EPILOG

Azi-dimineata ma trezesc sub o rafala de coate si genunchi. Si multa galagie. Capul

meu nu mai rezista mult pana sa explodeze in milioane de stropi de neputinta si
dezamagire. Si totusi simt ca fetele mele ma salveaza cate putin in fiecare zi.
Reusesc cu ultimele puteri sa deschid un ochi si sa mimez un zambet stramb.
�Neata dulceata mea.�
�Duuuceataaa� si fetita mea cu claia de par blond ma pupa apasat pe gura, ca apoi
sa incerce sa ma calareasca din nou cu genunchii.
�Mami, mai am nevoie de dinti astia... ca sa te musc mai bine....� si o gadil la
burtica, cum stiu ca-i place. Sa ma joc in acest moment cu fetita mea mi se pare un
efort supraomonesc in acest moment.
Din bucatarie se aud zgomote infundate, sunt curioasa, dar nu asa de curioasa incat
sa ma dau jos din pat. Probabil iar primesc micul dejun la pat, ca ieri. Mai bine
nu. As putea sa ma grabesc spre baie si apoi sa salvez ce a mai ramas intreg in
bucatarie. Oricat de atenta ar fi Nicole, nu am pretentia sa fie perfecta. Nu inca.
Ieri am primit actele de divort. Nimic neasteptat, ba chiar foarte asteptat, de
amandoi. De 2 ani ne tot gandim sa incheiem treaba, dar am sperat sa fie mai bine.
De ieri am sa ma adresez lui numai cu El sau Tatal vostru. Zici ca vorbesc de
Dumnezeu si e amuzant pentru ca intr-un timp El a fost mai mult decat un zeu pentru
mine. Acum este doar ex-ul, cu care am pastrat relatii decente, avand in vedere ce
s-a intamplat.
�La masaaaa� aud o vocea catifelata.
Ma spal repede si ma indrept spre bucatarie. Arata ca dupa razboi. Dar zambetul lui
Nicole e de milioane. Blink! Ma fac ca nu vad dezastrul si accept scaunul pe care
mi-l trage politicoasa fiica mea cea mare si responsabila. Mai mult ma arunc in el
si scanez oferta de pe masa.
Trei boluri de lapte, fiecare plin pana la refuz cu cereale. Ma bucur cam devreme
ca mie mi-au revenit cerealele cu ciocolata. Ma trezesc ca o manuta cu niste
gherute murdare imi trage bolul si ma busumflu. Am uitat sa-i tai unghiile, inca un
lucru pe care am uitat sa-l fac. Pff! Asta e�!
�Meeeu� Maia se impune, iar eu renunt prea repede. Accept pana la urma, bolul cu
fulgi de porumb. Mi-am notat in gand sa nu mai cumpar in viata mea, nimeni din casa
nu-i mananca si chiar nu mai am chef sa fiu de sacrificiu. Privesc cu usoara
invidie si speranta bolul lui Nicole, in care plutesc voioase cerculetele cu miere,
pe locul doi ca preferinta pentru mine.
�Daca s-ar putea sa primesc si eu niste cereale cu miere...as fi foarte
recunoscatoare. Sau macar cu ciocolata?� intreb plina de speranta.
�Mami, m-am gandit la tine, dar nu mai sunt. Ultimele le-am pus la mine. Si fulgii
de porumb sunt foarte sanatosi, nu ne spui tu tot timpul?�Ma uit cu pofta la
cerealele imprastiate pe jos si ma gandesc daca rezist pana la intoarcere. Nu ma
vede nimeni daca reciclez cateva.
Ma uit la ceas si de abia trag de fete sa terminam masa si sa plecam repede spre
gradinita. Am noroc ca e la doi pasi. Problema este ca in weekend ne mutam la ai
mei, iar ei stau la jumatate de ora cu masina. Am sa-l rog pe tata in fiecare
dimineata sa ne duca o tura, cateva zile, pana gasim o gradinita noua.
Nu ma descurc singura. Am nevoie de ajutor. Chiar daca trebuie sa stau 2-3 luni la
parinti, strang din dinti.
Sunt mai multe probleme spinoase pe care mi-e groaza sa le abordez direct, de frica
sa nu clachez. �Prima� si cea mai usturatoare este ca sunt leftera, fara serviciu,
in curand fara casa. Deja sunt prea multe.
�A doua� careia nu am sa-i dau atentie prea curand,este ma simt foarte singura. Nu
ca nu m-am simtit singura si in ultimii ani ai casniciei mele cu El. Deja sunt cu
pielea tabacita, mi-am indepartat prietenii, familia, m-am inchis in mine.
Sunt convinsa ca dupa ceva timp, sper cat mai repede, sa incep sa abordez cate o
chestie in ordinea prioritatilor, sa o rezol si, cu entuziasm sa trec la
urmatoarea. Ma voi simti ca Superwoman. De abia astept. Dar nu acum. Acum sunt ca
batuta. El nu a ridicat mana la mine, doar tonul de cateva ori si doar cu motiv. Si
nu fara motiv m-a facut in fel si chip de cateva ori. Nu ca le-am numarat. N-am de
ce sa ma plang, din punctul asta de vedere. De fapt nu mai am de ce sa ma plang si
PUNCT. Acum am viata mea, impreuna cu fetele si ne vom descurca. Dar mai am nevoie
de inca putin timp. Sa ma pun pe picioare.

CAPITOLUL 1

Oare se poate mai rau decat atat?

E vineri si maine ne mutam la mama. Aseara am stat pana tarziu la televizor, cine
s-ar grabi sa se bage intr-un pat rece si pustiu? Alarma a sunat, am oprit-o si e
tarziu de nu se poate. Fetele iar vor intarzia la gradinita. Nu-i bai ca nici Maia
nu vrea sa se imbrace. Am incercat totul, cu frumosul, cu tipete, cu pedepse, cu
amenintari ca o sa stea acasa. Chiloteii au ajuns pe abajurul de la lampa, cum a
reusit? Pantalonii nu au fost in pericol nici o secunda. Nimeni nu le-a dat inca
toata atentia. Dar am si eu smecheriile mele. Bag un Bambi la dvd si Maia se
imbraca, zici ca e hipnotizata. Asta cu imbracatul este saptamana asta, cealalta
era cu incaltatul cizmelor. M-am obisnuit. Cu Maia, totul se rezolva cu calm si
rabdare. Ce ma fac daca se termina rezerva de calm? Nu ma gandesc la asta acum. Am
rezolvat cu Maia si vad ca Nicole e pregatita. Ce usurare! O pup pe obraz si ii
soptesc ca o iubesc. Apoi o iau pe Maia in brate, o pup si pe ea si ii spun ca o
iubesc. Ne grabim pe jos pana la gradinita, unde le las pe fate, nu fara scandal
din partea Maiei. Inca nu s-a obisnuit si isi pune mainile la ochi cand intra in
grupa, doamnele mi-au zis ca sta in dormitor cateva minute si iese singura dupa
cateva minute.
Maia este un paradox. Este puternica si incapatanata, iar in acelasi timp atat de
sensibila.
Ma intorc acasa. Mi-am propus sa fac un inventar al vietii mele. Nu este usor. Am
incercat sa fac asta cateva zile la rand si am inceput sa plang instantaneu. Azi m-
am inarmat cu multa vointa, cu gandul la Maia si Nicole. Voi face asta pentru ele,
pentru mine nu am nici o putere ramasa. Sunt epuizata si este dimineata. Caut in
sertarul de la birou un carnetel si un pix si ma asez pe canapea. Nu deschid
televizorul, nici laptopul, nu vreau sa ma distraga nimic.
Inchid ochii si incep sa-mi imaginez o viata perfecta pentru noi trei. Nu prea
reusesc, dar ma chinuiesc sa alung ceata ce invaluie viata noastra.
Este greu sa-ti canalizezi gandurile spre chestii pozitive, atunci cand viata ta e
acoperita de noroi. Totusi fetele dragalase ale fetelor se ivesc zambitoare ca
niste ghiocei care scot capul din zapada. Si atunci stiu ca trebuie sa gasesc o
solutie, repede. Hotarasc sa ma gandesc la viitor si numai la viitor, cel putin o
perioada, pana devin mai puternica.
Maine ma mut la mama cu fetele. Am rezolvat ceva macar, nu este idealul, dar ce am
putea sa facem? Apartamentul il vom vinde pentru a ne acoperi creditul. As fi
preferat sa-l pastrez, dar nu am nici o garantie ca voi gasi de munca prea curand,
cu situatia economica de azi. Am in gand sa inchiriez ceva, mult mai mic, in cateva
luni, cand imi revin financiar.
Scriu pe carnetel :
1. Casa � deadline 2-3 luni; OK
2. Job;
3. Prieteni;
4. Imi schimb look-ul
Punctul 2: Raman pe ganduri. Astept sa ma strafulgere o idee geniala. Nimic.
Problema mea dintotdeauna este ca nu stiu ce vreau. Dupa facultate m-am angajat la
o mica afacere de productie publicitara in vanzari si in vanzari de publicitate am
continuat pana cand am ramas insarcinata cu Nicole. Nu pot spune ca nu mi-a placut.
Desi sunt o fire introvertita, sa ma intalnesc cu oamenii si sa ma fac placuta si
respectata, m-a ajutat mult in viata. Este adevarat ca e mult stres la mijloc,
target-uri, bugete si m-am descurcat bine, mai ales sub presiunea momentului.
Problema mea era ca imi pierd repede entuziasmul si interine rutina, pe care o
urasc. Apoi, rezultatele mele au de suferit. In aceste momente ma intreb daca sunt
sau nu facuta pentru vanzari. Intrebarea vietii mele. M-am orietat si spre
marketing si PR, dar am avut atatea esecuri la interviuri, incat am renuntat.
Interviuri...cat urasc cuvantul asta si implicatiile lui. Oricate intalniri as fi
avut cu potentialii clienti, cand venea vremea sa merg la un interviu, totul se
prabusea. Redeveneam persoana emotiva, pe care o urasc cu toata fiinta mea.
Ma gandesc cu groaza ca urmeaza sa trec din nou prin momente umilitoare, ca
asteptarea unui raspuns, de preferat nu unul negativ.
Trebuie sa ma mobilizez urgent. Incep pregatirile pentru o atitudine noua si
pozitiva. Asta presupune o raita prin biblioteca dupa carti motivationale si
realizarea unui program riguros de yoga si pilates.
Scriu pe carnetel sub job: citesc si fac sport in fiecare zi.
Ma gandesc oare cum o sa fac asta la ai mei acasa, dar alung gandul. Nu vreau sa
gandesc negativ. Parca sunt in transa. Ma indrept spre biblioteca si revin cu un
teanc de carti, toate una si-una. Fiecare contine un cuvant fierbinte: viitor,
atitudine pozitiva, vanzari...numai daca as vinde toate cartile motivationale din
casa as deveni aproape bogata. Haha.
Intru pe net si mai comand vreo doua carti, doar mi le-am dorit dintotdeauna. Si
gasesc si in calculator colectia mea de ebooks cu interviuri, intrebari pentru
interviuri, cv-uri. Cred ca le-am invatat pe dinafara, dar am nevoie sa le citesc
din nou.
Gata, sunt destul de optimista. Voi reusi! Am toate parghiile, acum depinde numai
de mine. Ma uit la teancul de carti si incepe incet incet sa ma ia o durere la
tample. Mare parte din cartile mele motivationale nu au fost citite niciodata. Este
adevarat, le-am inceput e majoritatea. Partea grea venea cand trebuia sa fac
practica, exercitiile. Ei, acolo ma blocam. Nu cred ca am trecut de pagina 40 la
vreuna dintre ele. Sper sa fiu puternica de data asta si sa le mananc din coperta
in coperta.
Asez cartile pe masa si ma indrept spre birou. Deschid laptopul, intru pe ejobs si
ma inviorez putin. �Hai ca sunt o gramada de job-uri.�
Sortez dupa domeniu deocamdata. Aleg din obisnuinta: vanzari, marketing, pr si sunt
uimita cate rezultate apar. Un anunt imi atrage atentia. �Stai sa vezi ca e la fix.
Poate tot raul spre bine. Parca ma vezi maine poimaine super femeie de cariera, cu
bona si menajera.� Zambesc si ma gandesc ca nu merge chiar rau. Incerc sa aplic si
imi dau seama ca cv-ul meu e praf.
Ultimele doua job-uri nu sunt completate, deci cv-ul meu nu e actualizat de vreo 7
ani. Haha, buna treaba. Ma apuc sa-l completez si imi ia o groaza de timp.
Inca putin trebuie sa le iau pe fete de la gradinita. Maia nu vrea sa doarma acolo.
Nici acasa nu prea vrea sa doarma, asta e altceva. Si merg in fiecare zi dupa pranz
si le ridic pe amandoua, mergem putin in parc sau avem un program scurt de pictat
cu acuarele sau desene si apoi vine ora de culcare. Nicole ar fi ramas lejer, ar fi
si dormit acolo, dar daca tot merg... Poate ar trebui sa fortez nota un pic cu Maia
si sa o iau la 5. Alti copii nu au de ales. Ma intreb daca o rasfat prea mult pe
Maia. Alung gandul, acum nu ma pot concentra. Voi ajunge si la punctul asta.
Ma uit la ceas. Este aproape 12. Mai am o ora. Ma mobilizez sa fac putina miscare.
Ma schimb in tricou si pantaloni scurti, bag un dvd cu cel mai simplu program de
pilates. Nu vreau sa am surprize si sa nu pot sa merg maine dimineata. Mai ales cu
mutatul�alung gandul.
Incep respiratiile. Deja ma simt mai bine. Sunt multumita si relaxata.
Prezentatoare arata perfect, super sexy, iar eu de abia tin pasul cu ea, stiu ca ma
fortez, dar n-am de ales. Picioarele imi pocnesc cand fac foarfeca cu picioarele
drepte. Nu vreau sa ma gandesc de cand n-am mai facut sport. Dinainte sa se nasca
Maia? Exact, faceam yoga cu Maia in burtica. Pogramul meu preferat. Ma intreb daca
as putea sa-l fac si acum.
Corpul meu da semne de oboseala serioasa si imi vine sa renunt. Ma uit la ceasul
dvd-ului. Am facut doar 15 minute, deci nici jumate. Nu ma las! Am impresia ca
toata viata am renuntat, nu am finalizat nimic. Sunt prea exigenta cu mine, dar nu
sunt departe de adevar. Ma mobilizez sa termin programul. Trag de mine. Unele
exercitii nu am reusit sa le termin, dar si instructoarea te sfatuieste sa nu
fortezi daca asa simti. Termin programul in sfarsit. Uau! Sunt mandra de mine! Ma
simt de parca sunt usoara ca un fulg, imi simt tot corpul in priza.
Imi vine sa alerg de pe un picior pe altul pana la baie. Fac un dus si ma simt o
alta persoana. Stiam ca ma voi simti asa, ideea e sa ma tin de treaba. O saptamana
imi trebuie sa intru in rutina si acum sunt convinsa ca pot s-o fac. Pot sa fac
orice imi doresc. Trebuie doar sa vreau.
Zambesc in oglinda de la baie. Sunt cuvintele pe care i le spun tot timpul Maiei.
�Poti! Ai sa reusesti! Trebuie doar sa vrei!�
Ma intorc pe canapea si iau carnetelul in mana. Citesc de cateva ori lista mea cu
prioritati si adaug la numarul unu: fetele. Ele sunt prioritatea mea numarul unu si
nimic altceva. Restul se rezolva de la sine, trebuie doar sa vreau. Maia si Nicole.
Le iubesc atat de mult, sunt atat de diferite una de alta, incat raman uimita
cateodata. Dar se completeaza atat de bine in suftetul meu.
Vreau sa le dau toata atentia mea, vreau sa le arat si sa-mi exprim toata dragostea
mea, vreau sa le spun non-stop cat de mult le iubesc. Stiu ca ele sunt salvarea mea
si eu salvarea lor.
Maia si Nicole sunt de azi prioritatea mea.

CAPITOLUL 2
Merg la gradinita cu forte noi. Trec pe la magazin, iau 2 cutii de bomboane de
ciocolata si 2 sucuri la 2,5 l. Imi place sa le duc la cate o atentie la educatoare
din cand in cand. Asa e la gradinitele de stat. Sper sa le acorde mai multa atentie
fetelor, mai ales Maiei.
Intru si o iau pe Nicole, care n-ar vrea sa plece. Imi propun sa o intreb acasa
daca de maine ar vrea sa ramana sa doarma cu copiii. Mergem alaturi, la grupa mica,
iar doamna ma asteapta cu vesti, deloc placute. Imi dau seama dupa fata ei. �Ce-ai
mai facut, dulceata?�imi spun in gand, mi-e frica sa aflu sincer.
�Doamna Clara, va rog vorbiti cu Maia, astazi l-a zgariat pe Matei, aproape i-a dat
sangele. Ce-o sa le spunem parintilor? Stim ca in colectivitate nu mai are aceeasi
atentie ca acasa, dar va rog sa discutati cu ea.�
�Desigur, doamna, am sa discut negresit. Va rog sa acceptati o atentie.� Si nu stiu
cum sa plec mai repede.
�Va multumim, Maia e o dulce, ii pupa toata ziua pe copii si pe noi. Dar ii sare
tandara dintr-o data si se repede la copii. Vorbiti cu ea.�
�Da, am sa vorbesc, la revedere.� De data aceasta reusesc sa ies din clasa, o
gasesc pe Nicole stand cuminte pe o bancuta.
� Iubita mea cuminte, inca putin si mergem.� As fi lasat-o de astazi pe Nicole,
stiu ca ar fi rut, dar nu sunt pregatita cu pijama. O imbrac repede pe Maia, i-am
pregatit un Barni, sa mearga treaba cat mai repede si ne indreptam spre casa. Azi
n-am luat caruciorul, mergem de manuta. Stiu ca o sa ne ia jumate de ora pana
acasa, nu ratam nici o balta, dar raman relaxata si calma. Singura regula este ca
Maia sa mearga in trecere prin balti si sa nu sara. Slava Domnului pentru cizmele
de cauciuc si pantalonii de fas.
��Mami�� ma adresez lui Nicole, ��vrei sa ramai la gradi de maine, sa dormi cu
copiii�?�� Fata i se lumineaza si da din cap. Este cel mai cuminte copil posibil.
Cateodata ma intreb cum de am avut curajul sa mai fac un copil. Atunci ma uit la
Nicole si am raspunsul. Cine stie daca era Maia primul copil...?
Nicole este inteligenta, cred ca de la mine a mostenit-o. Seara leit cu tatal ei,
dar nu-mi pare rau. Ex-ul meu e un barbat frumos. Macar cu atat sa ma aleg, cu
copii frumosi.
Inca de mica Nicole a fost exemplu pentru ceilalti copii. Acum cand ma gandesc, ma
minunez. Singurele dati cand a facut �scandal� a fost cand avea colici. A fost
absolut graznic, mi se rupea sufletul in doua. Probabil si-a dat seama cat sufar si
si-a propus sa ma faca fericita toata viata. Pana acum a reusit. Cu olita am
rezolvat repede, la un an si 8 luni facea la olita si �c� si �p�. A mers la 1 an, a
inceput sa vorbeasca la un an jumate. Realizari peste realizari. Sunt tare mandra
de ea, acum este mare balerina, iar la engleza este in top.
De Maia sunt la fel de mandra, insa pe cu totul alte planuri. Nu cele legate de
comportament, olita, vorbit. Personalitatea ei este naucitoare. Temperamentul te da
peste cap. Cand nu rad, imi vine sa plang. Dar nu stiu ce m-as face fara ea.
Kamikaze, terorista, capoasa, indarjita sunt cuvinte care imi vin in cap cand ma
gandesc la ea. Ma intreb cum o sa evolueze. Sunt convinsa ca o sa reuseasca in
viata. De asta nu-mi fac probleme. Am scapat de o grija.
Imi propun sa am o discutie serioasa cu ea cand ajungem acasa. Ma bufneste rasul,
parca vad discutia, eu vorbesc, eu aud, iar Maia isi vede de ale ei. Totusi e o
chestiune grava si n-am chef sa degenereze si sa n-o mai primeasca la gradi. Oare e
posibil asa ceva? Ar trebui sa ma interesez.
Ajungem acasa. N-am grija pranzului, fetele au luat pranzul, macar atat.
Nicole isi face de lucru in camera lor, nu-mi bat capul. Se descurca ea. Ma gandesc
cum sa abordez cazul zgariatului. E un subiect delicat, iar cu Maia nu stii
niciodata cum s-o dai.
�Dulceata, mami vrea sa vorbeasca ceva serios cu tine� O iau in brate si ne asezam
pe canapea. Se trage din brate, are chef de caramizi, jucariile preferate la acest
moment. � Te joci cu caramizile dupa ce vorbim ceva important. Un copil mi-a spus
ca l-ai zgariat si l-a durut. Au!� ma fac ca ma doare si imi pun mana la falca. Ar
ajuta mult daca Maia s-ar hotari sa vorbeasca in sfarsit si sa avem o conversatie
constructiva. Din pacate, nici nu ma baga in seama. Mai incerc sa-i atrag atentia
de cateva ori, dar slabe sanse sa-mi dea putina atentie. Ma bazez pe speranta ca se
face ca nu ma aude sau se face ca nu ma intelege. Si ii dau inainte. � In casa
noastra si la gradi nimeni nu loveste. Noi ne iubim, ne mangaiem, ne pupam.� Ii
demonstrez cu fapte. Ii place cand o mangai si ma mangaie si ea. Hai ca poate mai
sunt sperante, imi zic.
�Bami, bami� imi sugereaza ca vrea sa vada Bambi. Acum o saptamana erau la moda
Ticii, in traducere �Piticii�.Alba ca zapada nu e atat de importanta incat s-o
mentioneze vreodata. Iar un pic mai demult �Teii� aka �101 dalmatieni�. Cred ca
vrea sa le invete de dinafara si apoi trece la urmatorul. Numai ea stie ce e in
capul ei. Bag repede Bambi, inca putin ca urmeaza ora de culcare. Am jumate de ora.
Merg sa vad ce face Nicole. Sta pe pat si rasfoieste albumul cu animale de la Mega.
Cateodata imi e frica ca poate nu-i acord destula atentie. Am vazut la Oprah sau
cine stie ce alta emisiune ca e bine sa le acorzi tuturor copiilor tai un timp
personal in care sa faci activitati care ii plac. Stiu ca ii acord mai multa
atentie Maiei si imi propun sa fiu mai atenta de azi. Ma asez langa ea. Nu zic
nimic, doar profit de apropierea ei. Ma uit pe albumul ei, cat ea da paginile si
albumul e chiar interesant. Merita sa-l studiez mai in indeaproape...cand o sa am
timp.
Nicole se baga in mine si o primesc in brate, ne filingim putin si mi se umple
inima. Nu vreau sa ma gandesc prin cate a trecut Nicole. Ea a fost martora la
destule certuri, desi ne-am ferit cat am putut. Dar mai ales tensiunea, linistea de
dupa furtuna, sunt convinsa ca a afectat-o. Uneori nu vorbeam cu El cu saptamanile,
pur si simplu ne ignoram in casa. Si asta probabil era groaznic pentru copii. Sper
sa fie mai bine de acum. Vreau sa fie inconjurate de armonie si liniste.
Maia intra in camera, scotand sunetele ei ciudate, tine mana la ochi si se arunca
in bratele mele. Gata cu momentul Nicole, urmeaza momentul Maia. Intr-un timp m-am
speriat de reactiile ei, sunete ciudate, mana la ochi, sensibilitate extrema. Mi-am
facut tot felul de ganduri negre. Mi-au trecut. Acum o iau asa cum e. E un copil
unic, cu bune si cu rele. Chiar si privirile celorlalte mamici, la gradinita sau in
parc ma afectau intr-un timp. Mai ales daca copii lor erau extrem de ascultatori si
cuminti. Iar Maia era agitatia intruchipata si nu asculta deloc. Am trecut si peste
asta.
�Dulceata, a venit faza cand sare Bambi de pe stanca? O sa fie bine mami. Doar am
mai vazut filmul, nu?� Si o iau in brate, de cealalta parte a mea.
Stau cu fetele mele in brate si ma simt implinita si fericita pentru prima data
dupa mult timp. Ma intreb de cand nu am stat noi trei asa si imi dau seama ca poate
niciodata. Nu am avut timp niciodata. Erau altele mai importante. Nu-mi vine sa ma
desprind din bratele lor si imi dau seama cat nevoie am de ele, poate la fel de
multa nevoie cat au ele de mine. Am stat asa imbratisate un timp si pana la urma am
adormit.
Ma trezesc, uitandu-ma la ceas imi dau seama ca am dormit o jumatate de ora. Bun.
Fetele dorm chircite fiecare intr-o parte a patului. Mi-e mila putin, dar o mut pe
Maia in patutul ei. Nu-i convine pe moment, dar adoarme imediat. Le invelesc bine,
le pup si ies din camera.
Sunt singura din nou.
Geanta mea incepe sa vibreze si imi dau seama ca imi suna telefonul. E sora mea,
ramasese sa vorbim azi, dar evident eu am uitat.
�Hei, ce faci? Sunt in zona, ai chef de o vizita?�
Ma gandesc ca am chef, n-am chef, o sa treaca, chiar daca e destul de politicoasa
incat sa ma intrebe.�
�Aha, vino, sorry dar fetele s-au culcat, stiam ca vrei sa le vezi.� Incerc s-o
scald.
�Pe tine vreu sa te vad, vin in 5 minute. Pup�