A.

Particularitățile basmului cult

Basmul =„oglindire a vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu)

Garabet Ibrăileanu vede în acest basm „o bucată ruptă din viața poporului moldovenesc”; îi aseamănă pe
„monștri” cu dascălii din Humulești
Vasile Lovinescu, în cartea „Creangă și creanga de aur”, interpretează basmul dintr-o perspectivă mitico-
simbolică, spunând că reprezintă un drum spre refacerea unei unități.

1. Definiția basmului
2. Trăsăturile basmului popular
3. Trăsăturile basmului cult
4. Date despre autor și operă
5. Opera „Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă este un basm cult și are toate trăsăturile specifice
acestei specii literare.
-titlul operei – oximoronul, personaj principal și eponim
-tema (nuanțăm faptul că pe lânga lupta dintre bine și rău, basmul are ca temă inițierea eroului, maturizarea lui
prin probele pe care le trece- bildungsroman)
6. Structura narativă a textului:
-acțiunea simplă, lineară, respectă momentele subiectului (etapele basmului- structura oricărui basm- V. Propp);
prezentarea pe scurt a acțiunii
-narator, perspectiva narativă; spre deosebire de basmul popular în care narațiunea este modul principal de
expunere, în basmul cult narațiunea se îmbină cu dialogul și descrierea
-coordonatele spațio-temporale (specifice basmului); timpul fabulos, mitic= illo tempore; tărâmul acesta/ tărâmul
celălalt
7. Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele.
Personaje specifice basmului- ilustrează forțele binelui și ale răului ( Harap- Alb și Spânul).
*Diferența față de basmul popular: protagonistul și antagonistul nu mai sunt conturați doar ca personaj pozitiv,
respectiv negativ, ca în basmul popular, ci au atributele unor oameni obișnuiți, cu calități și defecte
*Umanizarea fantasticului – „prietenii lui Harap-Alb” – scurtă descriere ca exemplu; fabulosul este conturat în
mod realist
8. Autorul preia motive populare specifice oricărui basm și le dă semnificații aparte: motivul superiorității
mezinului, împăratul fără urmași, călătoria, motivul calului năzdrăvan
9. Formule/ clișee compoziționale tipice („Amu cică era odată...”, „și merg ei o zi, merg două, și merg patruzeci
și nouă”, „și mai merge el cât mai merge”, „iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și
rabdă”)
10. Elemente de originalitate ( Funcția povestirii la Creangă: „este de a se adresa nu unor cititori, ci unui
auditor, capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu” – Tudor Vianu în Arta
prozatorilor români)
-umanizarea fantasticului
-elemente de oralitate: limbajul popular, îmbinarea vorbirii directe cu cea indirectă, proverbe, zicători rimate sau
ritmate: „Capra sare masa și iada sare casa”, „La plăcinte/ înainte/ la război/ înapoi”
Expresii narative tipice oralității: și atunci, și apoi, în sfârșit
Implicarea subiectivă a naratorului prin propoziții interogative și exclamative: Că altă, ce pot să zic?; Ce să
vă spun mai mult!
Dativul etic: mi ți-l înșfacă cu dinții de cap
-tehnicile narative marchează un ritm alert al acțiunii; personajele se manifestă mai ales comportamental și
prin felul lor de a vorbi
-comicul/ umorul
* situații/ episoade umoristice: răcirea casei, ospățul
* nume (Flămânzilă, Gerilă...etc)
* limbaj (limbajul personajelor –„Tare-mi ești drag!... Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi”; apelative
caricaturale- „Buzilă”, „Țapul cel Roș”, „mangosiți”)
-zicători: „Dă-i cu cinstea, să peară rușinea!”
Umorul este o caracteristică a narațiunii lui Ion Creangă. Discursul narativ se remarcă prin numeroase elemente de
oralitate și prin umor – funcția purificatoare a râsului, specifică literaturii folclorice
Limba lui Creangă este „sufletul povestitorului și al eroilor săi” (G. Călinescu)

„Creangă este un scriitor jovial prin umorul său țărănesc.” (Eugen Todoran)
„Inventivitatea verbală a lui Creangă e inepuizabilă.” (Dumitru Micu)