MITOLOGIA GREACA

Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu
dispunem decât aproape numai de izvoare literare și filozofice
(Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii
(Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor,
capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși chiar acestea din urmă
au pus în circulație informații intermediare, preluate de alții anterior, mitologia greacă este o
mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizației
arcadice, fie conflictele între ionieni și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a
vieții primelor grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim.
Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând
defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima,
vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).
Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea povești despre zei, cum
nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai
răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propiilor
copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi
născocite pe seama lor" (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38).
Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu
dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă);
în miturile timpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex.
când Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-
523); aceștia au nevoie de informatori și crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuși
surprizelor și manevrați de certuri, ambiții, orgoliu, capricii, fiind impulsivi și răzbunători (deși unii
"teologi" antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit
de măreție -duce o viață de clan certăreț lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele
erotice. În ciuda faptului că hrana și băutura lor sunt, teoretic, ambrozia și nectarul, zeii Helladei
mănâncă și beau din belșug vin și cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de
boli și, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon și a Muzelor numai la ospețe. Deși
lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să
vadă cadavre.
Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație dură: "Zeii ar