul viselor în sase trepte
Fiecare om de pe Pamânt viseaza în fiecare noapte, de aceea este logic sa
ne gândim ca trebuie sa se petreaca ceva destul de important în timpul
acestei treimi din viata noastra în care dormim si, adeseori, visam. Dar
cultura industrializata de astazi pare destul de departe de acest
fenomen. Desi exista tehnici de interpretare si de inducere a viselor,
acestea nu sunt predate în scoli si sunt rareori luate în serios, cu
toate ca, de exemplu, indienii din America au dezvoltat o adevarata arta
a visului constient. Visul reprezinta o legatura cu anumite nivele mai
subtile ale fiintei noastre si de aceea cultivarea constientei în stare
de vis ne poate ajuta sa ne cunoastem mai bine.
Exista mai multe tehnici si metode de inducere a viselor lucide, dar
toate au la baza acelasi proces, care poate fi împartit în sase etape.
Odata asimilate si aplicate, aceste etape ne vor conduce cu siguranta,
mai devreme sau mai târziu, la a visa constient.
Daca va întrebati cât va dura pâna atunci, urmati pasii si aveti
încredere ca aceasta se va produce la un moment dat, când veti fi
suficient de pregatiti. Statistic vorbind, timpul necesar ca cineva sa
aiba primul vis lucid variaza, în medie, între trei saptamâni si doua
luni, dar nu e exclus sa visam constient înca de la începutul
antrenamentului; daca însa nu se produce asa repede, nu trebuie sa fii
renuntam, dezamagiti. Societatea moderna este obsedata de rezultate
imediate. Daca ai si tu aceasta obsesie, gândeste‐te ca este unul din
primele obstacole pe care trebuie sa le depasesti. Unul lucru este însa
sigur: daca nu încetezi sa urmaresti acest scop, succesul îti este
garantat. Sau, cum spunea exploratorul Nansen: “Ai reusit, continua! N‐ai
reusit, continua!”
Pentru a ajunge sa visam lucid este necesar sa cunoastem si sa parcurgem
cu consecventa urmatoarele sase etape de baza:
1) Pregatirea mentala
2) Reamintirea viselor
3) Jurnalul viselor
4) Familiarizarea cu propriile vise
5) Extinderea constientei în toate starile si testele de “realitate”
6) Corelarea constientei cu visele
Pasul 1: Pregatirea mentala
Acest pas consta în construirea unui cadru mental care va facilita
atingerea succesului. Pentru aceasta, trebuie sa ne analizam sistemul de
credinte, care are un rol crucial în determinarea experientei noastre. Pe
masura ce ne vom dezvolta capacitatea de a visa lucid, vom interactiona
direct cu gândurile si cu credintele noastre, si vom întelege ce
important este sa ne controlam gândurile.
Exista patru întrebari la care trebuie sa raspundem înainte de orice alt
demers. Pot oare eu face aceasta? Sunt convins ca visele mele sunt
importante? Îmi doresc cu adevarat sa am vise lucide? Ce voi face când
voi deveni lucid în vis? Sa analizam fiecare întrebare în parte, pentru a
vedea ce gen de pregatire mentala va fi necesara pentru a raspunde
pozitiv la fiecar din ele.
"Pot oare eu face aceasta?" Întotdeauna trebuie sa avem o atitudine
pozitiva. Daca ne confruntam cu unele îndoieli, atunci prima noastra
sarcina va fi sa înlocuim fiecare îndoiala cu o credinta datatoare de
încredere în sine. Spre exemplu: Daca credem ca visarea lucida este un
fenomen rar întâlnit, va fi necesar sa realizam ca este de fapt o
capacitate naturala a fiecaruia dintre noi. Daca credem ca ne va fi
dificil, sa ne asiguram, ca aceasta se va petrece în mod firesc. Sa ne
amintim ca, în copilarie, legarea sireturilor ni se parea dificila, dar
cu timpul a devenit o obisnuinta; la fel va fi si cu visul lucid. Dupa ce
vom avea primul vis lucid, va fi mai usor sa‐l visam pe al doilea, al
treilea si în scurt timp aceasta va deveni o constanta a vietii noastre
onirice.
"Sunt convins ca visele mele sunt importante?" Odata dobândita atitudinea
încrezatoare, pozitiva fata de acest fenomen, pasul urmator va fi sa
privim activitatea de a visa ca pe o prioritate a vietii noastre. Simplul
fapt de a crede ca visele noastre sunt importante va accelera foarte mult
procesul. Multi oameni nu acorda importanta viselor lor, de aceea nu si
le amintesc si, deloc surprinzator, acestia nu sunt constienti de faptul
ca este posibil sa aiba vise lucide.
"Îmi doresc cu adevarat sa am vise lucide?" La aceasta întrebare trebuie
sa raspundem cu dorinta si entuziasm. Cu cât vom amplifica dorinta de a
avea vise lucide, cu atât mai încarcata emotional va fi intentia noaastra
si vor vreste sansele ca ea sa se realizeze. Cu cât vom fi mai entuziast
în a învata visarea lucida, cu atât mai repede vom atrage aceasta
realizare catre noi. Un alt factor accelerator este utilizarea
sugestiilor pozitive care afirma importanta viselor si entuziasmul în
aceasta directie.
"Ce voi face când ma voi “trezi” în vis?" Daca avem un plan bine
stabilit, sansele de a deveni lucid în vis cresc simtitor. Planul trebuie
sa fie bine gândit si asimilat de mintea subconstienta. De‐a lungul zilei
si înainte de culcare este bine sa ne amintim de scopul nostru si sa ne
amplificam dorinta de a‐l atinge. La început poate fi un plan simplu, ca
de exemplu sa ne privim mâinile, sa observam peisajul în care ne aflam
sau sa zburam. Pe masura ce ne vom deprinde sa visam constient, vom putea
sa îndeplinim misiuni mai complicate.
Aceasta pregatire ne va fi de folos nu numai în accelerarea procesului de
visare lucida, ci în orice alt domeniu al vietii în care urmarim sa ne
transformam.
Pasul 2: Reamintirea viselor
Daca facem parte din acele persoane care nu‐si amintesc ce au visat, ne
va fi mai greu sa patrundem lucid în starea de somn. De aceea pasul
urmator vizeaza reamintirea viselor.
Una din cauzele blocarii subconstiente a acestui proces este frica de
ceea ce am putea vedea. Pentru a învinge toate barierele ce ne împiedica
sa ne amintim visele la trezire, trebuie sa facem din aceasta o
prioritate constienta. Iata o lista de metode care ne pot ajuta în acest
sens:
1. Trezeste‐te fara a te misca. La trezire nu deschide ochii. Nu te
misca. Ramâi complet linistit.
2. Trezeste‐te încet. Acorda‐ti timp pentru a‐ti reaminti visele. Nu
începe sa te gândesti imediat la ceea ce ai de facut în ziua respectiva.
Nu permite mintii sa fie sufocata de gânduri înca de la trezire, caci
visele se vor atenua sau chiar vor disparea, precum baloanele de sapun.
Focalizeaza‐ti mintea asupra ceea ce ai visat.
3. Lasa‐ti mintea sa se miste. Lasa‐ti gândurile sa hoinareasca printre
imaginile mentale din vis. Îti vei aminti mai întâi o parte din vis.
Relaxeaza‐te si permite si celorlalte parti sa revina la suprafata
mintii.
4. Urmeaza firul gândurilor înapoi. Încearca sa‐ti stimulezi memoria
pornind de la ceea ce îti amintesti. Este posibil sa‐ti amintesti doar
ultimul vis dinainte de trezire. Poti sa te întrebi cum ai ajuns acolo?
Sau de unde a venit un anume obiect din vis? Tu l‐ai gasit? Cine ti l‐a
dat? Un fragment de vis va conduce de obicei la altul pâna când întregul
vis se va contura.
5. Încearca diferite pozitii pentru dormit. Atunci când urmaresti sa‐ti
amintesti visele, încearca toate pozitiile în care dormi de obicei. Cea
mai buna reamintire apare când ne aflam în pozitia în care am avut acel
vis. Daca te trezesti pe partea drapta, nu te misca pâna nu îti amintesti
tot ceea ce se poate, si poti repeta aceasta si pe partea stânga, pe fata
sau pe spate.
6. Nu abandona. Uneori este posibil sa nu ne amintim nimic dimineata, dar
sa avem flash‐uri cu amintiri din vise în timpul zilei. Sa fim atenti la
ele, caci pot debloca accesul la alte amintiri din vis.
Daca, dupa toate acestea, înca nu ne putem reaminti visele, aceasta este
o metoda infailibila. Se stie ca cele mai multe vise apar în ultimele ore
de somn, asa ca putem sa ne concentam asupra acestei perioade. De
asemenea, avem mai multe sanse sa ne amintim un vis daca ne trezim direct
din el. Pentru aceasta vom folosi Metoda Ceasului Desteptator.
Metoda Ceasului Desteptator: Ideea este sa fixam alarma la o ora la care
este cel mai probabil ca visam si sa ne trezim cu amintirea proaspata a
visului. Orele de dimineata (4‐6) sunt cele mai bune, caci atunci avem
cea mai intensa activitate onirica. Fixeaza alarma ceasului cu doua ore
înainte de ora obisnuita de trezire. Când suna, fixeaza‐l din nou peste
jumatate de ora. Aceasta este una din cele mai eficiente tehnici, pentu
ca tine cont de ciclul natural al viselor si totodata delimiteaza un timp
al zilei în care exersam aptitudinea de a visa lucid.
Pasul 3: Jurnalul viselor
Un element important în sprijinul actiunii de amintire a viselor este
jurnalul în care sa ne notam visele. Acesta ne ajuta la a constientiza si
a fixa în memorie toate imaginile ce se perinda în subconstientul nostru
în timp ce visam si este ca o poarta ce ne deschide calea catre visele
lucide.
De aceea este foarte important sa ne notam toate visele cu maximum de
detalii. Chiar daca ceva pare banal, e bine sa scriem si acest amanunt,
caci din perspectiva timpului se va putea dovedi semnificativ. Este
recomandat sa se noteze nu numai faptele, ci si sentimentele, starile,
gândurile din timpul visului. Aceste repere mentale si emotionale ne vor
ajuta mai târziu când vom deveni familiari cu visele voastre. De asemenea
ne va ajuta sa constientizam în ce masura viata cotidiana ne influenteaza
visele. De exemplu, este posibil sa observam ca în perioadele de stres
avem vise mai agitate, chiar stresante. Putem visa ca am întârziat la
examen sau ca am ratat un termen pentru un proiect important. Ideea e ca
visele ne trimit mesaje. Ele reflecta exact ceea ce simtim si gândim la
nivel subconstient. Analizând temele viselor care se repeta cel mai
frecvent vom afla o multime de lucruri despre noi. Acesta este un alt
motiv pentru care jurnalul de vise este atât de important: ne permite sa
avem o vedere de ansamblu asupra tipurilor de vise, care sunt reflexii
ale unei personalitati mereu în schimbare.
Este mai bine sa folosim timpul prezent în loc de trecut atunci când
scriem în jurnal. De exemplu, vom scrie, "Ma plimb pe strada si vad un
om" în loc de "Ma plimbam pe strada si am vazut un om". Scriind la timpul
prezent vom fi capabili sa ne amintim mai multe vise chiar în timp ce le
notam.
Multi recomanda folosirea unui reportofon pentru înregistrarea viselor.
La trezire va fi mai usor sa povestim visele si sa le notam mai târziu în
jurnal. Sau, daca dispunem de programul necesar de translatie a sunetelor
în cuvinte scrise prin intermediul calculatorului, cu atât mai bine!
Pasul 4: Familiarizarea cu propriile vise
Pe masura ce jurnalul este completat si amintirile viselor sunt tot mai
intense, în mod firesc vom deveni mai constienti si mai familiarizati cu
visele noastre. Vom sesiza ca unele persoane, locuri sau activitati apar
mai des în visele noastre. De exemplu, pot sa predomine vise în care
suntem la birou sau la scoala sau pe plaja. Unele teme ale viselor pot
aparea de asemenea cu mai mare frecventa. Poti visa ca esti un erou sau
ca esti vânat, urmarit. Aceste modele recurente din visele tale sunt de
fapt semne si ele vor constitui primele jaloane pe calea catre visul
lucid.
Ajungând sa cunosti semnele distinctive din visele tale, vei fi capabil
sa‐ti extinzi reamintirea. Poti chiar face o lista cu aceste semne.
Pornind de la ele, ne putem uneori aminti vise întregi.
Lucrând cu semnele din visele noastre, vom dezvolta o relatie intima cu
acestea. Visele ne vor deveni astfel mai accesibile si mai usor de
înteles. Este folositor sa ne întrebam de ce visam ceea ce visam? Ce
înseamna aceste semne din vis pentru noi? Cu cât mai profund vom întelege
aceasta, cu atât mai mult vom beneficia de ele atât în vis cât si în
starea de veghe.
Semnele din vis evolueaza ca si noi, sunt în continua schimbare. Ele sunt
o reflexie directa a transformarii noastre. Cu ajutorul jurnalului acest
proces evolutiv va fi mult mai vizibil si mai usor de remarcat.
Identificarea semnelor din vis are un rol crucial în procesul visarii
lucide. Aceste semne ne indica faptul ca visam, si ne putem antrena sa le
observam în timp ce visam, aceasta actiune fiind trambulina spre starea
de luciditate în vis.
Pasul 5: Extinderea constientei la starea de veghe
De fapt, întregul proces al visarii lucide se bazeaza pe extinderea
constientei în toate starile de constiinta. Cu cât suntem mai constienti
în stare de veghe, cu atât mai constienti vom fi si în vis.
Nivelele de constiinta ale oamenilor sunt foarte diferita, mergând de la
a trai întreaga viata ca pe un vis pâna la a fi constient de cel mai
marunt gest. Constientizarea tot mai profunda asupra a ceea ce nise
petrece survine în urma unui proces de auto‐observare permanenta. Este
indicat sa ne întrebam chiar si în starea de veghe “Este acesta un vis?”;
la fel, în starea de vis vom deveni constienti ca visam întrebându‐ne
daca visam.
Cât de constienti suntem de clipa prezenta? Nu vi s‐a întâmplat adeseori
sa ascultati radoiul dar sa nu puteti apoi spune ce s‐a transmis, sa
uitati unde ati pus cheile (dintr‐un gest reflex) sau sa conduceti pâna
într‐un loc si apoi sa nu va mai amintiti drumul pâna acolo? Momente de
extragere din prezent ca acestea sunt rezultatul unei slabe focalizari a
mintii, ce poate fi distrasa foarte usor de fluxul gândurilor care ne
poarta, la discretie, fie în trecut fie în viitor. A deveni constienti de
gândurile noastre si de schemele mentale, a le observa din exterior, este
la fel de important ca si procesul de identificare a semnelor din vis.
Urmareste sa fii constient de miscarile mintii ca si cum ai fi un
trecator (observator) care priveste detasat cum vin si se duc gândurile.
Cu cât poti mentine mai mult aceasta stare, cu atât mai bine. Totusi nu
este asa de simplu cum ar parea la prima vedere. Nu suntem obisnuiti sa
fim constienti, dar acest obicei se poate schimba. De exemplu, practica
meditatiei este o metoda excelenta de a deveni mai constienti.
Studiile realizate de Jayne I. Gackenbach, un remarcabil cercetaror în
domeniul viselor lucide, arata o directa corelatie între meditatie si
visarea lucida. Pentru cei care mediteaza probabilitatea de a avea vise
lucide este mai mare decât pentru cei care nu practica meditatia. Atât
cei care mediteaza cât si visatorii lucizi sunt constienti de gândurile
lor si de procesele interne, afirma el în lucrarea sa “Dreamtime”. Multe
din principiile meditatiei au o influenta directa asupra procesului
visarii lucide. Prin meditatie se pot induce stari foarte profunde de
relaxare, extrem de favorabile inducerii viselor lucide. Scopul
majoritatii tehnicilor meditative este linistirea mintii si stoparea
dialogului interior al acesteia. Meditatia dezvolta de asemenea
atitudinea de observator, martor constient si detasat, capacitate
deosebit de necesara inducerii viselor lucide.
Pentru a învata cum sa visam lucid, trebuie sa fim capabili sa facem
diferenta între realitate si vis. Pentru aceasta vom face verificari în
timpul starii de veghe, pentru a ne obisnui apoi sa le facem spontan si
atunci când visam. Putem sa fixam ceasul sa sune la fiecare jumatate de
ora pentru a ne reaminti sa facem “verificarea asupra realitatii”.
Partea cea mai simpla este sa ne întrebam daca visam. Mai greu va fi sa
ne dam seama daca visam sau nu. O idee ar fi sa observam aspectele
stranii care apar. Dar, din anumite motive, suntem mai putini analitici
în vis fata de detaliile discordante (cum ar fi un elefant într‐un
sezlong), de aceea va fi necesar sa realizam mai multe asfel de
verificari.
Acestea sunt câteva din cele mai utilizate teste ale realitatii:
1. Testul bunul simt: Examineaza împrejurimile pentur a detecta aspectele
ilogice. Întreba‐te daca s‐ar putea petrece în viata ta obisnuita. Cauta
inconsistentele. Te afli într‐un loc unde n‐ai mai fost? Esti cu oameni
din alta parte a planetei? Este un elefant la tine în bucatarie? Acesta
este genul de întrebari care pot genera scânteia luciditatii.
2. Testul citirii: Uita‐te în jur si cauta ceva de citit. Citeste, apoi
priveste în alta parte si reciteste. Fa asta de mai multe ori. Daca
visezi, textul sau numerele se vor schimba dupa câteva priviri.
3. Testul zborului sau al levitatiei: Încearca sa zbori. Daca nu poti,
încearca sa levitezi sau sa te ridici usor de la sol. Daca zbori sau
levitezi, te afli deja în vis. Sau nu?
4. Testul aprinderii luminii: Gaseste un întrerupator si aprinde‐l si
închide‐l de mai multe ori. Daca nu functioneaza corect atunci sunt sanse
sa fii în vis.
5. Testul memoriei: Remeoreaza de unde ai venit si ceea ce faceai. Mergi
înapoi pe firul gândurilorcât de mult posibil; probabil vei sesiza
inconsistente în amintirile tale. Daca sesizezi elemente ilogice pe care
le‐ai trecut cu vederea, sau amnezii partiale care te împiedica sa‐ti
amintesti cu acuratete, poti fii sigur ca visezi.
6. Testul oglinzii: Gaseste o oglinda si, în timp ce te privesti în ea,
întreaba‐te daca visezi. Poti fi uimit de înfatisarea ta: mai tânar, mai
batrân, coafura si culoarea parului diferite, sau poti fi cu totul
altcineva.
7. Testul autoobservarii: Uita‐te la tine. Examineaza‐ti mâinile,
picioarele, hainele. Îti vei da seama imediat ca visezi, daca porti haine
care nu sunt ale tale.
8. Testul trecerii prin materie: Încearca sa‐ti treci degetul prin ceva
solid, perete, usa sau geam. la început nu o sa mearga, dar apoi, daca
vei fi convins ca poti, vei reusi. Atunci poti fi sigur ca visezi. Astfel
te poti convinge în ce masura credinta îti influenteaza experienta.
9. Testul gravitatiei: Gaseste ceva ce poate fi aruncat în aer si
prinde‐l cu atentie. Arunca‐l pe toate partile; daca nu asculta legile
gravitatiei, ai toate motivele sa fii convins ca visezi.
10. Întrebarea asupra personajelor din vis: Acesta nu este cel mai bun
test de facut când suntem în stare de veghe, dar poate functiona când
visam. În “realitate”, daca îi întrebi pe cei din jur daca visezi, te vor
acuza ca esti bolnav sau nebun. Personajele din vis însa vor nega ca este
un vis, fara a te întreba despre sanatatea ta mintala, iar în unele
cazuri nu vor întelege ce le spui si te vor ignora total. Rareori cineva
din vis va admite ca acela este un vis.
Aceste teste trebui facute cât mai des în starea de veghe. Cu cât se vor
incorpora în rutina zilnica mai rpede, cu atât mai curând ele vor aparea
si în vis. Dezvoltându‐ti starea de constienta vei constata ca aceasta ,
împreuna cu intentia, alcatuiesc pasaportul pentru calatoria constienta
în reagtul viselor.
Pasul 6: Corelarea constientei cu visele
Pasul final consta în a combina ceea ce ai învatat despre vise cu ceea ce
ai învatat despre constiinta. Trebuie sa unifici testele de realitate cu
semnele din vis, astfel încât ori de câte ori întâlnesti unul din semne,
sa realizezi un test de realitate. Daca visezi cel mai adesea clase de
scoala sau plaji sau masini rapide, imediat ce le întâlnesti în vis vei
fi programat sa faci un test de realitate. Astfel vei deveni constient ca
visezi.
Dupa cum se poate constata, acesti sase pasi sunt intercorelati si
alcatuiesc un proces complet. Toate tehnicile si metodele de inducere a
viselor lucide se bazeaza pe acest proces. Ei trebuie exersati cu
rabdare, pâna ce ne vor impregna subconstientul. Urmând acesti sase pasi,
vei avea în mod inevitabil vise lucide. Iar reusita finala va fi atunci
când vei putea spune: “Da, sunt constient ca visez!”