Încă de la începutul cărții, autorul de precizează faptul că, fiind scrisă în engleză la

început, cartea se adresează unui cititor de limbă engleză, majoritatea exemplelor fiind luate
din scriitori englezi, excepție făcând ultimul capitol despre Mateiu. I. Caragiale.

În primul capitol al cărții, Matei Călinescu ne oferă modele de lectură, citând scriitori
străini printre care Jorge Luis Borges. Cu acest autor își începe Matei Calinescu eseul despre
recitire, explicând că această decizie nu ar trebui să surprindă deoarece Borges a vorbit
deseori despre pasiunea sa pentru relectură, a devenit celebru ca autor de texte perfect clare
dar într-un „tempo lent, dictat de intertextualitatea lor bogată, plină de jocuri asociative,
adesori oblice – și totodată captivante: texte nu doar bântuite de alte texte, ci care obsedează
la rândul lor, chemând cititorul să le reviziteze într-o reînoită căutare a sensurilor ascunse,
chinuitor de evazive.”1 Unul dintre textele cele mai însemnate ale acestui autor, text pe care
Matei Călinescu îl ia drept exemplu, este El Aleph. Titlul operei numește o singură literă,
Aleph, prima din alfabetul ebraic, care, în tradiția Cabalei, reprezintă infinitatea divinității. La
o primă lectură, El Aleph dezvăluie o intrigă relativ simplă care, spre sfârșit, culminează cu o
viziune fantastică a unui Aleph (o mică și strălucitoare sferă microcosmică reflectând întregul
univers, văzut din toate unghiurile posibile), în subsolul unui imobil din Buenos Aires, la
sfârșitul lunii octombrie 1941. La o primă lectură, cititorul va încerca să dea un sens textului,
să înțeleagă firul narativ, să culeagă faptele esențiale. Un rezumat foarte scrut al operei, la
nivelul primar al lui „ce se întâmplă” este următorul:

Un narator la persoana întâi, care mai târziu își declină el însuși identitatea ca fiind
„Borges” (folosim ghilimelele pentru a-l deosebi de autorul real al operei) relatează că după
moartea lui Beatriz Viterbo îți făcuse un obicei de a merge în vizită pe strada Garay în fiecare
zi de 30 aprilie, aniversarea zilei de naștere a femeii. Se înțelege că „Borges” fusese
îndrăgostit de Beatriz, dar se pare că aceasta nu îi împărtășise sentimentele. În cei 12 ani în
care a mers la locuința acesteia (perioada 1929-1941), „Borges” l-a vizitat pe varul primar al
lui Beatriz, Carlos Argentino Daneri. Acesta aduce un elogiu omului modern și tehnologiei
moderne, după care își prezintă marele său proiect, un poiem intitulat Pământul. Două
săptpmâni după 30 aprilie 1941, Daneri îl invită pe narator la noul bar-salon inaugurat de
proprietarii casei sale Zunino și Zungari. După ce îi mai citește câteva fragmente dintr-un
„talmeș-balmeș pendant” al poemului său, Daneri îl roagă pe narator să pună cuvânt la un
literat cu reputație, Alvaro Melián Lafinur pentru a-i face o prefață poemului său. În luna
octombrie, Daneri îl sună pe narator foarte agitat pentru că patronii doreau să dămâme
locuința pentru a-și extinde localul lor. Acesta dorea să acționeze în instanță prin intermediul
avocatului Zunnii pentru că în pivnița imobilului se afla un Aleph (un „punct din spațiu care
conține toate celelalte puncte”) și că fără acesta va fi imposibil să termie poemul. Daneri vrea
sa îi arate Aleph-ul iar „Borges” acceptă să coboare în pivnița casei, deși îi era frică să nu fie
ucis în bezna beciului de mintea bolnavă a lui Daneri. Acolo, „Borges” vede Aleph-ul dar,
pentru că a descoperit și niște scrisori obscene ale lui Beatriz destinate lui Daneri, afirmă că
acesta este bolnav și neagă că ar fi văzut ceva. Deși neagă existanța Aleph-ului, acesta este
descris de Borges în modul următor:

1
M. Calinescu, Op. Cit., p.17.
„Diametrul Aleph-ului este de vreo doi-trei centimetri, dar întreg spațiul cosmic se află aici,
fără ca mărimea să-i fie micșorată. Orice lucru (fața oglinzii să zicem) era un infinit dw
lucruri