INDRUMAR de EFICIENTA ENERGETICA pentru CLADIRI - II

3.4.1 Poluarea directă a clădirilor asupra mediului ambiant

Poluarea este numită directă atunci când sursa de poluare este legată direct de
activităţi desfăşurate în clădire sau în imediata ei apropiere, sau de funcţionarea unor
instalaţii cu care clădirea este dotată pentru a i se asigura funcţionalitatea. De exemplu,
evacuarea apei de canalizare, a gunoiului menajer sau rezultat din diverse alte activităţi,
evacuarea gazelor de ardere de la instalaţiile de încălzire, eliberarea vaporilor de freoni
scăpaţi din instalaţiile de condiţionare sau frigorifice, precum şi energia termică pierdută
către mediul exterior, toate reprezintă surse de poluare a mediului înconjurător natural.

Poluarea directă se poate clasifica în poluare externă, când afectat este macro-
climatul exterior şi internă, atunci când se afectează micro-climatul interior clădirii.
Poluarea directă externă are următoarele componente:
Produşi de ardere solizi şi gazoşi: constau din particule de cenuşă şi nearse mecanice
(care se depun pe sol sau sunt inspirate de vieţuitoare) şi/sau gaze cu efect poluant
(CO2, CO, SOx, NOx). Cu cât sistemele de încălzire se bazează pe combustia locală (şi
in special a combustibilului inferior) în dauna producerii centralizate a energiei
termice, cu atât mai mult este mai dificilă purificarea gazelor de ardere.
Ape uzate de canalizare, conţinând produse organice naturale şi chimice, în
concentraţii mai mari sau mai mici. De regulă, aceste ape sunt trecute prin staţia de
ape reziduale a localităţii, rezultând ape curate ce reintră în circuitul natural şi
nămoluri de canalizare. Acestea din urmă pot fi folosite fie la îmbogăţirea solurilor
sărace, fie arse în incineratoare cu recuperare de energie.
Căldură pierdută de clădire, prin pereţi sau reflectată de către aceştia, prin aerul cald
schimbat de clădire cu mediul ambiant sau prin gazele de ardere fierbinţi evacuate. În
aglomerările urbane această căldură contribuie la creşterea temperaturii exterioare a
localităţii cu 1-5 C faţă de mediul natural din proximitate.
Materiale de construcţie rezultate din modernizări şi reabilitări ale clădirii. De aceea
este de preferat folosirea materialelor cu un grad înalt de reciclare, astfel încât povara
asupra destinaţiei finale a deşeurilor (de obicei groapa de gunoi) să fie cât mai
coborâtă.
Freoni din instalaţiile frigorifice şi de climatizare, care sunt inamicul numărul unu al
păturii de ozon ce protejează planeta de radiaţiile ultraviolete.

Poluarea directă internă este cauzată de:

Materiale de construcţie emitente de substanţe chimice, cum ar fi formaldehida,
solvenţii şi compuşii organici volatili. Ele se găsesc în vopsele, linoleum şi chiar în
izolaţie. Din cauza lor apare sindromul de boală cauzată de clădiri. Se recomandă
folosirea unor materiale cu grad redus de materii volatile şi reactivitate scăzută. Un
mare pericol îl reprezintă azbestul, care este cancerigen.

Covoare şi mochete vopsite şi tratate chimic, ce se pot constitui în surse de compuşi

chimici dăunători. De asemenea, în fibrele lor se fixează ceilalţi poluanţi, de regulă
 particulele de praf. Se recomandă curăţirea şi aerisirea periodică a covoarelor, pentru
reducerea concentraţiilor poluante.

3.4.2 Poluarea indirectă a clădirilor asupra mediului ambiant

Prin serviciile pe care le oferă ocupanţilor, clădirile sunt consumatoare de energie

electrică, care este produsă în centrale electrice. Acestea exercită o presiune mare asupra
mediului înconjurător, atât prin consumul de combustibil şi apă, cât şi prin deversarea în
mediu a noxelor din gazele de ardere şi a căldurii reziduale din apa de răcire.

Astfel, prin tehnologiile de producere a energiei electrice din combustibili fosili,

rezultă noxe gazoase şi solide. Prin arderea combustibililor clasici se dezvoltă căldură,
apărând compuşi nedoriţi, precum dioxidul de carbon, oxizii de sulf şi azot, particulele.

Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră, responsabil de încălzirea

globală a atmosferei. Conform BRE (Marea Britanie), emisiile de CO2 rezultate din
diverse soluţii de încălzire a clădirilor sunt centralizate în Tabelul 3.8.
Tabelul 3.8

Cantitatea de CO2 emisă în funcţie de soluţia de încălzire

Tipul încălzirii
Mil. kg CO2/PJ kgCO2/kwh
88 0,31
cărbune
petrol 80 0,29
gaz natural 58 0,21
electrică 199 0,72

Notă: 1PJ=1015 J.

O altă agenţie de conservare a energiei (EPA – SUA) precizează cantităţile medii

de noxe care sunt generate în producţia de energie electrică din SUA ţinând cont de toate
filierele de producţie (combustibili fosili, nuclear, hidro). Acestea se află prezentate în
Tabelul 3.9.
Tabelul 3.9

Emisiile rezultate din producţia de energie electrică

Emisia
kg/kwh
0,687
CO2
SOx 0,0058
 NOx 0,0025

Oxizii de sulf (SO2 şi SO3) rezultaţi din arderea cărbunelui şi păcurii cu sulf se
combină cu vaporii de apă din aer, cu formarea acizilor sulfuric şi sulfuros, răspunzători
de fenomenul de ploaie acidă, care distruge vegetaţia din apropierea locului de emisie.
Prin transportul noxelor de către vânt, poluarea poate deveni transregională sau
transfrontalieră.
Particulele de cenuşă scăpate din instalaţiile de filtrare ale termocentralelor (care
au randamente subunitare) se depun pe sol şi vegetaţie, având o concentraţia maximă la o
distanţă de 7-10 ori mai mare decât înălţimea coşului de fum .
Căldura evacuată la sursa rece a centralelor termoelectrice reprezintă circa 50-55
% din căldura dezvoltată prin arderea combustibilului. De regulă, sursa rece este
reprezentată de apa mărilor şi râurilor (pentru circuitele deschise de răcire) sau de
atmosferă (pentru circuitele închise de răcire ale instalaţiilor de turbine cu abur, sau
pentru turbinele cu gaze de sine stătătoare). Pagube importante se aduc ecosistemelor
acvatice pe timpul verii, atunci când temperatura apei depăşeşte 30 C. În acel moment,
concentraţia de oxigen din apă scade, iar fauna şi flora perenă dispar, făcând loc unor alge
ce se dezvoltă în aceste condiţii.

Producţia de energie electrică din combustibili fosili reduce resursele energetice

disponibile în viitor. Cum ponderea energiei electrice produse în termocentrale este mare
în lume, rezultă că orice măsură de economisire a energiei acordă generaţiilor viitoare
şansa utilizării resurselor energetice la randamente mai ridicate decât o permit
tehnologiile actuale.
Politica actuală a României urmăreşte insistent protecţia mediului ecologic.
Legislaţia actuală prevede valorile limită prezentate în Tabelul 3.10 (OG 592/oct. 2002)

Tabelul 3.10

Praguri de calitate a aerului ambiant ce trebuie atinse

până la 1 ian. 2007

Elementul poluant Valoarea limită anuală Praguri de alertă
pentru 1-3 h
SO2 20 g/m3 500 g/m3
NO2, NOx 40 g/m350% 400 g/m3
Pulberi în suspensie 40 g/m350%
(PM10)
CO 10 mg/m360%
ozon 240 g/m3-
INVESTIGAREA CLĂDIRII

4.1 EVALUAREA NIVELULUI DE PROTECTIE TERMICA A CLADIRII

EXISTENTE. METODE DE INVESTIGARE

In cadrul evaluarii nivelului de protectie termica a cladirilor existente (care este de

dorit sa fie facuta concomitent cu evaluarea nivelului de protectie acustica si cu evaluarea
gradului de siguranta a structurii de rezistenta la actiunea seismica, precum si cu
analizarea instalatiilor aferente), se disting trei faze principale:

Investigarea cladirii;

Determinarea peformantelor cladirii;

Concluzii asupra evaluarii – intocmirea raportului de expertiza.

Investigarea cladirii cuprinde actiunile care furnizeaza date ce stau la baza

evaluarii calitative, evaluarii pe baza de determinari experimentale si evaluarii prin
aplicarea unor metode de calcul. Acestea sunt:
 Analiza documentatiei care a stat la baza executiei cladirii pentru a se controla
corespondenta cu aceasta; in lipsa acesteia se vor efectua relevee.

Analiza vizuala a starii cladirii, prin inspectie sistematica si completa la fata locului,
evidentiind deteriorarile, degradarile (condens, mucegai, igrasie, infiltratii de apa
patarea straturilor de finisaj), zonele cu infiltratii de aer, fisurile si modificarile
intervenite, precum si aprecierea cauzelor care le-au determinat. Daca este cazul se
vor intocmi relevee ale degradarilor si fisurilor importante. Analiza vizuala a starii
cladirii se va face cu obtinerea acordului prealabil al locatarilor si cu echipament
corespunzator (lupa, lanterna, aparat foto, camera video, ruleta, echer, bula de nivel si
fir cu plumb, ciocan, cutit etc.). Se va urmari detectarea urmatoarelor aspecte :

observarea zonelor cu modificari fata de proiect sau cu deteriorari, defectiuni;

identificarea zonelor afectate de condens sau mucegai;

existenta infiltratiilor;

detectarea neetanseitatilor la tamplarie;

starea trotuarului, a soclului, a subsolului.

Analiza elementelor caracteristice privind amplasarea cladirii in mediul construit

(zona climatica de iarna si de vara, orientare in raport cu punctele cardinale,
vecinatati si gradul de umbrire sau insorire rezultat, zona eoliana si altitudinea
amplasamentului, directia si viteza vanturilor predominante si gradul de adapostire in
functie de densitatea si inaltimea cladirilor invecinate etc.).

Identificarea solutiilor utilizate pentru alcatuirea elementelor de constructie

componente ale anvelopei cladirii.

Efectuarea unor sondaje pentru identificarea unor straturi si a starii acestora,

prelevarea de probe din elementele de constructie; efectuarea de termograme.

Intocmirea, distribuirea si colectarea unor chestionare cu intrebari pentru locatari,

privind exploatarea constructiei, confortul resimtit si costul energiei pentru incalzire
stabilit pe baza facturilor platite.

Determinarea performantelor termotehnice ale cladirii, se face prin metode de

evaluare care utilizeaza rezultatele obtinute prin investigarea cladirii si aplica
prevederilor normativelor tehnice in vigoare. De la caz la caz se recomanda utilizarea
combinata a acestor metode.

Evaluarea calitativa se face pe baza observatiilor rezultate din investigarea prin:

 Examinarea planselor din proiectul de executie sau a releveelor;

Examinarea consemnarilor facute cu ocazia investigarii vizuale a cladirii;

Examinarea raspunsurilor locatarilor la ancheta realizata pe baza de chestionare.

Ea se refera la toate elementele de constructie care alcatuiesc anvelopa cladirii, la

detaliile acestora, la cladirea in ansamblu si la conditiile de confort interior constatate de
locatari in timp.
Evaluarea pe baza de determinari experimentale se face prin analizarea rezultatelor
obtinute in urma masuratorilor nedistructive in situ (ex: determinarea umiditatii
materialelor cu ajutorul umidometrelor electrice, determinarea unor parametrii
definitorii ai confortului interior, temperaturi exterioare si interioare, viteza vantului
in timpul iernii, aplicarea metodei termografiei in infrarosu, determinarea
permeabilitatii la aer prin metoda presurizarii si depresurizarii sau prin metoda
gazului trasor), fie prin masuratori de laborator pe probe prelevate din elementele de
anvelopa (ex: determinarea umiditatii, densitatii si gradului de degradare a
materialelor, sau a coeficientilor de conductivitate termica a unor materiale prelevate).

Evaluarea prin calcul se face utilizand pe de o parte prevederile din standardele in

vigoare la data proiectarii cladirii si pe de alta parte prevederile din standardele in
vigoare la data efectuarii expertizei. Etapele sunt urmatoarele :

Se stabilesc sau/si se calculeaza caracteristicile geometrice precum perimetrul cladirii

si al etajelor; aria desfasurata a cladirii si a etajelor, a apartamentelor; inaltimea
cladirii, etajului; raportul intre aria anvelopei si volumul cladirii; gradul de vitrare.

Se calculeaza performantele higrotermice ale cladirii. Parametrii termotehnici pot fi

determinati cu una sau mai multe metode de calcul, prevazute in normativele
termotehnice si vor fi explicati, interpretati si comparati cu datele obtinute prin
celelalte metode. Se intocmeste un breviar de calcul.

Concluziile asupra evaluării sunt consemnate in cadrul unui raport de expertiză

cuprinzand pe langă memoriul tehnic (insotit si de piese desenate) care descrie toate
etapele analizate anterior, mai multe tabele de sinteza sau fise de analiza, cu ajutorul
carora se stabileste decalajul, exprimat valoric sau procentual intre parametrii
termotehnici ai cladirii existente si cei normati pentru cladirile noi. Raportul de expertiza
va cuprinde si propuneri de interventie in vederea ameliorarii situatiei existente.
Stabilirea solutiilor de imbunatatire a protectiei termice se va face numai dupa ce s-a
stabilit capacitatea portanta a structurii de rezistenta la sarcini orizontale si verticale, incat
structura sa poata prelua sarcinile suplimentare ce apar in urma modernizarii sau
schimbarii functiunii spatiilor.
4.2 VERIFICAREA ANVELOPEI

Verificarea anvelopei urmăreşte analiza principalelor tipuri de degradări apărute

în exploatarea clădirilor. În principal, s-au semnalat următoarele tipuri de degradări:
fenomene de condens interior, care în unele cazuri au condus
la apariţia mucegaiului;
diminuarea în timp a rezistenţei termice a elementelor de
închidere;
infiltraţii de aer;
infiltraţii de apă;
degradarea tencuielilor exterioare.

Cauzele care au condus la apariţia acestor degradări sunt:

cauze de concepţie;
cauze de execuţie;
cauze de exploatare.

Fenomene de condens interior

Fenomenele de condens interior apar pe suprafaţa elementelor de închidere în

cazul în care elementele respective au o rezistenţă specifică la transfer termic
necorespunzătoare condiţiilor de microclimat interior (temperatura şi umiditatea relativă
a aerului interior), care conduce la o temperatură pe suprafaţa interioară a elementelor de
închidere mai mică decât temperatura punctului de rouă.

Cauze de concepţie

Rezistenţa specifică la transfer termic a elementelor de închidere prezintă un

interval de valori foarte mare, fiind în funcţie de concepţia de proiectare şi execuţie a
elementului de închidere. Fenomenele de condens apar mai întâi pe suprafeţele de beton:
stâlpi, grinzi, centuri, buiandrugi (în cazul clădirilor având structura din zidărie portantă
sau din cadre de beton armat cu zidărie de umplutură), sau pe nervurile din beton armat
care asigură legătura între feţele de beton (în cazul clădirilor închise cu panouri mari sau
diafragme turnate în cofraje glisante), după care, în cazul în care nu s-au îmbunătăţit
condiţiile de microclimat interior, fenomenele se pot extinde pe întreaga suprafaţa
interioară. În foarte multe cazuri, pe suprafeţele afectate de condens s-a semnalat apariţia
mucegaiului.

Cauze de execuţie
 În numeroase cazuri, ca urmare a unei execuţii neîngrijite, s-au semnalat punţi
termice de dimensiuni mai mari decât cele prevăzute în proiect datorate:

dimensiunilor mai mari ale stâlpilor, grinzilor, centurilor sau buiandrugilor, în cazul
închiderilor din zidărie;

lăţimilor mai mari decât cele proiectate, în cazul nervurilor din beton armat ale
panourilor mari prefabricate;

omiterii montării termoizolaţiei la îmbinarea dintre panourile mari şi elementele

interioare de compartimentare.

Ca urmare a acestor deficienţe, procentul de punţi termice creşte, scăzând în mod

corespunzător rezistenţa termică a pereţilor exteriori.

Cauze de exploatare

Principala cauză care a condus la fenomenele de condens o constituie

neasigurarea temperaturii aerului interior la valorile standardizate, pe fondul unor
rezistenţe termice reduse.

Dar chiar şi cu aceste rezistenţe termice reduse, nu s-au semnalat fenomene masive de
condens până în anii ’70, în condiţiile în care erau asigurate, în regim permanent,
temperaturi interioare de +20o … +22oC şi umidităţi relative ale aerului interior mai mici
de 60%.

După anii ’70, datorită neasigurării agentului termic la parametrii prescrişi şi a

încălzirii intermitente, temperatura aerului interior a scăzut foarte mult, fiind dese
cazurile în care s-au măsurat temperaturi ale aerului interior mai mici de 120C.

O altă cauză care a condus la amplificarea fenomenelor de condens din procesul

de exploatare a constat în depăşirea umidităţii interioare faţă de cea luată în calcul la
proiectare, care s-a datorat în principal: încălzirii suplimentare a locuinţelor cu flacăra
aragazului, concentrării locatarilor apartamentelor în una - două camere încălzite
suplimentar, reducerii aerisirii încăperilor (în cazul familiilor cu copii mici sau bătrâni),
uscării rufelor încăperilor sau creşterii plantelor de apartamente.

Diminuarea în timp a rezistenţei termice a elementelor de închidere

În decursul timpului, rezistenţa termică a elementelor de închidere se poate diminua.

Diminuarea se datorează în principal următoarelor cauze:
 umezirii materialului termoizolant, situaţie în care aerul din porii materialului a fost
înlocuit cu apa provenită din condensarea vaporilor în structura peretelui;

degradării materialului termoizolant datorită îngheţului apei din porii materialului;

creşterii dimensiunilor dintre plăcile termoizolante datorită contracţiilor în timp ale

materialului termoizolant;

creerii unor zone neizolate la partea superioară a peretelui ca urmare a tasării

materialelor termoizolante de natură fibroasă.

Cauze de concepţie

Acest tip de degradare a apărut la elementele de închidere care nu au avut

prevăzută în structură, pe faţa caldă a termoizolaţiei, o barieră contra vaporilor eficientă -
în cazul pereţilor, respectiv barieră contra vaporilor şi strat de difuzie a vaporilor de apă -
în cazul acoperişurilor-terasă. De asemenea, acest tip de degradare s-a mai semnalat şi la
pereţii care la exterior au fost finisaţi cu un strat impermeabil la vapori (placaje ceramice
glazurate) pe întreaga suprafaţă exterioară a peretelui.

Cauze de execuţie
Diminuarea rezistenţei termice în timp din cauza acumulării de umiditate în
interiorul elementului de închidere sau degradării produse de fenomenele repetate de
îngheţ - dezgheţ, se datorează în principal neasigurării, la execuţie, a continuităţii barierei
contra vaporilor sau comunicării directe a stratului de difuzie cu atmosfera exterioară. O
altă cauză care conduce la diminuarea rezistenţie termice a anvelopei o poate constitui
execuţia defectuoasă, cu rosturi mai mari decât cele admisibile între plăcile
termoizolante, sau folosirea unor plăci termoizolante de natură fibroasă slab liate sau liate
cu un material degradabil în timp.

Cauze de exploatare
Acest tip de degradare se întîlneşte în încăperile cu umidităţi relative interioare
ridicate sau la care elementele de închidere au prezentat fenomene de condens pe
suprafaţa lor interioară.

Infiltraţii de aer

Infiltraţiile de aer se semnalează în zona elementelor de tâmplărie exterioară. Aceste

infiltraţii au ca efect scăderea confortului termic interior, în special în zone din
vecinătatea ferestrelor sau uşilor exterioare şi creşterea consumului de combustibil în
exploatare.

Cauze de concepţie

În majoritatea cazurilor, etanşeitatea tâmplăriei se-a realizat prin profilul tocului şi

cercevelelor, iar etanşeitatea geamurilor prin intermediul chitului de geam sau prin
baghete de lemn. În unele cazuri, în special la tâmplăria metalică, etanşeitatea tâmplăriei
şi a geamurilor s-a realizat prin garnituri de cauciuc. O altă cauză o constituie neetanşarea
cu material termoizolant a spaţiului de aer creat prin diferenţa de dimensiuni între tocul
tâmplăriei şi golul de tâmplărie din elementul de închidere.

Cauze de execuţie

Acest tip de degradări se datorează în principal abaterilor dimensionale mai mari

decât cele admisibile cu care s-au executat elementele de tâmplărie, neasigurării
continuităţii chitului de geam şi a garniturilor de etanşare, executării în pereţi a unor
goluri cu abateri mai mari decât cele admisibile, neexecutării etanşării cu material
termoizolant a spaţiului liber dintre tocul tâmplăriei şi golul din perete.

Cauze de exploatare

Infiltraţiile de aer se datorează în principal degradării lemnului din care este

confecţionată tâmplăria sau îmbătrânirii cordonului de chit sau a garniturilor de etanşare
şi datorită neexecutării corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere.

Infiltraţii de apă

Infiltraţiile de apă apar la elementele de închidere atunci când s-a degradat stratul
impermeabil de protecţie de pe faţa exterioară. Cele mai des întâlnite sunt:

infiltraţiile de apă din acoperiş;

infiltraţiile de apă din subsoluri;

infiltraţiile de apă din rosturile dintre elementele prefabricate de faţadă.

Cauze de concepţie

La acoperiş, infiltraţiile de apă se datorează degradării structurii hidroizolante.

Acest defect apare la acoperişurile la care structura hidrofugă sau strat de protecţie al
hidroizolaţiei nu au fost alese corespunzător. De asemenea, în foarte multe cazuri,
degradarea stratului hidroizolant se datorează incompatibilităţii conlucrării dintre stratul
hidroizolant şi stratul termoizolant pe care acest a fost lipit. Acest fenomen apare în
special în cazul lipirii stratului hidrizolant direct pe stratul de polistiren celular.

Infiltraţiile de apă au apărut şi ca urmare a reducerii numărului de straturi

hidroizolante, eliminării stratului de difuzie, a barierei contra vaporilor sau a protecţiei
hidroizolaţiei, ca urmare a unor măsuri nejustificate de reducere a costurilor şi
consumurilor materiale.

Infiltraţiile de apă din subsoluri s-au datorat neasigurării continuităţii straturilor

hidroizolante orizontale şi verticale, alegerii unei structuri necorespunzătoare sau
ancorării insuficiente a straturilor hidroizolante, în cazul apelor cu presiune.

Cauze de execuţie

Aceste degradări se datorează în principal neasigurării continuităţii straturilor

hidroizolante (petrecerii insuficiente, lipsa straturilor hidroizolante suplimentare la
racordarea elementelor orizontale cu cele verticale), nelipirii uniforme a foliilor de
etanşare, neasigurării continuităţii şi a executării lucrărilor pregătitoare pentru aplicarea
cordonului de chit de etanşare.
Cauze de exploatare

Deteriorarea hidroizolaţiei la acoperişuri se datorează în special circulaţiei sau depozitării

unor obiecte care depăşesc sarcinile admisibile ale structurilor hidroizolante, montării
ulterioare de antene sau captatori solari, etc. Infiltraţiile de apă dintre rosturile panourilor
mari s-au datorat îmbătrânirii foliei din Butarom şi a chitului de etanşare (în cazul
sistemului cu rosturi închise) sau deteriorării profilelor din PVC (în cazul sistemului cu
rosturi deschise).

Degradarea tencuielilor exterioare

Această degradare se manifestă prin desprinderea sau pătarea faţadelor şi este

cauzată de acumularea, în spatele stratului de finisaj exterior, a apei provenite din
condensarea vaporilor de apă care au trecut prin structura peretelui şi care nu au putut fi
evacuaţi în atmosfera exterioară din cauza stratului de finisaj impermeabil la vapori.

Cauze de concepţie

Acest tip de degradări se manifestă la elementele de închidere ale încăperilor cu

umidităţi relative interioare ridicate care nu au fost prevăzute cu bariere contra vaporilor,
la elementele de închidere care au fost afectate de condens sau care au fost finisate la
exterior cu pelicule sau straturi impermeabile la vapori (vopsitorii în ulei, placaje
ceramice glazurate, etc.).
Cauze de execuţie

Pregătirea necorespunzătoare a suportului pe care s-a aplicat finisajul exterior şi,

eventual, execuţia defectuoasă a barieri contra vaporilor, de pe faţa interioară a
elementului de închidere au condus la degradarea tencuielilor exterioare.

Cauze de exploatare

Deteriorarea sistemului de captare a apei pluviale (jgheaburi şi burlane) duce la

deteriorarea în timp a tencuielilor exterioare.

4.3 VERIFICAREA INSTALAŢIILOR CLĂDIRII

Verificarea instalaţiilor clădirii este o parte componentă a expertizei termice şi

energetice şi se efectuează în etapa investigării preliminare a clădirii. In urma acestei
activităţi se întocmeşte o fişă de experiză care va cuprinde principalele elemente necesare
estimării consumurilor energetice ale instalaţiilor clădirii (încălzire, ventilare, apă caldă
menajeră, electrice). Verificarea instalaţiilor presupune următoarele activităţi:

Analiza documentaţiei care a sta la baza execuţiei instalaţiilor (proiectul, care trebuie
să conţină planurile şi schemele instalaţiilor, specificaţiile tehnice ale utilajelor şi
echipamentelor, breviare de calcul, etc.). Pe această bază se pot determina
performanţele energetice ale instalaţiilor “în condiţii de proiect”; totodată, prin
inspectarea instalaţiilor clădirii se pot stabili care sunt modificările apărute în
instalaţii, faţă de proiect şi cum afectează acestea consumurile energetice ale
instalaţiilor şi condiţiile de confort

Analiza documentaţiilor pe baza cărora se realizează exploatarea şi întreţinerea

instalaţiilor: instrucţiuni de funcţionare, programul de întreţinere şi revizii, fişe de
urmărire a funcţionării utilajelor etc.

Cunoaşterea datelor privind ocuparea clădirii (număr de ocupanţi pe perioade, durate

de neocupare sau de ocupare redusă etc.)

Analiza facturilor pentru: consumul de energie (energie termică, energie electrică),

consumul de combustibil, consumul de apă

Vizitarea clădirii şi inspectarea instalaţiilor. Prin aceasta se face o trecere în revistă a

instalaţiilor, în ansamblul lor cât şi pe elemente componente, efectuându-se o analiză
vizuală a stării instalaţiilor. Cu această ocazie se urmăreşte stabilirea caracteristicilor
funcţionale şi constructive ale echipamentelor, evidenţiindu-se aspectele care au
implicaţii energetice. In această etapă se pot face măsurări instrumentate ale unor
 parametri ce caracterizează funcţionarea şi starea instalaţiilor: temperaturi, debite
masice, debite de căldură. consumuri de energie, puteri, randamente, mărimi
geometrice caracteristice pentru elementele clădirii şi instalaţiilor etc.

Ancheta sociologică în rândul utilizatorilor, pentru cunoaşterea “comportamentului

energetic” al acestora

In cele urmează, se detaliază pentru fiecare categorie de instalaţii, verificările necesare a

fi făcute în cadrul inspectării instalaţiilor clădirii, verificări semnificative pentru
evaluarea performanţelor energetice ale clădirii şi implicit, pentru deteminarea pierderilor
şi consumurilor de energie inutile.

4.3.1 Verificarea instalaţiilor de încălzire

Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire centrală:

verificarea conductelor şi armăturilor pentru identificarea eventualelor scurgeri de

agent termic

verificarea existenţei izolaţiei termice pe conductele de distribuţie amplasate în spaţii

neîncălzite (subsoluri, canale termice etc.), precum şi la aparatele termice

evaluarea stării izolaţiei termice (umedă, deteriorată, de grosime insuficientă)

depistarea situaţiilor de blocare a circulaţiei apei în conducte datorită montajului

necorespunzător (“saci de aer”), şi obturării conductei (impurităţi, depuneri de piatră,
elemente de etanşare sau bavuri la îmbinările executate necorespunzător)

constatarea existenţei unor obstacole care împiedică cedarea de căldură a corpurilor

de încălzire către încăpere (mascări, ecranări, obturări ale circulaţiei aerului etc.)

depistare a radiatoarelor reci la care circulaţia agentului termic este blocată

(înfundare cu depuneri de mâl, obturarea conductei de racord şi a robinetului de
reglaj, prezenţa aerului în corpul de încălzire)

cunoaştere a periodicităţii cu care s-au efectuat operaţiunile de spălare chimică a

radiatoarelor şi instalaţiei

verificarea temperaturii corpurilor de încălzire, urmărind uniformitatea temperaturii

la corpuri diferite şi pe suprafaţa aceluiaşi corp

verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj şi a

funcţionalităţii acestora
 verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj cu termostat;
constatarea funcţionalităţii acestora şi identificarea temperaturii la care au fost setate

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea parametrilor

instalaţiei (termometre, manometre, debitmetre)

verificarea existenţei instalaţiei de automatizare (la sursa termică şi/sau la

consumator) pentru reglarea furnizării căldurii în acord cu cerinţele consumatorilor de
căldură

verificarea echilibrării hidraulice (şi termice) a ramurilor instalaţiei de încălzire;

constatarea existenţei organelor de reglaj pentru echilibrare (ştuţuri cu prize de
presiune, teuri de reglaj, dispozitive de reglaj şi echilibrare, etc.)

verificarea tirajului coşului de fum al centralei termice

verificarea randamentului energetic al cazanelor (randamentul la condiţii nominale şi

la sarcina redusă) şi stabilirea puterii termice a cazanelor; semnale care indică
funcţionarea cazanului cu randament scăzut: fum intens la coş, depuneri de funingine
pe canalele de fum, temperatura ridicată la coş, neetanşeitate şi infiltraţii de aer rece
prin mantaua cazanului, nepreîncălzirea aerului de ardere, termoizolarea cazanului
necorespunzătoare, zidăria refractară din focar deteriorată, funcţionare în cicluri
scurte a arzătoarelor automatizate (porniri-opriri dese)

constatarea stării de curăţenie a injectoarelor cazanelor (pot fi duze murdare sau

înfundate)

constatarea unei circulaţii “parazite” a apei prin cazanele oprite din bateria de cazane

verificarea existenţei unui sistem de tratare a apei de adaus din instalaţia de încălzire
(staţie de dedurizare, dispozitive cu magneţi permanenţi, etc.)

verificarea pompelor de circulaţie: caracteristicile punctului de funcţionare (debit-

presiune), randament, nivel de zgomot, etanşeitate

verificarea gradului de colmatare a separatoarelor de impurităţi şi a separatoarelor de

nămol, prin cunoaşterea pierderii de presiune în aparat

verificarea existenţei contoarelor de energie termică (la sursă - pe ramuri şi la

consumatori)

Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire locală cu sobe:

verificarea stării de curăţenie a sobei (depuneri de funingine, cenuşă, etc.)

 verificarea instalaţiei de alimentare cu combustibil lichid sau gazos a sobei
(funcţionalitate şi siguranţă)

verificarea existenţei dispozitivelor de reglaj a arderii

verificarea existenţei la capătul coşului de fum a unui dispozitiv care să favorizeze

tirajul şi să împiedice întoarcerea fumului în coş, tip “cocoş de vânt”

verificarea existenţei elementelor de obturare a tirajului pe perioada de nefuncţionare

verificarea etanşeităţii canalelor de gaze de ardere (pentru evitarea pătrunderii de aer

fals)

verificarea înălţimii coşului de fum

evaluarea randamentului de funcţionare al sobei

verificarea existenţei unui program periodic de întreţinere a sobei

4.3.2 Verificarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare

Operaţiuni de control la instalaţiile de ventilare:

verificarea prizei de aer proaspăt: să nu aibe rezistenţe aeraulice mari în funcţionare

(obturări ale curentului de aer, jaluzele blocate); existenţa organelor de reglaj;
închiderea prizei de aer pe timpul nefuncţionării instalaţiei

depistarea situaţiilor de funcţionare a instalaţiei de ventilare cu exces de aer proaspăt

posibilitatea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim mixt: cu introducerea

mecanică şi evacuare naturală sau evacuare mecanică şi introducere naturală, prin
depresiune

verificarea filtrului de praf de pe canalul de aer proaspăt: gradul de colmatare,

necesitatea înlocuirii filtrului

verificarea camerei de amestec a aerului: funcţionalitatea organelor de reglare

(jaluzele) de pe canalul de aer recirculat şi de pe canalul de aer proaspăt; posiblitatea
funcţionării şi numai în regim de recirculare

verificarea existenţei recuperatoarelor de căldură din aerul evacuat

verificarea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim normal de suprapresiune,

pentru a se împiedica infiltraţiile exterioare de aer rece, iarna şi de aer cald, vara
 verificarea etanşeităţii canalelor de aer; (in) existenţa pierderilor de aer prin
neetanşeităţi

controlul termoizolaţiei canalelor de aer

evidenţierea situaţiilor în care circulaţia de aer pe canale este împiedicată (obstacole

în curentul de aer, clapete şi şubăre care nu sunt în poziţia “complet deschis” etc.)

verificarea gurilor de aer, de refulare şi de aspiraţie: gradul de murdărire, să

funcţioneze în poziţia deschis cu pierdere de sarcină minime; să existe o corelare în
funcţionare între gurile de refulare şi cele de aspiraţie

controlul concordanţei debitelor de aer introduse şi evacuate din încăperi cu cele

prevăzute în proiect; verificarea echilibrării aeraulice a instalaţiei de ventilare

verificarea funcţionării ventilatoarelor: sensul corect de rotaţie a rotorului; modul de

rotire al rotorului (echilibrare, funcţionare fără frecări, jocuri, zgomote şi trepidaţii
anormale); gradul de încălzire al lagărelor şi rulmenţilor; gradul de întindere al
curelelor de acţionare

determinarea parametrilor de funcţionare ai ventilatoarelor: debit, presiune, turaţie,

putere absorbită, randament

verificarea existenţei posibilităţii de funcţionare a ventilatoarelor cu debite variabile

(în trepte sau continuu)

constatarea modalităţilor de reglare a debitului ventilatoarelor: şubăr (pe aspiraţie sau

refulare), rame cu jaluzele, variatoare de turaţie etc.

verificarea bateriilor de încălzire a aerului: gradul de murdărire a aripioarelor,

existenţa aripioarelor deformate care determină pierderi de sarcină suplimentare pe
partea de aer

verificarea existenţei posibilităţii de ocolire a bateriei de încălzire, by-pass pe partea

de aer, pentru perioadele în care nu este necesară încălzirea

verificarea termoizolaţiei bateriei de încălzire a aerului

determinarea puterii termice a bateriei de încălzire

verificarea existenţei elementelor de monitorizare a parametrilor instalaţiei (AMC) şi

a sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiei de ventilare

Operaţiuni de control la instalaţiile de climatizare

 La instalaţiile de climatizare a aerului se adoptă operaţiunile de verificare de la
instalaţiile de ventilare şi, în plus faţă de acestea, se efectuează următoarele operaţiuni de
control:

verificare a setării termostatelor din încăperi (temperatura, umiditate) şi stabilirea

concordanţei cu condiţiile necesare în realitate (sezon, regim zi-noapte, perioade de
neocupare etc.)

verificarea bateriilor de răcire a aerului: gradul de murdărire al aripioarelor, starea

lamelelor (să nu fie turtite, strâmbe), evacuarea normală a condensatului

verificarea termoizolaţiei baterii de răcire a aerului

determinarea puterii frigorifice a bateriei de răcire

verificare a camerelor de umidificare: etanşeitatea camerei pe partea aeraulică şi pe

partea hidraulică; funcţionalitatea duzelor de pulverizare; prezenţa separatoaelor de
stropi la intrarea şi ieşirea aerului din cameră; modul de asigurare a nivelului minim şi
maxim a apei din bazin; existenţa elementelor de automatizare

determinarea eficienţei camerei de umidificare

verificarea dispozitivelor de umidificare a aerului cu abur: eficienţa umidificării,

automatizarea procesului

verificarea funcţionării ventiloconvectoarelor şi a unităţilor interioare tip split:

setarea corespunzătoare a termostatelor; funcţionarea ventilatorului pe trepte de
debit; starea de curăţenie a aripioarelor bateriilor de încălzire/răcire; gradul de
colmatare a filtrului de aer; evacuarea normală a condensatului; nivelul de zgomot

verificarea stării termoizolaţiei conductelor de agent frigorific: la aparatele de

climatizare tip split, la chiller etc.

verificarea agregatelor de răcire a apei (chiller, turn de răcire): automatizarea

funcţionării; consum de energie; posibilitatea funcţionării la sarcini parţiale;
optimizarea temperaturilor de condensare şi de vaporizare; circulaţia liberă a aerului
la suprafeţele de schimb de căldură

verificarea pompelor de circulaţie apă răcită: parametri de funcţionare (debit-

presiune), randament, nivel de zgomot

4.3.3 Verificarea instalaţiilor sanitare

Operaţiuni de control la instalaţiile sanitare:

 verificarea conductelor şi robintelelor din reţeaua de distribuţie a apei pentru
identificarea pierderilor de apă

verificarea armăturilor de serviciu (robinete sau baterii) ale obiectelor sanitare pentru
a constata: existenţa curgerii apei la poziţia închis a armăturii sanitare; modul de
reglare a debitului de consum; obţinerea amestecului de apă rece - apă caldă la
bateriile amestecătoare

constatarea existenţei la armăturile sanitare a unor dispozitive pentru reducerea

debitului de consum, tip “dispersor” sau perlator”

verificarea existenţei izolaţiei termice la conductele de apă caldă menajeră, precum şi

la boilere, schimbătoare de căldură şi rezervoare de acumulare a apei calde de consum

evaluarea stării izolaţiei termice la instalaţia de apă caldă (umedă, deteriorată, de

grosime insuficientă)

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea parametrilor

instalaţiei (termometre pe apă rece şi apă caldă, manometre)

verificarea existenţei apometrelor pentru apă rece şi a contoarelor de energie termică

pentru apă caldă pe branşamentul clădirii şi la nivelul consumatorilor individuali

verificarea existenţei sistemului de recirculare a apei calde menajere

constatarea existenţei unor programe restrictive de furnizare a apei reci şi a apei calde
menajere

verificarea sistemului de preparare a apei calde menajere: randamentul sursei

termice; (in)existenţa acumulării de apă caldă; temperatura de preparare a apei calde;
controlul automat al temperaturii apei calde

verificarea pompelor şi sistemelor de ridicare a presiunii apei: starea pompelor şi a

instalaţiei de hidrofor, parametrii de funcţionare ai pompelor (debit-presiune),
randamentul, etanşeitatea, nivelul de zgomot; automatizarea regimului de funcţionare;
modul de asigurare a debitelor în perioadele cu consum redus

4.3.4 Verificarea instalaţiilor electrice

Operaţiuni de control la instalaţiile electrice:

constatarea tipului surselor de lumină (lămpi) ale instalaţiei de iluminat din încăperi;
consecinţe asupra confortului vizual şi consumului energetic
 verificarea nivelului de iluminare realizat în încăperi, comparare cu nivelul de
iluminare necesar

constatarea existenţei corpurilor de iluminat cu lămpi arse

constatarea stării de murdărire (cu praf) a corpurilor de iluminat şi a suprafeţelor

reflectante (tavan, pereţi)

existenţa unui program de înlocuire a lămpilor (în special la clădirile publice)

verificarea poziţiei în încăpere şi a numărului de întrerupătoare şi comutatoare, în

scopul aprecierii posiblităţii de sectorizare a iluminatului

constatarea (in)existenţei înterupătoarelor cu variator care permit reglarea fluxului

luminos

constatarea (in)existenţei sistemelor automate de comandă a iluminatului cu senzori

de prezenţă sau cu senzori acţionaţi de lumina naturală

constatarea (in)existenţei automatelor pentru întreruperea iluminatului în spaţii cu

ocupare pasageră (casa scărilor, coridoare, etc.)

verificarea existenţei sistemelor de iluminat local

verificarea existenţei senzorilor de lumină pentru acţionarea iluminatului exterior

constatarea existenţei unui iluminat decorativ/artistic excesiv şi neoptimizat ca durată

de funcţionare

verificarea dimensionării secţiunii conductoarelor electrice, în vederea asigurării unor

pierderi minime de tensiune

inventarierea aparatelor electrocasnice şi de birotică existente; cunoaşterea puterii

absorbite; constatarea existenţei termostatelor care limitează duratele de funcţionare

identificarea cazurilor de încălzire cu radiatoare electrice

identificarea cazurilor de utilizare a maşinilor de gătit electrice

verificarea consumurilor energetice ale receptoarelor electrice de forţă (motoare);

posibilitatea funcţionării automate; motoare cu turaţie variabilă

verificarea existenţei unor dispozitive de acţionare la pornire a motoarelor în

concordanţă cu puterea motoarelor
 verificarea înregistrărilor contoarelor: contorizarea consumului de energie activă şi
de energie reactivă; tarife diferenţiate noapte-zi etc.

verificarea existenţei unor situaţii de plată a penalităţilor pentru energia reactivă

constatarea existenţei bateriilor de condensatoare, montate în paralel cu consumatorii,

pentru îmbunătăţirea factorului de putere

verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea mărimilor

electrice care caracterizează funcţionarea instalaţiei electrice

controlul existenţei sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiilor de încălzire,

ventilare-climatizare şi sanitară, în vederea evitării consumurilor inutile de energie
electrică cauzate de aceste instalaţii

4.4 AUDITAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRII

Conform metodologiei în vigoare (MP 017/2002), de definesc:

Auditor energetic pentru clădiri gradul II - Persoana fizică ce dobândeşte

această calitate prin atestare de către organismul abilitat, conform OG 29/2000, în
condiţiile legii şi care are calitatea de a elabora documentaţia necesară eliberării
certificatului energetic al unei clădiri existente,

Auditor energetic pentru clădiri gradul I - Persoana fizică ce dobândeşte această

calitate prin atestare de către organismul abilitat, conform OG 29/2000, în condiţiile legii
şi care are calitatea de a efectua auditul energetic al unei clădiri existente,

Expertiză termică şi energetică a unei clădiri

Operaţiune prin care se identifică principalele caracteristici termo-energetice ale

construcţiei şi ale instalaţiilor aferente acesteia, în conformitate cu NP 048-00.

Audit energetic al unei clădiri

Operaţiune prin care se stabilesc, din punct de vedere tehnic şi economic soluţiile de
reabilitare şi/sau modernizare termo-energetică a construcţiei şi a instalaţiilor aferente
acesteia, pe baza rezultatelor obţinute din activitatea de expertiză termică şi energetică a
clădirii. Auditul energetic al unei clădiri se efectuează conform NP 047-00.

Expertiza energetică a unei clădiri se realizează în prezent potrivit

prevederilor din “Normativul pentru expertizarea termică şi energetică a clădirilor
existente şi a instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente
acestora”, indicativ NP 048-2000.

Normativul se adresează inginerilor constructori şi de instalaţii, arhitecţilor şi, în

general, specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul energeticii
construcţiilor şi al cărei scop îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a construcţiilor
şi instalaţiilor termice aferente acestora.

Expertizarea termică şi energetică a clădirilor de locuit existente constă în

determinarea caracteristicilor termotehnice şi funcţionale reale ale sistemului clădire -
instalaţie, în scopul caracterizării din punct de vedere energetic a clădirilor. Se dispune
astfel de posibilitatea simulării comportamentului clădirii în condiţii reale de exploatare,
determinarea eficienţei energetice a clădirii şi instalaţiei aferente acesteia, respectiv
cuantificarea gradului de utilizare a căldurii, expertiza stând la baza activităţii de audit
energetic, în scopul alegerii soluţiilor tehnice de modernizare energetică a fondului
construit.

Aceste acţiuni se efectuează la cererea proprietarilor, administratorilor fondurilor

locative sau a asociaţiilor de proprietari / locatari, de către consultanţi energetici
recunoscuţi (atestaţi) sau birouri de consultanţă energetică acreditate, cu pregătire tehnică
în domeniul termotehnicii construcţiilor şi instalaţiilor şi echipamentelor energetice în
construcţii şi reprezintă o etapă obligatorie atât în activitatea de elaborare a certificatului
energetic al clădirii, cât şi în cadrul auditului energetic al clădirii în vederea
modernizării / reabilitării energetice a acesteia.

Evaluarea performanţelor energetice ale unei clădiri existente vizează în principal:

investigarea preliminară a clădirii şi a instalaţiilor aferente;

determinarea performanţelor energetice ale construcţiei şi ale instalaţiilor termice

aferente acesteia, precum şi a consumului anual normal de căldură al clădirii pentru
încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde de consum;

concluziile consultantului energetic asupra evaluării.

Auditul energetic se realizează conform “Normativului pentru realizarea auditului

energetic al clădirilor existente şi al instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de
consum aferente acestora”, indicativ: NP 047-2000.

Clădirile existente sunt grupate în două mari categorii, în funcţie de destinaţia principală a
acestora, după cum urmează:

clădiri de locuit (din sectorul rezidenţial): individuale sau colective, cămine etc.

clădiri cu altă destinaţie decât locuinţe (din sectorul terţiar): clădiri spitaliceşti, clădiri
social-culturale (teatre, cinematografe, muzee), clădiri de învăţământ (creşe,
 grădiniţe, şcoli, licee, universităţi), clădiri comerciale şi instituţii publice (magazine,
spaţii comerciale, sedii de firme, birouri, bănci), hoteluri.

Auditul energetic al clădirilor existente reprezintă activitatea de identificare a

soluţiilor tehnice de reabilitare / modernizare energetică a clădirilor şi instalaţiilor
aferente acestora, pe baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie - instalaţie de
utilizare a energiei termice, precum şi optimizarea soluţiilor tehnice prin analiza eficienţei
economice a acestora. Auditul energetic se efectuează de către consultanţi energetici
recunoscuţi (atestaţi) sau birouri de consultanţă energetică acreditate, cu pregătire tehnică
în domeniul termotehnicii construcţiilor şi instalaţiilor şi echipamentelor energetice în
construcţii şi reprezintă o etapă obligatorie de pregătire a proiectului de modernizare
energetică a clădirii.

Realizarea auditului energetic al unei clădiri existente presupune parcurgerea a trei etape
obligatorii:

1. Evaluarea consumului energetic probabil al clădirii în condiţii normale de locuire, pe

baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie - instalaţie de încălzire şi
preparare a apei calde de consum.

2. Identificarea măsurilor de modernizare energetică şi analiza eficienţei economice a

acestora.

3. Întocmirea raportului de audit energetic.

Scopul principal al măsurilor de reabilitare/modernizare energetică a clădirilor

existente îl constituie reducerea consumurilor de căldură pentru încălzirea spaţiilor şi
pentru prepararea apei calde de consum în condiţiile asigurării condiţiilor de
microclimat confortabil. În cazul reabilitării clădirilor, aspectul funcţionalităţii este
foarte important şi criteriul deciziei îl constituie întotdeauna eficienţa tehnico-
economică, deşi aspectul financiar rămâne esenţial.

La clădirile de locuit existente se disting două mari categorii de repartiţie a criteriilor

“energetice” :

locuinţe caracterizate prin confort termic - clădirile prevăzute cu un sistem de

încălzire “global”, acesta putând fi: centralizat la nivel de locuinţa sau clădire
(încălzire centrală clasică), divizat (un aparat independent în fiecare încăpere
încălzită) sau mixt.

locuinţe lipsite de confort termic sau prevăzute numai cu mijloace limitate de

asigurare a confortului termic (de exemplu numai sobe).
În fiecare dintre cele două categorii astfel definite problema fundamentală a reabilitării
termice se pune după cum urmează:

menţinerea condiţiilor normate de confort termic prin reducerea consumului de

combustibil sau schimbând tipul de energie (total sau parţial), conform politicii
energetice naţionale;

aplicarea unor soluţii de realizare a condiţiilor normate de confort termic prin

optimizarea costului global actualizat, conform politicii energetice naţionale.

În aceste cazuri, pe lângă caracteristici tehnice, geografice şi sociologice, apar noi

parametri referitori la stadiul energetic al clădirilor, la varietatea surselor de energie şi la
situaţia economică şi financiară a beneficiarilor soluţiilor tehnice aplicate ansamblului
clădire - instalaţie. Situaţia economică şi financiară depinde în principal de tipul
ocupanţilor, de statutul de ocupare, de sectorul de finanţare (social sau nu, privat sau
public), de natura juridică a patrimoniului (exemplu: coproprietăţi, entităţi juridice sau
locatari / proprietari); posibilităţile de ajutor public direct, costurile implicate de
activitatea de reabilitare energetică, existenţa unor avantaje fiscale. Crearea confortului
termic se obţine prin alegerea unui sistem de încălzire adecvat şi a unei surse de energie.

Intervenţiile avute în vedere la reabilitarea sau modernizarea energetică a unei clădiri se

împart în două categorii principale şi anume:

Intervenţii asupra clădirii, care vizează reducerea necesarului propriu de căldură al

clădirii, independent de comportamentul instalaţiilor şi al consumatorilor.

Intervenţii asupra instalaţiilor aferente clădirii, care vizează reducerea consumului de

energie pentru satisfacerea necesarului determinat (încălzire, apă caldă de consum).

Proiectele de modernizare energetică a clădirilor existente trebuie să îndeplinească o

serie de obiective incluzând modernizarea anvelopei construcţiei (sau a unor părţi din
aceasta) şi a instalaţiei de încălzire interioară şi de preparare a apei calde de consum,
îmbunătăţirea performanţei acestora, sprijinirea respectării problemelor legate de
protecţia mediului, de economia de energie şi de fondurile financiare implicate de
acestea.

Proiectele au în comun investiţia financiară iniţială. Tipul investiţiei poate fi o

alocare internă a fondurilor (auto-finanţare) sau se poate baza pe un contract complex cu
o companie de servicii energetice şi/sau o a treia parte (un terţ finanţator).

Întocmirea raportului de audit energetic este un element esenţial al procedurii de

realizare a auditului energetic şi reprezintă o prezentare a modului în care a fost efectuat
auditul, a principalelor caracteristici termoenergetice ale clădirii, a măsurilor de
modernizare energetică a clădirii şi instalaţiilor interioare aferente acesteia, precum şi a
principalelor concluzii referitoare la măsurile eficiente din punct de vedere economic.
 Prezentarea trebuie adaptată de fiecare dată funcţie de beneficiarul potenţial al
raportului, ţinând seama de faptul că în final acesta va fi cel care va decide în privinţa
modernizării energetice a clădirii. Forma în care este întocmit raportul de audit energetic,
prezentarea acestuia, modul de redactare, claritatea şi uşurinţa de interpretare a
conţinutului acestuia sunt esenţiale pentru beneficiarul raportului.

COLECTAREA DATELOR

5.1 PLANURI, MATERIALE ŞI CONSUMURI DE ENERGIE CONTORIZATE

Durata analizei energetice este în general scurtă. În scopul obţinerii unor rezultate
valabile, este necesară o bună colaborare cu personalul tehnic al clădirii şi utilizatorii
acesteia. Analiza energetică va fi facilitată dacă există următoarele informaţii:
 Desene arhitecturale ale clădirii (pardoseli, faţade şi secţiuni prin clădire) însoţite de
date privind materialele utilizate şi de grosimile zidurilor şi tencuielii.
 Caracteristici tehnice principale ale sistemelor energetice (cazane, compresoare,
aparate electrice, iluminat etc.)
 Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de alimentare cu abur (dacă
există).
 Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de încălzire şi ventilare.
 Baze de date conţinând consumurile energetice în ultimele luni (ani) etc.
Modul de funcţionare reală a clădirii rezultă în special prin efctuarea unor măsurători,
precum :
Verificarea parametrilor de confort termic : temperatura aerului şi a pereţilor
exteriori, umiditatea relativă, viteza aerului şi conţinutul în poluanţi (CO2).
Acolo unde alimentarea cu căldură nu este contorizată, un debitmetru portabil şi
termometre bine alese pot oferi informaţii despre consumurile reale de energie
termică.
Dacă există cazane în exploatare se va verifica eficienţa arderii (în acest scop se va
prevedea un racord cu un ştuţ de diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de
ardere către coş).
Analiza calităţii energiei electrice necesită un electrician care să conecteze aparatura
de măsură şi control la tabloul electric.

Dacă se decide efectuarea unei analize energetice pentru clădire, se recomandă

completarea de către personalul tehnic sau locatari a unui chestionar sau fişă de expertiză.
Dacă se decide apelarea la un auditor expert, aceasta oferă informaţii esenţiale despre
situaţia energetică existentă şi îi ajută să-şi pregătească mai bine planul de lucru.Un
model de astfel de fişă chestionar este prezentat în Anexa C.

Parcurgerea fişei de tip chestionar arată clar datele necesar a fi cunoscute. Se atrage
în mod deosebit atenţia asupra surselor şi consumurilor de energie. Dacă clădirea are
consumurile energetice contorizate, se recomandă completarea unor tabele
centralizatoare de tipul celor prezentat mai jos. Marea majoritate a clădirilor sunt dotate
cu contoare de energie electrică. Mai mult, clădirile multi-familiale pot avea contoare
individuale pe apartamente dar şi contoare pentru consumatorii comuni (ascensoare,
iluminatul coridoarelor). Contoarele de gaze, de apă şi de energie termică (în cazul în
care aceasta este livrată prin termoficare) au devenit şi ele destul de frecvente în dotarea
clădirilor, de cele mai multe ori la intervenţia utilizatorilor. Cantităţile de energie
contorizate se pot obţine cu uşurinţă pe baza facturilor. Atenţie trebuie acordată separării
corecte pe luni a consumurilor, cunoscut fiind faptul că facturarea se face de multe ori pe
perioade de timp inegale. Cunoaşterea consumurilor pentru mai mulţi ani permite evitarea
concluziilor eronate induse de perioade cu condiţii climatice sau de funcţionare a clădirii
atipice. Pe de altă parte, aducerea la un numitor comun a tuturor unitaţilor de măsură
uzuale în exprimarea diverselor tipuri de energie permite compararea şi însumarea
acestora. Informaţiile legate de tarife permit explicarea opţiunilor utilizatorilor pentru
anumite consumuri suplimentare de energie.

Pe baza tuturor informaţiilor şi măsurătorilor, se vor putea identifica posibilităţile

de economisire a energiei, acordându-se atenţie sporită măsurilor ce par a fi avantajoase
economic. În capitolul 7 se vor trece în revistă măsuri de reabilitare / modernizare a
elementelor de construcţie şi instalaţiilor clădirii.

Consumul de electricitate al clădirii

Tarif: ………[lei/kWh]

kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

2001

2002

2003

Consumul de gaz natural

Putere calorifică inferioar㨠= 8500 kcal/m3 = 9.88 kWh/m3

Tarif : ………[lei/m3] / [lei/kWh]

kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Tot

2001

2002

2003

Consumul de căldură de termoficare pentru încălzire

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh

Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec Total

2000

2001

2002

Consumul de căldură de termoficare pentru apa caldă de consum

Tarif: ………[lei/Gcal] / [lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh

Gcal Ian. Feb. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

Mar.

2000

2001

2003

5.2 METODE DE MĂSURARE A PARAMETRILOR FUNCŢIONALI ŞI

GEOMETRICI
5.2.1 Parametri caracteristici pentru clădire şi instalaţiile din dotare

Pentru determinarea nivelului real de confort termic, a consumurilor reale de apă şi

energie, precum şi pentru constatarea performanţei de fapt a construcţiei şi instalaţiilor
din dotare, sunt necesare o serie de măsurători pentru parametrii funcţionali şi
constructivi ai clădirii analizate. Aceşti parametri includ:
Temperaturi pentru: - apa rece şi apa caldă de consum

- apa din turul şi returul instalaţiei de încălzire

- aerul interior clădirii

- aerul exterior clădirii

Umiditate pentru - aerul interior clădirii
Viteza aerului - în încăperi şi pe conturul deschiderilor (uşi, ferestre)
Presiuni pentru: - agentului termic la intrarea şi ieşirea din instalaţia termică
testată

- aerul interior clădirii

- aerul exterior sau diferenţa dintre aerul interior şi cel exterior

Debite pentru - apa rece şi apa caldă de consum

- agentul termic (din instalaţia de
încălzire)

- gazul natural folosit la prepararea hranei

- combustibilul utilizat pentru încălzire

Energie termică - pentru prepararea apei calde consum

- pentru încălzirea spaţiilor

Analiza gazelor de ardere
Randamentul cazanului din instalaţia de încălzire
Eficienţa instalaţiei de ventilare şi condiţionare a aerului
Numărul de schimburi de aer cu exteriorul clădirii
Defecte de izolare termică în anvelopa clădirii şi conductele de distribuţie a agentului
termic
Dimensiuni
- lungimi, lăţimi şi grosimi ale elementelor de construcţie

- lungimi şi diametre de ţevi, grosimi ale izolaţiilor termice a ţevilor

- dimensiuni de gabarit pentru echipamente şi aparate de instalaţii

Energia electrică - cantitate consumată, factor de putere.
Nivelul de iluminare – măsurat diferenţiat pe zone ale clădirii având utilizări diferite

Numărul şi tipul măsurătorilor depind de nivelul de abordare a analizei energetice

(de la simple estimări până la cuantificări precise), precum şi de aparatura de măsură
avută la dispoziţie. În orice caz, aparatura de măsură trebuie să fie în stare bună de
funcţionare, iar categoria de aparate ce intră sub incidenţa reglementărilor metrologice
trebuie să aibă certificate de verificare metrologică în vigoare la data efectuării încercării.

Orice metodă de măsurare implică inerent apariţia unui număr de erori. Pentru a le
putea diminua, se recomandă repetarea măsurărilor la intervale alese de timp. Din seria
valorilor citite sau înregistrate, se elimină valorile aberante; din valorile rămase se
calculează o valoare medie aritmetică care reprezintă rezultatul măsurătorii.

Important de reţinut că, dacă unii parametrii pot fi determinaţi prin utilizarea unui
singur instrument (de ex., temperatura se măsoară cu un termometru), alţii necesită mai
multe instrumente/metode (de ex., energia termică necesită măsurarea unor temperaturi şi
a unui debit). În cel de-al doilea caz, avem de-a face cu proceduri de măsurare.

Lucrarea de faţă permite numai o scurtă trecere în revistă a metodelor şi

procedurilor de măsurare şi numai pentru anumite caracteristici. Pentru anumiţi
parametri, există instrumente şi aparate de măsură uşor de mânuit şi/sau citit: higrometru
pentru măsurarea umidităţii aerului, contor de energie electrică, contor de apă, luxmetru
pentru măsurarea nivelului de iluminare, rulete şi rigle pentru măsurarea lungimilor.
Acestea nu vor fi detaliate aici.

Conform ghidului GT-032-01 elaborat de INCERC, procedura generală de

efectuare a măsurătorilor implică următorii paşi:
1. Identificarea instalaţiei / echipamentului supus investigaţiei.
2. Alegerea locului de instalare a aparatelor de măsură.
3. Alegerea aparatelor de măsură şi pregătirea lor pentru încercări.
4. Instalarea / amplasarea aparatelor de măsură.
5. Efectuarea unor probe de măsurare pentru atingerea unui regim stabilizat de
funcţionare.
6. Efectuarea măsurătorilor propriu-zise. Culegerea de date.
7. Prelucrarea datelor (statistic, formule de calcul). Analiza propagării erorilor.

8. Prezentarea rezultatelor încercării (SR EN 45001).

Tipul aparatelor folosite şi numărul seriei de construcţie

 Specificarea incertitudinii de măsurare a acestora (cf. indicaţiilor producătorului).

Specificarea datei şi metodei ultimei etalonări.

Specificarea modului de instalare.

Specificarea localizării senzorului de temperatură / debit

Specificarea valorilor medii şi a abaterilor faţă de valoarea medie. Rezultatele

calculelor cu intervalul de incertitudine determinat prin analiza propagării erorilor.

5.2.2 Măsurarea temperaturilor

Temperatura este o proprietate a corpurilor care depinde de starea de agitaţie a

particulelor microscopice componente (molecule, atomi). Datorită acestui fapt,
temperatura nu se poate măsura direct ci numai prin intermediul altor mărimi fizice care
variază direct proporţional cu energia cinetică microscopică prin efecte de dilatare
(lungimi de coloane capilare de lichid, presiuni de gaze), de variaţie a rezistivităţii
electrice (rezistenţe electrice, termistori), de producere a unei tensiuni termo-electrice
(termocuple) etc. În cazul clădirilor, temperatura se măsoară de regulă cu termometre cu
lichid, termocuple sau termorezistenţe. Atunci când se alege un tip de termometru, este
important să se verifice dacă domeniul de operare (scala) a termometrului include
intervalul de valori ce se aşteaptă a fi măsurate. Dacă indicaţia termometrului este foarte
aproape de una din extremităţile scalei sale, atunci se recomandă utilizarea unui alt
termometru.

Atunci când se măsoară temperaturi ale fluidelor aflate în curgere forţată prin
canale şi conducte, senzorul de temperatură trebuie astfel instalat încât să nu perturbe
curgerea fluidului şi/sau să genereze curgeri secundare deşi este esenţial să se realizeze
un contact termic bun între senzor şi fluid.

În cazul măsurării temperaturii aerului interior, este important ca senzorul să fie

suficient de departe de orice suprafaţă (perete exterior, element de încălzire) care l-ar
putea influenţa prin radiaţie, ca şi de orice deschidere prin care aerul ventilat sau infiltrat
ar induce efecte de convecţie forţată. Conform Ghidului GT 032/2001, termometrul se
instaleză în acest caz în axul central al încăperii, la 0,75 m de pardoseală, iar senzorul de
temperatură al aparatului se protejează contra radiaţiei termice prin amplasarea lui într-un
cilindru metalic.

Erorile asociate cu măsurarea temperaturii rezultă din faptul că termometrul

indică propria sa temperatură. Acestea sunt de mai multe tipuri şi ele includ:

Erori de precizie:
Imprecizia citirii
 Variaţii temporale şi spaţiale în temperatura măsurată

Erori de abatere:
Erori de încălzire / răcire a punctului de contact (erori de conducţie, radiaţie, curgere)
Efectul firelor de legătură şi al dispozitivelor de prindere (conexiuni ne-izoterme,
erori de sarcină
Îmbătrânirea materialelor după calibrare
Efectul câmpurilor magnetice, bucle de împământare (atunci când semnalul de ieşire
este o tensiune)
Inexactitatea cunoşterii stării joncţiunii de referinţă în cazul termocuplelor
De exemplu, temperatura unui termometru amplasat în mediul ambiant exterior este
temperatura de echilibru care rezultă din energia radiantă de la soare (sau corpuri
învecinate), convecţia termică cu aerul ambiant şi conducţia termică prin elementele de
susţinere a termometrului.

Atunci cănd se dispune de aparate înregistratoare cu senzori de temperatură, se

pot măsura simultan mai multe temperaturi, la intervale de timp prestabilite. Dinamica
valorilor indică efecte de inerţie termică, precum şi performaţe de izolare termică a
pereţilor despărţitori.

5.2.3 Măsurarea presiunilor

Măsurările de presiune sunt necesare pentru determinarea pierderilor de sarcină

hidrodinamică la curgerea fluidelor prin instalaţii sau echipamente, sau la stabilirea
schimburilor de aer ale clădirii datorită diferenţelor de presiune dintre aerul interior şi cel
exterior. În alte situaţii, măsurarea presiunii permite prin componenta sa dinamică
determinarea vitezei de curgere a unui fluid.

Conform Legii lui Bernoulli, presiunea totală , ptot, a unui fluid aflat în curgere este
formată din
componenta statică p - datorată ciocnirilor micro-particulelor cu pereţii incintei şi
care se exercită egal în toate direcţiile,
componenta dinamică V2/2- datorată vitezei de curgere şi care se exercită numai pe
direcţia perpendiculară pe curgere, şi
componenta gravitaţională gz– datorată diferenţei de cotă faţă de cota „0” şi care se
exercită numai pe direcţie verticală

Unităţile de măsură fiind foarte variate şi aproape egal utilizate, se prezintă mai jos
împreună cu relaţiile de transformare.
 1 Pa = 1 N/m2

1 bar = 105 Pa

1 torr = 1 mmHg* = 133,3 Pa

1 Atm = 760 mmHg = 1,0132

bar

1 mH2O = 0,0981 bar

1 at = 10 mH2O = 0,981 bar

Presiunea este o mărime pozitivă prin definiţie. Cel mai adesea, însă, se măsoară
diferenţe de presiune, iar acestea pot fi pozitive sau negative. Atunci când se măsoară
diferenţa dintre presiunea absolută a unui fluid şi presiunea atmosferică, rezultatul se
numeşte presiune manometrică sau relativă. Pentru a se preciza cănd este vorba de
presiunea reală a fluidului, se foloseşte expresia de presiune absolută. Aparatele care
măsoară presiunea atmosferică se numesc barometre şi sunt de regulă aparate sofisticate
şi scumpe. Mult mai ieftine şi fiabile sunt aparatele care măsoară diferenţe, numite
manometre (cînd ) sau vacuummetre (cînd ). Pentru acestea din urmă,
formula constructivă cea mai simplă este tubul sub formă de U, ilustrat în figura alăturată.
Din punctul de vedere al principiului de măsurare, se mai deosebesc:
Aparate cu element elastic – elementul sensibil este un dispozitiv elastic ce se
deformează sub acţiunea variaţiei de presiune (ex.: tubul Bourdon)
 Aparate cu piston – echilibrarea forţelor create pe de o parte de presiunea ce se
măsoară, iar pe de altă parte de greutăţi şi de pistonul din cilindru.
Aparate electrice – elementul sensibil este un dispozitiv electric bazat pe
transformarea variaţiilor de presiune în variaţii ale unei mărimi electrice (ex.: efectul
piezo-electric la unele cristale, precum cuarţul

Manometrele se racordează la prize de măsurare a presiunii, practicate în conducte.

Prizele de presiune nu perturbă în general curgerea fluidelor; trebuie evitate însă situaţiile
în care la prize pot apare condensarea de vapori, bule de gaz sau particule solide din fluid.

Erorile de măsurare statice care pot apare sunt cauzate de:

fisuri între priza de presiune şi senzor
presiuni parazite datorate prizelor prost realizate
poziţia incorectă a sondei
acumularea de gaze în racorduri, atunci când se măsoară presiunea lichidelor
diferenţe de înălţime piezometrică între punctele de măsură

5.2.4 Măsurarea vitezelor şi debitelor

Vitezele curgerilor de apă sau aer se măsoară de regulă cu ajutorul unui tub Pitot.
Diferenţa dintre presiunea totală şi cea statică reprezintă componenta dinamică din care
se poate extrage valoarea vitezei

Vitezele de aer se pot mai măsura cu ajutorul anemometrelor cu fir cald

(instrumente scumpe, de precizie) sau a anemometrelor cu cupe. Valorile mici ale
densităţii şi vitezei de mişcare necesită aparate sensibile şi delicate care trebuie calibrate
frecvent.
 Principiile de măsurare a debitelor sunt variate. Dacă se măsoară debitul volumic,
trebuie determinată (măsurată sau luată din tabele) densitatea fluidului la temperatura
medie de curgere. Principalele metode de măsurare a debitelor sunt:
Măsurarea debitului cu ajutorul vitezei – se măsoară vitezele locale şi se integrează
pe elementele de suprafaţă reprezentative. Această metodă poate fi utilizată la gurile
de ventilare, unde este imposibil de montat un debitmetru datorită curgerii de tip
deschis.
Debitmetrul volumic se bazează pe trecerea temporară a debitului/consumului printr-
un recipient de volum cunoscut şi măsurarea timpului de parcurgere a acestuia.
Debitmetrul cu diafragmă / Venturi / cu ajutaj - amplasat departe de coturi, vane, etc
Prin calibrare: .
Debitmetru cu element de laminarizare - măsoară debite mici şi mari
Prin calibrare:

Rotametre

se amplasează în conducte verticale sub forma unui flotor mobil plasat într-un tub
conic; asupra flotorului acţionează forţele de frecare (V), arhimedică şi
greutatea; poziţia de echilibru a flotorului depinde de viteza medie de curgere prin
secţiunea dintre tub şi flotor, adică de debit.

Debitmetru cu turbină

- o turbină cu palete multiple antrenată de fluidul în mişcare; viteza de rotaţie a

turbinei este o măsură a debitului volumic.

Debitmetru cu câmp electromagnetic

- funcţionează pe principiul legii lui Faraday: un conductor care se deplasează printr-

un câmp magnetic este supus unei forţe electromotoare care depinde de viteză.

- un lichid conductor traversează senzorul în care s-a generat un câmp

electromagnetic; se măsoară tensiunea indusă şi se deduce viteza.
Debitmetrul vortex
- măsoară frecvenţa de formare a turbioanelor în avalul unui perturbator de curgere;
această frecvenţă este o măsură a vitezei de curgere (mai exact, Re1/2 ) , deci a
debitului.
- formarea turbioanelor se detectează cu ajutorul unui senzor de temperatură sau prin
alte mijloace.
Debitmetru cu ultrasunete

VAB
 A

VBA

- emite ultrasunete de mare intensitate într-un lichid, care circulă mai repede în sensul
curgerii decât opus ei.
- senzorul A transmite un ultrasunet care va fi receptat de senzorul B şi se măsoară
timpul de parcurgere tAB; apoi se inversează rolurile senzorilor şi se măsoară timpul
tBA.
- diferenţa dintre cei doi timpi reprezintă o măsură a vitezei curgerii de fluid, dacă se
iau în considerare diametrul conductei, grosimea peretelui conductei, grosimea
izolaţiei şi viteza sunetului în lichid, în materialul conductei şi în izolaţie.
Cauzele erorilor de măsurare statice şi remediile lor sunt:
pierderi interne în debitmetre  reglarea sau înlocuirea debitmetrului
perturbaţii locale ale curgerii  inserarea de porţiuni drepte de conductă
curgere turbulentă  modificarea nr. Reynolds prin modificarea -
lui
curgere bifazică accidentală  filtrare, dezaerisire, purjare în amonte de
aparat
cunoaşterea imprecisă a densităţii  utilizarea altor surse/aparate

5.2.4 Măsurarea ariei şi volumului anvelopei clădirii

Aria anvelopei clădirii - A - reprezintă suma tuturor ariilor elementelor de

construcţie perimetrale ale clădirii, prin care au loc pierderile de căldură, şi anume :

suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;

suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;

suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi

ale luminatoarelor;

suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;

 suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;

suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;

suprafaţa plăcilor în contact cu solul;

suprafaţa pereţilor în contact cu solul;

suprafaţa planşeelor care delimiteaza clădirea la partea inferioară, de exterior (la

bowindouri, ganguri de trecere, etc.);

suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente

neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii, etc.

Aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale

elementelor de construcţie perimetrale, ignorând existenţa elementelor de construcţie
interioare (pereţii interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele intermediare).
Ariile care alcătuiesc anvelope unei clădiri se determină astfel :
ariile pereţilor se calculează pe baza următoarelor dimensiuni:
pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de
la rosturi;
pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la
tavanul ultimului nivel încălzit.
ariile tâmplăriei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale
golurilor din pereţi;
ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.)
se calculează pe baza dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc
anvelopa;
în cazul suprafeţelor înclinate, la determinarea suprafeţelor orizontale şi verticale se
va ţine seama de această înclinare.

Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele

perimetrale care alcătuiesc anvelopa clădirii, reprezintă volumul încălzit al clădirii,
cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile
încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii
adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semificativă. În acest sens se consideră ca făcând
parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării,
puţul liftului şi alte spaţii comune. Mansardele, precum şi încăperile de la subsol,
încălzite la temperaturi apropiate de temperatura predominantă a clădirii, se includ în
volumul clădirii.

Nu se includ în volumul clădirii :

încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominantă a clădirii, de
exemplu camerele de pubele ;
 verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în
care ele sunt închise cu tâmplărie exterioară.

OBSERVAŢII:

La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică

peste cota generală a planşeului terasei, pereţii exteriori ai
acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.

La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiiile în care casa scării continuă peste cota
generală a planşeului podului, ca elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră
pereţii dintre casa scării şi pod şi planşeul sau acoperişul de peste casa scării.

La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul

inferior denivelat, determinarea volumului şi a ariei anvelopei, precum şi a ariilor
tuturor elementelor de construcţie care separă aceste spaţii, de subsol şi de aerul
exterior (pereţi, planşee, rampe, podeste), se face cu luarea în consideraţie a acestei
denivelări.

5.3 PROCEDURĂ PENTRU VERIFICAREA UNEI INSTALAŢII TERMICE /

ECHIPAMENT TERMIC

Din ce în ce mai mult se întâlnesc contoare de energie termică (căldură), cu construcţii

sofisticate şi afişaj electronic care por furniza temperaturi şi debite atât pe partea
agentului termic cât şi pe partea apei calde de consum. Acesta este în special cazul
clădirilor racordate la sistemele centralizate de termoficare. La instalaţiile aferente unei
clădiri, există însă şi posibilitatea determinării in situ a cantităţii de căldură pentru
încălzire respectiv pentru prepararea apei calde de consum.

Parametrii care trebuie măsuraţi pentru colectarea de date sunt enumeraţi mai jos.
Simbolurile se deduc din schema generală a unui schimbător de căldură reprezentat
alăturat, unde indicele „1” corespunde agentului cald, iar indicele „2” corespunde
agentului rece.

a) La instalaţiile / echipamentele de încălzire

 temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar (dacă este
cazul):
temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic secundar (ale apei
din instalaţia interioară de încălzire):
debitul agentului termic primar (dacă este cazul):
debitul agentului termic secundar:

pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic

b) La instalaţiile / echipamentele de preparare a apei calde de consum

temperaturile de ducere şi de întoarcere ale agentului termic primar /

încălzitor:
temperatura apei reci: , temperatura apei calde de consum:
debitul agentului termic primar / încălzitor:
debitul de apă rece:
debitul de apă caldă de consum: ,  de numai în cazul
existenţei unui rezervor

pierderea de presiune amonte-aval faţă de echipamentul termic

Pentru prelucrarea rezultatelor, se elimină valorile aberante din valorile măsurate, iar din
valorile rămase, se calculează media statistică (aritmetică) pentru fiecare parametru
măsurat.

Dacă s-au măsurat debitele volumetrice, debitele masice de apă se calculează obţinând
densitatea apei din tabelele de proprietăţi termo-fizice, la temperatura medie a curgerii.

Căldura cedată de agentul cald, , şi respectiv căldura preluată de agentul rece,

în cazul unei instalaţii (sau echipament) termice se calculează cu:
 Integrarea se face fie automat de către un contor de căldură
(prin scăderea citirilor la un interval ales de timp), fie
folosind înregistrări simultane pe intervale  de timp.
Raportul reprezintă randamentul instalaţiei din
punctul de vedere al transferului de căldură dintre cele două
fluide. Diferenţa însumează toate pierderile de
căldură prin pereţii insuficienţi izolaţi ai schimbătorului şi ai
conductelor de distribuţie dintre punctul de măsură şi schimbător.

Puterea termică a unui echipament termic se calculează ca medie aritmetică a fluxurilor

termice corespunzătoare circuitului primar, respectiv secundar:

Pierderea de sarcină pe circuitul primar / secundar se determină cu ajutorul unui tub în

formă de U

,
unde lichidul manometic „lm” poate fi apă sau mercur. Tuburile de legătură cu prizele de
presiune pot fi umplute cu apă sau aer. Pentru uşurinţa calculului, se precizează valorile:

, ,

În cazul încercărilor efectuate la mai multe debite de apă, valorile măsurate pentru
şi se modelează printr-o curbă de regresie obţinută prin metoda celor mai mici
pătrate:

(regresie liniară pentru: )

5.4 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA RANDAMENTULUI CAZANULUI

Pentru determinarea randamentului cazanului, se măsoară următorii parametri:

debitul de apă:
temperaturile apei la intrare şi ieşire din cazan: ,
consumul de combustibil:
 compoziţia gazelor de ardere:
Dacă există cazane în exploatare, se va verifica eficienţa arderii; în acest scop, se va
prevedea un racord cu un ştuţ de diametru 10 mm pe traiectul evacuării gazelor de ardere
către coş; se racordează la ştuţ un analizor de gaze pentru prelevarea unei probe de gaz ce
va fi supusă ulterior unei analize pentru determinarea compoziţiei. Analizorul de gaze
este un instrument portabil, fie de tip Orsat (cu treceri multiple prin baloane cu lichide ce
dizolvă diferenţiat diversele componenete gazoase), fie de tip electronic şi celule chimice
care reacţionează la prezenta diverselor componenet gazoase din gazele. Gazele detectate
sunt relativ puţine la număr. Celelate se pot însă deduce cunoscând compoziţia chimică a
combustibilului utilizat la ardere.
Încercarea/verificarea cazanului se face în următoarele condiţii:

după o funcţionare de 1-2 zile pentru stabilizare;

în condiţii cât mai apropiate de regimul permanent;
pe o durată de minim 4 ore (comb. gazos, lichid sau solid pulverizat) şi de 6 ore
la comb. solid ars pe grătar).
cu un debit de apă constant în limita a  3%.

Puterea calorifică inferioară a combustibilului la presiune constantă, , se determină

conform STAS 5269 (comb. lichizi, gazoşi) sau STAS 3361 (comb. solizi). Consumul de
combustibil se poate determina prin cântărire (dacă este combustibil solid), cu ajuroul
unor rezervoare calibrate (cronometrând timpul de golire), sau cu ajutorul unui contor
etalonat în prealabil pentru tipul de combustibil folosit.
Calculul randamentului global al cazanului:

Randamentul global al cazanului depinde de eficienţa arderii, de pierderile cu gazele de

ardere evacuate la coş şi de pierderile prin suprafeţele exterioare ale cazanului.

Parametrii calculaţi pe baza analizei gazelor de ardere sunt:

Pierderea de căldură din gazele de ardere (qA)

Concentraţia de dioxid de carbon (CO2)
Excesul de aer ()
Concentraţia de dioxid de sulf (SO2)
Randamentul arderii (ardere)

De reţinut că în focarele mici proporţia de NO la NO2 este întotdeauna cam aceeaşi (97%
NO, 3% NO2).
Relaţiile de calcul cele mai uzuale pentru coeficientul de exces de aer sunt următoarele:

sau

Compoziţia g.a.

CO2

O2

CO
Aer în exces
Aer insuficient

Operare normală

CO2,max

<10%

C
 Relaţia dintre excesul de
aer, CO2, O2, şi CO din gazele de ardere este deosebit de importantă. Ea este
exemplificată prin schema de dependenţă de mai jos. Se evidenţiază astfel că operarea
cazanului este optimă atunci când conţinutul de CO2 din gazele de ardere este maxim, iar
cel de CO zero.
5.5 PROCEDURĂ PENTRU DETERMINAREA NUMĂRULUI DE
SCHIMBURI DE AER PE ORĂ

Această procedură urmăreşte determinarea următoarelor:

Infiltraţiile de aer prin elementele componenete ale clădirii
Cota de aer proaspăt introdus într-o incintă a clădirii
Neetanşeitatea globală a unei clădiri.

Schimbul de aer al clădirii cu mediul său exterior este caracterizat prin raportul dintre
debitul orar de aer schimbat şi volumul clădirii: [h-1], numit număr de
schimburi de aer pe oră.

Tehnicile principale de măsurare pentru estimarea caracteristilor de infiltraţie pentru

o clădire sunt:

i.- Tehnici bazate pe presurizarea (depresurizarea) unei clădiri (porţiuni de clădire) cu

ajutorul unui ventilator. Cunoscută ca testul uşii suflante, această metodă permite
determinarea variaţiei debitului volumetric de aer cu diferenţa de presiune dintre
interiorul şi exteriorul clădirii p. Se fac măsurători de debit de aer pentru câteva
valori diferite ale p şi se caută o formulă de aproximare (prin regresie numerică) a
dependenţei de forma următoare:

Valoarea reprezentativă corespunde unei diferenţe de presiune :

şi ea determină clasa de permeabilitate (cf. GT 032/2001).

ii.- Tehnici cu gaz trasor (indicator). Schimbul de aer prin clădire se estimează prin
monitorizarea în timp a concentraţiei a unui gaz injectat la interiorul clădirii. Gazul
trebuie să fie inert, inofensiv şi să se amestece bine cu aerul. De obicei, se foloseşte
hexaflorură de sulf sau protoxid de azot.
 a) Dacă debitul de gaz trasor introdus după momentul iniţial este nul, atunci

, unde Co este concentraţia iniţială de gaz indicator şi Vclad este

volumul clădirii.

b) Dacă se menţine constantă concentraţia C de gaz indicator prin introducerea

continuă a unui debit de gaz , atunci

Ambele metode prezentate sunt dificil de implementat. Pentru o estimare a valorilor
posibile pentru numărul de schimburi pe oră, se poate consulta Tabelul 2.2.

5.6 PROCEDURĂ DE INVESTIGARE A DEFECTELOR DE IZOLARE TERMICĂ

A ANVELOPEI UNEI CLĂDIRI PRIN METODA TERMOGRAFIEI (ÎN
INFRAROŞU)
Această procedură are la bază standardul SR ISO 6781/1995. Metoda termografiei
vizualizează şi reprezintă distribuţia de temperaturi pe suprafaţa testată. Principiul
metodei constă în faptul că neregularităţile în proprietăţile termofizice ale elementelor de
construcţie, precum şi mişcarea aerului de o parte şi de alta a peretelui sau prin perete
conduc la neuniformităţi ale temperaturii pe suprafaţa structurii.

Distribuţia de temperaturi pe suprafeţe determinată prin metoda termografiei ajută

deci la detectarea neregularităţilor termice datorate, de exemplu defectelor de izolare
(punţi termice), umidităţii şi infiltraţiilor/exfiltraţiilor de aer prin elementele de închidere
ale anvelopei clădirii. Aparatura este sofisticată şi scumpă, necesitănd o pregătire atentă
pentru a o putea folosi corect.

Un exemplu de astfel de termogramă este prezentată mai jos, împreună cu fotografia

clasică a aceleiaşă părţi de clădire. Culorile deschise sunt asociate cu temperaturi mai
ridicate ale suprafeţei, indicând pierderi termice locale mărite.
ANALIZA ŞI PRELUCRAREA DATELOR

6.1 METODE DE ANALIZĂ ENERGETICĂ

Se prezinta pe scurt unele tehnici de estimare a consumului de energie, folosite in

mod obisnuit de catre expertii pentru cladiri pentru a determina economiile ce pot rezulta
din aplicarea unor masuri de conservare a energiei. Metodele existente de analizare a
consumurilor de energie (aplicate in cadrul asa numitor audituri sau analize energetice)
variaza mult in complexitate si exactitate. Pentru a selecta metoda potrivita de auditare
energetica, expertul/auditorul trebuie sa ia in considerare mai multi factori, care includ:
rapiditatea, costul, versatilitatea, posibilitatea de reproductibilitate, sensibilitatea, precizia
si usurinta in utilizare. Exista sute de modalitati si metode pentru analizarea energiei, care
sunt utilizate in intreaga lume pentru a se prevedea posibilele economisiri in cadrul
masurilor de conservare a energiei.

Modelul

direct

Descrierea cladirii

(imprejurimile, planurile constructiei, echipamentul)

Utilizarea energiei la cladire

(consumul total de energie, energia utilizata la consumatorii finali, coeficientul total de

pierderi al cladirii)

In general,
abordarile existente de analizare a energiei pot fi clasificate fie in metode directe
(inainte), fie in metode inverse (inapoi). In abordarea directa, asa cum o vedem descrisa
in Figura 6.1, estimarile de energie se bazeaza pe descrierea fizica a sistemelor
constructiei, precum geometria, amplasarea, detaliile de constructie, si tipul de sistem si
operare IVAC (incalzire, ventilare si aer conditionat). Majoritatea modalitatilor detaliate
existente de simulare a energiei urmeaza metoda de simulare a abordarii directe. In
abordarea indirecta, asa cum se vede in Figura 6.2, modelul de analiza a consumurilor de
energie incearca sa deduca parametrii reprezentativi ai cladirii (precum coeficientul
al totalului de pierderi al intregii cladiri, sarcina de baza a cladirii, sau constanta de timp a
constructiei)
folosindu-se utilizarea existenta a energiei, vremea si orice alte date relevante ale
performantei. In general, modelele inverse sunt mai putin complexe ca formulare decat
modelele directe. Totusi, flexibilitatea modelelor inverse este in mod tipic limitata de
formularea parametrilor reprezentativi de contructie si de exactitatea datelor de
performanta a constructiei. Majoritatea modelelor inverse existente se bazeaza pe
modalitati de analiza de regresie (precum modelele grade-zile cu referinta variabila), sau
pe abordarea integrata in identificarea parametrilor constructiei.

Fig. 6.1. Abordarea directa a unui audit energetic

Printre aplicatiile frecvente ale abordarilor directe sau inverse sunt: verificarea
economiilor de energie ce apar propriu-zis prin masurile de economisire a energiei,
diagnosticarea defectiunilor la echipamente si testarea eficientei sistemelor energetice din
cladire.
Tehnicile de auditare energetică pot folosi fie abordarile cu simulare staţionara, fie
cele cu simulare dinamică. In general, modelele staţionare sunt suficiente pentru
analizarea performantei cladirii pentru un anotimp sau un an. Totusi, modelele dinamice
pot fi necesare pentru a evalua efectele tranzitorii ale sistemelor energetice din
constructii, precum sunt cele intalnite la sistemele de stocare a energiei sau la elementele
de control pentru optimizarea pornirilor.

Modelul Invers

Performanta energetica a cladirii

(utilizari ale energiei, date climatice, interventii recente, tipare de utilizare a energiei)
Parametrii constructiei
(eficienta echipamentelor, coeficientul total de pierderi al cladirii, sarcina de baza)

Fig. 6.2 Abordarea inversa a unui audit energetic

Tehnicile de analiză a energiei sunt în mod obişnuit grupate în trei categorii:

metode bazate pe indicatori (rapoarte), care sunt abordari de tip pre-auditare, bazate
pe densitatile de energie/ costuri care sa permita o evaluare rapida a performantei
constructiei;
metode inverse, bazate fie pe simularea stationara, fie pe cea dinamica;

metode directe, care constituie ce mai adesea baza programelor pe computere pentru
simularea consumurilor de energie.

6.1.1 Metode bazate pe indicatori

 Metodele bazate pe indicatori nu sunt metode propriu-zise de analiză energetică,
ci mai curând abordări de tip pre-audit pentru determinarea energiei specifice sau
indicatorilor de cost ai clădirii. Aceşti indicatori de energie/cost ai clădirii sunt apoi
comparaţi cu indicatori de performanţă de referinţă (denumiţi uneori repere) obţinuţi de la
multe alte clădiri cu aceleaşi caracteristici majore. Indicatorii de consum energetic pot
oferi informaţii preţioase referitoare la unele probleme potenţiale ale clădirii, cum ar fi
scăpări în sistemul de conducte de apă/abur, sau ineficienţa sistemului de climatizare, sau
consumuri de apă mărite. Mai exact, densităţile de consum de energie sau indicatorii
energetici ai clădirilor sunt utilizaţi pentru:

a determina dacă se consumă prea multă energie şi dacă un audit energetic ar fi util.
a constata dacă s-a realizat un anumit nivel prestabilit de performanţă energetică a
clădirii. Dacă nu, indicatorul de energie poate fi utilizat pentru a stabili reducerea
consumului de energie, necesară atingerii nivelului propus.
a monitoriza evoluţia consumului de energie al clădirilor şi a stabili eficacitatea şi
profitabilitatea oricărui program de management energetic întreprins post-audit.

Pentru estimarea unor indicatori energetici sau de cost coerenţi, se construiesc

baze de date foarte mari De regulă, pentru a estima indicatorii de referinţă, sunt necesare
date pentru sute şi mii de clădiri similare.

Indicatorii de energie sau cost sunt rapoarte pentru care numărătorul şi

numitorul sunt anumite variabile specifice. Pentru indicatorii de performanţă
energetică, variabilele prezente la numărător pot fi:
Consumul total de energie al clădirii (incluzând toţi utilizatorii finali), în kWh sau
Gcal.
Consumul de energie per utilizator final existent în clădire (încălzire,ventilare,
iluminat...)
Necesarul de energie (kW)

Pentru indicatorii de cost, se foloseşte de regulă la numărător o valoare monetară

(mai ales pentru cheltuiala pentru energie sau pentru exploatarea întregii clădiri). La
numitor se pot folosi mai multe variabile, potrivit tipului de clădire şi a scopului urmărit
prin calcularea indicatorului. Câteva dintre variabilele potrivite pentru numitorul
indicatorilor de energie sau cost sunt:
Suprafaţa sau volumul clădirii (aria încălzită sau volumul condiţionat)
Utilizatorii clădirii (în clădiri de uz colectiv, precum hoteluri, şcoli)
Grade-zile (cu temperatura de referinţă de 20oC)
Unităţi de producţie (în special pentru unităţile manufacturiere, restaurante)

De regulă, pentru a obţine indicatorii de energie, se folosesc valori anuale sau sezoniere.
Se pot considera însă şi valori zilnice sau lunare. Variaţiile lunare ale indicatorilor de
energie reprezintă adesea caracteristica clădirii.
 In general, pentru a se obţine indicatorii energetici, se folosesc valori anuale sau
sezoniere. Pentru ca valorile obţinute să fie semnificative, sunt necesare o analiza şi o
sortare riguroase a datelor. Este important, de exemplu, să se ia în considerare efectele
climei şi ale funcţionării clădirii atunci când se estimeaza indicatorii energetici. Tabelul
6.1 ilustreaza cateva jaloane de indicatori energetici, considerate medii din punct de
vedere al statisticii făcute pentru un mare număr de şcoli din Regatul Unit al Marii
Britanii. Ar trebui subliniat faptul că valorile specificate trebuie utilizate numai ca
indicatori orientativi de consum energetic tipic pentru astfel de clădiri. Jaloane mai
precise, funcţie de clima din zonă, de tipul de sistem IVAC şi/sau de mărimea clădirilor,
pot fi obţinute printr-o sortare şi mai detaliata a informaţiilor din baza de date.

Tabelul 6.1

Indicatori (jaloane) de performanta pentru scoli

[kWh/m2 pe an]

Tipul de scoala Ratingul de eficienta a energiei

Buna Suficienta Slaba
Creşă < 370 370-430 > 430
Primară, fără piscină la interior < 180 180-240 > 240
Primară, cu piscină la interior < 230 230-310 > 310
Colegiu, fără piscină la interior < 190 190-240 > 240
Colegiu, cu piscină la interior < 250 250-310 > 310
Colegiu, cu dotari sportive < 250 250-280 > 280
Specială, fără camin < 250 250-340 > 340
Specială, cu camin < 380 380-500 > 500
Sursa: Biroul pentru Eficienţă Energetică –Broşuri asupra eficienţei energetice in clădiri - Regatul Unit al Marii
Britanii

De remarcat faptul că, dacă tipul de şcoală nu este specificat, simpla considerare a
unui indicator de 375 kWh/m2·an poate conduce la trei concluzii diferite.

6.1.2 Metode de modelare inversă

Metodele folosind modelarea inversă se bazează pe datele de performanţă

existente ale clădirii pentru a identifica un anumit set de parametri caracteristici.
Metodele inverse pot fi valoroase pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii, ele
putând servi la:

detectarea defecţiunilor, prin identificarea perioadelor de timp sau sistemelor

energetice cu consumuri de energie anormal de mari,
obţinerea de estimări ale economiilor de energie prevăzute în urma aplicării unui set
de măsuri specifice,
verificarea economiilor energetice rezultate ca urmare a unor modernizări.
 Pentru estimarea, pe baza datelor experimentale, a parametrilor reprezentativi ai
clădirii şi/sau sistemelor sale (cum ar fi coeficientul de sarcină al clădirii sau randamentul
sistemului de încălzire), se folosesc de regulă analize de regresie. În general, modelele
inverse staţionare se bazează pe date culese lunar şi/sau zilnic şi includ una sau mai multe
variabile independente. Modelele inverse dinamice sunt de regulă dezvoltate pe seturi de
date orare sau sub-orare, fiind capabile să redea efecte tranzitorii, cum ar fi cazul
clădirilor unde inerţia termică mare întârzie încălzirea sau răcirea spaţiilor interioare.

Modele inverse staţionare

În general, aceste modele caută să identifice relaţia dintre consumurile energetice

ale clădirii şi parametrii dependenţi de climă, cum ar fi temperatura medie exterioară
(lunară sau zilnică), gradele-zile sau gradele-ore. După cum s-a menţionat mai înainte,
această corelaţie se face utilizând metode statistice (bazate pe analize de regresie lineară).
Modelele inverse staţionare sunt aplicabile numai pentru estimarea pe termen lung a
consumurilor finale de energie. Ca urmare, pentru a putea susţine analiza de regresie,
datele despre consumurile de energie sunt colectate pe perioade mari de timp (un sezon,
un an). Avantajele principale ale modelelor staţionare inverse sunt:

Simplitatea: modelele inverse se pot baza doar pe câteva seturi date obţinute, de
exemplu, din facturile de energie ale clădirii.

Flexibilitatea: modelele inverse staţionare au o paletă largă de aplicaţii, fiind

valoroase îndeosebi la estimarea consumurilor de energie la clădirile rezidenţiale şi
clădirile comerciale mici.

Modelele inverse staţionare se recomandă în special pentru măsurarea şi verificarea

economiilor de energie apărute în urma modernizărilor. Există modele simplificate bazate
pe metode grade-zile, care pot fi folosite pentru a determina impactul energetic pe care îl
au anumite măsurile de eficientizare energetică. În continuare, se prezintă pe scurt două
astfel de modele inverse simplificate:

i. - Metoda cumulativă grade-zile, care constă din corelarea - folosind o analiză de

regresie lineară – a consumurilor energetice cumulate ale clădirii cu gradele-zile
cumulate (folosind o temperatură de referinţă de 20oC). Figura 5.3 ilustrează
conceptul de bază al metodei cumulative grade-zile.
 Fig. 6.3 Aplicarea tipică a metodei cumulative grade-zile

Se exprimă consumul cumulat de energie cu ajutorul relaţiei:

[kWh] (6.1)

unde:

Einc,lun - consumul cumulat de energie pentru încălzirea clădirii [kWh]

G - coeficientul total de pierderi raportat la volumul clădirii [W/m3.K]

inc - randamentul mediu sezonier al sistemului de încălzire

Vclad - volumul încălzit al clădirii [m3]

GZinc - grade-zile cumulate pentru încălzire (raportate la 20oC)

I - factor de corecţie ce ţine cont de efectul reducerii programate a sarcinii termice

(de exemplu, pe timpul nopţii sau pe timpul week-endului); dacă nu este
reducere de sarcină, atunci I=1.
Această metodă este folosită în unele ţări europene pentru a monitoriza variaţia
consumului de energie al clădirilor pe timpul sezonului de încălzire. În particular,
abordarea grade-zile cumulativă permite vizualizarea oricărei modificări a consumului
energetic survenită în urma măsurilor de modernizare, prin panta curbei de regresie
lineară. Orice îmbunătăţire a performanţelor termice ale clădirii (cum ar fi îmbunătăţirea
izolaţiei termice sau creşterea eficienţei sistemului de încălzire) va reduce panta.
ii. –Metoda grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă, care foloseşte analiza de
regresie lineară pentru a stabili temperatura de echilibru a clădirii. Anexa A include
detalii legate de metoda grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă şi de
determinarea temperaturii de echilibru a clădirii. Metoda stă la baza mai multor
instrumente de analiză şi produse de software, cum ar fi ANAGRAM (“Analyse
GRAphique Mensuelle des consommations"), dezvoltat în Franţa de GDF (Gaz de
France) pentru a estima consumul lunar de energie pentru încălzire din clădiri.

Se reprezintă grafic, prin puncte, consumul lunar de energie pentru încălzire, funcţie de
gradele zile lunare raportate la temperatura interioară de calcul de 20oC.

Fig. 6.4 Aplicarea tipică a metodei grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă

Se exprimă consumul lunar de energie cu ajutorul relaţiei:

[kWh] (6.2)

unde:

Einc,lun - consumul lunar de energie [kWh]

GZinc,lun - grade-zile încălzire pentru o lună (raportate la 20oC)

Tech - temperatura de echilibru a clădirii [vezi ec. 2.8)].

N - numărul de zile din lună

G, I, Vclad , inc au aceeaşi semnificaţie ca în ec. (6.1).

Pentru corelarea consumurilor lunare de energie cu gradele-zile lunare (raportate la 20 oC)

este necesară rularea unei analize de regresie lineară, folosind numai date din sezonul de
încălzire. Dreapta de regresie (desenată punctat în fig. 6.4) intersectează abscisa în
GZinc,lun,0. Temperatura de echilibru rezultă din condiţia [GZ inc,lun,0 -(20 - Tech)  30] = 0.
Panta dreptei de regresie este dată de exprsia 0,024GVcladI/inc. Dacă se cunosc volumul
clădirii şi randamentul sezonier al instalaţiei de încălzire, se poate determina coeficientul
total de pierderi termice, G.

Modele inverse dinamice

Modelele dinamice inverse pot fi folosite pentru estimarea variaţiei consumurilor

de energie, pe baza datelor colectate pe perioade scurte (o săptămână). În general, un
model invers dinamic este bazat pe un model termic al clădirii care foloseşte un set
specific de parametrii, de regulă identificaţi prin aplicarea unei forme de analiză de
regresie lineară. Spre deosebire de modelele staţionare, cele dinamice cer un grad înalt de
interacţiune cu utilizatorul şi cunoaşterea în detaliu a clădirii sau sistemului modelat.
Astfel de modele sunt sofisticate şi stau de regula la baza unor softuri specializate.

6.1.3 Metode de modelare directă

Modelele directe sunt în general bazate pe descrierea fizică a sistemului energetic al

clădirii. De regulă, aceste modele permit determinarea consumurilor finale de energie,
precum şi estimarea oricărei economii de energie survenită în urma aplicării măsurilor de
conservare a energiei. În continuare, se descriu câteva din metodele de analiză energetică
directe existente.

Metode directe staţionare

Metodele directe staţionare sunt în general uşor de folosit, iar majoritatea calculelor
pot fi executate manual sau cu foi electronice de calcul. Se pot distinge două astfel de
metode tipice: metode grade-zile şi metode de interval.

i.- Metode grade-zile ce folosesc grade-zile sezoniere calculate la o temperatură

prestabilită (temperatura interioară de calcul de 20 oC sau temperatura de
echilibru) pentru estimarea necesarului de încălzire al clădirii. În mod obişnuit,
aceste metode nu sunt potrivite pentru calculul necesarului de energie pentru
 răcire. Cu toate că metoda grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă este
mai precisă, metoda grade-zile pentru încălzire, bazată pe temperatura de
referinţă de 20°C, este folosită încă în Europa pentru clădiri rezidenţiale şi
comerciale.

Metodele grade-zile permite estimarea consumului sezonier de energie pentru încălzire,

cu ecuaţia 5.3.

[kWh] (6.3)

unde:

F - consumul de energie (gaz, combustibil lichid, sau energie electrică pentru încălzire),
[kWh]

G - coeficientul total de pierderi al clădirii [vezi ec. (2.12)]

Vclad - volumul încălzit al clădirii, [m3]

F - factor de corecţie ce include diverse efecte, ca funcţionarea la sarcini parţiale,

reducerea sarcinii pe timpul nopţii sau aporturi gratuite de căldură.

Tref - temperatura de echilibru sau interioară de calcul a clădirii [ec. (2.8)], [oC].

GZinc(Tref) - grade-zile încălzire la temperatura de referinţă Tref, [Kzi]

Metodele grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă oferă de regulă estimări

corecte asupra consumului de energie pentru încălzire în cazul clădirilor unde predomină
pierderile termice prin pereţii exteriori (adică la clădirile joase, unde infiltraţiile de aer
sunt relativ mici). Cu toate acestea, ele nu sunt recomandate clădirilor dominate de
aporturi termice interne şi/sau cu instalaţii IVAC complexe.

ii.- Metodele de interval sunt similare cu metodele grade-zile cu temperatura de referinţă variabilă;
pentru a estima consumul energetic pentru încălzire şi/sau răcire al clădirii, însă, ele se bazează
pe date climatice definite pe intervale de valori pentru temperatura exterioară. În metodele de
interval clasice, temperaturile exterioare sunt grupate în intervale de mărimi egale, de regulă de
5oC. Pentru fiecare interval în parte, se precizează numărul statistic de ore de apariţie a
valorilor din interval. Pentru celelalte variabile climatice, se determină numai valorile medii
corespunzătoare valorii centrate din intervalul de temperaturi exterioare. Datele climatice din
metodele de interval clasice reprezintă deseori un set unidimensional de date (temperaturi
exterioare). Precizia metodelor de interval este bună numai în cazul clădirilor dominate de
transfer de căldură sensibilă (fără schimbare de fază) şi fără efecte semnificative de inerţie
termică. Pentru creşterea preciziei, în special la clădirile cu sarcini termice latente mari, se
introduc seturi bidimensionale de date climatice bazate pe două variabile (precum temperatura
termometrului uscat şi umiditatea relativă).
 În ambele tipuri de metode staţionare, este necesară cunoaşterea coeficientului
total de pierderi termice, G. Modul de calcul al acestuia este descris succint in Anexa
A.

Metode directe dinamice

Metodele dinamice analitice folosesc modele analitice şi numerice pentru a

calcula transferul de energie dintre diferitele sisteme ale clădirii. În general, aceste
modele constau din produse software (cu paşi de timp orari sau mai mici) ce estimează
corespunzător efectul inerţiei termice datorat stocării energiei în pereţii clădirii şi/sau în
sistemul de încălzire. Proprietatea importantă a acestor modele de simulare este
capacitatea acestora de a ţine cont de mai mulţi parametri cruciali în estimarea corectă a
consumului de energie, în special la clădiri cu inerţie termică pronunţată, cu reduceri
nocturne ale sarcinii, cu sisteme de stocaj a energiei sau strategii de control predictiv.

Programele de calculator reclamă un grad de experienţă ridicat şi sunt de regulă

potrivite pentru clădiri mari cu sisteme de încălzire şi climatizare complexe şi cu strategii
de automatizare dificil de modelat cu ajutorul instrumentelor simplificate de analiză.
În general, un program de simulare necesită o descriere fizică detaliată a clădirii
(geometrie, detalii constructive ale pereţilor, tipul sistemelor de încălzire şi climatizare
(IVAC), precum şi programul). Calculul sarcinii termice este bazat pe o paletă largă de
algoritmi funcţie de complexitatea şi flexibilitatea programului de simulare. Pentru o
estimare adecvată a economiilor de energie, programele de simulare trebuie calibrate pe
baza datelor măsurate existente (facturi de energie, de exemplu). Deoarece programele de
simulare au limitări inerente, este important ca utilizatorul să fie conştient de domeniul
lor de aplicabilitate şi să facă alegerea corectă.

În toate subcapitolele următoare sunt prezentate metode de analiză simplificate,

elaborate cu scopul estimării economiilor de energie în anumite sisteme energetice.

6.2 ANVELOPA CLĂDIRII

Pentru a determina eficienţa economică a oricărei măsuri de conservare a energiei

pierdute prin anvelopa clădirii, este necesară estimarea economiilor potenţiale de energie.
În acest paragraf, se prezintă un algoritm de calcul bazat pe metoda grade-zile, împreună
cu parametrii necesari pentru estimarea economiilor de energie.

6.2.1 Estimarea economiilor de energie

 Atunci când se întreprind măsuri de conservare a energiei pentru îmbunătăţirea
eficienţei unei anvelope de clădire (de exemplu, prin adăugarea de izolaţie termică la
acoperiş sau prin reducerea infiltraţiilor de aer prin anvelopă), coeficientul total de
pierderi termice [G, vezi ec. (2.8)] scade. Presupunând că temperatura interioară
prestabilită Ti nu se schimbă, temperatura de echilibru a clădirii Tech scade ca urmare a
îmbunătăţirilor aduse. [vezi ec. (2.12)]. Ca urmare, modernizarea anvelopei reduce
sarcina termică pentru încălzire, deci şi necesarul de energie, deoarece atât G cât şi
GZinc(Tech) scad. Prin adăugarea indicelui “prim” la valorile post-modernizare, economiile
anuale de energie datorate unei modernizări/reabilitări pot fi calculate cu:

[kWh] (6.4)

Randamentul sistemului de încălzire rămâne acelaşi înainte şi după modernizare,

cu excepţia cazului în care chiar acest sistem este înlocuit sau modernizat. În multe
aplicaţii, în urma modernizării, variaţia temperaturii de echilibru este mai degrabă mică.
În astfel de cazuri, gradele-zile pot fi considerate constante înainte şi după modernizare,
rezultând că economiile în consumul de energie pot fi estimate mai uşor cu ecuaţia:

[kWh] (6.5)

De reţinut că, atunci când numai un element al anvelopei este modernizat (de
exemplu, ferestrele), diferenţa (G - G’) este echivalentă cu diferenţa în valorile AU ale
ferestrelor înainte şi după modernizare [vezi ec. (A-9), (2.8)]. Pentru a putea folosi fie ec.
(6.4) fie ec. (6.5), trebuie estimate gradele-zile pentru încălzire şi coeficientul total de
pierderi de căldură existent.

6.2.2 Estimarea coeficientului total de pierderi termice

 Coeficientul total de pierderi al clădirii G poate fi estimat pe baza celor două
metode descrise mai jos. În funcţie de datele avute la dispoziţie, auditorul va alege
metoda cea mai potrivită.

i.- Calculul direct presupune cunoaşterea tuturor datelor (fie din planurile arhitecturale,
fie din observaţiile adunate în inspecţia site-ului) necesare estimării valorilor R sau U
pentru toate componentele anvelopei clădirii, precum şi estimării suprafeţelor
asociate (vezi Anexa A). De regulă, în literatura de specialitate există suficiente
informaţii pentru determinarea rezistenţelor termice R asociate diverselor straturi de
construcţie folosite frecvent la clădiri. În plus, auditorul trebuie să estimeze debitele
de infiltraţie/ventilaţie fie prin aproximare, fie prin măsurători directe, cum se arată
cap. 5.5. Cu aceste date, se poate calcula G cu ajutorul ecuaţiei (2.8), (A-9) şi (A-
13).
ii.- Estimarea indirectă se face pe baza pe consumurile de energie facturate (chiar şi
facturile lunare pot fi suficiente) şi corelarea acestora cu temperatura exterioară.
Această metodă este ilustrată în Figura 6.5 pentru funcţionarea pe încălzire.
Coeficientul G este determinat prin panta liniei de regresie obţinută prin corelarea
consumului de energie cu temperatura exterioară. Ecuaţiile 6.4 şi 6.5 arată că panta
dreptei de regresie are expresia . Prin aproximarea
randamentului sezonier al instalaţiei de încălzire şi cunoaşterea volumului încălzit al
clădirii, se poate estima valoarea coeficientului G. De reţinut că temperatura
exterioară trebuie mediată pe aceeaşi perioadă pentru care sunt disponibile datele
măsurate (facturile).

-5 0 5 10 15 20 25 30

Temperatura exterioară [oC]

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

4.0
3.0

2.0

1.0

0.0

-0.5

Consumul mediu lunar de gaz (103 m3)

Sarcina legată de încălzire

Sarcina de bază

y = ax +b
 Fig. 6.5 Estimarea lui G pentru sezonul de încălzire

pe baza consumului de gaz natural

6.3 SISTEMUL DE ÎNCĂLZIRE

Sistemele de încălzire utilizate în clădirile de locuit, comerciale, sau chiar industriale sunt
în general de unul din tipurile următoare:

Cazane de apă fierbinte

Sobe

Încălzire centrală / termoficare

Încălzitoare locale (individuale)

Pompe de căldură

Tipul de sistem este ales funcţie de zonă (rurală sau urbană, cu sau fără acces la unele
tipuri de combustibil), de preţul combustibilului şi de tradiţia fiecărei ţări. Modernizarea
cazanelor este tratată în mod deosebit, datorită economiilor de energie semnificative ce
pot fi realizate în centralele termice pentru încălzire. Estimarea eficienţei şi
performanţelor de mediu ale cazanelor pe combustibili fosili reprezintă o sarcină majoră
pentru expertul energetic al clădirilor. Informaţiile privind aceşti indicatori se obţin după
o analiză a gazelor de ardere evacuate din cazan. În acest scop, există pe piaţă analizoare
de gaze portabile moderne.

6.3.1 Structura constructivă a cazanelor

De regulă, cazanele sunt compuse din mantaua izolată, arzător, ţevi şi focare
pentru circulaţia apei şi a gazelor de ardere, precum şi sistemul de reglare automată. Tipul
combustibilului, metoda de ardere, presiunea aburului sau a apei fierbinţi sau puterea
termică determină alegerea proiectului de cazan. Cele mai multe cazane sunt construite
din oţel, dar tipurile de capacitate mică pot fi construite din fontă. În cazanele din oţel,
transferul căldurii are loc de la gazele de ardere la agentul apă-abur prin intermediul unor
ţevi, care pot fi ţevi de apă sau ţevi de flacără. O clasificare uzuală după tipul constructiv
al cazanelor este următoarea:
i.- Cazane de oţel cu ţevi de flacără, la care produsele de ardere trec prin ţevi imersate
în apa conţinută în mantaua cazanului. Limita acestui tip de cazan este de 10 t/h abur
şi o presiune de 16 ata. Cazanele cu ţevi de flacără sunt simplu de instalat şi
întreţinut. Ele au de asemenea capacitatea de a-şi varia sarcina în plajă largă, fără a
modifica substanţial presiunea aburului.
ii.- Cazane de oţel cu ţevi de apă, unde apa circulă prin ţevi peste care curg la exterior
gazele de ardere. Circulaţia apei are loc, de regulă, pe baza diferenţei de densitate
între apa de alimentare rece şi apa/amestecul bifazic fierbinte din partea superioară a
cazanului. Capacitatea acestor cazane variază de la 0,4 t/h apă fierbinte sau abur,
până la o putere termică de 1000 MW.

iii.- Cazane din fontă, folosite în instalaţii mici (sub 1 MW) unde durata de funcţionare
este importantă. Ele sunt realizate din subansamble, ceea ce uşurează montajul şi
mentenanţa. La aceeaşi capacitate, cazanele din fontă sunt mai scumpe decât cele
prezentate mai sus.

Sistemul de ardere al unui cazan este determinat de tipul combustibilului. Iată câteva
sisteme de ardere:

a.- Cazane pe gaz. Gazul natural este cel mai simplu de utilizat combustibil, pentru că se
amestecă uşor cu aerul de ardere. Gazul este introdus în arzător prin mai multe
orificii, amestecându-se apoi cu aerul comburant aspirat. La inspecţia de rutină a
cazanului, se verifică dacă aceste orificii nu sunt obturate şi se înlocuiesc părţile arse
sau lipsă ale arzătorului.
b.- Cazane pe combustibil lichid. Combustibilii lichizi trebuie trataţi şi pregătiţi înaintea
arderii. Aceste operaţii includ (i) curăţirea prin filtrare, (ii) aditivarea sau
preîncălzirea pentru a micşora viscozitatea şi (iii) pulverizarea cu ajutorul
injectoarelor pentru a obţine picături ce favorizează amestecul cu aerul de ardere. La
inspecţia de reglaj a centralei termice, se verifică dacă arzătorul este potrivit cu tipul
 de cazan, dacă injectoarele au forma şi dimensiunea potrivite şi sunt corect
amplasate. Se verifică de asemenea dacă orificiile de pulverizare sunt curate şi bine
calibrate.
c.- Cazane pe cărbune. În unele centrale termice, arderea se face cu cărbuni. Există două
tipuri de sisteme de ardere a cărbunelui: (i) arderea în stare pulverizată, la care
cărbunele este mărunţit, uscat, sortat şi transportat pneumatic la arzător de către aerul
primar, şi (ii) arderea pe grătar (sau în strat), aerul de combustie fiind injectat sub
grătar.

Randamentul sistemelor de combustie depinde de tipul sistemului de aprindere, de

tipul cazanului sau cuptorului, precum şi de caracteristicile cenuşii rezultate prin ardere.
Unele cazane sunt echipate cu sisteme de reinjecţie în focar a cenuşii ce conţine încă
elemente nearse.

6.3.2 Randamentul termic al cazanului

Aderea combustibililor constă din reacţii chimice de oxidare cu degajare de

căldură. Oxigenul necesar este furnizat din aerul de ardere. Cantitatea teoretică de aer
care ajunge la arzător pentru arderea unui kilogram de combustibil se numeşte aer
stoichiometric. În practică însă, pentru a mări probabilitatea ca moleculele combustibile
(C,H,S) să vină în contact cu moleculele de oxigen pe durata de staţionare în focar, se
introduce o cantitate de aer mai mare decât cea teoretică. Condiţiile optime de ardere sunt
dictate de menţinerea unui exces de aer potrivit în toate fazele combustiei. Atunci când
combustibilul ars este lichis sau gazos, cifra acceptată ca optimă pentru excesul de aer
este de 10%,. Un exces prea mare de aer creşte pierderile de căldură la coş şi necesită
combustibil suplimentar pentru încălzirea aerului la temperatura necesară creării tirajului.
Pe de altă parte, un debit de aer insuficient determină o ardere incompletă, cu scăderea
temperaturii flăcării şi evacuarea de produse nearse poluante şi toxice (CO, funingine) la
coş.

Definiţia generală pentru randamentul termic global al cazanului este raportul

dintre căldura utilă (preluată de agentul termic sau de aerul ambiant), Qutil şi căldura
corespunzătoare arderii complete a combustibilului folosit, Qin.

(6.6)

Randamentul global ţine cont de eficienţa arderii, pierderile la coş şi de pierderile prin
suprafeţele exterioare ale cazanului. Eficienţa/randamentul arderii se referă la capacitatea
arzătorului de a asigura un raport optim aer/combustibil, astfel încât arderea să fie
completă.
Printre măsurile de creştere a randamentului unui cazan de abur sau apă fierbinte se
regăsesc următoarele:

Reglajul cazanului existent

Înlocuirea cazanului existent cu unul mai eficient.

Folosirea cazanelor modulare, pentru a evita sarcinile parţiale cu randament scăzut.

Pentru a determina randamentul global al cazanului, se efectuează măsurătorile

prezentate succint în cap. 5.4. Cel mai răspândit test este analiza compoziţiei gazelor de
ardere cu aparate speciale, care determină procentajul de CO2, CO, O2 şi N2 din gazele de
ardere evacuate la coş. Pe baza compoziţiei gazelor de ardere evacuate şi a temperaturii
lor, se pot lua unele măsuri de reglare a cazanului, în sensul ajustării raportului aer-
combustibil pentru a mări randamentul global. Iată câteva reguli generale pentru a
optimiza exploatarea unui cazan:

Temperatura la coş: Cu cât aceasta este mai coborâtă, cu atât arderea este mai
eficientă. O temperatură mai ridicată la coş indică un transfer de căldură deficitar de
la gazele de ardere la apă. Suprafeţele de schimb de căldură trebuie curăţate de
depuneri exterioare şi interioare (calcar, cenuşă, funingine), care reduc transferul de
căldură. Totuşi, temperatura gazelor la coş nu trebuie să fie prea coborâtă, pentru a
evita condensarea apei din gazele de ardere, condensul putându-se combina cu oxizii
de sulf şi forma acizii sulfuric şi sulfuros. Aceştia sunt deosebit de dăunători prin
corodarea chimică pe care o produc asupra tuturor suprafeţelor cu care vin în contact.
Tabelul 4.4 oferă, pentru diverşi combustibili, temperatura minimă la coş pentru a
evita coroziunea acidă.

Tabelul 6.2

Temperatura minimă a gazelor de ardere la coş

pentru evitarea coroziunii acide

Tipul combustibilului
Limita de temperatură [oC]
200
Combustibil lichid
Cărbune bituminos 150
Gaz natural 105

Nivelul de CO2: Cu cât este mai mare nivelul de CO2, cu atât mai eficientă este
arderea. Limitele inferioare acceptabile pentru nivelul de CO2 sunt de 10% pentru
 arderea unui combustibil gazos şi de 14% pentru arderea unui combustibil lichid. Sub
aceste limite, arderea este incompletă, iar excesul de aer trebuie mărit.
Nivelul de CO: Acest gaz nu trebuie să fie prezent în gazele de ardere, orice urmă
indicând arderea incompletă. Prezenţa CO în gazele de ardere poate fi detectată în
gazele de ardere prin culoarea neagră-cenuşie a acestora (fum), rezultând depuneri de
funingine pe drumul gazelor de ardere.
Nivelul de O2: Cu cât este mai mic nivelul de O2, cu atât mai eficientă este arderea.
Într-adevăr, nivelul mare de O2 indică un exces mare de aer. Limita superioară pentru
O2 este de 10% dacă se arde combustibil lichis sau gazos. Când nivelul de O 2 este mai
mare de 10%, excesul de aer trebuie redus.

Atunci când excesul de aer este nepotrivit, se poate aplica următoarea procedură de
reglare:

1. Se exploatează cazanul pentru o anume sarcină termică şi se reglează combustia

manual.

2. După stabilirea regimului staţionar, se măsoară compoziţia şi temperatura gazelor de

ardere.

3. Se creşte excesul de aer cu 1 - 2% şi se repetă măsurătorile după restabilirea

regimului staţionar.

4. Se scade excesul de aer cu paşi mici până se obţine un nivel minim de O 2 (adică
arderea devine incompletă şi un nivel măsurabil de CO – de cca. 400 ppm – poate fi
detectat în gazele de ardere). Se repetă măsurătorile după fiecare schimbare şi după
stabilirea regimului staţionar.

5. Se reprezintă grafic nivelul de CO în funcţie de procentul de O 2 din gazele de ardere.

Se stabileşte o marjă 0,5 - 2% în excesul de O2 peste valoarea minimă.

6. Se trec comenzile arzătorului pe automat, cu limitarea excesului de O 2 în marja

situată în pasul 5.

7. Se repetă paşii 1-6 pentru diverse sarcini termice uzuale în exploatarea cazanului. Se
recomandă ca testele să fie efectuate de la sarcini termice mari spre cele mici.

Se monitorizează noile condiţii de exploatare pentru un timp suficient de lung (una-două

luni) pentru a fi siguri de exploatarea adecvată a cazanului. Pentru a determina
randamentul global al cazanului, sunt disponibile în general nomograme construite pe
baza analizei gazelor de ardere şi a temperaturii acestora.
6.3.3 Economii de energie prin creşterea randamentului cazanului

Efectul net al tuturor măsurilor de creştere a randamentului termic global constă în

economii de energie, deci de combustibil. Pentru a calcula economiile de combustibil F
în funcţie de modificarea randamentului cazanului, se foloseşte următoarea ecuaţie:

(6.7)

unde:

F - consumul de combustibil înainte de modernizare

,’ - randamentul înainte şi după modernizare [ec.(6.6)]

Rezultă că, pentru estimarea economiilor de energie, este esenţială cunoaşterea valorilor
pentru vechiul şi noul randament termic global al cazanului. Capitolul 7 oferă o descriere
detaliată a măsurilor de îmbunătăţire a randamentului cazanelor.

6.4 SISTEME DE RECUPERARE A CĂLDURII

Unele procese inerente operării sistemelor de înclzire şi/sau climatizare conduc la

evacuarea de căldură în mediul ambiant. O parte a acestei călduri, sau toată căldura, poate
fi recuperată şi folosită în alte scopuri utile. Îmbunătăţirile schimbătoarelor de căldură
aer-aer au făcut ca, pentru unele clădiri, recuperarea căldurii evacuate de aceste sisteme
să fie eficientă economic. Atât căldura sensibilă cât şi cea latentă pot fi recuperate din
canalele de aer uzat, răcitoare şi pompe de căldură. Recuperarea căldurii sensibile are ca
rezultat creşterea temperaturii unui fluid (cum ar fi aerul exterior aspirat la interior).
Căldura latentă recuperată afectează în schimb nivelul de umiditate în curenţii de aer. În
unele cazuri, utilizarea unei călduri latente poate conduce şi la modificarea temperaturii
aerului. De exemplu, atunci când o parte din umiditatea din aer condensează datorită
contactului cu o suprafaţă rece, temperatura aerului creşte ca urmare a căldurii latente
eliberate; dacă însă umiditatea se evaporează, temperatura aerului scade în urma
transformării unei părţi din energia sensibilă în energie latentă. Cele mai multe aparate
recuperatoare permit recuperarea căldurii sensibile: schimbătoare aer-aer, tuburi termice,
sisteme de recuperare cu glicol. Căldura latentă este recuperată folosind sisteme de
extragere a umidităţii (deshidratante).
6.4.1 Tipuri de sisteme de recuperare a
căldurii
Căldura reziduală poate fi recuperată în schimbătoare de căldură de forme diferite
ce depind de sistemele folosite în transferul energiei termice. Schimbătoare de căldură cu
fluide având temperaturi mai mici de 230 0C sunt uzuale în clădiri sub forma preîncălzirii
aerului de ventilaţie cu aer uzat mai cald. În acest caz, fluidele implicate sunt ambele
gaze. De notat faptul că, în clădirile complexe, pot exista şi schimbătoare de căldură gaz-
lichid şi lichid-lichid care servesc la recuperarea căldurii reziduale.

Cele mai folosite sisteme recuperatoare transferă căldură între curenţii de aer din
admisia şi respectiv evacuarea aerului din clădire; ele constau din plăci, aripioare sau
serpentine plasate şi extinse deopotrivă atât în conductele de admisie cât şi în cele de
evacuare a aerului. Schimbătoarele de căldură aer-aer pot fi utilizate pentru încălzirea
aerului admis în instalaţie pe timpul iernii şi răcirea lui pe timpul verii atunci când
condiţiile sunt favorabile. Eficienţa energetică a acestor schimbătoare depinde de
configuraţia lor şi de diferenţa de temperatură, fiind cuprinsă de regulă între 45% şi 65%.

i.- Schimbătoarele cu plăci au avantajul că aerul de evacuare nu se amestecă cu cel de

admisie, astfel încât recuperarea căldurii are loc fără contaminarea aerului proaspăt.
Ele sunt recomandate clădirilor ce necesită debite mari de aer proaspăt (spitale,
restaurante). Eficacitatea acestor sisteme se situează între 50% şi 80%.
ii.- Tuburile termice constau dintr-un tub de cupru căptuşit cu material poros şi umplut cu
agent frigorific. Când un capăt al tubului este încălzit, prin plasarea sa în curentul de
aer evacuat, agentul frigorific vaporizează şi curge către celălalt capăt, unde cedează
căldură către aerul admis prin condensare. Randamentul tubului termic se situează
între 50% şi 70%. Chiar dacă tuburile termice sunt mai scumpe decât schimbătoarele
de căldură cu plăci, mentenanţa lor este mai uşoară şi mai puţin costisitoare, durata
lor de viaţă fiind estimată la 25 ani.
iii.- Preîncălzitoarele rotative de aer sunt formate dintr-un cilindru umplut cu un mediu
permeabil de suprafaţă interioară mare. Mediul poate fi ales astfel încât, fie
acumulează numai căldură sensibilă, fie căldură totală (sensibilă şi latentă). De
regulă, curenţii de aer circulă în contracurent pentru a mări eficienţa transferului de
căldură. În plus, poate exista o zonă de curăţire, pentru a evita contaminarea între
curenţi. Randamentul unui astfel de schimbător poate egala randamentul unui
schimbător cu plăci.
iv.- Schimbătoarele de căldură cu glicol constau în general din serpentine cu pereţi
subţiri plasate în evacuarea şi admisia aerului. Ele fac parte dintr-un sistem închis ce
transferă căldura de la un curent de aer la celălalt, folosind glicol (o soluţie de
antigel). Aceste sisteme sunt recomandate pentru recuperarea căldurii sensibile,
eficienţa lor fiind situată în plaja 55% - 65%.
6.4.2 Metodă de analiză simplificată

Se pot folosi metode de analiză simplificate pentru a estima fezabilitatea

sistemelor de recuperare a căldurii. Aceste metode sunt bazate pe principiile
fundamentale ale termodinamicii şi transferului de căldură. De exemplu, în cazul unui
schimbător de căldură aer-aer care utilizează aerul uzat interior pentru a preîncălzi aerul
exterior introdus în clădire, economia de energie la nivelul instalaţiei de încălzire se poate
estima cu următoarea relaţie:

[kWh/an]

6.6 CERTIFICATUL ENERGETIC AL CLĂDIRII

Certificatul energetic al clădirii reprezintă documentul oficial care conţine, într-o

formă sintetică unitară, principalele caracteristici termoenergetice ale construcţiei şi ale
instalaţiilor aferente acesteia, rezultate din activitatea de expertiză termică şi energetică a
clădirii. Certificatul energetic se elaborează potrivit “Normativului pentru elaborarea şi
acordarea certificatului energetic al clădirilor existente” indicativ: NP 049-2000.

Certificatul energetic al clădirii conţine informaţii privind: starea actuală a

clădirilor şi a instalaţiilor aferente acestora din punct de vedere termic şi energetic, gradul
de utilizare a căldurii, precum şi indici specifici vizând utilizarea raţională şi eficientă a
căldurii urmare aplicării unor soluţii de reabilitare/modernizare energetică. Documentul
se întocmeşte de către consultanţi energetici (experţi) autorizaţi, ţinând seama de
informaţiile obţinute ca urmare a efectuării expertizei termice şi energetice a clădirilor.

Obiectivul principal este de a oferi proprietarului sau utilizatorului clădirii,

precum şi persoanelor interesate în cumpărarea sau asigurarea clădirii, informaţii despre
performanţa energetică a clădirii şi instalaţiilor interioare aferente acesteia.

Obiectivele complementare sunt: îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi confort

termic interior, reducerea pierderilor exergetice ale clădirilor şi instalaţiilor aferente, a
consumurilor energetice şi de combustibil, a costurilor de întreţinere pentruîncălzire şi
alimentare cu apă caldă de consum, precum şi a emisiilor poluante generate de
producerea, transportul şi consumul de energie.
 Certificarea energetică a unei clădiri existente implică parcurgerea următoarelor
etape principale:
solicitarea certificatului energetic pentru clădirea existentă – de către proprietarul
sau administratorul clădirii;
efectuarea expertizei energetice a clădirii şi elaborarea certificatului energetic pe baza
raportului de expertiză energetică - de către un consultant energetic (birou de
consultanţă energetică autorizat / expert energetic autorizat pentru clădiri);
acordarea / eliberarea certificatului energetic al clădirii - de către Direcţia / Serviciul
De Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (D/SUAT) din cadrul Primăriei din raza
căreia este situată clădirea.

Certificatul energetic se acordă pentru clădiri existente sau pentru părţi din clădiri
existente apartamente, scări / tronsoane de bloc) numai în condiţiile în care se asigură
furnizarea prin racord separat a tuturor utilităţilor termice (încălzirea spaţiilor şi apă caldă
de consum) de la o sursă de căldură (proprie sau centralizată), pentru care este posibilă
măsurarea utilităţilor termice consumate.

Notarea din punct de vedere energetic a unei clădiri existente se efectuează

funcţie de consumul specific anual normal de căldură estimat pe baza expertizei
energetice a clădirii.

Notele de referinţă ataşate clădirii certificate vizează clădirea de referinţă,

caracterizată de utilizare raţională a căldurii, şi clădirea eficientă, caracterizată de
utilizare eficientă a căldurii.

Notarea este corelată strict cu grila de clasificare funcţie de consumul energetic

specific anual caracteristică fondului de clădiri existent. Grila de consum energetic
vizează atât cele două utilităţi termice principale considerate în cadrul certificatului
energetic (încălzirea spaţiilor şi apa caldă de consum), cât şi consumul energetic specific
total, ca sumă a celor două tipuri de consum energetic menţionate. Un exemplu de astfel
de certificat este prezentat în Anexa D.
SOLUŢII ŞI MĂSURI DE EFICIENTIZARE
ENERGETICĂ

7.1 CRITERII ŞI CLASIFICĂRI

Criteriile pe baza cărora se apreciază prioritatea măsurilor de reabilitare termică sunt:

starea clădirii şi instalaţiilor aferente, vârsta, grad de uzură etc.;

zona climatică;

posibilităţile financiare (sursele disponibile pentru finanţare);

posibilităţile de eliberare sau nu a locuinţei pe perioada reabilitării;

aspecte sociale şi de comportament ale locatarilor clădirilor.

Dificultăţile de alegere a soluţiei de reabilitare termică sunt multiple şi ele se datorează:

destinaţiei diferite a clădirilor;

numărului mare de soluţii posibile;

complexităţii problemelor luate în discuţie;

incompatibilităţii între soluţiile teoretice şi realităţile existente pe teren;

în cazul blocurilor de locuinţe, care ar reprezenta prima prioritate de intervenţie,

acţiunea de reabilitare şi modernizare nu poate fi făcută pe apartament, ci numai pe
ansamblul unui bloc, tronson sau scară;

incapacităţii statului de a investi în reabilitarea clădirilor existente, având în vedere

că fondul de construcţii care trebuiesc modernizare este mare şi necesită investiţii
uriaşe.

Pornind de la dificultăţile enumerate mai sus se propune o ierarhizare a măsurilor şi

a soluţiilor de reabilitare termică pornind în primul rând de la criteriul economic -
respectiv costul reabilitării, şi anume de la simplu la complex. Astfel clasificarea
măsurilor de reabilitare este următoarea:
măsuri “fără costuri” ce acţionează în special în administrarea şi exploatarea
clădirilor şi a instalaţiilor şi sunt mai mult măsuri organizatorice ce se pot implementa
imediat; aceste măsuri revin în sarcina asociaţiilor de locatari / proprietari şi sunt
analizate din punct de vedere al influenţei asupra consumului de căldură cât şi din
punct de vedere al economiei de energie.
măsuri “cu costuri reduse” care urmăresc ca printr-o investiţie redusă în reabilitarea
anvelopei şi a instalaţiilor aferente fără a se modifica substanţial soluţiile existente să
se obţină economii de energie şi combustibil; necesită capital scăzut sau mediu; revin
în sarcina asociaţiilor de locatari / proprietari iar implementarea lor se face de către
personal specializat, în urma unei analize economico-energetice care să ia în calcul
influenţa soluţiei sau pachetului de soluţii asupra consumului de căldură şi energie
electrică, economia de energie şi în final asupra costului soluţiei.
măsurile complexe de reabilitare/modernizare energetică a clădirilor şi instalaţiilor
aferente sunt de regulă pachete de măsuri ce necesită de regulă investiţii mari; măsuri
de retehnologizare şi modernizare, de exemplu modificarea structurii termotehnice, a
anvelopei, înlocuirea instalaţiilor de încălzire cu soluţii moderne eficiente şi cu
randament ridicat.; măsurile complexe de reabilitare intră în competenţa asociaţiilor
de locatari / proprietari sau a furnizorului de utilităţi termice. Alegerea soluţiilor de
reabilitare, respectiv modernizare sau a pachetului de soluţii se va face având în
vedere durata de recuperare a investiţiei prin economii de energie în exploatare în
condiţiile unui scenariu viabil de finanţare. În funcţie de modul în care măsurile
complexe modifică sau nu soluţiile de principiu existente, acestea se împart în:

măsuri complexe de reabilitare energetică, care păstrează soluţia existentă de bază

pe care o îmbunătăţeşte cu soluţii optime, moderne şi cu un grad ridicat de eficienţă
energetică. Aceste măsuri se aplică în special la reabilitarea energetică a anvelopei
clădirii la care se păstrează structură de rezistenţă de bază. În cazul instalaţiilor
clădirii, reabilitarea termică readuce instalaţiile la parametrii iniţiali pentru care s-a
făcut proiectarea.

măsuri complexe de modernizare energetică care modifică soluţiile de principiu

existente, propunând soluţii, scheme şi echipamente noi. Aceste măsuri se aplică în
special pentru instalaţiile clădirii adoptând-se scheme noi modernizate cu eficienţă
ridicată, utilizând aparate şi utilaje cu randament ridicat. Modernizarea energetică a
anvelopei clădirii presupune de regulă utilizarea unor ferestre performante (geam
termopan, straturi selectrive, tâmplărie fără punţi termice), utilizarea unor straturi
termoizolatoare suplimentare la pereţi, etc.

Pornind de la optiunile exprimate de locatari si de la fondurile financiare disponibile si

urmarind aducerea cladirii in cat mai mare masura la parametrii termotehnici normati, se
vor propune mai multe variante de interventie privind atat reabilitarea termica, cat si
modernizarea arhitecturala si functionala. Dintre aceste variante, una va fi maximala,
vizand atingerea unor parametrii identici cu cei solicitati pentru cladiri noi (atat din punct
de vedere al realizarii conditiilor minime de confort interior, cat si din punct de vedere al
reducerii consumurilor de energie), iar alta minimala, care sa vizeze in principal
realizarea confortului interior, facandu-se totodata si unele reduceri ale consumului de
energie, in masura in care acest lucru este posibil. Se va urmari intotdeuna, pe cat posibil,
ca in paralel cu actiunea de reabilitare termotehnica sa se obtina si modernizarea
arhitecturala si functionala a cladirii si indepartarea surselor care ar putea provoca
deteriorari.

In aceasta etapa a expertizei termotehnice se va colabora cu specialistii care pot

efectua expertizarea instalatiei, structurii de rezistenta, nivelului de protectie acustica etc,
precum si cu beneficiarii reabilitarii, care sunt locatarii cladirii, tinand cont in masura
posibilitatilor, de optiunile facute de acestia. Se pot utiliza atat solutii traditionale, cat si
solutii moderne propuse de diferite firme care detin agremente tehnice de produse,
sisteme si tehnologii.

Evaluarea parametrilor tehnico-economici si stabilirea solutiei optime

Pentru fiecare din solutiile propuse, se vor calcula, pe baza de devize sau de indici,
costurile de investitie ale lucrarilor de ameliorare termotehnica si a celor antrenate de
acestea. Este bine ca aceste costuri sa fie evidentiate pentru fiecare element de
constructie perimetral (pereti exteriori, terasa, planseu peste subsol etc.). La valorile
de constructii-montaj trebuie adaugate cotele finale de deviz pentru proiectare, avize,
autorizatii, asistenta tehnica, organizare de santier, diverse si neprevazute, TVA,
precum si costurile lucrarilor de instalatii aferente.

Pentru fiecare varianta, pe baza cantitatii de caldura necesara anuala Q c, se vor

calcula economiile anuale de caldura, atat pentru intreaga cladire, cat si pentru un
apartament mediu, precum si economiile anuale in lei, care s-ar putea face la
cheltuielile pentru caldura.

Se determina durata de recuperare a investitiei in toate variantele, prin impartirea

costului acesteia la economia anuala realizata la cheltuielile pentru incalzire. Se poate
tine seama de indicele de inflatie si de dobanzile care trebuie platite in cazul in care
total sau partial, se utilizeaza credite bancare.

Se intocmeste un tabel sintetic, se asambleaza rezultatele obtinute si se face o

justificare a optiunii pentru una din solutiile propuse.

În continuare, se vor prezenta soluţiile şi măsurile tehnice complexe de

reabilitare/modernizare energetică a clădirii (pentru anvelopă –§7.2 - şi instalaţii – §7.3),
iar apoi soluţiile şi măsurile organizatorice sau cu cost redus (§ 7.4)

7.2 SOLUŢII TEHNICE PENTRU ANVELOPA CLĂDIRII

7.2.1 Principii generale privind modernizarea anvelopei clădirilor

Se recomandă ca lucrările de îmbunătăţire a protecţiei termice să se realizeze concomitent

cu alte lucrări de intervenţie la clădirile existente cum sunt cele de consolidare structurală
antiseismică şi cele de reparaţii capitale.

La suplimentarea izolaţiei termice a elementelor de construcţie care compun anvelopa

clădirilor de locuit existente şi la îmbunătăţirea detaliilor de noduri caracteristice ale
acestora, este important să se urmărească:

prevederea unor izolaţii termice suplimentare adecvate (cu caracteristici higrotermice

corespunzătoare :  1/KD etc.), cu o grosime suficientă, evitând materialele care ar
necesita dimensiuni oneroase; se recomandă termoizolaţii eficiente ( 0,06 W/mK):
polistiren expandat, polistiren extrudat, plăci rigide din vată minerală sau din sticlă,
spumă poliuretanică ş.a.;

izolarea termică suplimentară în dreptul punţilor termice, urmărind diminuarea

efectului negativ al acestora asupra pierderilor de căldură şi asupra câmpului de
temperaturi de pe suprafeţele interioare ale elementelor care compun anvelopa
clădirii, evitând în acest fel posibilitatea apariţiei condensului superficial;

amplasarea judicioasă a izolaţiei termice suplimentare, evitând poziţionarea

defectuoasă din punct de vedere al difuziei vaporilor de apă şi al stabilităţii termice;

adoptarea unor soluţii eficiente din punct de vedere economic, evitând consumurile
de materiale şi costurile excesive.

Pe perioada lucrărilor, se vor avea în vedere următoarele aspecte importante:

Corectarea în cât mai mare măsură a punţilor termice, ţinându-se seama şi de zona de
influenţă a acestora.
Realizarea unei continuităţi a izolaţiei termice, atât fizic cât şi ca valoare a rezistenţei
termice (aceleaşi rezistenţe termice pentru zone cu alcătuiri diferite).
Realizarea unor coeficienţi liniari de transfer termic cât mai reduşi, la nodurile
care reprezintă punţi termice geometrice: colţuri ieşinde, intersecţia pereţilor exteriori
cu terasa, soclul, conturul tâmplăriei exterioare, etc.
Poziţionarea izolaţiei termice suplimentare de preferinţă spre exteriorul elementelor
de construcţie. În cazurile în care poziţionarea spre interior a stratului termoizolant
este temeinic justificată, se va analiza cu deosebită atenţie comportarea la difuzia
vaporilor de apă, în vederea limitării condensului interior în sezonul de iarnă şi
asigurării evaporării acestuia în sezonul cald. Se vor prevedea bariere contra
vaporilor.
Asigurarea unei stabilităţi termice corespunzătoare, atât pentru condiţiile de iarnă, cât
şi pentru cele de vară. În cazul elementelor de construcţie uşoare, prin suplimentarea
 corespunzătoare a izolaţiei termice se va urmări realizarea unor soluţii de elemente de
construcţie cu rezistenţe termice sporite.
Prevederea unor tencuieli adecvate la interior şi la exterior care să asigure
impermeabilitate la apă şi permeabilitate la vaporii de apă.

La modernizarea termotehnică a clădirilor de locuit existente, se recomandă realizarea

următoarelor valori pentru rezistenţele termice corectate:

Pereţi exteriori (zona opaca) …..……… R’  2,00 m2K/W

Planşee peste ultimul nivel, sub terase si poduri

neîncălzite……………………………………...R’  3,00 m2K/W

Planşee peste subsoluri neîncălzite…………….R’  1,60 m2K/W

Planşee care delimitează clădirea la partea inferioară, de

exterior…………………………….………….. R’  4,00 m2K/W

Plăci pe sol………………………….………… R’  4,00 m2K/W

Tâmplărie exterioară…………..……………… R’  0,50 m2K/W

Alegerea soluţiilor de reabilitare se va face de comun acord şi în colaborare cu
proprietarii clădirilor, având în vedere alcătuirea şi starea elementelor de construcţie
existente, determinate cu ocazia întocmirii expertizei tehnice, precum şi criteriile
prioritare specifice fiecărei situaţii în parte.
Lucrările de reabilitare şi modernizare termotehnică au numeroase conexiuni şi
condiţionări reciproce cu structura de rezistenţă a clădirii, care trebuie analizate cu
deosebită atenţie. Se menţionează astfel:

Greutatea suplimentară rezultată din lucrările de reabilitare trebuie să nu conducă la

depăşirea capacităţii de rezistenţă a elementelor de construcţie structurale, atât la acţiunea
încărcărilor gravitaţionale, cât şi la acţiunea seismică.

Lucrările de reabilitare şi modernizare termotehnică trebuie să fie executate în strictă

corelare cu lucrările de consolidare structurală, antiseismică.

Prevederea straturilor termoizolante suplimentare la faţa exterioară a anvelopei, creează

condiţii favorabile în ceea ce priveşte comportarea structurii la efectul variaţiei de
temperatură.

Prevederea unor straturi termoizolante suplimentare pe ambele feţe ale elementelor de

construcţie (structurale şi nestructurale) împiedică vizualizarea unor eventuale defecte
care pot să apară în timp sub acţiunea seismică, a tasărilor inegale sau a altor acţiuni sau
accidente.
La alegerea materialelor termoizolante se vor avea în vedere următoarele criterii:

caracteristicile termotehnice, mecanice, de rigiditate, de rezistenţă la foc, comportarea la

umiditate, ş.a;

caracteristicile cerute de poziţia materialului termoizolant în construcţie şi de solicitările

la care este supus;

criteriul economic, de optimizare;

caracteristici privind manipularea şi punerea în operă.

La întocmirea proiectului de reabilitare şi modernizare termică, o atenţie
specială trebuie acordată realizării unei protecţii corespunzătoare la acţiunea apei, sub
diverse forme, astfel:

izolarea hidrofugă propriu-zisă, prin prevederea unor straturi hidroizolante;

etanşarea hidrofugă pe conturul tâmplăriei exterioare;

folosirea unor straturi de protecţie a straturilor termoizolante din materiale hidrofobe,

etanşe şi fără risc de fisurare;

evitarea umezirii excesive a straturilor termoizolante, printr-o corectă rezolvare a

problemei difuziei vaporilor de apă prin elementele de construcţie;

uscarea elementelor de construcţie existente umede, ca o condiţie prealabilă prevederii

unor straturi termoizolante suplimentare;

asanarea subsolurilor, repararea conductelor de instalaţii termice şi sanitare din subsoluri,

etc.

7.2.2 Soluţii pentru modernizarea energetică a anvelopei

Soluţii pentru planşee peste subsol

Amplasarea termoizolaţiei din poliestiren expandat, în grosimi de 2,5 ...10 cm, la

partea superioară a planşeului, raţională numai în cazurile în care este necesară şi
schimbarea pardoselilor.
Amplasarea termoizolaţiei la tavanul subsolului, utilizând polistiren celular în
grosime de 6....8 cm (pentru a se obţine valori în câmp curent R  2 m2K/W), aplicat
pe tavan prin lipire cu aracet şi protejat cu tencuială pe plasă de rabiţ prinsă de
planşeu cu bolţuri metalice împuşcate sau înşurubate. Se pot utiliza, ca material
termoizolant, şi plăci din vată minerală semirigidă G100, care au însă inconvenientul
unei sensibilităţi mai mari la umezeală, dar au o rezistenţă la foc mai bună.
 O soluţie modernă constă în spumarea directă pe intradosul planşeului a unui strat de
poliuretan, care în cazul subsolurilor poate rămâne aparent.

In cazul amplasării termoizolaţiei la tavanul subsolului, existenţa unui procent ridicat de

punţi termice alcătuite din pereţii şi grinzile din beton armat cu lăţime sporită de la
subsol, conduce la o creştere mai puţin spectaculoasă a rezistenţei termice medii. Pe de
altă parte, numai izolarea suplimentară a planşeului de peste subsol, nu conduce automat
la eliminarea condensului în zona colţului adiacent soclului. Riscul de condens în această
zonă poate fi mult micşorat doar prin izolarea peretelui exterior al subsolului în zona
soclului, pe o înălţime de 40-50 cm sub nivelul pardoselii de la parter (fig.10’), iar
eliminarea completă a riscului condensului în colţ, se obţine numai prin izolarea
concomitentă a planşeului de peste subsol şi a peretelui exterior.

Soluţii pentru terase

Soluţia (de principiu) de reabilitare şi modernizare termotehnică se alege – printre altele

– în funcţie de starea straturilor termoizolante existente (gradul de deteriorare), care
trebuie obligatoriu verificate “in situ”.
Îndepărtarea tuturor straturilor existente până la faţa superioară a planşeului de beton
armat şi refacerea lor completă.
Soluţia se recomandă când starea tuturor straturilor, nu este corespunzătoare
(umpluturi termoizolante cu conţinut mare de apă care nu poate fi îndepărtată prin
uscare, praf hidrofob, ş.a.).
Soluţia se aplică, de asemenea, în situaţia în care, cu ocazia reabilitării terasei, se
doreşte schimbarea sistemului de pante sau în situaţia în care grosimea şi/sau
greutatea stratului care crează pantele constituie un impediment în adoptarea unor
soluţii corespunzătoare de reabilitare,
Îndepărtarea tuturor straturilor existente până la faţa superioară a betonului de pantă
şi refacerea acestora cu înlocuirea stratului termoizolant existent cu un nou strat
termoizolant, de calitate şi grosime corespunzătoare noilor cerinţe. Soluţia se
recomandă când starea stratului termoizolant nu este corespunzătoare (termoizolaţie
puternic umezită, executată din materiale tasabile, ş.a.) sau când grosimea, greutatea
şi/sau lipsa de eficienţă a materialului termoizolant existent constituie un impediment
în adoptarea unor soluţii corespunzătoare
Îndepărtarea straturilor existente până la hidroizolaţia existentă, menţindu-se cu
funcţie de barieră contra vaporilor; se menţine stratul termoizolant existent; se
montează un strat termoizolant suplimentar, de calitate şi grosime corespunzătoare,
precum şi toate celelalte straturi, inclusiv cele hidroizolante. Soluţia se recomandă
când starea termoizolaţiei existente este bună, dar hidroizolaţia este deteriorată şi se
impune refacerea ei. Dacă stratul termoizolant existent este dispus într-o alcătuire
ventilată, este necesar a se analiza oportunitatea păstrării dispozitivelor care asigură
accesul şi evacuarea aerului. În unele situaţii, de exemplu dacă menţinerea stratului
hidroizolant existent nu este convenabilă sub aspectul comportării la difuzia vaporilor
de apă, acest strat poate fi îndepărtat
 Realizarea unei terase “ranversate”, prin menţinerea tuturor straturilor existente,
inclusiv a straturilor hidroizolante. Soluţia presupune îndepărtarea doar a straturilor
de protecţie a hidroizolaţiei, eventuale reparaţii locale ale hidroizolaţiei, eventual
dispunerea unui strat hidroizolant suplimentar, montarea unui strat din polistiren
extrudat protejat corespunzător, peste hidroizolaţie; soluţia se recomandă când starea
tuturor straturilor, inclusiv a stratului hidroizolant este corespunzătoare.

La alegerea soluţiei de reabilitare a teraselor se va avea obligatoriu în vedere şi

necesitatea încadrării în capacitatea de rezistenţă a planşeului existent.

Mărirea gradului de protecţie termică a planşeului de terasă, prin amplasarea unui

strat termoizolant la nivelul ultimului tavan încălzit, nu se recomandă din considerente de
comportare higrotermică defavorabilă (difuzia vaporilor de apă, ş.a.). Soluţia ar putea fi
luată în consideraţie în situaţia în care ea se cuplează cu soluţia de îmbunătăţire a
pereţilor la faţa interioară, realizand prin continuitatea stratului termoizolant, o reducere a
efectelor negative ale punţilor termice; este necesară o verificare la difuzia vaporilor de
apă şi este obligatorie prevederea unei bariere contra vaporilor pe faţa dinspre interior a
stratului termoizolant.

În anumite condiţii în care straturile existente care se păstrează au umiditate

ridicată sau când stratul termoizolant este sensibil la umezire (ex: vată minerală), se pot
folosi terase cu structura ventilată. În această alcătuire, stratul termoizolant nou se
realizează din 2 straturi, primul strat cu grosimea de 4…6 cm realizat din plăci rigide
(polistiren expandat) dispuse astfel în plan (distanţat) încât să formeze canale de ventilare
pe ambele direcţii, puse în comunicare cu exteriorul, dispuse la 50…70 cm unul de altul.
Legătura cu exteriorul se realizează prin orificii de ventilare pe conturul terasei, şi prin
tuburi deflectoare.

Soluţii pentru acoperişuri cu pod

Imbunătăţirea izolaţiei termice a planşeului spre pod, se poate realiza prin prevederea
unui strat de polistiren având 6....12 cm grosime, care poate fi amplasat în 2 variante :
peste şapa existentă, dacă aceasta este corespunzăoare ca suport şi dacă micşorarea
înălţimii podului cu cca. 10-15 cm nu constituie un impediment;
direct pe planşeu, sub stratul de umplutură, îndepărtând provizoriu pe zone, acest
strat existent şi acoperind apoi stratul termoizolant nou cu umplutura veche, la aceeaşi
grosime sau la o grosime mai mică; la racordarea cu peretele de pe conturul podului,
este recomandabilă montarea unui strat vertical de polistiren.

O soluţie de ameliorare a pierderilor de căldură liniare perimetrale, precum şi a

temperaturilor scăzute de pe contur, constă în realizarea pe o înălţime de 60-70 cm,
amplasată de o parte şi de altă a centurii, a unei izolaţii exterioare suplimentare verticale
cu polistiren celular de 6 cm grosime, protejate cu tencuială pe rabiţ - fixat cu bolţuri
împuşcate.
 Trebuie avut în vedere că în jurul coşurilor de fum, este necesar ca pe o lăţime de
15-20 cm polistirenul să fie înlocuit cu vată minerală G100, care este o termoizolaţie
incombustibilă.

In cadrul acţiunii de modernizare, izolarea suplimentară în pod este una din cele mai
eficiente, simple şi ieftine. Concomitent se pot realiza şi alte reparaţii ale învelitorii
precum şi asigurarea unei ventilări corespunzătoare a spaţiului podului.

Soluţii pentru pereţi exteriori

In aceste cazuri, trebuie subliniate următoarele aspecte :

 Soluţiile de îmbunătăţire a protecţiei termice se pot face, în principiu, cu aplicarea

termoizolaţiei la exterior sau la interior. Soluţia de aplicare a termoizolaţiei la interior
nu este indicată datorită comportării nefavorabile la difuzia vaporilor de apă şi a
migrării şi concentrării condensului în zonele care inevitabil rămân neizolate. Pe de
altă parte, inerţia termică scade. Soluţia de aplicare a termoizolaţiei pe exterior, este
mai eficientă, conduce la eliminarea punţilor termice şi la creşterea inerţiei termice.

 Executarea termoizolaţiei suplimentare, la exteriorul pereţilor de faţadă, deşi poate

îmbunătăţi considerabil performanţele termotehnice, este o operaţie relativ complicată
şi costisitoare. Considerente în favoarea executării acestei operaţiuni pot fi: prezenţa
condensului pe suprafeţele interioare, existenţa unor fisuri sau neetanşeităţi care se
pot remedia cu această ocazie, necesitatea îmbunătăţirii şi modernizării aspectului
faţadelor. Aspecte care pledează pentru renunţarea la această operaţiune sunt:
existenţa unui procent mare de vitrare, o rezistenţă termică medie relativ acceptabilă,
existenţa pe faţade a unor finisaje şi ornamente relativ scumpe care trebuie menţinute.

 Uneori se poate opta pentru izolarea suplimentară numai pe anumite zone, cum sunt
calcanele. Izolarea termică suplimentară este mai eficientă dacă se face la pereţii
situaţi spre nord - care vor avea prioritate, urmaţi de pereţii situaţi spre est sau spre
vest.

Soluţia de îmbunătăţire constă în aplicarea la exterior a unui strat suplimentar de

polistiren celular de 8,5 ... 12 cm grosime, fixat mecanic sau lipit, peste care se prevede o
protecţie fie lipită, fie distanţată faţă de termoizolaţie printr-un strat de aer. Stratul de
protecţie poate fi realizat în 2 moduri:

mortar de ciment de 3.....4 cm, armat cu plasă sudată din STNB şi rabiţ, protejate
anticoroziv şi prinse de perete cu bolţuri împuşcate sau alte sisteme;
 glet din pastă adezivă în grosime de 5-6 mm, armat cu ţesătură din fibre de sticlă; în
această soluţie stratul de polistiren este lipit de stratul suport cu pastă adezivă şi fixat
suplimentar cu bolţuri împuşcate.

Soluţii pentru tâmplărie exterioară

Imbunătăţirea protecţiei termice în zona ferestrelor se poate face, fie prin

modernizarea celei existente, fie prin inlocuirea cu tâmplărie nouă. O îmbunătăţire a
tâmplăriei de lemn cuplate sau duble existente, se poate face prin crearea a încă unui
spaţiu de aer, astfel :
var.1 - prin montarea pe cerceveaua interioară a unui geam termoizolant prin
intermediul unui profil metalic suplimentar; geamul termoizolant de 4 + 9 + 4 mm se
fixează cu chit elastic în falţul creat între profilul metalic şi o şipcă de lemn
suplimentară;
var.2 -prin montarea pe cerceveaua interioară a unei cercevele metalice suplimentare
din profil de tablă îndoită; cercevelele suplimentare sunt mobile (au balamale şi
şuruburi de fixare) şi sunt prevăzute cu geamuri simple.
var.3 - prin montarea pe cerceveaua interioară a unei cercevele suplimentare din
lemn, de asemenea mobilă şi prevazutp cu un geam simplu.

Prin soluţiile propuse, se obtine o creştere semnificativă a rezistenţelor termice

specifice cu 30-46 % la tâmplăria cuplată şi cu 28-42 % la tâmplăria dublă.

Se pot monta cercevele suplimentare din PVC sau cu dublarea tâmplăriei existente cu o
tâmplărie nouă simplă - cu geam simplu sau cu geam termoizolant amplasată spre
interior.

Imbunătăţirea tâmplăriei existente sub aspectul reducerii inflaţiilor de aer, se

poate realiza prin montarea unor burleţi. Aceştia au o durabilitate redusă de numai 2-3
ani, dar chiar cu o înlocuire anuală, investiţia făcută este recuperată eficient. Se apreciază
ca prin limitarea infiltraţiilor de aer în exces, peste necesarul asigurării unui volum de aer
proaspăt - corespunzător unui microclimat normal, se poate obţine o reducere a
necesarului de energie termică pentru încălzirea aerului proaspăt. Etanşarea tâmplăriei cu
garnituri, trebuie făcută cu discernământ, pentru a evita în cazul unei exploatări
necorespunzătoare, apariţia fenomenului de condens datorită unei ventilări insuficiente.

In cazul în care se optează pentru înlocuirea tâmplariei existente cu tâmplărie

nouă, piaţa românească oferă în ultimul timp o gamă variată de produse. In principal
pentru ferestrele moderne se utilizează rame din lemn cu rezistenţe termice de 0,43-0,5
m2K/W, rame din PVC cu 2-3 camere de aer având rezistenţe termice de 0,45-0,5 m2K/W,
precum şi rame din aluminiu cu sau fără întreruperea punţii termice.
 Ultimele cercetări făcute de INCERC scot în evidenţa că cel mai bine se comportă
ramele din lemn, apoi cele din PVC şi mult mai slab cele din aluminiu, chiar în cazul
întreruperii punţii termice, caz în care nu depăşesc o rezistenţă termică de 0,385 m2K/W.

In cazul ferestrelor oferite de firmele străine, proprietăţile vitrajelor izolante pot fi

aduse la niveluri de performanţă superioare prin folosirea unor geamuri speciale:

 geamuri care reflectă sau absorb în mod selectiv, fie radiaţia solară în totalitate, fie
anumite componente ale acesteia (radiaţii I.R.,luminoase, U.V.);

 geamuri multistrat cu proprietăţi superioare de izolare acustică, datorită creşterii

factorului de amortizare intern al ansamblului (efectul foliilor sau peliculelor adezive
dispuse între foile de geam) ;

 geamuri anti-foc, alcătuite din cel puţin două foi de geam care includ între ele un gel
special, transparent ;

 geamuri securizate, armate, etc.

Pentru geamurile izolante clasice realizate din două foi de geam transparente
obişnuite, înglobând un strat de aer uscat, coeficientul de transfer termic depinde în
principal de grosimea stratului de aer. Proprietăţile de izolare termică ale acestor geamuri
pot fi mult îmbunătăţite prin utilizarea unor sticle cu proprietăţi speciale (cu emisivitate
scăzută) şi prin înlocuirea aerului cu alte gaze (argon, kripton, freon) având
conductivitate termică redusă.

7.3 SOLUŢII TEHNICE PENTRU INSTALAŢII

Soluţiile tehnice de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor din clădirile existente

urmăresc creşterea eficienţei utilizării energiei şi îmbunătăţirea confortului, în special a
confortului termic. Alegerea şi aplicarea măsurilor şi soluţiilor tehnice pentru instalaţii
trebuie făcute cu îndeplinirea următoarelor cerinţe:

obţinerea de economii de energie pe ansamblul clădirii

încadrarea pe parametrii de confort termic impuşi

soluţia tehnică adoptată să fie în concordanţă cu disponibilităţile financiare ale

beneficiarului
 măsurile şi soluţiile de instalaţii să fie însoţite de măsuri de izolare termică a părţii de
construcţie a clădirii, măsuri care să reducă sarcina termică de încălzire (răcire) a
clădirii

prioritate pentru măsurile ale căror costuri de investiţie se recuperează în termen

scurt prin economii la factura energetică

încadrarea soluţiilor în prevederile auditului energetic al clădirii

7.3.1 Instalaţii de încălzire

Măsurile şi soluţiile tehnice pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de încălzire

se particularizează în funcţia de tipul şi destinaţia clădirilor care pot fi:

clădiri de locuit colective, tip bloc de locuinţe

clădiri de locuit individuale

clădiri publice

clădiri industriale

Soluţiile se diferenţiază şi în funcţie sursa de energie termică a clădirii, care poate fi:

sistem de termoficare sau centrală termică de cvartal

centrală termică de imobil, de apartament

surse locale: sobe, încălzire electrică etc.

Blocuri de locuinţe

Măsuri simple, cu costuri reduse:

înlocuirea vanelor defecte, nefuncţionale, de pe conductele de distribuţie, care

prezintă pierderi de agent termic

termoizolarea conductelor de distribuţie (din subsolurile tehnice şi spaţiile

neîncălzite)

spălarea chimică la interior a corpurilor de încălzire, în vederea eliminării

depunerilor, precum şi a instalaţiei de încălzire în ansamblu
 îndepărtarea obiectelor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către
interiorul încăperii (perdele, mobile)

montarea în spatele radiatoarelor, pe faţa interioară a peretelui exterior, a unei plăci

izolatoare şi reflectorizante, pentru creşterea eficienţei corpului de încălzire

contorizarea energiei termice la nivel de imobil

înlocuirea robinetelor de reglaj de la radiatoare cu robinete cu cap termostatic

montarea pe radiatoare a repartitoarelor de cost a căldurii consumate

(re)echilibrarea hidraulică a instalaţiei de încălzire şi montarea pe coloane a unor

dispozitive de reglaj adecvate

Măsuri complexe:

înlocuirea corpurilor de încălzire existente, care prezintă grad mare de uzură, cu

corpuri de încălzire performante (având un indice ridicat de încărcare termică a
metalului pentru durata de viaţă) şi corelarea mărimii acestora cu soluţiile de
reabilitare termică a anvelopei clădirii

înlocuirea conductelor instalaţiei de încălzire şi realizarea unei scheme de distribuţie

care să permită individualizarea încălzirii colective (schema prevede: coloane pe casa
scării, distribuţie orizontală de apartament, contorizare la nivel de apartament)

prevederea unei centrale termice proprii pentru clădire, dotată cu echipament

performant şi funcţionare automatizată

în cazul existenţei unei centrale termice de imobil înlocuirea utilajelor şi

echipamentelor învechite, cu aparate moderne de randament ridicat (cazane, pompe
de circulaţie, schimbătoare de căldură); dotarea centralei cu aparatură de măsură,
control şi automatizarea funcţionării; prevederea unei staţii de tratare a apei de adaus
(dedurizare)

folosirea unor scheme funcţionale pentru centrala termică prin care să se asigure
deplina siguranţă şi funcţionalitate a centralei termice şi care să permită acordarea
regimului de funcţionare al cazanelor cu sarcina termică a consumatorilor
(funcţionarea cazanelor “în cascadă”, autonomia circuitelor hidraulice ale cazanelor şi
consumatorilor prin utilizarea “pompelor de sarcină cazan”, a “buteliei de egalizare a
presiunilor” şi a “pompelor de reţea” etc.).

utilizarea surselor neconvenţionale de energie (solară, geotermală); folosirea

pompelor de căldură şi a sistemelor de microcogenerare

Clădiri de locuit individuale

 Incălzire cu sobe

curăţarea sobelor, a canalelor de fum, a coşului de fum şi verificarea tirajului;

adoptarea unui regim de funcţionare care să asigure o eficienţă termică
corespunzătoare a sobei

dotarea sobelor cu elemente de obturare a tirajului pe durata nefuncţionării

înlocuirea încălzirii cu sobe cu un sistem de încălzire centrală, având randament

superior

Incălzire centrală

Se adoptă măsuri similare cu cele de la cap.7.2.1.1., cu referire la corpurile de

încălzire, armături, echipamentele din centrala termică etc.

Clădiri publice

Clădirile de utilitate publică cuprind o gamă largă de utilizări: administrative şi

financiar-bancare; comerciale; din domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii; din domeniul
turismului şi sportului

Operaţiunile de reabilitare termică şi de modernizare a instalaţiilor de încălzire ale

acestor tipuri de clădiri se realizează în mod similar cu cele pentru clădirile de locuit. In
plus, la aceste clădiri se impun următoarele măsuri specifice:

zonarea instalaţiilor de încălzire (ramuri separate de distribuţie, reglaje locale,

autonome) în funcţie de gradul şi perioada de ocupare a spaţiilor, simultaneitatea de
funcţionare, regimul termic al încăperilor

reducerea alimentării cu căldură în perioadele de neocupare a clădirii

utilizarea unor sisteme de încălzire care să asigure o eficacitate corespunzătoare a

încălzirii spaţiilor: încălzire cu aer cald, încălzire prin radiaţia încălzire cu pompe de
căldură etc.

soluţii integrate de funcţionare a instalaţiilor de încălzire şi de ventilare-climatizare

dotarea clădirilor, la care se înregistrează un flux important de utilizatori, cu perdele

de aer cald la intrări

recuperarea căldurii de la utilaje, de la instalaţiile de iluminat, de la aerul viciat

evacuat etc.

angajarea unui responsabil energetic

 monitorizarea şi dispecerizarea consumurilor energetice; sistem de gesiune tehnică a
clădirii (BMS)

7.3.2 Instalaţii de ventilare şi climatizare

Clădiri de locuit

La clădirile de locuit se acordă prioritate ventilării naturale, organizate, adoptându-se

următoarele măsuri:

repararea grilelor de evacuare a aerului viciat de la băi şi bucătării

verificarea funcţionalităţii canalelor verticale de ventilare naturală

prevederea de organe de închidere şi reglaj la gurile de ventilare care funcţionează ca

prize de aer proaspăt

cuplarea la instalaţia de ventilare, în funcţie de necesităţi, a unor dispozitive de

aspiraţie locale (ventilatoare la hotele din bucătării, microexhaustoare la grupurile
sanitare)

Atenţie, în mod obligatoriu, trebuie luate măsuri pentru asigurarea ventilării naturale
organizate la clădirile la care, în cadrul operaţiunuilor de reabilitare termică, s-au înlocuit
ferestrele cu geamuri tip “termopan”. In cazul în care în locuinţe se prevăd sisteme de
climatizare, de regulă pentru răcire, se urmăreşte adoptarea unor aparate performante,
având un indice al consumului de energie electrică pe unitatea de frig produsă cât mai
scăzut. Se recomandă folosirea aparatelor de climatizare cu detentă directă, tip split, care
să funcţioneze şi în sistem pompă de căldură.

Clădiri publice

Instalaţiile de ventilare-climatizare au o largă aplicare la clădirile publice, la care

se întâlnesc spaţii cu aglomerări de persoane, încăperi cu parametri impuşi de
microclimat etc. Deosebit de importantă pentru realizarea unei ventilări eficiente şi a unor
consumuri energetice reduse este alegerea unei scheme de ventilare corespunzătoare (de
preferinţă tip “jos-sus” sau “sus-sus”) la care aerul proaspăt să fie introdus cât mai
aproape de zona ocupată (în zona de şedere sau de lucru). Menţionăm următoarele măsuri
pentru creşterea eficienţei energetice a instalaţiilor de ventilare şi climatizare:

recuperarea căldurii (frigului) din aerul viciat evacuat pentru preîncălzirea aerului
proaspăt introdus, prin utilizarea recuperatoarelor cu plăci, cu tuburi termice sau cu
fluid intermediar
 automatizarea funcţionării instalaţiilor în funcţie de parametrii de microclimat
interior, de regimul de funcţionare al spaţiilor deservite, de condiţiile climatice;
oprirea instalaţiilor pe timpul nopţii şi în zilele nelucrătoare

folosirea unor sisteme de ventilare adaptabile la cerinţele utilizatorilor: ventilatoare

cu turaţie variabilă, organe de reglare telecomandate pe canale şi la gurile de aer,
împărţirea instalaţiei pe zone cu funcţionare autonomă)

conlucrarea instalaţiilor de ventilare cu cele de încălzire sau răcire în cadrul unor

sisteme integrate (instalaţii de încălzire cu aer cald care asigură şi ventilarea, instalaţii
de încălzire-răcire cu pompă de căldură etc.)

utilizarea ventilării naturale organizate, ori de câte ori este posibil, în locul sau în
completarea ventilării mecanice

utilizarea unor surse neconvenţionale de energie şi a recuperărilor de căldură (frig)

asigurarea unei eficienţe cât mai ridicate pentru echipamentele din componenţa
instalaţiilor: ventilatoare de înalt randament, baterii de încălzire-răcire cu schimb de
căldură cât mai intens, camere de umidificare performante etc

echilibrarea aeraulică a reţelei de canale de aer şi verificarea etanşeităţii tubulaturii

realizarea unor trasee ale conductelor de aer cu cât mai puţine rezistenţe locale;
utilizarea pentru pereţii interiori ai canelelor de aer a unor materiale cu rugozitate
redusă; limitarea vitezei aerului pe canalele de aer

verificarea funcţionalităţii gurilor de aer (de introducere şi de evacuare)

verificarea stării filtrelor de aer şi înlocuirea filtrelor colmatate care induc consumuri
energetice suplimentare

izolarea termică a canalelor de aer cald sau rece

Instalaţii sanitare

Măsurile de creştere a eficienţei energetice a instalaţiilor sanitare vizează 4 obiective:

reducerea consumului de energie electrică datorat pompelor şi sistemelor de ridicare

a presiunii apei

reducerea pierderilor de apă rece şi implicit a consumului de energie de pompare

aferent
 idem, pentru apa caldă menajeră

reducerea pierderilor de căldură la prepararea, distribuţia şi consumul apei calde

menajere

Pentru îndeplinirea acestor obiective se adoptă următoarele măsuri:

utilizarea pompelor având randament energetic ridicat; punctul de funcţionare de

regim al pompei de pe curba caracteristică trebuie să se găsească în zona de
randament maxim a tipului de pompă ales

folosirea pompelor cu turaţie variabilă (continuu sau în trepte) pentru asigurarea

debitelor în perioadele cu consum redus; automatizarea regimului de funcţionare al
pompelor

înlocuirea armăturilor sanitare neetanşe sau defecte şi introducerra unor armături

sanitare cu consum redus de apă (baterii amestecătoare prevăzute cu dispersoare,
robinete “cu perlator”)

izolarea termică a conductelor de apă caldă menajeră, a boilerelor şi rezervoarelor de

apă caldă

optimizarea orarului de funcţionare a sistemului de preparare a apei calde menajere

automatizarea funcţionării instalaţiei de preparare a apei calde menajere; controlul

temperaturii apei calde

folosirea sistemelor de recirculare a apei calde menajere între sursă şi consumator

(până la baza coloanelor de apă caldă)

acordarea de prioritate sistemelor locale de preparare apei calde menajere

contorizarea apei reci şi a apei calde menajere de la nivel de imobil până la nivelul
consumatorului individual (apartament şi obiect sanitar)

utilizarea energiei solare ca sursă alternativă pentru prepararea apei calde menajere

7.3.4. Instalaţii electrice

Clădiri de locuit

La clădirile de locuit se pot adopta următoarele măsuri de creştere a eficienţei energetice

a instalaţiilor electrice:
 sectorizarea iluminatului în încăperi, cu posibilitatea funcţionării pe zone în funcţie
de necesităţi (numărul şi poziţia de amplasare a întrerupătoarelor şi comutatoarelor);

comutatoare cu variatoare pentru reglarea fluxului luminos din încăpere în funcţie de

aportul de lumină naturală;

prevederea de întrerupătoare cu senzori de prezenţă (mişcare) în dependinţe sau

încăperi anexe (garaje, cămări, debarale, pivniţe etc.);

prevederea de automate de scară pentru circuitele de iluminat pentru casa scărilor (în
special pentru locuinţele colective);

utilizare de corpuri de iluminat dotate cu lămpi fluorescente (cu eficacitate luminoasă

ridicată) şi cu condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere, în dependinţe
(băi, grupuri sanitare, bucătării);

curăţirea periodică a corpurilor de iluminat şi a lămpilor aferente;

curăţirea periodică a suprafeţelor reflectante (zugrăvirea pereţilor şi tavanului,

curăţiea pardoselilor, a mobilierului);

prevederea şi utilizarea cu precădere a iluminatului local (lămpi de birou, corpuri de

iluminat lineare pentru iluminatul frontului de lucru în bucătării, lampadare, veioze
sau aplice pentru noptiere etc.);

utilizarea de aparate electrocasnice cu randamente ridicate, dotate cu termostate (fier

de călcat, frigider, congelator etc.) şi în consecinţă cu consumuri de energie electrică
scăzute;

evitara utilizării încălzirii cu radiatoare electrice, prin reabilitarea şi modernizarea

instalaţiilor de încălzire (vezi capitolul 7.2.1);

evitarea utilizării maşinilor de gătit electrice (aragaze, cuptoare etc.) şi utilizarea cu

precădere a aragazelor cu gaze naturale sau butelii de aragaz);

evitarea funcţionării aparatelor electrocasnice în regim de aşteptare - stand-by

(televizoare, calculatoare etc.).

Clădiri publice

Măsuri de eficienţă energetică la clădiri publice:

stabilirea corectă a numărului de corpuri de iluminat în funcţie de destinaţia încăperii

şi nivelul de iluminare necesar în funcţie de specificul activităţii ce se desfăşoară în
acestea;
 utilizarea cu precădere a corpurilor de iluminat cu lămpi fluorescente (dotate cu
condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere şi balasturi electronice)
întrucât acestea au o eficacitate luminoasă ridicată (flux luminos raportat la puterea
electrică);

utilizarea iluminatului local pentru zonele de interes şi limitarea în acest fel a

iluminatului general;

utilizarea corpurilor de iluminat cu randament ridicat (fluxul luminos al corpului de

iluminat raportat la fluxul luminos al lămpilor aferente);

evitarea utilizării de corpuri de iluminat cu lămpi cu incandescenţă şi înlocuirea

acestora în situaţia în care specificul activităţii desfăşurate într-o încăpere cere o bună
redare a culorilor, cu lămpi fluorescente cu adaosuri de halogenuri metalice, având
coeficient de redare a culorilor ridicat;

prevederea de întrerupătoare cu senzori de prezenţă (mişcare) în încăperile cu grad

redus de ocupare (depozite, garaje) cât şi pe casa scărilor fără lumină naturală;

prevederea unui număr suficient de comutatoare şi întrerupătoare pentru secţionarea

iluminatului artificial şi utilizarea efecientă a aportului de iluminat natural din timpul
zilei;

utilizarea de senzori de lumină pentru acţionarea iluminatului exterior;

dimensionrea corectă a secţiunii conductoarelor şi cablurilor pentru încadrarea

pierderilor de tensiune în limitele admise;

asigurarea curăţirii periodice a corpurilor de iluminat şi a lămpilor cât şi a

suprafeţelor reflectante (pereţi, tavan, pardoseli, mobilier);

utilizare mobilierului şi a zugrăvelilor în culori deschise care asigură o bună reflexie

a luminii;

utilizarea de echipamente consumatoare de energie electrică (aparatură de birou şi

electrocasnică) moderne, cu randamente ridicate;

automatizarea instalaţiilor de încălzire, ventilaţie, sanitare etc. pentru evitarea

consumurilor inutile de energie electrică;

prevederea de baterii de condensatoare legate în paralel cu consumatorii de energie

electrică, pentru îmbunătăţirea factorului general de putere;

utilizarea motoarelor cu turaţie variabilă, în trepte sau continuu, acolo unde acest
lucru este profitabil (pompe, ventilatoare cu regimuri variabile de funcţionare);
 prevederea de contoare cu tarif diferenţiat (noapte-zi) cât şi contorizarea energiei
reactive, concomitent cu măsuri de reducere a acesteia prin prevederea de
condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere.

7.4 MĂSURI ORGANIZATORICE ŞI CU COST REDUS

Măsurile de reabilitare energetică “fără costuri” sunt măsuri mai mult organizatorice ce
se pot implementa imediat şi nu necesită costuri sau presupun costuri nesemnificative.
Aceste măsuri revin în sarcina asociaţiilor de locatari / proprietari şi sunt analizate din
punct de vedere al influenţei asupra consumului de căldură cât şi din punct de vedere al
economiei de energie.

Măsuri generale şi de organizare

Informarea utilizatorilor despre economisirea ener-giei.

Înţelegerea corectă a modului în care clădirea trebuie să funcţioneze atât în ansamblu

cât şi la nivel de detaliu.

Stabilirea unei politici clare de administrare în paralel cu o politică de economisire a

energiei în exploatare.

Încurajarea ocupanţilor de a utiliza clădirea corect, fiind motivaţi pentru a reduce

consumul de energie.

Înregistrarea regulată a consumului de energie .

Analiza facturilor de energie şi a contractelor de furnizare a energiei şi modificarea

lor, dacă este cazul.

Instruirea personalului ad-ministrativ.

Măsuri asupra clădirii

Uscarea subsolurilor inun-date.

Posibilităţi de acces la reţelele de distribuţie din subsol (desfiinţarea boxelor care

împiedică accesul).

Îmbunătăţirea etanşării la uşi şi ferestre.

Etanşarea gurilor de acces la instalaţia sanitară.

Măsuri asupra instalaţiilor de încălzire

Îndepărtarea obiectelor care împiedică cedarea de căldură a radiatoarelor către

încăpere (perdele, mobile).

Introducerea între perete şi radiator a unei suprafeţe reflectante care să reflec-teze

căldura radiantă către cameră.

Verificarea existenţei circulaţiei de agent termic prin radiator.

Verificarea dacă robinetele cu dublu reglaj sunt deschise.

Oprirea cazanului pe perioada pauzelor (weekend, sărbători) în perioada de tranziţie

dintre anotimpuri (cu temperaturi externe pozitive).

Reducerea temperaturilor din încăperile nelocuite.

Măsuri asupra instalaţiilor de preparare apă caldă de consum

Optimizarea orarului de funcţionare a sistemului de apă caldă.

Economisirea apei calde (utilizarea de dispersoare de duş economice, etc.)

Înlocuirea garniturilor la robineţi şi repararea armăturilor defecte.

Măsuri asupra ventilării şi încălzirii cu aer (sectorul terţiar)

Scurtarea intervalelor de funcţionare a ventilării mecanice, dacă nu se dispune de

sistem automat de pornire-oprire.

Oprirea ventilaţiei şi a climatizării în timpul pauzelor (weekend sau sărbători).

Oprirea sistemului de climatizare pe timpul nopţii.

Măsurile de reabilitare energetică “cu costuri reduse” necesită capital scăzut sau mediu.
Aceste măsuri simple revin în sarcina asociaţiilor de locatari / proprietari iar
implementarea lor se face de către personal specializat, în urma unei analize economico-
energetice care să ia în calcul influenţa soluţiei sau pachetului de soluţii asupra
consumului de căldură şi energie electrică, economia de energie şi în final asupra costului
soluţiei.
Măsuri generale

Angajarea unui responsabil energetic.

 Asigurarea serviciilor de consultanţă energetică din partea unor firme specializate
(care să asigure şi întreţinerea corespunzătoare a instalaţiilor din construcţii.

Măsuri asupra clădirii

Înlocuirea geamurilor sparte sau fisurate.

Asigurarea etanşării tuturor geamurilor cu bandă izolatoare.

Asigurarea închiderii etanşe a uşilor de la ghenele de gunoi din cadrul casei scărilor.

Asigurarea închiderii etanşe a uşilor de intrare, inclusiv a sasului protector - montarea

de mecanism automat pentru închiderea uşilor.

Montarea unui rând supli-mentar de geam la ferestrele exterioare.

Etanşarea uşilor corespon-dente cu spaţiul casei scărilor.

Izolarea pereţilor exteriori - strat suplimentar exterior pentru termoizolaţie.

Izolarea ultimului etaj şi/sau a acoperişului - izolarea plafonului.

Izolarea planşeului peste subsol .

Măsuri asupra instalaţiilor existente

Izolarea peretelui din spatele radiatorului.

Spălarea corpurilor statice (prin demontare de pe poziţie) cu jet de apă sub presiune
sau chimic pentru eliminarea mâlului şi depunerilor de nisip.

Detartrarea conductelor de distribuţie prin spălare chimică.

Înlocuirea tuturor vanelor defecte care prezintă pierderi de apă.

Înlocuirea radiatoarelor fisurate şi a ţevilor de distribuţie colmatate.

Înlocuirea robinetelor cu dublu reglaj defecte.

Dotarea corpurilor statice de la ultimul nivel cu ventile de aerisire

Izolarea termică a conductelor de distribuţie din subsolul clădirilor.

Prevederea de repartitoare de costuri cu montare pe corpurile de încălzire.

Dotarea clădirilor cu contoare de căldură.

Măsuri asupra instalaţiei de preparare apă caldă de consum

Înlocuirea armăturilor defecte.

Izolarea termică a conductelor de transport acc din subsol.

Montarea de debitmetru pe branşamentul de alimentare cu apă caldă din subsolul

tehnic.

Măsuri asupra instalaţiei de ventilare şi încălzire cu aer cald

Repararea grilelor şi canalelor verticale de ventilare naturală în băi şi bucătării, în

scopul eliminării infiltraţiilor de aer în exces.

IMPACTUL SOCIAL AL MĂSURILOR DE EFICIENŢĂ

ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI

8.1 REDUCEREA FACTURII ENERGETICE A POPULAŢIEI

Calitatea socială a locuirii reprezintă o dimensiune importantă a calităţii vieţii

individuale şi sociale, datorită relaţiei ce se stabileşte între om şi mediul construit. O
componentă importantă a acestei relaţii o constituie confortul termic; o componentă
importantă şi în prezent costisitoare. Măsurile de eficienţă energetică în clădiri urmăresc
asigurarea confortului termic şi reducerea consumului de energie; iar reducerea
consumului de energie, înseamnă scăderea facturii energetice plătite de cetăţean.

Pentru a evidenţia importanţa deosebită a acestei probleme vom trece în revistă o

serie de date privind veniturile actuale ale populaţiei României, ponderea facturii
energetice în venituri, precum şi posibilităţile de reducere a facturii energetice datorită
măsurilor de eficienţă energetică în clădiri, cu focalizare pe energia termică. Ca sursă de
informaţie s-au folosit studii recente ale APER şi IPCT*)

Pentru început, câteva cifre globale pentru România:

35 % reprezintă ponderea populaţiei sărace

20 % reprezintă ponderea angajaţilor, 28 % cea a pensionarilor, din total populaţie

venitul mediu anual pe cap de locuitor este de 986 Euro (dec.2001)

117 Euro este salariul mediu net lunar al unui angajat (martie 2003)

Pentru o familie de 3 persoane care locuieşte la bloc într-un apartament de 3 camere,

cheltuielile totale pentru utilităţi (energie termică, energie electrică, gaze naturale, apă
canal, salubritate) reprezintă în medie 30...45 % din venituri. Faptul că, în prezent, din
aceste cheltuieli partea de energie termică reprezintă cca jumătate, ne conduce în mod
logic pe următoarea direcţie de acţiune: măsuri de eficienţă energetică în clădiri 
reducerea consumului de energie termică  reducerea facturii energetice.

Exemplu1: Bloc de locuinţe P + 4 Etaje, amplasat în zona climatică II (Bucureşti),

construit în anii ’70, având 30 apartamente de 3 camere. Consumurile actuale de energie
termică ale blocului sunt:

pentru încălzire: 493.460 kWh/an

pentru apă caldă menajeră: 250.000 kWh/an

total energie termică (încălzire şi apă caldă): 743.460 kWh/an

Aceasta revine la un consum anual de energie termică pe apartament de 24.782 kWh/an şi

la un cost al acesteia de cca 600 Euro pe an (pentru un preţ mediu al energiei termice la
nivelul anului 2003 de 0,024 Euro/kWh).

Se aplică următoarele măsuri de eficienţă energetică:

înlocuirea ferestrelor

termoizolarea terasei şi a planşeului peste subsol

 contorizare până la nivel de apartament

reabilitarea instalaţiilor de încălzire şi de apă caldă menajeră

Ca urmare, consumul total de energie termică al blocului scade la 408.000 kWh/an, ceea
ce reprezintă 55 % din consumul actual. Acest lucru se traduce în reducerea facturii de
energie termică pentru un apartament cu 825.000 lei pe lună (la nivelul anului 2003).

Exemplul 2: Bloc P + 4 Etaje, amplasat în zona climatică III (Piatra Neamţ), având 50 de
garsoniere. Consumurile actuale de energie termică ale blocului sunt:

pentru încălzire: 301.200 kWh/an

pentru apă caldă menajeră: 194.600 kWh/an

total energie termică: 495.800 kWh/an

Aceasta revine la un consum anual de energie termică pe apartament de 9.916 kWh/an, şi

la un cost al acesteia de 240 Euro pe an. Se aplică următoarele măsuri de eficienţă
energetică:

termoizolare pereţi şi planşeu la ultimul nivel

etanşarea rosturilor la tâmplăria ferestrelor

contorizarea până la nivel de apartament

reabilitarea instalaţiilor de încălzire şi de apă caldă menajeră

montarea unei centrale termice de imobil

Ca urmare, consumul total de energie termică al blocului scade la 148.700 kWh/an,

ceea ce reprezintă doar 30 % din consumul actual. Acest lucru se traduce în reducerea
facturii de energie termică pentru o garsonieră cu 520.000 lei pe lună (la nivelul anului
2003).

8.2 FINANŢAREA MĂSURILOR DE ECONOMISIRE A ENERGIEI

Măsurile de economisire a energiei costă. Cum pot fi ele plătite de populaţie, în

condiţiile în care în prezent mulţi locatari nu îşi pot achita întreţinerea, solicitând
debranşarea de la sursele de energie termică ?

In rezolvarea acestei probleme un rol important îi revine statului, prin promovarea

unor programe naţionale de încurajare a investiţiilor pentru economisirea energiei în
clădiri. Sursele potenţiale de finanţare pentru realizarea unor astfel de programe sunt:
bugetul de stat, bugetul local, capitalul privat şi fonduri nerambursabile provenite din UE
sau din afara continentului european.

In favoarea obţinerii unor fonduri externe nerambursabile, pledează ca argumente

faptul că România:

este o ţară candidată la integrare,

este o parte a eco-sistemului european, ca poluator şi în acelaşi timp ca receptor de

poluare,

este o ţară care a aderat la majoritatea convenţiilor de mediu şi de dezvoltare

durabilă.

Aplicarea unui regim de stimulare a investiţiilor pentru reabilitarea apartamentelor

proprii poate fi realizată printr-un sistem de credite avantajoase, prin reducerea
impozitelor, prin reducerea TVA-ului la materialele termoizolante şi la echipamentele de
instalaţii, precum şi scutirea taxelor de import pentru acestea.

Nu este de neglijat nici măsura privind reducerea impozitelor la firmele care se ocupă de
activitatea de reabilitare termică a clădirilor şi instalaţiilor aferente.

Prin Legea nr.325/27.05.2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2000

privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii
energiei termice, s-a aprobat “scutirea de impozit pe locuinţa pe care o deţin, pe
perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică”.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.174/27.11.2002 privind instituirea măsurilor

speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, conţine o serie de
prevederi care încurajează lucrările de reabilitare termică a clădirilor şi le susţine
financiar. Dintre acestea amintim:

“fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind expertizarea, auditul energetic

precum şi pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor de locuit multietajate
nominalizate în programele anuale se asigură din alocaţii de la bugetul de stat”

“fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor pentru

reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate se asigură astfel: din credite şi/sau
alocaţii de la bugetul de stat, care va acoperi 85 % din cheltuieli, din care 30 % se constituie
în subvenţie de la bugetul de stat... şi din fondul de reparaţii al asociaţiei de
proprietari/locatari, care va acoperi 15 % din cheltuieli, pentru locuinţele proprietate a
persoanelor fizice”

“proprietarii locuinţelor, persoane fizice, din clădirile de locuit multietajate incluse în

programele anuale... se obligă să restituie la terminarea lucrărilor de reabilitare termică a
clădirii sumele alocate din bugetul de stat pentru executarea lucrărilor de intervenţie, mai
 puţin subvenţia, în rate egale, cu o dobândă de 5 % pe an şi cu o durată de rambursare de 10
ani de la data recepţiei terminării lucrărilor”.

CALCULUL TERMENILOR DIN BILANŢUL

ENERGETIC AL UNEI CLĂDIRI

Căldura este transportată prin anvelopa clădirii prin mecanisme de transmitere, precum
conducţia, convecţia şi radiaţia, şi prin schimbul de aer. În această anexă, se prezentă pe scurt
conceptele şi parametrii fundamentali, utilizaţi în mod curent pentru a caracteriza performanţa
termică a diferitelor componente ale anvelopei clădirii. Acest fapt este necesar mai departe pentru
a estima economiile de energie înregistrate prin renovarea/reabilitarea anvelopei clădirii.
Important de reţinut este că întreaga abordare corespunde unui regim staţionar de transfer de
căldură.

A.1 TRANFERUL DE CĂLDURĂ PRIN COMPONENTELE ANVELOPEI CLĂDIRII

În clădiri, transferul de căldură prin pereţi şi acoperişuri este dominat de conducţie şi

convecţie, deşi radiaţia este şi ea semnificativă uneori. De obicei, pentru componentele
supraterane ale clădirii, se consideră valabilă ipoteza conducţiei unidimensionale, cu condiţia să
nu existe punţi termice importante la colţurile pereţilor sau la capetele plăcilor. Fluxul de căldură
conductiv transferat printr-un perete omogen sau un strat de acoperiş, ilustratat în figura A-1,
poate fi calculat folosind legea lui Fourier:

[W] (A-1)

unde simbolurile sunt:

A - suprafaţa peretelui, m2

Ts,i - temperatura interioară a peretelui, C

Ts,e - temperatura exterioară a peretelui, C

  - conductivitatea termică a peretelui, W/mK

 - grosimea peretelui, m

Pentru a caracteriza transferul de căldură prezentat de ecuaţia (A-1), se defineşte o

rezistenţă termică de conducţie unidirecţională sau în câmp curent, în mod similar cu rezistenţa
electrică din legea lui Ohm:

[m2K/W] (A-2)

Această rezistenţă este caracteristică zonei centrale a peretelui, unde fluxul termic este
perpendicular pe perete; se presupune că în acest caz nu există înfluenţe de la muchii şi colţuri, pe
unde se pierde căldură suplimentar datorită fluxurilor termice bi- şi tri-dimensionale.

Căldura se pierde preferenţial nu numai pe la muchii şi colţuri, dar şi prin anumite

porţiuni ale anvelopei, caracterizate de o rezistenţă conductivă scăzută relativ la rest (în general,
la îmbinări). În acest sens, se defineşte puntea termică, ca reprezentând suprafeţele locale pe
unde se pierde mai multă căldură decât în medie. Punţile termice conduc la creşterea pierderilor
termice, descreşterea confortului (pereţi reci şi umezi) şi la deteriorarea structurii clădirii prin
favorizarea apariţiei condensului pe timpul sezonului rece. Un exemplu de punte termică îl
reprezintă planşeul de beton neacoprit de izolaţie termică la îmbinarea cu peretele vertical, după
cum este ilustrat în figura A.1.

condens

izolaţie

Fig. A-1 Ilustrarea unei punţi termice

Pentru o corectă apreciere a transferului termic prin anvelopa clădirii, rezistenţele termice
în cămp curent trebuie corectate cu influenţa punţilor termice care există inerent la orice
construcţie. O astfel de metodologie a fost adoptată în Normativul romănesc C 107/1997 de
calcul termotehnic al clădirilor. Valoarea corectată se notează, conform acestui normativ, cu .
Dacă rezistenţa este mediată pe un element al anvelopei având o o componenţă eterogenă (de
exemplu, părţi opace combinate cu părţi vitrate), rezistenţa se notează cu .

Conceptul de rezistenţă termică poate fi extins şi la transferul de căldură prin convecţie

(numit şi superficial) care apare la suprafaţa interioară sau exterioară a anvelopei clădirii. Pentru a
calcula fluxul de căldură prin convenţie, este utilizată legea de răcire a lui Newton:

[W] (A-3)
unde este coeficientul de transfer termic convectiv (numit şi coeficient superficial) la suprafaţa
interioară sau exterioară a peretelui. Rezultă că rezistenţa termică convectivă unidirecţională
asociată transferului de căldură la suprafaţă este:

[m2K/W] (A-4)

Fig. A-2 Prezentarea conceptului de rezistenţă termică unidirecţională

Întregul sistem din fig. A-2 poate fi astfel caracterizat printr-o rezistenţă termică globală,
egală în acest caz cu suma rezistenţelor înseriate. Trebuie reţinut că, dacă transferul de căldură
prin radiaţie este semnificativ în comparaţie cu convecţia termică, acesta este cel mai adesea
inclus sub forma unui termen de corecţie rad adăugat la coeficientul de transfer termic prin
convenţie , definit mai sus prin ec. (A-3): tot=+rad. Valoarea coeficientului rad rezultă prin
exprimarea forţată a legii radiaţiei Stefan-Boltzman sub forma legii lui Newton:

[W] (A-5)

unde

 = emitanţa suprafeţei (sau factorul de emisie), valoare [0;1] (se ia din tabele)
0 = 5,67x10-8 W/m2K4, constanta universală Stefan-Boltzman

Tmed = temperatura mediului înconjurător, K (de ex., 10oC+273=283 K)

Ts,i(e) = temperatura la suprafaţa interioară/exterioară a peretelui, K

Fluxul de căldură transferat în total prin convecţie şi radiaţie este apoi transmis prin conducţie
prin anvelopa clădirii. Coeficientul de transfer de căldură la suprafaţa exterioară (convecţie
+radiaţie) au valori de proiectare pentru condiţii de iarnă şi altele pentru condiţii de vară. (de

exemplu, W/m2K pentru o viteză a aerului de 6,7 m/s şi W/m2K

pentru o viteză a aerului de 3,5 m/s). Coeficienţii de transfer termic pentru suprafaţa interioară
depind de poziţia suprafeţei şi de direcţia fluxului de căldură (de exemplu, pentru pereţi verticali
şi flux de căldură orizontal, W/m2K, pentru pereţi orizontali şi flux de căldură orientat
în sus W/m2K, în timp ce pentru pereţi orizontali şi flux de căldură orientat în jos
W/m2K; în aceste cazuri, s-a presupus că suprafeţele nu reflectă radiaţia termică şi au
emisivitatea termică ).

În clădiri, un perete sau un acoperiş constă din mai multe straturi de materiale omogene,
după cum este arătat în figura A-3. Transferul de căldură printr-un perete sau acoperiş alcătuit din
N straturi, atunci când include şi convecţia de la aerul înconjurător, poate fi determinat prin
rezistenţa termică globală Rt:

[m2K/W] (A-6)

sau coeficientul global de trasfer de căldură U:

[W/m2K] (A-7)

De obicei, specialiştii preferă să folosească rezistenţa termică Rt pentru elementele de

construcţie opace cu valori mici ale coeficientului U (de exemplu, izolaţiile termice). Din contră,
pentru uşi sau ferestre, se foloseşte coeficientul U, deoarece aceste componente au valori mici ale
rezistenţei Rt.

Căldura totală transferată prin Ncl componente ale anvelopei clădirii (acoperişuri, pereţi, uşi,
ferestre) este dată de:

[W] (A-8)
Un alt mod de a caracteriza căldura transferată prin clădire este coeficientul de transfer
termic conductiv, definit ca:

[W/K] (A-9)
Ecuaţia (A-8) arată clar că transferul de căldură de la compomentele anvelopei unei
clădiri scade cu creşterea valorii rezistenţei Rt şi scăderea valorii coeficientului global U. Pentru a
atinge acest obiectiv, se poate adăuga o izolaţie termică pereţilor şi acoperişurilor iar ferestrele
mai vechi şi mai puţin eficiente pot fi înlocuite cu unele duble/triple.
 Fig. A-3 Rezistenţa termică globală a unui perete sau acoperiş multistrat

A.2 TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ÎNTRE CLĂDIRE ŞI SOL

Transferul de căldură dintre subsol sau conturul podelei unei clădiri şi pământ, denumit
deasemenea cuplajul cu solul, este în esenţă o problemă bidimensională de transfer de căldură
prin conducţie. Modelarea matematică a acestuia este anevoioasă mai ales în cazul clădirilor
rezidenţiale sau cu un singur nivel, având suprafeţe mari ale podelei în raport cu volumul clădirii.
O complicaţie în plus a calculelor este dată de marea varietate de proprietăţi ale solului (de
exemplu, conductivitatea termică a solului variază între 0,5 şi 2,5 W/mK, în funcţie de umiditate
şi compoziţie). Ca urmare, în orice analiză termică a unei clădirii, calculul transferului de căldură
spre sol este cel mai puţin exact. De obicei, cuplajul cu solul este exprimat printr-o sumă de trei
termeni ce exprimă transferul de căldură prin pereţii verticali ai subsolului aflaţi în contact cu
solul, prin planşeele orizontale (podelele) aflate în contact cu solul şi prin plăcile aflate perimetral
în contact cu solul:

[W] (A-10)

unde
Ul - coeficientul global de transfer termic perimetral pentru porţiunea h de perete vertical sau
pentru placa pe sol, W/mK

U - coeficientul global de trasfer termic prin suprafaţa podelei, W/m 2K

L - perimetrul (conturul) clădirii, m
A - suprafaţa planşeului, m2
Tsol - temperatura solului, oC
Ti(e) - temperatura interioară (exterioară), oC
Este de reţinut că, în calculele pentru consumul de energie pentru răcire, pierderile prin subsol şi
plăci pe sol sunt de obicei neglijate.

Nivelul solului

Podea pe sol

Podea pe sol

Peretele

subsolului

adâncimea=h

Fig. A-4 Trasferul de căldură spre sol

A.3 SCHIMBUL DE AER

 Aerul curge prin anvelopa clădirii datorită vântului,
efectului de stratificare termică şi a ventilaţiei forţate, dacă aceasta
există. Se disting două mecanisme care contribuie la schimbul total
de aer:

infiltraţii/exfiltraţii – curgeri necontrolate ale aerului prin toate

crăpăturile şi deschizăturile unei clădiri reale de la exterior la
interior / de la interior la exterior
ventilaţia – ventilaţia naturală prin ferestre şi uşi deschise şi ventilaţia mecanică cu ajutorul
ventilatoarelor.

Fig. A-4 Infiltraţii de aer şi efectul de stratificare într-o casă în timpul sezonului de încălzire

Studiul mecanicii fluidelor arată că debitul de fluid printr-un orificiu este direct
proporţional cu aria secţiunii de curgere şi cu diferenţa de presiune la o putere oarecare. Debitul
total de aer este obţinut prin însumarea pentru toate orificiilor k:

[m3/s] (A-11)

unde

Ak - aria secţiunii de infiltrare, m2

ck - coeficient de debit

nk - exponent

pk = pe – pi = diferenţa de presiune locală dintre exterior şi interor, N/m 2 (Pa)

Diferenţa de presiune este suma a trei termeni:

[N/m2] (A-12)

primul datorită vântului, al doilea datorită efectului de stratificare şi al treilea datorită ventilaţiei
forţate atunci când există. Debitul de aer depinde numai de p totală, nu de termenii individuali.
Contribuţia relativă a vântului, stratificării şi ventilaţiei variază de-a lungul anvelopei şi, datorită
neliniarităţii, nu se pot calcula separat debitele de aer pentru fiecare din aceste efecte pentru ca
apoi să se însumeze.

Presiunea vântului depinde puternic de viteza şi orientarea vântului faţă de pereţii clădirii.
Mai mult decât atât, viteza vântului este modificată de teren şi obstacole, fiind semnificativ mai
mare mult deasupra solului. Viteza vântului este o variabilă dependentă de vreme care are
importanţă asupra consumurilor energetice ale clădirii (de exemplu, se pot considera w=6,7m/s
pentru condiţii de încălzire şi w=3,5m/s pentru condiţii de răcire, deoarece vântul tinde să fie mai
slab vara decât iarna).

Efectul de stratificare este rezultatul diferenţelor de densitate dintre aerul interior şi cel
exterior clădirii. Diferenţa de presiune produsă de stratificare depinde totuşi de T = Ti - Te. Iarna,
aerul din interiorul clădirii este mai cald şi deci mai puţin dens decât aerul exterior. De aceea,
diferenţa de presiune (jos-sus) este mai mică decât diferenţa de presiune exterioară dintre aceleaşi
nivele. În consecinţă, există o diferenţă de presiune interior-exterior care variză liniar cu
greutatea, iar nivelul presiunii neutre (p = 0) este aproape de înălţimea medie a clădirii. Deci, în
timpul sezonului de încălzire, jumătatea de jos a clădirii va avea o curgere spre interior a aerului,
iar cealaltă jumătate o curgere spre exterior.În timpul sezonului de răcire, dacă aerul interior este
mai rece decât cel exterior, orientarea curgerii este inversă. Efectul de stratificare este relativ mic
la clădirile cu mai puţin de cinci nivele, dar poate deveni important la clădirile mai înalte.

În clădirile cu ventilare mecanică există o diferenţă de presiune între interior şi exterior

dacă debitele de intrare şi de ieşire nu sunt egale. Diferenţa de presiune care rezultă depinde de
proiectarea şi funcţionarea sistemului de ventilaţie şi nu de etanşeitatea clădirii. Mai mult, există
o influenţă a termenilor care ţin cont de vânt şi de stratificare. Din acest motiv, mai ales pentru
clădirile comerciale, pvent are o valoare de proiectare mare, iar termenii care ţin cont de vânt şi de
stratificare sunt neglijaţi.

Fără o măsurare directă, este dificil de estimat debitul de aer infiltrat prin anvelopa
clădirii. Există două metode principale de măsurare care permit estimarea caracteristicilor de
infiltrare ale unei clădiri, prezentate în capitolul 5.4.

Fluxul de căldură sensibilă (i.e. proporţională cu diferenţa de temperatură) datorat

schimbului de aer depinde de diferenţa de temperatură dintre aerul interior şi cel exterior:

[W] (A-13)
unde
- debitul volumetric de aer schimbat [m3/h]
 = 1,23 kg/m3, densitatea aerului în condiţii standard
cp - căldura specifică la presiune constantă a aerului, J/kgK
Coeficientul Kinf a fost definit similar cu Kcond şi reprezintă coeficientul de infiltraţii al clădirii.

Căldura latentă a aerului schimbat este:

[W] (A-14)

unde

- debitul volumetric de aer schimbat [m3/h]

 =1,23 kg/m3, densitatea aerului în condiţii standard
hf-g = 2450 KJ/kg , căldura de vaporizare a apei la presiunea de 1 atm.
Wi(e) - umiditatea aerului interior şi exterior [kg apă/kg aer].

A.4 SPORURILE DE CĂLDURĂ INCIDENTALE

Cel mai important spor de căldură apare în timpul zilei şi este datorat soarelui. Acesta se
numeşte spor solar. Din iradiaţia solară I incidentă pe suprafaţa geamului, o parte rI este
reflectată, o parte aI este absorbită şi o parte tI este transmisă în interior (r+a+t =1). Radiaţia
transmisă în interiorul clădirii este presupusă a fi absorbită de aceasta în întregime datorită
efectului de cavitate. Radiaţia absorbită de geam îi măreşte acestuia temperatura, putând schimba
astfel chiar direcţia fluxului de căldură. Sporul total de căldură solară prin fereastră este de obicei
calculat ca suma dintre iradiaţia solară transmisă şi iradiaţia absorbită ce este apoi transmisă în
interiorul clădirii prin convecţie:

[W] (A-15)
unde A este aria suprafeţei geamului şi F este definit ca un coeficient de spor de căldură solară.
Acesta din urmă este dat de

pentru fereastra cu un singur geam

pentru fereastra dublă,

cu s – coeficientul de transfer de căldură prin spaţiul dintre geamuri şi ai şi ae – coeficienţii de

absorbţie ai geamului interior şi respectiv exterior. Coeficientul global de transfer de căldură al
ferestrei este calculat cu ajutorul ec. (A-7), unde trebuie reţinut că rezistenţele conductive sunt
neglijabile în comparaţie cu cele ale suprafeţei (convecţie + radiaţie).
Pe lângă sporurile solare, mai există şi sporuri de căldură datorate oamenilor, luminilor
şi echipamentelor (aparate electrocasnice, motoare, computere şi copiatoare). Pentru aparatele de
iluminat şi pentru radiatoare electrice, valoarea puterii nominale (de exemplu valoarea de pe
etichetă) este de obicei apropiată de valoarea puterii consumate. Dar pentru echipamentele de
birou, această afirmaţie este oarecum eronată: s-a constatat prin măsurare că puterea consumată
este de 2 până la 4 ori mai mică. Mai mult decât atât, consumul echipamentelor de birou nu este
cunoscut cu precizie, variind după cum utilizatorii opresc computerele atunci când nu au nevoie
de ele sau le lasă pornite în timpul nopţii sau în week-end.
Pentru echipamentele din laboratoare sau bucătării, trebuie observat dacă nu cumva o
mare parte din căldura produsă este evacuată direct la exterior prin utilizarea de ventilatoare.
Sporurile de căldură datorate oamenilor depind de nivelul activităţii fizice. Sporul total de
căldură trebuie să fie apropiat de aportul caloric al hranei consumate, din moment ce aproape
toată energia este disipată de corp sub formă de căldură. Sporul de căldură latentă trebuie să fie
egal cu căldura de vaporizare a apei care este eliminată din corp prin transpiraţie sau respiraţie.

CONSUMURI DE ENERGIE PENTRU APARATURA

ELECTRO-CASNICĂ ŞI DE BIROU

Consum
Aparatul Puterea Durata de anual de
electric instalată intrebuinţa energie
re electrică*

[W] [h/zi.] [h/sapt.] [h/an] [kWh/an]

Acvarium 130 12 4380 570
Aragaz gateste mancarea pentru 4 Circa
electric persoane 530
Aspirator 1000 1 52 52
Bec
fluorescent 11 4 1460 16
compact
Bec
incandesce 40 4 1460 60
nt clar
Bec 60 4 1460 90
incandesce
nt mat
Bormasina
500 0,25 13 7
electrica.
Casetofon
8 2 730 6
cu CD
Cazan de
3600 150 de l/zi la 500C 3200
apă
Ceainic
electric (2 2000 0,08 30 80
l)
Complex
100 3 1095 110
HiFi
Congelator
150 24 8760 630
(350 l)
Congelator
nou 100 24 8760 430
(250 l)
Congelator
vechi 150 24 8760 700
(250 l)
Cuptor cu
1300 0,17 61 80
microunde
Cuptor
850 3 156 130
electric
Express de
cafea 800 0,25 91 75
(2 l)
Fier de
1000 3 52 156
calcat
Frigider cu
110 24 8760 450
absorbţie
Frigider cu
compresor
şi 85 24 8760 180
termostat
(200 l)
Magnetofo
20 1 365 7
n
Maşină
automată
5-6 spălări pe săptămână 500-650
de spălat
rufe
Maşină de
30 4 1460 44
cusut
Maşină de 5-6 spălări pe săptămână 370-420
 spălat rufe
– cu
încălzirea
apei
Maşină de
spălat rufe
– fără 5-6 spălări pe săptămână 120-300
încălzirea
apei
Maşină de
De 4 ori pe săptămână 415-520
vase
Mixer 400 1 52 21
500 –
Pat pe apă
1000
Pompa
60 24 8760 525
centrifuga
Televizor 100 3 1095 110
Toaster de
850 0,17 61 50
pâine
Uscator de
1000 1 52 52
păr
Uscător
520
rufe De 4 ori pe saptamana
Ventilator
de 150 1 365 55
bucatarie
Video 45 2 750 40

CHESTIONAR PENTRU
INVESTIGAREA CLĂDIRII
(Fişă de expertiză*)
Clădirea:

Adresa:

Proprietar:

Destinaţia principală a clădirii:

locuinţe birouri spital

comerţ hotel autorităţi locale / guvern

şcoală cultură altă destinaţie:

Tipul clădirii:

individuală înşiruită

bloc tronson de bloc

Zona climatică în care este amplasată clădirea:

Regimul de înălţime al clădirii (ex. S + P + 4):

Anul construcţiei:

Proiectant / constructor:

Structura constructivă:

zidărie portantă cadre din beton armat

pereţi structurali din beton armat stâlpi şi grinzi

diafragme din beton armat schelet metalic

Existenţa documentaţiei construcţiei şi instalaţiei aferente acesteia:

partiu de arhitectură pentru fiecare tip de nivel reprezentativ,

secţiuni reprezentative ale construcţiei,

detalii de construcţie,

planuri pentru instalaţia de încălzire interioară,

schema coloanelor pentru instalaţia de încălzire interioară,

 planuri pentru instalaţia sanitară,

Gradul de expunere la vânt:

adăpostită moderat adăpostită liber expusă (neadăpostită)

Starea subsolului tehnic al clădirii:

Uscat şi cu posibilitate de acces la instalaţia comună,

Uscat, dar fără posibilitate de acces la instalaţia comună,

Subsol inundat / inundabil (posibilitatea de refulare a apei din canalizarea exterioară),

Plan de situaţie / schiţa clădirii cu indicarea orientării faţă de punctele cardinale, a distanţelor
până la clădirile din apropiere şi înălţimea acestora şi poziţionarea sursei de căldură sau a
punctului de racord la sursa de căldură exterioară.

Identificarea structurii constructive a clădirii în vederea aprecierii principalelor caracteristici

termotehnice ale elementelor de construcţie din componenţa anvelopei clădirii: tip, suprafaţă,
straturi, grosimi, materiale, punţi termice:

 Pereţi exteriori opaci:

alcătuire:

Straturi componente Coeficient reducere

Suprafaţă [m²] (i  e) [%]
PE Descriere Material Grosime [m]

Suprafaţa totală a pereţilor exteriori opaci [m²]:

Stare: bună, pete condens, igrasie,

Starea finisajelor: bună, tencuială căzută parţial / total,

Tipul şi culoarea materialelor de finisaj;

Elemente de umbrire a faţadelor;

Straturi componente (i  e) Coeficient reducere, r  Pereţi către

Suprafaţă [m²]
P Descriere Material Grosime [m]
[%] spaţii anexe (casa
scărilor, ghene etc.):

Suprafaţa totală a pereţilor către casa scărilor [m²]:

 Volumul de aer din casa scărilor [m³]:

 Planşeu peste subsol:

Straturi componente
(i  e) Coeficient
Suprafaţă [m²] reducere,
PSb Descriere Grosime
Material r [%]
[m]

Suprafaţa totală a planşeului peste subsol [m²]:

Volumul de aer din subsol [m³]:

 Terasă / acoperiş:

Tip: circulabilă, necirculabilă,

Stare: bună, deteriorată,

uscată, umedă

Ultima reparaţie: < 1 an, 1 – 2 ani

2 – 5 ani, > 5 ani

Straturi componente Coefi-cient

Suprafaţă
(i  e) reducere, r
TE Descriere [m²]
Material Grosime [m] [%]

Suprafaţa totală a terasei [m²]:

Materiale finisaj;

Starea acoperişului peste pod:

Bună,

Acoperiş spart / neetanş la acţiunea ploii sau a zăpezii;

 Ferestre / uşi exterioare:

Prezenţă
Suprafaţă Tipul Grad
FE/ oblon
Descriere [m²] tâmplăriei etanşare
(i / e)
 Starea tâmplăriei: bună / foarte bună evident neetanşă

fără măsuri de etanşare, cu garnituri de etanşare,

cu măsuri speciale de etanşare;

 Elementele de construcţie mobile din spaţiile comune:

uşa de intrare în clădire:

Uşa este prevăzută cu sistem automat de închidere şi sistem de siguranţă (interfon, cheie),

Uşa nu este prevăzută cu sistem automat de închidere, dar stă închisă în perioada de
neutilizare,

Uşa nu este prevăzută cu sistem automat de închidere şi este lăsată frecvent deschisă în
perioada de neutilizare,

ferestre de pe casa scărilor: starea geamurilor, a tâmplăriei şi gradul de etanşare;

Ferestre / uşi în stare bună şi prevăzute cu garnituri de etanşare,

Ferestre / uşi în stare bună, dar neetanşe,

Ferestre / uşi în stare proastă, lipsă sau sparte,

Caracteristici ale spaţiului locuit / încălzit:

Suprafaţa locuibilă / a pardoselii spaţiului încălzit [m²],

Volumul spaţiului încălzit [m³],

Înălţimea medie liberă a unui nivel [m];

Instalaţia de încălzire interioară:

Sursa de energie pentru încălzirea spaţiilor:

Sursă proprie, cu combustibil:

Centrală termică de cartier

Termoficare – punct termic central

Termoficare – punct termic local

 Altă sursă sau sursă mixtă:

Tipul sistemului de încălzire:

Încălzire locală cu sobe,

Încălzire centrală cu corpuri statice,

Încălzire centrală cu aer cald,

Încălzire centrală cu planşee încălzitoare,

Alt sistem de încălzire:

Starea coşului / coşurilor de evacuare a fumului:

Coşurile au fost curăţate cel puţin o dată în ultimii doi ani,

Coşurile nu au mai fost curăţate de cel puţin doi ani,

Date privind instalaţia de încălzire interioară cu corpuri statice:

Tip corp Număr corpuri statice [buc.] Suprafaţă echivalentă

termic [m²]
în
în spaţiulîn spaţiul în spaţiul
Total spaţiul Total
locuit comun comun
locuit

Date privind instalaţia de apă caldă menajeră:

Sursa de energie pentru prepararea apei calde menajere:

Sursă proprie, cu:

Centrală termică de cartier

Termoficare – punct termic central

Termoficare – punct termic local

Altă sursă sau sursă mixtă:

Tipul sistemului de preparare a apei calde menajere:

Din sursă centralizată,

Centrală termică proprie,

Boiler cu acumulare,

Preparare locală cu aparate de tip instant a.c.m.,

Preparare locală pe plită,

Alt sistem de preparare a.c.m.:

Puncte de consum a.c.m. / a.r.;

Numărul de obiecte sanitare - pe tipuri;

Racord la sursa centralizată cu căldură: racord unic,

multiplu: puncte, diametru nominal [mm], presiune necesară (nominal) [mmCA];

Conducta de recirculare a a.c.m.: funcţională,

nu funcţionează nu există

Contor de căldură general: tip contor ,

anul instalării ,

existenţa vizei metrologice ;

Debitmetre la nivelul punctelor de consum: nu există

parţial peste tot

Alte informaţii:

accesibilitate la racordul de apă caldă din subsolul tehnic,

programul de livrare a apei calde menajere,

facturi pentru apa caldă menajeră pe ultimii 5 ani,

date privind sursa de căldură pentru prepararea apei calde menajere,

dimensiunile boilerului pentru prepararea a.c.m.,

facturi pentru consumul de gaze naturale pentru clădirile cu instalaţie proprie de producere
a.c.m. funcţionând pe gaze naturale
CERTIFICAT ENERGETIC nr.

Din 11.07.2003

Clădire învăţământ
 Date identificare expert energetic:

Date identificare clădire: Nume, prenume:

Liceu informatic Cluj Gheorghe Rodan

„Tiberiu Popovici“ Florin Boian

Proprietar: Daniela Teodor

Consiliul municipal Cluj Bogdan Andreescu

Adresă: Firmă / organizaţie:

calea Turzii, nr. 140 Curs MASTER audit energetic în

construcţii – catedra UNESCO,
Director
UPB Bucureşti
Roland Kentsch
Telefon:
Telefon:
Nr. certificat expert:

026...

074...

Anul/perioada 1977Indice de necesar

construirii: Suprafaţa 205.35
încălzită [m2]: de căldură pentru
încălzire aferent kWh/m2an
3
Volumul clădirii [m ]: 998.138construcţiei:

3343.76
 infor Con Not E
mativ sum a:
de
x căld
asigur
ură
are (încă
E
Motivul eliberării
lzire
+ 5
certificatului
a.c.
vânza m.) 1.
387. 0
re/cu
energetic: mpăr
are 07
kWh
/m2a
n

alt
motiv:

Clasificare energetică

ÎNCĂLZIREA SPAŢIILOR APĂ CALDĂ

MENAJERĂ
Clădire foarte eficientă energetic Clădire foarte eficientă
energetic

C CCCCC
D

E E
F

G
H

C C
D

E E
F
 Clădire cu eficienţă
energetică foarte
Clădire cu eficienţă energetică foarte redusă redusă

273.56 113.51 kW/m2an

kW/m2an
Consum annual
estimat Consum annual estimat

Eliberat de: Primăria Data:

Municipiului
Cluj – Direcţia de
Urbanism şi
Amenajarea
Teritoriului
Responsabil: Nr. dosar expertiză
energetică
Ştampila şi Ştampila şi semnătura
semnătura: expert energetic:
Programul de calcul versiunea: Rodan -
utilizat: Calcul Boian

DATE PRIVIND EVALUAREA PERFORMANŢEI ENERGETICE A CLĂDIRII

Grila de clasificare energetică a clădirii funcţie de consumul de căldură anual

specific:

ÎNCĂLZIRE: APĂ CALDĂ

MENAJERĂ:
A

H H

80

166

121

217

277

347

433

544

700

F
G

25

63

43

86

112

143

182

231

300

F
 kWh/m2an kWh/m2an

TOTAL UNITĂŢI TERMICE

105

229

164
 303

389

490

615

775

1000

kWh/m2an

E
 Evaluarea energetică a clădirii de Evaluarea energetică a clădirii de eficiente3
referinţă2
Consum de căldură Nota: Consum de căldură (încălzire şi Nota:
(încălzire şi a.c.m.) 80 a.c.m.) 95.0
228.065 kWh/m2an 131.08 kWh/m2an

Indice de necesar de 88.91 Indice de necesar de căldură pentru 60.25

căldură pentru încălzire kWh/m2an încălzire aferent construcţiei: kWh/m2an
aferent construcţiei:

Penalizări acordate clădirii certificate şi motivarea acestora:

P0 = 1.23

p2 = 1.01 uşa nu este prevăzută cu sistem automat de închidere, dar stă închisă în
perioada de neutilizare.

p3 = 1.02 ferestre/uşi în stare bună, dar neetanşe.

p4 = 1.02 corpurile statice sunt dotate cu dispozitiv de reglaj, dar cel puţin un sfert din
acestea nu sunt funcţionale.

p5 = 1.02 corpurile statice au fost demontate şi spălate/curăţate în totalitate înainte de

ultimul sezon de încălzire, dar nu mai devreme de trei ani.

p7 = 1.07 există contor general pentru căldură, dar nu există contor general pentru apă
caldă menajeră.

p9 = 1.02 pereţii exteriori prezintă pete de condens (în sezonul rece).

p11 = 1.05 coşurile nu au mai fost curăţate de cel puţin doi ani.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ACTE LEGISLATIVE ŞI REGLEMENTĂRI TEHNICE ELABORATE LA COMANDA MLPTL ÎN

DOMENIUL ASIGURĂRII PROTECŢIEI TERMICE A CLĂDIRILOR

ACTE LEGISLATIVE

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii (una dintre cele 6 exigenţe esenţiale conţinute în lege
este “izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie” – exigenţa F)

Ordonanţa guvernamentală nr. 29 din 31.01.2000 privind reabilitarea termică a fondului construit
existent şi stimularea economisirii energiei termice.

Legea nr. 325 din 27 mai 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/30.01.2000 privind
reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice

Legea nr.199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficienţă a energiei

Hotărâre din 30 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii
nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei

Ordonanţa de urgenţă nr. 174 din 9 decembrie 2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru
reabilitarea termică a unor clădiri multietajate (publicată în Monitorul Oficial nr. 890 din 9 decembrie
2002).

Ordinul nr.550 din 9.04.2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice “Îndrumător pentru atestarea
auditorilor energetici pentru clădiri şi instalaţii aferente.” (publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din
21.04 2003).
REGLEMENTĂRI TEHNICE ELABORATE LA COMANDA MLPTL ÎN DOMENIUL
PROTECŢIEI TERMICE

CU CARACTER GENERAL ŞI PENTRU CLĂDIRI NOI

C107/0-02 Normativ pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de izolaţii termice la clădiri - (Revizuire
C107- 82) – (Buletinul Construcţiilor nr. 8/2003, ord. 1572/15.10.02)

C107/1-97 Normativ privind calculul coeficientilor de izolare termica la cladirile de locuit (Buletinul
Construcţiilor nr. 14/1998)

C107/2 Normativ privind calculul coeficientilor de izolare termica la cladirile cu alta destinatie decat
cele de locuit (Buletinul Construcţiilor nr. 14/1998)

C107/3-97 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de constructie ale cladirilor

(Buletinul Construcţiilor nr. 13/1998)

C107/4-97 Ghid pentru calculul performantelor termotehnice ale cladirilor de locuit (Buletinul
Construcţiilor nr. 14/1998)

C107/5-97 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de constructie in contact cu solul

(Buletinul Construcţiilor nr. 1/1999)

C107/6-2002 Normativ general privind calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de
construcţie (înlocuieşte STAS 6472/4) – (Buletinul Construcţiilor nr. 14/2002, ord. 1063/30.07.2002)

C107/7-02 Normativ pentru proiectare la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor -
(Revizuire NP200/89) – (Buletinul Construcţiilor nr. 8/2003, ord. 1574/15.10.02).

GP 058/2000 Ghid privind optimizarea nivelului de protectie termica la cladirile de locuit (Buletinul
Construcţiilor nr. 2/2002 şi în Broşură IPCT 2001)

GT 039-02 Ghid de evaluare a gradului de confort higrotermic din unităţile funcţionale ale clădirilor
existente (Buletinul Construcţiilor nr. 8/2003, ord. 1579/15.10.02).

NP 064 – 02 Normativ privind proiectarea mansardelor (Buletinul Construcţiilor nr. 7/2003, ord.
1991/12.12.02)

NP 063 – 02 Normativ privind criterii de performanţă specifice scărilor şi rampelor pentru circulaţia
pietonală în construcţii (în curs de publicare în Buletinul Construcţiilor, publicat în Broşură IPCT
2003 ord. 1994/12.12.02)

NP 065 – 02 Normativ privind proiectarea sălilor de sport (unitatea funcţională de bază) din punct de
vedere al cerinţelor legii 10/1995 (în curs de publicare în Buletinul Construcţiilor, publicat în Broşură
IPCT 2003 ord. 1993/13.12.02)

NP 057-02 Normativ privind proiectarea clădirilor de locuinţe - revizuire NP 016-96 (Buletinul

Construcţiilor nr. 9/2003, ord. 1383/24.09.02)

PENTRU REABILITAREA TERMICĂ ŞI ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE

 NP 048 Normativ pentru expertizarea termică şi energetică a clădirilor existente şi a instalaţiilor de
încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul Construcţiilor nr. 4-2001).

NP 049 Normativ pentru elaborarea şi acordarea certificatului energetic al clădirilor existente

(Buletinul Construcţiilor nr. 5-2001).

NP 047 Normativ pentru realizarea auditului energetic al clădirilor existente şi al instalaţiilor de

încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul Construcţiilor nr. 5-2001).

GT 036-02 Ghid pentru efectuarea expertizei termice şi energetice a clădirilor de locuit existente şi a
instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul Construcţiilor
nr. 3-2003).

MP 024-02 Metodologie privind efectuarea auditului energetic al clădirilor existente şi a instalaţiilor

de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul Construcţiilor nr. 10-
11/2002).

MP 017–02 Metodologie privind atestare auditorilor energetici pentru clădiri (Buletinul Construcţiilor
nr. 14-2002, ord. MLPTL nr. 1850-11.11.2002)

GT 037-02 Ghid pentru elaborarea şi acordarea certificatului energetic al clădirilor existente

(Buletinul Construcţiilor nr. 2-2003).

NP 060 – 02 Normativ privind stabilirea performanţelor termo-higro-energetice ale anvelopei

clădirilor de locuit existente, în vederea reabilitării şi modernizării lor termice (publicat în broşură
IPCT, în curs de publicare în BC)

SC 007 - 02 Soluţii cadru pentru reabilitarea termo-higro-energetice a anvelopei clădirilor de locuit

existente (publicat în broşură IPCT, în curs de publicare în BC)

SC 006 - 01 Soluţii cadru pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de încălzire din clădiri de
locuit, (Buletinul Construcţiilor nr. 5-2002)

GT 032-01 Ghid privind proceduri de efectuare a măsurărilor necesare expertizării termoenergetice a

construcţiilor şi instalaţiilor aferente (Buletinul Construcţiilor nr. 3-2002, ord. MLPTL nr.
1628/02.11.2001)

MP 013-01 Metodologie privind stabilirea ordinii de prioritate a măsurilor de reabilitare termică a

clădirilor şi instalatiilor aferente (Buletinul Construcţiilor nr. 5-2002)

MP-012/2001 Metodologie privind stabilirea ordinii de prioritate a măsurilor de reabilitare termică a

clădirilor social culturale şi a instalaţiilor aferente acestora (contract PRODOMUS-MLPTL nr.
589/2000).

GP015 Ghid pentru expertizarea şi adoptarea soluţiilor de îmbunătăţire a protecţiei termice si acustice
la clădiri existente unifamiliale sau cu număr redus de apartamente (elaborat de INCERC Bucuresti).

GT 043-02 Ghid privind imbunatatirea calitatilor termoizolatoare ale ferestrelor, la cladirile civile
existente (Buletinul Construcţiilor nr. 5/2003, ord. 1569/15.10.02)
 MP 019-02 Metodologie privind reabilitarea si modernizarea anvelopei si a instalatiilor de incalzire si
apa calda de consum la blocurile de locuinte cu structura din panouri mari (contract IPCT-MLPTL nr.
68/2000, aprobat cu Ordinul nr. 1412 din 26.09.2002).

Catalog de solutii cadru pentru reabilitarea reabilitarea termo-higro-energetice a anvelopei clădirilor

social-culturale (contract PRODOMUS-MLPTL nr. 582/2000).

Catalog de solutii cadru pentru reabilitarea reabilitarea termo-higro-energetice a anvelopei clădirilor

social-culturale din domeniul administrativ si domeniul educatiei (contract PRODOMUS-MLPTL nr.
582/4/2000).

Catalog de solutii cadru pentru reabilitarea reabilitarea termo-higro-energetice a anvelopei clădirilor

social-culturale din domeniul sportului si domeniul culturii (contract PRODOMUS-MLPTL nr.
583/4/2000).

Catalog de solutii cadru pentru reabilitarea reabilitarea termo-higro-energetice a anvelopei clădirilor

social-culturale din domeniul sanatatii publice si turismului (contract PRODOMUS-MLPTL nr.
584/4/2000).

GT 039-02 Ghid de evaluare a gradului de confort higrotermic din unitatile functionale ale cladirilor
existente (Buletinul Construcţiilor nr. 8/2003, ord. 1579/15.10.02)

GT 040-02 Ghid de evaluare a gradului de izolare termică a elementelor de construcţie la clădirile

existente, în vederea reabilitării termice (Buletinul Construcţiilor nr. 5/2003, ord. 1573/15.10.02)

MP 022-02 Metodologie pentru evaluarea performanţelor termotehnice ale materialelor şi produselor

pentru construcţii (Buletinul Construcţiilor nr. 5/2003, ord. 1571/15.10.02)

PCC-016/2000 - Procedură privind tehnologia pentru reabilitarea termică a clădirilor folosind plăci
din materiale termoizolante, Contract ICECON nr. 324/2000.

PCC-017/2000 - Procedură privind tehnologia pentru reabilitarea termică a clădirilor folosind spume
poliuretanice, Contract ICECON nr. 323/2000

@ IP CONSULT GRUP , Braila 2003

¨ valorea corespunde cazului în care apa din gazele de ardere evacuate este în stare de
vapori

* Ponderea facturii energetice în veniturile realizate de familiile sărace. APER - iulie 2003

Soluţii eficiente privind priorităţile şi modelele de reabilitare a fondului de locuinţe existente. IPCT - mai 2003

* Consumul anual nu se obţine la toate aparatele prin înmulţirea puterii instalate cu

numărul de ore de funcţionare; anumite aparate (frigiderele de ex.) funcţionează cu trepte
de putere şi intermitent
* extras din Fişa de expertiză prevăzută de NP 049 / 2001