HOTĂRÂREA CURȚII

20 februarie 1979(1)

„Măsuri cu efect echivalent restricțiilor cantitative”

''Cassis de Dijon''

În cauza 120/78,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții în temeiul
articolului 177 din Tratatul CEE de Hessisches Finanzgericht, în litigiul aflat pe rolul acestei
instanțe între

Rewe-Zentral AG, cu sediul în Köln,

și

Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Administrația Federală a Monopolului

Alcoolului),

cu privire la interpretarea articolelor 30 și 37 din Tratatul CEE, prin raportare la articolul 100
alineatul 3 din Legea germană privind monopolul alcoolului,

CURTEA,

compusă din domnii H. Kutscher, președinte, J. Mertens de Wilmars și Mackenzie Stuart,

președinți de cameră, A. M. Donner, P. Pescatore, M. Sørensen, A. O’Keeffe, G. Bosco și A.
Touffait, judecători,

avocat general: domnul F. Capotorti,

grefier: domnul A. Van Houtte,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Având în vedere că, prin Ordonanța din 28 aprilie 1978, primită la Curte la 22 mai 1978,
Hessisches Finanzgericht (Tribunalul Financiar al Landului Hessa) a adresat, în temeiul
articolului 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare cu privire la interpretarea articolelor
30 și 37 din Tratatul CEE, în vederea aprecierii compatibilității cu dreptul comunitar a unei
dispoziții din reglementarea germană privitoare la comercializarea băuturilor spirtoase care
stabilește o concentrație alcoolică minimă pentru diverse categorii de produse alcoolizate;
2 având în vedere că din ordonanța de trimitere rezultă că reclamanta din acțiunea principală
intenționează să importe un lot de „Cassis de Dijon” originar din Franța, în vederea
comercializării în Republica Federală Germania;

că reclamanta s-a adresat Administrației Federale a Monopolului Alcoolului

(Bundesmonopolverwaltung) pentru a obține autorizația de import al produsului respectiv, iar
aceasta i-a adus la cunoștință că produsul nu are calitățile necesare pentru a fi comercializat în
Republica Federală Germania, din cauza tăriei alcoolice insuficiente a acestuia;

3 că această luare de poziție a Administrației se întemeiază pe articolul 100 din

„Branntweinmonopolgesetz” și pe reglementările adoptate de Administrația Monopolului în
temeiul acestei dispoziții, care au ca efect stabilirea conținutului minim de alcool pentru anumite
categorii de lichioruri și pentru alte băuturi alcoolizate (Verordnung über den
Mindestweingeistgehalt von Trinkbranntweinen din 28 februarie 1958, Bundesanzeiger nr. 48 din
11 martie 1958);

că din dispozițiile citate rezultă că, în cazul comercializării de lichioruri de fructe, precum
„Cassis de Dijon”, există cerința ca acestea să aibă un conținut minim de alcool de 25 %, în timp
ce tăria alcoolică a produsului respectiv, comercializat liber ca atare în Franța, se situează între
15 % și 20 %;

4 că, potrivit reclamantei, stabilirea, prin reglementările germane, a unui conținut minim de alcool
are drept consecință faptul că produse alcoolizate cunoscute, originare din alte state membre ale
Comunității, nu pot fi valorificate în Republica Federală Germania și că această dispoziție
constituie, așadar, un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre,
depășind cadrul reglementărilor comerciale rezervate acestora;

că, în opinia acesteia, este vorba despre o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la
import, contrară articolului 30 din Tratatul CEE;

că, fiind vorba, în plus, de o măsură adoptată în cadrul gestionării monopolului alcoolului,
reclamanta consideră că se încalcă totodată articolul 37, în temeiul căruia statele membre
adaptează treptat monopolurile naționale cu caracter comercial astfel încât, la încheierea
perioadei de tranziție, să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanții statelor
membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere;

5 că pentru a soluționa acest litigiu, Hessisches Finanzgericht a adresat două întrebări, după cum
urmează:

a) Noțiunea de măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative la import în sensul

articolului 30 din Tratatul CEE trebuie interpretată în sensul că aceasta este incidentă și în
cazul stabilirii unui conținut minim de alcool pentru băuturile alcoolizate destinate
consumului uman, prevăzut prin Legea germană privind monopolul alcoolului, care are ca
efect împiedicarea punerii în circulație în Republica Federală Germania a unor produse
tradiționale din celelalte state membre al căror conținut de alcool este inferior limitei
stabilite?

b) Stabilirea unui astfel de conținut minim de alcool intră în sfera noțiunii de discriminare
între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere
în sensul articolului 37 din Tratatul CEE?
6 având în vedere că instanța națională urmărește astfel să obțină elemente de interpretare care să
permită să se aprecieze dacă cerința unui conținut minim de alcool ar putea să intre fie sub
incidența interdicției tuturor măsurilor cu efect echivalent unor restricții cantitative în
schimburile între statele membre, prevăzută la articolul 30 din tratat, fie sub incidența interdicției
oricăror discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și
de desfacere, în sensul articolului 37;

7 că trebuie să se menționeze, în această privință, că articolul 37 este o dispoziție specifică

monopolurilor naționale cu caracter comercial;

că această dispoziție nu are, așadar, relevanță prin raportare la dispoziții naționale care nu privesc
exercitarea de către un monopol public a funcției sale specifice – și anume dreptul său de
exclusivitate –, ci se referă, într-un mod general, la producerea și la comercializarea băuturilor
alcoolizate, indiferent dacă acestea aparțin sau nu aparțin monopolului respectiv;

că, în aceste condiții, impactul măsurii la care se referă instanța națională asupra schimburilor
intracomunitare trebuie să fie examinat numai în raport cu cerințele care decurg din articolul 30,
menționat în cadrul primei întrebări;

8 având în vedere că, în lipsa unei reglementări comune a producției și a comercializării alcoolului
– până în prezent, Consiliul nu a dat curs unei propuneri de regulament prezentate de către
Comisie la 7 decembrie 1976 (JO C 309, p. 2) –, revine statelor membre sarcina de a reglementa,
fiecare pe teritoriul său, toate aspectele care privesc producția și comercializarea alcoolului și a
băuturilor spirtoase;

că obstacolele în calea circulației intracomunitare care rezultă din disparitățile legislațiilor

naționale privitoare la comercializarea produselor respective trebuie să fie acceptate în măsura în
care aceste prevederi pot fi recunoscute ca necesare pentru respectarea cerințelor imperative
legate în special de eficiența controalelor fiscale, de protecția sănătății publice, de corectitudinea
tranzacțiilor comerciale și de protecția consumatorilor;

9 având în vedere că guvernul Republicii Federale Germania, intervenient în procedură, a expus

diverse argumente care, în opinia acestuia, ar justifica aplicarea unor dispoziții referitoare la
conținutul minim de alcool din băuturile spirtoase, invocând considerații legate, pe de o parte, de
protecția sănătății publice și, pe de altă parte, de protecția consumatorilor împotriva practicilor
comerciale neloiale;

10 având în vedere că, în ceea ce privește protecția sănătății publice, guvernul german afirmă că
stabilirea conținutului minim de alcool prin legislația națională ar avea rolul de a evita
proliferarea exagerată de băuturi spirtoase pe piața națională, în special de băuturi spirtoase cu
conținut moderat de alcool, având în vedere că astfel de produse pot, în opinia sa, să inducă mai
ușor dependența decât băuturile cu tărie alcoolică mai ridicată;

11 având în vedere că astfel de considerații nu sunt decisive, de vreme ce consumatorul poate să își
procure de pe piață o gamă foarte variată de produse slab sau mediu alcoolizate și că, în plus, o
mare parte a băuturilor alcoolizate cu o tărie alcoolică ridicată, comercializate în mod liber pe
piața germană, sunt consumate în mod curent sub formă diluată;

12 având în vedere că guvernul german susține de asemenea că stabilirea unei limite inferioare a
tăriei alcoolice pentru anumite lichioruri ar urmări să protejeze consumatorul împotriva
practicilor neloiale ale unor producători sau distribuitori de băuturi spirtoase;
 că această argumentație se întemeiază pe considerația că reducerea tăriei alcoolice ar asigura un
avantaj concurențial față de băuturile cu tărie alcoolică mai ridicată, dat fiind că alcoolul
constituie în mod evident elementul cel mai costisitor din compoziția băuturilor, din cauza
sarcinii fiscale considerabile la care este supus;

că, în plus, în opinia guvernului german, a admite libera circulație a produselor alcoolizate atât
timp cât acestea corespund, în ceea ce privește conținutul de alcool, normelor țării de producție
ar avea ca efect să impună în Comunitate, ca standard comun, cel mai redus conținut de alcool
admis în oricare dintre statele membre și chiar ca toate prevederile în materie să devină
inoperante, din moment ce reglementarea din mai multe state membre nu ar prevedea nicio limită
inferioară de acest gen;

13 având în vedere că, astfel cum a subliniat în mod temeinic Comisia, stabilirea unor valori limită
în ceea ce privește concentrația alcoolică a băuturilor poate determina standardizarea produselor
comercializate și a denumirilor lor, în interesul unei mai mari transparențe a tranzacțiilor
comerciale și a ofertelor către public;

că nu se poate totuși ajunge la concluzia că stabilirea imperativă a unei concentrații alcoolice

minime constituie o garanție esențială a corectitudinii tranzacțiilor comerciale, atât timp cât este
ușor să se asigure o informare convenabilă a cumpărătorului prin cerința ca pe ambalajul
produselor să figureze o indicație a provenienței și a tăriei alcoolice a acestora;

14 având în vedere că din cele de mai sus rezultă că prevederile privind conținutul minim de alcool
al băuturilor spirtoase nu urmăresc un obiectiv de interes general de natură să primeze față de
cerințele liberei circulații a mărfurilor, care constituie una dintre normele fundamentale ale
Comunității;

că efectul practic al prevederilor de acest fel constă în principal în a asigura un avantaj pentru
băuturile spirtoase cu un conținut ridicat de alcool, îndepărtând de pe piața națională produsele
din alte state membre care nu corespund acestei specificații;

că rezultă astfel că cerința unilaterală, impusă prin reglementarea unui stat membru, a unui
conținut minim de alcool pentru comercializarea de băuturi spirtoase constituie un obstacol în
calea schimburilor incompatibil cu dispozițiile articolului 30 din tratat;

că nu există, așadar, niciun motiv valabil pentru a împiedica faptul ca băuturile alcoolizate, cu
condiția ca acestea să fie produse și comercializate în mod legal în unul dintre statele membre, să
fie introduse în orice alt stat membru fără ca valorificarea acestor produse să poată face obiectul
unei interdicții legale de comercializare a băuturilor cu o concentrație alcoolică inferioară limitei
stabilite prin reglementarea națională;

15 că, în consecință, este necesar să se răspundă la prima întrebare că noțiunea „măsuri cu efect
echivalent unor restricții cantitative la import”, prevăzută la articolul 30 din tratat, trebuie
înțeleasă în sensul că, în cazul importului de băuturi alcoolizate produse și comercializate în mod
legal într-un alt stat membru, în sfera de aplicare a interdicției prevăzute în această dispoziție
intră de asemenea stabilirea, prin legislația unui stat membru, a unui conținut minim de alcool
pentru băuturile spirtoase destinate consumului uman;

Cu privire la cheltuielile de judecată

16 Având în vedere că, în ceea ce privește cheltuielile efectuate de guvernul Regatului Danemarcei,
de guvernul Republicii Federale Germania și de Comisia Comunităților Europene, care au
prezentat observații Curții, acestea nu pot face obiectul unei rambursări;

că, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la
Hessisches Finanzgericht, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de
judecată;

pentru aceste motive,

CURTEA,

pronunțându-se cu privire la întrebările care i-au fost adresate de Hessisches Finanzgericht prin
Ordonanța din 28 aprilie 1978, hotărăște:

Noțiunea „măsuri cu efect echivalent unor restricții cantitative la import”, prevăzută la

articolul 30 din Tratatul CEE, trebuie înțeleasă în sensul că, în cazul importului de băuturi
alcoolizate produse și comercializate în mod legal într-un alt stat membru, în sfera de
aplicare a interdicției prevăzute în această dispoziție intră de asemenea stabilirea, prin
legislația unui stat membru, a unui conținut minim de alcool pentru băuturile spirtoase
destinate consumului uman.

Kutscher Mertens de Wilmars Mackenzie Stuart

Donner Pescatore Sørensen

O’Keeffe Bosco Touffait

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 februarie 1979.

Grefier Președinte
A. Van Houtte H. Kutscher

1 Limba de procedură: germana.